Cuvîntul Libertății, decembrie 1989 (Anul 1, nr. 3-8)
1989-12-26 / nr. 3
CUVINTUL LIBERTĂȚII Crăciunul la români Se știe că obiceiurile de Crăciun, alături de multe altele, vin din adîncul istoriei neamului nostru și că forța lor s-a impus de-a lungul veacurilor, asigurtndu-le românilor o tradiție atît de puternică. Incit nici o vremelnică dictatură n-a putut s-o ucidă. Crăciunul, mai ales, a însemnat întotdeauna un moment de înălțare sufletească, de înfrățire între oameni, de bucurie și speranță, de încredere în zile mai bune, iar încercările de-a înăbuși numeroasele obiceiuri s-au dovedit zadarnice, pentru că oamenii n-au putut și n-au vrut să renunțe la rădăcinile lor spirituale, adîncindu-le și sporindu-le semnificația pe măsură ce campania opresivă creștea. Crăciunul, alături de alte sărbători, este pentru români un prilej de afirmare a specificului etnic, un semn al unității dintotdeauna ca neam. Indiferent de dificultățiile prin care a trecut istoria noastră națională. Acum, în acest an cînd multe dintre urmările celui de-al doilea război sînt aruncate la coșul cu gunoi al istoriei, sărbătoarea Crăciunului intră în legalitate. Campania dusă atîta vreme împotriva sfintei noastre tradiții a încetat. In sfîrșit, la radio și la televiziunea liberă au răsunat colindele, anunțind și ele libertatea. Nu atît păstrarea și respectarea tradiției ii îngrijora pe dictatori, cît această formidabilă formă de rezistență împotriva mincinoasei demagogii proferată cinic, cu pretenție de adevăr. Dintre obiceiurile de Crăciun, cel mai strălucitor prin profundele sale semnificații, este colindatul. Pe tot cuprinsul țârii, colindatul a fost o formă de afirmare a unei extraordinare forțe spirituale, întotdeauna cu semnificații adinei. In Transilvania, de exemplu, cind aceasta se afla sub dominație străină, colindatul era și o formă de manifestare națională, de afirmare a identității etnice, o formă de luptă pentru drepturi, dreptate și libertate. Această datină străveche, anterioară creștinismului la noi, dovadă fiind și numeroasele elemente precreștine existente in colindele laice, confirmă că românii au rădăcini adinei in istoric, că au o identitate inconfundabilă, că au tăria necesară să îndrepte pe calea cea bună mersul istoriei, așa cum au dovedit-o și acum, cu trei zile înaintea Crăciunului, împiedecați decenii de-a rindul să trăiască aceste zile ale Crăciunului în tradiție, în liniște și în pace, terorizați de gândul că n-au voie să respecte această datină strămoșească, românii îl cinstesc astăzi nu numai pe Moș Crăciun, ci, în primul rind, Libertatea. AURELIAN I. POPESCU doctor în folclor Pomul de Crăciun Mai devreme ca de obicei, cei trei copii ai mei s-au trezit in zorii zilei de Crăciun de Crăciun liber. Au alergat fascinați spre Pomul împodobit de cu seară. Îmboldiți de curiozitatea copilărească, nu înainte de a întreba ce ne-a adus ...Moș Gerilă. „Anul acesta, le-am spus, n-a mai venit Moș Gerilă, ci a venit cu adevărat ...Moș Crăciun“. Au rămas uimiți și confuzi. Știau și nu știau ei ceva! Deși cu daruri mai mui simbolice, anul acesta a venit cu adevărat Moș Crăciun. Dar darul lui cel mai de preț, darul sfînt al unei națiuni care și-a ciștigat cu jertfe dreptul de a-și sărbători acest eveniment de străvechime creștină a umanității, este LIBERTATEA ! Libertatea pe care trebuie să o consolidăm, să o apărăm în continuare, cu orice preț. Fiindcă ea este nu numai beteala scumpă care ne împodobește Pomul Mare al Crăciunului României, ci și legitimitatea ființei noastre naționale, însăși temeiul noii noastre existențe. MIRCEA CANȚAR un suflet păstram ascunse, ca pe un talisman sfînt, amintiri duioase din copilărie. Amintiri tăinuite de cenzura cuvîntului ce ne-a redus la tăcere ani de zile. Sint amintiri dragi din copilărie, cind, cu emoție si bucurie, așteptam, in jurul brăduțului adus in casa părintească, să vină Moș Crăciun. Acest simbol al tradiției noastre strămoșești — cintat în versuri simple, dar nemuritoare : „Moș Crăciun cu plete dalbe / A sosit de prin nămeți / Și ne-aduce daruri multe / La fetițe și băieți“ — iată că a intrat din nou in casele noastre acum cind vălul întunericului a fost mistuit de focul sacru al revoluției, al renașterii noastre nationale, luminindu-ne gindurile, sufletele. Scriu cu emoție aceste rin«furi, patrunzind cu ochii minții la intilnirile cu Moș Crăciun, ii văd pe ei, copiii acestui neam descătușat, bucurindu-se firesc. Spontan. Nu ca altădată dirijați să rostească versuri din care trebuia să răzbată osanale pentru cei care cu nerușinare s-au autointitulat „adevărați părinți“, pentru el și ea, cei care au schingiuit sufletele curate, ale milioanelor de copii. Pentru prima dată, după atâta amar de vreme, copiii noștri — fie că-i cheamă Maria, Ștefan, Ion, Gheorghe, Mihai, Filofteia, Elisabeta — se adresează lui Moș Crăciun după datina străbună, spunindu-i o poveste cu „Făt Frumos“, ori versuri ale „Mioriței". In jurul bradului impodobit cu daruri, iluminat de focurile de artificii și de luminări, copii și părinți trăiesc marea bucurie a acestei prime intilniri cu Moș Crăciun. Am văzut și lacrimi picurind pe obraz. Am înțeles că este un semn uman. Un simbol pentru copiii Timișoarei, Bucureștiului sau altei localități din patria noastră, copii nevinovați care în aceste zile fierbinți ale revoluției, au căzut secerați din ordinul călăului odios. O lacrimă fierbinte pentru ei. Pentru cei cărora li s-a frînt zborul și n-au mai apucat să se intilnească cu Moș Crăciun. Amintirea micilor martiri s-o ținem trează, la lumina arzundă a luminărilor, a flacărei din sufletele noastre. PUICA MONDOC Moș Crăciun cu plete dalbe. Uitasem și „Colindul“, uitasem și „Steaua“ Uitasem și „Colindul“, uitasem și „Steaua“, așa cum am uitat să-i învăț pe copiii mei „Tatăl nostru“ — pe care-l rosteam seară de seară înainte de culcare, ascultind povața mamei și a bunicilor. Uitasem de aceste preasfinte și străbune rostiri ce-mi mingiau cindva sufletul de copil întristat de nemaiîntoarcerea tatălui meu de pe front. Uitasem in ultima vreme și obiceiurile și toate cuvintele laice românești, pentru că plinea cea de toate zilele trebuia ciștigată prin renunțarea obligatorie la ele și ingurgitarea pînă la intoxicație a unor cuvinte și conspecte de cuvintări politice servite cu o frecvență provocatoare de alergie. Da, pinea cea de toate zilele trebuia ciștigată purtind ochelari de cal și vată în urechi, cu renunțarea, de asemenea obligatorie, la sărbătorirea numelui de botez și a zilelor de Paști și de Crăciun, prin întoarcerea capului, In partea opusă, la trecerea prin fața bisericilor, chiar și a bisericii In care am fost botezat și cununat și peste pragul căreia mi-am petrecut pe ultimul drum și bunici ți rude și prieteni plecați in eternitate. Așa am ajuns către zilele acestui Crăciun 1989, in care gindul la fiica-mi cu suflet de aur, la fiul plecat militar in toamnă și la celălalt fecior de acasă mă îndeamnă să-mi plec fruntea pe sfinta Biblie, să mă închin și să sărut sfios crucea de la care am fost îndepărtat freed din primii mei ani de școală. Să mă indhic și să spun, cu adîncă pioșenie, „Tatăl nostru“, să gindesc la garoafele roșii și poemele ce vor trebui puse la mormîntul tinerilor căzuți in timpul celei mai înălțătoare revoluții pentru ieșirea de sub jugul ideologic al unui clan harpagonic format din familia și neamurile unui vis, al cărui nume nu-l voi mai rosti niciodată. ȘTEFAN TUNSOIU Țara, credința — idealurile din sufletele noastre (Urmare din pag. 1) când și vor să ucidă, ca altădată, pentru scaun de domnie, pe prunci, pe Iisus Hristos sălășluind in fiecare inimă de român — nu vom lăsa niciodată să se intimple asta. Victoria libertății țara noastră este deplin asingurată și poporul, cu jertfe, cu bărbăție, iși apără libertatea, unitatea și dreptatea sa de două ori milenară. In numele acestei libertăți, in numele acestei dreptăți, in numele amintirii tuturor sfinților noștri strămoși, in numele jertfelor de astăzi și In numele lui Dumnezeu — să ne legăm să apărăm sărăcia, nevoile și neamul și să transformăm sărăcia in bogăție spirituală și materială. S-o transformăm așa după cum decid interesele noastre in politica internă și externă. Dreptatea este și va fi totdeauna a noastră, a tuturor, care aderăm din toată inima la politica dreaptă și înțeleaptă, de după 22 decembrie 1989, a neamului românesc, acum și pururea și un vecii vecilor. Amin ! Catedrala mitropolitană din Craiova — 25 dec. 1989 ■ 26 — XII — 1989 Să facem dreptate istoriei poporului român! Anii cei mai grei, anii cei mai dramatici din neamului s-au sfîrșit , istoria l-a încheiat poporul suveran, unit in jurul eroicelor sale tradiții, al sfintelor sale idealuri l I-a lichidat, cu barbarie și eroism, cu înțelepciune și răbdare, zdrobind cel mai odios plan de distrugere a acestei nații vestite, a acestei țări minunate ! Ce lungi, ce dureroși, ce sfișietori au fost acești ani de înfometare, de umilință, al momentelor de luptă și încrezătoare așteptare și pregătire . Istoria consfințește, incă din aceste clipe minunate, dramatice și insingerate, ziua de 22 decembrie 1989, ca moment crucial in lungul șir al momentelor de luptă și jertfire străbună . Poporul reintră pe sub Arcul de Triumf In propria sa istorie, din care fusese alungat de tiran. Istoria se poate privi, din nou, pe ea insăși, in oglinda adevărului, a marilor și nemuritoarelor sale adevăruri I țn eroica Cetate a lui Mihai și Tudor, ofensată și indoliată de slugile clanului, cărțile de istorie confecționate de tiran vor fi date la topit. Aici, servitorii asasinului dispuseseră sărbătorirea jubileului de 25 de ani al patronului lor prin scoaterea din muzeu a marelui patriot român Nicolae Titulescu, prin scoaterea din expoziție eroilor de la Lupeni și Griavița și realizarea de noi „temple de istorie“ închinate odiosului asasin. Dar jubileul de 25 de ani a fost împiedicat de popor, de acest popor minunat care a indurat, a așteptat, dar n-a capitulat niciodată, de românii care, prin tineretul lor, au reaprins revoluția eliberatoare. Poporul român și-a dat din nou, indemnitate și unitate, tributul de singe pentru a fi stopire al țării sale al vieții sale, al drepturilor sale imprescriptibile, al trecutului, prezentului și viitorului său. Prof. LUCIMAN DIACONU, doctor în istorie Declarație de adeziune Noi, studenții și medicii străini din Craiova, suntem alături de colegii noștri români, în lupta lor pentru libertate și democrație, pe care ii sprijinim și-i vom sprijini, cu medicamente, bani, cu tot ceea ce ne stă în putere. Adresăm, totodată, tuturor cetățenilor Craiovei rugămintea de a nu ne lua drept persoane răuvoitoare, încredințîndu-i că sîntem, cu inima și fapta, alături de cauza nobilă pentru care, in aceste zile, luptă întregul popor român. STUDENȚII ȘI MEDICII STRĂINI DIN CRAIOVA Cismaro - vrăjitoria ceaușistă Prin „știința“ înaintată a componenților săi farmia ceaușistă a dovedit încă odată că „Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul!“ Știm cu toții că prostia adunată cu puterea nasc tirania. Am simțit-o pe pielea noastră ! Cismaro-vrăjitoria ceaușistă a reușit să inspire și să producă teroare în sufletele oamenilor care creșteau vlǎstarii vieții, copiii. Copiii, muguri ai vieții pe Pământ, au fost crescuți într-o......epocă de aur“. Precum vechii alchimiști, el cu concursul ei (ambii propovăduitori ale „celor mai înaintate cuceriri ale științei tehnicii“) doreau să transformime nisipul în aur. Se vedea treaba că nici avansatul secol XX nu le-a înlesnit tertipul. Legea firii ne-a salvat ! „Formarea omului nou“ trebuia să se configureze, pe cît posibil, încă din fașă : la copil, adolescent, ș.aa n.d. pe scară evolutivă. Dar a venit o zi mare, în care regula adevărată a fost readusă in regulă, familia și-a recăpătat locul în societate prin lupta familiei reunite a țării — poporul. Poporul a reușit să excludă din rândurile sale spiritul de castă-clanul ceaușisto-vrajitor !... MIHAI BOANGIU student Sufletul și inima revoluției au fost, și aici, la Craiova — tinerii ! Studenți la datorie! Deși aflați în vacanță, numeroși studenți din Craiova au fost și continuă să fie prezenți — alături de celelalte categorii sociale ale populației, de armată — la adunări publice, întruniri, peste tot unde noua noastră revoluție democratică o cere, încă de la începutul căderii dictatorului Ceaușescu, mai mulți tineri studenți, precum Dan Mavrodin, Ion lașa, Dorin Dumitrescu, Adrian Marcu, Dragoș Nicuescu, Dumitru Șerban, Dan Tudor, Virgil Soare, Victor Tănase, de la diferite facultăți, n-au părăsit, timp indegit, "ororile de veghe,gurînd paza, integritatea Casei lor de cultură din centrul municipiului. Au stat chiar nedormiți și neminenți, ore în șir, au înfruntat primejdia, pentru că nu departe de ei, dintr-un imobil situat lingă Casa Căsătoriilor, un terorist a aruncat exploziv în stradă. Alți și alți studenți, răspumzînd chemărilor Consiliului Frontului de Salvare Națională, s-au prezentat la sediile facultăților, împreună cu unele cadre universitare (pe care le-am dori în număr cît mai mare și mai active la aceste înălțătoare evenimente politice), spre a asigura paza tuturor sediilor de învățămînt superior, participînd, în același timp, împreună cu armata, cu gărzile patriotice, la normalizarea vieții sociale din oraș. Nu trebuie să se uite nici o clipă că vechile rămășițe teroriste n-au capitulat în totalitate, că acestea își mai pot arăta forța lor oarbă, ceea ce Înseamnă că și voi, dragi studenți, trebuie să fiți mereu prezenți la datorie, împreună cu armata, cu celelalte forțe patriotice, pe baricadele luptei, pentru ca nimeni și nimic să nu mai poată întoarce cursul istoriei. Fermi, bine organizați, calmi, lucizi să fim vigilenți, prezenți peste mereu tot unde noua noastră revoluție democratică ne-o cere. AUREL POPESCU