Cuvîntul Libertății, decembrie 1989 (Anul 1, nr. 3-8)

1989-12-26 / nr. 3

CU­VIN­TUL LIBERTĂȚII Crăciunul la români Se știe că obiceiurile de Crăciun, alături de multe altele, vin din adîncul isto­riei neamului nostru și că forța lor s-a impus de-a lun­gul veacurilor, asigurtndu-le românilor o tradiție atît de puternică. Incit nici o vre­melnică dictatură n-a putut s-o ucidă. Crăciunul, mai ales, a însemnat întotdeauna un moment de înălțare su­fletească, de înfrățire între oameni, de bucurie și spe­ranță, de încredere în zile mai bune, iar încercările de-a înăbuși numeroasele obiceiuri s-au dovedit za­darnice, pentru că oamenii n-au putut și n-au vrut să renunțe la rădăcinile lor spirituale, adîncindu-le și sporindu-le semnificația pe măsură ce campania opre­sivă creștea. Crăciunul, alături de alte sărbători, este pentru ro­mâni un prilej de afirmare a specificului etnic, un semn al unității dintotdeauna ca neam. Indiferent de dificul­tățiile prin care a trecut is­toria noastră națională. A­­cum, în acest an cînd multe dintre urmările celui de-al doilea război sînt aruncate la coșul cu gunoi al istoriei, sărbătoarea Crăciunului in­tră în legalitate. Campania dusă atîta vreme împotriva sfintei noastre tradiții a în­cetat. In sfîrșit, la radio și la televiziunea liberă au răsunat colindele, anunțind și ele libertatea. Nu atît păstrarea și respectarea tra­diției ii îngrijora pe dicta­tori, cît această formidabilă formă de rezistență împo­triva mincinoasei demagogii proferată cinic, cu pretenție de adevăr. Dintre obiceiurile de Cră­ciun, cel mai strălucitor prin profundele sale semnificații, este colindatul. Pe tot cu­prinsul țârii, colindatul a fost o formă de afirmare a unei extraordinare forțe spi­rituale, întotdeauna cu sem­nificații adinei. In Transil­vania, de exemplu, cind a­­ceasta se afla sub dominație străină, colindatul era și o formă de manifestare națio­nală, de afirmare a identi­tății etnice, o formă de luptă pentru drepturi, dreptate și libertate. Această datină străveche, anterioară crești­nismului la noi, dovadă fiind și numeroasele elemente pre­creștine existente in colin­dele laice, confirmă că ro­mânii au rădăcini adinei in istoric, că au o identitate in­­confundabilă, că au tăria ne­cesară să îndrepte pe calea cea bună mersul istoriei, așa cum au dovedit-o și acum, cu trei zile înaintea Crăciu­nului, împiedecați decenii de-a rindul să trăiască aceste zile ale Crăciunului în tra­diție, în liniște și în pace, terorizați de gândul că n-au voie să respecte această da­tină strămoșească, românii îl cinstesc astăzi nu numai pe Moș Crăciun, ci, în pri­mul rind, Libertatea. AURELIAN I. POPESCU doctor în folclor Pomul de Crăciun Mai devreme ca de obicei, cei trei copii ai mei s-au trezit in zorii zilei de Cră­ciun­­ de Crăciun liber. Au alergat fascinați spre Pomul împodobit de cu seară. Îm­boldiți de curiozitatea co­pilărească, nu înainte de a întreba ce ne-a adus ...Moș Gerilă. „Anul acesta, le-am spus, n-a mai venit Moș Ge­rilă, ci a venit cu adevărat ...Moș Crăciun“. Au rămas uimiți și confuzi. Știau și nu știau ei ceva! Deși cu daruri mai mui simbolice, anul acesta a ve­nit cu adevărat Moș Cră­ciun. Dar darul lui cel mai de preț, darul sfînt al unei națiuni care și-a ciștigat cu jertfe dreptul de a-și sărbă­tori acest eveniment de stră­­vechime creștină a umani­tății, este LIBERTATEA ! Libertatea pe care trebuie să o consolidăm, să o apă­răm în continuare, cu orice preț. Fiindcă ea este nu nu­mai beteala scumpă care ne împodobește Pomul Mare al Crăciunului României, ci și legitimitatea ființei noastre naționale, însăși temeiul noii noastre existențe. MIRCEA CANȚAR un suflet păstram ascunse, ca pe un talisman sfînt, a­­mintiri duioase din copilă­rie. Amintiri tăinuite de cen­zura cuvîntului ce ne-a re­dus la tăcere ani de zile. Sint amintiri dragi din copi­lărie, cind, cu emoție si bucurie, așteptam, in jurul brăduțului adus in casa pă­rintească, să vină Moș Cră­ciun. Acest simbol al tradi­ției noastre strămoșești — cintat în versuri simple, dar nemuritoare : „Moș Crăciun cu plete dalbe / A sosit de prin nămeți / Și ne-aduce daruri multe / La fetițe și băieți“ — iată că a intrat din nou in casele noastre acum cind vălul întunericului a fost mistuit de focul sacru al revoluției, al renașterii noas­tre nationale, luminindu-ne gindurile, sufletele. Scriu cu emoție aceste rin­­«furi, patrunzind cu ochii minții la intilnirile cu Moș Crăciun, ii văd pe ei, copiii acestui neam descătușat, bucurindu-se firesc. Spontan. Nu ca altădată dirijați să rostească versuri din care trebuia să răzbată osanale pentru cei care cu nerușina­re s-au autointitulat „adevă­rați părinți“, pentru el și ea, cei care au schingiuit sufle­tele curate, ale milioanelor de copii. Pentru prima dată, după atâta amar de vreme, copiii noștri — fie că-i chea­mă Maria, Ștefan, Ion, Gheorghe, Mihai, Filofteia, Elisabeta — se adresează lui Moș Crăciun după datina străbună, spunindu-i o po­veste cu „Făt Frumos“, ori versuri ale „Mioriței". In ju­rul bradului impodobit cu daruri, iluminat de focurile de artificii și de luminări, copii și părinți trăiesc marea bucurie a acestei prime in­­tilniri cu Moș Crăciun. Am văzut și lacrimi picurind pe obraz. Am înțeles că este un semn uman. Un simbol pen­tru copiii Timișoarei, Bucu­­reștiului sau altei localități din patria noastră, copii nevinovați care în aceste zile fierbinți ale revoluției, au căzut secerați din ordinul călăului odios. O lacrimă fierbinte pentru ei. Pentru cei cărora li s-a frînt zborul și n-au mai apucat să se in­­tilnească cu Moș Crăciun. Amintirea micilor martiri s-o ținem trează, la lumina arzundă a luminărilor, a fla­­cărei din sufletele noastre. PUICA MONDOC Moș Crăciun cu plete dalbe. Uitasem și „Colindul“, uitasem și „Steaua“ Uitasem și „Colindul“, ui­tasem și „Steaua“, așa cum am uitat să-i învăț pe copiii mei „Tatăl nostru“ — pe care-l rosteam seară de sea­ră înainte de culcare, ascul­­tind povața mamei și a buni­cilor. Uitasem de aceste preasfinte și străbune rostiri ce-mi mingi­au cindva sufle­tul de copil întristat de ne­­maiîntoarcerea tatălui meu de pe front. Uitasem in ul­tima vreme și obiceiurile și toate cuvintele laice românești, pentru că plinea cea de toate zilele tre­buia ciștigată prin renunța­rea obligatorie la ele și in­gurgitarea pînă la intoxica­ție a unor cuvinte și con­specte de cuvintări politice servite cu o frecvență pro­vocatoare de alergie. Da, pi­nea cea de toate zilele trebuia ciștigată purtind ochelari de cal și vată în urechi, cu renunțarea, de asemenea obligatorie, la săr­bătorirea numelui de botez și a zilelor de Paști și de Crăciun, prin întoarcerea capului, In partea opusă, la trecerea prin fața bisericilor, chiar și a bisericii In care am fost botezat și cununat și peste pragul căreia mi-am petrecut pe ultimul drum și bunici ți rude și prieteni plecați in eternitate. Așa am ajuns către zilele acestui Crăciun 1989, in care gindul la fiica-mi cu suflet de aur, la fiul plecat militar in toamnă și la celălalt fecior de acasă mă îndeamnă să-mi plec fruntea pe sfinta Biblie, să mă închin și să sărut sfios crucea de la care am fost îndepărtat freed din primii mei ani de școală. Să mă indhic și să spun, cu adîncă pioșenie, „Tatăl nostru“, să gindesc la garoafele roșii și poemele ce vor trebui puse la mormîntul tinerilor că­zuți in timpul celei mai înălțătoare revoluții pentru ieșirea de sub jugul ideolo­gic al unui clan harpagonic format din familia și neamu­rile unui vis, al cărui nume nu-l voi mai rosti niciodată. ȘTEFAN TUNSOIU Țara, credința — idealurile din sufletele noastre (Urmare din pag. 1) când și vor să ucidă, ca altă­dată, pentru scaun de dom­nie, pe prunci, pe Iisus Hristos sălășluind in fiecare inimă de român — nu vom lăsa niciodată să se intimple asta. Victoria libertății țara noastră este deplin asi­­n­gurată și poporul, cu jertfe, cu bărbăție, iși apără liber­tatea, unitatea și dreptatea sa de două ori milenară. In numele acestei libertăți, in numele acestei dreptăți, in numele amintirii tuturor sfinților noștri strămoși, in numele jertfelor de astăzi și In numele lui Dumnezeu — să ne legăm să apărăm sără­cia, nevoile și neamul și să transformăm sărăcia in bo­găție spirituală și materială. S-o transformăm așa după cum decid interesele noastre in politica internă și exter­nă. Dreptatea este și va fi totdeauna a noastră, a tu­turor, care aderăm din toată inima la politica dreaptă și înțeleaptă, de după 22 de­cembrie 1989, a neamului românesc, acum și pururea și un vecii vecilor. Amin ! Catedrala mitropolitană din Craiova — 25 dec. 1989 ■ 26 — XII — 1989 Să facem dreptate istoriei poporului român! Anii cei mai grei, anii cei mai dramatici din neamului s-au sfîrșit , istoria l-a încheiat poporul suveran, unit in jurul eroicelor sale tradiții, al sfintelor sale idealuri l I-a lichidat, cu barbarie și eroism, cu înțe­lepciune și răbdare, zdrobind cel mai odios plan de distru­gere a acestei nații vestite, a acestei țări minunate ! Ce lungi, ce dureroși, ce sfișietori au fost acești ani de înfometare, de umilință, al momentelor de luptă și încrezătoare așteptare și pre­gătire . Istoria consfințește, incă din aceste clipe minunate, dramatice și insingerate, ziua de 22 decembrie 1989, ca moment crucial in lungul șir al momentelor de luptă și jertfire străbună . Poporul reintră pe sub Arcul de Triumf In propria sa istorie, din care fusese alungat de tiran. Istoria se poate privi, din nou, pe ea insăși, in oglinda adevărului, a marilor și nemuritoarelor sale adevă­ruri I țn­ eroica Cetate a lui Mi­­hai și Tudor, ofensată și in­­doliată de slugile clanului, cărțile de istorie confecțio­nate de tiran vor fi date la topit. Aici, servitorii asasinu­lui dispuseseră sărbătorirea jubileului de 25 de ani al patronului lor prin scoaterea din muzeu a marelui patriot român Nicolae Titulescu, prin scoaterea din expoziție eroilor de la Lupeni și Gri­­a­vița și realizarea de noi „temple de istorie“ închina­te odiosului asasin. Dar jubileul de 25 de ani a fost împiedicat de popor, de acest popor minunat care a indurat, a așteptat, dar n-a capitulat niciodată, de româ­nii care, prin tineretul lor, au reaprins revoluția elibe­ratoare. Poporul român și-a dat din nou, in­demnitate și uni­tate, tributul de singe pen­tru a fi stopire al țării sale al vieții sale, al drepturilor sale imprescriptibile, al tre­cutului, prezentului și viito­rului său. Prof. LUCIMAN DIACONU, doctor în istorie Declarație de adeziune Noi, studenții și medicii străini din Craiova, suntem­ ală­turi de colegii noștri români, în lupta lor pentru libertate și democrație, pe care ii sprijinim și-i vom sprijini, cu medicamente, bani, cu tot ceea ce ne stă în putere. Adre­săm, totodată, tuturor cetățenilor Craiovei rugămintea de a nu ne lua drept persoane rău­voitoare, încred­in­țîn­­du-i că sîntem, cu inima și fapta, alături de cauza nobilă pentru care, in aceste zile, luptă întregul popor român. STUDENȚII ȘI MEDICII STRĂINI DIN CRAIOVA Cismaro - vrăjitoria ceaușistă Prin „știința“ înaintată a componenților să­i farm­ia ceaușistă a dovedit încă odată că „Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul!“ Știm cu toții că prostia adu­nată cu puterea nasc tirania. Am simțit-o pe pielea noas­tră ! Cismaro-vrăjitoria ceaușis­tă a reușit să inspire și să producă teroare în sufletele oamenilor care creșteau vlǎstarii vieții, copiii. Copiii, muguri ai vieții pe Pământ, au fost crescuți în­­tr-o......epocă de aur“. Pre­cum vechii alchimiști, el cu concursul ei (ambii propovă­duitori ale „celor mai înain­tate cuceriri ale științei tehnicii“) doreau să transfor­mi­me nisipul în aur. Se vedea treaba că nici avansatul se­col XX nu le-a înlesnit ter­tipul. Legea firii ne-a sal­vat ! „Formarea omului nou“ trebuia să se configureze, pe cît posibil, încă din fașă : la copil, adolescent, ș.aa n.d. pe scară evolutivă. Dar a venit o zi mare, în care regula adevărată a fost readusă in regulă, familia și-a recăpă­tat locul în societate prin lupta familiei reunite a țării — poporul. Poporul a reușit să exclu­dă­ din rândurile sale spiritul de castă-clanul ceaușisto-vra­­jitor !... MIH­AI BOANGIU student Sufletul și inima revoluției au fost, și aici, la Craiova — tinerii ! Studenți la datorie! Deși aflați în vacanță, nu­meroși studenți din Craiova au fost și continuă să fie prezenți — alături de cele­lalte categorii sociale ale populației, de armată — la adunări publice, întruniri, peste tot unde noua noastră revoluție democratică o cere, încă de la începutul căderii dictatorului Ceaușes­­cu, mai mulți tineri studenți, precum Dan Mavrodin, Ion lașa, Dorin Dumitrescu, Adrian Marcu, Dragoș Nicu­­escu, Dumitru Șerban, Dan Tudor, Virgil Soare, Victor Tănase, de la diferite facul­tăți, n-au părăsit, timp inde­­­­­git, "ororile de veghe,­­gurînd paza, integritatea Casei lor de cultură din centrul municipiului. Au stat chiar nedormiți și nemin­enți, ore în șir, au înfrun­tat primejdia, pentru că nu departe de ei, dintr-un imo­bil situat lingă Casa Căsă­toriilor, un terorist a arun­cat exploziv în stradă. Alți și alți studenți, răs­­pumzînd chemărilor Consi­liului Frontului de Salvare Națională, s-au prezentat la sediile facultăților, împreună cu unele cadre universitare (pe care le-am dori în nu­măr cît mai mare și mai ac­tive la aceste înălțătoare evenimente politice), spre a asigura paza tuturor sediilor de învățămînt superior, par­ticipî­nd, în același timp, îm­preună cu armata, cu gărzile patriotice, la normalizarea vieții sociale din oraș. Nu trebuie să se uite nici o cli­pă că vechile rămășițe tero­riste n-au capitulat în tota­litate, că acestea își mai pot arăta forța lor oarbă, ceea ce Înseamnă că și voi, dragi studenți, trebuie să fiți me­reu prezenți la datorie, îm­preună cu armata, cu cele­lalte forțe patriotice, pe baricadele luptei, pentru ca nimeni și nimic să nu mai poată întoarce cursul isto­riei. Fermi, bine organizați, calmi, lucizi să fim vigilenți, prezenți peste mereu tot unde noua noastră revoluție democratică ne-o cere. AUREL POPESCU

Next