Cuvântul Libertății, aprilie 2002 (Anul 14, nr. 3782-3807)

2002-04-16 / nr. 3795

* Marți, 16 aprilie 2002 S­PORT FLORIN MARIN RAMANE. TOTUȘI, PE BARICADE 5 Managerul general al “alb-albaștrilor” a anunțat ieri că nu va părăsi Universitatea, lăsând să se înțeleagă că declarațiile de după meciul cu Ceahlăul au fost făcute la nervi Simțindu-se păcălit de Gigi Nețoiu, Florin Marin și “mario­netele” lor, publicul craiovean și-a luat duminică după amia­ză inima în dinți și a scandat la unison: “Demisia, demi­sia!”. Afectat de atitudinea îm­pătimiților suporteri olteni, managerul general al Univer­sității a declarat la conferința de presă de după meciul cu Ceahlăul că se gândește se­rios să renunțe la funcția sa. A mai spus că o decizie fina­lă va fi luată numai după o discuție lămuritoare cu finan­țatorul “alb-albaștrilor”. A­­ceasta ar fi avut loc duminică noaptea, iar Florin Marin a transmis ieri că va continua să conducă Universitatea, lă­sând totodată să se înțelea­gă că declarațiile date după meciul cu Ceahlăul, privitoare la o eventuală demisie a sa, au fost făcute la nervi, în altă ordine de idei, Universitatea și­­a reluat ieri după amiază an­trenamentele în vederea par­tidei cu Rapid, care va avea loc în Giulești, sâmbătă sea­ră, în nocturnă. Acuzând pro­bleme personale, Florin Marin a lipsit de la ședința de pregă­tire, aceasta fiind condusă de "secunzii” Popovici și Ciurea. La antrenament au participat toți componenții lotului craio­vean, chiar și Crăciunescu, Vochin și Stoican care s-au confruntat cu grave probleme medicale în perioada anterioa­ră. Cele mai mari șanse să re­vină în primul “unsprezece” al Științei în meciul din Giulești le au însă ultimii doi, situația ultimului fiind încă incertă, la fel ca și în cazul lui Burcă. Danciu va pierde meciul cu Rapid Cert este, însă, faptul că sâmbătă, Florin Marin nu va putea conta pe serviciile lui Bărcăuan și Alexa, care sunt suspendați. Un alt absent va fi și Ciprian Danciu: în debutul jocului cu Ceahlăul Piatra Neamț, în urma unui contact cu Marian Pioleșan, mijlocașul Universității a suferit o luxație la mâna stângă, fiind imediat scos de pe teren și transpor­tat la spital. Din pricina aces­tei accidentări, Danciu va fi nevoit să poarte pentru cel puțin două săptămâni un ban­daj ghipsat. Memoriu pentru Frăsineanu Pentru rezolvarea situației lui Cornel Frăsineanu, oficialii cra­­ioveni au așteptat până ieri o in­tervenție a Federației de Fotbal din Israel, însă musulmanii au decis să nu se implice în rezol­varea litigiului dintre Universita­tea și Rapid, în atare condiții, conform unei clauze din con­tractul pe care jucătorul l-a iscă­lit după ce a părăsit Giuleștiul, Frăsineanu era obligat să revină la Rapid după întoarcerea de la Hapoel Holon, iar acum bucureș­­tenii îl solicită insistent, în spe­ranța unei rezolvări favorabile a situației, Universitatea va depu­ne astăzi un memoriu la Fede­rația Română de Fotbal.m % MARIUS CHIȚU HHM ■ [UNK] [UNK]Pi Suporterii despre jucătorii, antrenorii și conducerea Universității Craiova “Sunt sclavii lui Dinamo” Fanii olteni sunt convinși că meciul cu Ceahlăul a fost llat, pentru că moldovenii trebuiau să își recupereze punctele pe care le-au cedat deliberat liderului, în cel mai controversat meci al acestui campionat Aseară la ora 19.00, fanii Uni­versității Craiova s-au întâlnit pentru o analiză la rece a înfrân­gerii cu Ceahlăul Piatra Neamț. De comun acord s-a stabilit că meciul a fost unul strategic însă în precedentele eșecuri ar fi ieșit la iveală adevărata valoarea a antrenorului Florin Marin și lotul de jucători de care dispune. Ex­plicația suporterilor craioveni cu privire la logica blatului cu Cea­hlăul a fost prezentată chiar de liderul galeriei: “Cu Ceahlăul, am pierdut pentru că trebuia să pier­dem. ”Pinaltyl trebuia să recu­pereze punctele pe care i le-a oferit, pe teren propriu lui Dina­mo, în urmă cu câteva etape, și a venit să-și încarce traista la Craiova, unde toată lumea cu­noaște înfrățirea dintre Nețoiu și <câinii roșii­. Jucătorii, antreno­rii și toți cei din conducere sunt sclavii lui’ Dinamo!”­­ a spus aseară Gabi “Blondu” (foto): în ciuda faptului că l-au catalogat pe Nețoiu drept unul dintre membrii cooperativei din fotbalul româ­nesc, suporterii “alb-albaștri” au spus că cei mai vinovați de situa­ția în care se află Universitatea Craiova la ora actuală sunt Flo­rin Marin, pentru simplul motiv că este un antrenor slab, și majori­tatea jucătorilor, pentru că sunt lipsiți de valoare. “Suntem mereu acuzați că încingem spiritele și perturbăm liniștea. Am dat dova­dă de destulă înțelegere dar nu se mai poate cu așa echipă pe­nibilă! Vom merge în Giulești cu un singur gând: să îi atacăm pe Florin Marin și pe fotbaliștii lui adevărați, în frunte cu Baldovin. Chiar dacă vor conduce cu 3 - 0, tot vom continua să îi înjurăm!” - a mai spus Gabi “Blondu”, lide­rul galeriei craiovene. MARIUS CHIȚU “Școlarii” - chemați la judecată Astăzi, Comisia de disciplină și competiții a AJ.F. Dolj va analiza cazul neprezentării a câtorva dintre jucătorii ce aparțin Școlii de Fotbal “Gică Popescu”, convocați la lotul selecționatei doljene, participantă în urmă cu o săptămână la turneul zonal de la Râmnicu Vâlcea La începutul săptămânii tre­cute, în municipiul Râmnicu Vâlcea, s-au desfășurat semi­finalele campionatului național, rezervat selecționatelor județe­ne. Participantă fiind, selecțio­nata A.J.F. Dolj nu s-a putut bucura și de convocarea la lot a câtorva dintre jucătorii ce aparțin de Școala de Fotbal “Gică Popescu”: Alexandru Popescu (portar), Petre Ghe­­nescu, Marius Biolan, Adrian Mitroi, Daniel Cristescu, Petre Nițu și Emerich Budhen (jucă­tori de câmp). Totodată, nici antrenorul Alin Dobrotescu nu a catadicsit să onoreze cu pre­zența la competiția avută loc în orașul vâlcean. Din acest mo­tiv și conform prevederilor exis­tente în regulamentul discipli­nar, astăzi, în obișnuita întruni­re a Comisiei de disciplină și competiții a instituției de pe Gheorghe Doja acest caz va fi supus analizelor. Conform ce­lor declarate de Nicu Neagoe, președintele A.J.F. Dolj, vor fi aplicate, fără nici cele mai mici rețineri, măsurile ce se cuvin. Cu alte cuvinte, cei 6 “școlari” urmează să fie suspendați 3 etape și amendați, fiecare în parte, cu modica sumă de 300.000 lei. Curios, dar în ace­lași timp adevărat, tehnicianul Alin Dobrotescu va fi doar amendat, suma ce va trebui vărsată în contul forului fotba­listic județean fiind de 500.000 lei, în conformitate cu art. 68, pet. C, alineatul 2, din deja amintitul regulament discipli­nar, clubul de la “Hanul Docto­rului" va trebui să suporte o amendă usturătoare în valoa­re de 3.000.000 lei. Unul dintre reprezentanții Școlii de Fotbal “Gică Popescu", este vorba despre profesorul emerit Țîcă Zamfir, a spus că este întru-to­­tul de acord cu astfel de mă­suri, nedorind, însă, să comen­teze decizia vicepreședintelui Ioan Maru, principalul vinovat de toate cele întâmplate acum o săptămână. SILVIU GHIȚA Patru jucatori noi pentru amicalul Selecționerul echipei naționa­le a României, Anghel Iordănes­­cu, a declarat, ieri, că a convo­cat patru jucători din campiona­tul intern în vederea meciului amical cu Polonia pentru a-i în­locui pe fotbaliștii care au suferit accidentări în meciurile disputa­te, la sfârșitul săptămânii trecu­te, cu echipele lor de club, în lo­cul fundașului echipei AC Milan Cosmin Contra, care s-a acci­dentat duminică, a fost chemat la lot jucătorul stelist Florentin Dumitru. Cristian Chivu (Ajax Amsterdam) a fost înlocuit cu Ciprian Dancia (FC Argeș), So­rin Ghionea (Oțelul Galați) cu Eugen Baciu (FCM Bacău), iar Alin Stoica (Anderlecht Bruxel­les) cu Vlad Munteanu (Dinamo București). Iordănescu a decla­rat că este o situație fără prece­dent la echipa națională, deoa­rece au apărut multe probleme medicale. “Ne deplasăm în Po­lonia pentru meciul amical de mâine cu un lot divizionar, nu cu echipa reprezentativă. Ne lip­sesc, practic, zece-unsprezece jucători dintr-un­ lot de șaptespre­­zece-optsprezece pe care i-aș convoca pentru o partidă oficia­lă", a spus selecționerul. Dintre jucătorii care s-au accidentat, ce evoluează în străinătate, convo­cați inițial de Iordănescu, doar Filipescu va veni în România pentru a fi supus unui control medical de doctorul lotului nați­onal, Pompiliu Popescu. Ceilalți - Contra, Chivu și Stoica - au ră­mas la echipele lor de club pen­tru tratament. Situația jucătorilor Viorel Moldovan și Tiberiu Ghioane este incertă. Dintre fot­baliștii care joacă în străinătate, la ora convocării, au fost prezenți jucătorii Tiberiu Ghioane, Florin Cernat, ambii de la Dinamo Kiev, și Viorel Moldovan (FC Nantes). Paul Codrea (Genoa), Dorinel Munteanu (VfL Wolfsburg), Ionel Ganea (VfB Stuttgart), Gheor­ghe Popescu (Lecce) și Adrian Mutu (Verona) erau așteptați să sosească în cursul după-amie­­zii de ieri. în vizorul “Generalului” mai erau și alți jucători Iordănescu a precizat că mai avea în vedere și alți jucători din campionatul intern, dar a fost dezamăgit de evoluțiile lor. “Ra­­pidistul Răzvan Raț traversează o perioadă mai dificilă și l-am lă­sat să se pregătească la echipa de club. M-am dus, duminică seară, pe stadionul Steaua spe­cial pentru a-l urmări pe atacan­tul stelist Claudiu Răducanu, care m-a dezamăgit. De aseme­nea, informațiile în ceea ce-l pri­vește pe Giani Kiriță nu m-au satisfăcut”, a declarat selecțione­rul. Antrenorul echipei naționale a fost nemulțumit de faptul că, în ciuda solicitării exprese făcută Ligii Profesioniste de Fotbal, echipele din campionatul intern, care dau jucători la lotul național, au fost programate să dispute meciurile din cadrul etapei de duminică, cu o zi înainte de pre­zentarea la lot. “Astfel, la primul antrenament după convocare trebuie să fac doar o ședință de recuperare, de reintroducere în atmosfera lotului”, a declarat Ior­dănescu. Iordănescu nu a vrut să comenteze situația din campio­natul intern și felul cum evoluea­ză echipele. “Nu vreau să trag echipa națională în mocirla din fotbalul românesc. Echipele tre­buie să-și respecte blazonul. Regret situația de la Steaua, dar nu sunt în măsură să o comen­tez”, a declarat selecționerul. Feizulah, surpriza de la tineret Jucătorul formației Cea­hlăul Piatra Neamț, Șenis Feizulah (21 de ani), a fost convocat la echipa națio­nală de tineret a României pentru partida cu Polonia în locul lui Alexandrul Băl­­țoi (Dinamo), care este ac­cidentat, a spus antrenorul Ion Moldovan. Tehnicianul a declarat că este bucuros de faptul că în lot există mai mulți jucători care ar putea deveni lideri de echi­pă. “în următoarele meciuri ale echipei, acești jucători vor ieși la rampă și ne vor obliga să-i numim lideri. Printre ei se numără Maf­tei, Zicu, V.Munteanu și Grigorie", a spus Moldo­van. El a precizat că fotba­liști precum Sebastian Hu­­țan (UT Arad), Adrian Albi­­naru (Metalul Plopeni) sau Alin Coțan (FC Bihor) sunt exemple care demonstrea­ză faptul că ușile echipei de tineret sunt deschise oricărui jucător, în legătu­ră cu zvonurile legate de posibila convocare a porta­rului Huțan la lotul de se­niori, Moldovan a precizat că momentan acesta ar trebui să rămână la lotul de tineret, cu Poloniap minmsm___ä «sk.... CUVÂNTUL LIBERTĂȚII Steaua­­ învinsă la Ghencea Steaua a fost învinsă, cu scorul de 1-0, de echipa FC Argeș, în ultimul meci al etapei a XXI-a. Golul victoriei piteștene a fost mar­cat de Cristi Vlad în minutul 47, iar la scorul de 0 - 0 atacantul stelist Claudiu Răducanu a ratat o lovitură de pedeapsă, mingea șutată de el de la punctul cu var lovind transverala porții apărate de Birch; în urma acestui eșec, Steaua a ajuns pe locul șase în clasament, cu “-1” la adevăr. Suporterii steliști și-au huiduit favo­riții pe întreaga durată a partidei. înainte de începutul meciului, la tribuna a doua, grupul de suporteri “Tineretului Korp" au afișat un banner pe care scria “Aveam cândva un rentime, apoi ați venit voi...”, iar în a doua parte a jocului au mai prezentat un banner adresat antrenorului Victor Pițurcă: “Piți, te urâm”. După primele 30 de minute, suporterii au început să aplaude fiecare greșeală a jucătorilor steliști, iar pasele erau însoțite de "Ole-uri” ironice. Spre sfârșitul primei reprize au început să se audă primele scandări în care se cerea demisia lui Pițurcă. Scandările galeriei formației FC Argeș, “Fără supărare, nu aveți valoare”, “Echipa voastră nu este Steaua, ci o glumă proastă” sau “Gică Hagi”, au fost aplaudate de spectatorii bucureșteni de pe stadionul “Steaua”. Suporterii steliști au mai scandat "Pițurcă bagă-l pe fi­tu" și au scandat din nou nu­mele fostului jucător militar Marius Lăcătuș, care antrenează echi­pa Oțelul Galați. Când jucătorii Adrian Neaga și Dorel Mutică au părăsit terenul in urma cartonașelor roșii primite, ei au fost huiduiți de spectatori. în finalul partidei fanii formației militare au cerut din nou demisia lui Victor Pițurcă. Record de ineficacitate în Divizia A Etapa a XXI-a a Diviziei A a înregistrat un nou record de ineficaci­tate cu numai nouă goluri marcate în cele opt partide. Vechiul re­cord a fost înregistrat în etapa a XXII-a a sezonului 2000/2001, când au fost înscrise 10 goluri. Jucătorul formației Ceahlăul Piatra Neamț, Angelo Alistar, a disputat meciul cu numărul 100 în Divizia A. Fotbalistul craiovean Dan Alexa a primit, duminică, cel de-al doilea cartonaș roșu în acest sezon, fiind al treilea jucător în aces­­tă situație după Liviu Mihai (Farul Constanța) și Cosmin Bodea­­ (FC Brașov). Ministrul turc al Sportului i-a făcut cadou lui Gheorghe Hagi o statuetă Ministrul turc al Tineretului și Sportului. Fikret Unsu, aflat în vizită oficială în România, i-a făcut cadou lui Gheorghe Hagi o statuetă, duminică seara, cu ocazia unui dineu oferit de ambasadorul Tur­ciei la București. Unlu, care se află la București la invitația omolo­gului său român, Georgiu Gingăraș, i-a oferit lui Hagi o statuetă reprezentând mai mulți sportivi care susțin globul pământesc. Gin­găraș și Unlu au semnat, ieri, un protocol ce include calendarul acțiunilor sportive comune din acest an între România și Turcia. Delegația turcă a vizitat, luni dimineață, Complexul Sportiv Națio­nal “Lia Manoliu" și clubul “Național”. Aseară, ministrul Georgiu Gingăraș a oferit un dineu în cinstea invitatului său. ­...JB­L-Ntdio­— y^CONTACT www.radiocontact.ro Radio Contact angajează RESPONSABIL VÂNZĂRI Profil: - vârstă maximă 27 ani; - studii superioare; - abilități în comunicare; - experiență în domeniu; - cunoscători limbă engleză și/sau franceză; - persoană dinamică, bun organizator, cu spirit de echipă; - carnet de conducere categoria B Trimiteți CV-ul, însoțit de o fotografie recentă și o scrisoare de motivație la adresa Radio Contact România, Splaiul Independenței 2020, et.12, sector 6, București până cel târziu miercuri,24 aprilie 2002.

Next