Cuvântul Libertății, iulie 2014 (Anul 26, nr. 7483-7509)
2014-07-22 / nr. 7501
- Popescu, la el la serviciu, a lăsat ceva în urma lui: casa de bani goală! Evenimentul s-a produs duminică, în jurul orei 14.00, prelungindu-se ore în șir, prin discuții tensionate, intervenția polițiștilor din Pielești și tot tacâmul. Pe o sală cu grâu, în suprafață de 64 ha, aparținând SCDA Șimnic, în fața combinelor sau așezat Marius Firan și Marin Căldăraș, ambii din Craiova, bulversând fluxul tehnologic. Cum cele două persoane nu aveau nici o îndreptățire, după cum vom arăta, să violeze o proprietate publică a statului, s-au ales cu plângeri penale. Statutul aberant pe care îl revendică cei doi, de deținători ai terenului, nu le permitea să bulverseze o activitate contracronometru de strângere a recoltei, de către cei îndreptățiți. Cele petrecute în fața întreprinderii de Avioane nu constituie decât un act dintr-un spectacol prelungit, al cărui regizor nu este decât Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, despre care s-a făcut destulă vorbire de-a lungul timpului. Piețele, modernizate priptitffErecX împrmat banij -|----------------------------------, administrație / 3 Telefon de urgență: 0251983 Stop abandonului prin plecarea la muncă în străinătate! Părinții nu pot fi înlocuiți! Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj www.dgaspcdolj.ro Trei candidați pe loc la Medicină Concurență acerbă la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova. Aproape 1.500 de candidați s-au înscris la concursul de admitere, cei mai mulți, 662, optând pentru Facultatea de Medicină, unde se bat pentru unul din cele 210 locuri scoase la buget. Concurența cea mai mare se înregistrează însă la Asistență Medicală, unde 292 de absolvenți de liceu se luptă pentru unul din cele 24 de locuri de la buget. actualitate / 4