Cuvîntul Nou, noiembrie 1970 (Anul 3, nr. 163-186)

1970-11-25 / nr. 183

Pag 2 CUVÎNTUL NOU Familia dezorganizată - mediu prielnic de apariţie a manifestărilor infracţionale în rîndul minorilor Relaţiile existente astăzi, ca re­zultat al profundelor transformări petrecute în structura societăţii noastre, creează condiţii dintre cele mai bune întemeierii şi existenţei familiei, — nucleu bazat pe dra­­­goste, încredere şi stimă, pe egali­tatea în drepturi şi îndatoriri. De aici o sarcină de maximă însemnă­tate şi răspundere care revine fa­­miliei — acestui mediu atît de par­ticular şi plin de omenesc, — este aceea a creşterii, supravegherii şi educării copiilor. In viaţa de toate zilele, exemplul pe care îl dau părinţii prin atitudinea, men­talitatea şi comportamentul lor, atît în cadrul familiei cît şi în societa­te, constituie pentru copil un ade­vărat îndreptar. La început fii con­ducător, apoi proprie natură, fel de a fi, de a simţi, gîndi şi acţiona. Exemplul părinţilor trebuie să-l de­­­termine pe minor să înţeleagă că toate lucrurile de care se bucură sunt făcute prin muncă, aceasta fiind condiţia fundamentală a ori­­­cărui mers înainte, o îndatorire de onoare. De aceea, copilul trebuie învăţat să-şi ajute părinţii, să fie deprins cu munca în folosul lui personal şi al colectivului. Spunem aceasta, pentru că minorul va transpune mai tîrziu în viaţa de toate zilele aceste idei şi îndatoriri despre mun­că la proporţia întregii societăţi. Se întîmplă uneori ca dintr-o dragoste rău înţeleasă, părinţii să-şi „alinte“ prea mult copiii, exagerîndu-le ne­voia de satisfacere a oricărui capri­ciu. Copilul, devine , astfel, egoist­, convins că îi este permis şi i se cu­vine totul. Alteori, părinţii îngă­duie sau chiar „ajută“ copiii să se sustragă din diferite motive justi­ficative, de la anumite munci ob­şteşti, de la participarea la viaţa organizaţiei de pionieri şi U.T.C. Aceste­ atitudini ale părinţilor dăunează copiilor, deoarece, după cum bine se ştie, organizaţiile de pionieri şi U.T.C. influenţează în mod pozitiv dezvoltarea ulterioară a copiilor, îndepărtîndu-le indivi­dualismul, ipocrizia, falsitatea, min­ciuna. Am amintit aici de aceşti părinţi pentru că, de multe ori prin felul lor de a fi, de a gîndi, le inocu­lează copiilor o optică greşită des­pre muncă şi viaţă, le influenţează în mod negativ dezvoltarea. Şi nu de puţine ori s-au ivit manifestări infracţionale — iniţial fără urmări deosebit, dar care pe parcurs au devenit grave — tocmai în rîndu­l unor asemenea copii, proveniţi din asemenea familii. Şi toate acestea datorită unei atitudini „blinde“ a părinţilor faţă de faptele comise de copii, fapte considerate de familie ca simple „copilării“. Dar cele mai frecvente manifes­tări infracţionale în rîndul minori­lor îşi au geneza în lipsa lor de su­praveghere din partea părinţilor sau a altor persoane cărora le-a fost încredinţat copilul spre creşte­re şi educare, în mediul nefavorabil creat în familie ca urmare a de­zorganizării acesteia, în insuficienta preocupare a educatorilor sau a au­torităţii tutelare pentru combaterea atitudinilor negative apărute in comportamentul copiilor, în atrage­rea minorilor în diferite anturaje de către persoane dubioase etc. Desigur că majoritatea cazurilor de infracţiuni comise de minori se datoresc mediului familial necores­punzător, dezorganizat în care aceş­tia au crescut. Lipsiţi de o suprave­ghere permanentă, de căldură părin­tească, de îndrumare, copilul îşi făureşte un univers propriu în care minciuna, egoismul, falsul, dezinte­resul faţă de şcoală şi muncă — devin componente integrante ale acestuia. Astfel, între copil şi pă­rinţi se creează o ruptură care ne­sesizată la timp, duce în cele din urmă la părăsirea ca­sei părinteşti şi de aici la vagabondaj, furturi ş.a. Spre exemplificare, arătăm că, lipsa de supraveghere, de grijă pă­rintească a condus pe doi minori la stabilirea de relaţii apropiate cu alţi tineri, majori, fără nici o ocu­paţie, cu care au trecut la săvîrşi­­rea unor sustrageri din avutul per­sonal. Obiectele furturilor au , fost — să spunem — minore, băutură şi bani (de la unul circa 40 kg. de vin, iar de la altul 20 kg. vin şi bani), însă faptele în sine constituie o in­fracţiune şi sunt pedepsite de lege. Uneori se întîmplă ca­­minorii să fie trimişi, chiar de susţinătorii lor legali, să fure, şi aceasta, credem, tocmai dintr-o atitudine plină de indiferenţă faţă de soarta copiilor, de viitorul lor. Aşa s-a întîmplat şi cu minorul Vasile Artenie, care la îndemnul susţinătorului său a sus­tras o mare cantitate de cartofi de pe rampa C.F.R. Prins asupra fap­tului V. A. a mărturisit că a fost trimis de către „tatăl“ lui ca să fure, căci altcumva nu-i va da să mănînce ! Am întîlnit cazuri, cînd, la unii infractori minori, proveniţi tot din­tr-o familie dezorganizată, a inter­venit un element nou — consumul de alcool. Astfel, minorii Sándor Soos, Vilmos Páll şi Florea Lepă­dat, au săvîrşit furturi în scopul ob­ţinerii mijloacelor băneşti necesa­re procurării băuturilor alcoolice. Spaţiul nu ne permite să conti­nuăm şirul exemplelor. Cele arătate mai sus, credem că sunt edifica­toare. Considerăm că, această activitate de prevenire a infracţionalismului în rîndul minorilor trebuie să por­nească chiar din sinul familiei, care să urmărească îndeaproape copilul, să-l îndrume cu tact şi răbdare pe drumul cel bun. Apoi, organele de autoritate tutelară sunt datoare să supravegheze întreaga conduită a minorilor şi, acolo, unde este cazul, să acţioneze cu promptitudine pen­tru curmarea unor manifestări şi atitudini negative din comportamen­tul copiilor. Alături de aceasta un rol deosebit îi revine şcolii în sensul intensifi­cării muncii educative şi suprave­gherii elevilor cu o conduită neco­respunzătoare, a colaborării per­manente cu familia. Rezultatele obţinute demonstrea­ză că, în prezent, sunt create condi­ţii pentru ca să se acţioneze mai eficient acolo unde este necesar şi în raport de starea legalităţii să se ia măsurile cele mai indicate. Este necesar să fie antrenaţi toţi facto­rii ce au atribuţii în problemele de minori, să se desfăşoare o activitate de prevenire specifică acestui sector folosindu-se cu maximum de eficien­ţă formele de influenţare obştească. ŞTEFAN MUNTEANU procuror-șef adjunct um/tiiifmutii/tittii/iimf//Ilimig PE BANCA ACUZATII,OK Mihály Farkas, în vîrstă de 15 ani, elev în clasa a VII-a la Liceul din Baraolt, după ce a urmărit într-o seară pînă tîrziu programul T.V. la un vecin, în loc să meargă acasă a început să hoinărească prin oraș fără nici un rost. Dar, a­­jungînd în faţa complexului comercial din Baraolt, i-a ve­nit o idee „genială“. A examinat cu atenţie clă­direa şi observînd un geam­ deschis a pătruns în hol, apoi prin forţarea uşii, a intrat în raionul de produse textile, tricotaje şi încălţăminte. Aici, într-un sertar a găsit 1000 de lei şi 50 de lozuri în plic (din care 17 erau cîşti­­gătoare). Cu „averea“ furată a părăsit pe aceeaşi cale lo­cul infracţiunii. Dar identifi­cat, a fost prins ulterior de către organele de miliţie. Scurtul episod din serialul programat de minorul M. Farkas, a luat astfel sfîrşit în mod tragic, pe banca acuzaţi­lor. PUPĂZA PE COLAC Nu demult, brigadierul Andrei Vida de la C.A.P. Bă­­ţanii Mari a transportat la cîmp în tarlaua de la „Kicsi határ“ douăzeci şi unu de saci cu grîu care urma să fie în­sămânţat. Cînd au sosit maşini­­­le de semănat pentru a exe­cuta lucrarea, brigadierul a observat că între timp­­ s-a „evaporat“ un număr de pa­tru saci, respectiv , cantitatea de 327 kg. Sesizînd organele de miliţie, acestea au găsit sacii dispăruţi, la locuinţa nu­mitului Demeter Gheorghe, din strada Principală nr. 611, Băţanii Mari. I-a luat omul pentru a-și face colaci. Acum tribunalul îi va servi și. . pupăza meritată. rmifeifini/m/mmiimifi/iimiim­ ­ I | I Imoralitatea şi neomenia, ajunse pînă la degradarea condiţiei uma­ne, sînt lucrurile cele mai triste şi unite din lume. Ele nu-şi gă­sesc echivalent în viaţă prin în­săşi natura lor, iar dacă sînt defi­nite ca acţiuni, în realitate mintea şi sufletul nostru nu le pot con­cepe şi înţelege. Şi aceasta n-o spu­nem numai din dorinţa de a fi cu orice preţ moralişti şi încă din acei rigizi, ci pentru că suntem­ oameni şi oamenii condamnă acele aspecte ale vieţii sumbre, datorate unor indivizi, care lipsiţi de cel mai ele­mentar bun simţ îşi pierd raţiunea în faţa instinctului, devenind în sensul cel mai strict al cuvîntului, brute. Cînd auzim de asemenea in­divizi, ne revoltă faptele lor in­umane. Ele nu trebuie ascunse sau păstrate în filele unui dosar, ci ori un asemenea act inuman ? In loc să se ocupe de educaţia fetei, pentru a-i asigura un rost în via­ţă, acţionînd sub impulsul unor instincte primare, această brută şi-a adus propriul copil pe marginea prăpastiei, aruncînd un văl negru asupra viitorului ei. E de necrezut şi totuşi adevărat: Un tată să distrugă viaţa copilului său ! Un fapt care întrece orice limită a ceea ce numim umanitate cu toa­te atributele ei. E de neconceput cum Traian B. a putut să săvîr­­şească un asemenea act inuman condamnat cu fermitate şi asprime de lege, de opinia publică. Dar iată ce declară acest tată (dacă îl mai putem numi astfel) : „Recunosc faptele ce mi­ se aduc în învinuire... Cînd m-am despărţit de amîndoi rămaşi acasă, mi-a zis să am raport cu el. N-am vrut. Şi ca să nu strig mi-a pus mina la gură. M-am zbătut dar în zadar. N-am mai avut ce face...“. Cită minciună, cît cinism se as­cundea in acest om abrutizat de o viaţă lipsită de orice sens în ca­re alcoolul şi imoralitatea ocupau un loc primordial ! ! ! Seninătatea cu care povestea în faţa instanţei faptele săvîrşite, atitudinea indife­rentă faţă de soarta propriului co­pil a atras pe bună dreptate opro­biul celor prezenţi, a întregii opinii publice. Fapta lui este cu atît mai de condamnat cu cît a comis-o în virtutea unor „legi“ proprii, în care raţiunea a fost înlocuită cu in­stinctul, moralitatea cu imoralita­tea, umanul cu inumanul. Şi legile statului nostru con­ cînd raţiunea se pierde ÎN FAŢA INSTINCTULUI dezvăluite opiniei publice care să le judece şi să le condamne. In sala arhiplină a Tribunalului din oraşul Sfîntu Gheorghe, glasul judecătorului sună tăios : „In baza articolului 203 din Codul penal, in­culpatul Traian Borzos, domiciliat în comuna Vîlcele, cu antecedente penale, este condamnat la patru ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, pentru săvîrşirea infrac­ţiunii de incest. Un murmur de dezaprobare, de dezgust. O sentinţă severă, dar meritată cu prisosinţă. Dar să lăsăm faptele să vor­bească. Traian Borzos, s-a căsătorit în urmă cu vreo 16—17 ani. Era un om căruia îi plăcea aventura şi deseori avea escapade, lipsind de acasă zile întregi. Din căsătoria cu Elena B. s-au născut doi copii : V. B. şi M. B. Dar după trei ani de convieţuire, Traian B. s-a des­părţit de soţie şi conform înţelege­rii intervenite între cei doi soţi, minora V. a rămas la tatăl ei iar M. la mama sa. Acum cîteva luni, lipsit de cel mai elementar bun simţ, de adevărata dragoste părin­tească curată, Traian B a forţat-o pe fiica lui — în vîrstă de 15 ani — să aibă relaţii intime cu el în urma cărui fapt, fata a rămas însărci­nată ! Cum de a putut face acest soţie, minora V. a rămas la mine spre creştere şi educare (cît ci­nism !)“. Da, spunem noi, spre creş­tere şi educare dar acum ? In continuare cităm din depozi­ţia sa : „După ce m-am despărţit de fosta soţie, cam la un an de zile am in­trat în relaţii de concubinaj cu R.M. cu care trăiesc şi astăzi... Prin ianuarie 1970, într-o zi cînd „nevasta“ mea actuală a plecat în satul Hetea unde avea domiciliul stabil, eu am rămas acasă cu fetiţa (sic, este şi blajin). După ce am consumat nişte băuturi alcoolice m-am culcat în pat lingă fetiţa mea (ce scuză !) şi „am rugat-o“ să a­­vem raporturi intime (cu cită seni­nătate spune, fără nici o remuş­­care), lucru pe care ea l-a acceptat şi nu mi-a zis nimic. După această dată am avut­ raporturi cu fetiţa mea de circa, două ori, în luna martie şi iunie 1970“. Iată pe scurt istorisirea unor fapte inumane ale unui om domi­nat de simţul animalic­, lipsit de raţiune, ajuns un „reziduu“­­ social. Nici o undă de­­ regret, nici o re­­muşcare pentru faptele săvîrşite asupra propriei fiice, care ne-a de­clarat : „în cursul lunii ianuarie 1970, cînd mama mea vitregă era plecată de acasă, tatăl meu­ B.T., profitînd de situaţia că eram numai damnă cu asprime asemenea fapte şi pedeapsa primită de Traian B. este în conformitate cu prevederile acestora. El va sta patru ani în în­chisoare. Va medita, probabil, la actele săvîrşite dar fiicei lui, care a născut, îi va trebui mult timp ca să-şi facă un drum în viaţă. Şocul suferit, i-a produs firesc un dezechilibru sufletesc, a răpit-o de lingă un lucru drag fiecăruia din­tre cei de o vîrstă cu ea — co­pilăria — i-a spulberat visurile. Insă V.B. nu e singură. Nu trebu­ie să se simtă singură. Din toate părţile i se­ va întinde o mină cal­dă, părintească, prietenească care sîntem siguri o va ajuta să iasă din acest impas. Bineînţeles la început va fi mai greu, dar pînă la urmă V.B. va reuşi să înţeleagă că viaţa are şi frumuseţi, pe care ea încă nu le-a cunoscut. Am crezut de cuviinţă să vă rela­tăm acest caz trist­­şi revoltător, tocmai din dorinţa de a-l supune judecatei opiniei publice şi de a-l condamna­­ cu fermitate şi asprime pentru că, asemenea oameni nu au ce căuta printre noi, viciază me­diul social cu imoralitatea şi neo­menia lor. IO­AN LASCU, procuror Fructele imposturii înalt, păr cu cârlionţi, un june „prim“, aşa cum ne-am obişnuit să vedem pe bulevard, anticipînd o dezinvoltură afectată, domnul ţi se prezintă scurt : inginerul x. Ii iei de bună căutătura interesantă, mo­dul fin de a intra în conversaţie, nu ca un intrus, ci ca un familial, după cum cer regulile unei „socie­tăţi“ înjghebate la iuţeală, pe cri­terii „unice“, selecte. Domnul­e îţi debitează la iuţeală, cu o repeziciu­ne demnă de invidiat, într-un vo­cabular împrumutat, poate din ro­manele de dragoste, nişte aventuri galante,­ care pur şi simplu te dau gata... Domnul­e este un Don Juan, cum n-au înregistrat statisticile în ulti­mii douăzeci de ani, un tip „erotic“, căutat de femei pentru vocabularul lui pestriţ, ochii apoşi, dar mai ales misterioşi, imposibil de prins într-o acuarelă. Ce cinste pentru adolescentul de­la ani să cunoască un asemenea exemplar ! Titlurile, afectarea, mis­terul, toate conferă portretului ace­ Tipuri şi arhetipuri ca tentă de personalitate pe care tînărul în formare o crede a fi ideală. Şi imitaţia îl face să urme­ze modelul, să se încadreze într-un tip „ideal“, să spargă „puşculiţele“ părinţilor, lăsînd în localuri sume „nesemnificative“ (mai ales pentru îndrumători), încercînd „operaţii“ spectaculoase (soldate uneori cu ac­te antisociale şi sancţiuni pe măsu­ră). Şi toate sub privirile inocente ale domnului x, inginer prin adop­ţiune, biet navigator solitar pe a­­pele unei pretinse ratări, de-a dreptul spectaculoase. Fructele imposturii rodesc şi in­fectează astfel inocenţa, dăruirea curată, prietenia adolescentului. A­­semenea indivizi, trataţi uneori cu indulgenţă, încearcă să se strecoa­re printre noi, să ne adauge stigma­tul amăgirii, instrumente sigure pentru omul învăţat să semneze condica în baruri, restaurante şi al­te localuri de „alungare“ a sple­­en-ului, inventate sau neinventate încă. Il veţi recunoaşte : are părul po­mădat, cu cîrlionţi, un mers am­biguu, o vorbire „intelectualistă“, un vocabular romanţat şi mai ales o statură de erou bavarian. IORDAN POPESCU ANUL III. Nr. 183­1. ! Colectivul­­ te preţuieşte... î­ n stingă drumului ce duce de la Zabrătău la Crasna, în des­chizătura formată de versanţii vîrfurilor Boia Mare şi Siriul, e situată fabrica de cherestea, sau mai bine zis sectorul de industrializare a lemnului Zăbrătău din cadrul O.E.Î.L. Titorsura Buzăului. Aici l-am întîlnit zilele trecute pe comunistul Olimpiu Neagoe, secretarul organizaţiei de partid nr. 1. Crescut printre oa­menii obişnuiţi să manevreze ţapotna şi ferăstrăul, Olimpiu­­Neagoe e îndrăgit din copilărie lucrul la pădure. Deşi tînăr­­— are abia 32 de ani — se poate mândri cu o vechime respectabilă în cîmpul mun­cii. De la 18 ani cunoaşte colţurile ţării Buzaielor, parchetele de pe aceste meleaguri. A început meseria acolo sus, la gurile de exploa­tare, la vîrstă de 14 ani. Fasonator, corhănitor, sortator, încărcător de vagoane, expeditor la început, el este acum şeful depozitului din sectorul amintit, înalt, bine legat, cu faţa senină, îl vezi mereu printre oameni, discută cu ei, îi sfătuieşte, îi ajută. Anii de muncă, experienţa, i-au înlesnit cunoaşterea întregului proces tehnologic din momentul do­­borîrii copacului pînă la transformarea lui în cherestea. De aceea, intervine prompt cu soluţii în rezolvarea unor probleme care se ivesc pe parcursul producţiei. Când l-am cunoscut, în timp ce dădea indicaţii echipei de sor­­tatori, — se defectase un gater — inginerul Dan Telea, împreună cu şeful halei de gatere, l-au consultat în legătură cu măsurile ce trebuie luate pentru ca muncitorii să nu stea în timpul cît se va repara gaterul. în cîteva clipe oamenii au fost repartizaţi la legat araci,­­confecţionat P.F.L. sau la pregătit cherestea pentru export. — De multe ori ne ajută şi pe noi — relatează încărcătorul de vagoane loan Costoiu. în situaţii cînd nu primim la timp buşteni, ori uneori cînd se aglomerează vagoanele, intervine pentru a evita strangularea procesului de producţie. — Sînt de acord cu tovarăşul Olimpiu Neagoe — arăta în adunarea generală de partid comunistul Octavian Cristea — să fie reales în biroul organizaţiei de bază pentru motivul că este un bun organizator, fruntaş în producţie, disciplinat, cunoaşte bine toate fazele de producţie, competent în dirijarea activităţii întregului co­lectiv. Comportarea lui la locul de muncă, rezultatele obţinute, l-au investit cu încredere din partea celor 40 de comunişti din organi­zaţie care, recent, l-au ales în munca de secretar al organizaţiei de partid nr. 1. Comunistul Olimpiu Neagoe priveşte această încredere ca o răsplată a muncii, ca o apreciere a colectivului m care lucrează, fapt care îl obligă în viitor la mai mult, lucru de care este conștient și pe care este hotărît să-l facă. M. BORDA­ ­__________________________i îi Iiîiiiii Gesturi corijente In ceasul al doisprezecelea N-am fi vrut să scriem aceste rînduri, dar nu o dată întîlnim ca­zuri în care sentimentul de respon­sabilitate socială este anulat de a­­titudinea indiferentă, indolentă, a unor oameni faţă de familie, faţă de propriul lor copil. Este cazul lui Demeter E., domi­ciliat în comuna Doboşeni. De la data de cînd şi-a părăsit familia şi pînă în ziua prezentării în instanţă, el s-a eschivat în mod repetat de la îndatoririle sale de tată, pe mo­tiv că nu recunoaşte paternitatea copilului. Cu toate ca expertizele medico­­legale efectuate dovedeau elocvent că fetiţa este a lui, Demeter E., a contestat, probabil dintr-un senti­ment de laşitate, probitatea acestor acte, încercînd prin diferite subter­fugii să se sustragă de la îndatori­rile sale de tată. Deşi tînăr, apt pentru muncă, Demeter E. n-are în momentul de faţă nici o ocupa­ţie, nu este încadrat în nici un rec de muncă ! Trăieşte acasă, ca un trîntor, pe spinarea bieţilor săi pa­rinţi, care trudesc să-şi întreţină odrasla. Nu înţelegem cum Deme­ter E., lipsit de cel mai elementar bun simţ, se complace în această situaţie. Desigur că vinovaţi se fac şi pă­rinţii care au admis — poate din ma­rea dragoste ce i-o poartă — să trăiască de azi pe mîine, din mun­ca lor, să aleagă acest mod de vi­aţă uşuratec, necinstit. Ni se pare, pe undeva, situaţia ridicolă, de condamnat : un tată nu-şi întreţine copilul pe motiv că nu-i al lui, în schimb el este între­ţinut de părinţii săi ! Curioasă stare de lucruri care îşi are geneza în optica greşită a unor părinţi de a-şi ajuta în­­acest mod copilul, aflat în floarea vîrstei, să­nătos, capabil să muncească ! Oricare ar fi situaţia, Demeter E. e obligat prin lege — fapt confir­mat şi în instanţă — să se achite de obligaţiile sale de tată ! Nimic nu justifică atitudinea lui. Copilul său trebuie crescut, edu­cat, pentru a deveni un om util so­cietăţii şi orice încercare de sustra­gere de la aceste obligaţii sunt pe­depsite de lege, condamnate cu promptitudine de opinia publică. Măcar, acum în al doisprezecelea ceas, Demeter E. trebuie să înţelea­gă că şi lui îi revin, ca tată, aceste îndatoriri morale şi materiale. IIA CĂTĂLIN „DEPLASARE DE... CURTOAZIE“ ? Mihai Tudoran şi Nicolae . * Costi, din comuna Iacobeni, J ^ judeţul Harghita şi-au lăsat ţ l căruţele, au oprit puţin la coa­ i ’­ma dealului şi au trecut în ju- 7 - deţul Covasna. Cine putea să-i i 4 cunoască aici ? Cine putea să-i ^ 1 prindă şi mai ales să-i tragă la i 1 răspundere ? Au căutat în stîn- * ^ ga, au căutat in dreapta pă- j 1 durii, pînă au găsit şapte go- ^ 7 runi falnici. I-au doborît, i-au­­ 1 încărcat în căruţe şi haide iia- 1 || poi peste coama dealului. Nu-­­ i mai că n-au apucat să răsufle t ' uşuraţi, că pădurarul Melkoor 7 ^ Domokos, i-a ajuns din urmă \ l și le-a cerut documentele nece- ^ } sare unei asemenea încarcă- i­­ turi. I \ S-au căutat oamenii prin 1 t buzunare, dar nimic. Nu cre- ^­­ deau că și aici au nevoie de un . 1 bon de vînzare. Procesul ver- J t bal întocmit pe loc, trimiterea ^ t lor în judecată, le vor ajuta să 4 J reflecteze la o asemenea „de- ? ț plasare de curtoazie“ în pă- ? ț durile dintr-un alt judeţ. ţ r CIOBANUL „MOTORIZAT" Dumitru Timaru din Co­­­ vasna, de profesie cioban, s-a­­ instalat cu stîna, într-una din­­ ultimele zile ale lunii octom-­­ brie, alături de tarlaua cu car-­­ toii aparţinînd C.A.P.-ului ? Reci. In mai multe rînduri­ , isteţul cioban s-a furişat pe­­ tarla „uşurînd“ cooperativa de o cantitate însemnată de­­ cartofi de pe o suprafaţă de­­ 0,65 hectare, paguba cifrîn- i du-se în jurul sumei de 2.500 * lei.­­ Dar nu opera singur, ci cd ^ un asociat, minorul Aurel­­ Duma de 13 ani, care scotea * cartofii şi-i lăsa strinşi pe­­ tarla, iar D. T. venea cu mo- t tocicleta cu ataş şi-i transpor- z ta la stînă, unde-i folosea­­ pentru hrana ciobanilor şi a­­ Clinilor. O dată însă, i s-a „gripat motorul şi D. T. a fost sur- ^ prins, în flagrant cu o încăr- 4 cătură de 108 kg de cartofi­­ de cetăţenii Nică Fusan şi­­ Alexandru Stan.­­ Pentru infracţiunea de furt­­ din avutul obştesc, D. T. va­­( fi judecat conform prevederi- ^ lor articolului 208 si 224. i .

Next