Cuvîntul Nou, septembrie 1971 (Anul 4, nr. 422-447)
1971-09-26 / nr. 444
Fag. 2 oUi^uriu „Ora 12" — grafică de CAROL DENEȘ. FLORIN GRINGEANU PARTIDUL - ACEASTĂ DEMNITATE Partidul — această demnitate rară Nebiruită-n ceaţa anilor nicicînd, Crescută parcă rădăcină-n gînd, In fapt, istoric necesară, Adaugă pămîntului acesta strămoşesc înconjurat cu nimburi de legende Adaugă mai trainic în calende Străvechea demnitate crescută-n zbor firesc. Partidul — această demnitate rară Din alb urcînd cu spicele-n cunună în constelaţia luminii ne adună Brad lingă brad în românească ţară. MĂRTURISIRE Sînt o palmă de lut Cu aripi răsfrînte spre cer Gata să ardă-n amiază Pentru a opri bătaia amurgului. Mugurii se adăpostiră în frunze Şi din merele crude abia mai aud Ţipătul de moarte al florilor. Şi-n umbrele aripilor răsfrînte spre cer Aştept prăvălindu-se ploaia Să-mi stingă setea uitată sub trunchi. G MAGYARI LAJOS PROCREAŢIE Mărşăluire bărbătească în rînduri strînse, asedii severe, neîntrerupte, mină care apără, plutind deasupra copacilor roditori, deasupra apelor şi a viselor, sens strălucit, dreptate monolită, propria noastră forţă, înmulţită de o mie de ori, trecutul nostru, prezentul, viitorul, cea mai omenească dintre feţele noastre omeneşti, lupta noastră pentru un bine mai bun, un nou cuvînt vrăjit, care a procreat: producător, fabrică, ordine inteligentă, pădure vuind, fîntînă răbufnind. Drum de la om spre om. (în româneşte de MARIUS DEAC) Apărut în Editura politică, volum1. Opinia publică în socialism semnat de prof. univ. dr. Dumitru Mazilu examinează, într-o viziune monografică, sensurile, caracteristicile şi complexitatea acestui fenomen în evoluţia vieţii sociale, insistînd asupra exigenţelor sporite, obiectivelor urmărite şi modalităţilor ei de acţiune în societatea românească contemporană. Lucrarea se remarcă prin actualitatea cercetării, spiritul analitic, introspectiv, fenomenul examinat fiind surprins în dinamica afirmării şi manifestării lui. Autorul aduce contribuţii la elaborarea conceptului de opinie publică şi examinează modalităţile în care s-a format şi se dezvoltă în România contemporană, ca reflectare a conştiinţei socialiste a poporului, această forţă activă în lupta pentru lichidarea manifestărilor dăunătoare ale trecutului, pentru promovarea şi încetăţenirea noului, pentru crearea şi menţinerea unui climat în măsură a asigura progresul societăţii noastre, afirmarea şi dezvoltarea multilaterală a personalităţii fiecărui individ. O importantă parte a lucrării es te dedicată examinării rolului şi funcţiilor opiniei publice în socialism. Se precizează faptul că prin natura şi conţinutul său, opinia publică în socialism este orientată spre finalităţi de maximă importanţă în realizarea sarcinilor edificării noii orînduiri. Ea se dovedeşte un instrument eficient în antrenarea forţelor şi capacităţilor umane la îndeplinirea îndatoririlor sociale, in stimularea eforturilor la înfăptuirea sarcinilor perfecţionării proceselor de producţie, în influenţarea activităţii complexe de formare a omului nou, constructor activ şi conştient al noii orînduiri. Cercetarea rolului opiniei publice Pe plan social duce, în mod necesar, la desprinderea a două funcţii principale ale acesteia: funcţia de apreciere a proceselor şi fenomenelor sociale, precum şi a comportamentului uman şi funcţia de corecţie a proceselor şi fenomenelor sociale, precum şi a comportamentului uman. Analizînd cele două funcţii, autorul pune un accent deosebit pe explicarea esenţei sociale a opiniei publice, descifrînd perspectivele evoluţiei acestui fenomen. Scrisă intr-un stil accesibil, lucrarea recurge la un bogat aparat ştiinţific, dînd o viziune veridică,de ansamblu asupra unui fenomen social extrem de important. Prin analiza realistă — bazată pe cunoaşterea şi valorificarea experienţei acumulate în practica noastră socială —, opinia publică în socialism se dovedeşte a fi utilă nu numai specialiştilor, ci şi prac■ ticienilor din cele mai diferite domenii ale conducerii vieţii sociale, lectorilor, propagandiştilor şi tuturor celor ce studiază politica partidului, realităţile noastre sociale. Opinia publică în socialism ^▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼TTTTTTVTTTTTTVT^TTfVTTTV?TTTVTTY'.’YTT'rWTTTTVTTTVTyVTTTT'fTTVTTVTTTVTTVTTTTTTTTTVTTTTTTTTTTT?’ EuBSiăUaiBIBIBIBIBIBIBIBII ibibibibibibvaii ilBII eUVlNTCUB NOU lfun PANAIT CÉRNA - 90 de ani de la naştere - l-a fost dat acestei literaturi ivită, asemeni unei flori, la răscruce de vînturi, să înregistreze trecerea prematură, în lumea fără de întoarcere a umbrelor, a lui Vasile Cîrlova — acea explozie de lumină, cînd zorii literaturii noastre abia se iveau, a lui Panait Cérna, — poetul pe care îl aniversăm în acest sfîrşit de septembrie, a lui Nicolae Labiş — apărut asemeni unei comete pe firmamentul literaturii române. Deşi a rămas în literatura noastră prin numai citeva poezii, Panait Cérna, mort prematur, a fost o conştiinţă poetică demnă de luat în seamă. Nu este întâmplător faptul că tânărul poet este elogios apreciat de un om de mare cultură şi bun gust ca Titu Maiorescu, situat pe înalte culmi, puţin exagerat ce-i drept, de Mihail Dragomirescu. Poetul, căruia viaţa i-a oferit destul de puţine bucurii, ne-a lăsat o poezie din care izbucneşte, incendiar uneori, o nedezminţită dragoste de viaţă, o aspiraţie profund umană spre lumea din contururi fin caligrafiate a idealului. Poeziile cu caracter meditativ, Inteşteră şi Floare şi Genune, sunt reprezentative in acest sens. Un vers apărţinînd primei poezii amintite ne urmăreşte asemeni unui dicton celebru : „Din suferinţi abia-ndurate / Ne-am făurit armuri de fier“ Dînd glas aspiraţiilor celor mulţi şi asupriţi, Panait Cerna îşi manifestă plin de optimism încrederea într-o lume mai bună, o lume a păcii şi a bunei în ,ţelegeri. O poezie ca Zile de durere este notabilă pentru conţinutul ei intens emotiv, poetul fiind sincer impresionat de dramaticele evenimente ale acelui neuitat 1907. Departe de a-şi fi pierdut orice actualitate, poetul, căruia o revistă a vremii îi taxa una din poeziile de început, un spirit maiorescian, ca fiind „beţie de cuvinte“, rămîne în conştiinţa noastră ca o sensibilitate poetică înnoitoare în literatura începutului de veac XX, ca o expresie sinceră a aspiraţiei profund umană spre o viaţă mai fericită. VAL COSMIN ANUL IV. Nr. 444 Afişul — un preludiu al spectacolului Există, indiscutabil, un rost — sâ-i zicem aşa — al afişului, calitatea lui, modul de concepţie, influenţind uneori în proporţie apreciabilă gradul de pătrundere aunui spectacol sau manifestare artistică, socială, sportivă, în marea, masă a publicului. Atributele afişului, ce-i conferă acestuia valoare, sunt caracterul informaţionalpublicitar şi cel estetic. Recenta expoziţie de afişe, deschisă în sala Casei de cultură din oraşul Sfîntu Gheorghe, încearcă ad-hoc, înjghebarea unei imagini a „vieţii afişului" covăsnean din ultima vreme. Faptul că, în genere, concepţia şi execuţia aparţine „colectivului" de artişti din Sfîntu Gheorghe, justifică oarecum ponderea pe care o au semnăturile artiştilor locali : Deák M. Ria, Plugor Sándor şi Biro I. Géza. Să revenim însă, încercînd o analiză — prilejuită de actuala expoziţie — a felului în care aceste afişe reuşesc să răspundă celor două deziderate — funcţionalitatea şi esteticul. Primul, legat de surprinderea unei caracteristici a spectacolului, este, poate, primul păcat al lucrărilor expuse. Singurele care ar corespunde intrucîtva, sînt doar cel pentru piesa „Hamlet", realizat de Plugor Sándor şi „Jurnalul unui nebun", de Deák M. Ria —sugestive şi îndrăzneţe, apropiindu■se de genul afişului modern. Latura informaţională e realizată prin stass-ul condiţiei afişului, fără încercări deosebite de a ieşi din acest stass, fără fantezie compoziţională deosebită, privind din punctul de vedere amintit, citeva caractere de litere mari, contrastante, cu o dispunere îndrăzneaţă în pagină („Gábor Aron" de Deák M. Ria şi „Dankó Pista" de Biro I. Géza), aspect ce e cuprins oarecum şi în latura estetică, foarte importantă în obţinerea acelei „prize" la public, al efectului virtual pe care afişul trebuie să-l realizeze, efect posibil doar în condiţiile unei concepţii şi execuţii artistice. Nu trebuie uitat, că pînă a ajunge spectator, omul „gustă" afişul — „cartea de vizită", într-un fel, prima poartă spre succesul sau insuccesul de public al spectacolului, dimensiune, culoare, caracter al literei, realizare grafică, compoziţie şi acel „ceva" sintetizat din ideea spectacolului. Un afiş foarte bun — nu, n-am găsit. Poate acceptabil, poate interesant, poate ușor atractiv: ,,Nufărul" (Plugor Sándor), „Gábor Aron" (Deak M. Ria), „Carnaval sângeros" (Plugor Sándor), „O mină spală pe alta" (Plugor Sándor), „Jurnalul unui nebun" (Deák M. Ria). Celelalte — slabe, sau foarte slabe, nereușind să se încadreze în genun afişului decit prin elementele unei fade invitaţii. Afişul, al cărui destin este obligatoriu legat de o istorie a teatrului, a cinematografiei, a unei întregi vieţi spirituale şi materiale, a intrat deja în obişnuinţa noastră. Cînd nu-l vezi integrat firesc în viaţa străzii, ai senzaţia unei lipse. Devenit necesar ochiului nostru, afişul ne întregeşte informaţia, ne îndreaptă paşii, ne corectează uneori gusturile. Căci „petecul" de hîrtie presărat de culori şi litere, rămîne un veritabil preludiu al spectacolului, o fărîmă de bucurie în estetica străzii, o „speranţă" a alegerilor noastre cotidiene, unelement integrat deja privirii noastre, fără de care zidurile ar părea seci, străzile mai mohorâte şi căutarea noastră ar fi fără un continuat răspuns... D. MUREŞAN IBiailaSlBIBIBIBiBIBIBIBIBIBIBIBIBiaiBIBIBIBIBIBIBIBIBIBIBIBIBIBIBIBiBillBiBIBIBiBlBIBII IIBIBIBII IIBIBIBIBII ■aI3a a a a A Participă: Ion Iaru, directorul Căminului cultural Barcaiii, Alexandru Kraighero, directorul Căminului cultural Boroșneul Mare, Constantin Trifan, directorul Căminului cultural Sitab Buzăului, Ioan Dimény, directorul Căminului cultural Băţanii Mari. Intelectualul, prin însăşi nivelul pregătirii sale profesionale şi extraprofesionale, a fost dintotdeauna, şi este astăzi mai piuit ca oricînd, focarul cultural al comunelor şi satelor noastre. De el, de personalitatea lui multiplă se leagă atît valorificarea sau revalorificarea tradiţiilor cultural-artistice cit şi ţinerea pasului cu vremea. Sarcini de maximă însemnătate, relevate de programul elaborat de secretarul general al partidului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, privind îmbunătăţirea pregătirii politicoideologice a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii, se adresează, în egală măsură, atît oraşului cit şi satului. Destinate realizării saltului cantitativ şi calitativ al activităţii de educare comunistă a oamenilor muncii, acest vast program de măsuri propune obiective a căror înfăptuire, în cazul mediului sătesc, ţine şi de competenţa şi priceperea intelectualilor. Ne propunem deci o discuţie de principiu, urmărind îndeosebi formele cele mai potrivite de mobilizare a acestor forţe, în nu puţine cazuri insuficient valorificate: intelectualii. I. IARU : O primă constatare se impune : astăzi intelectualitatea satelor s-a îmbogăţit numeric, s-a diversificat profesional. De la 2—3 intelectuali, cit „numărau" în medie comunele şi satele noastre, s-a ajuns astăzi la cifre care păreau altădată, posibile într-un viitor cu mult mai îndepărtat. Acest înzecit potenţial constituie desigur o forţă spirituală capabilă să desfăşoare, în cadrul organizat, oferit de căminele culturale, activităţi cu adevărat rodnice. REP.: Cu toate acestea sînt totuşi de întîlnit cazuri în care intelectualii se mai eschivează de la activităţile culturale motivînd „concurenţa" unor surse de informare ca televizorul, radioul, cinematograful, presa, bibliotecile şi librăriile etc. Am întîlnit chiar directori de cămin care se ... resemnau justificîndu-şi lipsa de activitate prin prezenţa acestor surse exterioare perimetrului cultural al comunei sau satului. C. TRIFAN : Nu există însă, practic, nici un fel de sursă de informare care să nu poată şi să nu trebuiască să fie superior valorificată de către intelectuali în general şi de directorul de cămin în special. In loc să vorbească numai din cărţi, despre ţara X din Asia, sau despre fauna ţărilor Y din Africa, intelectualul are astăzi la îndemînă televizorul şi filmul documentar , în loc să se mărginească la o simplă expunere despre specificul muzicii populare olteneşti, de pildă, sau despre poezia lui Eminescu, intelectualul are la dispoziţie picup-ul şi biblioteca (aceasta mijlocind o cunoaştere prealabilă din partea cititorilor a poeziei aflate în discuţie). Presa constituie şi ea un important mijloc de difuzare, de bună cunoaştere a diverselor aspecte ale politicii internaţionale şi îndeosebi a politicii interne şi externe a partidului nostru, a realizărilor deosebite obţinute de ţara noastră în toate domeniile de activitate. A. KRAIGHERO : Părerea (eromată desigur), că mijloacele de informare amintite stînjenesc activităţile cultural-artistice, ar putea fi una dintre explicaţiile insuficientei participări a unor intelectuali la viaţa spirituală a comunei. Dar ea nu este nici pe departe singura, şi nici măcar singura importanţă. Dincolo de unele cauze obiective ale unor astfel de neparticipări (vârsta înaintată a unora, starea sănătăţii altora), există şi alte cauze, de data aceasta subiective, evitabile. Ele diferă desigur ca „pondere" de la o comună la alta, dar în mai mare sau în mai mică măsură efectul lor este acelaşi: reducerea forţelor culturale ale comunei. REP. : Care sînt acestea din urmă ? C. TRIFAN: O supraîncărcare cu sarcini a unora dintre intelectuali, şi, în sfîrşit, comoditatea sau totalul dezinteres al altora, cum sânt în cazul comunei noastre Constanţa Letcă şi Ion Brezoianu (Şcoala generală Sita Buzăului), Mitoc Alexandra (Ciumernic). Desigur nu puţine cămine culturale obţin bune rezultate, cu toate aceste cazuri de rea voinţă, premiile la fazele pe ţară ale concursurilor formaţiilor artistice de amatori obţinute de reprezentanţii artistici ai judeţului nostru fiind unul dintre argumentele care pledează în favoarea acestei afirmaţii, dar o atragere unitară a tuturor forţelor culturale de pe raza unei comune, ar putea da rezultate şi mai bune. I. IARU : Navetismul este şi el un fenomen dăunător bunului mers al activităţii aşeză- mintelor de cultură. Iată şi un exemplu de pe raza comunei noastre: Bidu Mihai, profesor la Şcoala generală din Sărmaş, navetist la Braşov, care nu a fost văzut niciodată participând la vreo activitate culturală. Asemenea cazuri, tot mai rare ce-i drept, dar care persistă din păcate, trebuie analizate şi combătute cu toată fermitatea. A. KRAIGHERO : Pe lingă această combatere a navetismului trebuie să ne gîndim însă şi la limitarea cauzelor care il favorizează, şi, judecând fenomenul în perspectivă, trebuie ca în colaborare cu direcţiunile şcolilor să asigurăm o mai bună orientare şcolară şi profesională a elevilor din şcolile comunelor şi satelor noastre, să îndrumăm elevii spre acele profesii care corespund pe de o parte înclinaţiilor lor, iar pe de altă parte viitoarelor necesităţi de cadre ale comunei. (s.n.). Stabilitatea cadrelor ca şi dragostea lor pentru comună, faţă de oamenii în mijlocul cărora au crescut, sunt garanţii ale unor eforturi mult sporite ale acestora pentru ca tot ce reprezintă mai mult şi mai bine pentru viaţa comunei să se înfăptuiască şi, mai ales, să nu se înfăptuiască oricum. REP : Privind încadrarea intelectualilor în numeroasele forme ale activităţilor desfăşurate in cadrul căminelor culturale, care credeţi că este condiţia sau sunt condiţiile bunei ei desfăşurări ? I. DIMÉNY: Pe raza comunei Băţanii Mari activează cam 62 din cei 72 de intelectuali existenţi, deci un număr suficient de mare pentru a asigura fiecărui domeniu sau sector al activităţilor noastre cadre bine pregătite. Şi, desigur de un asemenea ridicat, potenţial cultural beneficiază toate comunele noastre. Important este însă să ştim nu numai să atragem aceste forţe, ci să le şi canalizăm eforturile spre domeniile cărora, prin natura profesiei şi a înclinaţiilor, ele corespund într-un grad cit mai ridicat. C. TRIFAN : La aceasta se adaugă o cit mai bună dozare a sarcinilor acestora, planificările noastre trebuind să fie cit mai bine gîndite. De aceasta depinde o atragere pe cît posibil egală a intelectualilor la viaţa spirituală a comunei, de aici decurge creşterea calităţii muncii fiecăruia dintre ei. A. KRAIGHERO : Fără a nega importanţa muncii intelectualilor, fără a minimaliza în vreun fel contribuţia lor (pe care o considerăm cu toţii deosebit de însemnată) adusă la ridicarea calităţii programelor cultural-artistice, activităţilor şi acţiunilor menite să ducă la ridicarea pregătirii ideologicopolitice a oamenilor muncii din mediul sătesc, trebuie însă spus că avem încă prea puţin în vedere atragerea spre unele dintre acestea a elementului muncitoresc, îndeosebi a tinerilor muncitori. Multe formaţii artistice (mai ales cele de teatru şi brigăzile artistice de agitaţie), se bazează prea mult pe profesori şi prea puţin pe tinerii mecanizatori, de pildă. Numărul propagandiştilor de partid şi U.T.C. proveniţi din rîndul tinerilor sau mai vîrstnicilor muncitori, trebuie să crească, ca şi întâlnirile tinerilor din comună, îndeosebi ale elevilor, cu muncitori fruntaşi, cu vechi ilegalişti. I. DIMÉNY : O constantă de primă însemnătate a muncii noastre izvorâtă din însăşi realitatea dinamică a zilelor noastre, trebuie să fie aceea a ridicării conştiinţei socialiste a maselor. Aceasta în primul rînd prin creşterea nivelului ideologico-politic al principalului factor chemat în mediul sătesc, să o facă: intelectualul. Masă rotundă realizată de IOAN DRAGAN INTELECTUALITATEA - factor dinamizator al vieţii spirituale săteşti liy 1 i ■ i i im ■i • I ■ I ■ iwnnii»«i I ■ ita 11 IIBIBIBII iibibibibibisibibii iiBiBiEKifliniiadBiBiBiBiBiBiftiBiBiBiBiBifliBiBfliBiaiBiBiBiaiBii iii IltBIBIBIBiBIBIfliailUI IIBIBIBII ilBII IU. i Port popular în Țara Buzatelor.