Cuvîntul Nou, septembrie 1971 (Anul 4, nr. 422-447)

1971-09-26 / nr. 444

Fag. 2 oUi^uriu „Ora 12" — grafică de CAROL DENEȘ. FLORIN GRINGEANU PARTIDUL - ACEASTĂ DEMNITATE Partidul — această demnitate rară Nebiruită-n ceaţa anilor nicicînd, Crescută parcă rădăcină-n gînd, In fapt, istoric necesară, Adaugă pămîntului acesta strămoşesc înconjurat cu nimburi de legende Adaugă mai trainic în calende Străvechea demnitate crescută-n zbor firesc. Partidul — această demnitate rară Din alb urcînd cu spicele-n cunună în constelaţia luminii ne adună Brad lingă brad în românească ţară. MĂRTURISIRE Sînt o palmă de lut Cu aripi răsfrînte spre cer Gata să ardă-n amiază Pentru a opri bătaia amurgului. Mugurii se adăpostiră în frunze Şi din merele crude abia mai aud Ţipătul de moarte al florilor. Şi-n umbrele aripilor răsfrînte spre cer Aştept prăvălindu-se ploaia Să-mi stingă setea uitată sub trunchi. G MAGY­ARI LAJOS PROCREAŢIE Mărşăluire bărbătească în rînduri strînse, asedii severe, neîntrerupte, mină care apără, plutind deasupra copacilor roditori, deasupra apelor şi a viselor, sens strălucit, dreptate monolită, propria noastră forţă, înmulţită de o mie de ori, trecutul nostru, prezentul, viitorul, cea mai omenească dintre feţele noastre omeneşti, lupta noastră pentru un bine mai bun, un nou cuvînt vrăjit, care a procreat: producător, fabrică, ordine inteligentă, pădure vuind, fîntînă răbufnind. Drum de la om spre om. (în româneşte de MARIUS DEAC) Apărut în Editura politică, vo­­lum1. Opinia publică în socialism semnat de prof. univ. dr. Dumitru Mazilu examinează, într-o viziune monografică, sensurile, caracteris­ticile şi complexitatea acestui fe­nomen în evoluţia vieţii sociale, insistînd asupra exigenţelor spori­te, obiectivelor urmărite şi­ moda­lităţilor ei de acţiune în societatea românească contemporană. Lucra­rea se remarcă prin actualitatea cercetării, spiritul analitic, intro­spectiv, fenomenul examinat fiind surprins în dinamica afirmării şi manifestării lui. Autorul aduce contribuţii la elaborarea conceptului de opinie publică şi examinează modalităţile în care s-a format şi se dezvoltă în România contemporană, ca re­flectare a conştiinţei socialiste a poporului, această forţă activă în lupta pentru lichidarea manifestă­rilor dăunătoare ale trecutului, pentru promovarea şi încetăţeni­­rea noului, pentru crearea şi men­ţinerea unui climat în măsură a a­­sigura progresul societăţii noastre, afirmarea şi dezvoltarea multilate­rală a personalităţii fiecărui indi­vid. O importantă parte a lucrării es­­ te dedicată examinării rolului şi funcţiilor opiniei publice în socia­lism. Se precizează faptul că prin natura şi conţinutul său, opinia pu­blică în socialism este orientată spre finalităţi de maximă importan­ţă în realizarea sarcinilor edificării noii orînduiri. Ea se dovedeşte un instrument eficient în antrenarea forţelor şi capacităţilor umane la îndeplinirea îndatoririlor sociale, in stimularea eforturilor la înfăp­tuirea sarcinilor perfecţionării proceselor d­e producţie, în influ­enţarea activităţii complexe de for­mare a omului nou, constructor activ şi conştient al noii orînduiri. Cercetarea rolului opiniei publice Pe plan social duce, în mod nece­sar, la desprinderea a două func­ţii principale ale acesteia: func­ţia de apreciere a proceselor şi fe­nomenelor sociale, precum şi a comportamentului uman şi funcţia de corecţie a proceselor şi feno­menelor sociale, precum şi a com­portamentului uman. Analizînd ce­le două funcţii, autorul pune un accent deosebit pe explicarea e­­senţei sociale a opiniei publice, descifrînd perspectivele evoluţiei acestui fenomen. Scrisă intr-un stil accesibil, lu­crarea recurge la un bogat aparat ştiinţific, dînd o viziune veridică,­­de ansamblu asupra unui fenomen social extrem de important. Prin analiza realistă — bazată pe cu­noaşterea şi valorificarea experi­enţei acumulate în practica noas­tră socială —, opinia publică în socialism se dovedeşte a fi utilă nu numai specialiştilor, ci şi prac­­■ ticienilor din cele mai diferite do­menii ale conducerii vieţii sociale, lectorilor, propagandiştilor şi tu­turor celor ce studiază politica partidului, realităţile noastre so­ciale. Opinia publică în socialism ^▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼TTTTTTVTTTTTTVT^TTfVTTTV?TTTVTTY'.’YTT'rWTTTTVTTTVTyVTTTT'fTTVTTVTTTVTTVTTTTTTTTTVTTTTTTTTTTT?’ EuBSiăUaiBIBIBIBIBIBIBIBII ibibibibibibvaii ilBII eUVlNTCUB NOU lfun PANAIT CÉRNA - 90 de ani de la naştere - l-a fost dat acestei literaturi ivită, asemeni unei flori, la răs­cruce de vînturi, să înregistreze trecerea prematură, în lumea fă­ră de întoarcere a umbrelor, a lui Vasile Cîrlova — acea explo­zie de lumină, cînd zorii litera­turii noastre abia se iveau, a lui Panait Cérna, — poetul pe care îl aniversăm în acest sfîrşit de septembrie, a­ lui Nicolae Labiş — apărut asemeni unei comete pe firmamentul literaturii române. Deşi a rămas în literatura noastră prin numai citeva poe­zii, Panait Cérna, mort prematur, a fost o conştiinţă poetică dem­nă de luat în seamă. Nu este în­tâmplător faptul că tânărul poet este elogios apreciat de un om de mare cultură şi bun gust ca Titu Maiorescu, situat pe înalte culmi, puţin exagerat ce-i drept, de Mihail Dragomirescu. Poetul, căruia viaţa i-a oferit destul de puţine bucurii, ne-a lă­sat o poezie din care izbucneşte, incendiar uneori, o nedezminţită dragoste de viaţă, o aspiraţie profund umană spre lumea din contururi fin caligrafiate a idea­lului. Poeziile cu caracter medi­tativ, In­teşteră şi Floare şi Ge­nune, sunt reprezentative in acest sens. Un vers apărţinînd primei poezii amintite ne urmăreşte a­­semeni unui dicton celebru : „Din suferinţi abia-ndurate / Ne-am făurit armuri de fier“ Dînd glas aspiraţiilor celor mulţi şi asupriţi, Panait Cerna îşi manifestă plin de optimism încrederea într-o lume mai bu­nă, o lume a păcii şi a bunei în­ ,­ţelegeri. O poezie ca Zile de durere este notabilă pentru conţinutul ei in­tens emotiv, poetul fiind sincer impresionat de dramaticele eve­nimente ale acelui neuitat 1907. Departe de a-şi fi pierdut ori­ce actualitate, poetul, căruia o revistă a vremii îi taxa una din poeziile de început, un spirit ma­­iorescian, ca fiind „beţie de cu­vinte“, rămîne în conştiinţa noas­tră ca o sensibilitate poetică în­noitoare în literatura începutului de veac XX, ca o expresie sin­ceră a aspiraţiei profund umană spre o viaţă mai fericită. VAL COSMIN ANUL IV. Nr. 444 Afişul — un preludiu al spectacolului Există, indiscutabil, un rost — sâ-i zicem aşa — al afişului, cali­tatea lui, modul de concepţie, in­­fluenţind uneori în proporţie apre­ciabilă gradul de pătrundere a­­u­­nui spectacol sau manifestare ar­tistică, socială, sportivă, în marea, masă a publicului. Atributele afi­şului, ce-i conferă acestuia valoa­re, sunt caracterul informaţional­­publicitar şi cel estetic. Recenta expoziţie de afişe, des­chisă în sala Casei de cultură din oraşul Sfîntu Gheorghe, încearcă ad-hoc, înjghebarea unei imagini a „vieţii afişului" covăsnean din ultima vreme. Faptul că, în gene­re, concepţia şi execuţia aparţine „colectivului" de artişti din Sfîntu Gheorghe, justifică oarecum pon­derea pe care o au semnăturile ar­tiştilor locali : Deák M. Ria, Plugor Sándor şi Biro I. Géza. Să revenim însă, încercînd o a­­naliză — prilejuită de actuala ex­poziţie — a felului în care aceste afişe reuşesc să răspundă celor două deziderate — funcţionalita­tea şi esteticul. Primul, legat de surprinderea u­­nei caracteristici a spectacolului, este, poate, primul păcat al lucră­rilor expuse. Singurele care ar corespunde intrucîtva, sînt doar cel pentru piesa „Hamlet", reali­zat de Plugor Sándor şi „Jurnalul unui nebun", de Deák M. Ria —su­gestive şi îndrăzneţe, apropiindu­­■se de genul afişului modern. Latu­ra informaţională e realizată prin stass-ul condiţiei afişului, fără în­cercări deosebite de a ieşi din a­­cest stass, fără fantezie compozi­ţională deosebită, privind din punctul de vedere amintit, citeva caractere de litere mari, contras­tante, cu o dispunere îndrăzneaţă în pagină („Gábor Aron" de Deák M. Ria şi „Dankó Pista" de Biro I. Géza), aspect ce e cuprins oare­cum şi în latura estetică, foarte im­portantă în obţinerea acelei „pri­ze" la public, al efectului virtual pe care afişul trebuie să-l realize­ze, efect posibil doar în condiţiile unei concepţii şi execuţii artisti­ce. Nu trebuie uitat, că pînă a a­­junge spectator, omul „gustă" afi­şul — „cartea de vizită", într-un fel, prima poartă spre succesul sau insuccesul de public al spectaco­lului, dimensiune, culoare, carac­ter al literei, realizare grafică, compoziţie şi acel „ceva" sinteti­zat din ideea spectacolului. Un afiş foarte bun — nu, n-am gă­sit. Poate acceptabil, poate intere­sant, poate ușor atractiv: ,,Nufă­­rul" (Plugor Sándor), „Gábor A­­ron" (Deak M. Ria), „Carnaval sân­geros" (Plugor Sándor), „O mină spală pe alta" (Plugor Sándor), „Jur­nalul unui nebun" (Deák M. Ria). Ce­lelalte — slabe, sau foarte slabe, nereușind să se încadreze în ge­­­­nun afişului decit prin elementele unei fade invitaţii. Afişul, al cărui destin este obli­gatoriu legat de o istorie a teatru­lui, a cinematografiei, a unei în­tregi vieţi spirituale şi materiale, a intrat deja în obişnuinţa noastră. Cînd nu-l vezi integrat firesc în viaţa străzii, ai senzaţia unei lipse. Devenit necesar ochiului nostru, afişul ne întregeşte informaţia, ne îndreaptă paşii, ne corectează u­­­neori gusturile. Căci „petecul" de hîrtie presărat de culori şi litere, rămîne un veritabil preludiu al spectacolului, o fărîmă de bucurie în estetica străzii, o „speranţă" a alegerilor noastre cotidiene, un­­element integrat deja privirii noastre, fără de care zidurile ar părea seci, străzile mai mohorâte şi căutarea noastră ar fi fără un continuat răspuns... D. MUREŞAN IBiailaSlBIBIBIBiBIBIBIBIBIBIBIBIBiaiBIBIBIBIBIBIBIBIBIBIBIBIBIBIBIBiBillBiBIBIBiBlBIBII IIBIBIBII IIBIBIBIBII ■aI3a a a a A Participă: Ion Iaru, directo­rul Căminului cultural Barcaiii, Alexandru Kraighero, directo­rul Căminului cultural Boroș­­neul Mare, Constantin Trifan, directorul Căminului cultural Sita­b Buzăului, Ioan Dimény, directorul Căminului cultural Băţanii Mari. Intelectualul, prin însăşi ni­velul pregătirii sale profesio­nale şi extraprofesionale, a fost dintotdeauna, şi este astăzi mai piuit ca oricînd, focarul cultu­ral al comunelor şi satelor noastre. De el, de personalita­tea lui multiplă se leagă atît valorificarea sau revalorifica­rea tradiţiilor cultural-artistice cit şi ţinerea pasului cu vre­mea. Sarcini de maximă însem­nătate, relevate de programul elaborat de secretarul general al partidului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, privind îm­bunătăţirea pregătirii politico­­ideologice a membrilor de par­tid, a tuturor oamenilor mun­cii, se adresează, în egală mă­sură, atît oraşului cit şi sa­tului. Destinate realizării saltu­lui cantitativ şi calitativ al ac­tivităţii de educare comunistă a oamenilor muncii, acest vast program de măsuri propune o­­biective a căror înfăptuire, în cazul mediului sătesc, ţine şi de competenţa şi priceperea in­telectualilor. Ne propunem deci o discuţie de principiu, urmă­rind îndeosebi formele cele mai potrivite de mobilizare a acestor forţe, în nu puţine ca­zuri insuficient valorificate: intelectualii. I. IARU : O primă constatare se impune : astăzi intelectuali­tatea satelor s-a îmbogăţit nu­meric, s-­a diversificat profesio­nal. De la 2—3 intelectuali, cit „numărau" în medie comu­nele şi satele noastre, s-a a­­juns astăzi la cifre care pă­reau altădată, posibile într-un viitor cu mult mai îndepărtat. Acest înzecit potenţial consti­tuie desigur o forţă spirituală capabilă să desfăşoare, în ca­drul organizat, oferit de cămi­nele culturale, activităţi cu a­­devărat rodnice. REP.: Cu toate acestea sînt totuşi de întîlnit cazuri în ca­re intelectualii se mai eschi­vează de la activităţile cultu­rale motivînd „concurenţa" u­­nor surse de informare ca te­levizorul, radioul, cinematogra­ful, presa, bibliotecile şi libră­riile etc. Am întîlnit chiar di­rectori de cămin care se ... re­semnau justificîndu-şi lipsa de activitate prin prezenţa aces­tor surse exterioare perimetru­lui cultural al comunei sau sa­tului. C. TRIFAN : Nu există însă, practic, nici un fel de sursă de informare care să nu poată şi să nu trebuiască să fie su­perior valorificată de către in­telectuali în general şi de di­rectorul de cămin în special. In loc să vorbească numai din cărţi, despre ţara X din Asia, sau despre fauna ţărilor Y din Africa, intelectualul are astăzi la îndemînă televizorul şi fil­mul documentar , în loc să se mărginească la o simplă expu­nere despre specificul muzicii populare olteneşti, de pildă, sau despre poezia lui Emines­­cu, intelectualul are la dispo­ziţie picup-ul şi biblioteca (a­­ceasta mijlocind o cunoaştere prealabilă din partea cititorilor a poeziei aflate în discuţie). Presa constituie şi ea un im­portant mijloc de difuzare, de bună cunoaştere a diverselor aspecte ale politicii internaţio­nale şi îndeosebi a politicii in­terne şi externe a partidului nostru, a realizărilor deosebite obţinute de ţara noastră în toate domeniile de activitate. A. KRAIGHERO : Părerea (e­romată desigur), că mijloacele de informare amintite stînje­­­­nesc activităţile cultural-artis­tice, ar putea fi una dintre ex­plicaţiile insuficientei partici­pări a unor intelectuali la via­ţa spirituală a comunei. Dar ea nu este nici pe departe singu­ra, şi nici măcar singura im­portanţă. Dincolo de unele ca­uze obiective ale unor astfel de neparticipăr­i (vârsta înaintată a unora, starea sănătăţii alto­ra), există şi alte cauze, de da­ta aceasta subiective, evitabi­le. Ele diferă desigur ca „pon­dere" de la o comună la alta, dar în mai mare sau în mai mi­că măsură efectul lor este a­­celaşi: reducerea forţelor cul­turale ale comunei. REP. : Care sînt acestea din urmă ? C. TRIFAN: O supraîncăr­care cu sarcini a unora dintre intelectuali, şi, în sfîrşit, co­moditatea sau totalul dezinte­res al altora, cum sânt în ca­zul comunei noastre Constanţa Letcă şi Ion Brezoianu (Şcoala generală Sita Buzăului), Mitoc Alexandra (Ciumernic). Desigur nu puţine cămine culturale ob­ţin bune rezultate, cu toate a­­ceste cazuri de rea voinţă, premiile la fazele pe ţară ale concursurilor formaţiilor artis­tice de amatori obţinute de re­prezentanţii artistici ai judeţu­lui nostru fiind unul dintre ar­gumentele care pledează în fa­voarea acestei afirmaţii, dar o atragere unitară a tuturor for­ţelor culturale de pe raza unei comune, ar putea da rezultate şi mai bune. I. IARU : Navetismul este şi el un fenomen dăunător bunu­lui mers al activităţii aşeză-­ mintelor de cultură. Iată şi un exemplu de pe raza comunei noastre: Bidu Mihai, profesor la Şcoala generală din Sărmaş, navetist la Braşov, care nu a fost văzut niciodată participând la vreo activitate culturală. A­­semenea cazuri, tot mai rare ce-i drept, dar care persistă din păcate, trebuie analizate şi combătute cu toată fermita­tea. A. KRAIGHERO : Pe lingă această combatere a navetis­­mului trebuie să ne gîndim­ însă şi la limitarea cauzelor care­ il favorizează, şi, judecând fenomenul în perspectivă, tre­buie ca în colaborare cu di­recţiunile şcolilor să asigurăm o mai bună orientare şcolară şi profesiona­lă a elevilor din şcolile comunelor şi satelor noastre, să îndrumăm elevii spre acele profesii care cores­pund pe de o parte înclinaţii­lor lor, iar pe de altă parte viitoarelor necesităţi de cadre ale comunei. (s.n.). Stabilitatea cadrelor ca şi dragostea lor pentru comună, faţă de oame­nii în mijlocul cărora au cres­cut, sunt garanţii ale unor e­­forturi mult sporite ale aces­tora pentru ca tot ce reprezin­tă mai mult şi mai bine pentru viaţa comunei să se înfăptuias­că şi, mai ales, să nu se în­făptuiască oricum. REP : Privind încadrarea in­telectualilor în numeroasele forme ale activităţilor desfă­şurate in cadrul căminelor cul­turale, care credeţi că este con­diţia sau sunt condiţiile bunei ei desfăşurări ? I. DIMÉNY: Pe raza comu­nei Băţanii Mari activează cam 62 din cei 72 de intelectuali e­­xistenţi, deci un număr sufi­cient de mare pentru a asigu­ra fiecărui domeniu sau sector al activităţilor noastre cadre bine pregătite. Şi, desigur de un asemenea ridicat, potenţial cultural beneficiază toate co­munele noastre. Important este însă să ştim nu numai să a­­tr­agem aceste forţe, ci să le şi canalizăm eforturile spre do­meniile cărora, prin natura pro­­fesiei şi a înclinaţiilor, ele corespund într-un grad cit mai rid­ic­at. C. TRIFAN : La aceasta se a­­daugă o cit mai bună dozare a sarcinilor acestora, planifică­rile noastre trebuind să fie cit mai bine gîndite. De aceasta depinde o atragere pe cît po­sibil egală a intelectualilor la viaţa spirituală a comunei, de aici decurge creşterea calităţii muncii fiecăruia dintre ei. A. KRAIGHERO : Fără a ne­ga importanţa muncii intelec­tualilor, fără a minimaliza în vreun fel contribuţia lor (pe care o considerăm cu toţii deo­sebit de însemnată) adusă la ridicarea calităţii programelor cultural-artistice, activităţilor şi acţiunilor menite să ducă la ri­dicarea pregătirii ideologico­­politice a oamenilor muncii din mediul sătesc, trebuie însă spus că avem încă prea puţin în ve­dere atragerea spre unele din­tre acestea a elementului mun­citoresc, îndeosebi a tinerilor muncitori. Multe formaţii artis­tice (mai ales cele de teatru­­ şi brigăzile artistice de agita­ţie), se bazează prea mult pe profesori şi prea puţin pe ti­nerii mecanizatori, de pildă. Nu­mărul propagandiştilor de par­tid şi U.T.C. proveniţi din rîn­­dul tinerilor sau mai vîrstni­­cilor muncitori, trebuie să crească, ca şi întâlnirile tineri­lor din comună, îndeosebi ale elevilor, cu muncitori fruntaşi, cu vechi ilegalişti. I. DIMÉNY : O constantă de primă însemnătate a muncii noastre izvorâtă din însăşi rea­­­­litatea d­inamică a zilelor noas­tre, trebuie să fie aceea a ri­dicării conştiinţei socialiste a maselor. Aceasta în primul rînd prin creşterea nivelului ideo­­logico-politic al principalului factor chemat în mediul sătesc, să­ o facă: intelectualul. Masă rotundă realizată de IOAN DRAGAN INTELECTUALITATEA - factor dinamizator al vieţii spirituale săteşti liy 1 i ■ i i im ■i • I ■ I ■ iwnnii»«i I ■ ita 11 IIBIBIBII iibibibibibisibibii iiBiBiEKifliniiadBiBiBiBiBiBiftiBiBiBiBiBifliBiBfliBiaiBiBiBiaiBii iii IltBIBIBIBiBIBIfliailUI IIBIBIBII ilBII IU. i Port popular în Țara Buzatelor.

Next