Cuvântul Nou, iunie 1995 (Anul 6, nr. 1374-1395)
1995-06-01 / nr. 1374
CUVÂNTUL NOU CONDINI SICIU-Mllllt tl JURflIII EMSII Anul VI Nr. 1374 Joî, 1 iunie 1995 4 pagini — 100 lei Cine pe cine radicifeează ? Dacâ te gândeşti bine, U.D.M.R. nu doreşte doar radicalizarea etniei maghiare, ci a întregii opinii publice româneşti. Oricât ar părea de ciudat, aşa este. Altfel cum să explici acţiunile acestui partid, care, în final, vor ,,pune la zid“ opoziţia românească în cazul în care aceasta nu se va despărţi iremediabil de U. D.M.R.? Parlamentarii U.D. M.R. au folosit cu oarecare succes perdelele de fum, pe care le aruncă ori de câte ori unii dintre ei o iau razna. Iată, de pildă, dl. Barănyi Francisc pune pariu pe un milion de lei că în documentele oficiale ale Congresului U.D.M.R. de la Cluj nu se găseşte nici o vorbuliţă care să poată fi interpretată ca atentat la siguranţa şi demnitatea naţională a românilor. Chiar așa, stimabile? Dar ce-o fi, oare, „autonomia teritorială" pe care o doriți nu de azi, de ieri? N-o fi vorba aici de ,,provincia autonomă Ardea!"?! Mă întreb, nu pentru prima dată, de ce se încearcă mereu zgândărirea vechilor răni? De ce se trezește vorbind unul ca Borbély sau Tőkés că maghiarii din Transilvania sunt stat în Dumitru MANOLACHESCU (Continuare în pag. a 3-a) Solemnităţi de depuneri de coroane de flori Astăzi, de Ziua Eroilor, la Monumentul Ostaşului Român din Sfântu Gheorghe (ora 12,30), la cimitirele eroilor din Arad, Dobolii de Jos şi monumentele lt. David Păiuş, gen. Grigore Bălan din Arcuş (ora 12,30), la Monumetul Ostaşului Român din Voineşti-Covasna (ora 8,00), precum şi la Monumentul Eroilor din Sita Buzăului (ora 10,00), au loc solemnităţi de depuneri de coroane şi jerbe de flori, în organizarea Prefecturii judeţului Covasna şi a Garnizoanei Militare Sfântu Gheorghe. Vara şi scumpirile: Energia electrica, gazele şi cărbunele O dată cu venirea verii preţurile se „reaşează“. Astfel, de luni, 5 iunie a.c. energia electrică, gazele şi cărbunele vor cunoaşte o nouă majorare de preţ. Ea va fi de 15 la sută şi se aplică tuturor consumatorilor, dar diferenţiat. Pentru populaţie, de pildă, un kilowat va ajunge la 46 de lei, ceea ce înseamnă o nouă breşă în bugetul familial, s-o recunoaştem. In domeniul industrial tarifele stau şi mai rău: energia electrică de înaltă tensiune - 80,62 lei KWh; medie tensiune - 89,36 lei, iar la joasă tensiune kilowatul ,,sare" la 110,75 lei! Şi staţi, că n-am terminat cu veştile proaste: preţul cărbunelui a fost şi el mărit cu 15 la sută! Că guvernanţii ne-au „îmbrobodit" la începutul lui aprilie, susţinând că majorările vor cantona undeva în jurul a 3-4 la sută, este un „flaps", ca de obicei. (H. C. D.) E destul de greu sa vorbeşti despre un spectacol de marionete, şi mai ales despre unul de nivelul celui prezentat marţi după-amiază de către păpuşarii Teatrului de marionete din Arad, o adaptare de Ion Mânzatu după basmul „Tinereţe fără bătrâneţe" al Ca un stol de păsărele lui Petre Ispirescu. Dificultatea vine din faptul că vedem foarte rar asemenea spectacole şi ne lipsesc termenul de comparaţie şi limbajul profesional pentru a-l SA NE BUCURAM ÎMPREUNA De Ziua copilului Aproape că nu mai avem timp să ne bucurăm îndeajuns că a venit 1 iunie iar prin ,,timp" înţeleg „motive". De ce să te bucuri, adică? Pentru cei 6000 de lei pe lune pe care li primeşti ca să-ţi creşti copilul? Sau pentru cei 400 de lei care ţi-au rămas de la celălalt „părinte bun" al tuturor copiilor ţării dintre atâtea „binefaceri" - trecute, prezente şi viitoare - nici nu mai ai puterea să mulţumeşti din inimă partidului şi statului pentru mare grija lor. Dar să nu ne întristăm: copiii noştri sunt frumoşi, veseli, deştepţi şi, uneori, sănătoşi. Ei ştiu, încă, să râdă şi să se bucure, ştiu să sărute dreapta bunicii şi să-şi lase fruntea mângâiată de mâini bătrâne, ştiu să fie copii buni într-o ţară în care pentru el noi, cei mari, nu găsim deocamdată decât vorbe care nu ţin nici de foame, nici de sete, nici de îngheţată, nici de adidaşi şi pantaloni scurţi. De ziua voastră, însă, îşi au şi vorbele rostul lor, chiar dacă nu prea înţelegeţi voi de Ce ne tot străduim să vă urăm „La mulţi anii" - pentru că, nu-i aşa, doar mulţi pot fi... Să creşteţi mari, frumoşi şi sănătoşi, să văiubiţi părinţii şi bunicii şi să încercaţi chiar să-i înţelegeţi când nu au cum să vă dea tot ce voi aţi dori şi aţi merita. Dumitru MANOLACHESCU ... '*1 IN ZIARUL DE AZI 1 1 IUNIE — Ziua înălțării Domnului, Ziua Eroilor Români (pag. 2) BÜUÖTFCS Pentru voi, copii, cu dragoste „Despre vieţuitoare miel, pentru voi, copii pitici“ se intitulează antologia de poezii editată de curând de Societatea de Ştiinţe filologice, filiala Sfântu Gheorghe, Îngrijită şi prefaţată de d-na prof. Luminiţa Graure-Cornea. Antologia reuneşte unele din cele mai frumoase poezii pentru copil, şi este ilustrată CU lucrări ale elevilor claselor Un rom pentru ţigăni Luni, 29 mai, la Prefectura judeţului, cu numărul 4669 a fost înregistrată o plângere a ţiganilor din Vâlcele semnată de cinci dintre liderii lor şi anume: Colanioşi Gheorghe (cel care a şi depus, de altfel, jalba), Lingurar Gheorghe, Boroş Gheorghe, Melegen Vasile şi Lingurar Ioan. Ce spun oamenii ăştia, cu adevărat necăjiţi? Că cei care mai fuseseră angajaţi, pe ici pe colo, în Sfântu Gheorghe şi Braşov şi-au pierdut, după ’89, locurile de muncă, expirându-le şi ajutorul de şomaj; că, din cauza lipsurilor, nu-şi pot trimite copiii la şcoală; că nu au asistenţă medicală (nici telefon pentru urgenţei) şi apă potabilă, fiind expuşi în Ioan DRĂGAN (Continuare in pag. a 3 a) Un savant cu mâinile de aur... „Când oamenii umblă în suferinţă, împreună cu el sufăr, durerea Lumii trece prin Inima mea. (...) Cuvântul Divin imi picura înţelepciune, ardere, putere, Iubire.“ BIOENERGOTERAPIA Aceste versuri ţin loc de moto pentru rândurile ce vor urma. Ele sunt cules® din scrierile doamnei Alevtina Abdurachmanova. „Dintre toate poeziile pe care le-am scris „Cuvântul Divin" îmi place cel mai mult - ne spunea autoarea versurilor. Prin vers cânt sufletul omului, frumuseţile naturii şi Pământului". Pentru domnia sa, poezia şi muzica sunt pasiuni ce-i caracterizează sufletul curat şi dorinţa de a sluji pentru sănătatea oamenilor şi a-i ajuta pe cei sărmani. De fapt, cine este doamna ALEVTINA ABDURACHMANOVA? S-a născut în Kazahstan, într-o familie de intelectuali înstăriţi. A început şcoala la vârsta de 4 ani, şi, ulterior, a absolvit două facultăţi, obţinând apoi titlul de doctor în ştiin- Vasilica CIOBANU (Continuare in pag o 2 a)