Cuvântul Poporului, 1927 (Anul 9, nr. 1-52)
1927-01-01 / nr. 1
Pag. 3 «Cuvântul poporului a vut prilej să-l admire in vara anului 1919 când izbucnia din toate piepturile româneşti de peste Carpaţi, în grandioasa defilare, cu care masele populare au întâmpinat Familia Regală în toate judeţele, această lipsă este a se atribui faptului regretabil că nu s‘a înţeles nici din partea guvernanţilor de atunci necesitatea imperioasă, patriotică şi naţională, de a se creia măcar pentru acest unic prilej o „treaga dei*e atât de necesară, pentru ca încoronarea să se facă cu consimţământul unanim al tuturor şi pentru ca să lipsească demonstraţiunea penibilă despre care m-au silit să vorbesc cei ce au încercat tot timpul să tulbure expunerile mele prin diferite întreruperi. (va urma) Lille 20 Decemvrie 1926. E neîndoios că dintre ţările apusului Franţa este aceea care tentează mai mult studenţimea străină, din motive multiple şi îndeobşte cunoscute. La mai toate universităţile franceze, există asociaţii ale studenţilor streini, unele active, altele de formă. Insă dintre toate universităţile nici unele ca acele catolice, nu dau o mai mare importanţă ca să şi-i apropieze. Motivele sunt, desigur numeroase, însă adesea sustrase evidenţei şi a chiar celei mai principale. Studentul străin pătruns în universitatea catolică, face cunoştinţa rectorului şi a decanului facultăţii adesea chiar înainte de a-şi cunoaşte colegii şi profesorii. Toţi sunt primiţi, în mod foarte prietenos, ceea ce apare rămâne fără influenţă asupra noului venit, de obiceiu prizărit şi neîndemânatic. Şi aceasta nu este ceva local, este o manieră consacrată în universităţile catolice, pentru a înregimenta câţi mai mulţi sireini în instinctele lor. De aceea nu-i lucru de mirare, când nouăzeci la sută dintre străini se înscriu la aceste universităţi, acolo unde ele există, exceptând Sorbona. Ca să se evidenţieze mai bine, rezultatele influenţei asupra străinilor cred că e destul faptul, că aproape toţi Chinezii şi Japonezii înscrişi la aceste universităţi se reîntorc la ei botezaţi catolici. Dintr’un alt punct de vedere e curios să vezi atâţia străini înscrişi la o universitate liberă, fără drept de publicitate. Ceiace-i atrage însă, este maniera cu care sunt primiţi, despre care am vorbit, şi marele preţ ce se pune pe o şcoală cu reputaţie, fie ea recunoscută sau nerecunoscută de stat, ca şi organizaţia şi diferitele favoruri ce li se fac străinilor în astfel de universităţi. • Nu voi cita decât universitatea catolică din Lille (Normandia) unde studenţii streini sunt înscrişi, în marea lor majoritate, şi sunt constituiţi într’o societate numită „Amitié franchise“, Amiciţia franceză, sub conducerea profesorului de economie politică comparată, care întruneşte pe studenţi în şedinţe săptămânale sau bilunare şi unde profesorii ţin conferinţe cu subiecte de interes general, ca pentru studenţi de la facultăţi diferite. Pentru a se vedea câtă importanţă se dă unei astfel de societăţi, amintim că şedinţa festivă s-a ţinut în prezenţa rectorului universităţii catolice din Paris şi sub preşidenţia acestuia, om prevenitor, păstrând ceva din ipocrizia iezuită. Au vorbit profesori, au vorbit studenţi, rectorul a răspuns, spunând că consideră această societate o adevărată societate a naţiunilor, care nu va întârzia să se pună în serviciul religiei creştine şi a catolicismului în special, a adus apoi elogii Chinei, ai cărei episcopi nu demult au venit din extremul orient ca să aducă omagii Papei şi a exprimat în acelaş timp speranţa, că aceste elemente, tinere vlăstare catolice, — cei câţiva Chinezi ce erau de faţă — nu vor întârzia să fie în ţara lor de baştină, stâlpi ai confesiunii mântuitoare şi universale. Rectorul universităţii din Lille oferă asistenţei daru în saloanele sale; în însufleţirea generală simţi spiritul catolic, întâiu timid, apoi energic şi „biserica mântuitoare şi universală“ învălite în mrejele sale pe străinii nebănuitori şi înghite pe nesimţiţi. 5. L. Obiceiurile de la pricinii In toate părţile româneşti ale pământului din neam în neam se moştenesc diferite obiceiuri, care fac sărbătorile Crăciunului mai vesele, mai cu bucurie şi mai mult aşteptate. Aceste obiceiuri purtate ani de ani de tineret în timpurile din urmă în multe părţi au început să dispară, sau să fie modificate, mai bine zis modernizate, perzându-şi asfel atât farmecul şi originalitatea cât şi înţelesul adânc al lor. Ori aceste obiceiuri erau o lege nescrisă, care punea tineretul sub ascultare; un imbold pentru a arăta personalităţi şi talente în cercul strâmt dar curat al vieţii de la sate; un mijloc de organizare în vederea atingerii unor scopuri frumoase şi înălţătoare; o contribuţie la păstrarea limbei şi întărirea credinţei strămoşeşti. Şi dacă în unele părţi obiceiurile româneşti au luat ceva şi de la streini, în cele mai multe cazuri, obiceiurile noastre au fost împrumutate de conlocuitorii saşi sau unguri cu mai mari sau mai mici modificări. Exemple găsim foarte multe în orice parte a ţării. Aceste obiceiuri sunt totodată şi cel mai bun mijloc de combatere a relelor ca fapte, şi al răului ca curente nesănătoase. Deaceia obiceiurile nu trebuiesc să dispară şi nici modernizate. Suntem unii moderni prea tare în fapte şi şi mai moderni la vorbe. Modernismul îi face pe mulţi să fie prea egoişti şi foarte puţini activi. Modernismul ne batjocoreşte limba, şi ne strică obiceiurile. Sunt tocmai acum mai mult ca oricând conducătorii satelor chemaţi să păstreze în sufletul acelora, pe cari îi conduc, obiceiurile româneşti dându-le maximum de colorit naţional. Să nu se înţeleagă însă, că a păstra obiceiuri vechi însemnează a rămânea înapoi de progresul omenirei. Nu. O colindă frumoasă de Crăciun nu împiedecă pe nimeni de a învăţa carte, de a nu folosi mijloace moderne în ocupaţia-i zilnică şi de a înţelege rostul tuturor întâmplărilor ce se desfăşoară înaintea ochilor. Păstrând obiceiurile, ne păstrăm şi limba, ne păstrăm şi credinţa şi o apărăm de atâtea secte primejdioase. Tot prin aceste obiceiuri se poate disciplina şi mai mult tineretul, ferindu-l de alcool şi destrăbălare şi punându-l în mâna conducătorilor lui fireşti. Iov linde, executate ireproşabil de corul mixt al celor două societăţi de lectură, dirijat de elevul V. Bibu cl. IV. A urmat apoi lucrarea elevului I. Suciu cl. IV, despre viaţa şi opera lui Eminescu; eleva Cârje,cl. III, analizează romanul Geniu Pustiu, de Eminescu; I. Albu cl. IV, declamează un fragment din Satira III— lupta de la Rovine; elevele A. Şoima, cl. IV şi A. Budai, cl. II, cântă câte o poezie de Eminescu; elevul Şeib, cl. IV, declamă şi execută cu mult talent două poezii comice; iar ca ultimul punct din program, elevii: Cazan, Crişan, Poşta, Tanislav cl.HI şi eleva Goguţă, din cl. 1, joacă cu un remarcabil talent piesa într’un act: „Pe-abcia nu se trece“. E vrednică de toată lauda străduinţa celor două societăţi de lectură de sub conducerea dlui prof. I. Popa, cari prin munca desfăşurată complectează programa şcoalei, destul de încărcată dealtfel, care nu cuprinde nici literatură şi nici muzică, două studii indispensabile sufletului tânăr şi dornic şi de ceva avânturi mai idealiste, pe lângă disciplinele ultra pozitive şi rigide prescrise de regulamentele şcoalei comerciale. Scrisori din Franţa. Studenţi străini la universităţile franceze catolice Festivalul artistic - literar de la Şcoala sup. re Eoni Duminecă în 19 Decemvrie, „Societăţile de lectură M. Eminescu“ a elevilor şi elevelor de la Şcoala sup. de comerţ din localitate, au aranjat o producţie literară-artistică comună, îin sala de gimnastică a şcoalei. Programul bogat şi variat s-a început cu câteva cântări şi cu Apel către publicul românesc Spitalul judeţului din Sighişoara, aranjat după toate cerinţele moderne, prevăzut cu 280 paturi, oferă la un număr foarte mare de suferinzi, putinţa de a-şi recâştiga sănătatea şi de a-şi ridica moralul. Cu părere de rău vede însă că, suferinzilor români dornici de o sănătoasă hrană sufletească, nu le poate oferi, c din lipsa de fonduri, — cărţ bune de citit, cari să le însenineze gândurile şi să-i facă să-şi uite cel puţin temporal de durele şi necazurile lor. Actuala bibliotecă a spitalului, moştenită de la vechii stăpânitori, nu cuprinde decât cărţi nemţeşti şi ungureşti, cari nu sunt acceptatale decât pentru pentru puţini pacienţi români, majoritatea acestora fiind condamnată a fi stăpânită în tot timpul de gânduri prea puţin vesele. Pentru a remedia acest rău Incontestabil, facem pe această cale apel la toate sufletele româneşti rugându-ne călduros să ne dea tot concursul dăruind, fiecare după putinţă cărţi bune şi folositoare, pentru formarea unei biblioteci româneşti la acest spital. Fiind siguri că, apelul nostru nu va fi trecut cu vederea şi că, în curând vom putea oferi bolnavilor români o agreabilă distracţie spirituală, aducem anticipat tuturor ce vor binevoi să dăruiască cărţi pentru formarea acestei biblioteci, cele mai călduroase mulţumiri atât în numele bolnavilor cât şi al instituţiei. Direcţiunea Nr. 1