Cuvântul Poporului, 1931 (Anul 13, nr. 1-52)

Cuvantul_Poporului_1931_01-06 - 1931-01-03 / nr. 1

Pag. 3 .CUVÂNTUL POPORULUI* Recensământul Populaţiei , buna orânduire socială de T. Arghezi Pentru ce facem Recensă­mântul Populaţiei ? Facem acest recensământ, sau numără­­toaree a populaţiei, ca să înlesnim conducătorilor de azi şi de mâine ai acestei ţări, cunoaşterea ei reală şi exactă, că legile bune şi drepte se fac în deplina cunoştinţă de numărul şi starea locuitorilor, — aşa precum capul unei familii îşi potriveşte puterile şi ostenelile sale,după numărul şi nevoile celor pe cari îi are în grije. Recensământul populaţiei mai este cerut de marile nevoi ale omenirii de pretutindeni şi, de aceea, printr'o înţelegere semnată de toate ţările din lume, între care şi România, s-a hotărât fa­cerea numărătoarei în anul 1930, deodată pentru toate popoarele. Recensământul populaţiei nu trebue pus aşadar laolaltă cu treaba perceptorilor cari ur­măresc birurile, sau cu a populaţiei şi jandar­meriei, care fac rechiziţii. Sarcina acestora, destul de grea şi pentru ei şi pentru ceilalţi, n’are nimic a face cu aceea a Recensorilor, adică a celor însărcinaţi numai şi numai cu numărătoarea oamenilor de către „Direcţia Recensământului General al Populaţiei“, cu ajutorul tuturor oamenilor pe carte din ţară, precum :Funcţionari, Profesori, Medici, Preoţi, în­văţători şi mai ales specialişti statisticieni şi de­mografi. O lege anume votată apără pe cetăţenii cei buni de funcţionarii-recensori cari, n'ar păstra cu sfinţenie secretul listelor ce li se încredinţează de aceşti buni cetăţeni , — dar tot aceeaş Lege apără Recensământul Populaţiei de cetăţenii cei răi, cari s‘ar ascunde dela­ numărătoare sau ar spune şi scrie neadevăruri Avem credinţa că oricare bun cetăţean al acestei Ţări, ca şi oricare bun fiu al Nea­mului din care face parte, va iscăli Lipia de Gospodărie ce i se aduce de către Recensor dând răspunsuri cinstite la întrebările prvi­toare la situaţia lui ca om de onoare, ca cetăţe­n conştient, ca profesionist de treabă. De câteva luni, de când scriu ziarele şi vorbesc funcţionarii în­sărcinaţi cu lucrul recensământu­lui, toată lumea a aflat că recen­­­­sământul este numărătoarea locu­itorilor. In ziua de 29 Decemvrie, a acestui an, toţi locuitorii din ţară vor fi număraţi, ca să se ştie­­ câtă omenire cuprinde România toată. Până azi s-au mai făcut multe numărători, însă fără regulă, aşa că nici azi nu se ştie hotărât, nu numai câţi locuitori are ţara întreagă, dar nici câţi are fiecare sat şi oraş. D-l Profesor D. Gusti povesteşte că întrebând pe mai mulţi foşti primari ai Capitalei, ce populaţie are Bucureştii, ei au răspuns că între 300 mii şi 1 mi­lion. De la o cifră la alta diferenţa este, cum vedeţi, de trei ori mai mai mică şi mai mare. D-l Gusti, după cum relatează într'o confe­rinţă ţinută de curând delegaţilor regionali, judeţeni şi municipali, la 28 octomvrie, a găsit confir­marea acestei ignoranţe în pub­licaţiile oficiale, care stabilesc po­pulaţia Capitalei, după fantezie, la 347.000, la 800 mii, la 700 de mii locuitori, iar în anul 1927, adică acum 3 ani, la 472 mii lo­­­­cuitori Câţi locuitori are Capitala? Nu se ştie. De la războiu încoace, cum toată lumea ştie, s‘a făcut o le­ge a chiriilor, de protecţiunea chiriaşilor săraci. Legea a fost din an în an prelungită, pe con­sideraţii teoretice şi sentimentale şi din an în an modificată. S‘a întâmplat că mulţi pro­prietari emu mai săraci decât chi­riaşii lor ocrotiţi de lege şi că legea a făcut să sufere văduva, orfanii şi bătrânii, ceea ce consti­­tue o neiertată nedreptate. O a­­semenea lege, ca să fie dreaptă, trebuia să se reazime întâiu, nu pe sentiment, ci pe cifre. Câţi propriatari erau şi câţi chiriaşi e­­rau, nu s-a ştiut la facerea legii şi nu se ştie nici acum după a 10 a prelungire a sa. Poate să fie ceva mai sălbatic? Şi sălbă­ticia venea de acolo, că nu s'a făcut nici un recensământ, pe ca­re să se întemeeze dreptatea bu­nă a unei legi cinstite. Pentru toate legiuirile drepte Statul are nevoie de numere si­gure şi dacă adeseori şi mai des decât e nevoie, se dovedesc din partea legilor şi a Statului lipsuri grave, acestea se datoresc ine­xistenţei unui recensământ. Aşa că toată lumea, săracul ca şi bogatul, are datoria de a colabora la un re­censământ exact, şi dreptul de a cere şi de a impune acest recensământ. Tot cetăţeanul este chemat azi să-şi dea socoteala, cum se orândueişte viaţa de Stat, ca să-şi înţeleagă bine şi datoriile dar şi drepturile lui. Poate el să facă ceva, dacă nu ştie întâiu cine este el, în ce număr de nevoi şi de bunuri în­cape el, şi în câte se împart şi dreptul şi datoriile lui? De unde poate porni cetăţeanul ca să ţie socoteala guvernului şi a comu­nei ? Dela ce principii ? Dela sen­timente ? Dela presupuneri ? Dela greşeli şi dela minciuni ? Tot aşa, legiuitorul, care fa­ce legile după capul lui de un­de trebue să pornească, dacă nu dela datele singure ale unui re­censământ serios ? Poate fi el învinuit, în situaţia de ignoranţă de azi, că nu nimereşte nici cele mai bune legi, nici cele mai po­trivite momente ? Până azi poli­tica economică de pildă a Statu­lui, nu are la îndemână o ştiinţă românească a cifrelor. Dacă omul de Stat român, chemat să vindece o durere fizi­că a poporului românesc, se ve­de silit să ia o măsură, el face bineînţeles o lege. Pentru partea de cifre a legilor, ce vor să cu­prindă viaţa materială a poporu­lui românesc, omul de Stat ro­mân este nevoit să se documen­teze la englez, la francez, la ger­man, adică să alerge la doctorii americane pentru boli româneşti. Cu toate că omul e tot om şi la Dunăre şi la Tamisa şi la Missi­­sipi, alte nevoi şi alte lucruri de vindecat sânt într'o ţară cu 500 ani de cultură şi altele la un po­por numai de 70 de ani. Aceiaşi pânză, din care se croiesc man­tale pentru Arabi şi cămăşi pen­tru tiranii din Mestăcăneşti, tre­bue ruptă în două feluri deose­bite. Prin urmare, la finanţe ro­mâneşti, regiile româneşti, la pă­mânt românesc, opincă românea­­că. Ne-au lipsit ştiinţe materiale pentru îndreptările materiale — şi le-am cules, ba câte­odată, le­am luat de-a dreptul, din raftul cu care de la străini. Această situaţie va dura pâ­nă la recensământ. Prin urmare, să se bage bine de seamă: re­­cenzământul din 29 Decemvrie, a cincia zi de Crăciun, este bine­făcător şi toate ostenelile noastre trebuesc puse în slujba unui re­censământ exact. De la actul răz­boiului, e cel mai mare act, pe care îl săvârşeşte poporul româ­nesc. Inchipuiască­ şi cineva că ar voi să clădească fără să ştie câtă cărămidă are: el nu va şti nici cât de mare îşi va face ca­sa, nici dacă îi vor ajunge ma­terialele pentru planul proectat. Buna gospodină când îşi adună orătăniile seara şi lipseşte un pui de la cloşcă, se alarmează. Dar ce putem spune despre gospoda­rul, care nu ştie câte păsări are in bătătură şi al cărui grâu zace, prins de zăpadă, în snopii de pe câmp neadunaţi în olac ? Statul nostru se găseşte în această împrejurare. La o între­bare ce i se face în străinătate: câţi locuitori aveţi ? Statul nostru nu poate da decât răspunsul decât mulţi, foarte mulţi. De la războiu încoace, noţi­unea de Stat s-a înputernicit mult faţă de ceea ce era înainte. Până la războiu se putea vorbi de in­divid, de o parte, fi de Stat, de altă parte, Statul fiind un fel de administraţie deosebită, în care poporul nu se amesteca direct. La sfârşitul războiului, po­poarele s-au găsit strânse în ju­rul Statului lor, individul lucrând laolaltă şi în armonie cu Statul. Iară Statul a devenit suma sfor­ţărilor, a năzuiţilor şi a osteneli­lor poporului întreg. Cetăţeanul de azi este stă­pân în Statul lui; este un asoci­at, un acronar, şi comanditează cu viaţa lui întreagă, la capitalul Statului. El are dreptul să se bu­cure de progresele Statului cât şi datoria să sufere de suferinţele comune şi să încerce remedie­rea lor. In rezumat, voim să deter­minăm aci sentimentul că parti­ciparea cetăţenilor la recensămân­tul din 29 Decemvrie este şi o datorie şi un drept pentru fiecare şi că nepăsarea faţă de marea ispravă ce se săvârşeşte a cincia zi de Crăciun, poate împiedeca aflarea precisă a materialului ro­mânesc, de care dispune ţara, de care dispune Statul, adică popu­laţia întreagă considerată ca o singură şi nedespărţită putere a României. Este sigur că nu se va gă­si nimeni atât de lipsit de inteligen­ţă în populaţia ţării, încât să re­fuze Statului concursul la mobi­lizarea sufletească a Românilor, împotriva neajunsurilor obşteşti. Statul ne face cinstea să ceară minţilor noastre înţelegere­ şi bu­nă voinţă , să facem Statului nos­tru cinstea de a răspunde precis. E un fel de a ne respecta pe noi înşine şi de a ne iubi ţara şi idea­lurile ei. Rezultatul recensământului, ce va avea loc a cincea zi de Crăciun, va fi: mai multă orându­­ială, mai mult bine, şi mai fru­moasă viaţă. Nr. 1

Next