Cuvântul Poporului, 1938 (Anul 20, nr. 1-13)
1937-01-10 / nr. 1
Nr. 1 La răscrucea noului an Anul cel vechiu s-a rostogolit în negura trecutului, gârbovit şi epuizat, lăsând foc altuia mai tânăr. E o înlănţuire naturală a tuimpului la răscrucea căruia gândul sboară în voie cântărind trecutul şi iscodind viitorul. Cei care dispuşi visării găsesc în cutele trecutului amintiri nostalgice, iar pentru viitor se hănesc cu iluzi deşarte, făurind cu gândul plasurii minunate cari insă se prăbuşesc la cele dintâi adiei ale realităţii. Noi însă găsim mai nimerit ca la început al acestui an , observăm toate evenimentele de seamă întâmplate anul trecut şi, sprijinit pe acest piedestal real, să ne dăm seama ce taine ne ascunde anul cel nou. In anul 1936 am fost martora unei îndârjite ofensive din partea comunismului rusesc. Prin greve şi manifestări de stradă s-a înscăunat în Franţa un guvern al Frontului popular în frunte cu jidanul Leon Blum. Acest guvern se găseşte in slujba Rusiei Sovietice fiindcă Frontul popular formează doar paravanul de după care activează agenţii Moscovei. Acesta a fost începutul! în scurt timp evenimentele progresează şi ceea ce s-a petrecut în Franţa se încearcă şi în Spania. Un guvern anarhic ia frânele în mână, agenţii comunişti mişună la toate răspântiile, se ard biserici, se omoară preoţi, se batjocoresu altare* — nimic nu este cruţat. Se părea — la un moment dat — că Spania a fost transformată în filială a Rusiei comuniste. Se credea că păgânismul jidovesc şi a întins ghiara şi la apusul Europei. A fost însă un moment istoric de cea mai mare importanţă atunci când generalul Franco a desfăşurat steagul naţionalismului şi a pornit la luptă — pe viaţă şi pe moarte — pentru a smulge patria din ghiarele străinilor. Cu toţi banii vărsaţi de Eshalul jidovesc pentru a birui vitejia şi elanul exuberant al legionarilor naţionalişti generalul Franco a cucerit după lupte eroice Madridul. In faţa acestei ofensive comuniste s-a hotărât, din iniţiativa cancelarului Hstier, formarea unui front anticomunist care să lupte împotriva pericolului de la răsărit. In felul acesta s'au grupat în Europa două mari forţe: comunismul ca agent distrugător şi naţionalismul constructiv şi dinamic. In cazul biruinţei naţionaliştilor spanioli — ceea ce în momentul de faţă e mai presus de orice îndoială *— atunci întreg planul de ofensivă iudeo comunistă va fi sfărâmat. Naţionalismul creiator va fi atunci o forţă unitară şi puternică dealungul întregei Europe. Comunismul se va reduce atunci la agaţii subversive în Extremul Orient: China şi Japonia. Acest fapt va trebui să ni-l confirme anul 1937. Pentru România faptele schiţate mai sus au avut o nespusă înrâurire. Comuniştii aveau planul ca după bolşevizarea Spaniei să mobilizeze toate forţele în ţara noastră şi cu ajutorul cozilor de apor — în speţă naţional ţărăniştii — să ne îngenuncheze şi pe noi. — începutul acestui plan a fot făcut cu prilejul alegerilor de la Huedoara. Atunci frontul popular a dat prima luptă iar rezultatul a fost că ţara — văzând pericolul — s'a trezit şi a reacfionat. Instinctul de conservare al românilor le a poruncit să se grupeze şi să nu lase bisericile pradă flăcărilor, iar ţara pradă ruinei şi anahiei. În aceste împrejurări, pe tot întinsul ţării româneşti, a prins cheag şi s'a ridicat ca o forţă neţărmurită idea naţionalcreştin. »România a Românilor e astăzi o cerinţă unanimă iar partidul Naţional Creştin, prin care această credinţă va deveni fapt împlinit, a devenit ultimul reazim al ţării. Partidul Naţional Creştin a devenit o forţă disciplinată, credncioasă în jurul marilor conducători A. C. Cuza şi Octavian Goga şi capabilă de fapte mari. In vremea acestei redeşteptări naţionale în faţa căreia nu poate exista stavilă este un partid în România care moare. Sunt naţional ţărăniştii cari n'au ştiut să şi plece urechea la glasul poporului şi s'au întrecut în greşeli de neiertat agitând ideia regionalistă şi aderând la formula Frontului popular. După cum spuneam la început din această Înlănţuire de fapte va trebui să desprindem anumite concluzii. Pretutindeni vedem o justificată reacţiune împotriva primejdiei iudeo-comuniste. „Nimeni nu vrea să şi pună singur capul pe tăctor“. De aceea adevărata credinţă a tuturor românilor e cea naţionalistă In aceste împrejurări în decursul anului ce a pornit la drum se va adeveri că un singur partide capabil să conducă la izbândă destinele neamului românesc: partidul Naţional Creştin. Numai atitudinea lui corespunde orientă ilor de poltică externă şi numai el reprezintă idealul comun: România a Românilor LlVili MAGEANU „CUVÂNTUL POPORULUI" SITUAŢIA POLITICA Dl. G. Tatărăscu, Primministrul ţării a spus la începutul guvernării sale efi va anunţa cu 6 luni înainte demisia guvernului. A făcut-o. Liberalii scontau 4 ani de guvernare, ceea ce era peste poteile unui partid cu două capete. Guvernul va pleca în Primăvară. Duofi boacăna d lui Ghiţă Pop în Parlament şi după prostia d lui Pan Hilipa din Basarabia, tot cam pe aceiaş notă, partidul Naţional-ţărănsc e scos din socotelile cari se fac în alcătuirea Viitorului guvern. Dacă se va proceda ca şi până acum să fie chemat la cârmă partidul cel mai popular, cel mai strâns unit în jurul programului și șefului, cel mai capabil de a mântui fara de relele aduse de streini pe capul țării, atunci guvernul din Primăvară va fi format de partidul Naţional Creştin, cel mai puternic instrument al ţării. In cercurile înalte se discută cu aprindere că ezt e foarte greu să se formeze un guvern peste cepul d-lor Cuza şi Goga. Un lucru e sigur că guvernul va fi format din forţe de dreapta, naţionaliste. Singura forţă cu program, cu caracter precis antisemit şi cu un scop de schimbare radicală a structurii statului o are partidul Naţional Creştin. Aducerea la putere a altei formaţiuni înseamnă o greşală, care ar costa pe ţară un scurt ampotori alegeri, ori după tactica din ultimul timp a Suveranului ţării, observam aplicarea continuităţii. Prin această măsură s'a tăiat pofta National ţărăniştilor de a răsturna guvernele din stradă, de a ţinea poporul în vecinică fierbere că guvernul cade azi sau cade mâine ca ei săvină la putere. Meritată pedeapsă. Partidele de dreapta nu umblă cu ameninţări. Liberalii se retrag de bună voie ca orice om obosit de drum şi muncă. Cât şi au rotunjit averile, asta încă înseamnă muncă într'un fel oarecare. Dar e hotărât că ei se vor duse odată cu topirea zăpezii. Asta a spus e capul guvernului. Cei mici s'au supărat foarte, dar d-l Tătărăscu vrea să se ţină de cuvânt şi vrea să-i obişnuiască pe partizani cu gândul că nu-i inceput fără sfârşit. Durerea lor o să devină bucuria ţării. Constantin Căprioară 1901—1936 De câţiva ani se pare că un destin tiran ne stăpâneşte şi mâna lui face să se plece de securea morţii tocmai stejarii cei mai falnici şi mai în putere. Energii tinere, în plin siucium creator, încap ofilite între scândurile sicriului. Acestui destin a trebuit să plătească tributul vieţii şi Constantin Căprioară harnicul comerciant din Gura râului. Vestea morţii lui a venit nemiloasă ca un trăsnet. 11 ştiam în floarea vârstei plin de viaţă şi de putere de muncă. Rămas de tânăr orfan s'a sbătut in viaţă şi a reuşit să se impună. Toată viaţa a avut pasiunea realizărilor iar rezultatul acestei pasiuni se vede. Deşi moartea l-a răpit atât de timpuriu — abia după 33 de ani de viaţă — comuna Gurarâului se poate mândri cu o mulţime de realizări, rod al iniţiativei şi activităţii neprecupeţite lui Constantin Căprioară. A luptat pentru înălţarea bisercii, înfiinţarea fanfarei, ajutorarea celor oropsiţi, apoi oriunde era vorba de o înfăptuire românească ere prezent. In politică a luptat cu aceiaş nestăvilită energie şi a dat dovadă de un devotament neclintit şi de o putere de organizare demnă de urmat. A activat până la sfârşitul vieţii în cadrul organizaţiei partidului Naţional-Creştin, şi a reuşit să facă din comuna Gura râului o cetate naţional-creştină de nebiruit. Cât de mândru era când în fruntea consătenilor săi putea să dovedească solidaritatea în jurul steagului naţional-creştin. La 8 Noemvrie a participat la marele congres al partidului naţional creştin şi s-a bucurat văzând că, în sfârşit, se apropie bcuinţa românismului. A fost poate ultima lui satisfacţie politică... O boală necruţătoare insă îl înlănţue la pat şi în scurt timp îl răpune. înmormântarea a avut loc Miercuri 9 Decemvrie 1936 în cimitirul din Gura râului. La această tristă ceremonie au participat alături de toată comuna sa, o mulţime de membrii ai organizaţiilor naţional creştine având în frunte steagurile cu svastică a comunelor Sălişte, Gurarâului şî Sibiei. După serviciul religios, oficiat de doi preoţi, a vorbit în numele organizaţiei judeţene a partidului naţional creştin d. D. I. Herfie, care în cuvinte pătrunzătoare evocă activitatea celui dispărut spunând că amintirea lui Constantin Căprioară va fi păstrată cu sfinţenie. Să fie somnul lin şi memoria binecuvântată! Rep. Ziduri rezistente Dl Prefect a devenit subit extrem de grijuliu pentru curăţenia zidurilor din judeţ. După ce în 1933 agenţii dumnealui au făcut să se lăfăiască pe toate gardurile şi casele particulare, în litere de o şchioapă, urări de viaţă lungă lui I. G. Duca şi Eugen Piso şi a menţinut aceste urări de trei ani de zile, a venit, nu de mult, cu o ordonanţă deşuchiată prin care vrea să pedepsească pe toţi aceia cari vor îndrăsni să-şi desemneze svastica pe propriile lor case. Au pornit toţi vătăşeii d-lui prefect în prigoană caraghioasă contra membrilor partidului nostru, care nu puteau să ia în serios preocupările de ordin artistic ale d-lui Nicolae Rigman. Jandarmii judeţului, puşi ni se pare cu alte rosturi, au fost îndrumaţi să aresteze — închipuiţi-vă crimă — pe proprietarii caselor cu svastică pentru vina că refuză să şteargă acest semn în care cred. Dl Ioan Bichiş, şeful organizaţiei noastre din Haşag, a fost astfel ridicat şi înaintat parchetului. Se înţelege că procurorul care nu este ignorant în ale legii şi nici nu are pornirile sălbatice ale prefectului menit unei triste celebrităţi a pus imediat în libertate pe dl. Ioan Bichiș. Aceasta se întâmpla în Decemvrie. De atunci, tot a doua zi, se prezintă șeful postului de Pag. 3