Cuvântul, decembrie 1924 (Anul 1, nr. 23-45)

1924-12-01 / nr. 23

2 CUVÂNTUL intre bancă și politică CONTINUARE DIN PAGINA l-a: D. MAURICIU AVIZEAZA D. Mauriciu Blank a văzut că Banca a în primejdie, din pricina capriciilor bizare ale fiului său. Conflictul dintre părinte și copil a izbucnit. Acest conflict a depăşit sfera lumii bancare. Ca să înceteze campania liberală, d. Mauriciu a impus d-lui Aristide vânzarea Ade­vărului. Şi d. Aristide, înfrângându-şi ■ încă odată marea sa ambite, s’a su­pus.­­Adevărul a intrat în proprietatea d-lor Rosenthal, Graur şi Pauker. AMBIŢII» CARE REI- NASC... Dar d. Aristide Blank după doi ani de frământare, s’a simţit iarăşi stăpânit de aceleaşi ambiţii politice. Un moment, a crezut că şi le poate cheltui în literatură. Atunci scrise Don Juan­­—nu uitaţi, cu sremn de întrebare!....—care fu citit de nenu­mărate ori, prietenilor şi cunoscuţi­lor. Casa din str. general Berthelot deveni un mic cenaclu, în care Sâm­bătă la ora 8 re întruneau poeţi, ga­zetari, bancher­i, samsari şi femei— adunătură pestriţă şi anostă... Unii veniau din lichelism, alţii din cu­­rioztate, cei mai mulţi veniau ca să mănânce! D. Aristide se distra... Dar ambiţia politică renaşte. Scurt, d-sa dă lovitura: d. Rosen­thal singurul om care-i ţinea piept la Adevărul, fu dat afară. D. Aris­tide rămase iarăşi stăpân pe gazete, slujindu-se de paravanul, pe care Le oferea spatele voluminos şi burta burgheză a socialistului Const Graur. Şi atunci, d. Aristide concepu planul reconcilierii cu d. Goga. Dar, despre aceasta în numărul viitor. Marile noastre premii 50.000 lei se pot câştiga săvârşind şi faptă bună Premiile fraudei Se dau premii pentru cel mai bun roman, pentru cele mai înalte salturi cu skyul, pentru cea mai fru­moasă femee şi pentru cea mai iute dactilografă, dar premiile timpului nu pot fi nici literare, nici sportive, nici de frumuseţe, fiindcă nu acestea sunt caracteris­tice regimului sub care trăim. E epoca fraudelor. Nu trece lună, săptămână şi zi, nu trece ceas să nu aflăm despre o nouă Panama, care ne-a unificat o apă şi un pământ de tr Nistru până la Tisa. De aceia Cuvântul a crezut de a sa datorie să gră­­beasc opera de purificare, uşurând demascarea vino­vaţilor. Cuvântul oferă 3 Premii în valoare totală de 50.000 lei, persoanelor care vor arăta cu probe care au fost cele trei mai mari pungăşii săvârşite la vre­un minis­ter, sau altă autoritate importantă în intervalul dela I Ianuarie 1922—I Ianuarie 1925. Premiul I •*. de 50.000 lei Premiul 11 e de 15.000 lei Premiul III e de 5000 lei înefrde la il1 r»&%145aV 1­D*“"1824 sî “ Concurenţii vor trebui să ataşeze la răspunsurile lor cupoanele speciale ale ziarului Cuvântul, dela I Decem­brie 1924—1 ianuarie­­1925. Pentru a se păstra desăvârşitul anonimat al concu­renţilor se admit pseudonime, iar în plicurile cores­punzătoare se poate indica o persoană de încredere sau avocat, în locul concurentului, care va putea­ ridica banii fără altă formalitate de la administrația ziarului nostru. Juriul s­e compune din 3 persoane, președinte fiind un fost magistrat superior. A APARUT TANOVICEANU Tratat de Drept şi Procedură Penală De vânzare la Librăria „ASTRA“ Strada Brezoianu, 4 HD99 Reforma şi Restaurantul la Principele Mircea B-dul Elisabeta No. 14, (vis-a-vis de Eforie) In fie­care seară cântă DINICU renumitul chitarist Barkan. — Deschis până la 3 noaptea. Cetit! .Cuvântul literar1 .* i X \ j: .­4 :{ \ S­tjr^ a tV \ Mare roman de moravuri politice de ION BILiMOt1 No. 23 CAP. Vii Ultimul rege Aztec * Ii spuse cuvinte grele. O întrebă T­­inde a petrecut noaptea. Se uită la Celălalt cu dispreț — și „Ochiu de [Vultur“ tăcea, privind peste capul lui, departe, în ceva nevăzut. Mărgărita vru să-i povestea că de-a fira’n păr cum s-a întâmplat, cum i-a ţinut calea aseară Samuel Rubb, cum la vrut s’o sărute şi cum n’a scăpat-o­­ 'de cât pumnii omului de alături. Dar­­ Gheorghieş n’o lăsă să isprăvească.­­ O­ smuci de mână şi vru s’o târâie după dânsul. Mărgărita văzu însă a­­tâta tristeţă în ochii indianului, încât nu se îndură să se despartă fără să-şi ia ziua bună cu un cuvânt blând. Când se întoarse ca să-i întindă mâna Gheorghieş o lovi peste mână şi a­­tunci, stăpânit şi puternic „Ochiu de Vultur“ puse braţul pe umărul lui Gheorghieş, îl dădu î­e­ri şi-şi luă rămas bun, ca şi cum celălalt n’ar fi existat pentru dânsul.­­ Stăpânirea aceasta de sine trecu peste răbdarea flăcăului ardelean. Cu o săritură se repezi­ să-l isbească în faţă, dar braţul i se opri în aer în­cleştat în pumnul Indianului. ,,Ochiu de Vultur“ îl strânse bine aşa ca să-i simtă puterea, apoi îi dădu drumul, privind către Mărgărita şi vrând să-i spună cu ochii: — „Vezi, numai pen­tru tine o fac. Altfel...“ ! Atunci se iviră, cu furci, arme şi frânghii, câţi­va oameni negri şi gal­beni, cu Samuel Rubb în frunte. Ve­chilul se desmeticise, cu ochiul vânăt şi oasele sdrobite; toată noaptea îi muncise furia şi dorinţa de răzbunare; cu slugile venea acum să-şi facă drep­tate singur. . . „Ochiu de Vultur“ înţelese şi se îndreptă încordat. Mărgărita păli. Gheorghieş Tohanu nu pricepea ce vor, atâţia oameni care ven­eau în­cruntaţi şi gălăgioşi, ca la alegeri în comitatul lui. Aproape de „Ochiu de Vultur“ Sa­muel Rubb’, se opri rânjind şi răc­­nindu-i ceva în faţă. Apoi neaşteptat scoase biciul cu plumbi ple care-l ţi­nea ascuns la spate, şi îl izbi in obraz. Un trăznet n’ar fi isbucnit’ atât de iute, cum­ a isbucnit cel din urmă dintre regii Azteci. Intr’o clipită, Sa­muel Rubb­ era rostogolit la pământ cu un ochiu sdrobît, un negru îşi cule­gea dinţii în iarbă, iar pe un chinez, „Ochiu de Vultur“ II de coa­dă, îl învârti de câteva ori ca o praştie isbind în ceilalţi şi îi­­­idu drumul de sbură cine ştie unde, lă­ţit cu­ o icneală cu burta la pământ. Acum „Ochiu de Vultur“ avea în fie­care mână un cuţit care scăpăra în bătaia soarelui, şi cei care veniseră cu arme de foc, revolvere şi carabine o sbughiră în ierburi. De acolo, pi­tiţi după tufişuri începură să tragă. Mărgărita auzi gloanţele şuerând în jurul capului, îl văzu pe Gheorghieş Tohanu­­c­lătinându-se cu mâna la i­­nimă, apoi se simţi ridicată pe braţe şi într-o goană de săgeată, nu-şi mai dădu seama decât că vârfurile în­­nalte de ierburi o isbeau în obraz. Văzu marea aproape, o barcă spre care se îndrepta „Ochi­ de Vultur“... Din nou şuerară gloanţele. Apoi barca lunecă pe apă, gloanţele plou­ră in jurul lor făcând bulbuci în valuri, mai văzu ţărmul legănându-se ridicat şi lăsat în jos, pe „Ochiu de Vultur“ plecat peste vâsle, pe urmă totul se întunecă şi nu mai ştiu nimic. Acum se trezise în mijlocul pus­tiilor de ape, cu marea dedesubt şi cerul preasupra. Unde o ducea omul care vâslea? Nu se temea de el, îl văzuse puternic şi neînfricoşat şi il ştia cât de supus îşi îndrepta privirea către ea, n’are să îndrăsnească să-i facă nici un rău, de asta nu se indoie cum nu se îndoieşte de lumina soa­relui. Dar un­de o duce? E un păgân. O fire de om închisă... Ce ascunde sub înfăţişarea lui smerită şi supusă? „Ochiu de Vultur“ lăsă lopeţile şi barca pluti lin, în voia apei. Păşii peste banca bărcii, şi se apropie de Mărgărita. Dintr’un coşuleţ de ierburi împletite, îi desfăcu câte­va fructe roşii, dintre acelea cu mustul răcoritor şi acriu care potolesc setea, dar cu care Mărgărita nu se putea deprin­de, împinse coşuleţul cu mâna. Nu-i tre­buia nimic. „Ochiu de Vultur“ se în­­tristă şi privi, cu capul plecat, în jos, în apă, pe gânduri. Apoi ridică fruntea şi înmpu să-i vorbească domol, în limba lui, ce­­rându-şi iertare şi explicând. Nu pu­tea înţelege Mărgărita, dar poves­tea lui „Ochiu de Vultur" era înduio­şătoare. Crescuse ascuns, lângă Xodh­amico, unde sânt ruinile templului Aztec, în Mexic. O femee din neamul lui îi su­praveghease copilăria. Târziu, c­ând fu în toată firea, îi destăinui adevărul. Era singurul urmaş al regelui preot Montezuma, care stăpânea toată întin­derea Mexicului, şi avea templele re­geşti pe vârful vu­­iilor stinşi, Tzta­­xihnatl şi Ponocatepetl. De acolo, bă­trâna l-a dus la Cho’u’a, cetatea sfântă care pentru Azteci era ceia ce e Meca pentru musulmani. In templul înălţat pe vârful piramidei de două ori trai mare de­cât piramida lui Cheaps, se înalţă templul zeului Quetzaltcoalt, dumnezeul aerului, cu faţa luminoasă şi cu trupul de şarpe. Locurile acelea nu le mai văzuse, dar le recunoştea ca şi cum ar mai fi trăit odată acolo. Intr’adevăr în tem­plul acela slujea înconjurat de preoţi, Montezuma, sacrificând de fiecare săr­bătoare mare cinci sute de oameni, cărora le scotea de vii inima palpi­­tândă cu cuţitul, să le înalţe către soare. Dar regele Montezuma fusese înşelat de piraţii palizi. Ţara lui fusese cucerită, comorile prădate, oamenii îngenunchiaţi, templele arse. Nu mai rămânea decât ascuns de ochii alb­’or­i un vlăstar din neamul lui, care s’a prelungit din tată, în fiu, aşteptând ceasul răscoalei când vor pune din nou mâna pe pământurile jefuite de spa­nioli. El era acum, cel din urmă din lungul lanţ al acestora. Trebuia mai întâi să pună s­tăpânire pe tezaurul regilor Azteci, care fusese furat de conchistatori, încărcat pe galioanele Spaniei şi dus spre Europa. In d­um, gallonul căzuse în mâna piraţilor, că­pitanul de hoţi de mare, Kidd, îne­case corabia după ce furase aurul şi podoabele templelor şi legale mate­­loţii de catarge, să-i înece odată cu nava. Comoara era de trei sute de ani, îngroj­­ă undeva, într’o insulă a Antilelor, unde Căpitanul Kidd Hună ce o ascunsese îi omorâse tova­b­ii deasupra groapei, ca sa nu-1 trădeze^ Dar căpitanul Kidd muri și el în spân­­zurătoare prins de Eng­azi și nim­­ni nu mai putea afla taina comorilor pentru totdeauna îngropate. O știa numai iubita lui, dona Conchitta, Chitta, rămasă să-l aştepte la Pujbla unde păstra ascuns carnetul cu tjanul insulei şi ca locul und­e se afla asscuns în lada de fier tezaurul regilor Azteci. Acest carnet, i-a fost smuls de „Braţ de Oţel“ un străbun al­­lui „Octav de Vultur“ şi lăsat moştenire din tată un fiu, căci fiecare dintre dânşii cum ajungea în putere, pribegea să caute insula piraţilor. „Ochiu de Vultur“ luase acela­ drum. Comoara avea să-i dea sem­­nele regeşti cu care va putea răscula rămăşiţele indienilor risipiţi prin vă­­găunele munţilor. Şi mai avea să-i dea şi aur îndestul, cu care să poată cum­păra arme şi să-şi întocmească o oş­tire puternică. Străbunii lui, cercetaseră insulă cu insulă, ferindu-se de bănuiala albior, prefăcându-se când slugi, când mari­nari, când oameni fără o^ -'Au. Mai rămăseseră câte­va de cercetat când dânsul deschisese (Va urma) ANARHIA UNIVERSITARA XI. Studenţimea şi chestiunea naţionali Atitudinea u­nor gazete şi a altora.—Inca o fagaduiala a d-lui ministru Anghelescu.­­ Jurămintele studenţilor de la Iaşi şi Cernăuţi.-linii profesori iau atitudine alături de studenti Am văzut că anul 1923, se încheia, din partea ziarelor Universul, Ro­mânia cu apeluri pentru ajutor stu­denţilor, cărţi, căminari,­­cantine; din partea ziarelor Dimineaţa, Ade­vărul, Presa, Lupta, cu învinuiri de huliganism, apeluri, la autoritatea ministerului de interne şi instruc­ţie să ia măsuri de represiune. Intr’adevăr, Universul ţine des­chis Apelul şi Lista de subscripţie pentru studenţi. Răsfoirea colecţiei ziarului România e îmbucurătoare pentru că dovedeşte că Un ziar de partid, în care lucrează­­câţiva in­telectuali cu însufleţire, poate lua chiar peste prudenţa de pomină a partidului e atitudine dreaptă şi dârză. Aproape n’a trecut săptă­mână, ca România să nu atragă a­­tenţia asupra făgăduelilor neînde­­plinte, ameninţării sub care se află din această pricină şi învăţământul şi ordinea internă a statului, asupra mizeriei din cantine şi căminuri. (Vezi România din 21 Octombrie, 7 Noembrie, 14 Noembrie, 24 Noem­­brie, 4 Decembrie, 7 Decembrie, 21 Decembrie 1923). INCA O FAGADUIALA A D­LUI MINISTRU ANGHELESCU La toate acestea ministrul instru­c­­ţiunei face din nou, nu ştim pentru a cătea oară, alte promisiuni, ade­vărate angajamente solemne. (Vii­torul şi România din 21 Noembrie 1923). D-nul dr. Angelescu, spune cu acest prilej că «a luat iniţiativa înfiinţării în Capitală, a unui că­min studenţesc în stil mare, care va purta numele de «Casa Studenţi­lor» şi în care vor fi adăpostiţi 3000—4000 studenţi. Căminul va fi situat pe cheiul Dâmboviţei, nu de­­parte de Grădina Botanică, iar lu­crările vor începe în primăvara lui 1924». Textual! Din acestea toate nu s’a făcut nimic. Faimoasa «casă» a studen­ţilor» e o casă a palavrelor, pe care d. dr. Anghelescu o arunca U.JL11 LUUU IU VUiua wutuy a. u­u ru»----. MIŞCAREA isi SCHIMBA CA­RACTERUL Dar nota predominantă a mişcă­rilor­ din cursul anului 1923, mai mult de­cât chestiunea cantinelor şi căminurilor, a fost chestiunea na­ţională. La 5 Martie 1923, studenţii înaintaseră Un memoriu Rectorului arătăndu-şi punctul lor de vedere. Prin Cuvântul nostru din 13 Martie 1923, publică un manifest intitulat «Studenţimea română către Poporul român­», altul intitulat «Studenţi­mea Universitară către Naţiunea ro­mână» şi în sfârşit «Deşteptaţi-vă român», altul intitulat «Studenţi­­meniul st­­denţimei Universitare că­tre membrii corpurilor legiuitoare». Caracterul mişcărei trece dincolo de preocupările speciale ale traiului studenţesc, la problemă naţională pusă de inferioritatea numărulu­i de studenţi români faţă de studenţii ne­­creştini şi aţâţată de atitudinea bă­tăioasă a gazetelor Adevărul şi Di­mineaţa. Se suprimă «Cuvântul nostru» şi apare «Cuvântul studenţesc». ATITUDINEA AUTORITĂŢILOR UNIVERSITARE La 28, 29 şi 30 Martie, sub pre­­idenţia ministrului de instrucţie, avut loc consfătuirea rectorilor a tuturor decanilor, care departe­­ a căuta să dea o satisfacţie, eli­­ină din discuţie cauzele mişcării ca trAnispera­m­muî tr­ei, aducând 7 puncte de penalităţi şi hotărând deschiderea Facultăţi­lor la 16 Aprilie. Contra deriziuni­lor luate de consfătuire, studenţii protestează prin Cuvântul studenţesc din 18 Aprilie 1923. JURĂMÂNTUL STUDENŢILOR Măsurile, n’au­ făcut astfel de­cât să îndârjească spiritele. In loc să intre la cursuri, studenţimea ieşea­nă, în întrunirea de la 21 Aprilie 1923, a hotărât «continuarea luptei până la obţinerea victoriei» şi lan­sează un «apel către mamele româ­ne», iar în şedinţa de la 22 Aprilie 1923, delegaţii din Cernăuţi au în­tocmit «Hotărârea Jurământ a stu­­denţimei ieşene» , al cărei punct 3 spune: «Jurăm răzbunare tuturor a­­celora care se vor pune în calea noastră, considerându-i ca trădă­tori ai intereselor neamului». Ei o­­cupă Universitatea din Iaşi. UNII PROFESORI ALĂTURI DE STUDENŢI Ani intervine un factor nou şi anume : O bună parte din profesorii de la Iaşi, Cluj şi Bucureşti aprobă pe studenţi şi îi susţin moraliceşte în mişcarea lor: Prof. A. C. Cuza, Paulescu, Cătuneanu, Haţieganu etc. îl susţin pe faţă în cuvântările lor; prof. Mândrescu lansează un apel în numele Uniunei Naţionale a românilor, iar prof. C. Popovici adresează un apel la deputaţi, în numele unui «Grup de profesori u­­niversitari». Apoi, o bună parte din profesorii de la Iaşi, parlamentari şi apoi rectorii şi decanii, recunosc că «este o datorie elementară revizu­irea înscrierilor studenţilor univer­sitari» (Vezi Universul din 13 Apri­lie 1923). Se părea astfel că mişcarea stu­denţească începe să fie privită în flancul ei şi să îngrijoreze şi parte dintre profesori. Săptămâna financiară târgul devizelor ! Leul se încăpăţânează să scadă pe toate pieţele streine. La Paris scăderea a fost influen­ţată şi de urcarea francului fran­cez, ultimul curs fiind 9.44. La Zu­rich, leul cotează ca la deschiderea bursei 2.60, cursul cel mai scăzut al săptămânei, faţă de 2.75, ultimul curs al săptămânei anterioare. La New-York scăderea e mai puţin pronunţată, ultimul curs al leului fiind 0,52 faţă de 0,52 jum., din săp­tămâna trecută. încet, încet lira sterlină se ame­liorează, apropiindu-se de paritatea aurului. y . Francul francez înregistrează de asemeni o uşoară îmbunătăţire, în --------------A__*_ TVT gan. Pe piaţa noastră devizele au fost ferme în tot cursul săptămânei. Lipsa de marfă face ca o cerere cât de puţin însemnată să provoace ur­cări importante a devizelor. Francul francez se urcă de la 10,35 8,70, rămânând cerută la acest curs. Lira sterlină în ascensiune, dela 905 la 923. Dolarul câştigă patru puncte, co­tând ori 198 juni. Francul elveţian ajunge până la 38.45 faţă de 37.70 de la începutul săptămânei. Lira italiană se urcă dela 8.50 la 8.70, rămânând cerută de acest curs. Coroana cehă, în continuă amelio­rare ajunge la 6,02 faţă de 5,88 din debutul săptămânei. Coroana austriacă se urcă de la 27,75 la 28,25, — ultimul curs. TÂRGUL EFECTELOR Bursa efectelor a fost relativ sus­ţinută, tranzacţiile au fost destul de numeroase şi la cursuri supe­­rioare celor din săptămâna ante­rioară. Deşi deschiderea săptămâ­­nei a fost puţin promiţătoare, to­tuşi cursurile şi-au revenit, pentru ca eri întreaga bursă să se închee în mijlocul unei acalmii generale. Steaua Română a dat loc la nume­roase tranzacţii, grafie erupţiei u­­nei sonde. Ea se urcă până la 3400 revenind eri la 3300, faţă de 3000, ultimul curs al săptămânii ante­rioare. Astra Română câştigă o sută de puncte în cursul săptămânei reve­nind eri la 6900, faţă de 6850 din Sâmbăta trecută. Concordia, deşi urcată la Paris, se menţine staţionară în tot timpul săptămânei, devenind fermă ori, când închee la 3950. Speranţa (opt.) rămân staţionare la 2750. Creditul Minier (opt.) are dese oscilaţii între 1510 şi 1560 încheind ori la acest din urmă curs. I. R. D. P. (opt.) ajung până la 1110, pentru a scade ora la 1090. Bancarele au fost deasemeni sta­ţionare. Navigaţiile nu au înregistrat în. cuceu, p. îv. n. i . a luat căutat, aair nu a găsit ofertant. Reşiţa rămâne ori fermă la 1200. Numai Mica continuă să se ofere la 900. Desbaterile Sinodului Sinodul a ţintit dri şedinţă su preşidenţia Mitropolitului Prima dr. Miron Cristea. Deşi membrii înaltului for biseri­cesc au luat deciziunea să lucreze cu uşile zăvorite şi să nu mai co­munice nimic reprezentanţilor pn­sei — fapt ce ne face să credem c şi în adunarea prea sfinţilor pă­rinţi se petrec unele lucruri car trebuesc tăinuite, — totuşi am putu afla următoarele: S’a luat în discuţie chestiunea bugetului bisericei şi s’a constata că nu există o unitate de vederi în­tre diferiţii episcopi, unii dintre e înţelegând să aranjeze budgetul e­parhiei lor direct la ministerul cul­telor, fără să mai ţină în seamă deciziunile Sinodului. S’a mai discutat asupra actului de răzvrătire a călugărilor român dela mănăstirea­ «Prodromul» din Muntele Athos. S’a decis ca d. Dra­gomir Demetrescu marele nomofi­lax al ortodoxiei, însoţit de episco­pul Visarion al Hotinului, să ple­ce acolo spre a cerceta cazul la fa­ţa locului. Chestiuni româneşti in discuţia presei străine Generan­d Averd­un la spa­tele bolşevicilor russă Ziarul «Daily Telegraph» publică următoarele din partea corespon­dentului ziarului «Chicago Tribu­ne» în numărul său cu data de 12 Noembrie cor., sub titlul de Conspi­raţia sovietică: «Conform depeşilor ce am primit aci, s’a proclamat la Tir­aspol o re­publică moldovenească. Hotărârea conducătorilor politici de a se separa de România şi de a cere suveranita­tea, a fost luată în urma numeroa­selor încercări din partea bolşevi­cilor de a înfiinţa o serie de mici republici în Basarabia. Autorităţile militare din Basarabia au luat toa­te măsurile ca să împiedice orice încercări bolşevice de a profita de această situaţie şi de a preveni ori­ce atacuri de peste Nistru. Se crede că generalul Averescu ar fi la spatele acestor forţe revo­luţionare. La început, când cu miş­carea sa ţărănească, nu s’a crezut ca generalul Averescu să meargă vreodată până acolo­­ca să încerce răsturnarea Regelui, dar cererile sale făcute Tronului pentru schim­barea guvernului n’au reuşit. Lumea diplomatică de aci observă mişcările bolşevicilor foarte de a­­proape, pentru că se crede că aceş­tia ar putea face acum oarecari în­cercări de a relua Basarabia. Situa­ţia armatei române depinde de abi­litatea acesteia de a păzi liniile de comunicaţie, cari trec prin ţara în care s’a proclamat republica. Gs°Iza economică din Basa­rabia Ziarul austriac «Der Osten» din 21 ort., publică sub titlul de mai sus un articol datorit profsorului Baeuerie. Cea mai mare parte dintre Statele Eu­ropei, spune autorul, trec prin criza e­­conomică. România nu face excepţie, dar în Basarabia criza este mai simţită decât în ori­care altă parte a Re­gatului român. De­sigur că reaua recoltă este în par­te cauza acestei crize dar în primul rând starea aceasta de lucruri se datoreşte lipsei de credit. Toate băncile româ­­­neşti au închis creditul şi numai con­ducătorii mai ştiu astăzi unde se găse­şte banul. Insă acei cari posedă bani li­chizi, exploatează această situaţiune şi pretind dobânzi de la 72—84 la sută în caz de împrumuturi. Pentru ca să obţină o ameliorare mo­mentană a valoarea leului în străinătate. Statul nu poate să-şi retragă din circula­ţie biletele sale de bancă, de­oarece ar trebui să sufere prea mult timp conse­cinţele acestei operaţiuni. Se caută să se explice lipsa aceasta de credit, prin aşa zisa ameninţare a atrei Invaziuni din partea Sovietelor în Basarabia. Dar despre asta, nimic nu-i de temut. In general, lumea este foarte rău informată despre ceia ce se petrece în Basarabia, se lansează veşti tenden­ţioase pentru a nelinişti pe comercianţii din străinătate, din Transilvania, Buco­vina şi vechiul regat, cari nu mai voese să acorde credit Basarabiei, iar aceasta, la rânji­ul ei, îşi vede toată viaţa eco­nomică paralizată. Pe de altă parte, recolta fiind slabă, producătorii au puţin de vândut, şi din această cauză o ridicare pronunţată de preţuri şi ca urmare puţini cumpă­rători din cauza lipsei de bani. Regele va demite guver­nul liberal Ziarul «Morning Post» din 17 crt.: In România nici un guvern nu a căzut pe tema abuzurilor. De aceia se crede că Regele va uza de dreptul său pentru a demite guvernul liberal, HSMB Curierul judiciar PROCESUL ASASINILOR LUI G. CA­IR A FOST AMANAT Se cunosc împrejurările în care regretatul scriitor G. Cair a fost asasinat. Procesul asasinilor a venit ori înaintea Curţei cu juraţi. Curtea era compusă din d. Lascar Davidoglu, prim-preşedinte al Trib. Ilfov, asistat de d-nii judecători M. Mihăileanu şi N. Voiculescu. Fotoliul ministerului public era ocupat de d. procuror Gică Ionescu. Apărătorii din oficiu: d-nii avo­caţi Popescu Tudor şi Costache Ion. După complectarea, destul de târzie, a­­ numărului juraţilor­ şi tragerea la sorţi a celor 12, au fost introduşi asasinii, cărora li s’a luat­­un scurt interogatoriu de stabilire a identităţii. D-nii Basile Dimitropol, tatăl vi­treg al lui Cair şi fratele acestuia, s’au constituit parte civilă cu suma de un leu. S’a dat cetire actului de acuzare şi ordonanţei definitive. Din pricină că lipsea unul dintre martori, Gheorghe Marinescu, cu care era procedura necomplectă, procedura s-a amânat pentru sesiu­nea viitoare. Unul dintre asasini, Novak, vrea să dovedească, cu spri­jinul sus numitului martor, că a fost în altă parte în seara crimei. De altfel, Novak a tăgăduit orice amestec în crimă şi la instrucţie. FRAUDELE DE LA C. F. R. Dri după amiază, au fost chemaţi la cabinetul 7 instrucţie inginerul inspector Herşcovici şi ajutorul său, Vraca, implicaţi în fraudele cu clădirea gărei de Nord. Aceştia ne­putând fi ascultaţi au fost che­maţi din nou Luni. Eri a fost as­cultat un antreprenor doar care a dat d-lui judecător de instrucţie Şte­fan Stoenescu lămuriri cu privire la felul cum s-au executat lucrările aripei drepte din piaţa gărei de Nord. Regaltştii unguri încep agitaţia o SOCIETATE PE ACŢIUNI A ofiţerilor carlişti «Az Ujsag», organul legitimişti­­lor din Ungaria, anunţă că organi­­zaţia legitimista a hotărât să în­ceapă o largă propagandă monar­­histă în întreagă Ungaria. începu­tul s’a făcut la Budapesta, convoc­­ându-se o serie de întruniri publi­ce. Aceste întruniri vor continua în provincie, unde se urmăreşte în­fiinţarea de cluburi şi organizaţii monarhiste. In fruntea mişcării stă­paniAle Iul în A­ldrasSV. Concomitent, ziarele budapestane aduc ştirea, că s’a hotărât înfiinţa­rea unei societăţi pe acţiuni, cu ca­pital de un miliard coroane, pentru a se plasa în serviciul ei ofiţerii fără slujbă, care au fost daţi afară din armată pentru participare la lovitură de stat încercată de regele Carol în 1922. Societatea se va ocupa cu negoţ de plante medicinale. In fruntea ei a fost numit contele Fr. Eszter,­hazy. Eri a avut loc o întrunire a aces­tor ofiţeri din detaşamentul lui Osztenburg. Cu această ocazie s-a fotografiat «sala Otto» a restauran­tului Poch şi fotografia, semnată de toţi aceşti ofiţeri, au trimis-o în Lequito lui Otto, fiul cel mai mare al regelui Carol. Ziarele despre premiile noastre Concursul cu premii organizat de ziarul nostru pentru descoperirea pungășiilor, face ocolul întregii prese din Ardeal. In afară de ziarele despre care am amintit alaltăeri că se ocupă de concursul «Cuvântului», ziarul «Brassoi Lapok», i-a destinat un articol, reproducând părţi din tex­tul publicat de ziarul nostru, iar ziarul «Új Kelet» din Cluj îl co­mentează în articolul de fond al numărului său din 27 ort.

Next