Cuvântul, septembrie 1925 (Anul 2, nr. 246-270)
1925-09-02 / nr. 246
Dizidentă lidera» în judeţul Putna Răsvrătiţii vor trimete un memoriu d-lui I.I. C. Brătianu Se ştie că judeţul Putna era o puternică cetăţue liberală care în ui timpul timp ne hărăzise trei miniştri: d-nii Arthur Vâitoianu, N. D. Chirculescu şi N. N. Săveanu. Disciplina in organizaţia liberală locală era desăvârşită şi oraşul Focşani conta cu o forţă In toate combinaţiile politice ce se iveau la orizont lată Insă că „armonia”, coeziunea”, mult trâmbiţată de oficiosul guvernului ca un atribut esenţial ce trebue să caracterizeze un partid, se manifestă In acest judeţ printr'o puternică dizidenţă care a reuşit să sfărâme unitatea partidului şi totodată să pună in mare încurcătură „Excelenţele" menţionate mei sus. PRIMELE SEMNE Încă din primmii ani ai guvernărei liberale, în sânul organizaţiunei locale se manifestau dorinţi şi credinţe de natură a micşora faima de obedienţă pe care trebue s'o practice oricine e înregimentat in partidul liberal. Aceste veleităţi au fost în fcr'o oarecare măsură comprimate printr‘o abilitate care, deşi cusută cu aţă albă şi uneori cu otgonul, sileau pe dizidenţi să se menţină pe un teren de o jenantă complezenţă. NEMULŢUMIŢII SE RIDICA IN PICIOARE S'au făcut promisiuni, In dreapta şi ‘n stânga care au avut darul pentru un moment să cumpere tăcerea rebelilor. In ultimul timp, acest conflict latent a izbucnit cu furie, luând proporţii, conturându se brutal într-o acţiune energică care exclude once echivoc. Probabil că această explozie a fost facilitată după credinţa unora de eşecul alegerilor de la Camerele Agricole. Ne-am convins Insă că aceasta dizidenţă are rădăcini in trecut şi că alegerile avortate sunt tocmai un efect al nemulţumirilor ce rod organizaţia putneană. Nu se conta câtuşi de puţin pe simpatiile ţăranilor, dar se putea pistona şi fiecare „luându-şi rolul In serios” ar fi răuşit să dea o Înfrângere mai puţin răsunătoare. OFENSIVA CONTRA POLITICEI DE INTERESE In fruntea dizidenţii sta intelectualitatea partidului: avocaţii Jean Crângu, Stănescu-Putna, Şarbănescu-Răcoasa, dr. Donescu, etc. Lupta se duce contra profitorilor din partid care spun disidenţi, i-au furat şi bruma de popularitate ce-i mai rămăsese. Activitatea parlamentarilor pumneni a fost nulă sub la Regimul în descompunere portul intereselor generale, foarte fecundă insă nu ceia ce priveşte interesele personale. E demn de subliniat faptul că răzvrătiţii nu consideră acţiunea lor ca disidentă; din contra, ei represintă partidul, dizidenţii sunt ceilalţi. Cu drept cuvânt căci au cu d erita organizaţiei. ATITUDINEA MINIŞTRILOR ESTE VEŞTEJITA Disidenţa — ca s-o numim impropriu — este profund nemulţumită de faptul că d-nui Chirculescu şi Săveanu nu pleacă urechea la nevoile judeţului şi vin numai să Încaseze beneficiul urnelor. Acţiunea din ultimele site a celor două miniştri este complect dezaprobată. In faţa acestei situaţii partidul caută să se cuirasese cu elemente certate cu competința şi autoritateea neclară. Astfel centrul a numit prefectii judeţului pe d. Anton Stan care se pregătea să treacă la dizidenţi, iar aceftia la rândul lor~. se pregăteau să-l respingă. S'a întocmit un memoriu care va fi Înaintat d-lui Ionel Brătianu. In el — după câte contam informaţi — se protestează energie contra "politicei de Interese" practicată in acest Judeţ. Se cere insistent schimbarea criteriului de administrare după care nevoile generale se măsoară după interesele temporare ale partizanilor. De bună seamă că acest criteriu va fi înlocuit de cei care vor succeda actualului guvern aşa că disidenţa putneanănu va putea să albe satisfacţia moranzărei „şefilor“ săi politici. Pe dea altă parte dizidenţii sunt hotărâţi să scoată un ziar — acţiunea „Răspunderea“ e contagioasă prin care să ducă luptă acerbă contra şefei partidului. In ceia ce ne priveşte, oricare ar fi fost motivele care au determinat această dizidenţă — și noi înclinăm să le credem că sunt de ordin superior — era bine ca gestul energic să fi fost dacă nu precizat, cel pufin schiţat atunci când actualii disidenţi s'au convins că conducerea partidului naufragiază. Acţiunea intreprimnă acum poate fi suspectata, regimul fiind in agonie şi se vor găsi mulţi sceptici care să se gândească la o platformă de opoziţie ; fiecare e indreptăţit să creadă că, existând nemulţumiri de aproape 5 ani de zile şi totuşi cei nemulţumiţi au rămas in partid dânşii au aşteptat probabil altceva decât servirea interesului superior. Procedăndu-se energic dela început s'ar fi putut salva toată autoritatea morală a misediei iar sceptici s'ar fi convins că orice vânătoare extra-idelistă a fost exclusă. N. Corsul Judiciar RABINUL BRANDWEIN REDIVIVUS înalta Curte de casaţie, secţia II-a, a fost sesizată a judeca o interesantă cerere de strămutare pentru suspiciune legitimă. E vorba de rabinul Brandwein, arestat deunăzi în Bucureşti în urma reclamaţiunilor care sânge- rilor săi pe cari îi păgubise cu însemnate sume. Operaţiunile cari au frizat codul penal — săvârşite în Capitală, le-a făcut şi în Cernăuţi. In deosebi două sunt demne de semnalat. In numele lui Iahve — pe care pretindea că-1 reprezintă — Rabinul Brandwein a încasat zeci de mii de lei de la drept credincioşi spre a le face diverse înlesniri în afaceri şi a le prooroci reuşita în viaţă. Unuia i-a recomandat să-şi sfâşie cămaşa şi să facă apoi o misterioasă treabă cu ea , iar altuia i-a prescris, după o lungă convorbire la telefon cu Dumnezeu, să taie cocoşi negrii şi să-i înhumeze sub patul strămoşilor. In Cernăuţi însă aceste îndeletniciri nu i-au adus alt rău, decât im proces de insulte cu un domn dr. Ghambaschi. Tocmai judecarea acestui proces se cere a fi strămutată In adastarea dosarului de fond, d. president al Curţii de Casaţie nu a fixat încă termenul. DOI SATIRI Trib. Ilfov s. IlI-a completul de vacanţă a confirmat ori mandatele de arestare lansate împotriva celor doi satiri de cari am scris la vreme. D. Vasilescu şi Hir Zaizon. D. procuror A. Constantinescu, care a deschis acţiune publică împotriva amândoura a cerut confirmarea mandatelor şi tribunalul a confirmat. D. Vasilescu e autorul atentatorului la pudoare săvârşit asupra unei copile de 9 ani, pe care a morfinizat-o în spitalul de la Mărcuţa. Iar Zaizon, e învinuit, că în complicitate cu un agent al Prefecturii Poliţiei Capitalei, a ademenit o copilă lucrătoare la o fabrică de cărămizi, a turmentat-o de băutură, a atras-o în crângul de la Floreasca și a batjocorit-o. AFACEREA RENTELOR DE STAT D. Judo instructor Brezeanu şi-a încheiat ori interimatul la caie , cu o interesantă confruntare in afacerea scandaloasă a furtului şi falsificari rentelor de stat. In acest scop au fost aduşi la cabinet toate personagiile angajate în această afacere scontată de Grigore Dâmboviceanu, afară de titular. Rostul acestui ,,pas“ al instrucţiei era — mai ales — de a fi ax în adevăratele lui proporţii aportul adus de Iuliana Zaharescu în reuşita combinaţiunilor falsificatorii. Confruntarea a durat aproape două ore. Se ţine însă strict secrete rezultatele obţinute. D. STERE LA INSTRUCŢIE La cabinetul de instrucţie al trib. Soroca s'au pornit active cercetări asupra „cazului de la Siguranţă”, spre a se fixa împrejurările în cari s-au produs regretabilele incidente locale şi a se preciza răspunderile. Sa făcut necesară depoziţia d-lui C. Stere, fost martor ocular al faptelor petrecute. In acest scop s-a trimis o comisie rogatorie la Bucureşti şi încredinţată d-lui jude instructor Brezeanu titularul cabinetului G. D. Stere va fi invitat zilele acestea spre a da relaţiunile cerute de justiţia O manifestaţie la Viena în favoarea alipirei Austriei la Germania Viena, 31 (Rador). Cu ocazia vizitei la Viena a 400 membri germani din Uniunea populară austro-germană a avut loc o manifestaţie publică importantă în favoarea alipirei Austriei la Germania. D. Lofcke, preşedintele Reichului, a arătat problemele politice ce trebuiesc rezolvate pentru a ajunge la acest scop, care nu poate îi realizat decât pe calea Societăţii Naţiunilor. Alti oratori au subliniat mai ales cauzele economice ale unirei. In cursul receptiunei deia primărie, in cuvântările tinute s’a accentuat din nou nevoia alipire!. Viena 31 (Rador). — Manifestaţia pentru alipirea Austriei la Germania a avut un succes mediu, ci Abea 3000 auditori au venit să asculte pe d. Loebe, preşedintele Reichstagului german. •*3 21 „CUVÂNTUL* Cronica dramatică Deschiderea TEATRULUI NAŢIONAL: VLAIGU VODA“ dramă istorică în 5 acte în versuri de AL. DAVILLA Mai totdeauna simţi un fior de neînţeleasă Îngrijorare când împrejurările te silesc să revezi, ceva care ţi a fost cândva nespus de drag, care ţi-a pecetluit câtăva vreme sensibilitatea, ceva care ţi-a precipitat bătăile inimii: o femee, o carte, o piesă de teatru. Anii ultragiază amăgirile încântătoare ale tinereţii, şi dacă obrajii femeilor sunt cravaşaţi de ridurile vârstei neindurătoare, nu mai puţin suferă cărţile. Şi femeile şi cărţile Îmbătrânesc. Intr'un conac boeresc, un bătrân de 88 de ani, păstrând împotriva anilor sprinteneala inteligenţii, mi-a recitat cu o rară căldură versuri de Theodor Sărbănescu şi de Bolin ţineanu pe care-i socotea singurii poeţi români Pentru bătrânul de 86 de ani cei doi poeţi fuseseră puşi la adăpost de nemilostenia vremii care a trecut, cum poate fii celor care au iubit pe Carol Scrob se refugiază In noua apariţie scrobiană Victor Eftimiu. . Cu teama, cu îngrijirea firească — femeile, cărţile şi cântecile şi pisele Îmbătrânesc — am revăzut „Vlaicu Vodă“. Ritmul versurilor, elanurilor ce m’au sedus odinioară nu vor răsuna In gol astăzi? După un sfert de veac o carte poate fi judecată cu aproximaţie, căci anii au smuls-o din mediul mo-1 ral In care a răsărit, au Înăbuşit adaosul de resonanţă sufletească pe care i-1 dădeau contimporanii, cartea se Înfăţişează singură pentru a învinge împotrivirea concepţiilor, gustului, sensibilităţii noastre evoluate. ,,Vlaicu Vodă” a străbătut şi astăzi ca şi acum 25 de ani in sufletul nostru, a atârnat tot aşa de greu In cumpăna judecăţii noastre critice. O piesă romantică — dar trecutul evocat poate fi smuls boarei romantice care învălue totdeauna lucrurile de odinioară? poate măcar exista o piesă istorică realistă? — scrisă cu meşteşug, cu acea rară pricepere care vădeşte pe omul de teatru, o piesă cu ritm de poezie şi mişcare, dând acea atmosferă de firesc gestului fiecărui erou, „Vlaicu Vodă“ rămâne definitiv câştigată literaturii noastre dramatice. Conflictul — ciocnirea dintre tendinţele de catolicizare reprezentate în Moldova prin doamna Ringala (compromisă definitiv de pe scena „Teatrului Naţional” de Victor Eftimiu) iar iu Muntenia de doamna Clara şi rezistenţa dârză a autohtonilor ortodocşi — amplifică personagiile. Nu este numai o Împotrivire dogmatică, o închidere intr’un ritual, o anchilozare In mătănii a românilor, ci simţământul limpede că toată cuvioasa încercare de prozelitism a catolicismului nu este decât o avangardă politică mascată a regilor purtători ai coroanei Sfântului Ştefan. Strămutând conflictul pe planul politic al apărării naţionale, Al. Davila a dat acel accent de naturaleţă cuvintelor, acea logică profund umană acţiunii. In Vlaicu nu este numai un om, conturul cu relief preţios de justă psihologie a unui voevod muntean, ci o sinteză, un simbol istoric al politicei româneşti la răspântia tuturor vitregiilor vremurilor. Pentru cumpănirea clasică a arhitecturii piesii , lui Vlaicu i se opune Doamna Clare care evoacă prin aspra ei fire prin defemenizarea ei complectă pe Lady Macbeth. Actele 2, 3, 4 au un suflu dramatic covârşitor, simţi, două forţe morale ce se urmăresc până la exterminare, dealtfel aceste acte domină ca ritm, ca mişcare şi culoare actele 1 şi 5 mai puţin concentrate, mai slabe şi mai convenţionale. Interpretarea disperată, lipsită de coeziune, ceiace a dăunat atmosferii piesii. Plin de inteligenţă şi rafinată nuanţare a d-lui Aristid Demetriad (Vlaicu Vodă) ceiace nu a putut compensa jocul deslânat, cu repezeli molâi al doamnei C. Demetriad (Doamna Clara) care a demonstrat până la o penibilă evidenţă necesitatea de a fi trecută la pensie. Cu patetic liric de curcă bolnavă de ţâfnă D-na Cleopan a scâncit supărător rolul domniţei Anca. Mască supărătoare şi tonalitate forţată !ud. A Pop Marţian. Inteligent jocul d-lui V. Valentineanu. Pamfil Şeicaru D. al. davilla D. ARISTID DEMETRIAD Oprirea unui congres autorizat. Confiscarea scriptelor.13 comuniiti arestaţi In urma unui apel adresat de către comitetul general al „Uniunilor şi sindicatelor din România“, prin care se făcea cunoscut că se va ţine o şedinţă plenară în zilele de 30 şi 31 August a. c. în localul sediului clubului socalist comunist, au sosit în Capitală pentru a lua parte la această convocare toţi secretarii uniunilor regionale şi ai comisiilor locale. Apelul Uniunei menţiona cu insistenţă să vie în număr cât mai mare toţi secretarii uniunilor sau să trimită câte un reprezentant al mişcării sindicatelor regionale. In acest scop, au sosit în Capitală un număr mare de delegaţi din partea organizaţiilor sindicale din întreaga ţară. Şedinţa congresului a începuteri dimineaţă la orele 9, în sala clubului comunist din strada Şelari 10. * Acest congres a fost anunţat de comitetul central în mod clandestin fără a se cere încuviinţarea necesară autorităţilor militare şi civile, aşa după cum prevede mai cu deosebire starea de asediu, care este decretată în Capitală. De acest lucru fiind încunoştiinţate autorităţile, d. comisar regal maior Hotineanu, însoţit de un comisar de poliţie, câţiva agenţi şi un detaşament de jandarmi pedeştri, au făcut o descindere la sediul clubului,eri dimineaţă la orele 11. Reprezentanţii autorităţilor militare şi civile au găsit şedinţa în plin şi am procedat la confiscarea tuturor scriptelor aflate pe biuroul congresului. Din aceste scripte s’a dovedit că ordinea de zi a congresului era numai de formă, aranjată cuprinzând discuțiuni asupra următoarelor chestiuni: Situația Sindicatelor, Camerile de muncă, Alegeri comunale, congresul general al Sindicatelor, misiunilor internaţionale atetelor, Uniunilor internaţionale de breaslă, Conferinţa misiunei „metal" şi alte chestiuni diverse. Ordinea de zi era semnată în numele Uniunei sindicatelor din România de către Solomon Şeiu, secretarul general al uniunilor. Autorităţile insă au constat că discututiile urmate In şedinţa congresului erau în altă ordine de idei, căutând prin Înscrierea chestiunilor din ordinea de zi, să maschez. privigherea autorităţilor. In urma acestei constatări, şi dat fiind făptui că congresul era ţinut fără autorizaţiile necesare, d. comisar regal maior Hotineanu a declarat arestaţi pe următorii delegaţi sosiţi din oraşele de provincie, cari au fost conduşi la prefectura poliţiei Capitalei: Petrescu Ghempet, preşedintele Uniunilor, Solomon Şeiu, secretar, Gheorghe Florescu-Ploeşti; Ion Fortun-Chişinău; Al. Ion-Bucureşti; Bucora Francisc-Oradea Mare ; Naghi Geza.Cluj; Gese Codreanu-Galaţi; Imrea Alada-Bucureşti; Socoron T.Severin; Reiter Iosif - Timişoara; Nix Francisc-Timişoaar ; Ştefan Dan-Cluj ; Cador Iosif- Oradea Mare; Reiser Iţic-Focşani; Mihăilescu Ion zis Ciobanu-Bucureşti; Müller Coloman-Timişoara, Oros Ion-Timişoara şi Simio Greza■ T.-Mureş. Toţi cei arestaţi au fost aduşi în stare de arest la prefectura de poliţie unde d. Comisar regal maior Hotineanu, le-a luat câte o declaraţie după care a dispus ținerea lor la Cosiliul de război unde se va instrui această afacere. * BLOCNOTES Protecţionisftul dramaturgiei autohtone Campania începută de noi împotriva inmulţirei la infinit a subvenţiilor de milioane destinate aşa zisei stimulări a dramaturgiei autohtone, lăsându-se la voia întâmplării alte ramuri literare, uitându-se necesitatea imperioasă a statului de a inaugura o politică a cărţii mai înainte de a risipi milioane pentru zisa literatură dramatică originala, campania de dumerire a ministrului nedumerit de la arte a prins. In ziarul de literatură şi artă „Rampa”, distinsul scriitor D. Karrabatt publică sub titlul „Ocrotirea cărţei ’ româneşti” următorul articol: Hntărirea luată de d. ministru al artelor, de a ocroti literatura dramatică originală, prin acordarea de subvenţii teatrelor particulare, a provocat discuţii, care depăşind şi extinzând această chestiune, au pus in desbatare problema atitudinei pe care Statul trebue să o aibă faţă de întreaga noastră producţie intelectuală. D. Pamfil Şeicaru, într'un articol din „Cuvântul” al cărui spirit combativ reliefează necesităţi urgente ale vieţei noastre intelectuale, se Întreabă, cu drept cuvânt, dacă numai teatrul are nevoia şi meritul de a atrage atenţia solicitudinei şi ocrotirea ministerului artelor. In definitiv, dramaturgia originală constitue un singur gen In complexul genurilor şi ierarchiei literaturii noastre — şi atunci e cel puţin anormal ca singur acest gen. literal să beneficieze de binevoitorul sprijin al Statului, pe când celelalte manifestări ale literaturii româneşti să fie osândite ignoranţei şi părăsire. Cei grăbiţi a apăra atitudinea Statului faţă de literatura românească vor replica propt, dar există trei premii literare, acela al romanului naţional, al poeziei şi al criticei, pe lângă care se va adăuga un al patrulea, acela al dramaturgiei . Aceşti apărători pripiţi uită caracterul specific al acestor premii: acela de a încorona o întreagă activitate, premii de concluzie şi de final, de talent şi operă literară. O literatură nu se poate limita la cariere încheiate, la talente care au dat maximumul potenţialtăţei, iar rostul premiilor nu este nici de natură consolatoare, nu au nici funcţiunea umanitară a pensiilor, nici caracterul apologiei funerara. Rostul pramitia' este acela de a stimula energiile tinere, de a fructifica talentele in plină vigoare şi de a suscita viitorul, nu de a pune o glorioasă piatră funebră peste un trecut literar. Şi nu In premi trebue sA-şi găsduseţi origina ei limita atitudinei ocrotitoare a Statului faţă de literatura românească, în care dramaturgia originală nu reprezintă decât o singură faţetă. E vorba de ocrotirea ce se cuvine cărţei româneşti, ca factor cultural, de atenţia ce se datoreşte acestei Însemnate funcţiuni în civilizaţia unui popor, şi prin repercursiune de sprijinul ce se cuvine scriitorului, care îmbogăţeşte patrimoniul literatural cel puţin in acelaş grad cu scena. Dar, Statul nostru nu face nimic pentru cartea românească, deşi, prin natura ei abstractă, de pură idealitate, este mult mai superficial şi ineficace susţinută de public, decât teatrul, care constitue, peste emoţia literară, o distracţie, şi decât artele plastice, ce reprezintă o valoare, materială, ţinând la nevoe loc de mobilă. Şi cartea modernă românească este in mare parte, şi în anumiţi reprezentanţi, vrednică de toată atenţia Statului Poezia lui Nichifor Crainic, de o inspiraţie intensă, venind din taina îndepărtată a rasei şi din profunzimile de inspiraţie ale unui talent robust, această poezie de severă architecture technica peste care vioiciunea şi noutatea imaginilor revarsă graţia fragedă a florei câmpului românesc, socotim că merită din partea Statului cel puţin o parte din pasionata atenţie ce se acordă unei comedioare, care este românească, intru atât încât este refăcută, după calapodul bulevardier parisian, in graiul de pe malurile Dâmboviţei Proza lui Cesar Petrescu, în care sensibilitatea unui temperament sănătos, emoţia vibrantă şi conţinută de capriciul şi cochetăria unui talent forte se îmbină cu cerebralitatea, această proză ţesută şi bătută ca un preţios chilim românesc, socotim că este, cel puţin tot atât de vrednică de atenţia oficialităţei, ca o încercare de dramaturgie în limba noastre. Am luat doi scriitori tipici ai generaţiei tinere, doi făuritori de cărţi româneşti pentru a evidenţia prin cazuri concrete, dreptul cărţei, atât de nepăstuite, deşi se făureşte cu atâtea greutăţi materiale şi cu atâtea jertfe sufleteşti la atenţia Statului. Problema însă este mai vastă, ea depăşeşte cazul individualităţilor literaturii noastre, pentru a îmbrăţişa orizontul întregei noastre culturi : e vorba de soarta editurei româneşti de asigurarea mecanismului complicat şi delicat al acestei primejduite uzine ,-re alimentează zilnic existenţa intelectuală, sufletul contemporan, organismul în funcţie al civilizaţiei româneşti. Trebue să fim înţeleşi, departe de noi gândul de a osândi atenţia şi ocrotirea pe care d. ministru al artelor o acordă literaturii dramatice -originale, prin subvenţionarea teatrelor particulare. Din potrivă, o subliniem, principial, ca un bun început. Dorinţa noastră — corespuzătoare unei imperioase necesităţi culturale -este ca această atenţie şi ocrotire să se extindă, să se generalizeze la toate genurile într'adevăr literare să îmbrăţişeze întreaga literatură românească, dând cărţei româneşti — editurei — putinţa de vitalitate şi expansiune, necesară civilizaţiei ce trebue să o realzăm”. Ciorovâni între cucernici şi cuvioşi „Crucea“, An. in No. 10—11 Un urât, un dezgustător, un revoltant exemplu de ciorovăială între preoţi şi călugări ne dă foaia bisericească „Crucea” în ultimul ei număr. Cucernicia preoţească e uitată, cuvioşia monahală e înlăturată. Simţi ura reciprocă între aceste două feluri de feţe bisericeşti, simţi depreţul ce există intre ele şi prinzi tendinţa de a se sfâşia dacă ar fi cu putinţă. Şi pentru ce, mă rog? Pentru indiferentul fapt — indiferent din punctul de vedere al marelor probleme bisericeşti actuale — că vreo 30 de monahi ocupă prin sate — 30 de monahi în toată România — locuri ce trebue să fie ocupate de preoţi. Oricât de mică ar fi această chestiune — şi oricân de indiferentă ar fi, personal pentru noi — ea se poate tratat şi soluţiona cu dragoste, cu bunăvoinţă şi cu un dominant sentiment de a subordona interesele personale ale tagmei intereselor superioare ale Bisericii. Pentru că lipseşte această dragoste, pentru că şi unii şi alţii nu se străduesc să vadă duşmănia vremii care a năvălit şi zilnic năvăleşte ca o apă murdară asupra sfintei noastre Biserici — priveliştea des gustătoarei ciorovăeli între cucernicii preoţi şi cuvoşii călugări îţi umple sufletul de întristare şi-ţi strânge, ca laţul, inima. Dacă n’am fi tineri, dacă n’am fi Îndărătnici în credinţa noastră, dacă n’am fi hotârîţi să ne batem, pe viaţă şi pe moarte, cu duşmanii ortodoxiei noastre strămoşeşti — am avea un suficient prilej de a ne lăsa mâinile in jos, de a ne descuraja, de a lăsa lucrurile baltă. Ce s'a Întâmplat? Din lipsa de preoţi, câţiva călugări au fost trimişi — au fost trimişi, căci nu s'a putut duce singuri, de capul lor— prin sate pentru umplerea locurilor unde preoţii lisesc. A protestat — şi cu ce stil — un oarecare preot. Protestului unui oarecare preot îi răspunde un oarecare călugăr, şi iată cum (citez pasagiul Întreg ca să te vadă cu ce floricele se pot împodobi discuţiile intre cucernici şi cuvioşi) „In acest articol Pr. Negureanu, intre altele, tratează şi despre monahii care suplinesc parohii cum sunt cu trupul plin de păcate şi că lasă ogorul lui Hristos infelenit şi să-ţi ia tălpăşiţa şi să plece la mănăstire şi acolo să-şi refacă subreienia stricata, ele." Itrebăm pe directorul „Cruce" — nu s'a terminat acest pasagiu în articolul autorului cu o înjurătură de mamă la adresa monahilor ? Căci cine poate scrie aşa — fiind preot sau călugăr — nu e departe să întrebuinţeze şi tradiţionala înjurătură. Nu există nici o chestiune, care să nu poată fie tratată de oameni civilizaţi—civilizat, şi de feţele bisericeşti— cu cuviinţă şi cu bunăvoinţă. însăşi faptul că preotul s'a iritat şi a scris în chip revoltător arată că n'are dreptul să facă monahilor un rechizitoriu moral. Preotul mai ales se bucură de toate plăcerile vieţii: soţie, copii, proprietate, teatru, politică. „Cărăbuşul” lui Tănase dacă vrea, şi pe un minimum de lipsuri e dator în virtutea dedicaţiei sale să înfăptuiască un minimum de bine social. Călugărul, din contră, pe un maximum de lipsuri este obligat să realizeze un maximum de bine. Diferenţa e colosală — şi de aceia posibilitatea de a greşi, de a nu fi la „Înălţime”, a călugărilor covârşeşte posibilitatea de a nu greşi a preoţilor. Preotul stă in ariergarda vieţii creştine, călugărul e elementul de avangardă Că nu e pregătit, că e lăsat in părăsire, în sărăcie, în Incultură, că acum nu mai e ca,ace era în desfăşurarea istorică a ortodoxiei — nu e de loc vina lui, i de litrul, el trăeşte cu sentimentul că aparţine unei instituţiuni care nu mai e istoriceşte necesară. Este o greşeală — şi din punctul de vedere al rolului social ce se impune astăzi monahismului — este o criminală nepăsare că elementele de avangardă şi instituţia lor este privită ca un supărător anahrolism. Dacă preotul se realizează ca preot, şi dacă monahul se înfăptueşte ca monah — în mijlocul lumii, în vrăjmaşa lume — creştinizarea societăiţei va creşte văzând cu ochii. Ca să revin la ciorovăiala încinsă între cucernici şi cuvioşi — atragem atenţia părintelui Moşoaia, directorul „Crucei“ — că ar fi putut evita să publice asemenea „discuţii — mai ales că, înconjuraţi de ochii vrăjmaşi, şi iscoditori, cari se pricep şi in soare să descopere pete, ne ar putea trage o săpuneală foarte bună, arătându-ne decăderea (fie măcar de stil) a feţelor cucernice şi a feţelor cuvioase într'un timp în care pentru principialii tăgăduitori ai ortodoxiei creştine—nici desăvârşirea lui Hristos nu are valoare. G. M. IVANOV După congresul mondial sionist Discuţii lungi din cele din urmă foare tineresânte despre ceea ce este sionismul De la corespondentul nostru special Viena, 30 Aug. — Pe când se vor înfăţişa aceste rânduri cititorilor „Cuvântului”, congresul sionist care a stârnit în ultimele două săptămâni atâta vâlvă şi a produs atâta enervare în Austria, se va fi Închis, şi după semne fără un tâmbălău prea mare. Nu este de crezut, că după acalmia ce s’a făcut de câteva zile la rasiştii austriaci, închiderea solemnă a congresului să fie urmată de manifestaţii mai cu răsunet. Presa de pretutindeni le-ar lăsa de altfel neanunţate. Congresul de la Viena a avut de altfel această bunăvoinţă a presei de pretutindeni şi mai ales a agenţiilor telegrafice. In ce priveşte România, cel puţin, uriaşele manifestaţii rasiste au fost trecute mereu sub cea mai prudentă tăcere. Dar nu vom vorbi acum despre ele. Congresul sionist din anul acesta s’a remarcat şi prin altecele. Printre altele — ceeace i-a fost nota generală — printr’o foarte arţăgoasă sporovăială, trădând tocmai pentru asta dedesupturi care sânt cel puţin notabile. COLONIZAREA PALESTINEI S’a discutat multe zile compoziţia socială ce trebue dată Palestinei. Delegaţii s'au împărţit în privinţa aceasta pe fracţiuni de clasă, pentru ca să se împace după cum era de prevăzut, capitaliştii cu socialiştii, agrarienii cu industriaşii. S'a căzut prin urmare de acord, că este nevoe şi de o clasă şi de alta, numai ţara să se populeze. Chestiunea s’a pus aşa: Ce colonişti trebue aduşi in această a patra alijah, adică a patra recucerire a Palestinei, socotită la acest congres, cea anterioară datând dela declaraţia lui Balfour. Şi fiindcă s‘a pus chestiunea agricultorilor, s’a discutat zile de-a rândul un lucru interesant. S’a spus întâi de toate că trecuere expropriaţi neereii ! Ct miieiul congresului a admis printr’o grăbită tranziţie la altceva, la care timp a amintit de pe pieţă că sionisnul este tolerant ŞAH LA ANGLIA Apoi, tot în privinţa colonizării, radicaliştii au venit cu un adevărat atac împotriva Angliei. S’a cerut să se reducă bugetul evreesc şi să fie plătite de Anglia toate cheltuelile, ca şi în alte colonii. Oratorii au devenit dintr’odată lirici şi au descris însemnătatea strategică a Palestiei pentru Marea Britanie. Era chestiunea cea mai delicată. Executiva mondială sionistă, care co durea condoiat, s’a văzut între sionişti şi Anglia în cea mai dificilă situaţie. Alibiul a a fost numai oportunist. IMPRUMUTU’. PLISE3U PALESTINA O moţiune interesantă, care a uşurat puţin în aceeaşi chestiune de mai sus, situaţia condu. .. torilor sionismului. O adresă prin care se cere Ligii Naţiunilor un împrumut de 10 milioane dolari, pentru Palestina. Ceva interesabil în aceeaşi ordine de idei a deltuelilor : S’a evidenţiat la congres că s’a cheltuit cel puţin de zece ori mai mult pentru evreii din Eure centrala răsăriteană, din buratul internaţional al executivei, de cât pentru Palestina. UN FINAL REVOLUŢIONAR Declaraţiile de solidaritate universală sionistă, sau hărţuelile ce au fost pe tema introducerii în Palestina a pesioniştilor alături de sionişti, sunt remarcabile ca simple fapte documentare, şi trecem la un final interesant, cel mai interesant ce l-am găsit pentru aceste relaţiuni. O revistă politică sionistă, ce apare tocmai în România (la Cluj), şi-a terminat astfel, în numărul sosit ieri aici, articolul de fond destinat congresului sionist şi soluţiei problemei evreeşti pe calea sioniştilor : „Dar pare-şi dă cineva seama că soluţia sionismului nu se aranjează nici la Viena cici la Londra, ci la Moscova, la Fez sau Shanghai .“ O frază pe care dacă o scria un autor nesionist, se ridica înfuriată toată presa democratica de pe planetă. Căci, scrisă in fruntea unei reviste sioniste oficioase, este mărturisirea oficială a unui adevăr știut de mult: nesinceritatea sionismului când declară pentru lumea neinițiată alte preocupațiuni finale decât a comuniștilor sioniști de la Moscova. Un mai expresiv final al unei dări de seamă despre ultimul convins mondial sionist, cu greu putea să găsească altcineva decât autorul articolului de fond din revista sionistomaghiară „Pământul". Straniu finei, care aminteşte harta cu linia revoluţiilor din Maroc, Egipt, Siria, India, China — deocamdată. Intr'adevăr: „Oare-şi dă cineva seama, că soluţia sionismului nu si aranjează nici la Viena, nici la Londra, ci la Moscova, la Fez, sau Shanghai". Coresp. ..... I