Cuvântul, ianuarie 1926 (Anul 3, nr. 346-370)
1926-01-14 / nr. 355
ANULUI No. 355. Redacţia şi Administraţia 4, STPIIDA ?ARNDAR, 4 Telefon / 78/09 Administraţia 78/10 Redacția Director: C. GONGOPOL CITITI in PAGINA iv-a CALATORIA D-LUI VINTILA BRATIANU DIVIDE ET IMPERAI Călătorul şi umbra lui Partidul ţărănist a câştigat o victorie extraordinară: s’a apropiat de Rege. Ostracizat până ori de patriotismul naţional-liberal şi alungat, fără voia lui, în domeniul unui revoluţionarism echivoc, care poate nu era, dar i se atribuia, partidul ţărănist, dintr’o singură lovitură, iese din besna blestemului şi se apropie de Rege. Trebuie să recunoaştem: lovitura a fost dintre cele mai uşoare, dar dintre cele mai utile în aritmetica de partid. Intr’un moment când nori tragici adumbreau Tronul, d. Ion Mihalache n’a avut decât să rostească un simplu «Amin, Maiestate!» şi situaţia era câştigată fără nici o bătaie de cap. Cilindrul galant al d-lui Barbu Ştirbey a săltat pe creştet şi barba sinistră a d-lui Ionel Brătianu s’a luminat de unul din acele rare zâmbete care înseamnă: «S’a făcut!» Partidul țărănist jubilează. Victoria aceasta extraordinară îl îmbată. . .Da^, *n. 06 această extraordinară victorie? In simplul fapt că atât ţilindrul galant al d-lui Barbu Ştirbey cât şi barba sinistră a d-lui Ionel Brătianu recunosc, după amintil de la Sinaia, că opinca d-lui Ion Mihalache e autentic patriotică şi incontestabil dinastică. De acum încolo, ziarul «Viitorul», care are în M. Beul său cel mai fin aparat de cântărire şi calificare a patriotismului, nu va mai vorbi de sigur nici despre bolşevismul d-lui dr. N. Lupu, nici despre trădarea şi antidinasticismul d-lui- Stere. Intr’adevăr, iată o mare şi demnă victorie a partidului ţărănist! A Gar ea nu are valoare nouă decât raportată la zeul cu ţilindru ştirbegin şi barbă brătienească, ce ţine în mâna-i abilă şi nefastă secretul succesiunii la putere. Căci pentru ceilalţi, pentru acea parte din masele rurale pe care se razimit partidul ţărănist şi pentru marele partid naţional care nu s’a sfiit să meargă cot la cot, ca ostracizaţii de ori ai liberalilor, ce valoare poate avea această recunoaştere brătienistă şi bruscă a patriotismului şi dinasticismului ţărănist? Sunt calpitări pe care nici masele de care vorbim nici partidul naţional, în pofida tuturor calomniilor lansate de liberali, nu le-au pus la îndoială. Găsim deci că virtuţile unei tinere şi robuste forţe politice care acţionează în numele unor valori morale, ce trebuesc restaurate ca singurele criterii salvatoare de guvernământ, nu-şi sporesc întru nimic preţul fiindcă au fost recunoscute astfel de cine a fost numit cu drept cuvânt «şef de bandă». E de neînţeles cum un partid care afişa până mai ieri superbul dispreţ pentru cei cari api îi liberează diplomă de dinasticism, cum un partid care până mai ieri declara, nu fără orgoliu, că înţelege cucerirea puterii numai prin voinţa poporului, s’ar lăsa azi îmbătat de iluzia unei victorii care, în fond, n’ar fi depât izbândirea unui lung şantaj ^politic exercitat de liberali asupra ţărăniştilor. Dacă se poate vorbi în acest caz de ip victorie, ea n’ar putea fi decât al partidului liberal. Victoria intrigei asupra opoziţiei care n’a înţeles în întregime să se pună în gardă. Ultimele evenimente, cu tragica lor zguduire, au descoperit până şi taina cea mai intimă în care se învăluia sinistra putere liberală. Niciodată guvernul acesta n’a fost mai profund odios ca din clipa acestei descoperiri. Sentimentul ţârii i se refuză; aprobarea opiniei publice i se refuză. Niciun fundament moral nu-l susţine. Guvernul e suspendat, partidul liberal e suspendat. Singurul sprijin îl dau picioroanele artificiale ale censurei şi stării de asediu. Forţele politice ale opoziţiei, alimentate în acest moment de întreaga conştiinţă morală jicnită a ţării, l-ar putea prăbuşi dintr-un bobâmac, ca pe o clădire de carton. In vederea acestei salvatoare prăbuşiri liberale, domnii N. Iorga şi Iuliu Maniu au apelat la fuziunea forţelor opoziţiei într’un bloc moral căruia nimic nu i-ar putea rezista. Şi totuşi, jumătate din opoziţia naţională jubilează, silabisind printre lacrimi naive noul certificat de bună purtare semnat de un ţilindru galant şi de o barbă sinistră. Divide et impera! Liberalii stăpânesc încă odată o situaţie ce le-ar fi fost fatală. Radu Miroslav prietenii... Sâmbăta viitoare are loc la Fundaţiunea Carol I şedinţa de constituire a Societăţei «Prietenii Statelor Unite» şi comitetului ei definitiv. Iniţiativa a fost primită cu multă satisfacţie de opinia publică, adeziunile sunt numeroase. N’avem nici o îndoială, că persoanele cărora se va încredinţa cinstea şi sarcina conducerei, vor face astfel ca opera ce se întreprinde să nu fie doar un titlu mai mult într’o bogată nomenclatură de încercări fără consecinţe. Este cert că pe calea iniţiativei particulare se poate face mult în această direcţie. E poate cel mai bun mijloc de propagandă, mai ales acolo unde celelalte căi sunt sau interzise sau prea puţin libere fie din pricina insuficienţei de organizare fie din acea a lipsei de resurse. Dar nu e mai puţin adevărat că n’ajunge să te declari prietenul cuiva ca acela să se simtă obligat a te crede... Cu deosebire faţă de naţiunile mute magia frazelor elocvente nu poate suplini realitatea faptelor — singurele ţinute in seamă, — metodele obişnuite în înjghebări ca acea de care vorbim, trebuesc revizuite şi adaptate împrejurărilor şi oamenilor. In primul rând credem că noua societate trebue să se ferească de Patronajul oficial. De îndată ce ar apare, ca o anexă, fireşte mai inteligentă, a diplomaţiei de Stat efectul ar fi dela început anulabil... In timpul din urmă ne-am prezintat în Statele Unite, ca aspect oficial, într’o ţinută aşa de balcanică încât este o imperativă condiţiune de succes a nu înfăţişa pe «Preferii Statelor Unite» duşi de mână de către guvernul de la Bucureşti şi cu atât mai puţin de către cel de astăzi. In ţări undeconştiinţa prestigiului naţional se preţueşte drept însuşirea cea mai de căpetenie, mahala, gisnul pasionat de cafenea orientală este privit cu cel mai viu dispreţ. Nu e nevoe să insistăm din nou asupra celor recent întâmplate unor reprezentanţi oficiali ai României, în America şi spectacolul încare s’a dat şeful unei delegaţiuni de Stat, pentru a face pe oricine să înţeleagă ce succes de stimă am putut obţine acolo. Iar pentru a câştiga prietenia cuiva, trebue mai întâiu să-ţ dobândeşti stima... X.& Y. HE CITITI IN PAGINA IV-» CONSILIUL DE MINISTRI DE ERI um jjmnit „Cuvântul“ judecat de un ziarist rus din Basarabia Sub tilul «Liberalii şi Republica» distinsul confrate basarabean D. Solunschi, publică în ziarul rusesc «Cuvântul Basarabe» următoarele aprecieri, privitoare la ziarul nostru : Există în România un singur ziar care vorbeşte clar şi cu mândrie despre ideologia şi convingerile sale monarhiste. Acest ziar este «Cuvântul». Cititorului desigur i se va părea că este ziarul partidului liberal. Din contră este un ziar care dă cele mai mari lovituri liberalilor, ideologiei lor şi felului lor de a guverna. Nouă basarabenilor dela început poate să ni se pară straniu şi de neînţeles, sau chiar imposibil, deoarece sub cuvântul de «monarhist» «liberal» şi «republican» — noi înţelegem anumite concepţiuni politice. Cuvântul monarhist în Rusia a fost una sinonim al unui naţionalism fals sau mai bine zis şovinismului, conservatismului obscur sau al servilismului. Sub cuvântul de liberal se înţelegea democraţia progresivă, sub cuvântul republican extremul radicalism politic. In Rusia republicanii erau numai socialişti. Dar dacă vom încerca să explicăm înţelesul acestor noţiuni în împrejurările noastre, atunci situaţia se schimbă. Se va stabili că reacţionarii adevăraţi sunt liberalii noştri iar democraţi sinceri îi vom găsi printre monarhiştii convinşi. Lucru e straniu, dar adevărat. «Cuvântul» a concentrat în jurul său pe cei mai talentaţi publicişti şi scriitori ai României. El a putut creia în jurul său o atmosferă de încredere dintre acelea pe care nutresc numai oamenii sinceri. De aceia «Cuvântul», cu toată ideologia-i monarhistă poate vorbi cu imparţialitate şi liberalism despre problema minorităţilor în Româna, poate ataca cu multă violenţă politica liberalilor şi î acelaş timp cu mult entuziasm să vorbească despre ortodoxismul românesc (Nichifor Crainic) şi monarhismul românesc (Pamfil Şeicaru)... Propriu zis atare împreunare a patosului naţionalist, a credinţei ferme, şi convingerilor monarhiste cu liberalismul politic nu reprezintă un caz unic şi excepţional în istorie. Asemenea împreunare se observă şi la slavofilii ruşi. Cititorii cunosc bine istoria socială rusească, îşi dau perfect de bine seama că slavofilismul crescut pe terenul idealismului grean nu poate fi altfel. Pentru noi Basarabenii e foarte interesant şi educativ de a şti că esenţa intelectualităţii româneşti cu tot naţionalismul ei în ce priveşte liberalismul adevărat religios şi ec® nomie se află la înălţime faţă de partidul născut din drojdiile revoluţiei din anul 1848. Vorbim despre partdiul naţional liberal. Intr’unul din ultimele numere ale «Cuvântului», d. Pamfil Şeicaru a publicat un viguros articol împotriva tendinţelor republicane ale partidului liberal. Pentru noi, cari ştim numai practica guvernărei partidului liberal dar nu şi istoria luiatare imputare putea pare ridicolă. Cu toate acestea este cu mult mai serioasă decât şi-ar putea-o cineva închipui. Ideologia partidului naţional liberal nu este de sine stătătoare. Ea a fost formată sub Influenţa ideologiei liberalo-burgheze din Apus. In concepte socială partidul liberal reprezintă acea burghezie care s’a născut în urma dărâmărei sistemului feudal în România. Aceasta este burghezia industrialfinanciară. In sensul cultural nu e succesoara acelor tradiţii culturalnaţionale a căror purtătoare era aristocraţia agrară. In fiece an partidul liberal caută să-şî întărească poziţia-i economică mai ales în ultimii patru ani şi mai ales cea politică. Pe calea acestei expansuuni politice se ciocneşte cu ideia unităţii naţionale al cărei purtător este monarhul. Nu ne vom opri apă asupra perspectivelor luptei posibile; pentru noi este important a introduce pe cititorul basarabean în cercul acelor idei cari ca afară din interesele mărunte la ordinea zalei cu care trăeşte esenţa societăţei româneşti. Pentru noi a fost important să remarcăm, că în aprecierea actualei vieţi politice şi culturale a României este imposibil a se folosi de vechile cuvinte ca «liberalism», «radicalism», «monarhia», etc., etc., aceste periculoase «ideia fora», cuvinte cari şi-au schimbat sensul lor prealabil şi despre care a vorbit chiar Tacon. Cu un cuvânt scopul nostru a fost de a remarca că în naţionalismul himiat românesc sunt izvoare Politica este în funcţie de sugestia colectivă, finanţa în funcţie de încredere dar încrederea în ultima analiză este tot o stare de sugestie, de aceea şi mijloacele de a răspândi o idee politică, de a-i da amploarea unei adeziuni a maselor, nu diferă prea mult de mijloacele întrebuinţate pentru a lansa o pastă de dinţi sau un leac contra bătăturilor. Aceiaşi publicitate o utilizează un om politic ca şi un fabricant de diverse paste alimentare, de aceea şi în industria frazei generoase ca şi în industria diverselor obiecte se cere o anumită intuiţie a momentului, un anumit simţ al atmosferei, al conjecturilor ce pot asigura sau nu succesul D. Vintilă Brătianu nu este nici om politic, nici om de afaceri, căci nu are nici imaginaţie, nici intuiţie, d. Vintilă este doar un corect contabil. Ascensiunea sa politică a fost în funcţie de calitatea sa de frate al d-lui Ionely Brătianu, afacerile sale excrescente alimentate de puterea partidului liberal continuu la putere și ferit de orice control sau supraveghere , deci valoarea intrinsecă a d-lui Vintilă Brătianu, a fost permanent absentă. Iată,a hotărât să pornească din nou peste hotare, desbrăcat fireşte şi de calitatea sa de frate şi de situaţia de stăpân al partidului liberal, înfăţişându-se doar cu ceia ce i-a hărăzit Dumnezeu ca minte. Vrea să trateze la Paris colaborarea capitalului american în lucrările de electrificare a ţării şi un eventual împrumut pentru refacerea căilor ferate. Am putea să strigăm cu prelungită repetare : Canossa, Canossa, dar ne este teamă de insensibilitatea capitalului american faţă de pocăinţa d-lui Vintilă Brătianu şi că nu va face gestul de absolvire, ca odinioară Papa Grigore al VlI-lea faţă de umilirea împăratului Germaniei Henric IVDupă d- Vintilă Brătianu se târăşte sumbra sa umbră care îl întovărăşeşte pretutindeni, nedeslipită, credincioasă şi spăimântătoare. Oricât ar screme un zâmbet de jovialitate, oricât s'ar căsni să dea o lumină de sinceritate ochilor săi oblici, umbra ar desminţi ca o prezentă proecţie întunecată a unui întreg trecut. Capitalul este prudent, cu cât este mai serios cu atât este mai precaut, în locurile nesigure nu se aventurează, îl tentează mai mult un câştig mai mic dar garantat, decât perspectivele unor beneficii fabuloase, dar primejduite de inconstanţa unui regim economic în funcţie de capriciul unui partid. De patru ani de zile d. Vintilă Brătianu nu face altă politică decât aceia a unei continui agresivităţi faţă de capitalul străin, nu a fost o singură măsură, o singură cale de urmărire a capitalului străin pe care să nu o fi luat d. Vintilă Brătianu, «prin noi înşine» trasa o permanentă linie de demarcaţie prin eliminarea progresivă a capitalului străin. Toată baza liberalismului economic a fost sdruncinată , un etatism foarte înrudit cu cel sovietic, o stânjenire a oricărei libertăţi economice, o mutilare a oricărei iniţiative au caracterizat politica economică a d-lui Vintilă Brătianu, politică ale cărei rezultate se traduc în micşorarea producţiei, moratorii şi falimente. Şi în Italia, înainte de venirea lui Mussolini, partidele liberale inauguraseră aceeaş politică şi faţă de capitalul străin şi faţă de capitalul naţional, rezultatele fiind exact aceleaşi, meritul fascismului este că a abandonat o politică de primejduire a economiei naţionale, inaugurând cu Ştefani şi continuând cu Volpi, politica de ademenire a capitalului Să admitem că d- Vintilă Brătianu s’ar fi convins că patru ani de zile a fost prizonierul unei grave erori, că patru ani de zile prin năroada sa concepţie a întârziat refacerea economiei naţionale, să admitem că în mintea sa a inundat brusc lumina unui adevăr elementar, dar ce garanţii va putea înfăţişa . Vintilă Brătianu? Nimeni nu va contesta că la aventură capitaliştii americani nu vor merge, deci garanţiile vor fi cerute, căci persoana d-lui ministru de finanţe putem spune că este o indicaţie de nesiguranţă a oricărei garanţii. Atunci ? Dar atmosfera politică pe care a erediat-o evenimentul de la 4 ianuarie ? Ziarul „Le Matin» are un interview beclucaş, ziarul «Le Temps» vorbeşte de criza României şi a Bulgariei, criză premergătoare unor neprevăzuturi prea puţin măgulitoare pentru prudenţa nativă a capitalului — sugestia necesară unei amplificări a curajului capitaliştilor americani nu există. Atunci intuiţia nu l-ar fi sfătuit ca să renunţe la un drum inutil ? ! Dar călătorului nu-i pasă, el păşeşte , întovărăşit de umbră, adăugând încă o eroare la şiragul trecutului. Pamfil Şeicaru . FUGIM! 2 Joi 14 Ianuarie 1926 ANCHETE POLITICE De la visuri la realitate «COMBINAŢIILE OFERITE» DE D. IONEL BRATIANU «OMULUI» SAU ALEXANDRU AVERESCU Cum s'au prăbuşit toate şi cum se vor prăbuşi şi dânşii Noi, conservând oarecare linzi, poate regretabile, pentru inteligenţa politică a d-lui Ionel Brătianu, ne-am refuzat a lua în serios «pactul» său cu generalul Averescu-Caritabili, am avertizat mereu pe omul cu ciocul de vară, că şeful liberalilor îşi bate joc de dânsul şi că-l poartă cu vorba zadarnic prin ţiitorul său de dăsag, d- Octavian Goga.. Evenimentele puteau lămuri îndeajuns pe d. Averescu. Dar ispita puterei care-l urmăreşte mereu l-a împedicat să vază. Iar bătaia de joc a urmat în forma ce vom arăta... «Propunerile» d-lui I. Brătianu Un lucru e cert: d. I. Brătianu ar fi fost şi ar fi azi mai mult ca oricând bucuros, să-şi lase „om în loc» plecând dela putere. Și-a dat Insă de mult seama că nu are să poată, a lăsat în schimb pe A. Averescu s’o creată. Dar a venit un moment când simpla palavră n’a mai fost suficientă. Șeful guvernului a trecut la ipropuneri concrete». Astfel într’o zi a făcut să se comunice d-lui Averescu: — «Generalul Averescu să se convingă de faptul că nu mai poate veni singur la putere. Trebue să caute o combinaţie; — eu partidul naţional ar fi cea Indicată». Orice om cu simţ politic ar fi interpretat ca o bătae de joc o asemenea «invitaţie», date fiind anumite imponderabile pe care s’ar fi băvuit că şi el general le poate sezisa. In loc de aceasta «omul Cu cioc de vară» a trimis emisari.— şi s’a făcut de râs. A venit apoi a doua propunere: D. Averescu să prezideze un guvern de «detentă» cu d. Al. Constantinescu, actualul ministru de domenii, ca factor efectiv având cu dânsul şi alţi liberali mai spălăciţi. Era un guvern Brătianu prezidat de d. Al. Constantinescu având ca firmă şi momete pe d. Averescu punte pentru trecerea efectivă a d-luî Goga la liberali. Generalul, în loc să dea cu piciorul unei asemenea insulte, a zâmbit, a acceptat, şi când a fost invitat la Consiliul de Coroană a crezut de-a binelea că este pentru «combinaţia» în chestie... Scadenţa generală a palavrelor Dar iată-ne în preajma scadenţei generale a palavrelor... Recente întâmplări în care d. IBrătianu a jucat ultima carte şi a pierdut, de fapt deşi a câştigat în formă, a pus capăt glumelor. Şeful guvernului îşi dă seama de situaţia mai mult decât critică în care se găseşte, şi-l mai jenează în mişcări, şi nenorociţii cari s’au agăţat de picioarele sale şi care nu vor cu nici un chip să-l slăbească. Desenatorul nostru a văzut în forma expresivă pe care o dăm alături, tabloul situaţiei politice actuale a regimului liberal şi excrescenţei parazitare pe care o întreţine de un an şi mai bine. Păcăliţii văd realitatea De altfel sunt la averescani şi oameni care văd realitatea şi sunt hotărâţi a trage consecinţele. Aceştia sunt în primul rând foştii marghilomanişti, care trataţi şi prost de non-valorile averescane, pleacă fără să se mai uite în peştera unde fuseseră atraşi. iin ium de ministrul de finanţe al Statelor-Unite Se ştie că datorită lipsei de tact şi incapacităţii d-lui Tituilescu, datoria noastră faţă de Statele-Unite se va plăti în 62 ani cu o dobândă de 3% şi 3,5%, adică guvernul american nu a făcut exact condiţiile în care Anglia se achită de datoria sa. Am susţinut ca acest aranjament este desavantajos şi am arătat că potrivit capacitaţii noastre de plată, de care Statele Unite voesc să ţină seamă, trebuia să obţinem condiţiuni mult mai avantajoase, citam în sprijinul tezei noastre cazul Italiei care a obţinut o dobândă de 1,125% şi al Belgiei care a obţinut 2,025%. Avem o confirmare a susţinerilor noastre în raportul pe care d. Mellon secretarul Tesaurului din Statele Unite îl face comisiunii financiare a Camerii reprezentanţilor, asupra datoriilor interaliate. Pentru a nu mai putea fi acuzaţi că suntem nedrepţi faţă de d. Titulescu, nu vom comenta noi acel raport ci vom traduce o parte din comentând pe care ziarul «Le Temps îl face, relativ la datoria Franţei faţă de Statele Unite şi care ni se potriveşte cu atât mai mult nouă«Argumentele pe care d. Mellon le invoacă în raportul pe care la făcut comisiunii financiare a Camerii reprezentanţilor decurg direct din două principii pe care s’a bazat totdeauna politica guvernului din Washington în ceea ce priveşte regizlarea datoriilor : să se trateze separat cu fiecare din debitorii europeni ai Statelor Unite, şi să se ajusteze condiţiile de plată după capacitatea de plată particulară a acestor debitori. Consecinţa este că acordurile intervenite cu Belgia şi Italia nu pot constitui precedente pentru acordul ce se va stabili cu Franţa, dar asemenea, după o logică bună, că aranjamentul anglo-american negociat în 1922 de d. Stanley Baldwin nu poate fi invocat ca bază a aranjamentului ce se va negocia pentru ţara noastră». Franţa deci respinge un aranjament asemănător cu cel englez bazându-se pe argumentarea ministrului de finanţe american. Ce calificativ merită d. Titulescu, care a acceptat pentru noi un astfel de aranjament ? Ce calificativ merită d. Vintilă Brătianu care a declarat avantajos acelaş aranjament ? Le las alegerea, dar nu pot să nu constat că amândoi au păgubit ţara Sau poate crede d. Titulescu că dacă această ţară este în stare să-i plătească domnieisale salariu de peste un milion pe lună, în afară de deplasări, are în adevăr mare capacitate de plată ? Cum se determină capacitatea de plată a unei ţări, ne spune d. Mellon . Sunt trei factori cari intră în socoteală : bugetul total, comerţul exterior şi venitul total al naţiei debitoare. Ce aranjament am fi obţinut noi, dacă d. Titulescu era capabil să arate că faţă de numărul locuitorilor, bugetul nostru este cel mai mic din Europa, că balanţa noastră comercială este deficitară, şi că venitul mediu al unei familii compusă din 5 persoane este cam 20 lei aur pe lună, adică mai puţin de 4 dolari ? Este greu d-lui Titulescu, căruia ţara îi serveşte apanaje de douăzeci şi cinci de mii de lei aur pe lună să-şi închipue că luxul său este plătit de nişte muritori de foame, dar aceasta e realitatea pe care d. Vintilă Brătianu ar trebui s’o cunoască. Dacă la aceste considerationi se adaugă faptul că anuităţile în primii 14 ani sunt aşa de mici încât după scurgerea acestui timp datoria noastră este mărită cu 7 milioane de dolari, persistăm a crede că aranjamentul este dezastros, oricât s’ar căzni afiliaţii guvernului sau doritorii de originalitate să ne propună, alt adjectiv. Titus Enacovici Situaţia purtred în Orient e de natură să inspire îngrijorare. O parte din marea presă occidentală o crede. Astfel «Le Temps» scrie: «Amil începe în Orientul european printr’o serie de evenimente a căror repercusiune poate fi considerabilă. Renunţarea la tron a prinţului moştenitor Carol de România pentru motive rău definite; căderea în Bulgaria a ministerului Tzincoff, proclamarea dictaturei militare în Grecia, sunt evenimente de natură a face să nască grave preocupări fiind dată nestablitatea situaţiei generale în această parte a Europei». Ceea ce creiază aprehensiunile confratelui nostru francez în privinţa Bulgariei, este o dislocare a majorităţei guvernamentale care a sprijinit formaţiunea Arzancoff, fapt care ar corespunde cu o reorganizare a opoziţiei. Dar dacă d. Liapceff şef al inţelegerei democratice, reuşeşte să-şi asigure o majoritate compactă în Bulgaria, noul guvern va avea avantajul să inaugureze o politică mai liberală lecăt a predecesorului său, ţinând în frâu în acelaş timp orce încercare de pescuire în apă turbure a agrarienilor. Altfel se prezintă în schimb situaţia în Grecia unde generalul Pangelos, după ce a încercat şase luni de zile o guvernare cvasi constituţională, trece la dictatură. Ministerul Michalopulos, căzut în iunie trecut, a fost cel din urmă cabinet civil şi parlamentar. Generalul Pangalos, luând puterea, declară că nu o va deţine decât provizoriu şi că se va retrage din viaţa politică de îndată ce liniştea se va restabili înăuntru, partidele se vor împăca şi armata va fi reorganizată. Nu s’a făcut însă nimic şi noul dictator acuză partidele de această incapacitatea politică. Deci va guverna în afară de ele-Dar sarcina este redutabilă. Acei care vor să se inspire şi aiurea din exemplul d-lui Mussolini, scapă din vedere două lucruri esenţiale: întâiu că nu oricine e Mussolini şi al doiiea că situaţiile nu surnt aceleaşi. In Italia o mare primejdie socială ameninţa Statul; în Grecia nu există nici o teamă de revoluţie dar toată organizaţia politică a Statului a fost sdruncinată adânc de la dezastrul din Asia Mică şi urmările lui. Probeme din cele mai grave sunt la ordinea zilei: a refugiaţilor care înghit o sumă enormă din bugetul grec; a reorganizărei armatei; a crizei economice şi financiare... Dictatura să fie, în orice mâini- o reţetă miraculoasă? Generalul Pangalos are sarcina ingrată de a dovedi. Grecia este la o răspântie decisivă. CITITI IN PAGINA IV a Moscova contra Petrograd