Cuvântul, iulie 1926 (Anul 3, nr. 494-520)

1926-07-01 / nr. 494

flMNOI III No. 494, Redacţia şi Administraţia 4, STRADA SĂRINDAR, 4 T_. . _ I 78/09 Administraţia ■ •leton I 78/10 Redacţia Director politic: TITUS ENACOVICI Director: C. GONGOPOL PUBLICITATEA CONCESIONATA Ag. de Publicitate R. FILIP Str. Sărindar No. 4 Abonamente in ţară Un an.............690 lei Şase luni . • • . 300 „ Trei luni .... 130 « IN STRĂINĂTATE Un an ..... 1200 lei Şase luni ... . 600 „ Trei luni .... 350 , Provocările bulgare ------po - Sunt acţiuni care ne silesc să re­venim la realitate, să părăsim în studiul politicii externe simpla ana­liză a textelor juridice, sau artico­lele convenţiilor semnate, pentru a vedea că zările sunt mai puţin tran­dafirii şi luminoase decât pe ţăr­murile Lemanului. De altfel, la Geneva, există o co­­misiune care nu se bucură de pu­blicitatea internaţională, închinată exclusiv operei de mascare a reali­tăţii, o comisiune umilă a cărei muncă aridă e în acelaş timp anti­patică fiindcă mărturiseşte nu nu­mai posibilitatea unei noul tragedii războinice, dar permanenţa acestei ameninţări cu scânteieri de sabie a lui Damocles, o comisiune care are drept însărcinare de a determina, de a limita, cu precisiune, focarele de posibile conflicte viitoare. In lung şi în largul hunei ameninţările şi urile acumulate se înteţesc, iar co­­misiunea lucrează, în tăcere, la în­cheierea acestui bilanţ roşu, de po­sibilităţi însângerate. Activitatea ei, bine­înţeles, nu este destinată aplau­zelor electorale. Digestia politicia­­nă şi democrată nu trebue tulbu­rată de simple constatări de la lo­cul lor. Iluzia trebue prelungită. Pu­blicitatea este exclusiv rezervată marilor discursuri unde abuzul cu­vintelor de «pace» şi «justiţie», să­răceşte tipografiile de literile care compun aceste silabe. Niciodată n'a existat mai mult verbalism în poli­tica externă. Niciodată prăpastia între realitate şi afirmarea politică n’a fost mai adâncă. Dacă s’ar vorbi poate mai mult de preocupările cari au dus la redactarea a ceea ce nu­mim bilanţul roşu, Societatea Na­ţiunilor ar lua altă figură, iar as­pectul de utopie internaţională care i se împrumută de cei mai mulţi ar face loc unei organizaţii centrale de mediaţiune şi arbitraj — bazată pe realităţi şi pe jocul sincer mărturi­­s«11, al in­teresel­or antagoniste. Azi Se pluteşte într’o atmosferă de falsă armonie, în nebuloasa unei ideolo­gii nedefinite şi contradictorii, care deschide drum tuturor interpretări­lor şi perspective tuturor posibili­tăţilor. Ceeace se întâmplă cu Bul­­­garin ne-o dovedeşte. Pilda e con­­­ferentă. „ Dincolo de Dunăre s’a pornit o vie campanie împotriva noastră, campanie de presă, dublată printr’o campanie de acţiune politică, de a­­gitaţie populară. La articolul de gazetă, a succedat conferinţa. La conferinţă a succedat meetingul. Găsim, în primul rând, reeditarea vechilor clişee de calomnie, trans­formarea României într’un fel de «Jardin des supplices» al politicii in­ternaţionale. Cităm după «Univer­sal». In rezumat oratorii au descris in cu­lorile cele mai întunecate situaţia din Dobrogea fi Basarabia fi în special ei s’au ocupat de «persecuţiile» pe care le-ar suferi din partea autorităţilor ro­mâne, bulgarii din aceste provincii. S’a vorbit de «atrocităţile grozavei, să­vârşite de autorităţile româneşti din jud. Durostor, unde ar fi fost ucişi (ii) 30 de bulgari nevinovaţi. S’a afirmat că românii au ucis 2013 de bulgari, sau el au făcut să dispară aproape 100 de fruntaşi bulgari... (?!)• La toate meetingurile ţinute s’a vor­bit de pretinsele asasinate ordonate de organele administrative române, şi s’au citat... numele victimelor căzute pradă ferocităţii românilor. E vechiul refren. Urmează apoi varianta politică, a cărui tip e re­zoluţia votată la Provadia (jud. Varna) în ziua de 11 iunie: «Tratatele internaţionale încheiate du­pă război, au înlănţuit jumătate din poporul bulgar în lanţuri grele de scla­vie; adevăratele minorităţi in Ţările vecine — Dobrogea, Basarabia, Mace­donia si Tracia — sunt de fapt, româ­nii, sârbii şi grecii, dar cu toate aceste injustiţii, pe care a fost clădit tratatul de la Neuilly, tratatul acesta prevede unele garanţii şi drepturi minimale. populaţiunii bulgare; în fiecare zi, suntem îngroziţi şi revoltaţi de comu­nicările din ce în ce mai grozave, pri­vitoare la masacrele în massă, la atro­cităţile, la internările, la rapturile şi la teroarea nemaipomenită, săvârşite de organele oficiale fi neoficiale ale au­torităţilor române, împotriva fraţilor noştri din Dobrogea, cu scopul de a provoca părăsirea acestei provincii de bulgari fi înlocuirea ei cu tot soiul de emigranţi fi derbedey». «Democraţii» ne vor răspunde că toate acestea se petrec sub tutela guvernului Liapceff, că organizarea meetingurilor e făcută de societăţi ofiţereşti etc.. Au dreptate. Aceştia vin însă în al doilea rând, căci în fruntea acţiunei de provocare stau cele două societăţi intitulate : Liga pentru apărarea drepturilor cetă­ţeanului şi omului» şi «Liga pentru pace şi Societatea Naţiunilor». E cel puţin ironie de a vedea poli­tica de provocare pusă sub patrona­jul Societăţii Naţiunilor, chiar când a vorba de bulgari. Eugen Titeanu —-—xxoxx-----­ Ne am mai întors şi altă dată cu gânduri triste de la Blaj. Fas­tul de simplitate românească, prie­tenia caldă ce găsisem la atâtea serbări naţionale şi culturale la care am participat în Roma noas­tră de pe Târnavă, grija cu care ni­ se ascundea de toţi localnicii vitregia unui tratament al oficia­lităţii româneşti nu mai puţin rău decât cel de pe timpul stăpâ­nirii străine de ieri, toate nu mi­­au putut tăinui o realitate depri­mantă, cu a cărei dureroasă im­presie rămâneam vreme îndelun­gată după fiecare din aceste ma­nifestaţii de-un strălucit româ­nism. Niciodată însă ca acum nu ne-a de ISAIA TOLAN durut întâlnirea cu durerea Bla­jului. Păcat că nici un reprezentant al autorităţilor n’a fost de faţă, ca să-şi examineze conştiinţa în faţa realităţii pe care o descria Mitropolitul Vasile în rechizito­rul făcut oficialităţii româneşti la Congresul de Duminecă al Li­gii Culturale. Poate s’ar fi ascuns în gaură de șarpe de ruşine. Dar oficialitatea a lipsit prudentă. S’a ferit să se întâlnească cu acele priviri de resemnată amărăciune, cu acele străfulgerări de dârje­­nie din ochii urmaşului atâtora care­ au răbdat mizeria cea mai elementară pentru şcolile Blaju­lui, când ne vestia că va merge să cerşească prin crâşme banul de­­ care au nevoie şcolile acestea şi­­ pe care guvernele româneşti li-l refuză din nemernice calcule po­liticianiste. Ni s’a spus povestea acestor şcoli de pe timpul stăpânirii duş­mane de ieri; vrednicia cu care au înfruntat, pe marginea prăpas­­tiei totalei lipse de mijloace, con­diţiile egale cu o desfiinţare ale unui ajutor de stat. Şcolile Blajului au fost salvate în ulti­mul an al stăpânirii ungureşti printr’o cerşire publică — şi ma­ghiarizarea lor nu s’a mai putut întâmpla. Iar astăzi î­n astăzi vrednicul, umilul şi dârzul Vlădică — Vodă Vasile dela Blaj, cum la numit d. Iorga gândindu-se la acele zile de odinioară când vlădicii români străjuiau cu demnitate şi autori­tate domnească la existenţa fiin­ţei noastre naţionale — astăzi ne anunţă iarăşi — cu câtă resemna­re în faţa unei nemernicii care ar merita altceva! — că va porni din nou la cerşit, prin crâşmele satelor ! Sunt momente ist­orice în­ viaţa umililor robotitori din domeniul obşteştii munci spre mai bine a neamului. Unul de-un tragism fără pereche a fost cel de Dumi­necă dela Blaj. Oficialitatea tre­buia să se ferească de el. S’a ferit — dar sunt în ţara aceasta atâtea glasuri, câte să s’audă până la a­­ceastă oficialitate, care socoate în inconştienţa ei, că se răzbună pe cerbicia unei conştiinţe politice adverse, a părinţilor unora dintre elevi sau a nu mai ştiu cui, sau că o înfrânde dacă loveşte în şcoalele de la Blaj şi în elevii lor. Mai este nevoie să se spună că obiectivul acesta al regimurilor noastre politicianiste este o absur­ditate revoltătoare? Ce gândesc aceste regimuri că pedepsesc sau fac, când îşi îndreaptă răsbunarea spre aceste şcoli, în care nu s’a­u făcut şi nu se va face decât poli-­­ tica conservării şi propăşirii na­ţionale? Spre aceste şcoli, care nu-şi revendică şi nu-şi vor reven­dica decât continuarea acelei stră­duinţe seculare, din care a rezul­tat supremul fapt important pen­tru românism, întregirea neamu­lui ? Şi totuşi n’a fost guvern româ­­nesc care să nu fi îndreptat pri­viri duşmănoase spre acest focar de cultură naţională. Apponyi are cei mai autentici urmaşi în capi­tala tuturor Românilor. Şi astfel Vasile Vodă dela Blaj n’are decât să pornească cu tale­rul la cerşit prin crâşmele Ardea­lului şi să mănânce — cum zicea — pe rândul satului, expresie pe care ministrul Banu n’a înţeles’o acum patru ani în sala de gim­nastică a liceului din Blaj, la co­memorarea de-atunei a zilei de 3 Mai 1848, şi nu va fi înţeleasă nici astăzi, fiindcă e autentică blăjeană, de pe vremea când sus­ţinătorii şcolilor acestora, acei vlădici şi mitropoliţi smeriţi, tră­iau din pomană, numai ca să ai­bă puţinul din ce să se susţină la şcoală generaţiile de cărturari de peste munţi. Dar ni­ se pare că guvernul de astăzi s’a lăudat la venirea sa la putere pe la toate răspântiile, că a alcătuit pe jumătate din arde­leni. Nici aceştia nu înţeleg ceia­­ce n’a înţeles acum patru ani d. C. Banu ? “■ MEHTULU!“ P®PLR­ C. Iov, deputat de Soroca, purtă­tor al unui nume cu ghinion, a pri­mit botezul... prestigiului parlamen­tar în şedinţa matinală din ziua Sfinţilor Petre şi Pavel. Avea dreptate Patriarhul să re­fuze a da încuviinţarea Bisericei şedinţelor parlamentare din zilele de Duminică şi Sărbători. Căci pr­cât cele sfinte nu se spurcă, precum Sanctitatea Sa ar putea eventual să probeze, căci este o irefutabilă axio­mă, totuşi sunt anumite credinţi, prea strâns legate de ancestrale tra­diţii, ca să fiu înfruntate fără de primejdie. Şi iată că in ziua onomastică a celor doui Apostoli, intr’o şedinţă care părea destinată calmului şi unde un tânăr debutant, d. Armand Călinescu, deputat ţărănist de Argeş, a dovedit talent şi elocinţă, dintr'o­­dată s'a produs furtuna în care d. Iov a fost invitat să se ducă nu ca Daniel în groapa leilor, ci într’un loc de unde odată evadat, ca or ce nou născut, e deplorabil să mai fi trimes. Incidentul s’a produs, — şi aci intervine consecinţa înfrângerea res­pectabilit&ţei sărbătorilor, din cau­za preotului Nicoreanu, dacă nu ne înselăm, care, într’o asemenea zi, în loc să citească pe Sf. Paul, întreru­pea pe d. Călinescu. D. dr. Lupu a observat această a­­titudine anacanonică și a relevat-o. D. Iov, probabil dintr’un mistic in­stinct care ’l apropie de «miniștrii lui D-zeu», a insinuat cu glas tare că d. dr. Lupu s’ar fi întârziat la bufet. Atunci s’a produs riposta cu tri­­meterea, care, precum era uşor de bănuit, a stârnit multă senzaţie şi suficiente vociferări. Noroc că preşedintele, d. Meissner, care a uitat numele şi sensul unor noţiuni şi vorbe a declarat a nu le fi auzit. Ceea ce a dus la concluzia că d. Iov a retregat cuvintele rostite, iar d. dr. Lupu a retras imperati­vul, o scuză destul de bizară. Cu o zi mai înainte d. Octavian Goga, ministru de interne, declarase de pe banca ministerială: «Vrem să ridicăm nivelul parlamentar!» Evident, începuturile promit, căci nu sunt decât patru zile de când s’a deschis această sesiune... Aşteptân­­du-se ridicarea nivelului, majorită­ţile tuturor parlamentelor sufragiu­lui universal continuă să-şi ridice poalele, şi minorităţile să le imite. Un asemenea «parlamentarism» barocă ficţiune în care nu mai în­tâlneşti măcar emotiva elocinţă a marilor talente, se osândeşte singur la o moarte în rate. Căci observaţi cum «nivelul» mer­ge mereu în descreştere şi la fie­ca­re nouă recoltă a «sufragiului», ma­rea majoritate este buruiană care miroase prost. Arsenie D-nii Szele Bella şi Barabas vor fi invalidaţi de către „majorităţile conştiente“ E­d. Petrescu cunoscutul „rejeron“ al dinastiei Comnenilor adoptat de dinastia Brătianu E cunoscut cazul d-lor Szele Bella­ şi Barabas, candidaţii maghiarimei­­ cartelate cu guvernul şi aleşi ai« Naţiune! române», — ei, duşmanii de eri ai românismului şi­ astăzi a­­mici ai d-lui Goga..­Dar încă necunoscută e soluţiu­­nea cu care guvernul ese din încur­cătură, — şi o vom desvălui aici, după informaţiuni care nu suferă de amintire, chiar dacă până la sfâr­şit intervenţiile d-lui Goga ar face ca ele să nu corespundă întocmai realităţii. * Odată alegerile trecute, guver­nul a găsit că nu are obligaţia de sa ţine în cadrul angajam­entelor luate faţă de minoritarii cari i-au dat concurs în alegeri, — şi că — ce oameni de nuanţe subtile! — guvernul de­ altfel, nu era obli­gat să le asigure decât alegerea ceea ce îi sta lui în putinţă nu şi validarea care aparţine majorită­ţii, reprezentanţilor Natunei­ Şi putem afirma că ordine dis­crete au fost date majoritarilor averescani ca, la discuţia ce se va ridica asupra validării persoane­lor d-lor Szele Bella şi Barabas, să procedeze conform... conştiin­ţei lor individuale, nu colective, — ceea ce însemnează, d­ar şi pe româneşte: — INVALIDAŢI! Iar d. Goga îşi va spăla mâinile. Călătoria Reginei în America, — nu pentru 20 de zile cum s’a anun­ţat întâiu, ci pentru 2—3 luni — a pus guvernul pe jăratec pentru a găsi Tării un ministru la Washing­ton. Şi arătam zilele trecute că ar avea să aleagă între d-nii Vasiliu, Boerescu și Cretzianu. ...Dar iată că a intervenit d. N. Titulescu care vrea iar să facă un eminent serviciu Ţării, după ce a mai făcut două în Statele Unite, acordul datoriilor de război­ şi scoaterea principelui Anton Bibe­­scu, — şi, după suggestii primite de cine ştie unde, dacă nu din credinţa că d-sa are exclusiv privilejul re­clamei la Societatea Naţiunilor, —3 recomandă ca ministru la Washing­ton pe d- Petrescu, ministru la Ber­na, cunoscutul rejeron al dinastiei.. Comnenilor adoptat de dinastia Brătienilor. Intr’adevăr, d- Titulescu a reco-D. PETRESCU COMNEN mandat guvernului, călduros pe d. N. Petrescu zis Comnen ca repre­zentant diplomatic al României la Washington, — și guvernul este pe cale de-a face această grotescă nu­mire. Ciudată manieră are d. Titulescu de-a face servicii Țării, — afară de cazul că, pe deoparte chinuit de re­­mușcări, pe dealta de furii, vrea să se răzbune pe-. Statele Unite, tri­­mețându-le un asemenea — cum să-i spunem ? —... diplomat !­ Art- D. OCTAVIAN GOGA SINGURA SOLUŢIE Discuţia în jurul validărilor con­tinuă la Cameră. Cuvintele fără con­trol şi fără simţ de răspundere ale opoziţiei, luându-se la întrecere cu neruşinarea abuzurilor administra­tive, întocmesc cumplitul dosar al sistemului electiv- «Monitorul Ofi­cial», prin sârguinţa obligatorie şi exactă a stenografilor, va păstra dosarul complect al scăderilor mo­rale ce macină tăria statului ro­mân, pregătindu-i surpări viitoare Guvernul a utilizat «un sistem cu adevărat fără precedent în analele eeritorale ale parlamentarismului», a declarat, sincer uimit, prin gla­sul d-lui I. G. Duca, partidul libe­ral. Ne putem uşor imagina ce-au putut însemna alegerile conduse de d. Octavian Goga, dacă chiar par­tidul liberal s’a putut spăimânta, deşi sistemul falsificărilor, violen­ţelor, a fost statornicit in parodia vieţii noastre constituţionale de d. Ionel I. C. Brătianu. Dar tânărul debutant în metoda Radu Mihai, poetul Octavian Goga a depăşit chiar cadrul lipsei de măsură a par­tidului liberal-D. I. G. Duca a încheiat patetic declaraţia pe care a făcut-o în nu­mele partidului: «Nu se compromite numai votul ob­ştesc, ci se întăreşte credinţa nefastă a zădărnicirii oricărei idei de legali­tate şi a ori­căror metode de ordine. «In interesul consolidărei României întregite nu se cuvine deci să se sdrun­­cine prin acte rău chibzuite, şi pentru succese trecătoare reazimul sufletesc de care depinde normala dezvoltare şi pacinica evoluţiune a neamului nostru. «De aceia, partidul naţional liberal se simte dator, nu numai să aducă din această tribună protestarea sa hotă­râtă în potriva alegerilor, a căror vali­dare vi se cere, dar să arate cu îngri­jorare, răsunetul nenorocit pe care ele îl vor avea în sufletul unui popor, azi mai mult ca ori­când însetat de muncă prin dreptate, de democraţie prin lega­litate, şi de progres prin ordine. «Partidul naţional liberal va lupta ca cele întâmplate acum să nu se mai re­pete în viitor, fiindcă altminteri, în­­săşi viaţa constituţională a ţarei ar fi pusă în primejdie». Frumos. Anticipări triste ale fi­lt­or efecte ce nu vor întârzia să vi­nă, gânduri chibzuite menite să im­prime un simţ de răspundere aces­tui guvern de aventură asupra «ră­sunetului nenorocit pe care îl vor avea în sufletul unui popor» fărde­­legile comise- D. I. G. Duca le ros­teşte uitând prea uşor că guvernul generalului Averesen a fost inven­tat de partidul liberal, a cărui au­toritate a impus prin cuvântul fără îngăduinţă de împotrivire al d-lui Ionel Brătianu, pe d. Octavian Go­ga la interne, deşi biata fantomă cu cioc de vată de la preşidenţia consi­liului îl voia pe generalul Răşcanu. Atunci pentru ce se mai minunează cu Icneli de patetice revolte d. I. G. Duca ? Au voit comica improvizaţie a guvernului actual, firesc a fost ca neaşteptaţii câştigători ai pute­rii să se agaţe cu desnădejdea nau­fragiaţilor ce au găsit un colac de salvare. Dacă un partid solid orga­nizat, cu o necontestată autoritate cum e cel liberal a trebuit să stator­nicească desmăţul administrativ în timpul nefast al alegerilor, ce cre­dea d- l. G. Duca, purtătorul de cu­vânt al liberalilor, că vor face ave­rescani­i î Elegii ? Romanţe pu­drate ? Lipsa de măsură — căci şi în a­­buz este o măsură — a d-lui Octa­vian Goga este consecinţa logică atât a nervozităţii sale de debutant cât şi a inexistenţii politice a par­tidului pe care a fost obligat să-l transforme într’o realitate electo­rală cel puţin. Câmi îngrămădeşti viaţa publică a unei ţări în sufrageria Porcului constantinesc, când vrei să reduci orientarea politică a spiritului unei naţii la variaţiile de temperatură erotică sau când socoteşti răbufni­rile zgomotoase ale digestiei porci­ne drept sentinţă a înţelepciunii de­finitive în politica românească, cum te mai poţi indigna de specta­colul deşnchiat al unor alegeri fă­cute de desperaţii periferiei mo­rale ? Guvernul Averescu este cre­aţia partidului liberal, în loc de sonori­tatea inutilă a unei declaraţii a că­rei indignare tardivă îi anulează sinceritatea, d. I. G. Duca să-şi sfă­tuiască şeful, sau mai exact să-şi constrângă şeful la o acţiune pozi­tivă , trimiterea la vatră a acestui guvern şi alcătuirea unui guvern de concentrare a tuturor energiilor naţiei. Oricât de păcătoşite ar fi parti­dele politice, ori­câte nulităţi ar do­mina viaţa publică, mai sunt totuşi — rare e drept — valori necontes­tate, capabile să pună în serviciul ţării şi o pricepere şi o curăţenie morală .­ Ionel Brătianu este factorul hotărâtor în oscilaţiile vieţii noas­tre politice; protestele sunt inutile, de aceia cum zicea bătrânul geome­tru al eticei Spinoza «nici să plân­gem, nici să râdem, ci să înţele­gem» adică să acceptăm datele unei realităţi împotriva căreia îţi iro­seşti puterile înotând. Dar situaţia de factor hotărâtor îl obligă să fe­rească tact de aventura unui gu­­vern de aventurieri şi să dea acel guvern de concentrare naţională pe care îl datoreşte de la 1919. Iată soluţia menită să închidă de­finitiv ruşinosul spectacol al ulti­mei improvizaţii a politicei de iatac. Pamfil Şei­car­u EUROPEISM LIRIC­­CO Există erezia că a fi «europeu» e mai cu seamă un fenomen moral. In acest sens, aproape toate ţările dau dovezi de lăudabile silinţe. Mo­dele, lecturile, moravurile se euro­penizează. Capitalele Europei încep a se asemăna şi a deveni, dacă se poate spune, Interşanjabile- Dar nu e decât o pojghiţă superficială. Şi mai exact, o falsificare. Căci nu numai că sub această văpsea uni­formă de europeizare, subsistă di­ferenţieri care nu se pot şi nu tre­­buesc suprimate, fiindcă nu se pot reduce la un tip uniform flexibili­tatea şi variaţiile de viaţă ale unor grupuri cu vechi tradiţii şi cu im­pulsii lăuntrice diverse, dar super­ficialitatea europenizării devine mai vizibilă încă, atunci când din­colo de declaraţiile patetice de în-,­frăţire, sub fiecare tratat şi alianţă, descoperi aprigul război­­ economic, barierele vamale, legiuirile protec­­ţioniste, adică tot atâtea aspre rea­lităţi care nu mai lasă frumoasele­­lor discursuri de fraternitate decât un farmec superfluu. Europeiştii pledează pentru o Eu­ropă fără corp. O patrie invizibilă şi himerică, fără nici o consistenţă organică. Nu există o viaţă europeană pro­fundă, alcătuită din mişcări comu­ne şi concordante, în circulaţia mo­netară, în schimb, ca să producă acţii şi reacţii sănătoase, de la ţară la ţară, de la regiuni de producţia intensă la regiuni de producţie mai puţin prospere, nu există o «econo­mie» europeană, asigurând în virtu­tea legilor admise de comun acord, o expansiune armonioasă a vechiu­lui continent, bătrân şi bolnav. La ce folosesc apelurile, profesiile de credinţă şi liricele invocaţiuni, în vreme ce naţiunile acceptă mai degrabă cele mai atroce servitudini economice decât să renunţe la apa­renţele dominaţiilor politice * Na­ţiunile nu sunt libere una faţă de alta în Europa: elementele proprii tfUBOdomne tpm.­o­u.ioquţoo­v nu sunt­ eliberate de prejudecăţile particulariste şi de suveranităţile politice. Nu există încă substanţa veridică şi solidă a unei conştiinţi europene, care să treacă dincolo de efuziunile lirice. Destul să priveşti figurile ţărilor, adică frontierele. Aspectul frontierelor nu înşeală­ Toate reticenţele naţionale sunt în­scrise acolo. Temerile popoarelor, mizeriile lor, timiditatea şi bănuia­la, se citesc ca într’o carte deschisă. La frontieră, ochi în ochi, cu privi­rea atentă, naţiunile se spionează, stau gata să apl­ce armele dosite la spate , caută să se rănească, să se jefuiască, să se aservească. Sub de­claraţiile calde de pacifism, durea­ză barbaria savantă, şi nu instinc­tul numai, dar necesitatea, dispera­rea mizeriei materiale. Din deşartele elanuri oratorice ale lui Aristide Briand, de astă toamnă, la Locarno, ce-a mai rămas oare decât cuvinte umflate împrăş­tiate spre orizonturi găunoase? Căci eroarea mare de atunci, a fost că încă odată un om politic european, s’a lăsat ademenit de un langaj uni­versal în loc să se păstreze la un langaj precis european. S’au repe­tat încă odată clişeele lui Wilson. Cuvinte care impresionează inimile şi deslănţuie aspiraţii vagi, dar nu rezolvă nimic. Nu există încă, în ciuda tuturor conferinţelor şi tratatelor, o adap­tare cât de relativă, a realităţilor naţionale pentru a le face să încea­­pă în acea patrie comună, care ar fi Europa. De la­­tratatul din Ver­sailles, fiecare din consiliile adu­nate, după frumoase declaraţii eu­ropene, au încercat în deşert să înă­buşe sumbrele revendicări naţiona­le, răni care au fost acoperite dar nu vindecate. Deoparte sunau declaraţiile de du­ioasă înfrăţire; imediat, când înce­peau lucrările, comisiunile aveau de rezolvat duşmănii intestine, de po­tolit intolerante, de cârpit tratatele care se destrămau. E curios de observat cum faţă de formidabilele presiuni pur «econo­mice» exercitate pentru a îngenun­­chia Europa, fie de către una din na­ţiunile ei încă stăpânită de ambiţii de hegemonie, fie de către America, oamenii de stat europeni, nu s’au pus de acord după şapte ani, asupra o­­portunităţii de a da substanţă unei politici într’adevăr realist europea­nă, echilibrând jocul de interese, re­zolvând conflictele intestine, armo­­nizându-le pentru a ţine faţă de o pildă Americei de Nord, în vremea din urmă celei de Sud, şi mâine poate Asiei. Eterna confuzie durea­ză. Europeismul nu se poate dega­ja de superstiţia universalismului a ideologiilor general mondiale, şi în vreme ce celelalte continente fac o politică de naţionalism continen­tal dacă se poate spune, Europa nu-şi poate potoli rivalităţile intes­tine, nu-şi poate rezolva crizele in­terne, nu e capabilă să găsească un ritm comun — se consolidează cu cufenoide dar platonice declaraţii lirice. Pe când celelalte continente se pregătesc să răstoarne vechiul echi­libru — (s’a vorbit şi de un crepus­cul al rasei albe) — Europa din slă­biciune şi incapacitate, îşi pierde hegemonia care a dat civilizaţia ul­timilor douăzeci de veacuri şi adoră un prunc născut mort; europeismul — fruct al celui din urmă senti­mentalism senil- Serapion ----—Xin'-'’—---­ — xxoxx—-*=» Comemorarea lui Eminescu O stare v­e spirit periculoasă Cei din jurul arhiepiscopiei din Chi­şinău­ nu au fost mulţumiţi de felul cum trecutul guvern a soluţionat chestiunea administrării averilor bisericeşti din Basarabia. Nemulţumirea a fost în pro­porţia imensităţii acestor averi■ De aceea au aşteptat momentul oportun ca să revină asupra măsurii luate. Sau cel puţin să o eludeze. Şi momentul a venit odată cu venirea la guvern a d-lui ge­neral Averescu, însoţită de ridicarea. Pe primul plan al politicei în Basara­bia, a d-lor Neaga, Bucium­a şi alţii. Ceea ce s'a şi făcut într’o adunare epar­hială a arhiepiscopiei Chişinăului. Fără a sta prea mult pe gânduri, fără a-şi aduce aminte măcar că este un for înalt. Sinodul, adunarea a anulat dis­­poziţiunile Ministerului Cultelor, decla­rând că averile bisericeşti nu pot fi co­mune celor trei eparhii şi că ele sunt proprietatea exclusivă a arhiepiscopiei Chişinăului. Măsura luată de această adunare, desvălue o anumită stare de spirit ce predomină în sânul unor preoţi de pes­te Prut. Ea este şi periculoasă, pentru cine cunoaşte sentimentele hrănite de marele regisor al arhiepiscopiei, preotul Balinga. Calitatea de bun ad­ministrator ce i se atribue nu poate ba­lansa rezultatele date în domeniul de pacificare şi îndrumare a bisericei ba­­sarabene, pe drumurile intereselor mol­dovene. Imediat, după unire, şi, mai ales, din 1919, agitaţia pe chestiunea acestor averi, a pricinuit o criză în sâ­nul bisericei de peste Prut.Criza aceasta o cunoaştem cu toţii. N’a fost lipsită nici de părţi tragice, cum a fost bună­­oară situaţia în care au fost aruncaţi preoţii Murafa­ şi Mitrea, fiindcă nu aprobau calităţile de bun gospodar şi sentimentele de vajnic­i basarabeani, ale lui Baltaga- Si ea a durat mereu. So­­luţia dată de ieri n'a făcut decât să o înăbuşe. Astăzi ea se manifestă mai mult. Hotărârea adunării arhiepiscopale o agravează. In râvna sa de a face atmosferă fa­vorabilă acestei hotărâri preotul Gu­cium­a, unul din cei mai vajnici apără­tori ai «integrităţii» bisericei basarabe­­ne, a declarat in presă că alarma ce s’a dat in jurul hotărârii a fost prea mare; hotărârea, din contră, rezolvă lu­cruri nerezolvate. Exact ceea ce afirmăm şi noi. Pentru tagma amintită, chestiu­nea averilor din Basarabia a rămas ne­­rezolvată• Astăzi o rezolvă adunarea ar­hiepiscopală din Chişinău. Preotul Gu­cium­a fiind şi deputat, şi încă unul din­tre cei mai însemnaţi averescani din Basarabia, declaraţiile sale, departe de a dovedi că nu e nimic nelegal în ho­tărâre, denotă că tagma nu înţelege să se închine decât soluţiunilor date con­form intereselor arhiepiscopiei din Chi­şinău cu o pronunţată nuanţă de per­sonalism. Dar, pentru autoritatea Sinodului şi pentru demnitatea chiar a bisericei de peste Prut, se impune ca cei cari tero­rizează şi Sinodul şi pe unii preoţi, să priceapă că biserica noastră naţională nu admite astfel de acţiuni compromi­ţătoare şi dizolvante. Adventismul şi baptismul se întind în Basarabia, iar autorităţile religioase se ţin de contabilitate ca şi când aceasta ar fi învăţătura evanghelică ce sunt meniţi să o răspândească printre ere- I dincioşî. -LIGIOASA LA MOR­MÂNT xxoxx

Next