Cuvântul, septembrie 1926 (Anul 3, nr. 547-572)
1926-09-01 / nr. 547
* «CUVÂNTUL» Când iredentismul degenerează în mascaradă (Continuarea articolului din pag. I) pe arena din UTI Ciut, unde apărea feciorul de împărat Ciaba, izbăvitorul Ardealului. A apărut izbăvitorul, numai el știe după câte înduplecări, patru seri de-a rândul. Pe urmă s’a pus în grevă, împreună cu tot personalul artistic iredentist. Povestea aceasta e cea mai frumoasă din câte a ştiut produce iredenta budapestană, şi e vrednică s’o Ştiţi. S’a pus la cale să se dea spectacolul izbăvirii măcar o săptămână în şir. Se sperau încasări fabuloase. Dar înainte de-a da spectacolul al patrulea, izbăvitorii, lihniţi de foame, s’au dat într’un spectacol de pomină. Când s’au organizat aceste reprezentaţii, s’a cerut să le finanţeze comuna. Dar în consiliul comunal sunt o mulţime de evrei, cari nu se prea împacă cu manifestaţiile rasiste. Astfel oferta s’a refuzat, şi s’a căutat un financiar particular. A fost descoperit în cele din urmă, după ce ministerul de război a pus la dispoziţie tot materialul necesar înscenării. S’a angajat în total un personal de 1063 artişti, corişti, muzicanţi, aprozi, bărbieri, artişti particulari, factori poştali călăreţi, artişti de cinema, bons à tout faire. La început până exista speranţa în încasările fabuloase, toate au mers bine. Apoi au început scandalurile. «Ciaba izbăvitorul» şi cu ceilalţi artişti (printre care unii diletanţi, funcţionari repatriaţi din Statele succesoare, acum muritori de foame, improvizaţi în artişti iredentişti ca să aibă o pâine) — au văzut din prima zi de reprezentaţie că iredenta a început să plictisească. La întâia reprezentaţie a desrobirii Ardealului de către feciorul de împărat Ciaba au venit numai 4000 de spectatori. Financiarul şi-a încasat partea, iar artiştii iredenţei au rămas până şi fără banii de tramvai, cari erau un supraonorar fixat în contract. Reprezentaţia ►‘de-a doua zi era astfel cât pe aci să nu mai înceapă. A treia a avut loc numai după Parlamentul de trei sferturi de oră. Dumineca trecută — a patra zi ai apariţiei lui Ciaba izbăvitorul — reprezentaţia a început numai după o oră de Parlamentar. Figurinele istorice din presă au început de data aceasta un joc mai jalnic ca oricând. Lihniţi de foame, priveau la tribunele ..goale din pricina vremii rele. Şi până să apuce să se îmbărbăteze unii pe alţii, iată şi sfârşitul tragic al aventuroasei înscenări. Vântul a doborât fără veste o parte din scenariu, ceea ce a pricinuit jumătate de panică. In timpul acesta, un lucrător care nu mai ştia unde-i stă capul, a tăiat din greşală o funie care susţinea «cetatea dela Estergom». Formidabila cetate — al cărei cost se poate închipui din simplul fapt că demontarea ei reclamă peste zece milioane, refuzate de toată lumea, astfel că va rămânea încă multă vreme în situata în care este s’a prăbuşit atunci cu unzgomot puternic, punând pe fugă lumea care vocifera cerând banii înapoi. Un artist a ieşit în cele din urmă la rampă, ca să anunţe că se poate veni la reprezentaţia de a doua zi cu acelaş bilet. Dar nimeni nu-l mai auzia. . . . CU AMANETELE IREDENTISTE PRIN ORAŞ Cioba desrobitorul Ardealului! După spectacolul acesta, a început spectacolul al doilea: cearta celor 1 063 de artişti, funcţionari fără jurământ către statele succesoare şi fără pâine, factori poştali călăreţi, coafori, etc., cu financiarul şi cu oamenii acestuia. Necăpătându-şi nici de data aceasta nici măcar banii de tramvai, Ciaba izbăvitorul şi comp. s’au apucat să devasteze scena, luând fiecare câte un amanet: o barbă, o haină, o scândură, etc. A început atunci o procesiune mai interesantă decât cea condusă Vinerea trecută de primarul Csernoch: cei 1063 de artişti (etc.), pornind prin diâş fiecare cu amanetul dela arena sportivă unde apărea MINISTERUL DE RAZBOIU SI IREDENTA A doua zi au început Parlamentul cu primăria, dar consiliul comunal refuza finanţarea eşecului. I s’a oferit ca contravaloare scenariul, dar s’a descoperit atunci că partea cea mai mare a materialului scenei iredentiste aparţine ministerului de război şi altor autorităţi militare ! De-aici grevistul fecior de împărat Ciaba, izbăvitorul Ardealului, şi tovarăşii săi de foame şi necazuri, au pornit spre ministere. Chestiunea finanţării deficitului de un miliard şi 80 milioane de coroane al reprezentaţiilor cari nu au dat în total decât 90 milioane la încasări, consumate înainte de a putea fi scăzute din deficitul de peste un miliard, va ajunge (de cum va nu fi şi ajuns până la apariţia acestor rânduri") în consiliul de miniştri, care va avea de dat încă o dovadă de modul cum cheltuieşte împrumutul extern luat cu anumite obligaţii pacifiste. Şi totuşi, întâmplările acestea n’au cuminţit oficialitatea.Ea n’a aşteptat sa se termine pe bună cale săptămâna lui Ştefan cel Sfânt, şi a şi început săptămâna Mohaciului. Ciaba fibăviului ------xxoxx-----Congresul esperantist român Adeziuni la al Vl-lea congres esperantist ,român, care va avea loc la Galaţi, între 11—13 Sept., se primesc în Bucureşti la Librăria din Cinema Select, Cal. Victoriei 48 şi la Galaţi, str. Brăilei 53. Congresul se ţine sub patronajul d-lui Gr. L. Trancu-Iaşi, Ministrul Muncii şi al d-lui General Găvănescul, comandant de corp de armată. Sala de recepţii a Palatului Administrativ din Galaţi va servi drept sală pentru desbaterile congresului. ’ ■ 1 Din partea Asociației mondiale tată d. Andrei Ce, secretarul acestei organizaţii, pentru a lua parte la congres. ■ ^ 1 Ordonanţa No. 9067 1926 AUGUST 25 Având în vedere petiţia de faţă înregi lat No. 18913/936* prin care 4. PetreN. Ohţchlieff, prin procurator d. Avocat Arthur Anastasiu, cere a se face formalităţile cerute de art. 355 cod. com. cu privire la pierderea a două cecuri cu No. 13069 şi 13072, în valoare totală de 23.000 lei. Având în vedere că potrivit disp. art. 354 cod. com. proprietarul unei cambii pierdută sau sustrasă, poate cere anularea ei la Tribunalul locului plătei. Văzând și disp. art. 355 cod. comercial. Pentru aceste motive: Noi Președintele Trib. Ilfov Secti ..Comercială. Ordonăm, că oricine posedă două cecuri cu No. 13069/14508 de lei 10.000, şi No.13072/14501 de lei 13.000, emise de banque d’Escompte de Boustchouk, în ziuade-28 Noembrie 1925, în ordinul Petre N. Chichileff, asupra Băncei de Industrie şi Comerţ din Bucureşti, cecuri scrise în limba franceză, să le prezinte la Grefa acestui Tribunal până în termen de 40 zile dela publicarea prezentei ordonanţe, înştiinţând că în lipsă de înfăţişare, ele se vor declara nule, şi fără tărie în mâinele oricui s’ar găsi faţă cu posesorul lor. . Această ordonanţă se va afişa în sala Tribunalului, Bursei şi Primăriei, şi se va publica în «Monitorul Oficial» şi ziarul «Cuvântul». Preşedinte (ss) I. Maier Grefier (ss) G- Oprescu Grefa tribunalului Ilfov Secţia II Comercială. Prezenta copie fiind conformă cu originalul aflat în dos. No. 2926/926 se legalizează, anulându-se un timbru mobil de cinci lei. ------xxoxx----- CRONICA DRAMATICA Deschiderea Datm'ni N**ional: „FANTANA RIANDÜZiEi“ $i „PIATRA DIM CASA“ de Vasile Alexandri Ne mai poate spune oare ceva Alexandriî înarmaţi cu doza obligatorie de veneraţie, suplinind emoţia estetică prin emoţia istorică şi, în loc să încercăm năvala unor sentimente puternice determinate de stări sufleteşti profund umane, am încerca sugestia oarecum intelectuală a unor evocări ale trecutului nostru literar, tot nu am isbuti să ne lăsăm seduşi de Vasile Alexandri. Gama emoţiei noastre literare este definitiv fixată de Eminescu, deci posibilităţile ce le avem de a ne entuziasma, de a ne lăsa cuceriţi au o anumită altitudine. Cum Baudelaire exclude orice apropiere de «chausonnier»-ul Béranger, tot aşa Eminescu ne-a închis porii sufletului pentru versul numai de suprafaţă al lui Vasile Alexandri. Silit de situaţia sa oficială, d. Ion Minulescu, noul director al «Teatrului Naţional» a căutat să dea acea vopsea de continuitate, reprezentând «Fântâna Blanduziei», şi «Piatra din casă». Nu noi vom judeca aspru intenţia unei evocări a începuturlor literaturii noastre, dar pietatea care o simţi că radiază intenţia actului stă în realizare şi în alegere. «Fântâna Blanduziei» este o nefericită alegere din Alexandri şi în acelaş timp de o scandaloasă mediocritate în realizarea ei scenică. La inexistenţa lirică a celor trei acte s’a adăugat cea mai proastă interpretare ce am avut-o vreodată la «National». Actorii păreau că o parte şi-au pierdut de bătrâneţe danturele iar alta că au teribile nevralgii în maxilare, iar lăbărţarea de gesturi transforma ritmul jocului într’o parodie de un comic covârşitor. «Fântâna Blanduziei» curge dealungul a trei acte un vers incolor, egal, monoton, un vers scopit, un vers ce-ţi dă impresia că actorii mestecă în gură, mucava. Ai vrea să-ţi izbească auzul un vers greşit dar plin, un vers care să ţi se încrusteze în memorie, dar zadarnică aşteptare: versurile curg egale, apoase, indiferente că şineterminata şuviţă de apă a «ÎFântânei Blanduziei». O generoasă risipă de banal, o abundentă lipsă de emoţie se lasă continuu ,asupra scenelor, actelor, asupra aufestei fântâni de mediocritate. In leagănul alexandrinului, poetul a înşirat lucruri indiferente spuse ,cu suficientă politeţă literară. Dacă mai adăugăm absenţa totală a oricărui conţinut de acel omenesc, spus dacă vreţi liniar, cu simplitate, dar care isbutise să determine oricum un început de emoţie, vom avea imaginea literară a acestei păsări domestice împăiate şi păstrată în naftalină la muzeul de istorie fireascăă literaturii. . • Să mai vorbim de neînţelegerea atmosferei clasice, de bagatelizarea vieţii romane1? Era aproape un principiu la bieţii romantici şi la cei de talent aşa de anemic păcatul principiului romantic în evocarea vieţii clasice apare şi mai accentuat. D. Ion Minulescu a hotărât să renoveze «Fântâna Blanduziei» : i-a adăugat un balet—surplus de indigestie pentru spectator. In joc de un balet — al cărui rost în V. Alexandri nimeni nu-1 va putea vreodată să-l găsească — cum trebue, s’a improvizat unul aşa cum se obicinueşte la sfârşit de an în orice penson de fete. Mişcări leşinate, figuri de o naivitate ostenitoare acompaniate de o muzică demnă de versurile lui Alexandri. In loc de ritm amestec nearticulat de sunete instrumentale ce-ţi dădeau impresia că muzicanţii îşi tot acordă instrumentele şi nu isbitesc; dealtfel nici dansul baletului de ocazie nu a fost mai presus, totul armonizându-se într’o vastă, dezolantă plictiseală. Interpretarea s’ar putea spune că a fost o tacită conspiraţie de a scoate şi pe bunădreptate «Fântâna Blanduziei» de pe afişul «Teatrului Naţional». D. C. Nottara, sub povara anilor abia se mai auzea; părea că-i într’o nesfârşită controversă cu sine însuşi. D-na Maria Filotti, admirabilă ca ţinută, ca liniatină de gest, scoate sunete stridente,cu o voce şi mai imposibilă prin sublinierea pe care o făcea perfecta să dicţiune. Geta Doamnei Cleo Pan avea în voce pateticul glasului unei femei lăbuze. Nici o frăgezime, nici o nuanţare gingaşe,, un abuz inutil de note tari au jignit urechile noastre. Râvna de a juca a d-nei Cleo Pan Cârnăţeanu, este onorabilă însă nu-i suficientă. D-l Manu a făcut din Postum un August Prost de cire ambulant, iar d. Petrescu ne-a dat pe Cârbeţîn, costum de sclav roman. Mai corecţi au fost d-nii Atanasescu şi Dumitrescu. Iar ansamblul mărturisea un ochin slăbit. • Cam tot atât de fericită a fost şi ideia reprezentării vodevilului Piatra din Casă». Se putea face o mai inteligentă alegere din comediile lul V. Alexandri a căror valoare literară este nulă, dar a căror valoare documentară nimeni nu o poate nega. Intre 1830 și 1850, singura evocare a moravurilor, a spirituiini ne-o dă V. Alexandri, darlp'f^ptia politică a șarjat atâta tife^wje, caricatura este atât de exagerată, încât ridicolul personagiilor este mai mult voit, decât spontan răsărit din simpla desfășurare firească a unor psihogii, bine luminate de ochiul critic. Alexandri vedea elementele comicului, avea cufăr o intuiţie destul de remarcabilă a ritmului comic, dar rămâne la suprafaţa lucrurilor, la costumul, moravurilor, sufletul omenesc în cela ce are durabil indiferent de inerentele schimbări de decor, îi scăpa. Dar şi calităţile necontestată pe care le avea Alexandri spre a deveni un autor de comedii, au fost stricate de teza politică ce-l preocupa moralistul era înlocuit prin propagandistul politic, normal-deci scriitorul a sucombat. Interpretarea vioaie: d-nii Iancu Brezeanu, Săvulescu şi Manu au dat personagiilor verva pe care Alexandri uitase, să le-o dea. Pamfil Seccaru O. NOTTARA D-NA MARIA FILOTTI ------xxoxx----- La «dancingul» tripoului din «oraşul Bulei» s’a petrecut acum câteva seri un scandal formidabil. D. primar al oraşului a pălmuit pe «profesorul» de dans; acesta a răspuns printr’un gest analog d lui primar. «— Cum? îndrăzneşti să dai in mine, premarele? Aoleo! Pe el băeţi! Şi «băeţii» care însoţeau pe «părintele oraşului», ca la un birou electoral, au sărit, fireşte, «pe el»... Rezultatul: «profesorul» de şopăială, mai mult oi mai puţin decentă, elveţian din Elveţia franceză, un fel «petitsuisse», căci e mic, alb şi presărat, a trebuit să am de a doua zi «serata de gală» din cauza urmelor «umflăturei» pe care o suferise. Comic este, că dansatorul s-a dus să reclame pe falnicul primar din «oraşul «Bulei»» la... poliţie. D. poliţai a fost revoltat de o atare îndrăzneală. «Profesorul» nu ştie româneşte. D. poliţai e naţionalist integral în conversaţie. . Cum la reclamaţia sa nu primea, ca răspuns de cât nişte mârâituri indistincte, «franco,elveţianul», —Da! dacă ar fi fost franc elveţian!, — repeta, interogativ: — Quoi? Quoi? — Ceesina! i-a ripostat în cele din Deci, la acea oră şi neştiind că stăruinţă. Dansatorul s’a adresat ulterior unui deputat din opoziţie, avocat, cerându-i o consultare juridică asupra «cazului». Şi vrea să se plângă A. S. Regale Principele Nicolae care vine des seara la dancing şi dansează... * In «oraşul Bulei» şi al jocului «chemin-de-fer», în care nu el ci numai jucătorii deraiază, lmbajul curent a început să sufere diformaţiuni esenţiale. Astfel un tănâr ofiţer care «pontase», până despre ziuă la Cazinou, dăduse instrucţiuni de cu vreme ordonanţei să-l deştepte la ora opt, ca să nu miarză trenul al doilea pentru plaje. Deci, la acea ora şi neştiind că stăpânul său se culcase cu două ceasuri mai înainte, ordonanţa începu să bată la uşe: — Să trăiţi dom’le locotenent, opt, opt. — Opt? Dă’i pe faţă! răspunse ofiţerul, crezând, buimac de somn, că se află încă «în pontă». « • D. primar din «oraşul Bulei», când nu-i afirmă autoritatea în felul indicat mai sus, e un om amabil şi plăcut, deşi infirmitatea pe care singur a mărturisit-o, acea că nu-i miroase nimic, l’ar putea pune adesea în postură delicată, într’un oraş care pute. D. primar mai are un cusur. Le vede toate în mare, ceiace nu credem să fie din efect al măreţ la ţărmul căreia se ridică oraşul. o Astfel pretinde că «oraşul are apă suficientă», deşi în realitate «perla mă-,rei negre» s’ar putea boteza nu Buenos-Ayre» ci Buen-Retiros, aşa duhneşte peste tot."* Dintr’un singur punct, de vedere are dreptate primarul... De când plăcerile plajei au fost în», locuite cu plimbarea între bulă şi ma.ca, foarte mulţi cetăţeni au «intrat la apă»r •••' ■ , '■■■/■ , r (■■ Dar vorba ceia, aşa: «apă» să fie de capul primarului. .. ..... ....... Bită . r---XOX-—r— Un accident al Mitropoli tului Nectarie. .. I. P. S. Sa Mitropolitul Nectarie a avut desuferit Luni, 23 August a. c. un accident care din febire fin are urmări prea grele. Aflându-se în drum spre Cernăuţi cu automobilul, a căzut peste braţul înaltului Prelat capota (acoperişul) de la automobil şi l-a frânt osul braţului de jos." J! ’ ! Ajuns la Cernăuţi, doctorii au văzut că din fericire nu este" nici na pericol,şi"i-au pus braţul în gips. I. P. Sfinţitul este de altfel sănătos, lucrează şi primeşte lumea ca de obiceiu. In scurt timp braţul va fi vindecat Liceul de din cartierul Floreasca D, ministru I. Petrovici, a aprobat rezultatul licitaţiei pentru construirea localului propriu al liceului de băeţi din cartierulFloreasca, pe terenul din parcul Bonaparte. Lucrările vor începe în cursul săptămânei viitoare. Până la terminarea sălilor de clasă, liceul va funcţiona în clădirea nouă a şcoalei primare No. 31 din cartier, unde secretarul continuă a primi cererile deînscriere pentru primele clase în toate dimineţile de la 10—12 în cancelaria liceului. -----xxoxx----- BlooNo Ies Din ale Operii Româna -po- Raspunsul artiştilor lirici la comunicatul Ministerului Artelor La comunicatul dat de către Onor, Ministerul Artelor în ziarul «Universul» din 30 August 1926 asupra reorganizărei operei din Cluj şi a angajărei artiştilor grevişti avem onoare a răspunde următoarele: 1) Onor. Minister nu a convocat pe toţi artiştii lirici disponibili, căci mai mulţi dntre acesta, fondatori şi ei, fie la Bucureşti, fie la Cluj, nu au primit inviaţiuni- D-na Roman, d. Aratu, etc). 2) Onor. Minister comunică că, trimiterea acestor artişti la Cluj, nu constitue o pedeapsă; or, este însăşi evidenta că această trimitere are de scop tocmai jignirea sentimentelor lor artistice, căci nu credem să fie o simplă coincidenţă atunci ■zând s’au făcut propuneri pentru Cluj, numai acelora cari, fie au avut incidentul cu d. G. Georgescu, fie că au fost îndepărtaţi de mai multă vreme de la operă dintr’o pornire de răzbunare şi de patimă. 3) Mulţumim Onor- Minister de elogiile cari ni le aduce prin comunicat, dar avea onoarea a-i răspunde că ar fi mult mai nimerit să trimeată acolo elementele cari depăşesc cu mult necesităţile de la Opera din Bucureşti, şi cari nu au aceleaşi drepturi ca noi, drepturi pe care le-am câştigat cu munca, talentul şi sacrificiile noastre. Suntem fondatori ai operei din Bucureşti şi cerem să reintrăm în locurile noastre, locuri ce actualmente sunt ocupate de elementele artistice şi inferioare nouă şi străine de neamul nostru numiţi de actuala direcţie cu salarii absolut disproporţionate în raport cu valoarea lor artistică; aceasta numai pentru a ne pune pe noi în faţa unui fapt împlinit şi a nu răspunde că numai sunt fonduri disponibile şi pentru noi. Datorită mişcărei noastre din Noembrie 1925 s’a ajuns la opera de Stat, desfiinţându-se concesiunea de tristă memorie, s’a acordat stabilitatea şi drepturile la pensie artiştilor, în loc de contracte anuale şi credem că, dacă s’a recunoscut de către Stat netemeinicia revendicărilor noastre, avem noi cei dintâi dreptul de a beneficia de aceste privilegii şi numai în urmă alţii. 4) La apelul ce face Onor. Minister ia patriotismul nostru pentru a salva şi a da o nouă vigoare operei din Pul răspundem că în tot timpul cariera noastre am dovedit cu prisosinţă că suntem capabili de acte de patriotism, când am înfiinţat opera din Bucureşti şi când am susţinut opera din 1917—1918 la Iaşi, în timpul refugiului şi când ne-am sacrificat cariera din alte ţări pentru a pune bazele solide ale unei operi româneşti. De ce Onor, Minister nu face apel şi la patriotismul elementelor clujene care, pentru onorarii mult mai mari, au părăsit opera din Cluj venind la Bucureşti, dând astfel naştere crizei actuale de la acea operă. Ca încheere declarăm că suntem dispuşi a da tot sprijinul nostru operei din Cluj, însă nu numai noi ci şi elementele angajate la Bucureşti. Astfel, dacă nu ni se ia în seamă nici aceste vederi ale noastre, credem că chestiunea operei nu este definitiv închisă, ci deabia acum începe. ss. R. Vrăbiescu-Bazilia, Istratty, Mihăilescu-Tescani, Marius Niculescu, Aratu, A. Lupescu, V. Costescu-Duca, Elena Roman, Drăgulin eseu Stinghie, Nasta-Cerchez ia donna Se zice că boşii sunt ipocriţi şi beţivi, baritonii, intriganţi şi tenorii, proşti (citez, cu riscul de a-mi compromite rândurile!). Bineînţeles că acel «cu scaun la cap» sunt scutiţi de asemenea calificative. Se întâmplă, de multe ori, ca aceşti tovarăşi întru’ Unterpe, să facă schimb — între ei — cu sus pomenitele adjective Reamintim, însă, cazul unor başi cari bat recordul prin virtuozitatea cu care şi-au însuşit, atât porecla tenorilor, cât şi a haritohilor. E de mirare, cum numai sopranele îşi păstrează neştirbit apanajul: au fost şi rămân lejere.... ca fulgul în zbor! Această reflexiune ar face-o, cine ar vedea uşurinţa cu care primadonele de la operă îşi schimbă ideile, publicând în coloanele acestui ziar, un protest împotriva salariilor derizorii, semnat de un comitet de iniţiativă şi dezminţit, în acelaşi ziar, la treisile interval, de un contra-protest. De data aceasta însă, . primadonele au lăsat anonimatul și au iscălit cu mai' mult edraj. fiecare' tn parte. Ntct.iftă putea altfel. Era de prevăzut o astfel de intorsăturâ, fjii iiț».ao, îndeajuns , de oimtwențe,procedeele directorilor. Cinecunqaşte starea de lucruri din laoperă, îşi dă seama că sistemul de teroare continuăşi că glasurile, care cereau un drept, au fost amuţite de ameninţări drastice. Priimadonele au fost chemate pe rând — de .oxtro direcţiune — şi li s’a arătat perspectiv, înlăturăriile la operă, dacă nu desmint îndrăzneţţa-^ protest, prin care au dat învileag, dorifei publice, ‘ nedreptăţile pe cari unii artişti le suferă şi la opera de stat ca şi la răposata operă concesionată.Astfel stând lucrurile, primadonele sunt calomniate , cu epitetul de lejere. în împrejurările actuale ele au devenit... martire comicodramatice, Şi când ne gândim că artiştii, din toate vremuria, au avut, ca drept sfânt, libertatea — şi ca răsplată, gloria ! .Tainică ironie şi meritată pedeapsă pentru , noi, cei de azi, cari n’am ştiut să nu susţinem drepturile — şi să opu- nem co-interesaţilor de la lumină şi din ocultă, solidaritatea noastră. Precupeţii în ale operei, îşi vor continua dansul în jurul artisticului buget. Şi-au infim bine iţele şi vor încerca să nu se desică. Marele «meşter», mănueşte cu dibăcie sforile şi va continua să ne îndrăgească, cât timp va fi subvenţia, cu rVlaşca şi Teleormanul el». Cât ii priveşte pe artiştii de la operă ceiace le lipseşte este colegialitatea. Numai când vom înţelege '' luptăm pentru durerile tuturor, numai atunci vom isbnti să 'înlăturăm suferinţele fiecăruia dintre noi. Prezentul e de partea operatorilor. Viitorul ■a fi căndva şi al nostru! MIHAILESCU-TOSCANI N. R.Î În legătură cu chestiunea care face obiectul articolului de mai sus, suntem informaţi că solistele care ne-au adresat doleanţele lor în chestia, salarizării, fiind înainte de toate simple funcţionare ale Operii, au fost fireşte SILITE să semneze scrisoarea de aşa zisă desminţire publicată tot în zia¥ul nostrU. *•''? t Cu atât mai mult ne simţim îndreptăţiţi să întrebăm conducerea Operii de loc, în loc să răspundă dim stă chestia salariilor, ne prezintă semnături smulse prin teroare şi ameninţare. Var fi oare mai potrivit să nu aolmonice tabloul salariilor la, bărbaţi şi femei spre a se vedea temeinicia doleanţelor solistelor? Care e criteriul retribuţiei la Opera Română şi care e clasificarea artiştilor în genere? De ce există regiuni disproporţionate pentru artiştii de valoare egală?' emohne... TEAT Cronica noastră dramatică ■ In timpul lipsei din ţară a d-lui Pamfil Şeicaru cronica de dramatică va fi făcută de d. Nae Ionescu căruia i se va adresa corespondenţa interesând mişcarea tearrală. ----—xxoxx——— De la Teatrs«! Naţional Vineri 1 Septembrie va avea loc la Teatru! Naţional, premiera piesei «Iudith şi Holofern» de Hebbel. În fruntea distribuţiei apar d-na Marioara Voiculescu în Iudith şi d-l R. Bulfinski în Holofern. Celelalte roluri vor fi jucate de d-nele E. Nitzulescu, Gaby Danielopol şi de d-nii Calboreanu, T Atanasescu, Bălţăţeanu, Barbelian, M. Constantinescu, etc. Piesa este pusă în scenă de d. Soare Z. Zoare. * Teatrul Naţional va reprezenta în seara de Marţi 31 c. pentru a treia oară «Fântâna Blanduziei» cu interpretarea maestrului Nottara în Horaţiu. In Getta apare pentru prima RAI.E oară dra Totto Ionescu, în Gallus d. Pop Marţian, în Netra d-na Eug Za. Gharia, în Hebro d. Calboreanu și Giutto d. Baldovin. ----------CX 3----------- ■ - ' • • •• ' Spectacole GRADINA CĂRĂBUŞ: «Nostimă şi cu picăţele» cu Napiericovska. GRADINA OTETELEŞANU: «Las'că trece». CINEMA M. VOICULESCU (Cercul Militar): «Doctorul Mabusse» (operă complectă). CINEMA CAPITOL (Grădină şi sală): Rudolf Valentino în „Cobra» (Vraja Femeilor). D. Mellon a sosit la Paris Paris 30 (Rador). — D. Mellon, secretar de stat al tezaurului american, a sosit la Paris venind din Evian. ----—xxoxx------ ------xxoxx----- -----xxoxx------ acest lucru. (Lucrul se poate discuta când poate începe acest studiu). Negreşit, ar fi de dorit mai ales acum, când în fruntea ministerului avem un filosof şi un profesor încercat, ca Ministerul să discute cu specialiştii asupra programei analitice de Psihologie — să o pună la punct —şi să însărcineze o comisie de Specialişti cu alcătuirea unui manual de Psihologie cum se cade. Vedem deci că Universitatea trebuie interesată aici, când e vorba de o reformă adevărată — Dar introducerea Eticei, Sociologiei, Teoriei conştiinţii şi esteticii (exemplificată cu date de istoria artelor, care la liceele de băieţi nici nu se află în programă!...) ridică din nou problema pregătirii profesorilor. Aceste ramuri nu pot fi lăsate pe mâna nespecialiştilor, dacă reforma şcolară urmăreşte cu adevărat o reînviere a şcoalei şi o promovare a culturii, pe baza filosofiei. La Universitate unde din nenorocire pregătirea este — în principiu — savantă, în vederea continuuării activităţii ştiinţifice, şi foarte puţin pentru viitoarea carieră practică de profesor, va trebui să se introducă aşa cum s’a făcut în unele universităţi străine, pe lângă cursurile generale, publice, şi cursuri speciale de pregătire a profesorilor în ramurile ce le vor preda în şcoale şi în toate aceste ramuri. In acest scop, munca la Universitate nu poate fi lăsată pe spinarea singurului titular al unei catedre, care, adeseori, e silit să predea mai multe specialităţi. Vorbind de filosofie, bunăoară, un profesor singur are în sarcina sa Teoria cunoştinţii şi Metafisica, Logica cu Metodologia şi Istoria filosofiei, când ar trebui, cum e firesc, ca aceste studii să ruleze la cel puţin trei profesori, pentru ca ele să se poată face complect în seria de ani urmaţi de studentul specialităţii respective, în toată extinderea şi temeinicia lor, fără a exterua pe un singur profesor şi a-1 sili să se mecanizeze. In acest sens, activitatea profesorului trebuie ajutată de acea a agregaţilor şi conferenţiarilor, cum s’a şi propus cândva de Asociaţia Profesorilor Universitari. Astfel se va putea ca titularul să facă un curs general iar ceilalţi profesori să facă cursurile speciale. Se cunosc cazuri când, la o specialitate, licenţiaţii n’au făcut una sau două din obiectele specialităţii, pentru că n’a fost timpul necesar şi n’a fost cine să ajute, Ia predarea acelor obiecte! Evident că se vor ridica din partea multora obiecţii: «să se creeze iar alte catedre, să se cheltuiască iar fonduri!» Obiecţii interesate şi fără rost, atunci când e vorba să ne urmărim adâncimea idealului nostru de neam: unificare culturală cât mai puternică şi mai urgentă. La toate aceste obiecţii s’ar putea însă răspunde şi altfel: la ce au servit cheltuelile fantastice cu atâtea sinecrii — întotdeauna şi acum — la ce au servit toate pungăşiile săvârşite de indivizi, nepregătiţi şi neapţi pentru situaţiile create de concepţia democratismului semidoct, care crede că fiecare om (se înţelege: «partizan» politic), indiferent de aptitudini individuale, e bun la orice şi oriunde.... Şcoala de astăzi trebuie să înveţe pe om să râmâie la locul care i se cuvine şi să-i arate că nu i se cuvine decît ceea ce poate face după însuşirea ce o are. Fiecare om la locul lui şi omul cel mai apt la locul cel mai potrivit pentru dânsul. Dar pentru ca să ajungem aici, trebuie s’o tăiem scurt cu apucăturile demagogice care au pătruns şi acolo unde e vorba de pregătirea viitorului acestui popor. Pentru că toţi, defraudatorii şi sinecuriştii, toţi, plagiatorii şi hoţii de altă speţă sunt produsul unui regim fals de învăţământ şi de educaţie socială, care urmăreşte utopia «culturii generale» şi neglijează în mod vinovat diagnosticarea aptitudinilor individului. Dacă examenele ar pune pe planul întâiu aceste aptitudini şi ar lăsa pe al doilea plan verificarea cunoştinţilor, pe care cel apt le poate căpăta mai curând şi le poate exercita mai iite — am avea o şcoală în care elita societăţii s’ar putea forma de timpuriu şi am pregăti o societate în care pleava s’ar alege uşor, prin vântul concurenţii libere a capacităţilor, de boabele cele rodnice. Aceste lucruri s’au aplicat — şi nu numai la şcoală, ci şi în alte ramuri, în ţări străine, la toate carierele şi profesiunile. In Germania toată industria e reorganizată pe baza aceasta. In Austria şi America toate examenele se fac în şcoale după aptitudini, întâiu şi apoi după conştinţe ; acelaş sistem se aplică acum în Germania, Italia, Anglia şi Belgia, extinzându-se în şcoalele statului şi în cele particulare. Toate popoarele culte s’au îngrozit de năvala mediocrităţilor şi de parvenitismul celor nevpţi şi, aplicând datele ştiinţii, caută să reacţioneze. Iar noii Noi nu facem nimic ! Pentru ce ! Pentru că e vorba de cunoscutul cântec naţional: «Viitor de aur ţara noastră are»! Deci noi putem sta cu mâinile în fân şi să privim ce fac alţii... Temelia învăţământului e aşezată greşit de la început. Noi am copiat lucruri ce nu ne trebuiesc Ne bucurăm azi, când vedem că noul ministru al instrucţiei intenţionează o schimbare adâncă. Dar, convinşi că această schimbare trebuie bine studiată şi că e vorba de o nouă directivă ce se va da învăţământului, sperăm că de data aceasta se va porni de la realitate, de la trebuinţele individului şi de la prestările lui. In acest scop ministerul Instrucţiunii e dator să facă o anchetă, fie sub forma unui congres, fie sub forma unei vaste publicaţii, şi să ceară concursul acelora cari îl pot seconda. Ar fi dureros ca, şi de data aceasta — ceea ce nu credem să se întâmple — reforma şcolară să plece din «dosarele» şi din biurourile ministerlui numai. Ministerul să dea directiva şi să coordoneze rezultatele la care, din fericire, pot colabora atâţi profesori distinşi şi cu dragoste de şcoală. Şi mai ales, ministerul să nu economisească nimic pentru pregătirea şi buna stare a corpului didactic. Noi avem convingerea hotărâtă că ministrul instrucţiunii şi atâţi funcţionari superiori distinşi din minister, coroborându-şi munca cu acea a profesorilor pricepuţi, va putea pune şcoala secundară şi Universitatea pe calea cea bună şi, în timp scurt, se vor vedea roadele în Societate. In cadrul acestor articole am crezut că putem schiţa fugar, ideea selecţionării şi pregătirii profesorilor şi a elevilor, idei fundamentale pentru o reformă chibzuită. Amănuntele, care ar interesa în această privinţă , nu e posibil să se date în câteva articole de ziar. Sperăm că d. ministru Petrovici va consulta Institutele de Psihologie şi de Educaţie de pe lângă universităţi şi va avea astfel la îndemână un material de informaţii şi de observaţii din cele mai utile. Rrm, Berreetresc, Cluj, 18 August, 1926. .