Cuvântul, noiembrie 1926 (Anul 3, nr. 600-624)

1926-11-01 / nr. 600

eaaui­ut Mo 600. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA» 4. STRADA SĂRINDAR» 4 Tat­afon / Administraţia Telefon:­­ 7g^0 Redacţia Director politic: TITUS ENACOVICI Director: C. GONGOPOL Publicitatea ziarului, concesionată exclusiv: SOCIETĂŢII GENERALE DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER $­­S­­BERGER Str. Etter, Carada (fostă Karagheorghevici). 0 Telefon: 11/84 Săptămâna care în ţara pasionată de recorduri stabileşte acela al călătoriei meteo­rice. Ziua, dis de dimineaţă re­cepţii, vizite, dejunuri, discur­suri, festivităţi. Noaptea în tren parcurgând distanţe mari, ca a doua zi programul să reînceaptă. Poate şi asta să fi contribuit la im­­­presiunea fulgurantă, ce se poves­teşte oât o produce pretutindeni... Vechii republicani din Uniune în­cep să se îngrijoreze de spiritul monarhie ce bântue democraţia a­­mericană, de când regina României o străbate cu trenul şi automobilul în viteză! Un mare ziar englez a întrebuinţat chiar expresia origina­lăă: «De când Regina Maria dom­neşte în Statele­ Unite...» Evident, faptul că domnişoare din cea mai bună societate americană au inter­venit să fie angajate provizoriu în personalul de serviciu de la oţelu­rile şi restaurantele frecventate de Regină, numai spre a o putea apro­pia, e poate simptomul cel mai sugestiv. încă o asemenea excursie şi «un­chiul Sam» e î n stare să strige «jos republica!» Ce vreţi, aceşti fer­venţi republicani îşi închipue că regalitatea presupune o altă esen-ţie emoţie în lumea astronomi­lor. Când contemplatorii »păţiilor celeste se aşteptau mai puţin, Mar­te a făcut un «tur» înspre pământ, apropiindu-se de el cu­­ opt milioa­ne de mile. Se pare că, deşi în a­­cele regiuni o asemenea distanţă nu este mai impresionantă decât Bu­cureşti—Ploeşti, totuş ar înlesni mult observaţiile tereştrilor, asu­pra planetei care-i preocupă aşa de mult. Misterul lui Marte este o ve­­che obsesie.. Mulţi deţinători de te­­lescopuri şi care în numele unei ştiinţe positive cad în doaga poeţi­lor uitându-se la stele, au vrut şi cred să vază in Marte existenţa u­­nei alte lumi. Deseori romancierii au şi descris-o Ai dacă planeta va­gabondă şi-ar continua călătoria în­spre noi! Ce perspectivă să facem de con­cert ocolul soarelui, la o depărtare care să îngădue lui Marte şi Pă­mântului nu numai un amical schimb de Mesaje, dar şi de mostre omeneşti, dacă în adevăr vor fi e­­xistând şi Marţieni. A merge «pe lumea cealaltă», ca­re să nu fie acea din Scriptură, ar deveni suprema ambiţie de viligia­­tura. Mulţi poate ar vrea să şi ră­mâe. Colonizările interplanetare ari­tă omenească, tocmai fiindcă nici odată n’au cunoscut-o prin ei în­şi­şi. Ei n’au experienţa acelui «genti­lom de cameră» din timpul lui Lu­dovic al XIV, zis şi Regel­e-Soare, având demnitatea invidiată d’a a­­juta pe Suveran în detalii de toa­letă mai intimă, — şi care întrebat de ai săi, odată când se dusese să petreacă un scurt concediu în Bre­­tania natală: «— Ei, cum este de aproape ? A­­devărat că e un Soare ! a răspuns mai mult flegmatic: — De, ce să spun, pot zice că în ce mă privește, am văzut mai mult o Lună... fi o mare problemă în cele două lumi, chit să se vază ulterior, care s’ar stric­a mai mult una pe alta- Dar câmpul ipotezelor e infinit ca spaţiul, — şi capitolul acesta nu e o prefaţă de roman. P. M. — Pă­mânt şi Marte — nu sunt încă a­­proape de a constitui o monogra­mă; cel mult dacă ar rămâne, cum unii are, o indicaţie... « E întrebarea însă dacă tot haima­­nalâcul vr’unui astru, mai suscepti­bil de-a veni în contact cu noi, pro­voacă tulburarea astronomilor po­litiei. Ca nici odată aceştia îşi scrutează intr’una orizontul, — şi unii îl văd, ca şi cum l-ar privi prin sticlă nea­gră. Mai deunăzi telescopurile erau în­dreptate spre Belgrad. Se vorbeşte, e drept, de stele călătoare, — nu în­să cu Simplonul. Şi în or­ce caz, nu toţi cei care gândesc, că aventura Magilor se poate repeta, au cuvânt să aştepte steaua complezentă, spre a-şi găsi orientarea. Firmamentul în ceea ce numim politică are uneori asemănări ciudate cu bolta înste­lată... Vă închipuiţi dacă nu e o durere pentru politicaştrii astronomi, să se vază în eventualitatea de a fi ţinuţi departe de calea laptelui, — şi a mierei!* Instinctul popular a localizat în «ceasul rău», pentru care nu există un meşter ceasornicar reparator,­­capriciile fatalităţei. Pendula sonoră care decorează banca Bercovici a sunat indiferen-t natura situaţiei; un senat, de pildă, că, pe acela în care «Cei trei teşghe-1 nu se va prezenta consiliul nouei tarii, Max, Ellye şi Adolf, deveneau facultăţi — pentru simplu motiv că subiect de actualitate într un film acesta incă nu există. Ar dori insă de moravuri... toată lumea cu dragoste de biserică Destinul are câte odată coinciden ?i de invătământ, ca aceste dero­te remarcabile— D. Adolf, oare în­ gări dela lege să fie mai mult for tr’o trivială parodie a Muschetari- ]­mnie decât materiale­ lor ar fi berbantul Aramig, a cunos­cut, în­tr’o celebră aventură ce nu i s’ar putea sări decât pe hârtie de­ Armenia, senzaţia, în adevăr, uni­că, a unui financiar închis la două­ zero... Cum vreţi ca bietul om, să mai­­ poată «mirosi» ulterior afacerile Văd, de exemplu, intre candidaţi câţiva cari nu au nici măcar titlul de doctor. Nu pretind că în fond a­­cest titlu este absolut necesar. In­­drământul teologic se va împodo­bi, de­sigur, cooptând pe Nichifor Crainic care, e adevărat nu are di­ploma de doctor, dar are ceva mai proaste. Totuşi ce miros, dacă dar ai v­ Uni decât atât, şi anume: ştiinţă, sediul băncei din Lipscani a răzbit­­ talent şi personalitate. (Despre Nt­ţi în palatul de justiţie—­­chifor Crainic se vorbeşte in legă­t­­u­ră cu catedra de literatură reli- Probabil tot într’un «ceas rău» de 1 gioasă. Personal, l-aş fi preferat la Berimley, specialist în altfel de conj0 catedră de apologetică). Dar ar fi o simetii, a trebuit să examineze prea­ de aproape arhitectura temniței Ji­lava. D. general Popescu-Sanitaru n'a-­ re «bonomia» atribuită părtei a­ doua din numele ce poartă. De altminteri nici d. Berindey —­i arhitectură nu pare acomodant,­­ cum presupun a fi celalt purtător de acela? nume, d. Ciocolată-Berin­­dey. S’ar zice că, uneori cel puţin, «cai putere» inspiră celora ce-i au idea tuturor puterilor. E destul să fii eu mâna pe volant sau proprietarul unui astfel de ins­trument anti-pedestru, spre a-ţî în­­chipui strivirea unui pieton un ac­cident banal, iar spârierea Instruirii maşinei o monstruositate capitală. Nu ştiu în ce măsură inopinata escunsiune la Jilava, unde în ciuda acestui apos nume poţi să te usuci ca o stafidă, va fi o pildă pentru toţi... Dacă reţeta, poate niţel exagera­tă, are să aibă efecte salutare, gene­ralul Popescu-Sanitarn va fi con­tribuit la buna stare sanitară a pe­deștrilor, mai mult ca întreg depar- chestiuni; nu e în interesul nimă­­tamentul sănătăței... Iwwi. Dar să se isprăvească cu siste­*­i mul! Biserica e datoare să o ceară ■erqsBOu jcuiSajj enpu ep ntSeru I hotărât. •o un e — j unu gin ‘em-puss «q | Mae Ionescu C. Gongopol c£»-------­Duminica Ziarele anunţă că Senatul Uni­versitar din Iaşi a fost convocat pentru a face recomandări de pro­fesori la noua facultate de Teologie ieşană... cu sediul la Chişinău. Se dă chiar o listă de viitori pro­fesori, sau cel puţin de oameni cari ar dori să fie. Pe mulţi din ei îi cunosc. Nu vreau să stăruiesc asu­pra valorii lor ştiinţifice. Senatul universitar respectiv e in orice caz mai în măsură decât mine să o facă. Este totuş cazul a stabili câteva principii. Recomandările se fac pe temeiul legii actualmente in vigoa­re. Unele derogări vor trebui să fie, pentru că ele rezultă din însăş neiertată greşală, dacă criteriul a­­plic­ al lui Nichifor Crainic s’ar ex­tinde şi asupra altora. Că nu sunt candidaţii Se poate. Eu am spus’o mai de mult. Asta nu scuză însă nu­mirile nelegale şi nejustificate in fond. Senatul Universitar nu va ui­ta desigur că recomandările sale, chiar adoptate de minister, stau sub controlul justiţiei Asta întâiu. Şi al doilea. Văd între candidaţi pe un domn care e doctor, dar e şi ateu. Ateu declarat şi recunoscut ca atare. Poate să fie el numit profe­sor la o Facultatea Teologică? Ştim că aci încep arguţiile. Fie­care va veni cu un distingu­r. E zadarnic. Sofismele nu mai amuzează pe ni­meni. Trebue să se statuieze odată pentru totdeauna. Cine nu e creştin nu are ce căuta intr’o şcoală teolo­gică ca cea de la Chişinău. Si afn urmă, mai există şi un drept cano­nic. Cel puţin un asemenea împreju­rări trebue făcut valabil. Ştiu că avem episcopi divorţaţi; ştiu că avem preoţi profesori uni­versitari, membri ai lojilor masso­­nice; nu vreau să deschid aceste Revenim asupra povestei «eveni­mentului» ce ar fi să se producă în politică, spre a da unele detalii, cari ar putea să pară anecdotice, — și totuși sânt perfect exacte. Se zice că d. general Averescu fi d. Ionel Brătianu sunt de-acord, dar adevărul este că sunt de-acord numai pentru a se opune ca anumite eventualităţi să se producă. Cei doi şefi de guvern că nimic nu-i o­preşte de-a se trage pe sfoară, reci­proc, — odată faptele împlinite — fi dovada și-au făcut-o zilele trecute, în fata unui simplu svon, rămas fi pănă astăzi în întunericul încerti­­tudinei. D. general Averescu, chemat la telefon de-un fruntaș liberal, alar­mat că «eventualitatea» e la poartă, a răspuns calm: — Ce vrei să faci?. Dar nici d-ta nu pari prea îngrijat, de vreme ce-mi vorbești de-așa ceva prin te­lefon..­. Voiu cerceta... Un consiliu liberal ... D. Duca a dat bagna la d. Bră­­tianu şi­ amândoi la d. Al. Constan­­tinescu- Un «consiliu» s’a ţinut în grabă, în timp ce d. general Ave­rescu cerceta fără emoţie şi fără rezultat... D. Brătianu a expus punct cu punct cele discutate la Florica şi a arătat că d. general Averescu a fost de­ acord cu d-sa să... spere că ni­mic nu se va schimba. Dar pentru «a doua zi» a eveni­mentului, d. general Averescu s’a arătat rezervat și resemnat, ferin­­du-se de angajamente formale sau luându-le doar cu jumătate gură... Ceeace a făcut pe d. Brătianu să creadă că d. general Averescu nu mai e distns să scoată castane din foc... Conversaţia telefonică dintre d. general Averescu şi fruntaşul libe­ral a mărit şi mai mult nesigu­ranţa d-lui Brătianu şi neîncrede­rea în «acordul de la Florica». De aceea d. Brătianu a simţit nevoia unei soluţii proprii pentru orice e­­ventualitate, pentru realizarea că­reia să nu aibă nevoe de concursuri îndoelnice din partea d-lui general Averescu. Prin noi înşine... Şi d. Brătianu a găsit soluţia sal­vatoare,­­ care, bineînţeles, e un fel de «socoteală de­ aessă». E ade­vărat însă că ale d-lui Brătianu se potrivesc totdeauna... «Prin noi înşine» este soluţia d-lui Brătianu, — şi aplicarea ei o certitudine matematică. In ziua în care evenimentul mis­terios ar deveni şi iminent, d. Bră­tianu îşi va manifesta dorinţa de a-1 prezida: «Cine poate mult, poate şi mai puţin», — zice un vechiu an­dagiu, iar un altul spune că «Ies absents ont toujours tort...» D. Brătianu nu admite să fie absent de la nici un eveniment im­portant. De aceea, o criză bruscă de guvern se va produce la momentul oportun, — şi guvernul Averescu, va trece mâna unui ad-hoc guvern Brătianu. Camerele îşi vor face da­toria, — şi apoi vor pleca şi ele... ACTUALITATI DE Intre d-nii Brătianu şi Averescu. Acordul de la Florica si surprizele lui. D. LENER AL AVERESCU D. IONEL BRATIANU Dar mituitorii Berkovitz? Este suficient să iubeşti din plin, întriunul din elementele desordi­­nei morale a societăţii româneşti, ca din toate părţile necunoscuţi, pe care o explicabilă frică de oameni necăjiţi îl făcea să tacă, transfor­mat­ în informatori să colaboreze fireşte anonimi la o operă de pură apărare naţională. Şi măsurând graba cu care din zeci de părţi mi-au venit fişele celor trei bancheri Elly (şeful ban­dei) Adolf (zis din closet) şi Max (zis tâmpul) toţi trei colectiv ab­­stractizându-se sub firma comer­cială şi comodă «Banca Berkovitz». Ceea ce măreşte surprinderea ori­cui, dar dă o şi mai accentuată semnificaţie, justificând până la e­­videnta matematică orice violenţă, de orice natură împotriva celor trei Berkovitz, este faptul că ma­joritatea celor ce mi-au adus Infor­maţiile suplimentare au fost evrei. Cât de nemernici, cât de odioşi sunt aceşti indivizi Elly, Adolf şi Max daca au isbutit să piardă chiar re­fugiul unei solidarităţi de rasă ! Nu mai poate fi vorba deci de un articol, două, menite cel mult să tulbure liniştea celor trei, aşa cum becul electric brusc aprins arunga o vremelnică panică în rândurile roşiatice ale ploşniţelor, el de o ac­­ţiune neîntreruptă spre a fixa în conştiinţa românească primejdia ce o reprezintă «Banca Berkovitz». Aşa­dar un împărţitor de insti­­­te, mai puţin pregătit sufleteşte pentru eroismul ce-l prescrie, pen­tru orice funcţionar al statului, bugetul, s’a lăsat corupt de Banca Berkovitz, spre a reduce impune­rea. Dar trebue observat că şi tn trecut aceiaş bancă a fost taxată la impozite cu o ■uanectă bunăvoin­­tă. Iti 1M3 s’a stabilit că venitul Băncii Berkovitz cu un capital de aproape un miliard este de— 2# ral- Moane. Iar comisiunea de apel a găsit că chiar această evaluare este (citiţi bine) exagerată şi a redus acest venit la ceva mult de 4 milioane. Pentru orice minte limpezită de oculte obligaţii, reese evident tac­tica unei sistematici corupţii între­buinţată de familia Berkovitz ab­­stractizată comercial în banca ce are acest nume colectiv. Şi magis­tratul dovedit victimă a corupţiei băncii Berkovitz este târât în faţa justiţiei, desfiinţat moralmente îna­inte chiar de a fi judecat şi con­damnat. Dar vinovaţii principali, corupători ? Dacă o elementară gri­jă a legiuitorului de a apăra ordi­nea morală a unei naţii, a fost ab­sentă, rămâne totuşi o infracţiune penală. FRUSTRAREA FISCULUI. Articolul 144 c. p. prevede o pe­deapsă de la 2—3 ani şi o amendă îndoită a lucrurilor primite sau făgăduite pentru orice primitor de mită, adăugând că «banii sau daru­rile, ori valoarea lor se vor lua pe seama ospiciilor, sau caselor de binefacere ale localităţii unde s’a comis mituirea». Dar este şi un articol pentru mi­­tuitori. Articolul 47 c. p. spune «sunt agenţi provocatori acei cari prin daruri, promisiuni, ameninţă­ri, abuz de autoritate sau de pu­tere, uneltiri culpabile, vor fi provo­cat la o infracţiune sau vor fi dat instrucţiuni spre a se comite. ACEŞTI AGENŢ! SE PEDEP­­SESC ÎNTOCMAI CA AUTO­RUL». Din combinaţia art. 47 c. p. cu articolul 144 c. p. rezultă penalita­tea pentru mituitori. Este adevărat că unele tribunale şi parte din doc­trină susţin că legea nepedepsind exares un text special decât pe mi­tuitorii martorilor, mituitorii func­ţionarilor nu s’ar pedepsi. Această Interpretare este Inad­misibilă şi niciun tribunal nu-i le­gat de ea, art. 47 c. p. urmând a fi combinat cu toate textele codului penal (furt, excrocherie, viol, etc). In acest sens la noi: Tanoviceanu (em­s II pag. 41) M. Dumitrescu (drept penal pag. 24) Fratoştiţeanu (Dosarul No. 44/88 p. 345) şi unani­mitatea doctrinei franceze, unde găsim şi text special art. 17% c. p. francez şi după cum aflăm în toate legiuirile civilizate, astfel: art.252 cod penal belgian, art. 117 c. p. o­­landez, art. 470 c. p. maghiar etc. Vechile noastre legiuiri pedepseau de asemenea pe mituitori. Dar lăsăm coloanele «Cuvântu­lui» deschise avocaţilor cinstiţi pentru a discuta mai pe larg che­stiunea penalităţii mituitorilor. Dar cine trebue să pornească ac­ţiunea publică ? Evident persoana prejudiciată, ministerul de finanţe Cum ar putea să pornească o a­­semenea acţiune d. I. Lapedatu când banca celor trei escroe« Ber­­covic». (ERy, Adolf şi Max) sunt «letentorii celui mai mare număr de acţiuni iar ministrul de finanţe nu este numai aspirant sprijinit de ^ Pr^iînnn 1*» TR'irâ.ț) N° ţională dar este şi director eoop-Cineva m’a informat că i se ser­veşte chiar leafa de director şi a­­cum când este ministru. Va înţelege oricine că numai reacţiune­a conştiinţei româneşti deşteptată va putea sili guvernul la o acţiune împotriva Băncii Ber­­covitz. Pamfil Şeicaru P. S însemnăm complicitatea tă­cerii în coloanele ziarelor democra­te «Adevărul», «Dimineaţa» şi «Lupta», dovedind Încă odată că stăpânii in ideologia democrată sunt posesorii capitanului vaga­bond, bancherii. Luni I Noeembrie ISs. Alarma de TITUS ENACOVICE 600»---­III Deliafia este un furt sub ocrotirea legiior S’ar părea că leacul inflaţiei este deflaţia. Am ajuns la deprecierea moneţii emiţând hârtie fără aco­perire la banca de emisiune, leacul nu este operaţia inversă? Retra­gem din circulaţie acea hârtie e­­misă fără garanţie şi redăm mo­neţii vechea ei valoare. Această în­toarcere la ce a fost este de un simplism neper­mis oamenilor cari pot judeca faptele în lumina expe­­rienţii singura concludentă. Au fost nevoite toate statele în timpul războiului şi în perioada critică de după război, din lipsă de bani şi de credite, să-şi procure mijloace de plată, şi unul din ele a fost emiterea de hârtie monetă prin banca de emisiune. Dacă am presupune cazul nostru. Aveam filte milioane lei aur în circulaţie, în momentul când statul a cerut Băncii Naţionale să facă prima e­­misiune să zicem de 60 milioane lei, prin ce s’a tradus această nouă emisiune? Prin scăderea valorii biletelor cari se găseau în circulaţie cu 10 la sută. In acel moment automat din 100 de bani, proprietarul leu­lui nu mai poseda decât 90 de bani. La rândul lor detentorii de lei au plătit acelora de la cari primise lei de 100 bani valoare, sau obiecte cu preţul fixat în lei bani, lei de 90 bani valoare şi operaţia s’a con­tinuat scăzându-se valoarea leului la fiecare nouă emisiune. Fiecare emisiune nouă reprezin­tă un nou impozit pe detentorii de hârtie monetă şi acest impozit era transmis de debitor creditorului său. Desigur că impozitul deşi su­portat de toată lumea, a fost re­simţit mai puternic de împrumu­­tăttorii pe termen lung. Au fost pă­gubiţi creditorii, dar adevăratul beneficiar a fost statul. Inflaţia a fost deci făcută în fo­losul statului, rentierii şi credi­torii au fost victimele unui cata­clism, cum victime au fost morţii şi invalizii de război. Dacă am voi să reparăm nedreptăţile rfizibenului dacă am voi să reparăm nedrep­tăţile inflaţiei cine ar putea cal­cula ce a pierdut fiecare individ de pe urma inflaţiei. Nimeni. Prin urmare repararea este imposibilă. În orice caz nu deflaţia poate re­para ceva din nedreptăţile inflaţiei. Deflaţia măreşte valoarea hârtiei monete, deci este în avantajul de­­tentorilor actuali de hârtie mo­netă, nu al detentorilui din timpul inflaţiei. Deflaţia mă­­­reşte datoriile. O sumă de 1000 lei împrumutaţi în Mai trecut, când reprezenta 17 lei aur, va reprezen­ta poate 34 lei aur luna viitoare, când datoria ar ajunge la scaden­ţă. Va plăti deci debitorul dublu decât a primit. S’ar putea răspunde că în timpul inflaţiei se întâmpla invers. Desigur. Dar atunci bene­ficiarul era Statul şi se poate con­cepe un impozit pus de stat, pe când acuma beneficiarul ar fi nu­mai creditorul şi nu se poate con­cepe un impozit perceput de la o categorie de cetăţeni în folosul al­teia. Şi în afară de orice discuţie de echitate, se pune întrebarea: Pen­tru ce să facem deflaţie? Care este avantajul ei? Când s’a făcut infla­ţia nu a cumpănit nimeni influen­ţa ei dezastruoasă, ci s’au plecat toţi în faţa nevoei statului. Raţiu­nea de stat este suficientă pentru a motiva orice măsuri. Dar când raţiunea de stat nu Deflafia este Întoarcerea progresivă a francului la paritatea aur de dinainte de război■ Asta ar însemna că după ce am zdruncinat fara prin nestabilitatea monetei prin inflaţie, ne propunem s'o lecuim prin nestabilitatea monetei pri­­deflaţie. Este o sfidare a bunului simţ. GASTON JEZE Profesor «le finanţa la facultatea «de drept din Paris mai poate fi invocată, e nevoe să ni se spună avantajele unei opera­ţiuni cum ar fi acuma «leflaţin. Avem azi în circulaţie 21 mi­liarde care reprezintă pe cursul de azi 609 milioane lei aur. Ce a­­vantaj am avea dacă în locul celor 21 miliarde lei hârtie am avea 609 milioane lei aur, dacă am fi siguri că cele 21 miliarde lei hârtie vor reprezenta și în viitor tot 609 mi­­­liarde lei aur. Când cele 21 miliarde de lei hâr­tie reprezintă în Mai 1926 357 mi­lioane lei aur, azi 609, iar în viitor vor putea reprezenta o cifră inter­mediară între ele sau chiar 900 milioane lei aur, atunci este haos. Nestabilitatea monetară nu se poa­te tolera când tindem către o în­sănătoşire a economiei naţionale. Dacă am presupune că stabili­zăm la cursul actual şi că 21 mi­iCitiţi continuare în pag. II-a) --------aestta-------­ In momentul când toate ţările cu monetă depre­­ciată îşi stabilizează monetă pentru a nu ruina pro­ducătorii şi Statul, noi am legiferat nestabilitatea monetară pe 15 ani, ca urmare a deflaţiei. Cereţi stabilizarea leului pentru a salva de ruină Statul român şi ne voi toţi I­ ni Cultură - dar să nu se supere servitorii Orice program politic se împodo­beşte de la o vreme încoace cu o mică floare albastră şi fragilă — dar inutilă floare de hârtie. E vor­ba despre capitolul propagandei culturale, ofensivei culturale, cam­paniei culturale... Termenele variază după vehemenţa ori vagul în care se complace fiecare program. Dar preocuparea, rămâne aparent lăuda­bilă, fiindcă nu satisface nici un in­­teres electoral imediat. Deşi inte­rase există, fiindcă pentru „cultu­­rd» se prevăd fonduri şi unde sunt fonduri de pompat, apare automat şi beneficiarul clandestin care-şi aşterne ventuza, pe supt. Guvernul ne-a oferit încă din astă primăvară un asemenea mă­­nunchiu de îmbătătoare floricele. Prezenţa atâtor cărturari şi scrii­tori în fruntea posturil­or cu grea răspundere părea îndestulă garan­ţie că programul avea totuşi un te­­meiu de sinceritate. Bugetul sleit n’a îngăduit încă nici o realizare. Aşteptăm ianuarie să asistăm la înfăptuiri. Până atunci, periferia partidului poartă grija ca cele mai bune in­tenţii să fie discreditate. Nu facem nici­odată afirmaţii fără a le spri­jini pe un exemplu. Pomeneam, nu de mult, despre caşul unui director al unui liceu dintr-un oraş moldo­venesc, declarat adversar hotărât al propriilor sai elevi, Ugolino dz­­vorându-şi pruncii. Caşul e însă mai trist şi mai comic în aceiaşi vreme de cât o socoteam, după lă­muririle accesorii pe care ni le tri­mite un cititor. La acelaş liceu, ele­vii ultimei clase se adună odată pe săptămână Sâmbătă, două ore peste program, seara între 6—8, şi sub supravegherea profesorului de limba română, îşi complect­ează cu­noştinţele literare prin lecturi, cri­tici, discuţii contradictorii. Un gând bun, pornit de la un suflet sfios şi sârguincios peste măsură, cum îl cunoaştem pe acel profesor de literatură. Roadele sunt vădite. Examenul de baraloriot n’a dat re­zultate atât de catastrofale ca aiurea. Absolventul părăseşte băncile şcolii cu un început, de cultură ge­nerală şi cu o înclinare către lec­tură, care nu poate decât încânta în­tr’o vreme când sportul a acapa­rat exagerat îndeletnicirile extra­­şcolare. Ei bine, directorul, căruia elevii cu finul instinct al cornilor i-au descoperit porecla «Mamu­ţii n», în loc să sprijine hărnicia stu­dabilă a profesorului şi sârgulina al­evil­or, refuză a pune la disposibil o clasă pentru aceste ore suplimen­tare. Motivul nu e nici caracterul cursurilor şi discuţiilor nici vre’o chestiune de economie bugetară■ ci pur şi simplu fiindcă se sunără ser­vitorii, care refuză să cureţe o cla­să, odată pe săptămână, cu două ore mai târziu. Astfel, profesorul şi elevii, au apelat, la bunăvoinţa unui director de şcoală primară care le-a oferit adăpost într-o clasă cu 12 bănci unde se înghesuesc 87 elevi. „ Director se teme să nu cadă în disgraţia servitorilor. Si totul se pt trece la liceul din orasul mol­dove­­nesc, ca in cea mai fericită tari sub guvernul ofensivei culturale. Ion Darie ■--------«c&os------

Next