Cuvântul, noiembrie 1926 (Anul 3, nr. 600-624)
1926-11-01 / nr. 600
eaauiut Mo 600. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA» 4. STRADA SĂRINDAR» 4 Tatafon / Administraţia Telefon: 7g^0 Redacţia Director politic: TITUS ENACOVICI Director: C. GONGOPOL Publicitatea ziarului, concesionată exclusiv: SOCIETĂŢII GENERALE DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER $SBERGER Str. Etter, Carada (fostă Karagheorghevici). 0 Telefon: 11/84 Săptămâna care în ţara pasionată de recorduri stabileşte acela al călătoriei meteorice. Ziua, dis de dimineaţă recepţii, vizite, dejunuri, discursuri, festivităţi. Noaptea în tren parcurgând distanţe mari, ca a doua zi programul să reînceaptă. Poate şi asta să fi contribuit la impresiunea fulgurantă, ce se povesteşte oât o produce pretutindeni... Vechii republicani din Uniune încep să se îngrijoreze de spiritul monarhie ce bântue democraţia americană, de când regina României o străbate cu trenul şi automobilul în viteză! Un mare ziar englez a întrebuinţat chiar expresia originalăă: «De când Regina Maria domneşte în Statele Unite...» Evident, faptul că domnişoare din cea mai bună societate americană au intervenit să fie angajate provizoriu în personalul de serviciu de la oţelurile şi restaurantele frecventate de Regină, numai spre a o putea apropia, e poate simptomul cel mai sugestiv. încă o asemenea excursie şi «unchiul Sam» e î n stare să strige «jos republica!» Ce vreţi, aceşti fervenţi republicani îşi închipue că regalitatea presupune o altă esen-ţie emoţie în lumea astronomilor. Când contemplatorii »păţiilor celeste se aşteptau mai puţin, Marte a făcut un «tur» înspre pământ, apropiindu-se de el cu opt milioane de mile. Se pare că, deşi în acele regiuni o asemenea distanţă nu este mai impresionantă decât Bucureşti—Ploeşti, totuş ar înlesni mult observaţiile tereştrilor, asupra planetei care-i preocupă aşa de mult. Misterul lui Marte este o veche obsesie.. Mulţi deţinători de telescopuri şi care în numele unei ştiinţe positive cad în doaga poeţilor uitându-se la stele, au vrut şi cred să vază in Marte existenţa unei alte lumi. Deseori romancierii au şi descris-o Ai dacă planeta vagabondă şi-ar continua călătoria înspre noi! Ce perspectivă să facem de concert ocolul soarelui, la o depărtare care să îngădue lui Marte şi Pământului nu numai un amical schimb de Mesaje, dar şi de mostre omeneşti, dacă în adevăr vor fi existând şi Marţieni. A merge «pe lumea cealaltă», care să nu fie acea din Scriptură, ar deveni suprema ambiţie de viligiatura. Mulţi poate ar vrea să şi rămâe. Colonizările interplanetare arită omenească, tocmai fiindcă nici odată n’au cunoscut-o prin ei înşişi. Ei n’au experienţa acelui «gentilom de cameră» din timpul lui Ludovic al XIV, zis şi Regele-Soare, având demnitatea invidiată d’a ajuta pe Suveran în detalii de toaletă mai intimă, — şi care întrebat de ai săi, odată când se dusese să petreacă un scurt concediu în Bretania natală: «— Ei, cum este de aproape ? Adevărat că e un Soare ! a răspuns mai mult flegmatic: — De, ce să spun, pot zice că în ce mă privește, am văzut mai mult o Lună... fi o mare problemă în cele două lumi, chit să se vază ulterior, care s’ar strica mai mult una pe alta- Dar câmpul ipotezelor e infinit ca spaţiul, — şi capitolul acesta nu e o prefaţă de roman. P. M. — Pământ şi Marte — nu sunt încă aproape de a constitui o monogramă; cel mult dacă ar rămâne, cum unii are, o indicaţie... « E întrebarea însă dacă tot haimanalâcul vr’unui astru, mai susceptibil de-a veni în contact cu noi, provoacă tulburarea astronomilor politiei. Ca nici odată aceştia îşi scrutează intr’una orizontul, — şi unii îl văd, ca şi cum l-ar privi prin sticlă neagră. Mai deunăzi telescopurile erau îndreptate spre Belgrad. Se vorbeşte, e drept, de stele călătoare, — nu însă cu Simplonul. Şi în orce caz, nu toţi cei care gândesc, că aventura Magilor se poate repeta, au cuvânt să aştepte steaua complezentă, spre a-şi găsi orientarea. Firmamentul în ceea ce numim politică are uneori asemănări ciudate cu bolta înstelată... Vă închipuiţi dacă nu e o durere pentru politicaştrii astronomi, să se vază în eventualitatea de a fi ţinuţi departe de calea laptelui, — şi a mierei!* Instinctul popular a localizat în «ceasul rău», pentru care nu există un meşter ceasornicar reparator,capriciile fatalităţei. Pendula sonoră care decorează banca Bercovici a sunat indiferen-t natura situaţiei; un senat, de pildă, că, pe acela în care «Cei trei teşghe-1 nu se va prezenta consiliul nouei tarii, Max, Ellye şi Adolf, deveneau facultăţi — pentru simplu motiv că subiect de actualitate într un film acesta incă nu există. Ar dori insă de moravuri... toată lumea cu dragoste de biserică Destinul are câte odată coinciden ?i de invătământ, ca aceste derote remarcabile— D. Adolf, oare în gări dela lege să fie mai mult for tr’o trivială parodie a Muschetari- ]mnie decât materiale lor ar fi berbantul Aramig, a cunoscut, într’o celebră aventură ce nu i s’ar putea sări decât pe hârtie de Armenia, senzaţia, în adevăr, unică, a unui financiar închis la două zero... Cum vreţi ca bietul om, să mai poată «mirosi» ulterior afacerile Văd, de exemplu, intre candidaţi câţiva cari nu au nici măcar titlul de doctor. Nu pretind că în fond acest titlu este absolut necesar. Indrământul teologic se va împodobi, desigur, cooptând pe Nichifor Crainic care, e adevărat nu are diploma de doctor, dar are ceva mai proaste. Totuşi ce miros, dacă dar ai v Uni decât atât, şi anume: ştiinţă, sediul băncei din Lipscani a răzbit talent şi personalitate. (Despre Ntţi în palatul de justiţie—chifor Crainic se vorbeşte in legătură cu catedra de literatură reli- Probabil tot într’un «ceas rău» de 1 gioasă. Personal, l-aş fi preferat la Berimley, specialist în altfel de conj0 catedră de apologetică). Dar ar fi o simetii, a trebuit să examineze prea de aproape arhitectura temniței Jilava. D. general Popescu-Sanitaru n'a- re «bonomia» atribuită părtei a doua din numele ce poartă. De altminteri nici d. Berindey —i arhitectură nu pare acomodant, cum presupun a fi celalt purtător de acela? nume, d. Ciocolată-Berindey. S’ar zice că, uneori cel puţin, «cai putere» inspiră celora ce-i au idea tuturor puterilor. E destul să fii eu mâna pe volant sau proprietarul unui astfel de instrument anti-pedestru, spre a-ţî închipui strivirea unui pieton un accident banal, iar spârierea Instruirii maşinei o monstruositate capitală. Nu ştiu în ce măsură inopinata escunsiune la Jilava, unde în ciuda acestui apos nume poţi să te usuci ca o stafidă, va fi o pildă pentru toţi... Dacă reţeta, poate niţel exagerată, are să aibă efecte salutare, generalul Popescu-Sanitarn va fi contribuit la buna stare sanitară a pedeștrilor, mai mult ca întreg depar- chestiuni; nu e în interesul nimătamentul sănătăței... Iwwi. Dar să se isprăvească cu siste*i mul! Biserica e datoare să o ceară ■erqsBOu jcuiSajj enpu ep ntSeru I hotărât. •o un e — j unu gin ‘em-puss «q | Mae Ionescu C. Gongopol c£»-------Duminica Ziarele anunţă că Senatul Universitar din Iaşi a fost convocat pentru a face recomandări de profesori la noua facultate de Teologie ieşană... cu sediul la Chişinău. Se dă chiar o listă de viitori profesori, sau cel puţin de oameni cari ar dori să fie. Pe mulţi din ei îi cunosc. Nu vreau să stăruiesc asupra valorii lor ştiinţifice. Senatul universitar respectiv e in orice caz mai în măsură decât mine să o facă. Este totuş cazul a stabili câteva principii. Recomandările se fac pe temeiul legii actualmente in vigoare. Unele derogări vor trebui să fie, pentru că ele rezultă din însăş neiertată greşală, dacă criteriul aplic al lui Nichifor Crainic s’ar extinde şi asupra altora. Că nu sunt candidaţii Se poate. Eu am spus’o mai de mult. Asta nu scuză însă numirile nelegale şi nejustificate in fond. Senatul Universitar nu va uita desigur că recomandările sale, chiar adoptate de minister, stau sub controlul justiţiei Asta întâiu. Şi al doilea. Văd între candidaţi pe un domn care e doctor, dar e şi ateu. Ateu declarat şi recunoscut ca atare. Poate să fie el numit profesor la o Facultatea Teologică? Ştim că aci încep arguţiile. Fiecare va veni cu un distingur. E zadarnic. Sofismele nu mai amuzează pe nimeni. Trebue să se statuieze odată pentru totdeauna. Cine nu e creştin nu are ce căuta intr’o şcoală teologică ca cea de la Chişinău. Si afn urmă, mai există şi un drept canonic. Cel puţin un asemenea împrejurări trebue făcut valabil. Ştiu că avem episcopi divorţaţi; ştiu că avem preoţi profesori universitari, membri ai lojilor massonice; nu vreau să deschid aceste Revenim asupra povestei «evenimentului» ce ar fi să se producă în politică, spre a da unele detalii, cari ar putea să pară anecdotice, — și totuși sânt perfect exacte. Se zice că d. general Averescu fi d. Ionel Brătianu sunt de-acord, dar adevărul este că sunt de-acord numai pentru a se opune ca anumite eventualităţi să se producă. Cei doi şefi de guvern că nimic nu-i opreşte de-a se trage pe sfoară, reciproc, — odată faptele împlinite — fi dovada și-au făcut-o zilele trecute, în fata unui simplu svon, rămas fi pănă astăzi în întunericul încertitudinei. D. general Averescu, chemat la telefon de-un fruntaș liberal, alarmat că «eventualitatea» e la poartă, a răspuns calm: — Ce vrei să faci?. Dar nici d-ta nu pari prea îngrijat, de vreme ce-mi vorbești de-așa ceva prin telefon... Voiu cerceta... Un consiliu liberal ... D. Duca a dat bagna la d. Brătianu şi amândoi la d. Al. Constantinescu- Un «consiliu» s’a ţinut în grabă, în timp ce d. general Averescu cerceta fără emoţie şi fără rezultat... D. Brătianu a expus punct cu punct cele discutate la Florica şi a arătat că d. general Averescu a fost de acord cu d-sa să... spere că nimic nu se va schimba. Dar pentru «a doua zi» a evenimentului, d. general Averescu s’a arătat rezervat și resemnat, ferindu-se de angajamente formale sau luându-le doar cu jumătate gură... Ceeace a făcut pe d. Brătianu să creadă că d. general Averescu nu mai e distns să scoată castane din foc... Conversaţia telefonică dintre d. general Averescu şi fruntaşul liberal a mărit şi mai mult nesiguranţa d-lui Brătianu şi neîncrederea în «acordul de la Florica». De aceea d. Brătianu a simţit nevoia unei soluţii proprii pentru orice eventualitate, pentru realizarea căreia să nu aibă nevoe de concursuri îndoelnice din partea d-lui general Averescu. Prin noi înşine... Şi d. Brătianu a găsit soluţia salvatoare, care, bineînţeles, e un fel de «socoteală de aessă». E adevărat însă că ale d-lui Brătianu se potrivesc totdeauna... «Prin noi înşine» este soluţia d-lui Brătianu, — şi aplicarea ei o certitudine matematică. In ziua în care evenimentul misterios ar deveni şi iminent, d. Brătianu îşi va manifesta dorinţa de a-1 prezida: «Cine poate mult, poate şi mai puţin», — zice un vechiu andagiu, iar un altul spune că «Ies absents ont toujours tort...» D. Brătianu nu admite să fie absent de la nici un eveniment important. De aceea, o criză bruscă de guvern se va produce la momentul oportun, — şi guvernul Averescu, va trece mâna unui ad-hoc guvern Brătianu. Camerele îşi vor face datoria, — şi apoi vor pleca şi ele... ACTUALITATI DE Intre d-nii Brătianu şi Averescu. Acordul de la Florica si surprizele lui. D. LENER AL AVERESCU D. IONEL BRATIANU Dar mituitorii Berkovitz? Este suficient să iubeşti din plin, întriunul din elementele desordinei morale a societăţii româneşti, ca din toate părţile necunoscuţi, pe care o explicabilă frică de oameni necăjiţi îl făcea să tacă, transformat în informatori să colaboreze fireşte anonimi la o operă de pură apărare naţională. Şi măsurând graba cu care din zeci de părţi mi-au venit fişele celor trei bancheri Elly (şeful bandei) Adolf (zis din closet) şi Max (zis tâmpul) toţi trei colectiv abstractizându-se sub firma comercială şi comodă «Banca Berkovitz». Ceea ce măreşte surprinderea oricui, dar dă o şi mai accentuată semnificaţie, justificând până la evidenta matematică orice violenţă, de orice natură împotriva celor trei Berkovitz, este faptul că majoritatea celor ce mi-au adus Informaţiile suplimentare au fost evrei. Cât de nemernici, cât de odioşi sunt aceşti indivizi Elly, Adolf şi Max daca au isbutit să piardă chiar refugiul unei solidarităţi de rasă ! Nu mai poate fi vorba deci de un articol, două, menite cel mult să tulbure liniştea celor trei, aşa cum becul electric brusc aprins arunga o vremelnică panică în rândurile roşiatice ale ploşniţelor, el de o acţiune neîntreruptă spre a fixa în conştiinţa românească primejdia ce o reprezintă «Banca Berkovitz». Aşadar un împărţitor de instite, mai puţin pregătit sufleteşte pentru eroismul ce-l prescrie, pentru orice funcţionar al statului, bugetul, s’a lăsat corupt de Banca Berkovitz, spre a reduce impunerea. Dar trebue observat că şi tn trecut aceiaş bancă a fost taxată la impozite cu o ■uanectă bunăvointă. Iti 1M3 s’a stabilit că venitul Băncii Berkovitz cu un capital de aproape un miliard este de— 2# ral- Moane. Iar comisiunea de apel a găsit că chiar această evaluare este (citiţi bine) exagerată şi a redus acest venit la ceva mult de 4 milioane. Pentru orice minte limpezită de oculte obligaţii, reese evident tactica unei sistematici corupţii întrebuinţată de familia Berkovitz abstractizată comercial în banca ce are acest nume colectiv. Şi magistratul dovedit victimă a corupţiei băncii Berkovitz este târât în faţa justiţiei, desfiinţat moralmente înainte chiar de a fi judecat şi condamnat. Dar vinovaţii principali, corupători ? Dacă o elementară grijă a legiuitorului de a apăra ordinea morală a unei naţii, a fost absentă, rămâne totuşi o infracţiune penală. FRUSTRAREA FISCULUI. Articolul 144 c. p. prevede o pedeapsă de la 2—3 ani şi o amendă îndoită a lucrurilor primite sau făgăduite pentru orice primitor de mită, adăugând că «banii sau darurile, ori valoarea lor se vor lua pe seama ospiciilor, sau caselor de binefacere ale localităţii unde s’a comis mituirea». Dar este şi un articol pentru mituitori. Articolul 47 c. p. spune «sunt agenţi provocatori acei cari prin daruri, promisiuni, ameninţări, abuz de autoritate sau de putere, uneltiri culpabile, vor fi provocat la o infracţiune sau vor fi dat instrucţiuni spre a se comite. ACEŞTI AGENŢ! SE PEDEPSESC ÎNTOCMAI CA AUTORUL». Din combinaţia art. 47 c. p. cu articolul 144 c. p. rezultă penalitatea pentru mituitori. Este adevărat că unele tribunale şi parte din doctrină susţin că legea nepedepsind exares un text special decât pe mituitorii martorilor, mituitorii funcţionarilor nu s’ar pedepsi. Această Interpretare este Inadmisibilă şi niciun tribunal nu-i legat de ea, art. 47 c. p. urmând a fi combinat cu toate textele codului penal (furt, excrocherie, viol, etc). In acest sens la noi: Tanoviceanu (ems II pag. 41) M. Dumitrescu (drept penal pag. 24) Fratoştiţeanu (Dosarul No. 44/88 p. 345) şi unanimitatea doctrinei franceze, unde găsim şi text special art. 17% c. p. francez şi după cum aflăm în toate legiuirile civilizate, astfel: art.252 cod penal belgian, art. 117 c. p. olandez, art. 470 c. p. maghiar etc. Vechile noastre legiuiri pedepseau de asemenea pe mituitori. Dar lăsăm coloanele «Cuvântului» deschise avocaţilor cinstiţi pentru a discuta mai pe larg chestiunea penalităţii mituitorilor. Dar cine trebue să pornească acţiunea publică ? Evident persoana prejudiciată, ministerul de finanţe Cum ar putea să pornească o asemenea acţiune d. I. Lapedatu când banca celor trei escroe« Bercovic». (ERy, Adolf şi Max) sunt «letentorii celui mai mare număr de acţiuni iar ministrul de finanţe nu este numai aspirant sprijinit de ^ Pr^iînnn 1*» TR'irâ.ț) N° ţională dar este şi director eoop-Cineva m’a informat că i se serveşte chiar leafa de director şi acum când este ministru. Va înţelege oricine că numai reacţiunea conştiinţei româneşti deşteptată va putea sili guvernul la o acţiune împotriva Băncii Bercovitz. Pamfil Şeicaru P. S însemnăm complicitatea tăcerii în coloanele ziarelor democrate «Adevărul», «Dimineaţa» şi «Lupta», dovedind Încă odată că stăpânii in ideologia democrată sunt posesorii capitanului vagabond, bancherii. Luni I Noeembrie ISs. Alarma de TITUS ENACOVICE 600»---III Deliafia este un furt sub ocrotirea legiior S’ar părea că leacul inflaţiei este deflaţia. Am ajuns la deprecierea moneţii emiţând hârtie fără acoperire la banca de emisiune, leacul nu este operaţia inversă? Retragem din circulaţie acea hârtie emisă fără garanţie şi redăm moneţii vechea ei valoare. Această întoarcere la ce a fost este de un simplism nepermis oamenilor cari pot judeca faptele în lumina experienţii singura concludentă. Au fost nevoite toate statele în timpul războiului şi în perioada critică de după război, din lipsă de bani şi de credite, să-şi procure mijloace de plată, şi unul din ele a fost emiterea de hârtie monetă prin banca de emisiune. Dacă am presupune cazul nostru. Aveam filte milioane lei aur în circulaţie, în momentul când statul a cerut Băncii Naţionale să facă prima emisiune să zicem de 60 milioane lei, prin ce s’a tradus această nouă emisiune? Prin scăderea valorii biletelor cari se găseau în circulaţie cu 10 la sută. In acel moment automat din 100 de bani, proprietarul leului nu mai poseda decât 90 de bani. La rândul lor detentorii de lei au plătit acelora de la cari primise lei de 100 bani valoare, sau obiecte cu preţul fixat în lei bani, lei de 90 bani valoare şi operaţia s’a continuat scăzându-se valoarea leului la fiecare nouă emisiune. Fiecare emisiune nouă reprezintă un nou impozit pe detentorii de hârtie monetă şi acest impozit era transmis de debitor creditorului său. Desigur că impozitul deşi suportat de toată lumea, a fost resimţit mai puternic de împrumutăttorii pe termen lung. Au fost păgubiţi creditorii, dar adevăratul beneficiar a fost statul. Inflaţia a fost deci făcută în folosul statului, rentierii şi creditorii au fost victimele unui cataclism, cum victime au fost morţii şi invalizii de război. Dacă am voi să reparăm nedreptăţile rfizibenului dacă am voi să reparăm nedreptăţile inflaţiei cine ar putea calcula ce a pierdut fiecare individ de pe urma inflaţiei. Nimeni. Prin urmare repararea este imposibilă. În orice caz nu deflaţia poate repara ceva din nedreptăţile inflaţiei. Deflaţia măreşte valoarea hârtiei monete, deci este în avantajul detentorilor actuali de hârtie monetă, nu al detentorilui din timpul inflaţiei. Deflaţia măreşte datoriile. O sumă de 1000 lei împrumutaţi în Mai trecut, când reprezenta 17 lei aur, va reprezenta poate 34 lei aur luna viitoare, când datoria ar ajunge la scadenţă. Va plăti deci debitorul dublu decât a primit. S’ar putea răspunde că în timpul inflaţiei se întâmpla invers. Desigur. Dar atunci beneficiarul era Statul şi se poate concepe un impozit pus de stat, pe când acuma beneficiarul ar fi numai creditorul şi nu se poate concepe un impozit perceput de la o categorie de cetăţeni în folosul alteia. Şi în afară de orice discuţie de echitate, se pune întrebarea: Pentru ce să facem deflaţie? Care este avantajul ei? Când s’a făcut inflaţia nu a cumpănit nimeni influenţa ei dezastruoasă, ci s’au plecat toţi în faţa nevoei statului. Raţiunea de stat este suficientă pentru a motiva orice măsuri. Dar când raţiunea de stat nu Deflafia este Întoarcerea progresivă a francului la paritatea aur de dinainte de război■ Asta ar însemna că după ce am zdruncinat fara prin nestabilitatea monetei prin inflaţie, ne propunem s'o lecuim prin nestabilitatea monetei prideflaţie. Este o sfidare a bunului simţ. GASTON JEZE Profesor «le finanţa la facultatea «de drept din Paris mai poate fi invocată, e nevoe să ni se spună avantajele unei operaţiuni cum ar fi acuma «leflaţin. Avem azi în circulaţie 21 miliarde care reprezintă pe cursul de azi 609 milioane lei aur. Ce avantaj am avea dacă în locul celor 21 miliarde lei hârtie am avea 609 milioane lei aur, dacă am fi siguri că cele 21 miliarde lei hârtie vor reprezenta și în viitor tot 609 miliarde lei aur. Când cele 21 miliarde de lei hârtie reprezintă în Mai 1926 357 milioane lei aur, azi 609, iar în viitor vor putea reprezenta o cifră intermediară între ele sau chiar 900 milioane lei aur, atunci este haos. Nestabilitatea monetară nu se poate tolera când tindem către o însănătoşire a economiei naţionale. Dacă am presupune că stabilizăm la cursul actual şi că 21 miiCitiţi continuare în pag. II-a) --------aestta------- In momentul când toate ţările cu monetă depreciată îşi stabilizează monetă pentru a nu ruina producătorii şi Statul, noi am legiferat nestabilitatea monetară pe 15 ani, ca urmare a deflaţiei. Cereţi stabilizarea leului pentru a salva de ruină Statul român şi ne voi toţi I ni Cultură - dar să nu se supere servitorii Orice program politic se împodobeşte de la o vreme încoace cu o mică floare albastră şi fragilă — dar inutilă floare de hârtie. E vorba despre capitolul propagandei culturale, ofensivei culturale, campaniei culturale... Termenele variază după vehemenţa ori vagul în care se complace fiecare program. Dar preocuparea, rămâne aparent lăudabilă, fiindcă nu satisface nici un interes electoral imediat. Deşi interase există, fiindcă pentru „culturd» se prevăd fonduri şi unde sunt fonduri de pompat, apare automat şi beneficiarul clandestin care-şi aşterne ventuza, pe supt. Guvernul ne-a oferit încă din astă primăvară un asemenea mănunchiu de îmbătătoare floricele. Prezenţa atâtor cărturari şi scriitori în fruntea posturilor cu grea răspundere părea îndestulă garanţie că programul avea totuşi un temeiu de sinceritate. Bugetul sleit n’a îngăduit încă nici o realizare. Aşteptăm ianuarie să asistăm la înfăptuiri. Până atunci, periferia partidului poartă grija ca cele mai bune intenţii să fie discreditate. Nu facem niciodată afirmaţii fără a le sprijini pe un exemplu. Pomeneam, nu de mult, despre caşul unui director al unui liceu dintr-un oraş moldovenesc, declarat adversar hotărât al propriilor sai elevi, Ugolino dzvorându-şi pruncii. Caşul e însă mai trist şi mai comic în aceiaşi vreme de cât o socoteam, după lămuririle accesorii pe care ni le trimite un cititor. La acelaş liceu, elevii ultimei clase se adună odată pe săptămână Sâmbătă, două ore peste program, seara între 6—8, şi sub supravegherea profesorului de limba română, îşi complectează cunoştinţele literare prin lecturi, critici, discuţii contradictorii. Un gând bun, pornit de la un suflet sfios şi sârguincios peste măsură, cum îl cunoaştem pe acel profesor de literatură. Roadele sunt vădite. Examenul de baraloriot n’a dat rezultate atât de catastrofale ca aiurea. Absolventul părăseşte băncile şcolii cu un început, de cultură generală şi cu o înclinare către lectură, care nu poate decât încânta într’o vreme când sportul a acaparat exagerat îndeletnicirile extraşcolare. Ei bine, directorul, căruia elevii cu finul instinct al cornilor i-au descoperit porecla «Mamuţii n», în loc să sprijine hărnicia studabilă a profesorului şi sârgulina alevilor, refuză a pune la disposibil o clasă pentru aceste ore suplimentare. Motivul nu e nici caracterul cursurilor şi discuţiilor nici vre’o chestiune de economie bugetară■ ci pur şi simplu fiindcă se sunără servitorii, care refuză să cureţe o clasă, odată pe săptămână, cu două ore mai târziu. Astfel, profesorul şi elevii, au apelat, la bunăvoinţa unui director de şcoală primară care le-a oferit adăpost într-o clasă cu 12 bănci unde se înghesuesc 87 elevi. „ Director se teme să nu cadă în disgraţia servitorilor. Si totul se pt trece la liceul din orasul moldovenesc, ca in cea mai fericită tari sub guvernul ofensivei culturale. Ion Darie ■--------«c&os------