Cuventul, ianuarie 1927 (Anul 3, nr. 650-673)
1927-01-01 / nr. 650
ANUL al 111-lea No. 650. REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA»4, STRADA SĂRINDAR, * _ . . 78/09 Administraţia telefon s \ 78/10 Redacţia Director politic: TITUS ENRCOVICI Director: C. CONgQPOI. Publicitatea elarnic», concesonată exclusiv• SOCIETATH GENERALE DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER şi S-BERGER Str. Eug. Carada (fostă Karagheorghevici), 9 Telefon: tiS. I /■}\ rS ••• ■" ■»% relativul ei necesar, controlul opiniei publice exercitat prin presă, in afară de faptul că e un non-sens, dar degenerează în cea mai desgustătoare tiranie, feroce şi iresponsabilă. In guvernul actual sunt şi filosofi. Aceştia înţeleg ce însemnează corelaţia în viaţa unui organism. Nu ar putea acorda o consultaţie şi organelor... competente î şi a.«, celorlalţi se tragă însă consecinţele , şi să se modifice întreg mecanismul actualei aşezări politice, din care libertatea presei depurge doar ca un corolariu. Ar fi o operaţie logică şi normală. Altfel avem dea face cu un hibrid. Căci o viaţă de stat demo - mădeşte de câteva zile, seara şi di-*cratică şi constituţionala, fără co-Un confrate, căruia îi place să se amuzeze luând în serios normele constituţionale ale vieţii noastre publice, a descoperit că proectata lege a presei nu se va putea vota pentru că nu e constituţională. Ziarul respectivului confrate îngră- ’ — 1- -î.___II_____ mineaţa, texte şi consideraţiuni în sprijinul temei sale. Şi o dovedeşte aşa de bine, încât, până la sfârşit, devii neîncrezător. Căci dacă în adevăr faptele sunt aşa, şi totuşi legea a fost concepută, e că ea se va înfăptui chiar peste prescripţiunile constituţionale, care, doamne, nu puteau fi ignorate, ci pur şi simplu neglijate. In acest caz însă ampla lecţiune de drept constituţional aplicat pe care o face confratele nostru este deadreptul zadarnică. De ce să nu fim sinceri cu noi înşine ? Oare constituţionalitatea vieţii noastre publice a fost grija care a prezidat la alcătuirea proectului de lege ! Sau tendinţa de a sustrage această viaţă de sub un control care începea să devie neplăcut ? Este pentru prima oară când se calcă la noi în ţară, de drept şi de fapt, dispoziţiile constituţionale? De ce să credem, deci, că se vor sfii de data aceasta guvernanţii noştri puşi în faţa textelor, când mai acum un an au comis o altfel de gravă călcare a constituţiei, sub care geme şi azi ţara , şi va geme încă, până ea nu va fi anulată. Poate că mai degrabă ar trebui să considerăm rezultatele unei aplicări a eventualei noui legi de presă Atunci vom înțelege de ce această lege le e necesară, și de ce va trebui să se voteze. Afară numai dacă. Sunt, în proectul de lege al autorului cu nume articulat femenin, dispoziţiuni de două feluri. Primele, restrictive: nu ai voie să ataci biserica şi pe reprezentanţii ei. Măsura să zicem ca e bună. Dar ce însemnează «să ataci», — şi ce nu semnează «reprezentanţii ei» ? Dacă o faţă bisericească se face, să zicem, — prin imposibil — vinovat de simonie, de beţie sau de prea - curvie, şi dacă eu spun lucrurile astea, am atacat biserica? Dumneata, cetitor, neinteresat de cât la exactitatea faptelor, vei spune că nu- Dar cine îmi garantează că de aceeaşi părere va fi censorul ? Mai ales când el s’ar putea să reprezinte şi alte interese decât cele ale exactităţii faptelor ! Legea crează prin urmare anumite chestia ai rezervate, cari nu mai pot de azi înainte sta sub controlul presei. Ca şi cum presa nu ar fi datoare să înregistreze tot ce se întâmplă, — sau ca şi cum întâmplările de acest fel nu s’ar încadra în viaţa publică ! In al doilea rând, legea stabileşte, pentru presă, anumite responsabilităţi. E o măsură în potriva căreia cei din urmă cari vor protesta sunt ziariştii Căci, fără nici un fel de orgoliu, dacă în toată viaţa noastră publică mai e undeva cavalerism, apoi desigur el e în ț»’*' să. Totuș sunt de făcut unei' n * semnări Legea nu acord* ,m. ex,'®® de cinstire pe care »treoui să-l apreciem după r-;*1"*4- C&f .numai presa demnă de a fi mxn iu- ‘,5 â, între toate categoriiJ'' “ Pro^es^on*9fI ai vieții pudice. In adevăr , e responsabil un om politic de actele pe cari le face? D-l Ion Brătianu a făcut războiul, pregătindu-l aşa cum l’a pregătit. L’a tras pentru asta cineva la răspundere . Se poate pretinde ceva împotriva d-lui Vintilă Brătianu care totuş a sugrumat, prin politica d-sale financiară, o întreagă ţară românească ? Dar pentru actul de la «soborul celor 70 de apostoli» cine este responsabil ? Se gândeşte măcar cineva să ridice chestiunea ? Unui comandant nenorocos sau incapabil i se ia comanda, atunci când nu şi-a luat el singur zilele. In om politic nenorocos, criminal sau imbeciliu se retrage nici măcar pe un timp din viaţa publică. Ziariştii vor trebui să fie însă responsabili. Suntem recunoscători legii pentru această cinste ; ea ne asimilează dintr’o dată cu militarii în timp de război. Este în adevăr singura asimilare pe care o acceptăm Pentru că ea corespunde realităţii... Legea Pella în semnează suprimarea libertăţii presei. Este un fapt care atacă libertăţile constituţionale în genere* Asta însă nu ne emoţionează, şi nici nu vom protesta. Libertăţile constituţionale nu au .O valoare prin ele înşile. Epoca «drepturilor naturale» a trecut- Abstracţiunileilozofiei iluministe trebuesc depuse cât mai repede la magazia de recuzită a istoriei. Dar cu o condiţie : toate. Nu ne supărăm dacă ni se ia dreptul de a controla viaţa publică. Să Skythes O văzurăm şi pe asta. Ziarul lui Szele Béla, Kahana, Grünfeld, Stein et co. —graţioasa noastră simpatie învechită «Brassói Lapok» — face apel la spiritul de solidaritate al gazetarilor români, cu prilejul faptului că unii din oamenii săi au fost omişi din lista celor găsiţi îndreptăţiţi să beneficieze de permisul permanent de liberă circulaţie pe căile ferate. O văzurăm şi pe asta. Nu un apel de solidarizare al Sindicatului confraţilor unguri, nici un apel al altora dintre ziarele ungureşti cinstite, ci tocmai al peştiferului cuibar care infectează puritatea atmosferei Braşovului. Convine oricine, că este prea mult. Solidarizare cu d. Szele Bélát Pentruca avocatul care n’a putut ajunge la permisul de c. f. r. al parlamentarilor fiindcă a insultat pe Regele Ferdinand, să-și poată face drumurile profesionale pe cheltuiala Statului i-atut în Solidarizare cui fostul comisar bolșevic Seres-Stein, pentrucă dumnealui, aflând după fuga din Ungaria horthistă că are aptitudini de gazetar provocator la adresa României, s’a gândit că nu-i este de ajuns ospitalitatea de care se bucură în România ! Sau cu fostul solgăbirău Teleki Dezső, pentru care ziarismul provocător la adresa României a fost un simplu refugiu din faţa obligativităţii jurământului către statul român . Cu sionistul Grünfeld şi antisionistul său frate, cari n’au alte relaţii in hârtia tipărită decât pe cele de editori speculanţi şi de importatori de maşini tipografice horthiste ajunse în discuţia justiţiei ! Sau cu Bernat Kahana, alt editor, care nu ştim ce alte motive de solidarizare poate invoca, decât pe acela de frate al comunistului M°ses Kahana, condamnat de’«Tând la Cluj, la 5 ani %p***oare, pentm agitaţie • ţi.aat! Puteau face apeluri de solidarizare atâţia pe cari îi cinstim. Şi nu s’au trezit decât dumnealor de mai sus. Ei, ale căror provocări la adusa ţării ospitaliere sunt atât de cunoscute. Şi a căror «colegialitate» s’a remarcat într’un chip atât de onorabil, în atâtea rânduri. Ba insultând personal, ba recurgând chiar şi la obrăznicia de a atribui altora procedeie despre cari ştiau foarte bine că sunt ale achizitorilor periodicului oficios de la Arad al d-lui Vasile Goldiş. Socotim că sindicatul confraţilor maghiari ar trebui să intervină împotriva unei atari grabe de-a compromite cauza drepturilor membrilor săi cinstiți. I. T. Revine la actualitate chestiuneagrupului Goldiş, — a cărei rezolvare într’un fel sau altul a fost doar amânată..Intr’adevăr, era vorba ca până la 20 Decembrie d. Goldiş şi grupul d-sale să-şi limpezească situaţia, în sensul unei fusiuni cu partidul poporului, alături de care a făcut alegerile şi alături de care guvernează. O ceruse de general Averescu d-lui Goldiş, arătându-i dificultăţile menţinerii unei situaţiuni echivoce, cu atât mai echivocă cu cât majorităţile Oamerii şi Senatului sunt capabile în orice moment să ia atitudine împotriva miniştrilor goldişti şi-ar putea astfel provoca o criză ministerială. Pentru orice eventualitate — după cum am anunţat la vreme — d. Goga luase înscrierea discretă şi individuală, a fiecărui goldist, în partidul poporului şi era acela care împingea la o lichidare violentă a tovărăşiei averescano-goldiste. După întrevederile Averescu—Goldiş D. Goldiş a rezistat însă, a amânat convocarea «partidului national» dela 20 Decembrie şi, în- tr’o serie de întrevederi cu d. general Averescu, a obţinut asigurarea acestuia că o lichidare violentă nu se va face. In întrevederile pe care d. Goldiş le-a avut cu d. general Averescu şi-a căpătat cuvântul şefului guvernului că nici un act de ostilitate, de oriunde ar veni, nu va găsi aprobarea sa ; că d. Goldiş şi amicii d-sale vor fi ocrotiţi chiar şi că un vot de blam acordat unuia dintre miniştrii goldişti va găsi guvernul întreg solidar în consecinţe.—d. general Averescu a cerut la rânduri d-lui Goldiş şi prietenilor d-sale să fursiemeze cu partidul poporului. Şeful guvernului a susţinut necesitatea acestui act şi temeiul: lupta împotriva opoziţiei naţional-ţărăniste ori împotriva partidului liberal, ori cola amândurora impune guvernului şi majorităţilor o reală comune. Fuziunea goldisto-averiscană ar putea cel puţin asigura spatele guvernului împotriva unei surprize din chiar sânul său şi ar întări guvernarea, adăugând în prestigiu patidicim poporului, baza acestei gvernuri. D. Goldiş a promis că va consulta «partidul său» şi, dacă acesta va fi pentru fusiune, va lua o hotărâre. Convocarea comitetului executiv al «partidului naţional» D. Goldiş a’sţinut de cuvânt, — pro parte: a convocat pentru 18 Ianuarie la Arad, comitetul executiv al partidului naţional spre a lua o hotărâre. Fapt este că în grupul Goldist este un puternic curent pentru fusiunea cu partidul poporului. D. Goldiş însă este categoric ostil, chiar de-ar rămâne singur, caz în care d-sa trece în partidul liberal, cu care are legături strânse şi al cărui reprezentant este, în realitate, în guvern. D. Goldiş va cere grupului său, solidaritate. E greu de admis că o va şi obţine, — dacă o va obţine, o va folosi pentru a nu fusiona cu partidul poporului. Şi situaţia va putea dura, echivocă, până la sfârşitul guvernării d-nul general Averescu, — sfârşit pe care, de altfel, nici d. Goldiş nu-l crede depărtat... ANCHETE POLITICE După întrevederea Averescu-Goldiş. -- Convocarea „partidului naţional“ Regele şi soldele ofiţereşti Greu îşi face drum cel mai elementar adevăr în mintea unui om politic. Preocupaţi de opinii şi mai ales de interese personale, nu pot vedea clar realităţile imediate dar ceia ce poate fermenta în sufletele unei categorii sociale o ovoăre pe care o săvârşesc cu cea ă»al dezarmantă Inconştiență. De'’!« război in i.iAixi im.] nnlitici ec*Jjfio:|,'cc do intensă product*«, -~g toate puterile produD^m/ ; .Hanui național sporea înrwnl'iă în ncelaş timp posibilitatea* unei mai repezi consolidări a noului Stat. Politica economică a Statului român, sub diferitele guverne a fost o politică de expediente, o cârpăcială de măsuri improvizate menite să sprun cine gospodăria unui Stat nu să-i dea posibilităţi de creştere, de înstărire. Fireşte cineva trebuia să suporte primele efecte ale unei politici economice dezastroasă ce a sărăcit Statul : funcţionarii. Bugetele au fost precise îndemnuri la Incorectitudini, la «spert», la măruntele expediente ce pot da Iluzia îndestulării funcţionarului nu cu un salar de mizerie ci cu un salar de foame. Inconştient» oamenilor politici a tin»* •' «să moralizăm administraţia Statului, căci Incorectitudinea se lăfăeşte cinic în fiecare serviciu administrativ», uitând că incorectitudinea funcţionarului o face obligatorie retribuţia bugetară. Cum funcţionarii Statului formează şi un‘serios contingent electoral (e singura cale prin care o problemă de Stat se poate impune politicianului) a început o mai serioasă examinare a problemii bugetare. O categorie logic a fost sortită sacrificiului : armata. Nereprezentând un serios capitol electoral, fiind un corp disciplinat (în sens de supunere necondiţionată şi nelimitată) armata a fost capitolul economiilor. Nu s’au înfuriat patrioticele sentimente ale d-lui Vintilă Brătianu când s’a hotărât sporul de hrană soldaţilor cu un leu, cu Infima sumă de un leu hârtie pe zi ! De ee-i soldat dacă nu să facă jertfe ! Nu-i vom putea cere d.lui Vintilă Brătianu să judece consecinţele pentru puterile, braţele muncitore ale ţării dacă In anii de serviciu militar proasta sau mai exact insuficienta hrană i-a pregătit la tuberculoză. S’au făcut economii la capitolul materialelor cu o inconştientă P« care nici vecinătatea, Rusiei nu a putut-o desmetici şi s’au făcut economii la soldele ofiţerii«** *** fff d că «el nu a«ni n« - —.»— mă pentru banii, *1 pentru mândria datoriei împlinite» cum scrie pateticşi stupid «Viitorul»! Am spus, nu odată, că siogara ge «nţie reală a hotarelor ţării o form***» armata şi în funcţie de puterea ei defensivă stă şi durata Statului român. Fără îndoială că banii patrioţi ai economiei celei mai desăvârşite pe socoteala altuia, au murmurat o viziune militarîstă. Iată că un om politic al cărui pacifism nu poate fi pus la îndoială, radicalul socialist Painleve, nu s’a ferit să rostească aceste idevăruri «Soldaţilor şi ofiţerilor ce nu-şi precupeţesc nici sănătatea, ulei viaţa în serviciul ţării, nu trebue să ne măsurăm recunoştinţa. Trebue să fie infinită Se înclină, cu dragă inimă să se creadă în ţară, că nu va mai fi niciodată războiu, şi că, în aceste condiţii, munca soldaţilor noştrii este inutilă. Ei bine această eroare trebue împrăştiată. Vom face totul pentru a evita Întoarcerea sălbatecului flagel care este războiul. Dar îl vom evita cu atât mai uşor cu cât armata noastră va fi mai puternică şi aceasta va fi cu cât noi îi vom îndepărta mizerabilele griji materiale. Şi fi cu atât mai curajoasă cu cât se va simţi încurajată de iubirea tuturor cetăţenilor». Este adevărat că Pavileve nu poate fi conorît până la o comparaţie cu d-l Vintilă Brătianu sau cu d-l Ion Lapedatu, norocul ţării In primul rând este că la ministerul de război şi se găseşte un militar hotărât nu să apere interesele armatei, ci însăşi posibilităţile de apărare a ţării. Am avut la îndemână datele tuturor străduinţelor generalului Mircescu, nu le-am dat publicităţii pentru a nu mâhni pe ofiţeri, nu am pomenit de rezistenţele tâmpite cu care avea de luptat spre a apăra instituţia armatei generalul Mircescu. Şi suntem înclinaţi a crede că toată străduinţa eroică * ministrului de război a rămânea zadar, nică dacă ilegale nu intervenea punând o rezoluţie categorică pe memoriul generalului Mircescu privin 1e arbitru suprem ai corpurilor administrative, Regele, conştiinţa permanentă a nevoilor ţării a pus capăt jocului primejdios al economiilor în bugetul ministerului de războiu. Regele a văzut dincolo de miopia oamenilor politici, fixând prin rezoluţia Lui dreaptă şi categorică datoria de a menţine pe primul plan al grijilor gospodăriei Statului român, organizarea şi necontenit îmbunătăţirea apărării naţionale printr-o deosebită atenţie faţă de armată. Vreţi să evităm răsboiul? Vreţi ca străduinţa voastră şi rodul trudei să nu fie într’o zi pârjolit de nenorocirea răsboiului. «Dar îl vom evita cu atât mai uşor, cu cât armata noastră va fi mai puternică şi aceasta va fi cucât noi îi vom îndepărta mizerabilele griji materiale, răspunde ministrul francez, radical socialistul Painlevé. Soluţionarea echitabilă a problemei soldelor ofiţereşti este numai o etapă în organizarea apărării naţionale, cu acelaş splendid, tenacitate generalul Mircescu, sprijinindu-se pe înţeleptul spirit de prevedere al Regelui, să silească guvernul a unifica materialul de luptă adaptfindu-l ultimelor progrese tehnice. Orice ban economisit atunci când e vorba de armată poate echivala cu un atentat împotriva apărării naţionale, împotriva siguranţei hotarelor noastre. Apărarea naţională are un sprijinitor, pe primul soldat al ţării Ierele. Generalul Mircescu să-şi aducă necontent aminte. Pamfil Şeicaru Sâmbătă 1 Ianuarie 1927 Scrisori din Spania Dictatura se consolidează Vechile partide politice încep a face amendă onorabilă — De la corespondentul nostru particular -Madrid, Decembrie 1926. — Elementele politice adverse directoratului generalului Primo de Rivera încep să facă puţin câte puţin, amendă onorabilă. Exceptând elementul socialist revoluţionar şi comunist contra căruia dictatorul dă dovadă de o vigoare de necrezut, toate celelalte vechi partide au ajuns să-şi dea seama că dictatura e consolidată, în Spania, în mod definitiv. Opinia publică se arată satisfăcută că vede un regim de ordine socială fără izbucniri de greve şi de conflicte muncitoreşti ce se isprăveau, câteodată, în sânge. Primo de Rivera aşteaptă Se vorbeşte, acum, de crearea unei puteri legislative alături de puterea executivă dictatorială. Aceasta înseamnă un mod deghizat, prin care, inamicii dictaturii, ar voi să vadă deschizându-se din nou vechile «Cortés». Pentru aceasta, ar trebui însă revizuită Constituţia Statului. E posibil acest lucru astăzi ? Să te pronunţi asupra chestiunii, e, cu totul, prematur. Evident, ea, ar deslănţui numeroasele pofte personale ale oamenilor politici, pe cari, dictatura, i-a îndepărtat dela putere şi n’ar putea decât să întindă curse generalului Primo de Rivera. Dictatorul o ştie. Şi, ca om îndemânatec, aşteaptă momentul : va mai trece mult timp până »«-¦•¤'—*-■ffuver' nul. Complotul catalan Complotul colonelului Maccia şi al Catalanilor săi, descoperit în Franţa, a făcut zgomot în străinătate, în rândurile democraţiei. In Spania, însă, a fost primit cu indiferenţă , şi încă mare. In Catalania chear‘ elementele conservatoare îşi dau seama, bine, că, materialmente, Catalaniei îi este imposibil să se separe de restul Spaniei. Poporul catalan trăieşte, fiindcă restul ţării îi cumpără produsele. Şi ştie că, fără monarhia spaniolă, Catalonia ar pieri în cea mai îngrozitoare mizerie comercială şi economică. Aceasta e cauza pentru care «aventura» catalană a luat un caracter cu totul «tartarinesc» , cu excepţia, bineînţeles, a câtorva fanatici şi a câtorva pescuitori în apă tulbure. Catalonia nu e separatistă Catalonia ştie că nu poate fi separatistă. Ea îşi iubeşte cu pasiune limba şi obiceiurile. De aceea închiderea şcolilor catalane şi interzicerea a oricărei datini scumpe catalanilor, ordonate de dictator, a însemnat o vexaţiune adusă sentimentelor ei regionale. Prmno de R.Avera şi-a dat seama. Şi a corijat-o, dând, limbei catalane, certificat de naţionalitate. Pentru prima dată, în istoria Spaniei, limba catalană îşi va avea academicienii săi, la Madrid, chiar în sânul Academiei Regale Spaniole, .Regele a şi semnat decretul. Spre a da caracter general acestei măsuri, şi alte limbi originale, ca valenciana, majorquina, basca, îşi vor avea reprezentanţii lor la Academia Regală din Madrid. Flatând orgoliul Catalanilor şi alte orgolii regionale, Primo de Rivera îşi asigură, în modul acesta, o majoritate şi se va putea bizui pe elementele conservatoare din Barcelona. Don Inigo ...Soseşte. Este aci. Câteva cea- 80M. Va fi primit şi dânsul cu festine... Schimbarea Domnilor, — se zice, — e-o bucurie a nebunilor... O maximă conservatoare şi o sceptică filosofie.Ar putea fi şi-un adevăr, cu aplicări intermitente. Istoriceşte, — o nedreptate... Mai potrivit s’ar părea pentru Monarhii efemeri, adică anii astronomici, care se nasc, trăesc şi mor după decisia solară. Regatul lor, pe care Timpul II cerne în sita lui eternă, deşteaptă in fiecare dată aceleaşi visuri şi Huşii. In orce rang, la orce vârstă, totdeauna, chiar cei ce se pretind căliţi contra acestor «slăbiciuni», găsesc, în paragraful de Destin ce înfăţişează un An nou, prilejul linei aşteptări, unei nădejdi, — şi unui sprijin. E un crâmpei de taină, care tulbură. In vremea, veşnic repetată cu o cadenţă monotonă parcă şi noi am fi aceiaşi. Un simplu joc al aparenţei. Or cât de minimală ar fi,— schimbarea totuşi se produce. La fie pe mi -o constaţi, ca întâmpini pe celalt cu o primenire în idei, cu alte stări de conştiinţă. Obscur sau nemărturisit acest proces moral există. Misterul care se ascunde în neştiutele lui faze e o atracţie, un farmec.. Te ’ntrebi ce-ţi poate aduce «mâine»... Iţi place ca să-l vezi mai bun... Şi iată rostul bucuriei. Oracolele legendare nu fericeaţi antichitatea... Când Pithya, la Delphi dedea răspunsuri evasive sau mai puţin înconjurate de nebuloase înţelesuri, cel informat de soarta lui nu se simţea mai liniştit. Sau era sensul mâhnitor, or rămânea nedumerirea. Şi curiosul pedepsit se chinuia ca mai înainte. Nu e mai bine pentru noi, fireşte, fără spiritism, chiromanţie, dat în cărţi sau prorocire de la semne din fundul ceştei de cafea ? Putem călători mereu după incertele miraje, văzând cum unele dispar, şi înlocuindu-le mereu. De sigur, nu extravagante. Sâ tu-ți filmezi miraculosul. Astfel or ce cumpărător la loteria pompierilor poate să spere milionul. Dar dacă s’aţi angajat în cheltueli anticipate numai în contul perspectivei, e un fel de „ Lapedatu şi echilibru-i budgetar. N’ai să-ţi închipui într’o zi, fiindcă e ultima din an, că are să-ţi cază o moştenire de la un unchi ce nu există; ai să descoperi, ca Tancred, sursa Pactorului român, — sau cel ,puţin un «Grigorescu» din cei zadarnic căutaţi... Dealtminteri nu s’a inventat un centimetru al Iluziei «Norocul», vag , în care toate sânt coprinse, prezintă mostre aşa de stranii, încât îşi zice fiecare: «de ce n’ar fi şi pentru mine ?» ajunge numai o plimbare prin galeria vieței biblice. Mă ’ntreb, câţi s’ar mai îndoi de drepturile ce-mi căpătat, — să fie cel puţin miniştri. Arsenic —-—exo----- (Citiţi continuarea» pag. II-a) latine, Hotine Tine-te bine Că Museala vine Cu oaste spre tine... (Cântec vechiu) Dacă acest cântec răsuna în gura Moldovenilor din partea locului acum 150 de ani în urmă, el ne răscoleşte şi azi, ca un ecou de trâmbiţă depărtată, aceleaşi primejdii ce n-au trecut încă. Fără să vrea, anonimul cântăreţ hotinean a pus în această strofă o grijă continuă şi un testament politic. Fatalităţile istoriei , desele războaie de sute de ani, raiaua turcească a Hotinului, ridicarea populatei moldovene de către Ruşi, au rănit locuitorii de baştină ai ţinut de APOSTOL CULEA , tulul cel mai neodihnit din trupulMoldovii. Şi după asta şovinismul cuceritor rus s’a pus pe lucru, cântând un «veşnică pomenire» Hotinului nostru în cuvinte de trufie sfidătoare : «Tu eşti azi numai o insulă morţilor Moldovii...» Cu voia Rusiei şi a Austriei de eli, au curs în pământul Moldovii de nord valuri de Rutenile peste Nistru; şi cu ajutorul stăpânitorilor oficiali, ei au cucerit pas cu pas parte din vechile noastre sate răzăşeşti, până le-au rămas numai numele. De atunci şi până azi, Ruteanul laudă în cântec binele şi belşugul dela noi; ba chiamă să vie şi alţii de ai lor în meleagurile Moldovii mănoasă şi îngăduitoare! Hai cu noi la Moldova Hai fetiţă dragă Unde grâul creşte ’n lanuri Pe câmpii şi dealuri Că 'n Moldova-s oameni buni Câmpia-i netejoară Vin cu noi, dragă fetiţă Cu faţa rumeioarfi ! Şi’n Moldova ne-om lua: De nevoi n’vn şti. Pâne-i multă, lumea s bună Şi-om trăi bine... Străbateţi salcie ţinutului: Doli neaii (lui Dolin), Bălcăuţii (lui Balcă răzeşul), Diincăuţi (lui Dancu), Securenii (lui Secure), Teţcanui Cristineştii, Româncăuţii, Darabanii etc., şi veţi descoperi pretutindeni tipul nostru printre sătenii de acolo. Nu mai ştie moldoveneşte, îl cheamă Putnariu, Munteanu, Cojocarii, Ceahlău... Cercetaţi actele vechi ale satului (răposatul Tudor Pamfile în broşura sa cHotinul la 1817» a fixat numele româneşti ale locuitorilor), şi veţi găsi adevăratele lor nume, azi schimonosite sau traduse în ruseşte Cândva, din prisosul românităţii şi cărturăriei de aici, plecau dieci ambulanţi să scrie cărţi bisericeşti şi să facă şcoală de iarnă până în satele Ardealului şi ale Maramureşului. Amintirea lor a rămas pe vechile cărţi de biserici săteşti. (Şi am scris eu «Timotei Pepelea diiacu ot Moldova de la Hotin fecior a lui popa Vasile», care ajunge apoi protopop în Vişăul din Maramureş, şi atâţia alţii). Cronica pomeneşte de un iscusit artist al veacului ,17-lea : e Grigore Corneseul. Neculce scrie: «Şi au trimis (Turcii) poroncă la Duca Vodă să-i trimiţă chip şi starea cetăţei Cameniţei, să vadă ce loc şi ce tărie ar ave Duca Vodă au trimis pre un nemiş din ţinutul Hotinului, pre nume Grigorie Corneseul ce era foarte meşter de scrisori şi de săpături la petre şi la alte lucruri, de au făcut chip cetăţei Cameniţei, de ceară, ca toate tocmelele ei din lăuntru şi din afară şi au trimis la împărăţie de au văzut. Şi mult s’au mirat de mărirea ei...» Prin 1837, eforul şcoalelor din Hotin, Alexandru Haşdeu dela Cristineşti, vorbea şcolărimei de acolo «Pământeni copii de aici, eu vă arăt din sfaturile strămoşilor noştri, oameni mari ai pământului Moldova...» In 1918 nu mai era nimeni dintre «pământenii copii de aici» cari să înţeleagă ceva din chemarea îndureratului patriot. Când tânărul Bogdan Haşdeu a fugit la noi, satele părinteşti (Pârdăii şi Cristineştii) erau moldoveneşti. La reîntregirea Moldovei le-am găsit «ucrainene» : Cherstinţi şi Hizdevo, cu bisericuţa Hâjdăilor dărâmată, mormintele familiei risipite în bălării, grădina năpădită de omizi, ca o simbolică prevestire, iar în casele unde trăiau tradiţii din «vechea slavă a Moldovii», azi nu se mai înţelege graiul cronicilor. Cristineştii este simbolul defensivei noastre de vin veac şi al inerţiei naţionale de un deceniu. Politica recuceririi poziţiilor pierdute nu se simte o şovăelnică şi timidă când caută să se afirme. Lipsit de comunicaţii, Hotinul pare funcţionarilor români un surghiun depărtat de Siberie. Soarta lor e lăsată adesea în seama parlamentarilor locali, guvernamentali ori opoziţionişti de formă, cari fac o politică aparte, aşi zice centrifugală dar bine deghizată. Când e vorba de apărat un punct de vedere «băsărăbean» împotriva celui general românesc, tainicii electori hotmoni de trei raţii se simt bloc,— firma partidului dispare. Din pricina lor nu s’au putut face acolo colonizări cu Moldoveni de aiurea în anul exproprierii. Din pricina lor n'avem acolo corp didactic suficient în afară de cel local (îndeplnic ca valoare şi sentimente) şi nici o acţiune culturală. Din pricina lor avem în Hotin revizori scaleri de control Ruşi sau rusificaţi ca să controleze ce ? Cum prosperează şcoala românească. Dragă Doamne ! încă un caz care s’a mai ridicat în presă ieni