Cuventul, noiembrie 1927 (Anul 3, nr. 913-942)

1927-11-01 / nr. 913

Anul al lll-lea No. 913 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA 4, STRADA SĂRINDAR, 4 Tel.fin 1 378/10 Administraţia telefon:­ 378/9 Redacţia Director politici TITUS ENACOVICI Director î €■ GONGOPOL m­in­icitatea ziarului, concesionata exclusiv SOCIETĂŢII GENERALE DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER şi S. BERGER Str. Eug. Carada (fostă Karagheorghevici), 9 Telefon: 311/S4 In zodie nouă Sâmbătă s’a împlinit ultimul ter­men, dat de guvern prin d-1 Tătă­­răscu, când trebuia să se publice în facsimil faimoasele documente doveditoare ale complotului împo­triva siguranţei statului. Precum ştiţi, nimic nu s’a dat publicităţii. Socotind după nevoia pe care gu­vernul o avea de asemenea docu­mente, pentru a-şi justifica măsu­rile excepţionale şi fierberea în care a pus întreaga opinie publică prin aceste măsuri, trebue să de­ducem că d-l Tătărăscu nu are nici un document. Totul nu a fost decât maşinaţie, şi încă de cea mai co­borâtă calitate­ Constatăm deci, în urma acestor întâmplări, că guvernul trece la metode noui de lucru- Pentru a se menţine şi pentru a convinge ţara de necesitatea absolută a permanen­tizării partidului liberal la cârma ţării, d-l Ion Brătianu recurge la mijloace pe care până acum nu le întrebuinţa decât o siguranţă gene­rală oare care şi ea în nevoe să-şi justifice existenţa, organizează sau cel puţin descopere comploturi. Numai că guvernul e un începă­tor în meseria asta, şi încercările lui au prea mult înfăţişarea unor biete schiţe de diletant. Să anali­zăm puţin evenimentele din­ ultima săptămână. D-l Manoilescu este arestat sub învinuirea de atentat împotriva si­guranţei statului, d-sa fiind nu numai purtătorul unor grave do­cumente, dar şi conducătorul unei primejdioase mişcări cu ramifica­ţii în toată ţara, mişcare tinzând la răsturnarea ordinei stabilite. A­­şa sunau informaţiile, răspândite mai mult pe sub mână de cei cari deţineau secretele instrucţiei.­­Luni şi Marţi eram încunoştiin­­ţaţi — dar cu rugămintea de a nu publica nimic — că acest complot ar avea vaste ramificaţii în arma­tă , un general în rezervă şi un co­lonel în activitate, la dispoziţia ministerului, trebuiau să fie imi­nent arestaţi. Marţi seară colonelul Paul Teo­­dorescu era ridicat de la comanda cursului de informaţii a căpitani­lor din Făgăraş, şi adus la Bucu­reşti, după ce în cursul zilei o per­cheziţie se făcuse la locuinţa sa din Capitală Joi, colonelul­­Giosan, din avia­ţie, era lipsit de comandă — ca şi colonelul Fotescu — şi, ţinut la dispoziţia parchetului militar în propria-i locuinţă. Descoperirile senzaţionale se în­grămădeau deci, dând impresia u­­nui sistem bine legat, care dacă nu era cunoscut în amănunt, nu isbea mai puţin imaginaţia, lăsând loc combinaţiunilor celor mai fantas­tice. Am aşteptat calmi desfăşurarea evenimentelor- Ne trebuiau probe pentru ca să înţelegem şi să cre­dem Probele nu au venit- Documentele Manoilescu nu erau decât nişte scrisori adresate şefii­lor de partide şi, ca atare, şi d-lui Brătianu. Ele erau transmise prin­­tr-o persoană concretă,­dar ar fi putut fi expediate tot aşa de bine şi cu poşta. O scrisoare a d-nei Lu­­pescu, pe care ar fi adus-o tot­ul­ Manoilescu, se dovedeşte a fi în ţară cu o săptămână înaintea d-sale- Tru carnet cu diverse în­semnări primejdioase, nu e decât un paet de note cuprinzând o con­vorbire ce trebuia să apară în pri­mul număr al unui nou ziar. Interogarea generalului și color­nelului nu duce la nici un rezultat, și arestarea lor nu se produce-Cerceta­rea nu se întinde asupra lor pentru că ceva din actele d-lui Manoiles­­cu s’ar­ fi legat cu ei, ci pentrucă... acum câţiva ani avuseseră legături cu o organizaţie fascistă. Colonelul Paul Teodorescu este reţinut la corpul de armată—dar­ nu arestat—pentru că la el s’ar fi găsit câteva scrisori dela Paris, cu caracter absolut inofensiv, al căror conţinut a fost de altfel, în timp util, adus la cunoştinţa regelui Fer­dinand. Colonelul Giosan e încă Intr’o si­tuaţie mai comică: vina lui e că ar fi făcut la Paris o anumită vi­zită, pe care de altfel o fac toţi Ro­mânii mai de seamă, între cari şi actualul secretar general al minis­terului de răsboi­ Mai mult încă, se solidarizează trei oameni, Manoilescu, Teodores­­cu, Giosan. Dar, primii doi, primul şi ultimul nu se cunosc, iar al doi­lea şi al treilea sunt de doi ani în­­tr’un conflict acut. Atunci, unde este complotul î­­n faţa acestor fapte poate guvernul să nu creadă necesar publicarea de documente convingătoare . Şi totuş termenele trec, iar documentele în­târzie să se producă. Pentru toate această situaţie, în­cheierea nu e decât una : dacă gu­vernul are neapărată nevoe de com­ploturi, ar fi de dorit să-şi angajeze specialişti. Diletanţii nu sunt decât încurcă lume. Nae Ionescu Se caută, de câteva zile, să se acre­diteze un svon uricios, uricios, cum n’ar fi poate aprecierea defavora­bilă a unei gângănii pe obrazul Gio­­condei vestitului Leonardo. Este vorba de d. V. Brătianu, ministru de finanţe care — insinuiază blasfema­­torii,îşi revendică un merit deo­sebit în descoperirea recentului com­plot şi ordonarea măsurilor cunos­cute. In orice caz, atenuiază infor­matorii noştri cu spirit în privire — visternicul este foarte satisfăcut du cele întâmplate fostului subse­cretar de stat. Dacă l-aţi fi observat în şedinţa de joi a Camerii ne-aţi da dreptate, conchid satisfăcuţi cei cu spirit în privire. Nu vom face apologia celui închis la Jilava ci, lucru mai îndrăzneţ, voim să restabilim faptele în favoa­rea d-lui V. Brătianu. Ce legătură poate fi între d-nii Manoilescu şi ac­tualul ministru de f­inanţe ! Absolut niciuna decât aceia că cel dintâi a fost cândva demnitar la departa­­mentul celui din urmă. D. Manoilescu este un om deschis, primeşte loviturile cu fruntea seni­nă, spun prietenii politici; un ta­lent excepţional accentuiază ad­versarii. 1). V. Brătianu nu păcătu­­eşte prin exces de subtilitate, nu este un spirit paradoxal, capabil să ti dovedească pr­ezenţa urechilor prinse de umeri—sau că nasul n'ar fi în mijlocul feţi, se ceartă des cu gramatică şi nu flirtează cu talen­tul din motive congenitale — dar nu e mai puţin adevărat că perspicaci­tatea d-sale n'are nevoe de becuri electrice ca să distingă ziua de noapte. D. Manoilescu Va sfichuit însă în nenumărate rânduri şi d. V. Brăti­anu care este om ranchiunos îşi plă­teşte astăzi poliţa. Argumentul nu este serios; ministrul de finanţe a cărui autoritate în guvern este cu­noscută, n’a făcut în cazul cel mai rău decât să contribue în măsura putinţelor sale la menţinerea or­di­­­nei constituţionale. Deaceia respingem cu indignare calomnia, căci în ţara românească se poate duşmăni oricine afară de doi bărbaţi: M. Manoilescu şi V. Brătianu. Şi aceasta prin firea lu­crurilor şi recomandaţiile naturii. C. Nestor ------0X0-----­ --------xox-------­ Pe marginele istoriei Principele Străin, 1866 de Ing. C. BUNESCU IX. Prin îndoita alegere din 5 și 24 Ia­nuarie 1859, a lui Alexandru Ion I, cunoscut sub numele de Cuza, ca­ domn al Moldovei şi României, u­nmirea atât de mult dorită, a ambe­lor Principate Române, este defini­tiv consacrată. In urma recunoaşte­re a Europei şi prin instalarea per­manentă la Bucureşti a Domnului Alex. Ioan Cuza, el consacră acest oraş, Capitala Ţărilor unite, care în curând vor deveni «România». Cuza era un om inteligent şi ani­mat de un mare patriotism, însă nu din acei patrioţi cu sentiment inac­tiv. El avea o voinţă şi o dorinţă, aceia de­ a îndeplini cele scrise în programul tuturor bunilor Români, încă de la 1821: desrobirea ţăranilor secularizarea mănăstirilor închina­te la Greci; stabilirea ordinei şi le­galităţi în ţara sa; educaţia şi in­strucţia poporului Român, spre a-l ridica la nivelul celorlalte popoare civilizate. Toate aceste calităţi şi mai ales personalitatea lui integrală, îl făcea stăpân pe el însuşi şi nu se lăsa, nici subjugat, de oligarhia dema­gogică. El nu putea să convie, nici să lase liniştiţi, pe acei pretendenţi, ce nu putuse dobândi pentru ei, vreunul din scaunele domneşti, nici acelora ce socoteau, că­ vor pune stăpânire pe voinţa Domnului şi prin el pe ţară. La aceştia, se mai uniau toţi acei prin pietari — puţin patrioţi —, cari se temeau, a nu perde bucăţica de pământ, ce tre­­buea să dea ţăranilor, cari în ţara lor nu aveau decât locul de mor­mânt. «—Pares cum paribus facile consregantur» — Toţi aceştia se în­tâlnesc într’o invidie şi ură comună, se constitue într’o clacă de vrăjma­şi ai Domnului, căruia de la început i se pune piedici şi obstacole, rău­tate şi îndărătnicie la toate măsu­rile c­evoia să ia­ In capul şi sufle­tul acestei monstruoase coliţii, se aflau oamenii partidului demago­­gic. Acest popor însă, are norocul, ca Domnul să aibă alături de el oa­meni cu un patriotism curat, cu vo­inţă, inteligenţă şi capacitate. In capul lor era Mihail Cogălniceanu, un vechiu şi aprig apărător al drep­turilor Românilor, o voinţă de fel, demn şi îndrăsneţ, care ştiuse de mult să calce peste interesele lui, fie morale, fie materiale, pentru a face binele cu sacrificiul său, pen­tru naţiunea sa. Alături de el mai erau: N. Creţu­­lescu, Bolintineanu, General Flore­­scu, C. Negri şi alţii. In unire cu ei printr’o lovitură de Stat, la 2 Mai 1864, Cuza dă la o parte oligarhia demagogică, şi înfăptueşte împro­prietărirea ţăranilor, desrobirea mâ­năstirilor închinate la străini, in­troduce legislaţiunea franceză, or­ganizează armata etc. El, Domnul ales de ambele ţări, este cel dintâi care declară conţinut că, va fi feri­cit, când momentul va veni, să ce­deze locul său unui principe străin, pentru a face să înceteze ura şi ri­valitatea dintre Români. Brătianu, Rosetti şi toţi aceia cari strigau la 1848, libertate şi ega­litate, desrobirea ţăranilor, ei sunt cei mai aprigi opozanţi contra îm­­proprietărirei ţăranilor. Mergeau chiar, până a se uni cu cei ce com­bateau până atunci şi formează cu ei coaliţia monstruoasă, cum o nu­mesc contimporanii şi cari dispu­nând de plebea ingrată şi incon­ştientă şi de slăbiciune câtorva că­petenii militare, detronează în mod laş f de marele Domn Cuza în noap­tea de 11 Februarie 1866. Domnia lui Cuza rămâne mare şi el împreună cu colaboratorii cari au executat lovitura de stat, rămân, cei mai mari oameni ai României, tocmai prin executarea­ acestei lo­vituri de Stat. Călcând în picioare oligarhia, a produs democratizarea României şi a pus bazele evoluţiunei viitoare. Vom vedea însă că iarăşi demagogii vor parveni prin intrigi şi conspi­raţii, să transforme democraţia în tamarionism, adică în clică de ex­ploatare a tutulor bogăţiilor ţârei, pr’intr’o negustorime speculantă, iar idealurile lăsându-le, ea basm© în colbul cronicilor vechi. La 8/20 Aprilie 1866 printr’an ple­biscit, prinţul Carol de Hohenzolern, fu ales cu 685,969 contra 224 de vo­turi. Domn al României, iar la 10 Mai, acelaş an, pune piciorul pe pă­mântul noei sale patrii, poate care era să domnească 48 de ani. Se convoacă o adunare constitu­antă, care votează în ziua de 24 Iu­nie 1866, constituţiunea cea mai li­berală din Europa, şi pe care a doua zi, noul Domn al ţărei, Carol Hohen­zolern jură. Că, va conserva Con-­ stituţia şi legile poporului Român, va amenţine drepturile şi integrita­tea teritoriului său. Acest nou prinţ din familia Re­­gală Prusiană, nici prin naştere, nici prin educaţie şi mai puţin prin caracterul său cinstit şi tenace, nu putea să placă multă vreme şi în curând trebuia să devie, pradă intri­gilor şi calomniilor demagogiei ro­mâne, care îşi imaginase, că: vor avea un domn la dispoziţia lor. Vă­zând că s’au înşelat, ei încep cu ame­ninţările, la care Prinţul de Hohen­­zolern, răspunde cu demnitate, că: «el nu se lăsa a fi detronat, ea ori pe prinţ parvenit». Ei încearcă o revoluţie la Ploeşti, spre a proclama Republica, vechia patimă a lui I­ Brătianu, ea însă e curând înăbuşită şi Domnul ştiu să fie mărinimos, graţiind pe Golescu şi pe Brătianu. Se mai încearcă, după obiceiul demagogic, o mani­festaţie ostilă, contra principelui german, la 10 Mai 1870, care indig­nează pe principe. El voi să abdice, graţie însă lui Catargiu şi Epurea­­nu, rămâne pe tron. Media fixă a lui Carol de Hohen­­zolern, încă de la suirea sa pe tron, era, ca, prin orice mijloc, să se scu­ture de vasalitatea Otomană, deve­nind suveranul, unei ţări complect independentă. In acest scop prinţul Carol în u­­nire cu generalul N- Florescu, orga­nizează şi prepară armata, pentru un eventual răsboi, încă din zisa declaraţiunei de răs­boi Turcilor, la 17 Iuiie 1876, de că­tre Serbia şi Muntenegru, Prinţul Carol ştia, că­ Ruşi vor declara şi ei răsboi Turciei şi va fi silit să ia şi România parte- In aceste idei în­cepe tratative cu Rusia- I. Brătia­nu, care venise la putere chiar în acel an, e trimes la Livadia a trata cu Gorciakof. Acesta îi declară însă net, că­ va trece prin România, fă­când din aceasta ţară baza lor de operaţiune. Nu admite însă intrarea în luptă a armatei Române, alături de Ruşi şi că va lua Basarabia, ce (Citiţi continuarea în pag. 11­a) Conferinţa interparlamentară de la Rio de Janeiro România la dezbaterile conferinței: chestiunea emigranţilor şi a creditului agricol La Rio de Janeiro, în capitala Sta­telor Unite ale Braziliei, s-a ţinut în primele zile ale lunei Septembrie a XIII-a conferinţă parlamentară in­ternaţională de comerţ, o conferin­ţă la care au participat 44 de state şi România, printr’o delegaţie având în frunte pe d­l Petre Dragomirescu profesor universitar. La această conferinţă s’au desbă­­tut şi două probleme ce ne intere­sează îndeaproape şi despre care, în presa română, nu s’a vorbit nimic sau aproape nimic. Cred că nu este lipsit de interes a expune în linii generale cele două chestiuni în care de altfel, delegaţia română a avut un rol însemnat: problema emigra­ţiei române în Brazilia şi chestiunea înfiinţărei unui institut de credit a­­gricol internaţional. • Mr’o conferinţă parlamentară in­ternaţională precedentă s’a pus pri­ma oară chestiunea înfiinţării cre­ditului agricol internaţional. Ea a fost studiată la conferinţa economi­că din Maiu, la Geneva, şi de acolo se trimesese chestiunea în studiul institutului de agricultură de la Berna. Desigur, problema creditului agri­col internaţional, prin complexitatea ei, prin dificultăţile teclmnice ca şi prin susceptibilităţile pe care le a­­tinge — rivalităţi internaţionale — este încă departe de­ o realizare com­­plectă. Principial însă, în urma unei re­zoluţii propusă în conferinţa de la Rio de Janeiro de către d-l Petre Dragomirescu, susţinută de d-l Ri­card, fost ministru de agricultură în Franţa, cu adăugiri cerute de d-l So­leri, delegatul Italiei, — s’a făcut un pas înainte spre soluţionarea pro­blemei creditului agricol interna­ţional , Societatea Naţiunilor 0 va studia, şi va susţine realizarea lui, cu mijloacele vaste şi practice ce-i stau la dispoziţie. O a doua problemă în care dele­gaţia română a avut să-şi spună cu­vântul a fost aceea a imigraţiei în Brazilia problemă ce ne priveşte în­deaproape şi care are pentru noi un aspect aproape tragic : este cunos­cută soarta ticăloasă a Românilor emigraţi în Brazilia. (Nu putem aici arăta situaţia emi­granţilor Români : nu e nici locul potrivit, nici cadrul suficient). Voiu expune pe, scurt, ce s’a pe­trecut la conferinţă în această ches­tiune, care ridicase chestiunea emigranţi­lor­ italieni, a căror stare este pros­peră în Braziliei, şi voise să obţină un privilegiu exorbitant, atingând chiar suveranitatea naţională a sta­telor unite sud americane — crease o atmosferă foarte neprielnică dis­cutării situaţiei emigranţilor româ­ni, jignise guvernul Brazilei, tre­zise toate susceptibilităţile, îndepăr­tând orice bunăvoinţă. N’a fost deci uşor d-lui Dragomi­­rescu —am asistat la dezbatere— să invoace solicitudinea celor prezenţi, delegaţi ai statelor de imigraţie sud americane, asupra emigranţilor ro­mâni. Presa braziliană însă, —presa apărătoare a cauzelor generoase, sensibilă şi înţelegătoare a mizeriei bieţilor români — s-a sesizat, şi gu­vernul brazilian însuşi şi-a oferit concursul pentru o soluţionare satis­făcătoare. Iniţiativa, însă, evident, aparţine guvernului român. Ancheta care a urmat în chestiu­­­nea emigranţilor noştri, la Sao Pao­lo, formează obiectul intervenţiilor d-lui Dragomirescu pe lângă guver­nul român şi e de sperat că acesta nu va rămâne nesimţită la stăruia­lele ce se depun spre a se pune ca­­­păt istoriei tragice a românilor din Brazilia. t. d. v. Câştigaţi aşteptând Din declaraţia pe care d. Maniu o făcea în Cameră, cu ocazia discu­ţiei «afacerii Manoilescu», n’a lip­sit acel «dellenda» : «Fără a vă in­vidia situaţia, d-le prim-ministru, cred că nu putem intra în legalitate decât prin demisia d-voastră». De­sigur, demisia d-lui Brătianu şi re­tragerea partidului liberal de la pu­tere ar rezolva multe probleme; nu ştiu, însă, dacă d. Maniu ar câşti­ga ceva dacă succesorul la putere ar fi d-sa, îmi iau sarcina de a-i arăta de­­savantaj­ele ce ar urma pentru par­tidul naţional-ţărănesc — nu pentru corifeii naţionali-ţărănişti — dacă d. Maniu ar lua, imediat, succesiunea d-lui Brătianu. După constituirea guvernului, după alegeri libere, după o reuşi­tă extraordinară reprezentată prin­­tr’un parlament compus 90 la sută din naţional-ţărănişti, toată lumea ar aştepta roadele întronării legali­tăţii, roadele unei guvernări, în a­­devăr democratice. Să presupunem că administra­ţia ar fi ideală, să presupunem că toţi funcţionarii şi-ar schimba men­talitatea numai fiindcă deputaţii n’au fost aleşi de jandarmi. Toate relele din această ţară vor fi dis­­părut? Mai presus de orice, lumea va cere reţeta eşirei din sărăcie. Ţăra­nul va voi să vadă ce va face gu­vernul pentru ca el să nu mai plă­tească 3000 lei pe plug, sau că el să nu se împrumute cu dobânzi de 120 la sută. Industriaşul va voi să vadă ce face guvernul ca să-i procure credi­te ieftine şi ca să-i înlesnească ex­portul. Comerciantul se va interesa cum va ameliora guvernul situaţia ge­nerală, pentru ca marfa lui să gă­sească cumpărători. Funcţionarul va cere spor de sa­lar, pentru a ajunge la echivalenţa aurului. Toţi vor cere înzestrarea armatei şi completarea unilajimii naţional­­ăi ferate, şosele, navigaţie etc. D. Maniu se va vedea cu un bu­get mai mic decât cel de azi şi ne­putincios să satisfacă pe cineva. Ce va putea face d. Maniu în a­­ceastă situaţie ? împrumuturi pentru completarea utilajului? Nu-i va da străinătatea din două motive: 4. Fiindcă, în primii ani, nu va avea încredere. Va trebui să treacă timp, pentru ca străinătatea să se convingă că are a face cu un gu­vern trainic, deci că nu riscă, ca tot ce ar încheia d. Maniu să nu fie re­cunoscut a doua zi de d. Vintilă Bră­tianu care va avea grijă să declare, nn toate ocaziile, că va răsturna to­tul, când va veni la guvern. V. După ce se va convinge străi­nătatea că guvernul este serios, ea va cete ca d. Maniu să admită toate cererile pe cari d. Vintilă Brătianu le-a considerat incompatibile cu demnitatea Statului. Ce va face d. Maniu ? Va admite cererile financiarilor străini ? In a­­cest caz va fi tratat de «vândut stră­inilor» şi «nepatriot» de către libe­rali. Pentru un guvern care se spri­jină pe popularitate situaţia va fi grea. Nu va admite aceste cereri, im va avea împrumut. Dacă din întâmplare d. Maniu ar aprofunda mai mult situaţia ţării, s’ar convinge că nu poate face îm­prumuturi fiindcă, cel puţin în pri­mii ani, bugetul statului nu-i va permite să plătească anuităţile. Din acest examen ar rezulta că punerea în valoare a bogăţiilor statului tre­bue să prevadă epoca împrumutu­rilor şi că, de aci, statul trebue să ceară primele venituri cari să spo­rească bugetul de azi. Dar şi punerea în valoare a bo­găţiilor statului este chestie de timp şi până atunci ce va face d. Maniu? Va convinge pe toţi că a venit la putere şi că nu este în stare să în­drepte nimic. In aceste conditiuni ce va deveni popularitatea d-sale ? Are, deci, tot interesul d. Maniu să nu ceară, acum, puterea, ei să iase pe liberali să iasă singuri din impasul în care i-a băgat, şi pe ei şi ţara, politica neghioabă a d-lui Vintilă Brătianu. Să stabilizeze ei moneta cum vor şti. Să ajungă la împrumuturi ex­terne, admiţând ei ceea ce n’au ad­mis până acum. Să fie ei nevoiţi să abroge legiuirea economică pe care tot ei au făcut-o, nu să declare că nu admit modificările pe cari na­ţional ţărăniştii ar fi nevoiţi să Ie facă. Venirea la putere pe curând a d-lui Maniu ar descărca pe liberali de răspunderea situaţiei de azi a ţării şi ar conduce şi la pierderea popularităţii partidului naţional-ţă­­rănesc. D. Maniu are tot interesul să aş­tepte. Timpul lucrează pentru na­­ţional-ţărănişti. Titus Enacovici Marţi 1 Noembrie 1927 Legiferarea cultului ebraic O chestiune care preocupă în mod viu lumea ebraică In 1922, pe când d. C. Banu era ministrul cultelor şi artelor, d-sa a vrut să rezolve o problemă care a­­gita mult lumea evree. După indicaţiile ministrului de atunci s’a numit o comisiune, care să întocmească un proect da lege pentru organizarea cultului e­­braic în întreaga Românie mare. Discuţiunile au fost laborioase. Diferite delegaţiuni de laici şi rabini au luat parte. In cele din urmă s’a decis să fie două comunităţi israelite: comuni­tatea neologă şi cea ortodoxă. Pentru Bucureşti s’a mai decis să fie şi o a treia, cea spaniolă, des­­fiinţându-se două comunităţi din Ardeal, ce urmau să fie înglobate în comunităţile ortodoxe, întrucât dogmele lor religioase erau mai a­­propiate de acestea din urmă. Discuţiunile între neologi şi or­todoxi sunt bazate pe dogme reli­gioase. După venirea la ministerul de culte a d-lui Lapedatu, intervenţiu­­nile d-lor Bercovici şi Fildermann, s’a decis să nu mai fie decât o sin­gură comunitate neologă înglobân­­du-se şi ortodoxi în această comu­nitate. De sigur prin acea intervenţie s’a urmărit o chestiune politică. In­să scopul nu a fost atins de­oare­ce toate comunităţile ortodoxe din Ar­deal şi din Bucovina au luat atitu­dine contra acestei măsuri şi pro­motorilor ei. Din această cauză d. Bercovici, nu a candidat la Sighet acolo fiind centru ortodox. Această nemulţumire a comuni­tăţilor ortodoxe nu rămâne însă în­­tr’o formă platonică. In adevăr, s’a hotărît ţinerea u­­nui congres la Oradia Mare, în cursul lunei Noembrie spre a pro­testa împotriva noului proect de lege. Comitetele ortodoxe din Ardeal sunt recunoscute încă din anul 1851, când, printr’un edict imperial li a­ a recunoscut autonomia, având cen­trul la Bistriţa. Alegerile pentru co­mitetul de conducere se face din cinci în cinci ani şi membrii comi­tetului sunt puşi sub ordinele mini­sterului de culte, de unde sunt re­tribuiţi, având capital în buget. Co­munităţile ortodoxe au comitete mari în Oradia Mare, Cluj, Sighet, Satu Mare, Cărei, Bistriţa, Timişoa­ra şi formează o proporţie însem­nată în populaţia Ardealului. Ei sunt cetăţeni loiali şi credin­cioşi ţării. Când s’a preconizat înfiinţarea unei comunităţi ortodoxe în Bucu­reşti după intervenţiile d-lui I. Finkelstein membru în comisiune, s’a avut in vedere ca prin înfiinţa­rea ei, s’ar putea face o mai repede unificare şi apropiere între noi şi vechii cetăţeni, ştiindu-se că prin religii se poate apropia mai repede. Versiunea că ortodoxii fac jocul maghiarilor nu corespunde realită­ţei, căci cei mai aprigi maghiarofili sunt tocmai neologi, susţin condu­cătorii «ortodoxi­lor». In cercurile comunităţii ortodoxe se spune că prin desfiinţarea comi-I tetelor ortodoxe, ministerul de culte atentează la libertatea religioasă, cum ar fi dacă mâine s’ar veni cu o lege ca toţi creştinii în ţara ro­mânească să fie creştini ortodoxi, desfiinţându-se celelalte rituri. Aşa se întâmplă astăzi şi cu e­­vreii, din cauza unora cari nu cu­­nosc organizaţiile şi pentru un a­­numit scop politic, vor să dispună desfiinţarea acelor comunităţi. Presa maghiară din Ardeal a şi intervenit în discuţiune, bine­în-­­ţeles urmând să pescuiască în apă­ turbure, pentru interesele un­gureşti. Cronicar Mlîilor Până şi fanaticii d-lui Brătianu recunosc că d-sa a fost răpus în re­centul duel oratoric cu d. Maniu. O adâncă nedumerire, aproape spor­­tivă, i-a cuprins pe toţi: Dempsey poate fi doborâtă D. Brătianu şi a acoperit înfrângerea cu aplauzele majoritarilor. Toate încercările sa­le au dat greş, toate atacurile i-au fost eschivate şi marele boxeur poli­tic s’a sbătut în văzduh, avântân­­du-se necontenit în adversarul fan­tomă- Eşec deplin: d. Maniu n’a pu­tut fi intimidat- Nici nu s’a desco­perit: joc prudent, gardă strânsă- Primul ministru n’a isbutit să-l an­gajeze intr’o declarație precisă. In schimb faimoasa chestie neîngădui­tă s’a redeschis, dar numai pe jumă tate, adică tocmai cum nu-i convi­ne d-lui Brătianu, dornic, în punc­tul acesta, de situata note atrăgând soluții drastice. —­Tata, dintr’oda­tă, s’a văzut în fața unei problema destul de inactuale, şi în condiţiuni cari îi forţează simpatiile, dar nu în sensul d-lui Brătianu. Iar străi­nătatea s’a alarmat. Alarma nu e în folosul nostru. Se întreabă, deci, lumea: cum e cu putinţă atâta stân­găcie şi pripeală, la un om sigur da sine şi chibzuit. Care să fie mobi­lul stăruitoarelor Şi repetatelor, ga­fe ale marelui Taciturni Efectele încordării la o vârstă obosită1 A­­tracţia maladivă a primejdiei şi a sfârşituluiî Credem, totuş, că din această în­frângere d. Brătianu s’a retras cu un trofeu- A plătit mult pentru pu­ţin, dar acest pufin este real Şi apro­piat. Intr’o privinţă d. Brătianu se aseamănă cu biblicul Esav care în­­tr’o clipă de înfometare, şi-a vândut moştenirea de peste câţiva ani, pen­tru blidul de linte, vrea rezultate imediate. Şi rezultatul ar fi să fie­’ încrederea Regentei. Căci din în­treaga discuţie, a reuşit cu certitu­dine, că toate partidele consideră ordinea de astăzi ca un provizorat. Numai asupra momentului revizui­rii persistă nedumerire. Şi în ase­menea situaţie d. Brătianu şi parti­dul liberal, apar ca singurii apără­tori ai specialei formaţiuni monar­hice de astăzi. Atitudinea sa impli­că solidarizarea cu regenţa. Regen­ţa, altfel izolată în faţa unei opo­ziţii care o declară ilegală şi provi­zorie. Şi astfel, d. Brătianu care a­­vusese motive să se neliniştească de veleităţile de independenţă ale înal­tei treimi, restabileşte situaţia, — oarecum pierdută, — din vremea re­gelui Ferdinand. Defunctul suve­ran convins şi el, cât a trăit, că singurul său sprijin, în vremuri subversive, au fost Brătienii şi par­tidul liberal. Astăzi primul minis­tru are abilitatea să demonstreze a­­celaş lucru regenţei, cu ajutorul d-lor Mihalache, Maniu, Iorga și chiar Averescu. Ceea ce după calculele premieru­lui, din cari neprevăzutul este ex­clus, înseamnă o guvernare de încă treisprezece ani. Cifră fatalul 9. Vinea

Next