Cuventul, decembrie 1928 (Anul 4, nr. 1298-1326)
1928-12-01 / nr. 1298
ANUL al IV-lea. No. 1298, REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI, Str. SĂRINDAR No. 4 BUCUREŞTI TFT FFftN I 378 10 ADMINISTRAŢIA TELEFON I 378 , REdaCŢIA Director politic: 1* TIT US ENACOV1G1 Director C. GONGOPOL. ) Publicitatea ziarului concesionată exclusiv SOCIETĂŢII GENERAU tie PUBLICITATE CAROL SCHULDER si S. BERGERstr. Eug. Carada (fost Karagheorghevid 9). Telefon 30/S4. ROMANIA PESTE GRANIŢI -----OO^ÎOO-- Schimbările la faţă în care excelează patriotismul de tarabă al partidului liberal, trebue să pue, serios, pe gânduri. După cum sunt sau nu la putere, Ţara se bucură din parcele, de un credit împins până la credulitate bolnăvicioasă sau de o lipsă de credit, alarmantă, vecină cu falimentul, dacă nu cumva chiar sinonimă. Meşteri încercaţi în subminări de toate genurile, nu s’au dat în lături niciodată dela pregătirea, cam deşănţată uneori şi prin aceasta suspectă, a opiniei publice, din ţară şi de peste graniţi. Pirueta, nu numai iraţională, dar şi oribilă, pe care vistiernicul de ori a făcut-o în faţa vice-guvernatorului Băncii franceze, căruia la răstimp de câteva săptămâni numai i-a prezentat raiul de până ori, al României Mari în culorile celui mai nesigur şi mai riscant dintre iaduri, este încă una din performanţele în materie de patriotism, ale partidului liberal. Dacă, de un an de zile de când începuseră tratativele împrumutului, s-au plâns neîntrerupt de contra-acţiunea opoziţiei, a cărei operă de informare pozitivă a străinătăţii, izvorâtă din conştiinţa mandatului ei de la naţiune, au denunţat-o tot timpul ca pe o sabotare antiromânească, era pentru că ei ştiau, din chiar experienţa lor personală ce valoare au aceste acţiuni, ei care împănaseră, cu un an de zile înainte, în opoziţie fiind, străinătatea, cu memorabila broşură în care vorbeau de deficite şi de starea precară a finanţelor ţării. Manoperă căreia, de bună seamă vor fi din nou ispitiţi să i se dea, trup şi suflet, oricât dezastrul sistemului financiar economic al vistiernicului de pomină, ar invita la oarecare modestie şi rezervă. Dar manoperă, care va trebui să se isbească de azi înainte de cercul de simpatie reală, de fortul inexpugnabil de către toate ispitele, al creditului ţării, peste graniţă. Şi un astfel de credit, un astfel de nume bun, o faimă nemistificată, în stare să neutralize toate tentativele nesăbuite sau necontrolate, nu poate fi lăsată la voia tuturor improvizaţiilor. Noul regim are îndatorirea, ca odată cu temeliile sănătoase ale ţării dintre graniţi să purceaflit, cu aceiaşi energie şi cu aceiaşi sinceritate, la zidirea României şi peste graniţi. Zodia minciunilor trebue să se cufunde în noaptea fără de revenire a trecutului. O propagandă sistematică, și mai ales inspirată din cele mai nobile îndemnuri către sinceritate, trebue să creeze în jurul României acea aureolă de interes perpetuu, care i-a lipsit până astăzi. Ce a fost și mai ales ce n’a fost până acum, nu rrri e nevoe, cred, să recapitulăm. Când n’a fost total absentă, propaganda pentru România a fost redusă la un oficiu de înregistrare, ataşat legaţiilor, — aceste costisitoare şi somptuoase frigorifere în care s’a conservat totdeauna sufletul fără de viaţă al României. Mai e nevoe să spunem că artiştii, înaintea literaţilor, şi dintre aceştia cei câţiva care au răzbit până la atenţia publicului european, au dus peste graniţi, fiinţa Patriei lor, într-o măsură cu mult mai mare decât ar fi încercat-o măcar reprezentanţele oficiale şi anexele lor, întreţinute din bugetul statului? Cursurile periodice ale celor câţiva reprezentanţi ai culturii româneşti, au completat o operă de simpatie şi cunoaştere a ţării, pentru care, totuşi, totul rămâne de făcut. Fără a contesta aportul celor câteva încercări sporadice şi fără să tăgăduim că tălmăcirea unei opere de artă sau literatură naţională — pentru cazul când ea există — în limbile occidentale, creiază un trainic haios de interes neamului aceluia, vom spune că adevărata propagandă trebue să se organizeze în jurul ataşaţilor de presă. Laboratorii de simpatie, sinceră şi informată, deci temeinică, oficiile de presă ale legaţiilor vor avea îndatorirea să promoveze interesul pentru România, sub toate raporturile. Bunuri materiale sau nie spiritului trebuesc predate, într’o atmosferă ferită de orice suspiciune. Mărturisiţi că străbătând coloanele gazetelor şi revistelor străine, prevăzute, unele dintr’însele, cu rubrici pentru «ţările amice şi aliate», desnădăjduiţi adesea, neîntâlnind şi ecouri despre ţara noastră. Singur fenomenul politic, dacă vine să mai amintească de existenţa ţăranilor de la Dunăre — intraţi totuşi sub platoşa aceasta, prin poarta de aur a literaturii, în versul lui Lafontaine. Corespondenţele economice şi financiare, interesate şi mincinoase, pornind din anumite oficine deochiate ar fi puse la punct şi neutralizate, de informaţia ştiinţifică şi prestă a ataşatului de presă. Că lucrul este cu putinţă o dovedeşte activitatea luminată a ataşatului nostru de presă, dinPolonia, d. L Dragu. Dacă o floare nu face primăvara, ea arată posibilitatea unei împrimăvărări a acestui oficiu şi ridicarea lui la rangul unui sacerdoţiu de Stat... In ziua aceia România de peste graniţă va putea opune faima ei pe drept câştigată oricăror tentative de discredit. Perpessicius Spectacolul pe care partidele de opoziţiune îl oferă atenţiunii noastre, în ajunul consultaţiunii naţionale, este caracteristic în cel mai înalt grad. Nu s’a mai văzut atât zăpăceală, atâta ţigănie, o încăerare mai învierşunată înlăuntul fiecărui partid, cu repercusiuni în fiecare organizaţiune de provincie. Niciodată partidul naţional-liberal n’a fost frământat de atâtea dissidenţe. Insurecţiunea împotriva tiraniei şi sectarismului centrului a căpătat o astfel de amploare, încât dissidenţii din diferitele organizaţiuni au hotărât să alcătuiască un front unic în alegeri şi au adoptat acelaş semn electoral, începe să se destineze o mişcare de învăluiri a periferiilor, având drept obiectiv cucerirea citadelei brătieniste. Fenomen foarte simpomatic, întrun partid în care, dealungul întregei sale istorii i politice, dissidenţele au înfăţişat doar veleităţi sporadice de independenţă de reprimate. Şi mişcarea are mari sorţi de a precipita o profundă transformare atât a mentalităţii diriguitoare, cât şi a structurii partidului. Tirania de ordine mistică, autoritarismul exagerat al şefului, arme cari au slujit atâţia ani de zile la comprimarea caracterelor şi la înăbuşirea personalităţilor, cari au interes generaţiilor tinere orice influenţă şi orice acces la situaţiile de răsundere, capătă o grea lovitura, din câr vor ieşi micşorate. De aci până desăvârşita emancipare a cadrelor, nu mai e decât un pas. Cele petrecute în partidul naţional-ţărănesc au fost de natură să ajute la acest proces de eliberare, să stimuleze rezistenţa elementelor comprimate., S-a văzut cum o democraţie luminată înţelege să utilizeze toate forţele tinere, fără ca favoritismul, sectarismul sau nepotismul să-i dicteze preferinţele. Guvernul Maniu Mihalache şi-a făcut un punct de program, din a da posibilitate tuturor tinerelor energii, tuturor forţelor cinstite, de a-şi aduce contribuţia lor la o operă de stat atât de complexă, de vastă şi de variată, încât nici o energie nu e îndestul de întrebuinţată şi nici o capacitate nu e de natură să rămână inactivă. Exemplu de înţelegere civilizată a contribuţiei pe care naţiunea întreagă, prin exponenţii ei de toate categoriile, e chemată şi e datoare să o presteze în interesul colectiv. Şi care exemplu încurajează procesul de emancipare al tuturor elementelor de muncă, de iniţiativă şi de bună voinţă din alte partide. Bineînţeles că nu le va fi uşor dissidenţilor liberali să exproprieze din fortăreaţa partidului pe Vintilă Brătianu şi garda lui de escroci, sperţari, exploatatori şi trustori. Dar există în massa persecutată, desconsiderată a partidului, o nemulţumire latentă, o senzaţie că lucrurile nu mai pot merge ca în trecut, că ura deslănţuită împrejurul şefului şi a complicilor ei e adânc justificată şi că nimic nu mai e de aşteptat în sensul unui reviriment de opinie, dacă doctrina şi normele cari au prezidat până acum la destinele acestei organizaţii politice nu sunt radical modificate. In spiritul acesta, orice apel de raliare al forţelor răsvrătite are mari sorti de a fi ascultat şi urmat. Alexandru Kiriţescu ------------00—--------- -—-xxooxx------ In partidul liberal se apropie evenimente importante. Ele se vor desfăşura foarte curând după alegeri. înlocuirea d-lui Vintilă Brătianu la şefia partidului este faptul capital şi necesar. Fostul preşedinte de consiliu ale cărui ultime manifestaţiuni politice au pus pe gânduri pe cei mai de aproape ai lui colaboratori, va trebui să plece pentru«o cură de repaos» în străinătate. In lipsa lui se vor face formele pentru aranjarea succesiunei. Soarta lui Dimitrie Sturdza pândește pe regretabilul său omul. Unificarea dizidentelor Dizidentele liberale în provincie sunt mult mai numeroase de cât se anunţă oficial. Cele care s’au afişat în liste în alegeri au convenit să se prezinte cu un semn electoral comun. Acest semn de solidaritate nu este o oportunitate electorală. Purcede dintr’o idee mai politică, înseamnă şi o demonstraţie colectivă împotriva d-lui Vintilă Brătianu. ", După alegeri, care ar fi catastrofale pentru partidul liberal, are să izbucnească răfuială. D. Vintilă Brătianu va fi departe or nu, chestia şefiei se va pune. D. C. Argetoianu şi d. I. G. Duca Se întâmplă însă un fenomen curios de natură să nu încânte pe d. I. G. Duca. In partidul liberal entusiasmul pentru șefia d-sale — legitimă — a devenit foarte temperat și la orizont se ridică steaua — nu avea în șease colțuri care sub egida generalului Averesen l-a promovat cariera politică — a d-lui C. Argetoianu. Există un curent Argetoianu. «Şefi de organizaţii» liberale o afirmă. De acea şi d. I. G. Duca a devenit mai grăbit la lichidarea problemei. Timpul nu poate să lucreze în favoarea sa, căci în timp mai depărtat apare eventualitatea George I. Brătianu. Iar dacă se prelungeşte activitatea Vintilă, d. C. Argetoianu nu poate decât să câştige tărâm. ...N’avem aprecieri de făcut, deocamdată asupra acestor ipoteze. Ne mărginim a înregistra fapte. Şi acestea sunt — aşa precum le arătăm. politice PROBLEMA ŞEFIEI LIBERALE D. C. Argetoianu apropie sorţii a lui i. p. Daca Blocul dizidenţelor liberale pregăteşte înlăturarea d-lui Vintilă Brătianu 1. C. ARGETOIANU D. I. G. DUCA Manifestul naţional Partidul naţional-ţărănesc a lansat manifestul său către ţară semnat de către d. Iuliu Maniu, preşedintele partidului. Dar acest partid este guvernat însuşi — şi d. Maniu şeful lui. S’a şi făcut obiecţiunea, că manifestul trebuia să fie al guvernului. De ce? Guvernul este, în adevăr, emanaţiunea partidului. Insă acel care se prezintă în ajunul alegerilor în faţa ţarei, care l-a învrednicit mereu cu cele mai temeinice dovezi de încredere, este partidul. In lupta reală cu celelalte, care deopotrivă solicită voturile alegătorilor, partidul naţional-ţărănesc arată naţiunei, pentru ce candidaţii lui, nu ai guvernului spectator şi veghe atentă deasupra învălmăşelei, cer să fie preferaţi. Când candidaţii partidului naţional-ţărănesc vor da guvernului majorităţile parlamentare liber alese indispensabile unei opere constituţionale de guvern, acesta, la deschiderea Camerelor, prin Mesajul întărit de semnătura Coroanei, va sintetiza programul operei lui creatoare. Astfel viaţa constituţională se va încadra în pervazurile ei normale, decurgând după ritmul imprimat în ziua întâia a constituirei noului regim. ... Manifestul partidului naţional-ţărănesc nu este un document electoral. Şi în factura lui politică şi în ţinuta lui morală, constitue un vast program de realizări fecunde. El condensează, pe cât este cu putinţă în asemenea ordine, şi ideologia bine cunoscută a partidului şi — în linii generale — formele ei de materializare, întreaga problemă a consolidare! statului român cu complexele ei feţe: politică, economică, financiară, culturală... socială, naţională, este larg îmbrăţişată) însemnânduse fiecare punct esenţial cu jaloanele indicatoare ale soluţiilor. Dacă s’ar fi enunţat ca programul unui guvern, scepticismul public încă neobişnuit cu ideia că vede cu totul altceva, decât ceea ce i-a format necredinţa, ar fi bănuit, poate, o doză de exagerare convenţională în preajma orcăror alegeri. Dar este concepţia politică generală a unui partid de guvern, hotărât să meargă spre realizarea efectivă a unui crez cu toate resursele lui de forţă pozitivă. In orice caz, din acest elaborat al meditaţiunilor, sârguinţei şi onestităţei unor oameni, care şi-au ferecat în luptă, ideaţia politică, respiră atâta bună credinţă, căldură, voinţă şi realitate, încât pentru orice minte obiectivă, desfăcută de imperativele patimei or interesului, înseamnă o datorie de a nu le stânjeni avântul şi devotamentul... Şi în primul rând să intre această obligaţie în capul înscrişilor par - ţărănesc de C. GONGOPOL titlului, care perd în conjecturile politice locale noţiunea responsabilităţilor comune. Situaţiunea este grea. Zece ani de guvernare a Eroarei au lăsat o moştenire detestabilă unui partid ostracizat din orice contact cu afacerile publice. Iar acum, în loc ca fiara învinsă să stea liniştită, lingându-şi măcar rănile ei, căci de ale ţării habar n’are, dimpotrivă se agită în desiş, răsuflând dintr’însa o atmosferă otrăvită ca bestia din legenda Niebelangilor. Când toată lumea chemată la treburile naţiei, se pregăteşte pentru o muncă liniştită şi statornică de fiecare ceas, din stufişul haitelor care gâfâe de patriotism — se fâlfâe cu frenezie, ca haiţele sperietorilor de ciori, «primejdia comunistă» şi îngropata «chestie dinastică». Manoperă insidoasă scontând alarmarea unor foruri, care au dovedit că nu se înfricoşează de fantome, — şi care arată că nici o lună de la lecţia brutală şi meritată ce au primit, nemernicii ruinei generale nu sunt în stare a-şi ispăşi vinovăţiile. Această temeritate, care se balansează între inconştienţă şi neruşinare, înseamnă o indicaţie precisă, pentru cei care nu s’ar gândi decât la avantajele victoriei, că n’a sunat încă ceasul culcuşului pe lauri. Acum începe bătălia înfăptuirilor. Şi sub drapelul desfăşurat prin manifestul către ţară, fiecare să se gândeasă mai întâi, că doar în isbânda pe cât posibil omeneşte în circumstanţele de azi a operei de întreprins, stau şi garanţia de viaţă creatoare a acestui nou regim şi foarta politică a partidului... D. IULIU MANIU Sâmbătă 1 Decembrie 1928 LEI Problema şi afacerea combustibilului la C.F.R. de CORINDON Din bugetul de cheltueli al căilor ferate, mai mult de 20% se întrebuinţează pentru plata combustibilului. Aproape 3 miliarde lei intră în fiecare an în buzunarele furnizorilor de cărbuni, în marea lor majoritate organizaţi în trust liberal, şi fiindcă de la război încoace d. Vintilă Brătianu a ţinut sub teroare conducerea căilor ferate, politica cărbunelui n’a fost aceea a statului ci a intereselor Băniei Româneşti. Sub presiunea şantajului politicei vintiliste care ameninţa cu confiscarea, d-nii Tancred Constantinescu şi Nae Ştefănescu imediat după retragerea trupelor româneşti din Ungaria au cumpărat de la soc. Salgotariani şi de la Banca Comercială din Pesta cele 2 principale exploatări şi zăcăminte carbonifere din ţară, Petroşanii şi Lupenii, şi cu concursul căilor ferate cărora li s-a impus preţul şi cota anuală, ambele societăţi astăzi fuzionate, au realizat beneficii fantastice. D. Vintilă Brătianu care pentru o furnitură de 10.000 lei, pretinde 10 licitaţii, pentru combustibilul C. F. R., impune norme empirice care trebuiau să asigure mai întâi plasarea întregei producţii de cărbuni, a Băncei Româneşti — fără a se ţine seamă de celelalte mine în exploatare — şi apoi să fixeze ui preţ care să permită, pe de o parte consolidarea datoriei care greva combinaţia financiară încheiată cu foştii deţinători ai acţiunilor Petroşanilor şi Lupenilor de la Pesta, iar pe de alta îmbogăţirea şi susţinerea paraziţilor liberali, cari acaparaseră şi exploatau cărbunele pentru C. F. R. Iar administraţia C. F. R. a suportat acest regim de tutelă interesată, ultimii zece ani, consumând cărbune prost şi pământ drept combustibil pentru tracţiune, stricând locomotivele, şi plătind preţuri scandaloase. Miniştrii şi Consiliile de administraţie ale căilor ferate nu au reacţionat niciodată în numele interesului exploatării C. F. R, iar dacă a fost unul sau doi directori generali care au voit să pună chestiunea la punct, tancregii au intrat în acţiune spre a suprima iniţiativa protivnică «intereselor superioare ale Statului» împreună cu autorii ei. Este deci timpul ca noastă gravă situaţie să fie examinată cu obiectivitate şi dacă nu se mai poate cere o reparaţie pentru abuzurile din trecut cel puţin să se introducă o normă sănătoasă pentru viitor. înainte de a intra în detaliile chestiunei atragem atenţiunea guvernului, că un contract important este în curs a se încheia între Direcţia C. F. R. şi minele liberale, şi că sub consimţământul unei infime reduceri de preţ, se ascunde menţiunea unui monopol de lungă durată menit să asigure mai departe dominaţia trustului de cărbuni în dauna Merelor instituţiei. Preţul cărbunelui acum a fost atât de urcat încât sub presiunea fricei de noul guvern şi fără ca vreuna din condiţiile de exploatare să se fieftenit, d. Theodorescu director general al C. F. R. — şi bun cunoscător în ale cărbunelui, — a obţinut imediat pentru noul contract proiectat o reducere de preţ de circa 5% ceea ce face circa 150 milioane lei pe an. Iată o sumă consimţită de Banca Românească şi de francrezii liberali, ca un suprapreţ încasat anual pe nedrept. Intr'un articol viitor voi arăta de ce abilităţi s’au servit liberalii, spre a da o justificare preţului impus; voi arăta că noi am plătit unitatea de trcpan— putere calorică cu 250% mai scump decât Polonia, cu 230% mai scump ca Belgia, cu 200% mai scump ca Germania şi că până astăzi regimul şi politica combustibilului la C. F. R. au reuşit să urce preţul combustibilului adus pe tenderul locomotivei în aşa măsură încât printr’o schimbare a acestui regim şi a acestei politici se poate realiza O ECONOMIE DE PESTE 2 MILIARDE LEI. Alama sabotatorilor «Viitorul» este înspăimântat, şi se teme grozav de soarta acestei ţări. Căci, iată, ministerul de justiţie, a dat într’un caz special un ordin, atrăgând forurilor competente atenţie asupra a cinci judecători, compromişi în trecutele alegeri prin flagranta lor lipsă de imparţialitate, şi cerând ca aceşti magistraţi să nu mai capete delegaţii în împrejurări în cari credinţele lor politice ar putea trece peste îndatoririle lor de judecători. De unde «Viitorul», cu logica lui proprie, deduce că actualul guvern ar introduce politica în administraţie. Ingenuitatea confraţilor şi preopinenţilor noştri este în adevăr emoţionantă. Va să zică, pentru că am constatat că anumiţi funcţionari ai statului fac să treacă îndatoririle lor faţă de un partid înaintea îndatoririlor faţă de lege, şi pentru că îmi cerc să evit acestor funcţionari conflicte de conştiinţă neîntrebuinţându-i în împrejurări delicate, în cari ar putea greşi — cum au mai greşit — merit să fiu expus acuzaţiei de politicianism. E tot ce mentalitatea abuzivă a liberalilor a putut corcepe mai extravagant. Dar e mai ales o reală alarmare a iberalilor, ascunsă sub un act de rea credinţă. Liberalii, cari ştiu că au împănat toate funcţiunile administrative ale statului cu oameni devotaţi lor, înscrişi în regulă cei mai mulţi în registrele cluburilor, îşi dau seama de primejdia pe care o închide o eventuală generalizare a măsurii d-lui Iunian. Forţa lor stă, între altele, şi în faptul că prin stăpânirea aparatului administrativ, ei stăpânesc, de fapt, în chip permanent mecanismul statului, îşi pot strecura orice interese şi mai ales pot sabota orice guvernare care nu le e pe plac. Nu e vorba doară decât de realităţi. E un fapt îndeobşte cunoscut, că cele două guvernări averescane, bune-rele cum au fost, au suferit oribil din pricina opoziţiei surde şi a rezistenţei cotidiene a funcţionarilor. Împotriva aceste stări de lucruri, mintea cea mai cumpănită, mai obiectivă şi mai binevoitoare, nu poate găsi decât o soluţie, una singură: înlocuirea tuturor militanţilor liberali aflători în funcţiuni publice. Ştim că măsura aceasta e radicală, şi nu se poate înfăptui în trei zile. Asta nu însemnează însă că ea trebue amânată prea mult. Alarma liberalilor e cea mai bună dovadă a necesității ei imediate. N. I. -— xxposx--— (Citiţi continuarea în pagina ll-a). Cronica dramatică de NAE IONESCU Teatrul Naţional: „PETRONIUS“, 5 acte de Mircea Rădulescu Nu înţeleg de loc raţiunea pentru care d-l Corneliu Moldovan, directorul — astăzi demisionat — al Teatrului Naţional, pe care, personal, l-am socotit ca pe unul din cei mai destoinici conducători ai acestei instituţii după răsboiu, a consimţit să accepte şi să reprezinte drama pe care d-l Mircea Rădulescu o intitulează «Petronius». De o fabulaţie extrem de sărăcăcioasă, lucrarea aceasta nu depăşeşte dramatic — în nici o direcţie — nici ca înţelegere, nici ca informaţie — versiunea, destul de banală şi de factice, pe care o construieşte, ceva cam arbitrar şi fără simţ al epocei, Sienkiewicz în romanul său deja «celebru», Quo Vadis. De trei ori, în chestiuni de amănunt, dramaturgul nostru încearcă să 66 depărteze de la indicaţiile romancierului. Dar de fiecare dată norocul îi e foarte mediocru. Intuiu în cazul lui Nerone. D-l Mircea Rădulescu, înţelegând că trăsătura fundamentală a eroului său e pretenţia ridicală de a fi cel mai mare artist al veacului, crede că poate sublinia grotescul acestui sinistru personagiu, puindu-i în gură o profesiune de credinţă poetică «modernistă» şi făcându-l să recite un imn de aceeaş factură. Operaţie greşită, pentru că dacă Nerone a fost în adevăr un descreerat, el nu a fost în schimb capabil de efortul de gândire care să-l ducă la formularea unei teorii originale — ori cât de ridiculă ar fi în intenţia d-lui Rădulescu această teorie. Pe deoparte. Iar pe de altă, pentru că această «concepţie» despre Nerone îl îndeamnă la o şarjă polemică împotriva modernismului, şi foarte deplasată în cadrul piesei şi foarte de prost gust în ea însăş. Al doilea, în cazul lui Petronius. Autorul român complică natura eminamente estetizantă a Arbitrului Eleganţei, cu o răbufneală de veleităţi activiste. Petronius conspiră şi protestează. Fundamental fals. Pentru că asta rupe fără nici un folos linia unitară a personagiului, şi anume în chip neverosimil. Căci psihologic este atitudinea estetizantă — deci contemplativă, hiperrafinată şi desinteresată pentru ceea ce e moral şi politic, stă în conflict decrarat cu acţiunea. Al treilea, în cazul Popeei care, din curtizana prin temperament cunoscută în istorie, devine un fel de conştiinţă a ţării şi a tradiţiei, replică —fără nici un rost— a doamnei Tana din «Viforul» lui Dela-.vrancea. Caracteristic însă, pentru sărăcia de gândire şi de inspiraţie a d-lui Mircea Rădulescu, este faptul că toate aceste modificări întreprinse în structura intimă a pendoanagiilor lui Sienkiewicz, nu au nici o răsfrângere asupra mersului acţiunii. Care urmează de aproape indicaţiile romanului respectiv, şi care nici nu e, măcar, acţiune. Căci drama aceasta «Petronius» nu e în nici un fel o lucrare dramatică. Ci pur şi simplu, naraţiunea unui fapt, cu ajutorul a cinci tablouri dialogate. In care, fără îndoială, nu lipsesc momente de natură dramatică — indiferent de calitatea lor, — dar cari nu se pot cu nici un preţ împlini într’un tot organic. Pentru că între cele cinci tablouri nu există nici un fel de legătură necesară, iar întâmplările nu se grupează, firele acţiunii nu se adună înspre un moment central. Dovada ! Piesa d-lui Rădulescu se numeşte «Petronius», deocamdată. Lăsaţi însă primele patru acte neschimbate, şi înlocuiţi actul al V-lea prin răscoala pretorienilor, proclamarea lui Galba şi sinuciderea împăratului, şi piesa ar trebui să poarte titlul «Nerone». Dar vă întreb, ce fel de dramă e asta, dacă patru acte nu sunt suficiente ca să determine cu necesitate sensul acţiunii? * Ar fi exagerat să mai insistăm. Lucrarea d-lui Mircea Rădulescu e de așa natură, încât a o cerceta cui ajutorul unui aparat critic serios însemnează a face operă de Tartarin, care, precum se știe, se încărca cu un întreg echipament de alpinist, pentru a escalada... grămada de bălegar din dosul casei. Insistența cronicarului nu poate avea, în asemenea împrejurări, un obiectiv critic, ci unul de ecarisaj. Cultura absolut primară a autorului a izbutit să bagatelizeze până la trivialitate problema lui Petronius.