Cuventul, februarie 1929 (Anul 5, nr. 1358-1385)
1929-02-13 / nr. 1370
Eu regretaţi o călătorie la TArGU-MUREŞ şi vă veţi convinge, că puteţi cumpăra favorabil, eftin şi bine şi eu plată In rate la Székely & Réti Fabrică de Mobile —î'are asortiment de ime îi 0100100 — La cerere trimitem şi reprezentantul nostru cu desemne mm 1. iii Vinuri naturale Vin alb de masă1 itr., iei 26 Ravac 1 „ f f 28 Vin negru de masă1 * ff 30 Viţă de Rhin 1 „ ff 34 brasa 1 ,, ff 34 Târna os (alb) 1 „ ff 50 Rachiu de tescovină 1/2Itr. 30 Pentru fiecare sticlă se va reţine lei 9, o garanţie până la restituirea sticlei. Se vinde şi cu ridicata (preţ redus) BUCUREŞTI, Strada Oţetari, 2 Telelőn 24>S/i», Caut ftpartament 2 camere antreu, bucătărie, bae, electrică, aproape centru, ofer până la 55.000 anual. Oferte cu adresa şi preţul la ziarul «Cuvântul» sub Intendent. CAUT cameră mobilată, aproape de tramvai. Ofertele se vor adresa la ziar sub A. B. Durată organismul vorbă românească şi vizitează fosta lui patrie odată la cincisprezece ani... Serile erau şezători comune. Fiecare delegat al F. U. A. C. E.-ului şi fiecare grup provincial era dator să amuze adunarea cântând, declamând sau descoperind un nou joc. Am văzut, astfel, pe secretarul general al Federaţiei, d. Henriot, exibiţionând un cântec gesticulat, care a fost răsplătit cu zgomotoase aplauze. Am văzut pe acel pastor Lilie cântând un cântec german, pe pastorul din Sud-Africa recitând, pe «reverendul» din Australia povestind o anecdotă în versuri, «Shakespeare», cu succes neaşteptat. Misionarul român dorea călduros să cântăm şi noi ceva, româneşte. Din nefericire, nu sunt un tenor, eu, iar el, nu-şi amintea decât «Oştile stau faţă în faţă» probabil de pe vremea Independenţii.. Aşa că a trebuit să renunţăm. O pereche din Bengal a jucat câteva scene de dragoste «clasică». I£1 era negru şi avea gesturi zaharoase: ea era timidă, şi din timiditate îşi ascundea faţa în voal şi rădea. Preţioase, într’adevăr, erau cântecele birmane. Grupul de studenţi şi studente se strângeau în mijlocul sălii. Cântecul era întrerupt de gesturi. Schițau rezumatul textului cu o savoare inimitabilă. Apoi, urmă un duet curios: un flaut și o tobă. Doctorul care cânta din flaut era din Ceylon. Melodiile răscoleau sufletul. Ce-mi aminteam eu ascultând monotonia inspirată prin colinele «Insulei paradis» ? Ne întorceam noaptea spre dormitoare, cu felinarele luminând drumul. Europenii aveau locuinţe separate, pe terasele unor vile, cândva apartamentele ofiţerilor. Din pare, felinarele şi paturile cu pologuri albe, păreau dormitorul de vară al unui colegiu de adolescenţi. Iar, într’o noapte, a plouat- Nu tioaia noastră, nu ploaie repede de munte, nu ploaie tare de câmpie. Un soiu de furtună cu apă multă, revărsată ca din căldări. In câteva minute paturile noastre erau înecate, felinarele sparie, geamantanele umflate. Ne-am retras îngroziţi în camere, cu miros puternic de lilieci. Aprinzând chibrituri, au zărit lipiţi de grinde ciucuri de lilieci. Speriaţi de lumină, au început să alerge. Tresăream de câte ori aripele lor reci ne atingeau trupurile ude. Am văzut grupurile de indieni cari dormeau în parc, îndreptându-se către cazarmă. Păreau calmi, şi cântau. A doua zi, am întrebat ce fel de cântec era acele: «Un cântec vechi». Iar cea dintâi strofă sună cam astfel: «Dacă plouă, din ceruri plouă. «Dacă murim, între zei ne ducem. «Iar în zori, deşteptându-ne, spunem: «Fie, să trăim şi această zi...» Mircea Eliade Calcuta, 4 Ianuarie RADIO Programul pentru Mărfi Bucureşti 396,0. Orele 17: Orchestra Leon. 21: Quartetul Capeleanu. 22,45: Ştiri. 23: Orchestra Radio. Berlin 175A. Orele 17: Cărţi noul. 17,30: Lectură. 18: Concert distractiv 19,30: Cont. 20: Conf. social politică. 21: O serată de carnaval. Bratislava 236,6. Orele 17,30: Jazz Band 18,30: Conf. 19,45: Limba slovacă. 20: Din Fraga, Breslau 321,2. Orele 17,30: Concert de orchestră. 19: Technica. 19,30: Limba franceză. 20,10: Literatură. 20,35: Problema păcii. 21: Carnavalul din Berlin. Budapesta 554,5. Orele 17: Conf. 17,45: Informaţii. 1810: Lectură. 18,40: Lectura. 19,35: Informaţii 20,35; Conf. 20 Concert 22: Carnavalul din studio. Hamburg 391.6. Orele 17,15: Poveşti umoristic© 18: L*it©i*atjir&. 18,25: Conf _ profesională. 1850: Agronomia in streinătate. 19,15: Ceai dansant. 20,25: Carmen 24: Muzică de dans Kongsberg 280,1. Orele 17: Moartea lui Kant. 1730: Concert. 19,20: Conf. cult. 1950: Conf Muncitorească. 21,05: Concert. 20,25: Lecturi poetice. 23,15: Din Danzig. Londra 358. Daventry 1562,5. Orele 17,35: Limba franceză. 18: Muzica de dans. 19,15: Pentru copii_ 20: Lectură. 20,45: Cepitaluri de canto. 21,45; Concert. 23,40: Cabaret. Paris 1750. Orele 17,35: Conf. 18: Limba franceză 18,55; Concert. 20,20: Radio cronică. 20,50: Opera. 23,45: Muzică de dans. Praga 343,2. Orele 17,20: Pentru copil 17,30; Concert. 20,05: Conf muzicală. 22 30: Concert. VicrtCL 519.9. Orei© 17,15: Concert. 18,10 Muzică Pentru copii. 19,30: Conf. uredicală 20: Limba franceză. 20.50: Limba engleză. 21,35: Orchestra Tautenhaim. m sint ab sili nevoiaşe din Brăila Scene sfâşietoare. -- Femei bătrâne îngheţate Cu cât mizeria creşte, întinzându-se în special în cartierele mărginaşe, cu atât iarna devine mai năpraznică, făcând numeroase victime. Convoiul nenorociţilor, fără un codru de pâine şi fără un lemn în sobă, e înspăimântător. Zilnic sălile primăriei sunt asaltate de femei nevoiaşe, şi muncitori şomeuri, cerând ajutoare. Multe femei bătrâne, au fost transportate la spital, îngheţate. In ajutorarea celor oropsiţ idilii noştri, în grija ce o au pentru ameliorarea acestei tragice situaţii, au dat spre distribuire, zece vagoane cu lemne. Dar s’au distribuit sărftei mei — ce tremură cu bonul de 100 kgr. în mână, — lemne de salcie şi pe deasupra ude. Fapta celui vinovat de acest lu ■ cru — un depozitar, merită să fie înfierată, iar primarul e dator să ia cele mai drastice măsuri împotriva lui Ce fac societăţile caritabile Şi’n acest decor de tragedie doamnele şi domnişoarele noastre din «elită», grupate în jurul diferitelor societăţi «caritabile», organizează în fiecare săptămână ceaiuri dansante, serate, baluri, chete, etc., unde petrec, cu toată frenezia... pentru săraci. De ce nu se coboară aceste doamne şi domnişoare, cari fac paradă de filantropie, în căsuţele modeste şi reci dela periferie, spre a ameliora suferinţele celor mulţi ! Ş’apoi ce se face şi s’a făcut cu banii strânşi din diverse chete, serbări, etc. în numele celor sărmanii CUVÂNTUL Aţi ascultat Anno Domini actul domnului Ion Marin Sadoveanu, această dramă de sbatere lăuntrică şi de sensibilitate ascunsă sub fiecare cuvânt, ca o taină intr’o literă? Dacă eşti obişnuit cu sensul scrisului şi al unei opere, dacă peste orice neînţelegeri ştii să rămâi in fata scenei şi să o vezi singur, uităndu-ţi vecinul şi domnul cu chelie care îşi suflă în faţă nasul din cinci în cinci minute, te trezeşti la sfârşitul actului mirat de rumoarea răspândită în sală ca un dens fum de ţigare şi de fetele bine dispuse ale spectatorilor. Trebue văzut publicul acesta amuzat, gălăgios, neînţelegător şi (de ce să nu o spunem fără ocoli) prost. Afişul îi anunţa o comedie de Caragiale şi «un supliment». Ceva care trebue să aducă — şi-o fi zicând bunul proprietar al fotoliului — cu Invitaţia la vals la Operă după trei acte prea scurte. Pentru acest simplu motiv omul vine cu siguranţa şi hotărârea de a se amuza, lată de ce întreaga sală se porneşte pe tuse, râs şi batistă. Ce trebue Doamnei — să fie în mintea publicului acestuia textul dramei şi cum s’o fi tălmăcind acolo cuvântul ei dur şi subţire, aşa încât să bruscheze surâsurile şi să le grăbească până la hohot. Chipul în care se ascultă la teatru este un act de inepţie colectivă. Vulgaritatea cea mai evidentă, pe care şi autorul şi actorul a sublnnat-o expres cu toate ghilimelele cu putinţă, stârneşte veselia statului. Imaginea spusă discret intre paranteze, simplu aşa cum se spun lucrurile în viaţă trece zadarnie nepricepută de nimeni. Sensul unei replici este răstălmăcit grosolan. Un gest este confundat cu un altul. O ironie abia schiţată, revoltă până sus în bolţi o întrecere de sughiţuri şi avalanşe grăsune de râs. E o mizerie, care nu ştiu dacă afectează pe cei ce muncesc şi crează pe scenă, dar care privită din sală ia un aspect stupid. Dacă n’aşi fi avut putința de a-mi fluieră tovarăşii de spectacol de aici, aşi fi făcut-o foarte simplu de acolo. 16 edificator pentru un om care îşi îngădue naivitatea de a crede în munca scrisului, un astfel de spectacol. Nu e vorba de puţina înţelegere a unor oameni. E pur şi smiplu prostia îndărătnică, stupidă, închisă, refractară şi bonomă a publicului. E superior şi suficient. E sigur de el şi e prost crescut. Nu Ştie când să aplaude, n are vreodată bucuria de a fluera. Nu îl emoţionează gândul. Nu îl insultă imbecilitatea. Nu îl zguduie decât grosolănia. Cel mai straşnic spirit, pe care îl poate seziza este o pereche de picioare desgolită sus pe pulpe. Singura tragedie, la care e sensibil, e o femeie care plânge. Vă amintiţi, acum vre-o câţiva ani, întâiul concert Rosé? Se anunţase în program o bucată de Enescu înaintea unui quartet de Beethumn, dar concertişti fără să anunţe, au schimbat ordinea, cântând întăiu acest din urmă quartet. Ceea ce nu a împiedicat o sală întreagă populată cu smokinguri şi rochii decoltate, o sală de melomani şi stâlpi mondeni să ceară venirea la rampă a autorului. Un quartet de Beethoven luat drept unul de Enescu. lată exprimată coficis prostia, incompetenţa şi ridiculul a ceea ce numim noi obişnuit public. lată de ce mi-am amintit, ieşind de la teatru, articolaşul meschin cetit odată mai de mult sub iscălitura unui «temut» polemist. Elogiul publicului? Ce dezonorantă măgulire a unui personagiu, care ar trebui îmbrâncit cu fiecare literă, Mihail Sebastian In ultima vreme, partidele politice apelează desesperat la ajutorul intelectualilor — prin mica lor publicitate: programele. Se fac mari făgăduinţe; în deosebi, dL general Averescu supralicitează. Mă întreb, insă : de ce au partidele politice nevoie de intelectualii la ipoteticii eră de prosperitate ce se deschide vor naşte în adevăr atâţia seniori care s’aibă nevoie de bufoni? Dacă se vor naşte şi dacă va fi nevoie de bufoni, partidele politice şi-ar putea utiliza la nevoie edecurie. Există o anecdotă. lutrim târg vieţuia odată un nebun pe socoteala obştei: era îmbrăcat, ospătat, spălat, intr’o bună zi apăru insă un alt nebun, un venetic. Subvenţia băştinaşului descrescu. Înfuriat se duce la starostele obştei şi îi spune: — Nu înţeleg persecuţia împotriva mea. I’ână acum eram răsfăţatul largului: după mine se ţineau copiii şi-mi lucâlciau barba cu semeţi, cu mine glumiau fetele la fântână, mie îmi făceau pozne calfele de ciubotar şi croitor. Dar tot numai eu eram îngrijit, cu straie, cu mâncare destulă şi băutură. A veni străinul. Mie nu-mi mai daţi nici un fel de atenţie. Nu mă plâng de alte lipsuri: sunt obişnuit cu ele, dar nu mă pot dumiri de ce mi s’a răpit singura mea slavă, de unic deţinător al nebuniei târgului. Ca starostele îi răspunde cu blajinătate : — Eşti nebun, dragul meu, dar eşti şi înţelept. Preţuesc mult această râvnă a ta de a te menţine fruntaş. Dar gândeşte-te şi tu, vremurile s’au schimbat. Până acum târgul nostru număra cinci mii de locuitori; ajungea aşadar un singur nebun. Numărul locuitorilor a crescut la zece mii, înţelegi dar dece e nevoie de doi nebuni... Dar nebunul nu şi-a pierdut cumpătul. — Da, staroste, ai dreptate! Nu m'ai supără, să fie la zece mii de locuitori doi nebuni. Dar nu înţeleg de ce a fost adus un venetic. Era mai bine să fi înnebunit unul din ai d-v-i. Nu vi se pare că supralicitaţia de intelectuali se potriveşte cu datele anecdotei ? Cunosc în partidul liberal un avocat rachetă, bărbat cu preocupări morale, deputat preocupat de afaceri şi distins autor de drame — întitulate «Amorul silvic» mi se pare — care nu se pot juca în ţară, fiind cel puţin atât de bune ca să merite o scenă pariziană. L-am urmărit. E un domn diminutiv, care s’ar putea numi — la urma urmei — şi Ceşti că, de pildă. Numele celălalt e di prisos. (Vitejii umanităţii sau numit deapururea cu numele lor mic, până a-şi mai adăoga nume de familiie). Costică e o quintescenţă, inir insul se comprimă — ca într pastilă — un spirit de răsfăţ şi copilărie, o ipoteză de drăgălăşenii Deşi umblă — şi umblă prea agitat — deşi vorbeşte — şi vorbeşe prea mult, ca celălalt să nu se poată nici desmeţiei — e ca şi inexistent trupeşte. Când intră undeva, pătrunde numai un curent puternic de aier. Cauţi o fiinţă, nu e nimeni. Un suer de lasso argentinian — glasul — îţi aminteşte totuşi de prezenţa personajului. El nu cunoaşte nici o limbă. Din această pricină, ignoranţa sa devine virtute: pare poliglot când cocoloşeşte între buze şi limbă sunete ce ar vrea să fie vorbe culese din limbi europene şi asiatice. Pentru această personalitate abstractă deşi specific de reală, între şi printre noi crescută, lumea nu există decât ca o reprezentare a sa, iar el există printre semeni ca o reprezentare a lor. Se strecoară şi shoartă, înţeleg prin labirintul politicei şi printre partide. Iliusc se opreşte în faţa ta şi te interpelează : — Ai văzut ce am făcut ?... Peste o secundă ai uitat că i-ai rămas dator cu un răspuns. Nici nu te-a întrebat, dealtminteri, ca să-i răspunzi. A vrut numai, ca un irăiţn, să-i arate penele, ca o coţofană, să te vestească că undeva în frunzişul pădurii e şi dânsa ascunsă. Când e vesel, înseamnă că a câştigat. Bineînţeles, graţie prevederii succesului, graţie capacităţii sale, puterii sale de înţelegere. Când e trist, înseamnă ca pierdut. Atunci e de vină ţara. Să mai vezi ce imprecaţii, blesteme şi elegii profetice ! „ — Cine dracii m’a pus să vă nasc în ţara asta de hoţi? Tat’meu sârb, mama poloneză şi eu români Personajul reprezintă totuşi naţiunea , printre aleşii ei, la marile ei festivităţi- Dacă ţi-a mărturisit că ţara e plină de hoţi, a făcut-o, crezându te cavaler, fiindcă era convins c’ai să uiţi de mărturisire. Nu-ţi aminti niciodată. Infam pamfletar, de o naivă confesiune, făcută Intr’o clipă de uitare de sine. Eşti lipsit de caracter, dacă reaminteşti unui om cumsecade de o mărturisire. Rişi să-ţi faci un vrăj ;naş neînduplecat. Dar nu aceasta e tema mea. Partidele politice au nevoie de figuraţie intelectuală. Regisorii care au montat misterele legendelor şi farsele bufe pentru delectarea mahalalelor, au evoluat spre o artă pură teatrală. Prin mica lor publicitate — nu i aşa c’am dreptate când socot programele mică publicitate?—vestesc că au locuri libere pentru figuranţi educaţi. Nu fiindcă sar fi plictisit de vechea lor figuraţie, ci fiindcă şi veleităţile au crescut. România politică are nevoie de o numeroasă figuraţie. Nu mai ajung bufonii băştinaşi, mai trebue aduşi şi alţii. Exact ca în anecdota cu nebunul. Decât, ceia ce nu ne mai spune anecdota, veneticii sunt extrem de exigenţi. Sunt şi plini de capricii şi primejdioşi. Nu se supun disciplinei, ci inventă o disciplină aşa numită interioară; nu se recunosc drepturile celor mai vechi. Ei propovăduesc că cei din urmă veniţi sunt ca şi cel dintâi veniţi. Ei nu, partidele politice găsesc câte un Costică diminutiv în compoziţia lor. De ce ar mai apela la concursul bufonilor străini... Cal puţin, aşa văd problema. Cuvântul literar si artistic Publicul MEMRII MISIM A $ A VAD A • • de ION CALUGARU 4 CURIER LITERAR Expoziţia de pictură a d-nei Laetiţia Nichifor şi a d-lui Lucian Grigorescu, (str. Câmpineanu 17), care a interesat în mod deosebit lumea cunoscătorilor, se prelungeşte până în ziua de 15 Februarie. • Eri s’a deschis în sala «Artele decorative» o expoziţie de gobelinuri, covoare de Smirna şi alte lucruri de mână. Expoziţia rămâne deschisă până la 1 Martie 1929. — oooxxxooo —■ Concerte Programul concertului simfonic viitor, dirijat tot de maestrul George Georgescu, va întruni doi solişti: pe eminenţa noastră pianistă d-na Muza German Ciomac care va colabora cu partea pianului obligat în execuţia simfoniei de Vincent d’Indy (brodate pe un cântec de munte) şi pe tânărul virtuos Wolfgang Schneiderhahn, violonistul precoce care va executa concertul de Mendelsohn. Restul programului aprinde prima audiţie a suitei (în stil românesc de Enacovici și «Valsul» de RaveL --------COXXXno— - r Anecdota ÎNAINTE de a se începe reprezentaţia, regisorul îşi aruncă ochii în sală , apoi adresâmdu-se directorului, pe un ton disperat: — Nu sunt decât douăzeci de persoane. N’am face mai bine, să le dăm banii înapoi . — Imposibil, cei cei cu bilete de favoare. — CE MICUŢ, e copilul dv.„ îl hrăniţi chiar dv. d nă î — Nu, el ne hrăneşte pe noi... e vedetă de cinematograf. • O JUNA care doreşte să debuteze la music-hall, după ce a îndurat «ultimele ultragii» din partea directorului stabilimentului, îl întreabă: — După ce voiu fi văzut pe autor, şeful de orchestră şi pe regizor, voiu putea să debutez, ce credeţi ? • UN DOMN prezintă unui director de teatru, invenţia sa : — Cu sistemul meu, sala de spectacol, poate fi evacuată în 5 minute ! — Nu cumva ai un sistem ca să mi-o umpli mai întâi ? • CINEVA îl întreba pe Auber. ce părere are despre ciorapii albaştri : — Depinde de cei într’înșii. • GERARD DE NERVAL scria lui Murger: «Scumpul meu, mă duc altă seară în vizită la X... Poţi sămi împrumuţi costumul tău de gală, dacă din întâmplare, ai uul. Murger îi răspunse: — Negreşit. Dar trimite-mi mai întâi pantalonii tăi ca să pot să ţi aduc costumul. • CINEVA îi spunea lui Fontenelle: «cafeaua e o otravă înceată». — Foarte înecată, sunt optzeci de ani, de când mă omoară. S’a pus în vânzare IUI PRINCE SERIA la Editura „Casa Școalelor“ 370 pag. 84 lei. (Drier strain ----«attfee- A O reprezentaţie cine-. matografică originală j.iî la Varşovia. — Nici o femee printre spectatori La unul din cinematografele Varşoviei rulează un film, în care joacă un rol important cunoscutul erou de naţionalitate evreeascâ din timpul revoluţiilor poloneze, Berek Joselowicz din Kuek şi contemporanul său rabinul Mendel. Zilele acestea s’a auzit câteva bătăi puternice la uşa directorului acestui cinematograf şi după câteva minute a intrat în birou un evreu ortodox, care după ce s’a scuzat în faţa directorului, a început să vorbească despre misiunea cu care a venit: «Vin la dv. iu numele populaţiei evreeşti ortodoxe din oraşul Kock. Am dori să vedem tabloul despre rabi Mendel, care a trăit în oraşul nostru şi de aceia vă rugăm ca să ne daţi posibilitatea». Când directorul a făcut observaţia, că filmul este accesibil pentru întregul public şi că locuitorii din Rock l-ar putea vedea fără vre-o permisiune specială, evreul habot nie a declari, că nici el uiei coreligionarii săi nu pot participa la o reprezentaţie unde se află şi femei printre spectatori. Deaceia comunitatea evreilor din acel oraş roagă ca să se organizeze o reprezentaţie specială, care va fi plătită de către aceiaşi comunitate. Directorul cinematografului a căzut de acord cu această propunere, iar reprezentaţia a avut loc zilele acestea la ora 11 dim. După dorinţa exprimată de evreii ortodocşi nu s’a admis nici o persoană femenină în sală. In ziua în care a avut loc reprezentaţia au început să se întrunească de la ora 9 dimineaţă în cinematograful «Swiatowid» figuri patriarhale de evrei cu bărbi şi caftane lungi şi cu pălării de pluş Printre dânşii au început imediat vii desbateri şi gesticulaţii. Se putea observa că sunt stăpâniţi de o mare enervare, ceea ce însă nu putea mira, deoarece dânşii sunt pentru prima şi poate chiar pentru ultima oară la cinematograf. Această neobişnuită reprezentaţie a fost vizitată în total de 826 evrei ortodocşi. Filmul a făcut asupra lor o impresie foarte puternică. Fiecare scenă a fost primită cu vii aprobări sau desaprobări. S’a atras atenţia personagiilor din film asupra pericolului ce le aşteaptă, s’a făcut haz de cei nedibaei şi s’a răsplătit cu aplauze pe cei curajoşi Când a apărut pe ecran venerabilul Rabi Mendel toţi spectatorii s au ridicat în picioare şi au ridicat mâinile plini de extaz. Episoadele războiului revoluţionarilor poloneză contra cazacilor au umplut de groază ţie spectatori. Apariţia polonelului Berek Joselowicz a produs o furtună de aplauze, care n’a sfârșit decât după terminarea scenei. (Ceps). Cursurile de vară de la Perugia Universitatea italiană pentru streini din liniştita şi patriarhala Perugie esta creata de guvernul italian (în 1921) cu scopul de a face cunoscută străinilor I Italia prin cursuri de înaltă cultură, din limbă, de literatură, istorie şi artă italiană, ce se ţin în fiecare an de la 1 Iulie la 30 Septembrie. Celor înscrişi 11 se acordă reducere pe căile ferate, viza gratuită a paşaportului, intrarea liberă în muzee şi biblioteci şi pensiuni cu preţuri convenabile — de la 15—25 lire pe zi, — iar la sfârşitul activităţii, certificate de frecvenţă, de cunoaşterea limbii sau diplome de abilitare pentru învăţământul limbii italiene în străinătate In afară de cursuri se fac în fiecare Duminică excursii prin oraşele artistice şi istorice ale Umbriei verzi şi mistice, plină în tot locul de amintiri franciscane. Cursul de limbă se împarte în: pregătitor (predat începătorilor, după o metodă proprie şi rapidă de d. Romano Guarniei de la universitatea din Amsterdam), inferior şi superior. Se mai în apoi, în afară de cursurile propriu zise, conferente (de către personalităţi distinse ca Paolo Arcunt, R. Caggese, Padre A. Gemelit, Enrico Terri, P. Fedele, G. Gentile, Sciabia, L. Pietrobono, poeţii Marinetti şi F. M. Mantini, etc.) despre veacul XVIII (Settecento) şi despre Italia contemporană, precum şi studii de literatură comparată franceză, spaniolă, română, engleză germană, slavă şi ungară. Pentru literatura română va conferenţia d prof. de la facultatea de litere din Bucureşti, Ramiro Ortiz. Informaţii detailate se pot lua de la d. prof. Ramiro Ortiz (str. Argentinei, 12 bis) sau de la biblioteca seminarului de limba italiană — la Universitate —— în fiecare zi de la 4-7 p. m. —:—ooxxxoc------