Cuventul, februarie 1929 (Anul 5, nr. 1358-1385)

1929-02-13 / nr. 1370

Eu regretaţi o călătorie la TAr­GU-MUREŞ şi vă veţi convinge, că puteţi cumpăra favorabil, eftin şi bine şi eu plată In rate la Székely & Réti Fabrică de Mobile —î'are asortim­ent de ime îi 0100100 — La cerere trimitem şi reprezentantul nostru cu desemne mm 1. iii Vinuri naturale Vin alb de masă1 itr., iei 26 Ravac 1 „ f f 28 Vin negru de masă1 * ff 30 Viţă de Rhin 1 „ ff 34 brasa 1 ,, ff 34 Târna os (alb) 1 „ ff 50 Rachiu de tescovină 1/2Itr. 30 Pentru fiecare sticlă se va reţine lei 9, o garanţie până la restituirea sticlei. Se vinde şi cu ridicata (preţ redus) BUCUREŞTI, Strada Oţetari, 2 Telelőn 24>S/i», Caut ftpartament 2 camere antreu, bucă­tărie, bae, electrică, aproape cen­tru, ofer până la 55.000 anual. O­­ferte cu adresa şi preţul la ziarul «Cuvântul» sub Intendent. CAUT cameră mobilată, aproape de tram­vai. Ofertele se vor adresa la ziar sub A. B. Durată organismul vorbă românească şi vizitează fosta lui patrie odată la cincisprezece ani... Serile erau şezători comune. Fie­care delegat al F. U. A. C. E.-ului şi fiecare grup provincial era da­tor să amuze adunarea cântând, de­clamând sau descoperind un nou joc. Am văzut, astfel, pe secretarul general al Federaţiei, d. Henriot, exibiţionând un cântec gesticulat, care a fost răsplătit cu zgomotoase aplauze. Am văzut pe acel pastor Lilie cântând un cântec german, pe pastorul din Sud-Africa reci­tând, pe «reverendul» din Austra­lia povestind o anecdotă în ver­suri, «Shakespeare», cu succes nea­şteptat. Misionarul român dorea călduros să cântăm şi noi ceva, ro­mâneşte. Din nefericire, nu sunt un tenor, eu, iar el, nu-şi amintea d­ecât «Oştile stau faţă în faţă» pro­babil de pe vremea Independenţii­.. Aşa că a trebuit să renunţăm. O pereche din Bengal a jucat câ­t­eva scene de dragoste «clasică». I£1 era negru şi avea gesturi zaha­roase: ea era timidă, şi din timidi­tate îşi ascundea faţa în voal şi rădea. Preţioase, într’adevăr, erau cân­tecele birmane. Grupul de studenţi şi studente se strângeau în mijlo­cul sălii. Cântecul era întrerupt de gesturi. Schițau rezumatul textului cu o savoare inimitabilă. Apoi, ur­mă un duet curios: un flaut și o tobă. Doctorul care cânta din flaut era din Ceylon. Melodiile răscoleau sufletu­l. Ce-mi aminteam eu ascul­tând monotonia inspirată prin co­linele «Insulei paradis» ? Ne întorceam noaptea spre dor­mitoare, cu felinarele luminând drumul. Europenii aveau locuinţe separate, pe terasele unor vile, cândva apartamentele ofiţerilor. Din pare, felinarele şi paturile cu pologuri albe, păreau dormitorul de vară al unui colegiu de adoles­cenţi. Iar, într’o noapte, a plouat- Nu t­ioaia noastră, nu ploaie repede de munte, nu ploaie tare de câmpie. Un soiu de furtună cu apă multă, revărsată ca din căldări. In câteva minute paturile noastre erau îneca­te, felinarele spa­rie, geamantanele umflate. Ne-am retras îngroziţi în camere, cu miros puternic de li­­lieci. Aprinzând chibrituri, au ză­rit lipiţi de grinde ciucuri de li­lieci. Speriaţi de lumină, au înce­­put să alerge. Tresăream de câte ori aripele lor reci ne atingeau trupu­rile ude. Am văzut grupurile de indieni cari dormeau în parc, îndreptân­­du-se către cazarmă. Păreau calmi, şi cântau. A doua zi, am întrebat ce fel de cântec era acele: «Un cân­tec vechi». Iar cea dintâi strofă sună cam astfel: «Dacă plouă, din ceruri plouă. «Dacă murim, între zei ne ducem. «Iar în zori, deşteptându-ne, spu­nem: «Fie, să trăim şi această zi...» Mircea Eliade Calcuta, 4 Ianuarie R­ADIO Programul pentru Mărfi Bucureşti 396,0. Orele 17: Orchestra Leon. 21: Quartetul Capeleanu. 22,45: Ştiri. 23: Orchestra Radio. Berlin 175A. Orele 17: Cărţi noul. 17,30: Lectură. 18: Concert distractiv 19,30: Cont­. 20: Conf. social politică. 21: O se­rată de carnaval. Bratislava 236,6. Orele 17,30: Jazz Band 18,30: Conf. 19,45: Limba slovacă. 20: Din Fraga, Breslau 321,2. Orele 17,30: Concert de orchestră. 19: Technica. 19,30: Limba franceză. 20,10: Literatură. 20,35: Pro­­blema păcii. 21: Carnavalul din Berlin. Budapesta 554,5. Orele 17: Conf. 17,45: Informaţii. 1810: Lectură. 18,40: Lectu­ra. 19,35: Informaţii 20,35; Conf. 20 Concert 22: Carnavalul din studio. Hamburg 391.6. Orele 17,15: Poveşti umoristic©­ 18: L*it©i*atjir&. 18,25: Co­n­f _ profesională. 18­50: Agronomia in strei­­nătate. 19,15: Ceai dansant. 20,25: Car­men 24: Muzică de dans Kongsberg 280,1. Orele 17: Moartea lui Kant. 1730: Concert. 19,20: Conf. cult. 19­50: Conf M­uncitorească. 21,05: Con­cert. 20,25: Lecturi poetice. 23,15: Din Danzig. Londra 358. Daventry 1562,5. Orele 17,35: Limba franceză. 18: Muzica de dans. 19,15: Pentru copii_ 20: Lectură. 20,45: Cepitaluri de canto. 21,45; Concert. 23,40: Cabaret. Paris 1750. Orele 17,35: Conf. 18: Limba franceză 18,55; Concert. 20,20: Radio cronică. 20,50: Opera. 23,45: Muzică de dans. Praga 343,2. Orele 17,20: Pentru copil 17,30; Concert. 20,05: Conf muzicală. 22 30: Concert. VicrtCL 519.9. Orei© 17,15: Concert. 18,­10 Muzică Pentru copii. 19,30: Conf. uredi­cală 20: Limba franceză. 20.50: Limba engleză. 21,35: Orchestra Tautenhaim. ­m sint a­b sili nevoiaşe din Brăila Scene sfâşietoare. -- Femei bătrâne îngheţate Cu cât mizeria creşte, întinzân­­du-se în special în cartierele măr­ginaşe, cu atât iarna devine mai năpraznică, făcând numeroase vic­time. Convoiul nenorociţilor, fără un co­dru de pâine şi fără un lemn în sobă, e înspăimântător. Zilnic sălile primăriei sunt asal­tate de femei nevoiaşe, şi munci­tori şomeuri, cerând ajutoare. Multe femei bătrâne, au fost trans­portate la spital, îngheţate. In ajutorarea celor orop­­siţ idilii noştri, în grija ce o au pen­tru ameliorarea acestei tragice si­tuaţii, au dat spre distribuire, zece vagoane cu lemne. Dar s’au distribuit sărftei mei — ce tremură cu bonul de 100 kgr. în mână, — lemne de salcie şi pe de­a­­supra ude.­­ Fapta celui vinovat de acest lu ■ cru — un depozitar, merită să fie înfierată, iar primarul e dator să ia cele mai drastice măsuri împo­triva lui Ce fac societăţile cari­tabile Şi’n acest decor de tragedie doam­nele şi domnişoarele noastre din «elită», grupate în jurul diferitelor societăţi «caritabile», organizează în fiecare săptămână ceaiuri dansan­te, serate, baluri, chete, etc., unde petrec, cu toată frenezia... pentru săraci. De ce nu se coboară aceste doam­ne şi domnişoare, cari fac paradă de filantropie, în căsuţele modeste şi reci dela periferie, spre a ame­liora suferinţele celor mulţi ! Ş’apoi ce se face şi s’a făcut cu banii strânşi din diverse chete, ser­bări, etc. în numele celor sărmanii CUVÂNTUL Aţi ascultat Anno Domini actul domnului Ion Marin Sadoveanu, această dramă de sbatere lăuntrică şi de sensibilitate ascunsă sub fie­care cuvânt, ca o taină intr’o lite­ră? Dacă eşti obişnuit cu sensul scrisului şi al unei opere, dacă pes­te ori­ce neînţelegeri ştii să rămâi in fata scenei şi să o vezi singur, ui­­tăndu-ţi vecinul şi domnul cu chelie care îşi suflă în faţă nasul din cinci în cinci minute, te trezeşti la sfârşi­tul actului mirat de rumoarea răs­pândită în sală ca un dens fum de ţigare şi de fetele bine dispuse ale spectatorilor. Trebue văzut publicul acesta amu­zat, gălăgios, neînţelegător şi (de ce să nu o spunem fără ocoli) prost. Afişul îi anunţa o comedie de Cara­­giale şi «un supliment». Ceva care trebue să aducă — şi-o fi zicând bunul proprietar al fotoliului — cu Invitaţia la vals la Operă după trei acte prea scurte. Pentru acest sim­plu motiv omul vine cu siguranţa şi hotărârea de a se amuza, lată de ce întreaga sală se porneşte pe tuse, râs şi batistă. Ce trebue Doamnei — să fie în mintea publicului acestuia textul dramei şi cum s’o fi tălmăcind aco­lo cuvântul ei dur şi subţire, aşa încât să bruscheze surâsurile şi să le grăbească până la hohot. Chipul în care se ascultă la teatru este un act de inepţie colectivă. Vulgarita­tea cea mai evidentă, pe care şi au­torul şi actorul a sublnnat-o ex­pres cu toate ghilimelele cu putinţă, stârneşte veselia statului. Imagi­nea spusă discret intre paranteze, simplu aşa cum se spun lucrurile în viaţă trece zadarnie nepricepută de nimeni. Sensul unei replici este răstălmăcit grosolan. Un gest este confundat cu un altul. O ironie abia schiţată, revoltă până sus în bolţi o întrecere de sughiţuri şi avalan­şe grăsune de râs. E o mizerie, care nu ştiu dacă afectează pe cei ce mun­cesc şi crează pe scenă, dar care privită din sală ia un aspect stupid. Dacă n’aşi fi avut putința de a-mi fluieră tovarăşii de spectacol de aici, aşi fi făcut-o foarte simplu de acolo. 16 edificator pentru un om care îşi îngădue naivitatea de a cre­de în munca scrisului, un astfel de spectacol. Nu e vorba de puţina în­ţelegere a unor oameni. E pur şi smi­plu prostia îndărătnică, stupidă, în­chisă, refractară şi bonomă a publi­cului. E superior şi suficient. E si­gur de el şi e prost crescut. Nu Ştie când să aplaude, n are vreodată bu­curia de a fluera. Nu îl emoţionea­ză gândul. Nu îl insultă imbecilita­tea. Nu îl zguduie decât grosolă­nia. Cel mai straşnic spirit, pe care îl poate seziza este o pereche de pi­cioare desgolită sus pe pulpe. Sin­gura tragedie, la care e sensibil, e o femeie care plânge. Vă amintiţi, acum vre-o câţi­va ani, întâiul concert Rosé? Se anun­ţase în program o bucată de Enescu înaintea unui quartet de Beethumn, dar concertişti fără să anunţe, au schimbat ordinea, cântând întăiu acest din urmă quartet. Ceea ce nu a împiedicat o sală întreagă popula­tă cu smokinguri şi rochii decolta­te, o sală de melomani şi stâlpi mon­deni să ceară venirea la rampă a autorului. Un quartet de Beethoven luat drept unul de Enescu. lată ex­primată coficis prostia, incompeten­ţa şi ridiculul a ceea ce numim noi obişnuit public. lată de ce mi-am amintit, ieşind de la teatru, articolaşul meschin cetit odată mai de mult sub iscălitura unu­i «temut» polemist. Elogiul pu­blicului? Ce dezonorantă măgulire a unui personagiu, care ar trebui îmbrâncit cu fiecare literă, Mihail Sebastian In ultima vreme, partidele poli­tice apelează desesperat la ajutorul intelectualilor — prin mica lor pu­blicitate: programele. Se fac mari făgăduinţe; în deosebi, dL general Averescu supralicitează. Mă întreb, insă : de ce au partidele politice ne­voie de intelectualii la ipoteticii eră de prosperitate ce se deschide vor naşte în adevăr atâţia seniori care s’aibă nevoie de bufoni? Dacă se vor naşte şi dacă va fi nevoie de bufoni, partidele politice şi-ar pu­tea utiliza la nevoie edecurie. Exis­tă o anecdotă. lutr­im târg vieţuia odată un nebun pe socoteala obştei: era îmbrăcat, ospătat, spălat, intr’o bună zi apăru insă un alt nebun, un venetic. Subvenţia băşti­naşului descrescu. Înfuriat se duce la starostele obştei şi îi spune: — Nu înţeleg persecuţia împotriva mea. I’ână acum eram răsfăţatul largului: după mine se ţineau copiii şi-mi lucâlciau barba cu semeţi, cu mine glumiau fetele la fântână, mie îmi făceau pozne calfele de ciubo­tar şi croitor. Dar tot num­ai eu eram îngrijit, cu straie, cu mân­care destulă şi băutură. A ven­i străinul. Mi­e nu-mi mai daţi nici un fel de atenţie. Nu mă plâng de alte lipsuri: sunt obişnuit cu ele, dar nu mă pot dumiri de ce mi s’a răpit singura mea slavă, de unic deţinător al nebuniei târgului. Ca starostele îi răspunde cu blajină­tate : — Eşti nebun, dragul meu, dar eşti şi înţelept. Preţuesc mult a­­ceastă râvnă a ta de a te menţine fruntaş. Dar gândeşte-te şi tu, vre­murile s’au schimbat. Până acum târgul nostru număra cinci mii de locuitori; ajungea aşa­dar un sin­gur nebun. Numărul locuitorilor a crescut la zece mii, înţelegi dar de­ce e nevoie de doi nebuni... Dar nebunul nu şi-a pierdut cum­pătul. — Da, staroste, ai dreptate! Nu m'ai supără, să fie la zece mii de locuitori doi nebuni. Dar nu în­ţeleg de ce a fost adus un venetic. Era mai bine să fi înnebunit unul din ai d-v-i. Nu vi se pare că supralicitaţia de intelectuali se potriveşte cu datele anecdotei ? Cunosc în partidul liberal un avo­cat rachetă, bărbat cu preocupări morale, deputat preocupat de afa­ceri şi distins autor de drame — în­titulate «Amorul silvic» mi se pare — care nu se pot juca în ţară, fi­ind cel puţin atât de bune ca să merite o scenă pariziană. L-am urmărit. E un domn diminutiv, care s’ar putea numi — la urma urmei — şi Ceş­ti că, de pildă. Numele celălalt e di prisos. (Vitejii umanităţii sau nu­mit deapururea cu numele lor mic, până a-şi mai adăoga nume de fa­miliie). Costică e o quintescenţă, inir insul se comprimă — ca în­tr pastilă — un spirit de răsfăţ şi copilărie, o ipoteză de drăgălăşenii Deşi umblă — şi umblă prea agitat — deşi vorbeşte — şi vorbeş­e prea mult, ca celălalt să nu se poată nici desm­eţiei — e ca şi inexistent tru­peşte. Când intră undeva, pătrunde numai un curent puternic de aier. Cauţi o fiinţă, nu e nimeni. Un suer de lasso argentinian — glasul — îţi aminteşte totuşi de prezenţa personajului. El nu cunoaşte nici­ o limbă. Din această pricină, igno­ranţa sa devine virtute: pare poli­glot când cocoloşeşte între buze şi limbă sunete ce ar vrea să fie vorbe culese din limbi europene şi asiati­ce. Pentru această personalitate ab­­stractă deşi specific de reală, între şi printre noi crescută, lumea nu există decât ca o reprezentare a sa, iar el există printre semeni ca o reprezentare a lor. Se strecoară şi shoartă, înţeleg prin labirintul politicei şi printre partide. Iliusc se opreşte în faţa ta şi te interpe­lează : — Ai văzut ce am făcut ?... Peste o secundă ai uitat că i-ai rămas dator cu un răspuns. Nici nu te-a întrebat, dealtminteri, ca să-i răspunzi. A vrut numai, ca un irăiţn, să-i arate penele, ca o coţo­fană, să te vestească că undeva în frunzişul pădurii e şi dânsa ascun­să. Când e vesel, înseamnă că a câş­tigat. Bineînţeles, graţie prevederii succesului, graţie capacităţii sale, puterii sale de înţelegere. Când e trist, înseamnă ca pierdut. Atunci e de vină ţara. Să mai vezi ce im­precaţii, blesteme şi elegii profe­tice ! „ — Cine dracii m’a pus să v­ă nasc în ţara asta de hoţi? Tat’meu sârb, mama poloneză şi eu români Personajul reprezintă totuşi na­ţiunea , printre aleşii ei, la marile ei festivităţi- Dacă ţi-a mărturisit că ţara e plină de hoţi, a făcut-o, crezându te cavaler, fiindcă era con­vins c’ai să uiţi de mărturisire. Nu-ţi aminti niciodată. Infam pamfletar, de o naivă confesiune, făcută Intr’o clipă de uitare de si­ne. Eşti lipsit de caracter, dacă rea­minteşti unui om cumsecade de o mărturisire. Rişi să-ţi faci un vrăj ;naş neînduplecat. Dar nu aceasta e tema mea. Partidele politice au nevoie de fi­guraţie intelectuală. Regisorii care au montat misterele legendelor şi farsele bufe pentru delectarea ma­halalelor, au evoluat spre o artă pură teatrală. Prin mica lor publi­­citate — nu­ i aşa c’am dreptate când socot programele mică publi­citate?—vestesc că au locuri libere pentru figuranţi educaţi. Nu fiind­că sar fi plictisit de vechea lor fi­guraţie, ci fiindcă şi veleităţile au crescut. România politică are ne­voie de o numeroasă figuraţie. Nu mai ajung bufonii băştinaşi, mai trebue aduşi şi alţii. Exact ca în anecdota cu nebunul. Decât, ceia ce nu ne mai spune anecdota, veneti­cii sunt extrem de exigenţi. Sunt şi plini de capricii şi primejdioşi. Nu se supun disciplinei, ci inventă o dis­ciplină aşa numită interioară; nu se recunosc drepturile celor mai vechi. Ei propovăduesc că cei din urmă veniţi sunt ca şi cel dintâi veniţi. Ei nu, partidele politice găsesc câ­­te un Costică diminutiv în compo­ziţia lor. De ce ar mai apela la con­cursul bufonilor străini... Cal puţin, aşa văd problema. Cuvântul literar si artistic Publicul MEMRII MISIM A $ A VAD­ A • • de ION CALUGARU 4 CURIER LITERAR Expoziţia de pictură a d-nei Lae­­tiţia Nichifor şi a d-lui Lucian Gri­­gorescu, (str. Câmpineanu 17), care a interesat în mod deosebit lumea cunoscătorilor, se prelungeşte până în ziua de 15 Februarie. • Eri s’a deschis în sala «Artele de­corative» o expoziţie de gobelinuri, covoare de Smirna şi alte lucruri de mână. Expoziţia rămâne deschi­să până la 1 Martie 1929. — oooxxxooo —■ Concerte Programul concertului simfonic viitor, dirijat tot de maestrul Geor­ge Georgescu, va întruni doi solişti: pe eminenţa noastră pianistă d-na Muza German Ciomac care va cola­bora cu partea pianului obligat în execuţia simfoniei de Vincent d’In­­dy (brodate pe un cântec de munte) şi pe tânărul virtuos Wolfgang Schneiderhahn, violonistul precoce care va executa concertul de Men­delsohn. Restul programului aprin­de prima audiţie a suitei (în stil ro­mânesc de Enacovici și «Valsul» de RaveL --------COXXXn­o— - r Anecdota ÎNAINTE de a se începe repre­zentaţia, regisorul îşi aruncă ochii în sală , apoi adresâmdu-se directo­rului, pe un ton disperat: — Nu sunt decât douăzeci de per­soane. N’am face mai bine, să le dăm banii înapoi . — Imposibil, cei cei cu bilete de favoare. — CE MICUŢ, e copilul d­v.„ îl hrăniţi chiar d­v. d nă î — Nu, el ne hrăneşte pe noi... e vedetă de cinematograf. • O JUNA care doreşte să debuteze la music-hall, după ce a îndurat «ul­ti­mele ultragii» din partea directo­rului stabilimentului, îl întreabă: — După ce voiu fi văzut pe autor, şeful de orchestră şi pe regizor, voiu putea să debutez, ce credeţi ? • UN DOMN prezintă unui director de teatru, invenţia sa : — Cu sistemul meu, sala de spec­tacol, poate fi evacuată în 5 minu­te ! — Nu cumva ai un sistem ca să mi-o umpli mai întâi ? • CINEVA îl întreba pe Auber. ce părere are despre ciorapii albaştri : — Depinde de ce­i într’înșii. • GERARD DE NERVAL scria lui Murger: «Scumpul meu, mă duc altă seară în vizită la X... Poţi să­­mi împrumuţi costumul tău de ga­lă, dacă din întâmplare, ai u­ul. Murger îi răspunse: — Negreşit. Dar trimite-mi mai întâi pantalonii tăi ca să pot să ţi aduc costumul. • CINEVA îi spunea lui Fontenelle: «cafeaua e o otravă înceată». — Foarte înecată, sunt optzeci de ani, de când mă omoară. S’a pus în vânzare IUI PRIN­CE SERIA l­a Editura „Casa Școalelor“ 370 pag. 84 lei. (Drier strain ----«attfee- A O reprezentaţie cine­­­-. matografică originală j.iî la Varşovia. — Nici o femee printre specta­tori La unul din cinematografele Varşoviei rulează un film, în care joacă un rol important cunoscutul erou de naţionalitate evreeascâ din timpul revoluţiilor poloneze, Berek Joselowicz din Kuek şi contempo­­ranul său rabinul Mendel. Zilele a­­cestea s’a auzit câteva bătăi puter­nice la uşa directorului acestui ci­nematograf şi după câteva minute a intrat în birou un evreu ortodox, care după ce s’a scuzat în faţa di­rectorului, a început să vorbească despre misiunea cu care a venit: «Vin la dv. iu numele populaţiei evreeşti ortodoxe din oraşul Kock. Am dori să vedem tabloul despre rabi Mendel, care a trăit în oraşul nostru şi de aceia vă rugăm ca să ne daţi posibilitatea». Când directorul a făcut observa­­ţia, că filmul este accesibil pentru întregul public şi că locuitorii din Rock l-ar putea vedea fără vre-o permisiune specială, evreul habot nie a declari, că nici el uiei core­ligionarii săi nu pot participa la o reprezentaţie unde se află şi femei printre spectatori. Deaceia comuni­tatea evreilor din acel oraş roagă ca să se organizeze o reprezenta­ţie specială, care va fi plătită de către aceiaşi comunitate. Directo­rul cinematografului a căzut de a­­cord cu această propunere, iar re­prezentaţia a avut loc zilele acestea la ora 11 dim. După dorinţa exp­ri­mată de evreii ortodocşi nu s’a ad­mis nici o persoană femenină în sală. In ziua în care a avut loc re­prezentaţia au început să se întru­nească de la ora 9 dimineaţă în ci­nematograful «Swiatowid» figuri patriarhale de evrei cu bărbi şi caftane lungi şi cu pălării de pluş Printre dânşii au început imediat vii desbateri şi gesticulaţii. Se pu­tea observa că sunt stăpâniţi de o mare enervare, ceea ce însă nu pu­tea mira, deoarece dânşii sunt pen­tru prima şi poate chiar pentru ul­tima oară la cinematograf. Această neobişnuită reprezentaţie a fost vi­zitată în total de 826 evrei orto­docşi. Filmul a făcut asupra lor o impresie foarte puternică. Fiecare scenă a fost primită cu vii apro­bări sau desaprobări. S’a atras a­tenţia personagiilor din film asu­pra pericolului ce le aşteaptă, s’a făcut haz de cei nedibaei şi s’a răs­plătit cu aplauze pe cei curajoşi Când a apărut pe ecran venerabi­lul Rabi Mendel toţi spectatorii s au ridicat în picioare şi au ridi­cat mâinile plini de extaz. Episoa­dele războiului revoluţionarilor po­loneză contra cazacilor au umplut de groază ţie spectatori. Apariţia po­lonelului Berek Joselowicz a pro­dus o furtună de aplauze, care n’a sfârșit decât după terminarea sce­nei. (Ceps). Cursurile de vară de la Perugia Universitatea italiană pentru streini din liniştita şi patriarhala Perugie esta creata de guvernul italian (în 1921) cu scopul de a face cunoscută străinilor I­ I­talia prin cursuri de înaltă cultură, din limbă, de literatură, istorie şi artă ita­liană, ce se ţin în fiecare an de la 1 Iulie la 30 Septembrie. Celor înscrişi 11 se acordă reducere pe căile ferate, viza gratuită a paşaportului, intrarea liberă în muzee şi biblioteci şi pensiuni cu pre­ţuri convenabile — de la 15—25 lire pe zi, — iar la sfârşitul activităţii, certi­ficate de frecvenţă, de cunoaşterea lim­bii sau diplome de abilitare pentru în­văţământul limbii italiene în străină­tate In afară de cursuri se fac în fie­care Duminică excursii prin oraşele ar­tistice şi istorice ale Um­briei verzi şi mistice, plină în tot locul de amin­tiri franciscane. Cursul de limbă se împarte în: pregătitor (predat începăto­rilor, după o metodă proprie şi rapidă de d. Romano Guarniei de la universi­tatea din Amsterdam), inferior şi su­perior. Se mai în apoi, în afară de cursurile propriu zise, conferente (de către personalităţi distinse ca Paolo Arcun­t, R. Caggese, Padre A. Gemelit, Enrico Terri, P. Fedele, G. Gentile, Sciab­ia, L. Pietrobono, poeţii Marinetti şi F. M. Mantini, etc.) despre veacul XVIII (Settecento) şi despre Italia con­temporană, precum şi studii de litera­tură comparată franceză, spaniolă, ro­mână, engleză germană, slavă şi un­gară. Pentru literatura română va con­ferenţia d prof. de la facultatea de li­tere din Bucureşti, Ramiro Ortiz. Informaţii detailate se pot lua de la d. prof. Ramiro Ortiz (str. Argentinei, 12 bis) sau de la biblioteca seminarului de limba italiană — la Universitate —— în fiecare zi de la 4-7 p. m. —:—ooxxxoc------­

Next