Cuventul, martie 1929 (Anul 5, nr. 1386-1416)
1929-03-29 / nr. 1414
non in materie de pneuri incape elegante! Cumvăraţi un ROYAL CORD şi vă veţi convinge! UNITED STATES RUBBER Co. lid. NEW-YORK N. S. A. Depozit General si Deface exclusiva pentru România: „ANILIN“ S. A. R. BUCUREŞTI, Pas. Macea B-C. Tel. 311/79 Adr. Telegr. ANILIN-BUCUREŞTI. 16 pagini 7 Lei HSSiilMH Un articol senzaţional de marea vedetă a ecranului brio ne publică. Împreună cu două nuvele extraordinare • Un chiostec de ţigară de Karl SLOBODAN Fantoma de pe scară de Katharine Fullerton Gerould, ultimul număr176, cu data de 17 Martie 1929 din tiAIilAviDUINICA care pe lângă alt bogat material variat, jocuri, glume, curiozităţi, conţine o palpitantă destăinuire Pericolul de a fi femee frumoasă şi un zguduitor reponaj, Infernul din coloniile de muncă ii ia Ultimii (Continuarea articolului din pag. l a) şi deci, incapacitatea de înţelegere a ei — ca să fim sinceri : necredinţa, masiva necredinţă episcopală. P. S. Vartolomeiu a putut afirma cu seninătate, că Sfintele Sinoade şi Sfinţii Părinţi au fost călcători de canoane — şi încă dintre cele mai categorice. Ascultaţi-l: «De altfel nu este singurul caz când Biserica creştină ortodoxă a nesocotit în totalitatea ei Paştile evreesc ca normă de serbare a Sfintelor Paşte creştinesc. Intre anii bunăoară 360—500 după Niceea creştinătatea a sărbătorit după studiile unui savant astronom de la noi de 13 ori Sfintele sale Paşte cu cele evreeşti, nesocotind în felul acesta chiar rigorile canonului VI apostolic prevăzute pentru astfel de cazuri, cum şi asprele aprecieri în aceiaşi privinţă din scrisoarea pascală de la Niceea a împăratului Constantin Cel Mare». Vai, câtă amarnică înşelare închide această credinţă a P. S. Vartolomeiu! In cazurile excepţionale de care e vorba aci, Prea Sfinţitul confundă data aflată în tabelele P°s cale, cu sărbătorirea de fapt a Sf. Paşti. Savantul astronom de la noi, consultând tabelele pascale evreeşti şi creştine şi făcând calcule, a descoperit că data la care urma să se serbeze Paştile, după calculele ştiute, a fost şi la Evrei şi la Creştini, aceiaş. Şi astronomul deduce , deci creştinii şi evreii au sărbătorit împreună, de multe ori, Paştile. P. S Vartolomeiu, însă, este episcop şi Prea Sfinţia Sa ştie că, pentru a evita coincidenţa de care e vorba la spre a respecta canonul VII apostolic) creştinii aveau o supapă de siguranţă, porunca şi obiceiul de a-şi amâna ei, cu o săptămână, serbarea, dacă se întâmpla să coincidă data cu cea a evreilor. Prin urmare, cu toate că după socoteli Sf. Paşti cădeau la o anumită dată, serbarea se amâna, dacă la aceiaş dată serbau şi Evreii. Savantul astronom, nefiind episcop, nu era obligat să aibă în vedere aceste admirabile măsuri preventive luate de Biserică şi de foarte bună credinţă fiind, afirmă, că s’a sărbătorit împreună. P. S. Vartolomeiu, însă îşi dă seama de panta pe care a apucat când afirtă că ştiuţii sunt călcători de canoane? Numai despre funestele concluzii ce se pot trage din această afirmaţie în scris a unuia dintre cei mai de seamă episcopi ai noştri, ar trebui scris o săptămână în şir, îşi încheie P. S. Vartolomeiu întâmpinarea cu îndemnul de a se da ascultare Sinodului şi episcopilor în parte, fiindcă aceştia sunt păstorii ce-şi pun sufletul lor (sic) pentru oi. Noi sfârşim acest răspuns cu citarea cap. 19, cartea II, Aşezămintelor Apostolice.Precum însă oaia care nu ascultă de păstorul cel bun este lăsată lupilor spre pieire, tot astfel, cea care ascultă de păstorul cel rău are moartea în faţă învăţ o va înghiţi». «Cuvântul» Oda R. PI. S. Direcţiunea generală a Regiei Monopolurilor feiatului ne trimete spre publicare următorul comunicat: In ziarul „Curentul” (28 Ian. 1 Febr., 25 Martie a. c.) s au publicat diferite informaţiuni însoţite de comentară referitoare la o cantitate de 40—80 vagoane tutun de Macedonia mucegăit, care s’ar fi repartizat la Manufacturi spre a fi transformat în ţigarete şi pus în consumaţie. Aceste informaţiuni sunt absolut inexacte. N'a existat şi nu există nici cea mai mică cantitate de tutun mucegăit, nici de Macedonia nici indigen. De altfel 40— 80 vagoane tutun de Macedonia reprezintă consumaţia pe 10—20 ani şi Regia n a posedat niciodată asemenea cantităţi în depozitele sale. Condiţiunile în care se construă tutunurile în depozite înlătură oriece posibilitate de mucegăire. nentului austru». Gândiţi-vă la serii apuci mâna imputând să te ioveaste de confuzii pricinuite de subiectivismul ecuaţiei la care s’a oprit Renaşterea, printr’un Sanchez au Campanella, reluate de Bacon şi Descartes. O greşală gravă săvârşeşte d. Cioculescu când scrie : «Tineretul ortodox şi mistic reprezintă un mozaic dubios de influenţe livreşti disparate. Colecţia Blond, la Roseau d’Or, ancheta lui Agathon, etc... şi urmează seria înspăimântătoare de nume şi doctrine cari «sunt isvoarele impure ale aşa zisei ortodoxii şi mistice». Aceasta e greşala, de care am pomenit adesea, a «disociaţiei», manifestate aici prin prejudiciul metodei istorice. Ca să se înţeleagă un fapt, se caută originile. Geometriai Empirică împărţire a terenurilor din jurul Nilului de către Sesostris 11. Valoarea religioasă a clopotelor 1 La obârşie, clopotele slujeau să izgonească demonii ; iată, deci, magie primitivă în Biserica creştină. Valoarea umană, socială a salutului? La început, salutul era un mijloc de asigurare, cel căruia îi că. Şi aşa mai departe... E o confuzie a planurilor, a valorilor. Influenţe livreşti ! Pot oricând reduce pe Papini la Carducci, Weininger, Nietzsche, etc. Mozaic dubios 1 Goethe împrumută din zeci de autori, de la Herder la Swedenburg Nu e greu să recunoşti magia, izioomia, ştiinţele oculte, etc. Ca opera marelui olimpian, unitară şi clasică. Dar nu acesta e criteriul de a-l înţelege, ci un efort de surprindere a unităţii vii, personale, ce se distinge în opera goetheiană. «Tineretul mistic şi ortodox» (care, d-le Ciocuiescu) îşi are anumite corespondenţe şi ajutoare şi mişcările similare din Apus Adică, ia cunoştinţă de sine şi facilitează limpezirea experienţelor personale şi cu ajutorul anumitor gânditori apuseni. Dar, a socoti în întregime această mişcare drept o imitaţie —e cel puţin imprudent şi precipitat. Fireşte, «colecţia Blond, etc». De ce nu ! Interesul pentru cultura universalst nu poate fi decât merito-' nu. Ilar, să nu ne înşelăm : spun «cultură», adică intersecţii de ştiinţe şi dogme diverse, iar nu «Viaţă interioară». Aceasta se naşte singură , e numai stabilizată de vieţile altora. Aici cred că greşeşte d. Cio.iasca, cai.u coi,.u.uit «cultura» noastră cu «viaţa interioară». Se înmieşte de autenticitatea ei ! Probe. A spune că a luat dela X şi dela Y nu e un argument. Fiecare luăm de unde putem ; interesant e ce facem cu materialul adunat Chiar d. Cioculescu nu e prea pur ; de Meyerson, şi Gourmont nu-şi aminteşte nitmic !... Interesul pentru cultură şi erudiţie nu păgubeşte liniei personalităţii , dovadă !Heibnitz. Goethe, ele. ...Intelectualişti ! Suntem şi noi, dar nu romanticii intelectualişti. Adică, nu exaltăm această funcţiune dincolo de limitele ei fireşti. Şi, mai ales, nu uităm că — înainte de a exercita — sunt necesare anumite cunoştinţa, fără de care prodigioasa noastră inteligenţă riscă de a funcţiona în gol. Calcutta, 26 Februarie. Mircea Eliade „Aventura d-lui Burján“ Teatrul «Regina Maria» va reprezenta de Paşte în matineu şi seara marele succes al stagiunei, scanteetoarea comedia a d-lor Mc. Vlădoianu şi Victor Kodan, «Aventura lui Dârján». Vesela lucrare dramatică a autorilor lui IcAmadeu Stânjenel» s’a jucat până acum de 21 de ori, cu săli arhipline şi îşi va continua seria cu începere din prima zi de Paşte. Lucrătorii din Borsec cer liberarea unor tovarăşi arestafi PIATRA N. — In ziua de 19 Martie şeful partidului a arestat şi dus la compania de jandarmi doi lucrători cu numitele de Cibi Ludovic şi Sabo Emeric cari erau promotorii unor agitaţii continue la fabrica „Xilon” din Borseck. Peste puţin timp au venit la companie peste 300 lucrători şi locuitori din Borseck cari au încercat să libereze cu forţa pe cei închişi, ameninţând pe şeful de post. Fiind anunţat şeful de secţie acesta a venit împreună cu pretorul plăşii şi cu judecătorul respectiv la faţa locului, încercând să liniştească spiritele agitate. Judecătorul personal a cercetat cazul şi a dresat vinovaţilor acte de dare în judecată pentru rebeliune. Interesant este că cei doi deţinuţi au fost puşi în libertate de judecător neputând fi înaintaţi parchetului odată cu actele dresate, întrucât locuitorii s’au opus. -------c=x=»-"———ooxxxoo----- O copilă lovită de tren Copila Anghelina Ion Benciu de 6 ani, jucându-se pe linia ferată de la Obor, a fost surprinsă de o locomotivă ce manevra. I-a fost tăiat piciorul stâng și laba piciorului drept. In stare gravă, mica victimă a fost dusă la spitalul de copii. Siai rufile Pe ziua de eri, au fost găsite pe linia Dorneşti—Seletin 12 şini rupte, între Baia Mare/.bouşină, Bălţi—Lipnic 1 şi Larga— Janăuţi o şină ruptă. In total, numai eri, 15 şini rupte. De altfel, pe linia Dorneşti— Seletin, zilnic se rup câteva şini în urma trecerii trenurilor. A APARUT No. 13 NUMRXCEPTIONAL DE PAŞTI IN 28 PAGINI cu următorul sumari Domnişoara tip 1929 — Paştile. — Aspecte de Paşti în capitala României. — Obiceiuri de Paşt, din toate părţile lume!.— Sf. Paşti la Ierusalim.—In ajunşi în zi de Paşti în Bucureşti.— Un dictator dansează. — Noul cabinet al preşedintelui Hoover. Prof. Einstein. — Film la distanţă. — Cel mai mare patefon. — Carnavalul de «nicareme» de Paris. — Cimitire de eroi lângă Berlin. — «Gaze otrăvitoare deasupra Berlinului». — «Miss România». — Examinator de cartofi. — Un banchet în coş. — Cea mai mare pâine. — O armă ucigaşă- mediament Coreografie interesantă. — Tradiţionalii iepuri de Peşti. —Cel mai mare de din lume. — Moştenitoarea unui nume mare. — Propagandă electorală cu film vorbitor. — Pagina femeii. — Actualitatea în caricatură. — Pagina jocul lor cu numele deslegătorilor. LEI 8 EXEMPLARUL LEI 8 »» Citiți: «i CUVÂNTUL Cuvântul literar si artistic Despre ridicol Cine izbuteşte să fie cu desăvârşire ridicul e un bărbat, aş zice o personalitate vrednică de aceiaş cinstire ca un mare poet, inventator, cugetător sau conchistador. Ridiculul e un talent cu care te naşti, o înclinaţie spre frondă. Un om ridicul, e fără să vrea, un revoluţionar şi un corăbier pe marea aventurii, îşi amintesc, fără îndoială, cei ce au cetit. Visul unui om ridicul, de acele amare gânduri, amare şi tonice, cuprinse în spovedania trucată a lui Dostoievski. Acolo ridiculul se înalţă până la piscul pleşuv al destinului. Dar eroul e conştient. Ştie că trecerea anilor n’a făcut decât să cimenteze convingerea că e iremediabil şi dea pururi ridicul. Dar ferice de bărbatul care e ridicat fără să bănuiască. Aceste consideraţii teoretice nu privesc totuşi pe un fost ministru al muncii — să-i spunem pe nume — Trancu Iaşi. I. Trancu Iaşi e un om vesel. Fericirea sa de esenţă altruistă vrea să fie transmisă. D. Trancu vrea să-şi transmită bucuria. De aceia scrie broşuri despre Romain Rolland, cântece de suspinat în barcă, conferenţiază la înmormăntări, cumătrii şi zaiafeturi. D. Trancu înveseleşte auditoriul, cu accentul său bonom moldovenesc, cu prezenţa sa trupeşă. Serile trecute a fost comemorat la un cinematograf mareşalul Foch După ce a rulat filmul prost ticluit, făcut parcă să compromită viziunea infernală dar grandioasă a Verdunului, a vorbit un general în rezervă despre faptele de arme ale marelui răposat. A vorbit apoi şi d. Trancu. A vrut să fie paradoxal, să facă apologia lui Foch omul. Şi -a scos pe mareşalul triumfului, un fel de ministru al zmunşii». Texte după texte citate din filosofi, economişti şi baumeourgi defilau în evocarea d-lui Trancu. Dar nu era interesantă însăşi evocarea, fiindcă d. Trancu ceha şi publicul nu se dovedea dispus să audieze conferinţe. Era interesantă apariţia de pe scenă: o mână înălţată în văzduh, fâlfăind câteva fui de hărlie şi atici tmulţi in buzunar ca să susţie burta nepermis de proeminentă. D. Trancu părea in clipa aceia întruparea lui Chaplin din icoana după aur, când îşi ţine pantalonii, în timp ce dansează în dancingul internor. Un tânăr din public — ce răutăcioşi şi prost crescuţi sunt câteodată tinerii! — s’a ridicat și Ta rugat pe d. Trancu să scoată mâna din buzunar, fiindcă gestul e inelegant. A isbucnit un hohot nepraznic D. Trancu s’a simţit jenat. Dar noroc că ridicul, după vechiul dicton, nu ucide Altfel ar fi dispărut un mare binefăcător al nostru: un creiator de voie bună. Vw, nu, n'am vrut să insinuez nimic. D. Trancu e un om cumsecade. Citeşte literatură, a fost ministru, ţine conferinţe. La moartea mareşalului Foch s’a simţit obligat să-şi aducă ofranda sa retorică. Atât. Şi nimic mai mult. Am cetit în «Adevărul literar» articolul «Literatura confortabilă» a bunului poet AL A. Phillipide care a practicat poemul modern — e adevărat într’o formă diluată — In revista «Integral», iată ce scrie dsa despre actuala literatura modernă franceză. «S'a confundat în ultimul timp (generaţia nouă de scriitori a practicat acest sport) s’a confundat energia cu anarhia. Aceasta a fost şi este lozinca dadaismului, asuprarealismului şi a aşa zisul modernism. Sub pretextul descătuşării din forme vechi (şi fără a aduce în loc nici o formă nouă) s’a invadat literatura cu o avalanşă de opere neisprăvite, rău începute, scrise la repezeală, care nu sunt decât rodul unei instinctualităţi destrăbălate şi anarhice. Un bergsonism rău mestecat, rău înţeles, sau un nietzscheism de faţadă. Peste tot aceeaş concepţie a gratuitului, a disponibilităţii (influenţa a lui Gide), aceeaş căutare a actulu pur, adică înlocuirea oricărei logice, a oricărei ordini prin cultul neverosimilului cu orice preţ. Şi asta sub pretext de descătuşare, de renovare a literaturii. Dar maniera aceasta ar forma avantgarda. Literatur aceasta dacă nu e confortabilă prin rezultat e confortabilă totuş prin concepţie. Anarhia care distruge fără să reconstruiască este jocul cel mai fact. Literatura confortabilă normală este cea de care ţinem seamă. Ea este practicată pentru moment, în Franţa, de majoritatea, literaţilor. Ea este, fără îndoială, expresia lumii şi epocii actuale. Şi, poate, chiar a mentalităţii franceze. In Franţa, mai mult ca oriunde, literatura a fost considerată ca o simpla distracţie. O simplă comparaţie între romanul rus, englez şi francez ne dovedeşte asta. Literatura confortabilă, în orice caz, înfloreşte în Franţa mai bine ca oriunde. Şi în orice caz, astăzi mai mult ca oricând. Să nu uităm că Franţa este ţara doctrinei artei pentru artă, a parnasianismului, a lui Flaubert şi a desbaterilor asupra poeziei pure. Toate, fenomene mai mult sau mai puţin favorabile literaturii confortabile. S’a vorbit despre oarecare nelinişte care ar exista, ba chiar ar caracteriza, şi în Franţa ca şi aiurea, literatura de după războiu. In literatura franceză actuală această nelinişte e foarte puţin sesizabilă. Atârnă şi de ceea ce se înţelege prin nelinişte. Dacă neliniştea înseamnă numai un simplu fior estetic, o simplă excitare plăcută şi trecătoare, comodă şi facilă, atunci, fără îndoială, toate romanele franceze ne oferă această nelinişte din belşug Dar dacă neliniştea e ceea ce ştim cu toţii că este: presimţirea marilor furturi interioare, grija, pasiunea puternică, cutremurul în faţa sublimului, toate marile emoţii de viaţă artă cu care ne-au obişnuit Shakespeare, Goethe, Balzac, Doskievschi, Dickens, Hardy, Tolstoi şi atâţia alţii, atunci se constată, dimpotrivă, o mare lipsă de nelinişte în literatura franceză de astăzi. Confortabil nu este un epitet pejorativ Este iuțiat o caracteristică. Preferinţele pot merge spre altă literatură, însă literatura confortabilă îşi are menirea şi calităţile ei. Atâta doar că s’ar putea recomanda, la lectură, alternarea ei cu altfel de literatură nuai puţinenfortabilă. Fără exclusivism nici într’o parte nici in alta şi numai pentru o cât mai sănătoasă cultivare a gustului de a citi». CUVINTELE UNUI PICTOR ARDELEAN Simultan cu articolul dini Philippide — aspru, nedrept chiar cu literatura modernă—ne parvine un interview al actorului Matis Teutsch din Braşov, publicat într’o revistă locală. D. Matis Teutsch e un pictor al formei pure. Câteva expoziţii ale sale din Bucureşti au trecut aproape neobservate. Fiindcă artistul e un om modest şi fără relaţii şi fiind că arta sa are un accent minor. Cuvintele sale nu's cuvintele unui teoretican. Ele au o simplă valoare informativă. «Din tinereţe, spune dsa, simţind o atracţie pentru arta nouă, am început atât in sculptură cât şi in pictură prin a fi pur expresionist. Am lucrat în acest gen, până acum vreo 2 ani. Acum in ultimul timp lucrez intr’un nou gen — caut stabilirea, formelor omului, prin linii. Să nu crezi că acest gen ar avea ceva cu eubismuL Pe mine mă interesează numai omul, natura — de loc. Nu am fost și nu voiu fi niciodată naturalist. Fondul nu are pentru mine, nici o importanţă... Dintre cubişti, gen care a luat naştere şi s-a desvoltat în Franţa, îmi place în primul rând, Pablo Picasso, spaniolul stabilit de câtva timp la Paris. El este unul dintre cei mai mari «cubişti». Zicând câ «arta este o jucărie», el a trecut prin mai multe curente; a fost, prinitivist, cubist, constructivist şi acum mai în urmă, clasic. Apoi: Graise, Juan Gris, Fernard Léger şi Georges Gratiile. Futurismul, gen desvoltat mai mult în Italia, are ar este însă de altă natură şi anume o arhitectonică...Lipsind ideologia maselor care să grupeze pe pictori, şi sculptori în şcoale cu tendinţe anumite, spiritele s’au diferenţiat şi fiecare a început să lucreze condus de eul său. Noi, moderniştii, vrem să ne menţinem într’o revoluţie continuă... Dacă se întâmplă să ne încătuşeze vre-o formulă, noi părăsim vechiul gen, — codificat — şi pornim mai departe, văzând în artă libertatea deplină, fără reguli stabilite». IN LOC DE ANCHETA ECOURI DESPRE ARIA MODERNA (Un poet despre fitratura modernă, lin picior despre plasticii moderni d-na Miliţa Pătraşcu, Marcel lauen şi Maxy. D-l Brânciş şi d-na M. Pătraşcu, au ca punct de flecare natura, ei o apucă pe aceasta pe planuri abstracte In amândoi vibrează o vie dorinţă de abstract, in M. Iancu şi Maxy vibrează o altă dorinţă — ci sunt aşa zicând constructiv şti. Acest gen al constructivismului a luat naştere în Germania. Maeştrii acestui gen construes© orice afară însă de natură. Ei caută stabilizarea formelor prin complexităţi de linii şi de culori. Primul care s’a condus după acesta norme şi s’a descătuşat absolut de natură este: Kandinskii, pictura lui este un mozaic de tonuri. Influenţa acestuia la noi în ţară, se vede mai ales la constructivismul lui Marcel tișii mari cum sunt: Gino Severini i lancu. Constructivismul acestuia i Trrthiirnn iiiU'p.fiKii ci I Rciacnln ooT» înn.'i «UX ..___^ •_________ Umberto Boccioni și Luigi Bussolo. — Expresionismul, este reprezentat prima oară prin Kandinskij, cu simfoniile lui coloristice. Apoi tot expresionişti mari, ce îmi plac «uni: Marc Chagall, Javlensky şi Franz Marc» Dintre sculptori îmi place*. Archipenko, rus, a trăit la Paris, Berlin şi America. Apoi Rudolf Belling german, este un straşnic cubist lucrează cu figuri geometrice, aplicate la corpul omenesc Apoi: Barlach şi Czaky Josef, francez naturealizat care a fost cubist şi acum lucrează cu forme severe, în sens amic egiptean. Cei din ţara noastră? Cei din ţara noastră se pot împărţi în două categorii: Brâncuş şi REP. I. Haiot RADIO Programul pentru Joi Belin 475.4 ora 16.30 Causerie. 17 Sportul in poezie, conf. 17.30 Concert. 18.30 Recitări. 19.10 Conf. pentru grădini. 19.30 Conf. medicală. 20.30 Pentru tineret. 21 Trans. din Leipzig. Breslau 321.2 ora 17 Pentru gospodine. 17.30 Concert. 19 Conf. culturală. 19.50 Pentru gospodine. 21.10 Pentru lucrători. 20.30 Lectură englezească. 21 Concert. 22 Concert simfon.c. Budapesta 554.5 ora 17 Concert coral. 17.45 Ura, meteorul, înălţimea apei. 18.10 Conf. agricolă. 18.40 Concert. 19.40 Poeme. 20 Concert coral. Hamburg 391.6 ora 17.45 Concert. 18 Concert. 19 Muzică de clopote. 19.45 Pentru gospodine. 20 O comemorare. 20.25 Conf. 21 Trans, din Leipzig. 21.20 Trans, teatrală. 22.40 Concert cu muzică germană. Londra 358 Daventry 1862.5 ora 16 Radio fotografii. 17 Muzică religioasă. Concert. 21.45 Trans. teatrală. 23.35 Concert. 0.15 Surprize. 0.302 Muzică de dans. Paris 1744 ora 17.45 Concert. 20.45 Concert. 22.30 Concert. Praga 343.2 ora 17.10 Conf. 17.20 Pentru copii. 17.30 Concert. 18.30 Curs de 1. sârbă. 19.25 Emisiune agricolă. 19.35 Pentru lucrători. 19.45 Conf. 21.30 Wagner, arie din „Parsifal” 21.50 Conf. 22. Trans, unei piese în studio, Viena 519.9 ora 17 Concert 1850 Trans, de la operă. 18-50 Ora, meteorul. Cronica hlinica, „Mano»“ şi d-na Ficn Pomponiu ■—«îţîa» ---- O adevărată mană s’a revărsat asupra operei române, mană cerească, din belşugul căreia s’a înlesnit direcţiunei şi întregului aparat artistic al instituţiei, descoperirea şi aprecierea unei noui — sau mai bine zis „cu totul noui” — cântăreşte, d-na Ficu Pomponiu. Cântăreaţă mare bine înţeles, fiindcă e cea dintâi care anul acesta, a putut să umple sala Teatrului Liric, până la cel din urmă strapontin al ei. Şi încă cu ce pudlic bun, bine îmbrăcat şi entuziast până la periclitarea plafonului salei, prin intensitatea ovaţiunilor cu care împlinea antractele. Candoarea, cu care d-na Pomponiu, a apărut în scenă, nu poate fi asemănată decât seriozităţei cu care Malec apare în comediile ecranului. înrâurirea personalităţei sale asupra publicului, ne-a apărut cu atât mai uimitor, cu cât a rămas tot timpul străină, de chiar cele mai elementare însuşiri artistice. Fără de modestia invitatului, care întrebat fiind de gazdă, dacă ştie să cânte la pian, a răspuns convins „n’am cercat”, d-na Pomponiu a cercat. Şi a cercat rolul titular a lui „Manon”, pe scena Operei Române, in seara Sfintei Duminici a Floriilor. Ceiace n’am înţeles e, cum de această drăgălaşe doamnă, care a dat astfel măsura atotputerniciei sale în România mare, n’a încercat mai întâi să dobândească catedra de mecanici cerească dela facultatea de ştiinţe, îndeletnicire cel puţin tot atât de onorabilă ca aceia de cântăreaţă la operă, pregătirea d-sale fiind exact aceiaş. Dar să lăsăm aceste consideraţii de ordin extra muzical şi să trecem la câteva precise aprecieri tehneic, mai în legătură cu veleităţile d-nei Pomponiu. Afirmăm fără grija de-a putea fi desminţiţi, că d-na Ficu Pomponiu, nu-i nici actriţă, nici cântăreaţă. Drept prima însuşire, d-sa ne-a prezintat rochii, pentru a doua însă, cu mult mai mult. Astfel ca debutantă cântăreaţă, ne-a îngăduit să percepem un glas mic, cu pe-alocurea acute bune, ba chiar frumoase, dar neîncercând barim să-şi ascundă infirmitatea auzului, care nu i-a îngăduit să cânte trei note consecutive fără să detroneze. Cu capul ridicat ca al găinuşei bând apă, şi-a cernut glasişorul prin două frumoase şireaguri de dinţi strânşi. încheiem cu ferma credinţă că, după caldul succes obţinut la Opera Română, serafica d-nă Pomponiu nu va mai ezita multă vreme, înainte da a păşipe scena de la „Scala” din Milano. Poate însă că numai cheltueiile să fie mai mari, dar se pare că aceasta nu îngrijeşte pe hotărâta stea în ascensiune. S. TANASESCU A Inscripţii pe un arc defrinmî — In zilele acestea cu soare alb şi sunător, după amază, la ceasul burghez de odihnă economică, ce îl desparte pe cetăţean de reînceperea lucrului, la şosea, deoparte şi de alta a şirului de limuzine sportive sau boereşti, îi îngădui plăcerea unei preumblări *de om sărac şi pedestru. Spectacolul e reconfortant. Ochii tăi nu se mai lovesc de ziduri ci privirea ajunge cerul fără efort, numai aşa, privind drept înainte. Sunt acolo bucurii de copil. Gestul are spontan o înclinare spre demonstrativ: uite un pom, uăe un domn, uite o fată... „.şi uite un arc de triumf. Te apropii de schela asta barocă şi jerpelită, cu cele mai bune gânduri. Cum nu obişnuieşti să utilizezi subiectele comune tuturor cronicarilor ca pe nişte mucuri de ţigară găsită, îi dai târcoale monstrului de piatră cu nici un gând rău. Sau scris despre această oroare atâtea lucruri, încât condeiul tău ar obosi repetând. Dar aceiaşi obişnuinţă, care în copilărie te opria în uliţă să buchiseşti cu satisfacţie firmele prăvăliilor şi mai târziu te obliga să citeşti maşinal orice hârtie tipărită ce îţi cădea sub ochi, aceeaşi obşnuinţă te face să-ţi îndrepţi de la depărtare privirea spre sentinţele, înscrise cu litere mari pe acest monument depeizat aici între arbori. Şi citeşti următoarele propoziţiuni, pe care ai voi să le distrugi, dacă nu ai şti bine că e inutil, de vreme ce arcul se prăpădeşte pe zi ce trece şi se desface ca un om mort. Atenţie, cetitrule: «Cin dărnicie de nemuritori nDatau Patriei viată fragedă de muritori». Sau pe o altă colonadă a cări trupuri--, incă din viaţă ei nu ascultau decât glasul eternităţii». Acolo în faţa acestor mostre de til ş, inspiraţie istorică, râzi. Dar când la masa din redacţie transcrii descoperirea plebării tale, ridiculul devine mai puţin amabil. Şi întrebi cui i-a fost dată în seamă pregătirea acestui monument şi ce minte (având conştiinţă că scrie pentru eternitate) a putut să scrie aşa cum a scrisi E vesel şi e stupid In apdastop. Dar se vorbeşte de monumentul lui Bălcescu şi de al lui Bărnuţiu. Lecţia arcului de triumf trebue utilizată. Va fi o mângăere platonică pentru banii cheltuiţi cu el. Amyeatas