Cuventul, martie 1929 (Anul 5, nr. 1386-1416)

1929-03-29 / nr. 1414

non in materie de pneuri incape elegant­e! Cumvăraţi un ROYAL CORD şi vă veţi convinge! UNITED STATES RUBBER Co. lid. NEW-YORK N­. S. A. Depozit General si Def­ace e­­xclusiva pentru România: „ANILIN“ S. A. R. BUCUREŞTI, Pas. Macea B-C. Tel. 311/79 Adr. Telegr. ANILIN-BUCUREŞTI. 16 pagini 7 Lei H­SSiilMH Un articol senzaţional de marea vedetă a ecranului brio ne publică. Împreună cu două nuvele extraordinare • Un chiostec de ţigară de Karl SLOBODA­N Fantoma de pe scară de Katharine Fullerton Gerould, ultimul nu­­măr­­176, cu data de 17 Martie 1929 din tiAIilAviDU­INICA care pe lângă alt bogat material variat, jocuri, glume, curiozităţi, conţine o palpitantă destăinuire Pericolul de a fi femee frumoasă şi un zguduitor reponaj, Infernul din coloniile de muncă ii ia Ulti­m­ii (Continuarea articolului din pag. l­ a) şi deci, incapacitatea de înţelegere a ei — ca să fim sinceri : necredin­ţa, masiva necredinţă episcopală. P. S. Vartolomeiu a putut afirma cu seninătate, că Sfintele Sinoade şi Sfinţii Părinţi au fost călcători de canoane — şi încă dintre cele mai categorice. Ascultaţi-l: «De altfel nu este sin­gurul caz când Biserica creştină or­todoxă a nesocotit în totalitatea ei Paştile evreesc ca normă de serba­re a Sfintelor Paşte creştinesc. In­tre anii bunăoară 360—500 după Ni­­ceea creştinătatea a sărbătorit după studiile unui savant astronom de la noi de 13 ori Sfintele sale Paşte cu cele evreeşti, nesocotind în felul a­­cesta chiar rigorile canonului VI­ apostolic prevăzute pentru astfel de cazuri, cum şi asprele aprecieri în aceiaşi privinţă din scrisoarea pascală de la Niceea a împăratului Constantin Cel Mare». Vai, câtă amarnică înşelare în­chide această credinţă a P. S. Var­­tolomeiu! In cazurile excepţionale de care e vorba aci, Prea Sfinţitul confundă data aflată în tabelele P°s cale, cu sărbătorirea de fapt a Sf. Paşti. Savantul astronom de la noi, con­sultând tabelele pascale evreeşti şi creştine şi făcând calcule, a desco­perit că data la care urma să se serbeze Paştile, după calculele ştiu­te, a fost şi la Evrei şi la Creştini, aceiaş. Şi astronomul deduce , deci creştinii şi evreii au sărbătorit îm­preună, de multe ori, Paştile. P. S Vartolomeiu, însă, este episcop şi Prea Sfinţia Sa ştie că, pentru a e­­vita coincidenţa de care e vorba la­ spre a respecta canonul VII apos­tolic) creştinii aveau o supapă de siguranţă, porunca şi obiceiul de a-şi amâna ei, cu o săptămână, ser­barea, dacă se întâmpla să coincidă data cu cea a evreilor. Prin urmare, cu toate că după socoteli Sf. Paşti cădeau la o anumită dată, serbarea se amâna, dacă la aceiaş dată ser­bau şi Evreii. Savantul astronom, nefiind episcop, nu era obligat să aibă în vedere aceste admirabile măsuri preventive luate de Biserică şi de foarte bună credinţă fiind, a­firmă, că s’a sărbătorit împreună. P. S. Vartolomeiu, însă îşi dă seama de panta pe care a apucat când a­­firtă că ştiuţii sunt călcători de ca­noane? Numai despre funestele con­cluzii ce se pot trage din această a­­firmaţie în scris a unuia dintre cei mai de seamă episcopi ai noştri, ar trebui scris o săptămână în şir, îşi încheie P. S. Vartolomeiu în­tâmpinarea cu­ îndemnul de a se da ascultare Sinodului şi episcopilor în parte, fiindcă aceştia sunt păstorii ce-şi pun sufletul lor (sic) pentru oi. Noi sfârşim acest răspuns cu ci­tarea cap. 19, cartea II, Aşezăminte­lor Apostolice.­­­Precum însă oaia care nu ascultă de păstorul cel bun este lăsată lupilor spre pieire, tot astfel, cea care ascultă de păstorul cel rău are moartea în faţă învăţ o va înghiţi». «Cuvântul» Oda R. PI. S. Direcţiunea generală a Regiei Monopolurilor feiatului ne trimete spre public­are următorul comu­nicat: In ziarul „Curentul” (28 Ian. 1 Febr., 25 Martie a. c.) s au pu­blicat diferite informaţiuni înso­ţite de comentară referitoare la o cantitate de 40—80 vagoane tutun de Macedonia mucegăit, ca­re s’ar fi repartizat la Manufac­­turi spre a fi transformat în ţi­garete şi pus în consumaţie. Aceste informaţiuni sunt abso­lut inexacte. N'a existat şi nu există nici cea mai mică canti­tate de tutun mucegăit, nici de Macedonia nici indigen. De altfel 40— 80 vagoane tutun de Mace­donia reprezintă consumaţia pe 10—20 ani şi Regia n a posedat niciodată asemenea cantităţi în depozitele sale. Condiţiunile în care se constr­uă tutunurile în depozite înlătură oriece posibilitate de mucegăire. nentului austru». Gândiţi-vă la serii apuci mâna imputând să te ioveas­te de confuzii pricinuite de subiec­tivismul ecuaţiei la care s’a oprit Renaşterea, printr’un Sanchez au Campanella, reluate de Bacon şi Descartes. O greşală gravă săvârşeşte d. Cio­culescu când scrie : «Tineretul ort­o­dox şi mistic reprezintă un mozaic dubios de influenţe livreşti dispa­rate. Colecţia Blond, la Roseau d’Or, ancheta lui Agathon, etc... şi urmea­ză seria înspăimântătoare de nume şi doctrine cari «sunt isvoarele im­pure ale aşa zisei ortodoxii şi mis­tice». Aceasta e greşala, de care am po­menit adesea, a «disociaţiei», mani­festate aici prin prejudiciul meto­dei istorice. Ca să se înţeleagă un fapt, se caută originile. Geometriai Empirică împărţire a terenurilor din jurul Nilului de către Sesostris 11. Valoarea religioasă a clopote­lor 1 La obârşie, clopotele slujeau să izgonească demonii ; iată, deci, magie primitivă în Biserica creşti­nă. Valoarea umană, socială a sa­­lutului? La început, salutul era un mijloc de asigurare, cel căruia îi că. Şi aşa mai departe... E o con­fuzie a planurilor, a valorilor. Influenţe livreşti ! Pot oricând reduce pe Papini la Carducci, Wei­­ninger, Nietzsche, etc. Mozaic du­bios 1 Goethe împrumută din zeci de au­tori, de la Herder la Swedenburg Nu e greu să recunoşti magia, izio­­om­ia, ştiinţele oculte, etc. Ca opera marelui olimpian, unitară şi clasi­că. Dar nu acesta e criteriul de a-l înţelege, ci un efort de surprinde­re a unităţii vii, personale, ce se distinge în opera goetheiană. «Tineretul mistic şi ortodox» (ca­re, d-le Ciocuiescu­­) îşi are anu­mite corespondenţe şi ajutoare ş­i mişcările similare din Apus Adică, ia cunoştinţă de sine şi facilitează limpezirea experienţelor personale şi cu ajutorul anumitor gânditori apuseni. Dar, a socoti în întregime această mişcare drept o imitaţie —­e cel puţin imprudent şi precipitat. Fireşte, «colecţia Blond, etc». De ce nu ! Interesul pentru cultura u­niversalst nu poate fi decât merito-' nu. Ilar, să nu ne înşelăm : spun «cultură», adică intersecţii de ştiin­ţe şi dogme diverse, iar nu «Viaţă interioară». Aceasta se naşte singu­ră , e numai stabilizată de vieţile altora. Aici cred că greşeşte d. Cio­­.iasca, cai­.u coi,.u.uit «cultura» noastră cu «viaţa interioară». Se în­mieşte de autenticitatea ei ! Probe. A spune că a luat dela X şi dela Y nu e un argument. Fiecare luăm de unde putem ; interesant e ce facem cu materialul adunat Chiar d. Cio­­culescu nu e prea pur ; de Meyer­­son, şi Gourmont nu-şi aminteşte nitmic !... Interesul pentru cultură şi erudi­ţie nu păgubeşte liniei personalită­­ţii , dovadă !Heibnitz. Goethe, ele. ...I­ntelectualişti ! Suntem şi noi, dar nu romanticii intelectualişti. Adică, nu exaltăm această funcţiu­ne dincolo de limitele ei fireşti. Şi, mai ales, nu uităm că — înainte de a exercita — sunt necesare anu­mite cunoştinţa, fără de care pro­digioasa noastră inteligenţă riscă de a funcţiona în gol. Calcutta, 26 Februarie. Mircea Eliade „Aventura d-lui Burján“ Teatrul «Regina Maria» va reprezenta de Paşte în matineu şi seara marele succes al stagiunei, scan­­teetoarea comedia a d-lor Mc. Vlădoianu şi Victor K­odan, «Aventura lui Dâr­ján». Vesela lucrare dramati­că a autorilor lui IcAmadeu Stânjenel» s’a jucat până acum de 21 de ori, cu săli arhipline şi îşi va continua seria cu începere din pri­ma zi de Paşte. Lucrătorii din Bor­­sec cer liberarea unor tovarăşi arestafi PIATRA N. — In ziua de 19 Martie şeful partidului a arestat şi dus la compania de jandarmi doi lucrători cu numitele de Cibi Ludovic şi Sabo Eme­­ric cari erau promotorii unor agitaţii continue la fabrica „Xilon” din Borseck. Peste puţin timp au venit la companie peste 300 lucrători şi locuitori din Bor­seck cari au încercat să libereze cu forţa pe cei închişi, ameninţând pe şe­ful de post. Fiind anunţat şeful de sec­ţie acesta a venit împreună cu pre­torul plăşii şi cu judecătorul respectiv la faţa locului, încercând să liniştească spiritele agitate. Judecătorul personal a cercetat cazul şi a dresat vinovaţilor acte de dare în judecată pentru rebeliu­ne. Interesant este că cei doi deţinuţi au fost puşi în libertate de judecător neputând fi înaintaţi parchetului odată cu actele dresate, întrucât locuitorii s’au opus. -------c=x=»-"—­——ooxxxoo-----­ O copilă lovită de tren Copila Angh­elina Ion Benciu de 6 ani, jucându-se pe linia fe­rată de la Obor, a fost surprinsă de­ o locomotivă ce manevra. I-a fost tăiat piciorul stâng și laba piciorului drept. In stare gravă, mica victimă a fost dusă la spitalul de copii.­ Siai rufile Pe ziua de eri, au fost găsite pe linia Dorneşti—Seletin 12 şini rupte, între Baia Mare­/.bou­­­şină, Bălţi—Lipnic 1 şi Larga— Janăuţi o şină ruptă. In total, numai eri, 15 şini rupte. De altfel, pe linia Dorneşti— Seletin, zilnic se rup câteva şini în urma trecerii trenurilor. A APARUT No. 13 NUMR­­XCEPTIONAL DE PAŞTI IN 28 PAGINI cu următorul sumari Domnişoara tip 1929 — Paş­­tile. — Aspecte de Paşti în capi­tala României. — Obiceiuri de Paşt, din toate părţile lume!.— Sf. Paşti la Ierusalim.—In ajun­şi în zi de Paşti în Bucureşti.— Un dictator dansează. — Noul cabinet al preşedintelui Hoover. Prof. Einstein. — Film la dis­tanţă. — Cel mai mare patefon. — Carnavalul de «ni­­careme» d­e Paris. — Cimitire de eroi lângă Berlin. — «Gaze otrăvi­toare deasupra Berlinului». — «Miss România». — Examinator de cartofi. — Un banchet în coş. — Cea mai mare pâine. — O­ armă ucigaşă- med­iament Coreografie interesantă. — Tra­diţionalii iepuri de Peşti. —Cel mai mare d­e din lume. — Moş­tenitoarea unui nume mare. — Propagandă electorală cu film vorbitor. — Pagina femeii. — Actua­­litatea în caricatură. — Pagina jocul lor cu numele des­­legătorilor. LEI 8 EXEMPLARUL LEI 8 »» Citiți: «i­ CUVÂNTUL Cuvântul literar si artistic Despre ridicol Cine izbuteşte să fie cu desăvâr­şire ridicul e un bărbat, aş zice o personalitate vrednică de aceiaş cin­stire ca un mare poet, inventator, cugetător sau conchistador. Ridi­­culul e un talent cu care te naşti, o înclinaţie spre frondă. Un om ri­dicul, e fără să vrea, un revoluţio­nar şi un corăbier pe marea aven­turii, îşi amintesc, fără îndoială, cei ce au cetit. Visul unui om ridi­­cul, de acele amare gânduri, ama­re şi tonice, cuprinse în spoveda­nia trucată a lui Dostoievski. Aco­lo ridiculul se înalţă până la pis­cul pleşuv al destinului. Dar eroul e conştient. Ştie că trecerea anilor n’a făcut decât să­ cimenteze con­vingerea că e iremediabil şi dea pu­­ruri ridicul. Dar ferice de bărbatul care e ridicat fără să bănuiască. Aceste consideraţii teoretice nu privesc totuşi pe un fost ministru al muncii — să-i spunem pe nume — Trancu Iaşi. I­. Trancu Iaşi e un om vesel. Fericirea sa de esenţă altruistă vrea să fie transmisă. D. Trancu vrea să-şi transmită bucu­ria. De aceia scrie broşuri despre Romain Rolland, cântece de sus­pinat în barcă, conferenţiază la în­mormăntări, cumătrii şi zaiafeturi. D. Trancu înveseleşte auditoriul, cu accentul său bonom moldove­nesc, cu prezenţa sa trupeşă. Serile trecute a fost comemorat la un cinematograf mareşalul Foch După ce a rulat filmul prost ti­cluit, făcut parcă să compromită viziunea infernală dar grandioasă a Verdunului, a vorbit un general în rezervă despre faptele de arme ale marelui răposat. A vorbit apoi şi d. Trancu. A vrut să fie para­doxal, să facă apologia lui Foch omul. Şi -a scos pe mareşalul trium­fului, un fel de ministru al zmun­­şii». Texte după texte citate din fi­losofi, economişti şi b­aumeourgi defilau în evocarea d-lui Trancu. Dar nu era interesantă însăşi evo­carea, fiindcă d. Trancu ceha şi pu­blicul nu se dovedea dispus să au­dieze conferinţe. Era interesantă a­­pariţia de pe scenă: o mână înăl­ţată în văzduh, fâlfăind câte­va fui de hărlie şi atici tmulţi in bu­zunar ca să susţie burta nepermis de proeminentă. D. Trancu părea in clipa aceia întruparea lui Cha­plin din icoana după aur, când îşi ţine pantalonii, în timp ce dan­sează în dancingul internor. Un tânăr din public — ce răută­cioşi şi prost crescuţi sunt câteoda­tă tinerii! — s’a ridicat și Ta ru­gat pe d. Trancu să scoată mâna din buzunar, fiindcă gestul e ine­legant. A isbucnit un hohot nepraznic D. Trancu s’a simţit jenat. Dar noroc că ridicul, după ve­chiul dicton, nu ucide Altfel ar fi dispărut un mare binefăcător al nostru: un c­reiator de voie bună. Vw, nu, n'am vrut să insinuez ni­mic. D. Trancu e un om cumseca­de. Citeşte literatură, a fost minis­tru, ţine conferinţe. La moartea mareşalului Foch s’a simţit obli­gat să-şi aducă ofranda sa retori­că. Atât. Şi nimic mai mult. Am cetit în «Adevărul literar» ar­ticolul «Literatura confortabilă» a bunului poet AL A. Phillipide care a practicat poemul modern — e ade­vărat în­tr’o formă diluată — In re­vista «Integral», iată ce scrie dsa despre actuala literatura modernă franceză. «S'a confundat în ultimul timp (generaţia nouă de scriitori a prac­ticat acest sport) s’a confundat e­­nergia cu anarhia. Aceasta a fost şi este lozinca dadaismului, a­­su­­pra­­realismului şi a aşa zisul moder­nism. Sub pretextul descătuşării din form­e vechi (şi fără a aduce în loc nici o formă nouă) s’a invadat lite­ratura cu o avalanşă de opere neis­prăvite, rău începute, scrise la re­pezeală, care nu sunt decât rodul unei instinctualităţi destrăbălate şi anarhice. Un bergsonism rău mes­tecat, rău înţeles, sau un nietz­­scheism de faţadă. Peste tot aceeaş concepţie a gratuitului, a disponi­bilităţii (influenţa a lui Gide), ace­­eaş căutare a actulu pur, adică în­locuirea oricărei logice, a oricărei ordini prin cultul neverosimilului cu orice preţ. Şi asta sub pretext de descătuşare, de renovare a literatu­rii. Dar maniera aceasta ar forma avantgarda. Literatur aceasta dacă nu e confortabilă prin rezultat e con­forta­bilă totuş prin concepţie. Anar­hi­a care distruge fără să reconstru­iască este jocul cel mai fact. Literatura confortabilă normală este cea de care ţinem seamă. Ea este practicată pentru moment, în Franţa, de majoritatea, literaţilor. Ea este, fără îndoială, expresia lu­mii şi epocii actuale. Şi, poate, chiar a mentalităţii franceze. In Franţa, mai mult ca oriunde, literatura a fost considerată ca o simpla distrac­ţie. O simplă comparaţie între ro­manul rus, englez şi francez ne do­vedeşte asta. Literatura confortabi­lă, în orice caz, înfloreşte în Franţa mai bine ca oriunde. Şi în orice caz, astăzi mai mult ca oricând. Să nu uităm că Franţa este ţara doctrinei artei pentru artă, a parnasianismu­lui, a lui Flaubert şi a desbaterilor asupra poeziei pure. Toate, fenome­ne mai mult sau mai puţin favora­bile literaturii confortabile. S’a vorbit despre oarecare neli­nişte care ar exista, ba chiar ar ca­racteriza, şi în Franţa ca şi aiurea, literatura de după războiu. In lite­ratura­ franceză actuală această ne­linişte e foarte puţin sesizabilă. A­­târnă şi de ceea ce se înţelege prin nelinişte. Dacă neliniştea înseamnă numai un simplu fior estetic, o sim­plă excitare plăcută şi trecătoare, comodă şi facilă, atunci, fără îndo­ială, toate romanele franceze ne o­­feră această nelinişte din belşug Dar dacă neliniştea e ceea ce ştim cu toţii că este: presimţirea marilor furturi interioare, grija, pasiunea puternică, cutremurul în faţa subli­mului, toate marile emoţii de viaţă­­ artă cu care ne-au obişnuit Sha­kespeare, Goethe, Balzac, Dosk­iev­­schi, Dickens, Hardy, Tolstoi şi a­­tâţia alţii, atunci se constată, dim­potrivă, o mare lipsă de nelinişte în literatura franceză de astăzi. Confortabil nu este un epitet pe­jorativ Este i­uțiat o caracteristică. Preferinţele pot merge spre altă li­teratură, însă literatura conforta­bilă îşi are menirea şi calităţile ei. Atâta doar că s’ar putea recoman­da, la lectură, alternarea ei cu alt­fel de literatură nuai puţin­­enfor­­tabilă. Fără exclusivism nici într’o parte nici in alta şi numai pentru o cât mai sănătoasă cultivare a gustului de a citi». CUVINTELE UNUI PICTOR ARDELEAN Simultan cu articolul dini Philip­­pide — aspru, nedrept chiar cu lite­ratura modernă—ne parvine un in­terview al a­ctorului Matis Teutsch din Braşov, publicat într’o revistă locală. D. Matis Teutsch e un pictor al formei pure. Câteva expoziţii ale sale din Bucureşti au trecut aproa­pe neobservate. Fiindcă artistul e un om modest şi fără relaţii şi fiind că arta sa are un accent minor. Cu­vintele sale nu's cuvintele unui teo­­retican. Ele au o simplă valoare in­formativă. «Din tinereţe, spune dsa, simţind o atracţie pentru arta nouă, am în­ceput atât in sculptură cât şi in pic­tură prin a fi pur expresionist. Am lucrat în acest gen, până acum vre­o 2 ani. Acum in ultimul timp lucrez intr’un nou gen — caut stabilirea, formelor omului, prin linii. Să nu crezi că acest gen ar avea ceva cu eubismuL Pe mine mă interesează numai o­­mul, natura — de loc. Nu am fost și nu voiu fi niciodată naturalist. Fon­dul nu are pentru mine, nici o im­portanţă... Dintre cubişti, gen care a luat naştere şi s-a desvoltat în Franţa, îmi place în primul rând, Pablo Pi­casso, spaniolul stabilit de câtva timp la Paris. El este unul dintre cei mai mari «cubişti». Zicând câ «arta este o jucărie», el a trecut prin mai multe curente; a fost, pr­­­initivist, cubist, constructivist şi acum mai în urmă, clasic. Apoi: Graise, Juan Gris, Fernard Léger şi Georges Gratiile. Futurismul, gen desvoltat mai mult în Italia, are ar este însă de altă natură şi anume o arhitectonică.­­..Lipsind ideologia maselor care să grupeze pe pictori, şi sculptori în şcoale cu tendinţe anumite, spi­ritele s’au diferenţiat şi fiecare a început să lucreze condus de eul său. Noi, moderniştii, vrem să ne menţinem într’o revoluţie conti­nuă... Dacă se întâmplă să ne încă­tuşeze vre-o formulă, noi părăsim vechiul gen, — codificat — şi por­nim mai departe, văzând în artă libertatea deplină,­ fără reguli sta­bilite». IN LOC DE ANCHETA ECOURI DESPRE ARIA MODERNA (Un poet despre fit­ratu­ra modernă, lin picior despre plasticii moderni d-na Miliţa Pătraşcu, Marcel lauen şi Maxy. D-l Brânciş şi d-na M. Pătraşcu, au ca punct de f­lecare natura, ei o apu­că pe aceasta pe planuri abstracte In amândoi vi­brează o vie dorinţă de abstract, in M. Iancu şi Maxy vibrează o altă dorinţă — ci sunt aşa zicând cons­tructiv şti. Acest gen al construc­tivismului a luat naştere în Germa­nia. Maeştrii acestui gen construes© orice afară însă de natură. Ei cau­tă stabilizarea formelor prin com­plexităţi de linii şi de culori. Pri­mul care s’a condus după acesta norme şi s’a descătuşat absolut de natură este: Kandinskii, pictura lui este un mozaic de tonuri. Influenţa acestuia la noi în ţară, se vede mai ales la constructivismul lui Marcel tișii mari cum sunt: Gino Severini i lancu. Constructivismul acestuia i Trrthiirnn iiiU'p.fiKii ci I Rciacnln ooT» înn.'i «UX ..___^ •_________ Umberto Boccioni și Luigi Bussolo. — Expresionismul, este reprezentat prima oară prin Kandinskij, cu simfoniile lui coloristice. Apoi tot expresionişti mari, ce îmi plac «uni: Marc Chagall, Javlensky şi Franz Marc» Dintre sculptori îmi place*. Archipenko, rus, a trăit la Paris, Berlin şi America. Apoi Rudolf Bel­ling german, este un straşnic cubist lucrează cu figuri geometrice, apli­cate la corpul omenesc­ Apoi: Bar­lach şi Czaky Josef, francez natu­­realizat care a fost cubist şi acum lucrează cu forme severe, în sens am­ic egiptean. Cei din ţara noastră? Cei din ţara noastră se pot îm­părţi în două categorii: Brâncuş şi REP. I. Haiot RADIO Programul pentru Joi Be­lin 475.4 ora 16.30 Causerie. 17 Sportul in poezie, conf. 17.30 Concert. 18.30 Recitări. 19.10 Conf. pentru gră­dini. 19.30 Conf. medicală. 20.30 Pen­tru tineret. 21 Trans. din Leipzig. Breslau 321.2 ora 17 Pentru gospo­dine. 17.30 Concert. 19 Conf. culturală. 19.50 Pentru gospodine. 21.10 Pentru lu­crători. 20.30 Lectură englezească. 21 Concert. 22 Concert simfon.c. Budapesta 554.5 ora 17 Concert co­ral. 17.45 Ura, meteorul, înălţimea apei. 18.10 Conf. agricolă. 18.40 Concert. 19.40 Poeme. 20 Concert coral. Hamburg 391.6 ora 17.45 Concert. 18 Concert. 19 Muzică de clopote. 19.45 Pentru gospodine. 20 O comemorare. 20.25 Conf. 21 Trans, din Leipzig. 21.20 Trans, teatrală. 22.40 Concert cu muzică germană. Londra 358 Daventry 1862.5 ora 16 Radio fotografii. 17 Muzică religioasă. Concert. 21.45 Trans. teatrală. 23.35 Concert. 0.15 Surprize. 0.30­2 Muzică de dans. Paris 1744 ora 17.45 Concert. 20.45 Concert. 22.30 Concert. Praga 343.2 ora 17.10 Conf. 17.20 Pentru copii. 17.30 Concert. 18.30 Curs de 1. sârbă. 19.25 Emisiune agricolă. 19.35 Pentru lucrători. 19.45 Conf. 21.30 Wagner, arie din „Parsifal” 21.50 Conf. 22. Trans, unei piese în studio, Viena 519.9 ora 17 Concert 1850 Trans, de la operă. 18-50 Ora, meteorul. Cronica hlinica, „Mano»“ şi d-na Ficn Pomponiu ■—«îţîa» ----­ O adevărată mană s’a revărsat asu­pra operei române, mană cerească, din belşugul căreia s’a înlesnit direcţiunei şi întregului aparat artistic al instituţiei, descoperirea şi aprecierea unei noui — sau mai bine zis „cu totul noui” — cântăreşte, d-na Ficu Pomponiu. Cântă­reaţă mare bine înţeles, fiindcă e cea din­tâi care anul acesta, a putut să umple sala Teatrului Liric, până la cel din urmă strapontin al ei. Şi încă cu ce pu­­dlic bun, bine îmbrăcat şi entuziast până la periclitarea plafonului salei, prin intensitatea ovaţiunilor cu care împlinea antractele. Candoarea, cu care d-na Pomponiu, a apărut în scenă, nu poate fi asemă­nată decât seriozităţei cu care Malec apare în comediile ecranului. înrâurirea personalităţei sale asupra publicului, ne-a apărut cu atât mai uimitor, cu cât a ră­mas tot timpul străină, de chiar cele mai elementare însuşiri artistice. Fără de modestia invitatului, care întrebat fiind de gazdă, dacă ştie să cânte la pian, a răspuns convins „n’am cercat”, d-na Pomponiu a cercat. Şi a cercat rolul titular a lui „Manon”, pe scena Operei Române, in seara Sfintei Duminici a Floriilor. Ceiace n’am înţeles e, cum de a­­ceastă drăgălaşe doamnă, care a dat astfel măsura atotputerniciei sale în România mare, n’a încercat mai întâi să dobândească catedra de mecanici cerească dela facultatea de ştiinţe, în­deletnicire cel puţin tot atât de ono­rabilă ca aceia de cântăreaţă la operă, pregătirea d-sale fiind exact aceiaş. Dar să lăsăm aceste consideraţii de ordin extra muzical şi să trecem la câte­va precise aprecieri tehneic, mai în le­gătură cu veleităţile d-nei Pomponiu. Afirmăm fără grija de-a putea fi desminţiţi, că d-na Ficu Pomponiu, nu-i nici actriţă, nici cântăreaţă. Drept prima însuşire, d-sa ne-a prezintat rochii, pentru a doua însă, cu mult mai mult. Astfel ca debutantă cântăreaţă, ne-a îngăduit să percepem un glas mic, cu pe-alocurea acute bune, ba chiar fru­moase, dar neîncercând barim să-şi as­cundă infirmitatea auzului, care nu i-a îngăduit să cânte trei note consecutive fără să detroneze. Cu capul ridicat ca al găinuşei bând apă, şi-a cernut glasişorul prin două frumoase şireaguri de dinţi strânşi. încheiem cu ferma credinţă că, după caldul succes obţinut la Opera Română, serafica d-nă Pomponiu nu va mai ezita multă vreme, înainte da­ a păşi­­pe scena de la „Scala” din Milano. Poate însă că numai cheltueiile să fie mai mari, dar se pare că aceasta nu îngrijeşte pe hotărâta stea în ascensiune. S. TANASESCU A Inscripţii pe un arc defrinmî — In zilele acestea cu soare alb şi sunător, după am­ază, la ceasul burghez de odihnă economică, ce îl desparte pe cetăţean de reîncepe­rea lucrului, la şosea, deoparte şi de alta a şirului de limuzine spor­tive sau boereşti, îi îngădui plă­cerea unei preumblări *de om să­rac şi pedestru. Spectacolul e re­confortant. Ochii tăi nu se mai lovesc de ziduri ci privirea ajunge cerul fără efort, numai aşa, pri­vind drept înainte. Sunt acolo bu­curii de copil. Gestul are spontan o înclinare spre demonstrativ: ui­te un pom, uăe un domn, uite o fată... „.şi uite un arc de triumf. Te a­­propii de schela asta barocă şi jer­pelită, cu cele mai bune gânduri. Cum nu obişnuieşti să utilizezi su­biectele comune tuturor cronicari­lor ca pe nişte mucuri de ţigară găsită, îi dai târcoale monstrului de piatră cu nici un gând rău. Sau scris despre această oroare atâtea lucruri, încât condeiul tău ar obosi repetând. Dar aceiaşi obişnuinţă, care în copilărie te opria în uliţă să bu­chiseşti cu satisfacţie firmele pră­văliilor şi mai târziu te obliga să citeşti maşinal orice hârtie tipărită ce îţi cădea sub ochi, aceeaşi ob­ş­­nuinţă te face să-ţi îndrepţi de la depărtare privirea spre sentinţele, înscrise cu litere mari pe acest mo­nument depeizat aici între arbori. Şi citeşti următoarele propozi­­ţiuni, pe care ai voi să le distrugi, dacă nu ai şti bine că e inutil, de vreme ce arcul se prăpădeşte pe zi ce trece şi se desface ca un om mort. Atenţie, cetit­rule: «Cin dărnicie de nemuritori nDat­au Patriei viată fragedă de muri­tori». Sau pe o altă colonadă a cări trupuri--, incă din viaţă ei nu as­cultau de­cât glasul eternităţii». Acolo în faţa acestor mostre de til ş, inspiraţie istorică, râzi. Dar când la masa din redacţie transcrii descoperirea pl­ebării tale, ridicu­­lul devine mai puţin amabil. Şi în­­trebi cui i-a fost dată în seamă pregătirea acestui monument şi ce minte (având conştiinţă că scrie pentru eternitate) a putut să scrie aşa cum a scr­isi E vesel şi e stupid In apdast­op. Dar se vorbeşte de monumentul lui Bălcescu şi de al lui Bărnuţiu. Lecţia arcului de triumf trebue utilizată. Va fi o mângăere platoni­că pentru banii cheltuiţi cu el. Amyeatas

Next