Cuventul, aprilie 1929 (Anul 5, nr. 1417-1444)
1929-04-02 / nr. 1417
2 Arhitecţii români şi palatul Societăţii Naţiunilor o propunere Arhitectul arareori e pus în situaţia de a înfrunta o problemă mare, atât prin dimensiunea ei materială, cât şi prin măreţia ideii, de bază. E adevărat. Munca cea măruntă de toate zilele în slujba aproapelui, cu micile ei mizerii dar şi cu micile ei bucurii şi satisfacţii e dătătoare de fericire pentru acela ce-şi pune întreg sufletul în tot ce face. Acel continuu şi domol curent de creaţiune fericeşte izvorul. Cine-i născut izvor, cunoaşte însă şi dorul neastâmpărat al unei ţâşniri exuberante, întovărăşită de prăbuşiri şi elanuri sufleteşti puternice. „Himmelhoch jauchzend,zu Tode betruebt” e ecuaţia vieţii creatoarelor meşteri ai evului mediu, şi cu atât mai grea, cu cât ştiinţa acusticei sălilor mari a fost abia de curând întemeiată, utilizându-se ca unealtă de cercetare precisă cinematograful. Pe lângă această sală se mai cereau multe sute de birouri şi săli mai mici pentru vasta organizaţie a Secretariatului Ligii. Am atins în fugă dificultăţile materiale. Cu adevărat covârşitoare au fost însă dificultăţile artistice, găsirea unei forme simbolice şi chestia stilului, azi, când noi arhitecţii, indivizi izolaţi, din răsputeri ne străduim să cristalizăm din magma amorfă o formă adequată sensibilităţii colective. 377 de arhitecţi din toată lumea Succesiunii de năruiri şi înălţări, au trimis operele lor la Geneva, de deznădejdi şi victorii, îi cores- România a luat parte cu patru sau pânde o supremă încordare a firii; în cinci proiecte (după informaţiunile acele rare şi sublime clipe de erupţii creatoare simţi că trăeşti, simţi că omul — cu toate scăderile şi slăbiciunile lui — e de esenţă divină. Acum doi ani, Liga Naţiunilor chema la luptă dreaptă pe toţi arhitecţii lumii, invitându-i să participe la concursul internaţional pentru Palatul Ligii Naţiunilor din Geneva. Minunată şi mult dorită chemare! Cea mai grandioasă problemă arhitectonică a zilelor noastre cerea dezlegare. Uriaşă prin întinderea şi complexitatea ei, covârşitoare prin esenţa ideii: Catedrala zilelor noastre, soră bună a catedralelor evului mediu. Problema: O sală mare de şedinţe, cuprinzând 2600 persoane de diferite categorii, fiecare din ele cu intrările, vestiarele şi scările lor de acces. Condiţia unei acustici cât mai perfecte, nouă, necunoscută mariArhitect Harry Schoenberg primite). Subsemnatul, autor-tovarăş (împreună cu colegul şi prietenul Dimitri Walter) al unuia din ele, cred că atât publicul, cât şi critica de artă plastică şi colegii de breaslă cari n’au avut fericirea să participe, ar primi cu interes o expoziţie a acestor proiecte, cari au purtat peste graniţi ecoul entuziasmului, trezit în inimile arhitecţilor români de măreţia problemei. In curând, Salonul Oficial îşi deschide Secţia de Arhitectură în Palatul Ateneului Român. Cel mai nimerit ar fi, după părerea noastră, expunerea proiectelor în cadrul Salonului Oficial. Nădăjduim că toţi colegii, cari au luat parte la această neuitată „excursie şi incursie” pe malurile lacului Leman îşi vor expune proiectele lor. Caracal. — După îndelungată tăcere, corifeii liberali din Caracal, au început să se nişte. Se vorbeşte de o schimbare complectă a cadrelor actuale, cu altele mai tinere începând chiar cu şeful organizaţiei. Până atunci însă spre a nu rămâne pe jos —■ neţii brotăceii siniştri cuibăriţi în partid după timpul la Papură Vodă, îş arată colţii, încercând a provoca defăimare şi panică în jurul unor oameni care prin situaţia şi purtările ce au, sunt la înălţimea chemării lor. Când sunt luaţi însă din scurt se dau la fund şi fug- Alţii, bătăuşi obişnuiţi a ţine calea la drumul mare şi să bată măr pe oricine, se mulţumesc acum, să-şi arate coţii şi să insulte prin localuri publice. E tot ce mai pot face. Toate aceste categorii, se dau peste cap ca să nu rămâe pe afară la noua încadrare a partidului. La averescani linişte şi pace. Se pare că toţi membrii partidului sunt plecaţi într’un concediu de odihnă şi purificare In schimb, social-democraţii, sunt în plin progres. Din ce în ce mai mulţi membri se înscriu şi în special meseriaşi şi muncitori, în acest partid. Ţin întruniri publice şi adunări în mai toate Duminecile. Le lipseşte însă, un conducător energic şi luminat. Naţional-ţărăniştii, la prima tvernare. Deocamdată se lucrează cu spor- Regiunile înfometate din nordul judeţului sunt aproape satisfăcute- Aşteptăm ca activitatea pentru binele judeţului să pornească pe baze mai solide, de la parlamentarii noștri căci în adevăr multe sunt nevoile care trebuesc împlinite. O SOrl din Paşcani INCENDIU. Un puternic Incendiu s’a declarat zilele trecute la locuinţa săteanului Simion Vasile Buga din comuna Topile judeţul Fălticeni, focul fiind alimentat de vânt a distrus întreaga gospodărie a săteanului iar doi boi ce se aflau în grajdul din apropiere au fost carbonizaţi. Cauzele incendiului nu se cunosc. Se crede că focul ar fi provenit din cauza neglijenţei unui copil care se juca cu chibrituri prin apropierea casei. Şeful postului Topile cercetează cazul. CĂZUT DIN TREN. — Lucrătorul Mihai Miron din serviciul staţiei Iaşi, călătorind cu trenul personal spre Fălticeni, în dreptul cantonului dinspre Dolhasca-Fălticeni, din nebăgare de seamă a căzut jos rănindu-se serios la cap şi picioare. In stare gravă a fost transportat la spitalul C. F. R. din Paşcani. Starea lui este gravă. NUMIRI. — Domnul director de poliţie C. Răpeanu de la poliţia oraşului Roman a fost numit pe data de 15 Martie crt., şeful poliţiei Paşcani, în locul domnului M. Negelschi, care este menţinut în postul de comisar clasa I. SPECTACOL. La Cinematograful „Stern“, din localitate se rulează în cursul acestei săptămâni frumosul film ,Viena Dansează cu simpatica artistă Lya Mara. EXCEPȚIONAL DE PAŞTI 1 * * #:* cea mai veche și mai răspândită revistă de actualitate No. 13 OGLINDA LUMII publică* ilustrapi mari In legătură |O U cu Sfintele E*asif# * articole, ecouri, glume, $ nuvele, focuri, etc. f c m SUPLIMENT NOPTI SIBERIENE ROMAN de I. KESSEL, celebru romancier Parisian f 8 LEI ** ***é I 28 PAGINI bogat ilustrate siiiififiiifiiiiiiiiiifffifffiffmi w gazda de Dominica marele magazin săptămânal ilustrat a aparut i€ PASII in 3 culori r«*a publicând articol© de senzație nuvele, cronici, glume, Jocuri 7 KE I2 0 pajjliil 9 »111 m »"1 991 tlMUHIIIIIMMIMim -COXXXOl. Achitarea fostului căpitan Serotsch Belgrad 29 — (Tel part.) ■ — Curtea cu juri din Crusevaci a dat astăzi verdictul în procesul fostului căpitan ele jandarmi austriac Milan Gerotsch, acuzat de a fi organizat mai multe execuţii ■şi jefuiri în timpul răsboiului, făcute în vechia Serbie. Procurorul a cerut pedeapsa cu moartea. Seara târziu curtea cu juri a adus un verdict de achitare, motivând că nu s-au putut dovedi faptele imputate lui Geretsch, iar dacă le-ar fi săvârşit, le-a făcut ca ofiţer în urma ordinului autorităţilor militare. Acuzatul a fost imediat pus în libertate. till V A i4t O di O CAUTE Se vesteşte apariţia «Nerantzulei» lui Pannit Istrati într’o traducere românească. Zilele acestea, editura «Eminescu» va prezintă publicului acest cântec de cloacă, tragic şi sfâşietor, povestirea vieţii şi hronicul unei mici corcituri de ovreică şi greci brăileana «Nerantsula». Trebuie felicitată editura care s’a decis să publice cea mai bună povestire, — a fiului risipitor — a literaturi româneşti, care reabilitează pe ideologul palid Panait Istrati, cunoscut în ţară mai mult ca pamfletar de vorbe agitate şi superstiţii de cenaclu revoluţionar, de cât de mare povestitor, cum într’adevăr este, care face cinste celui ce a scris-o. «Nerantsula» e plămădită din aceiaş pastă orientală de impuritate organică, delicii suave, lene de cadână şi furie de târfă ca şi Kira Piralina. O carte de Panait Istrati îl desluşeşte, îi multiplică imaginea şi îl oglindeşte. Orice carte de Panait Istrati se distribue în trei zone distincte — lipite ca trei coli de hârtie felurit colorate: ideologie, dacă se poate spune aşa, meşteşug literar şi povestire esenţială. Panait Istrati se simte dator faţă de ideologia socialistă ce i-a fost scumpă în adolescenţă. A comuniat atunci cu mateloţii, dorerii, hamalii şi lucrătorii din uzine, a sorbit otrava cărţilor care nemulţumesc pe oameni şi li arată o stea spre care duce un drum croit în azur, a descoperit în broşuri că oameni în toată mintea îşi împilează semenii. Panait Istrati s’a răsvrătit. Amintirea acestei dragoste dintâi îl urmăreşte■ Ar avea remuşcări dacă nu i-ar pune portrestul în toate ungherele, dacă n’ar pomeni-o la toate răspântiile. Ideologia aceasta nu se mai poartă. Sentimentalismul revoluţionar, naivităţile prunciei socialismului au fost lepădate de partidele oficiale socialiste. Dar Panait Istrati e consecvent cu socialismul său «utopic» — şi nu trebuie înţeles «utopic» în sens peiorativ— acel socialism antibiurocratic, ce vrea miezul de migdală fără coajă, oamenii scopiţi de năravuri rele. Chiar dacă realităţile sunt protivnice acestei gândiri sentimentale, Panait Istrati trebue să-şi facă profesia de credinţă. Şi atunci când trebue şi când, mai ales, nu se cuvine• In clipa unei explozii erotice Panait Istrati e ispitit să conferenţieze despre nedreptatea socială şi mucenicii căzuţi pe altarele trudei; când glumeşte, simte nevoia să-şi reprime cuvântul de spirit, cuprins de păreri de rău — îngrozit de ideia că în timp ce dânsul se înfruptă la festin, alţii, oameni ca noi, oameni la fel sau poate mai bine înzestraţi, leşină de foame pe bulevardele metropolelor, în Îşi plăteşte datoria adolescenţii rumănău şi cărţile cu pagini de discursuri filosofice. Filosofie pentru toţi, cu multă convingere debitată. Descoperirea Americei după patru veacuri de la moartea lui Columb. A doua superstiţie care-l obsedează pe Panait Istrati e străduinţa de a fi literat, — râvna de a-şi împăna povestirile cu poezie şi flori de stil. Şi totuşi peste aceste cursuri de meşteşug, Panait Istrati rămâne o glorie a povestitei• Sunt pagini de viaţă transpuse în «Nerantsida» care nu se uită niciodată. Pagini de evocare, de poem viu, cum sunt nopţile Nerantsulei, când, fără vrere, e martora amorului mamei sale cu ibovnicul, lupta smeilor dintre copii, după mare prin ostroavele mlăştinoase ale Dunării — unde oamenii suplinesc cuvintele. Nerantsula e o carte mare. Chiar dacă jumătate din ea, agrementată cu sentenţe, ar putea lipsi. Ion Călugări : Lucrările pentru secţia de pictură şi desen se primesc în zilele de 8, 9 şi 10 Aprilie, la Palatul Artelor, Şoseaua Kisseleff No. 9. Lucrările pentru secţia de arhitectură şi artă decorativă se primesc în zilele de 15, 16 și 17 Aprilie la Ateneul Român (sălile din subsol) str. Franklin. ---- REVISTE A apărut No. 5—6 din: Cronica politică și Parlamentară, cu articole semnate de: I. Răducanu ministrul muncei, N. D. Chirculescu fost ministru, Veler Eftimiu, Gala Calaction, prof. univ., Vl. Ghidionescu, dr. Dem. Paulian, Ion Sân-Giorgiu, Paul Prodan, Camil Petrescu, Gr. Tăuşan, Alex. Topliceanu, Garnet, Barbu Solacovu, Al. S. Penescu, V. Nicolescu deputat, I. Paleologu, Ion Totu etc. etc. Caricaturi: Dialex. Număr special de Paşti în 28 pagini, preţul acelaş 10 lei. Bogat ilustrată. -oooxxxpoo- SPECTACOLE Teatre Opera, matineu: Mignon. Teatrul National, matineu: galii, seara: Hamlet. TEATRUL REGINA MARIA: Aventura d-lui Darján. TEATRUL ALHAMBRA: Viaţa e frumoasă. TEATRUL MIC: Clubul ticniţilor. Traviata, seara ! Papa« Cinematograf Bulevard Palace: Râzi paiaţă. Capitol: Cadavrul viu. v Odeon: Jeanne D’Arc. Scala: Parada cea mare şi revista! Teoria chibritului. Trianon: Piccadilly. Cercul Militar: Championul Gowboylor şi revista: Băiat ori tatăl ! Elite: Prinţul carnavalului ! Select: Crinul galben. Lipscani: Nataşa protejata împăratului. Maria: Aghiotantul ţarului. Volta Buzeşti: Sport şi frumuseţe. Golescu: Sacrificiul spioanei. A APARUT No. 13 144 II NMAR EXCEPŢIONAL DE PAŞTI IN 28 PAGINI cu următorul sumar: Domnişoara tip 1S29 şi.* Paştile. — Aspecte de Paşti în capitala României. — Obiceiuri de Paşti din toate părţile lumei.— Sf. Paşti la Ierusalim.—In ajunşi în zi de Paşti în Bucureşti.— Un dictator dansează. — Noul cabinet al preşedintelui Hoover. Prof. Einstein. — Film la distanţă. — Cel mai mare patefon. — Carnavalul de «micaremne» din Paris. — Cimitire de eroi lângă Berlin. — «Gaze otrăvitoare deasupra Berlinului». — «Miss România». — Examinator de cartofi. — Un banchet în coş. — Cea mai mare pâine. — O armă nergaşă... medicament. Coreografie interesantă. — Tradiţionalii iepuri de Paşti. —Cel mai mare og din lume. — Moştenitoarea unui nume mare. — Propagandă electorală cu film vorbitor. — Pagina femeii. — Actualitatea în caricatură. — Pagina jocurilor cu numele deslegătorilor. LEI 8 EXEMPLARUL LEI 8 X= cu următorul sumar: Pagini din literatura contimporană: «Verdictul», de Claude Farrére-La ordinea zilei: Zile de Paşti; Peregrinări de vacanţă Reflectoare din lumea artelor: Ultimele premiere în Bucureşti, de Ad. int. A- M. Să ne înveselim: Săptămâna umoristică. Nuvela de acţiune: «Un Anlota», de Edmond Romazieres. Caleidoscopul vieţii: De ce mor exploratorii piramidelor. Ce trebuie să ştim; Femeea şi căminul ei; Artele plastice; De la lume adunate; Ecranul animat; Cimilituri; Sporturile, etc. 1 Currantul literar artistic DIN CARI N’AU HAMAS • •• Majoritatea cotidianelor noastre, găsesc nimerit prilejul diferitelor sărbători de peste an spre a încheia bilanțuri. De obiceiu, ele caută să cuprindă o activitate într’un domeniu prielnic. Paştele serbat de oficialitate a prilejuit din nou ziarelor aceleaşi ediţii festive concepute după clişeul pe care-l cunoaştem. Sunt ocaziuni unice când ni se desvăluesc activităţi de peste an. In numărul de Paşti al ziarului «Rampa» găsim un asemenea bilanţ referitor la piesele originale din repertoriul teatrelor româneşti. Acest bilanţ are avantajul pentru noi că nu cuprinde activitatea unei singure stagiuni, ci devine cu totul preţios fiindcă ne înfăţişează în ordine cariera spinoasă a literaturii dramatice orginale. Cităm: In anul 1905 găsim ca noutăţi: «Vlaicu Vodă» al d-lui Al. Davilla. «Gemenii» o piesă de Cerchez și «Mama» de I. Miclescu, amândouă acestea din urmă, jucate de trei patru ori fără nici un succes. In stagiunea 1907 — 1908, numărul pieselor originale crește: sunt 16 la număr. In afară de cele rămase în repertoriul permanent, d. Davilla a mai reluat atunci «Curcanii» lui Gr. Ventura şi «Pe malul gârlei» a lui Ascanio. Noutăţi au fost atunci «Cancer la inimă» a lui Bengescu-Dabija, «Şirile senzaţionale» de Anton Bacalbaşa şi «Sanda» de Al. Florescu. In 1908, se schimbă direcţia Teatrului Naţional. Vine Pompiliu Eliade. Găsim jucate în total 9 piese originale. Noutăți au fost «Ultimul vlăstar» de N. Pandelea, «Apus de Soare» de Delavrancea și «Mărul», o dramă a d-lui Zaharia Bârsan. Din acestea singura care a rămas în repertoriul primei noastre scene, e «Apus de Soare». Stagiunea următoare, 1909—1910. Găsim o producţie mai mare de piese originale; în total suntul. întâlnim pentru prima oară numele dlui Herz cu «In noaptea învierii» la al d-lui BirddHescu-Motru cu «D-l Luca». Celelalte originale sunt «Viforul» de Delavrancea «Pământ» de d. Polizu-Micşuneşti, «Chinul» de Al. Florescu, «Sirena» de Z. Bârsan şi «Romeo şi Juletta la Mizil» de George Ranetti. In stagiunea 1910—1911 numărul pieselor originale jucate, la Teatrul Naţional, se ridică la zece. Premierele acelei stagiuni au fost: «Nevasta lui Cerceluş» şi «Funcţionarul de la Domenii» de d. Lacusteanu, «Bestia» de d. G. Diamandy, «Luceafărul» de Delavrancea, «Păr de lup» de Bădulescu-Motru, «Biruinţa» de Herz,«De niua mamei» un act de Sadoveanu şi «Insir’to Mărgărite» de Victor Eftimiu. Noutăţi au mai fost: «Cometa» de Anghel şi Iosif, «Fiul ei» de Nicolau şi Simionescu, «Irinel» de Delavrancea, «Maica cea tânără» de Emil Isac, «Dolorosa» de G. Diamandy, două piese ale lui Duiliu Zamfirescu: «Lumină nouă» şi «O amică» «In lumea de azi» de Zoe Verzea şi «Valurile iubirei» de Maria Horia Rosetti-Am citat numai o frântură din bilanţ... Tabloul e nesfârşit, dar in acelaş timp şi impunător. Câtă muncă, trudă şi fantezie s’au risipit dea lungul anilor în această listă!... Câtă încredere, câte sacrificii morale şi materiale pentru a se putea înfăţişa astăzi — fiindcă în definitiv avem o literatură dramatică tânără — această listă! Şi totuşi în afară de încheerea bilanţurilor, câte lucrări au mai rămas în picoare? Câte din ele mai rezistă vremei, câte vor mai putea înfrunta anii ce vin?Recitiţi lista pieselor, reproduse numai în parte.. Generaţiile tinere nici nu cunosc şi nici n’au auzit multe din titlurile înşirate mai sus- S’au pierdut în negura vremurilor... Puţine, foarte puţine chiar, au rezistat dârz pe poziţii. Piesele acestea constituesc temelia repertoriului permanent al teatrelor noastre naţionale... Dar piesele acestea aduc cu ele, parfumul vremurilor de demult, ale încercărilor trudice, chiar al lucrărilor cari n’au putut rezista, și se ascund, sub perdeaua negurelor». Din aceste piese sfioase, n’a rămas azi nimic.Repertoriul permanent le reamintește discret, ca un omagiu,, , PINGUIN c 4 lei, şi până astăzi, în afară de «Niculăiţă Minciună», cea mai întinsă anume «In lumea dreptăţii»: «...trebue să mărturisim că nu toate ne par la înălţimea celor vechi...» iar despre «In lumea dreptăţii», anume: «...nouă ne face din contră impresia unei momentane slăbiri a autorului» sau «...şi toată expunerea are defectul de a fi ostensibil tendenţioasă, iar unde începe tendinţa, încetează arta», pentruca să menţioneze elogios pe «Conu Alecu» şi povestirea «Puiul». Dar pentruca să nu se creadă că voim să ridicăm pe d. Al. Cazaban prin scoborârea d-lui I. Al. Brătescu-Voineşti, să precizăm. Nu numai în planul acesta al romanului, în care autorul lui «Niculăiţă Minciună »n’a dat până astăzi nici o dovadă că s’ar putea realiza, îi este d. Al. Cazaban superior. Dar chiar şi în planul acelei epice limitate, cum este schiţa şi nuvela. Este în nuvelistica d-lui Cazaban o lume aşa de autonomă, este un studiu aşa de discret şi de ştiinţific al căptuşelii sufletului omenesc, este după aceia întreaga d-sale atitudine de desolidarizare afectivă care ne duc într’o regiune implicit superioară aceleia în care literatura d-lui Brătescu-Voineşti, cu toate atracţiile ei, poartă, oricând, mai mult sau mai puţin distinct sigiliul acelui «ostensibil tendenţios» despre care amintea Titu Maiorescu. Să nu se creadă, din aceasta, că literatura d-lui Al. Cazaban cuprinde o umanitate sterilizată şi sterilizantă, că ea nu mişcă pe cetitor şi că nu îi merge la inimă. De loc. Insă maniera d-lui Cazaban, lipsită de orice retorism, şi servită de un stil nud, stendhalian, se distinge printr’o neutralizare totală a contingenţelor, străine de artă. E vorba negreşit de literatura d-lui Cazaban şi nu de ziaristica d-sale, căreia d. E. Lovinescu îi dă o importanţă exagerată. Dar, desigur, asupra acestui caracter nu sunt deajuns două rânduri. Dacă un editor român, ahtiat să imite Apusul, s’ar decide în locul cărţilor de lux, multe din ele veritabile tichii de mărgăritar fals pentru chelii autentice, s’ar decide, zic, să tipărească o serie de monografii critice în genul acelora publicate de «La nouvelle revue critique», spre pildă, arta d-lui Cazaban ar alcătui, de bună seamă, substanța unui astfel de caet critic. El ar trebui să vorbească, întâi, de existenţa acelei lumi vânătoreşti şi de hoinari care se întâlneşte, numai că cu alte daruri şi cu alte aspecte, la Mihail Sadoveanu, la Hogaş, la Emanoil Bucuţa, ba chiar şi în perioadele de ritmică rezonanţă ale «falsului tratat de vânătoare» al lui Odobescu. Ar vorbi apoi, de imagina acelui erou, deseori autobiografie, aşa de familiar în opera d-lui Cazaban, de idealist cu suflet de sensitivă, de timid îndrăzneţ în gânduri şi care-şi rezolvă dezamăgirile în ironii, de tare causticitate sau, alteori, dând, pur şi simplu, bir cu fugiţi. Acolo s’ar vorbi de cunoaşterea excepţională pe care scriitorul nostru o are despre lumea de ţară, în toate straiele ei, dela cele de jos până la cele evoluate ale albăstrimii, — cunoaştere care aminteşte realismul de notorie calitate al d-lui Rebreanu. — Schiţele şi nuvelele, ca şi acţiunea romanului d-lui Al. Cazaban, câtă se petrece la ţară, ar exemplifica fie cunoaşterea psihologiei ţăranilor, fie a învăţătorilor şi activităţii cercurilor culturale, într’un grad care ar anula, fără de trimitere, nedreapta sentinţă a d-lui Lovinescu. (Istoricul literar ar epiloga, cu prilejul delicioasei scene cercuale din romanul d-lui Cazaban, asupra schiţei «Cele două tabere» publicată în 1908, în «Chipuri şi suflete» şi care se găseşte desăvârşit grefată în romanul său «Un om supărător» din 1922). In monografia aceia, cetitorul ar face cunoştinţă, pe îndelete, cu acţiunea şi numeroasa galerie de tipuri şi medii din romanul său, dela familia arhitectului Vespianu, din Iaşi, până la pseudo- economistul Argheridi şi sirena, soaţa d-sale, dela mărinimosul şi delicatul proprietar Schiadaresy până la boema cafenelei literare — toate zidindu-se, în jurul acestui «om supărător», independentul candid-hirsutul şi ironicul Andrei Furtună. Criticul ar vorbi de măestria nuvelistului, ar sublinia discreţia pudică din nuvela maupassantiană «Firul de mătase», de figura aceia de halucinat a ţăranului din «Fără boi» (oricât sfârşitul nuvelei e prea expeditiv) care în căutarea vitelor furate, cutreeră satele şi de dorul boilor se opreşte în drum să bea apă din «călcătură de boi» (pregnantă plasticizare a unei partcularităţi şi sufleteşti şi topice), de ghiduşia ţăranului («Pe lunea Siretului»), de îndărătnicia lui haină alteori, pe care singură revelaţia voinţei dumnezeeşti o îmblânzeşte («O minune a lui Sf. Ilie»), de o întreagă literatură animalieră, în care darul de observaţie incisivă se uneşte cu o discretă poezie ca şi de atâtea altele — materiale şi însuşiri, multiple şi preţioase pe care singur studiul atent, judicios şi nefalsificat, le-ar pune în relief şi le-ar arunca în circulaţia valorilor noastre literare. «Pasărea rătăcită», volumul de schiţe, de curând apărut şi-ar avea, desigur, şi el, capitolul rezervat. Maestru al nuvelei, d. Al. Cazaban este tot pe atâta desăvârşit meşteşugar al schiţei. S’a vorbit de atâtea ori, de moştenirea lui Caragiale. Unul sau altul dintre scriitorii noştri au fost revendicaţi, pe rând, urmaşii marelui incisiv şi marelui satiric. Nu cred să mă înşel afirmând, că nu e altul pare să amintească în mai mare măsură, sobrietatea artistică a lui Caragiale, ca d. Al. Cazaban. Veţi ceti aceste schiţe şi veţi admira economia de mijloace, cu care d. Cazaban filtrează drojdia de răutate a sufletului omenesc, ipocriziile, şi în fumurările, alterările datorite pseudoculturii, — într’un cuvânt, toată paleta de indiscreţii datorite unui realist minuţios şi divers, dar toate fixate într’un mordant, care le asigură, orice ar spune d. Lovinescu, o viaţă şi o durabilitate sigură. Rareori în mai puţine rânduri, s’a putut concentra atâta esenţă de umanitate, câtă închid schiţele d-lui Al. Cazaban. Dar poate că două-trei citate vor convinge, mai repede, mai decisiv. Aminteam la început de schiţa «Grija stăpânului». Povestitorul umblă, în tovărăşia unui gospodar ialomiţean, mare econom de vite, după vânat, în baltă. Sunt semne de iarnă, crivăţul suflă şi dintr’un stufăriş, asemeni unui animal sălbatec, le iese înainte porcarul economului. «Era îmbrăcat în ţoale de vară şi aşa de ferfeniţite şi de rău peticite că i se vedea şi pielea murdară de noroiu, vânătă şi încreţită de frig. Economul mă lămuri: — E porcarul meu... Am mare încredere în el... De când porcăreşte la mine, nu mi-a lipsit nici un godănaş măcar... Şi trebue să ştii că în pustietatea asta unde nu s’aude ţipenie de om, umblă de câtva timp, haite primejdioase de lupi... E basarabean, porcarul meu... Cuprinzând cu privirea toată zarea care se lăsa tulbure pe luciul de oglindă al apelor îndepărtate, întrebai aproape înfiorat: — Și unde doarme, nenorocitul ăsta? — Pe unde apucă și el — mă liniști economul. Poate că mai târziu o să-i fac şi un bordeiu în pământ... Dârdâind de frig, porcarul rămase cu căciula în mână: — Nu mai pot răbda frigul, domnule lancra... M’a răzbit de tot... Aţi tot spus că aveţi să-mi trimiteţi un cojoc... dar nu mi-aţi trimes...». La care economul îl asigură. Are el grijă de dânsul, o să se ducă la Constanţa, o să-i cumpere un potop mai bun şi dacă s’o zdrăveni logofătul o să i-1 trimeată cu el. Trâmbe de crivăţ se stârnesc şi călătorii se depărtează. «Când se înoptă de tot am zărit o lumină licărind departe şi m’am bucurat la gândul că porcarul aprinsese un foc... II atinsei uşor pe tovarăşul meu, care îşi fuma tăcut luleaua: — Şi când ai de gând să te duci? Constanţal — Sigur nu ştiu... Cred că săptămâna viitoare, dacă nu vine zăpada... — Cum dacă vine zăpada nu te mai duci! — Cam greu.. Trebue să pun vitele la adăpost şi trebue să îngrijesc de nutreţ... — Bine, dar porcarul! — Ce-i cu porcarul! — N’ai spus că-i trimiţi un cojoc. Dacă moare de frig, bietul, pân’ ce te duci în oraş! Până ce cumperi cojocul şi până ce se îndreaptă logofătul să i-l ducă, vremea tot mai râu se înăspreşte... Dacă se îmbolnăveşte în baltă. — Economul de vite vorbi liniştit: — Nu moare... N’avea nici o grijă... E învăţat- Ş’apoi ce să-i fac! Cu cine vrei să-mi rămână porcii!» Ar trebui să mai citez, cel puţin din inimitabilul portret al brânzoiului intelectual şi vânătoresc din schiţa «Poate că» sau din «Intre om şi fiară» — ilustraţie elocventă a acelui rând din Amiel: «Nu este dovedit că fiarele au atacat, cele dintâiu, pe om» — dar mai ales să nu uit să adaug că astfel de gravuri in aramă «Pasărea rătăcită ar* la fiecare pagină aprope. f®esí»pes$Í£:ICT3