Cuventul, aprilie 1929 (Anul 5, nr. 1417-1444)

1929-04-02 / nr. 1417

2 Arhitecţii români şi palatul Societăţii Naţiunilor o propunere Arhitectul arareori e pus în si­tuaţia de a înfrunta o problemă mare, atât prin dimensiunea ei ma­terială, cât şi prin măreţia ideii, de bază. E adevărat. Munca cea măruntă de toate zilele în slujba aproapelui, cu micile ei mizerii dar şi cu micile ei bucurii şi satisfacţii e dătătoare de fericire pentru acela ce-şi pune întreg sufletul în tot ce face. Acel continuu şi domol curent de creaţiune fericeşte izvorul. Cine-i născut izvor, cunoaşte însă şi dorul neastâmpărat al unei ţâşniri exu­berante, întovărăşită de prăbuşiri şi elanuri sufleteşti puternice. „Himmelhoch jauchzend,zu Tode betruebt” e ecuaţia vieţii creatoare­­lor meşteri ai evului mediu, şi cu atât mai grea, cu cât ştiinţa acus­ticei sălilor mari a fost abia de cu­rând întemeiată, utilizându-se ca u­­nealtă de cercetare precisă cinema­tograful. Pe lângă această sală se mai cereau multe sute de birouri şi săli mai mici pentru vasta orga­nizaţie a Secretariatului Ligii. Am atins în fugă dificultăţile materiale. Cu adevărat covârşitoare au fost însă dificultăţile artistice, găsirea unei forme simbolice şi chestia stilului, azi, când noi arhi­tecţii, indivizi izolaţi, din răspu­teri ne străduim să cristalizăm din magma amorfă o formă adequată sensibilităţii colective. 377 de arhitecţi din toată lumea Succesiunii de năruiri şi înălţări, au trimis operele lor la Geneva, de deznădejdi şi victorii, îi cores- România a luat parte cu patru sau pânde o supremă încordare a firii; în cinci proiecte (după informaţiunile acele rare şi sublime clipe de erupţii creatoare simţi că trăeşti, simţi că omul — cu toate scăderile şi slă­biciunile lui —­ e de esenţă divină. Acum doi ani, Liga Naţiunilor chema la luptă dreaptă pe toţi ar­hitecţii lumii, invitându-i să parti­cipe la concursul internaţional pen­tru Palatul Ligii Naţiunilor din Geneva. Minunată şi mult dorită chemare! Cea mai grandioasă problemă ar­hitectonică a zilelor noastre cerea dezlegare. Uriaşă prin întinderea şi com­plexitatea ei, covârşitoare prin e­­senţa ideii: Catedrala zilelor noa­stre, soră bună a catedralelor evului mediu. Problema: O sală mare de şe­dinţe, cuprinzând 2600 persoane de diferite categorii, fiecare din ele cu intrările, vestiarele şi scările lor de acces. Condiţia unei acustici cât mai perfecte, nouă, necunoscută mari­Arhitect Harry Schoenberg primite). Subsemnatul, autor-tovarăş (îm­preună cu colegul şi prietenul Di­mitri Walter) al unuia din ele, cred că atât publicul, cât şi critica de artă plastică şi colegii de breaslă cari n’au avut fericirea să participe, ar primi cu interes o expoziţie a a­­cestor proiecte, cari au purtat peste graniţi ecoul entuziasmului, trezit în inimile arhitecţilor români de mă­reţia problemei. In curând, Salonul Oficial îşi deschide Secţia de Arhitectură în Palatul Ateneului Român. Cel mai nimerit ar fi, după pă­rerea noastră, expunerea proiecte­lor în cadrul Salonului Oficial. Nădăjduim că toţi colegii, cari au luat parte la această neuitată „ex­cursie şi incursie” pe malurile lacu­lui Leman îşi vor expune proiectele lor. Caracal. — După îndelungată tăcere, corifeii liberali din Cara­cal, au început să se nişte. Se vorbeşte de o schimbare complec­tă a cadrelor actuale, cu altele mai tinere începând chiar cu şe­ful organizaţiei. Până atunci în­să spre a nu rămâne pe jos —■ neţii brotăceii siniştri cuibăriţi în partid după timpul la Papură Vodă, îş arată colţii, încercând a provoca defăimare şi panică în jurul unor oameni care prin si­tuaţia şi purtările ce au, sunt la înălţimea­­ chemării lor. Când sunt luaţi însă din scurt se dau la fund şi fug- Alţii, bătăuşi o­­bişnuiţi a ţine calea la drumul mare şi să bată măr pe oricine, se mulţumesc acum, să-şi arate coţii şi să insulte prin localuri publice. E tot ce mai pot face. Toate aceste categorii, se dau pe­ste cap ca să nu rămâe pe afară la noua încadrare a partidului. La averescani linişte şi pace. Se pare că toţi membrii partidu­lui sunt plecaţi într’un concediu de odihnă şi purificare­ In schimb, social-democraţii, sunt în plin progres. Din ce în ce mai mulţi membri se înscriu şi în special meseriaşi şi muncitori, în acest partid. Ţin întruniri publi­ce şi adunări în mai toate Dumi­necile. Le lipseşte însă, un con­ducător energic şi luminat. Naţional-ţărăniştii, la prima tvernare. Deocamdată se lu­crează cu spor- Regiunile înfo­metate din nordul judeţului sunt aproape satisfăcute- Aşteptăm ca activitatea pentru binele judeţu­lui să pornească pe baze mai so­lide, de la parlamentarii noștri căci în adevăr multe sunt nevoi­le care trebuesc împlinite. O­ SOrl din Paşcani INCENDIU.­­ Un puternic In­­cendiu s’a declarat zilele trecute la locuinţa săteanului Simion Vasile Buga din comuna Topile judeţul Fălticeni, focul fiind alimentat de vânt a distrus întreaga gospodărie a săteanului iar doi boi ce se aflau în grajdul din apropiere au fost carbonizaţi. Cauzele incendiului nu se cu­nosc. Se crede că focul ar fi pro­venit din cauza neglijenţei unui co­pil care se juca cu chibrituri prin apropierea casei. Şeful postului To­pile cercetează cazul. CĂZUT DIN TREN. — Lucrăto­rul Mihai Miron din serviciul sta­ţiei Iaşi, călătorind cu trenul per­sonal spre Fălticeni, în dreptul can­tonului dinspre Dolhasca-Fălticeni, din nebăgare de seamă a căzut jos rănindu-se serios la cap şi picioa­re. In stare gravă a fost trans­portat la spitalul C. F. R. din Paşcani. Starea lui este gravă. NUMIRI. — Domnul director de poliţie C. Răpeanu de la poliţia ora­şului Roman a fost numit pe data de 15 Martie crt., şeful poliţiei Paşcani, în locul domnului M. Ne­­gelschi, care este menţinut în postul de comisar clasa I. SPECTACOL.­­ La Cinemato­graful „Stern“, din localitate se ru­lează în cursul acestei săptămâni frumosul film ,Viena Dansează cu simpatica artistă Lya Mara. EXCEPȚIONAL DE PAŞTI 1 * * #­­:* cea mai veche și mai răspândită revistă de actualitate No. 13 OGLINDA LUMII publică* ilustrapi mari In legătură |­O U cu Sfintele E*asif# * articole, ecouri, glume, $ nuvele, focuri, etc. f c m SUPLIMENT NOPTI SIBERIENE ROMAN de I. KESSEL, celebru romancier Parisian f 8 LEI ** ***é I 28 PAGINI bogat ilustrate siiiififiiifiiiiiiiiiifffifffiffmi w gazd­a de Dominica marele magazin săptămânal ilustrat a aparut i€ PASII in 3 culori r«*a publicând articol© de senzație nuvele, cronici, glume, Jocuri 7 KE I2 0 pajjliil 9 »111 m »"1 991 tlMUHIIIIIMMIMim -COXXXOl.­ Achitarea fostu­lui căpitan Serotsch Belgrad 29 — (Tel part.) ■ — Curtea cu juri din Crusevaci a dat astăzi verdictul în procesul fostului căpitan ele jandarmi aus­triac Milan Gerotsch, acuzat de a fi organizat mai multe execuţii ■şi jefuiri în timpul răsboiului, făcute în vechia Serbie. Procuro­rul a cerut pedeapsa cu moartea. Seara târziu curtea cu juri a a­­dus un verdict de achitare, moti­vând că nu s-au putut dovedi fap­tele imputate lui Geretsch, iar da­că le-ar fi săvârşit, le-a făcut ca ofiţer în urma ordinului autorită­ţilor militare. Acuzatul a fost i­­mediat pus în libertate. till V A i4t O­ di O CAUTE Se vesteşte apariţia «Neran­­tzulei» lui Pannit Istrati într’o traducere românească. Zilele ace­stea, editura «Eminescu» va pre­zintă publicului acest cântec de cloacă, tragic şi sfâşietor, poves­tirea vieţii şi hronicul unei mici corcituri de ovreică şi greci brăi­­leana «Nerantsula». Trebuie feli­citată editura care s’a decis să pu­blice cea mai bună povestire, — a fiului risipitor — a literatu­ri româneşti, care reabilitează pe ideologul palid Panait Istrati, cunoscut în ţară mai mult ca pam­fletar de vorbe agitate şi super­stiţii de cenaclu revoluţionar, de cât de mare povestitor, cum în­­tr’adevăr este, care face cinste ce­lui ce a scris-o. «Nerantsula» e plămădită din aceiaş pastă orientală de impuri­tate organică, delicii suave, lene de cadână şi furie de târfă ca şi Kira Piralina. O carte de Panait Istrati îl desluşeşte, îi multiplică imaginea şi îl oglindeşte. Orice carte de Panait Istrati se distri­­bue în trei zone distincte — lipite ca trei coli de hârtie felurit colo­rate: ideologie, dacă se poate spu­ne aşa, meşteşug literar şi poves­tire esenţială. Panait Istrati se simte dator faţă de ideologia socialistă ce i-a fost scumpă în adolescenţă. A comuniat atunci cu mate­­loţii, dorerii, hamalii şi lucră­torii din uzine, a sorbit otrava cărţilor care nemulţumesc pe oa­meni şi li arată o stea spre care duce un drum croit în azur, a des­coperit în broşuri că oameni în toată mintea îşi împilează seme­nii. Panait Istrati s’a răsvrătit. Amintirea acestei dragoste dintâi îl urmăreşte■ Ar avea remuşcări dacă nu i-ar pune portrestul în toate ungherele, dacă n’ar pome­ni-o la toate răspântiile. Ideolo­gia aceasta nu se mai poartă. Sentimentalismul revoluţionar, naivităţile prunciei socialismului au fost lepădate de partidele ofi­ciale socialiste. Dar Panait Is­trati e consecvent cu socialismul său «utopic» — şi nu trebuie în­ţeles «utopic» în sens peiorativ— acel socialism antibiurocratic, ce vrea miezul de migdală fără coa­jă, oamenii scopiţi de năravuri rele. Chiar dacă realităţile sunt protivnice acestei gândiri senti­mentale, Panait Istrati trebue să-şi facă profesia de credinţă. Şi atunci când trebue şi când, mai ales, nu se cuvine• In clipa unei explozii erotice Panait Istrati e ispitit să conferenţieze despre nedreptatea socială şi mucenicii căzuţi pe altarele trudei; când glumeşte, simte nevoia să-şi re­prime cuvântul de spirit, cuprins de păreri de rău — îngrozit de i­­deia că în timp ce dânsul se în­fruptă la festin, alţii, oameni ca noi, oameni la fel sau poate mai bine înzestraţi, leşină de foame pe bulevardele metropolelor, în Îşi plăteşte datoria adolescen­ţii rum­ănău­ şi cărţile cu pagini de discursuri filosofice. Filosofie pentru toţi, cu multă convingere debitată. Descoperirea Americei după patru veacuri de la moartea lui Columb. A doua superstiţie care-l obse­dează pe Panait Istrati e stră­duinţa de a fi literat, — râvna de a-şi împăna povestirile cu po­ezie şi flori de stil. Şi totuşi peste aceste cursuri de meşteşug, Panait Istrati rămâ­ne o glorie a povestitei• Sunt pa­gini de viaţă transpuse în «Ne­­rantsida» care nu se uită nici­o­­dată. Pagini de evocare, de poem viu, cum sunt nopţile Nerantsu­­lei, când, fără vrere, e martora amorului mamei sale cu ibovni­cul, lupta smeilor dintre copii, după mare prin ostroavele mlăş­tinoase ale Dunării — unde oa­menii suplinesc cuvintele. Nerantsula e o carte mare. Chiar dacă jumătate din ea, agre­mentată cu sentenţe, ar putea lipsi. Ion Călugări­ : Lucrările pentru secţia de pictură şi desen se primesc în zilele de 8, 9 şi 10 Aprilie, la Palatul Ar­telor, Şoseaua Kisseleff No. 9. Lucrările pentru secţia de arhi­tectură şi artă decorativă se pri­mesc în zilele de 15, 16 și 17 Aprilie la Ateneul Român (sălile din subsol) str. Franklin. ----­ REVISTE A apărut No. 5—6 din: Cronica politică și Parlamentară, cu articole semnate de: I. Răducanu ministrul muncei, N. D. Chirculescu fost ministru, V­e­ler Eftimiu, Gala Calaction, prof. univ., Vl. Ghidionescu, dr. Dem. Pa­ulian, Ion Sân-Giorgiu, Paul Pro­­dan, Camil Petrescu, Gr. Tăuşan, Alex. Topliceanu, Garnet, Barbu Solacovu, Al. S. Penescu, V. Nico­­lescu deputat, I. Paleologu, Ion To­­tu etc. etc. Caricaturi: Dialex. Număr special de Paşti în 28 pa­gini, preţul acelaş 10 lei. Bogat ilustrată. -oooxxxpoo- SPECTACOLE Teatre Opera, matineu: Mignon. Teatrul National, matineu: galii, seara: Hamlet. TEATRUL REGINA MARIA: A­­ventura d-lui Darján. TEATRUL ALHAMBRA: Viaţa e frumoasă. TEATRUL MIC: Clubul ticniţilor. Traviata, seara ! Papa« Cinematograf Bulevard Palace: Râzi paiaţă. Capitol: Cadavrul viu. v Odeon: Jeanne D’Arc.­­ Scala: Parada cea mare şi revista! Teoria chibritului. Trianon: Piccadilly. Cercul Militar: Championul Gow­­boylor şi revista: Băiat ori tatăl ! Elite: Prinţul carnavalului !­­ Select: Crinul galben. Lipscani: Nataşa protejata împă­ratului. Maria: Aghiotantul ţarului. Volta Buzeşti: Sport şi frumuseţe. Golescu: Sacrificiul spioanei. A APARUT No. 13 144 II NM­AR EXCEPŢIONAL DE PAŞTI IN 28 PAGINI cu următorul sumar: Domnişoara tip 1S29 şi.* Paş­­tile. — Aspecte de Paşti în capi­tala României. — Obiceiuri de Paşti din toate părţile lumei.— Sf. Paşti la Ierusalim.—In ajun­şi în zi de Paşti în Bucureşti.— Un dictator dansează. — Noul cabinet al preşedintelui Hoover. Prof. Einstein. — Film la dis­tanţă. — Cel mai mare patefon. — Carnavalul de «mi­caremne» din Paris. — Cimitire de eroi lângă Berlin. — «Gaze otrăvi­toare deasupra Berlinului». — «Miss România». — Examinator de cartofi. — Un banchet în coş. — Cea mai mare pâine. — O­ armă nergaşă... medicament. Coreografie interesantă. — Tra­diţionalii iepuri de Paşti. —Cel mai mare o­g din lume. — Moş­tenitoarea unui nume mare. — Propagandă electorală cu film vorbitor. — Pagina femeii. — Actualitatea în caricatură. — Pagina jocurilor cu numele des­­legătorilor. LEI 8 EXEMPLARUL LEI 8 X= cu următorul sumar: Pagini din literatura contim­porană: «Verdictul», de Claude Farrére-La ordinea zilei: Zile de Paşti; Peregrinări de vacanţă Reflectoare din lumea artelor: Ultimele premiere în Bucureşti, de Ad. int. A- M. Să ne înveselim: Săptămâna umoristică. Nuvela de acţiune: «Un Anlo­­ta», de Edmond Romazieres. Caleidoscopul vieţii: De ce mor exploratorii piramidelor. Ce trebuie să ştim; Fem­eea şi căminul ei; Artele plastice; De la lume adunate; Ecranul ani­mat; Cimilituri; Sporturile, etc. 1 Curran­t­u­l literar artistic DIN CARI N’AU HAMAS • •• Majoritatea cotidianelor noastre, găsesc nimerit prilejul diferitelor sărbători de peste an spre a înche­ia bilanțuri. De obiceiu, ele caută să cuprindă o activitate într’un do­meniu prielnic. Paştele serbat de o­­ficialitate a prilejuit din nou ziare­lor aceleaşi ediţii festive concepute după clişeul pe care-l cunoaştem. Sunt ocaziuni unice când ni se des­­văluesc activităţi de peste an. In nu­mărul de Paşti al ziarului «Ram­pa» găsim un asemenea bilanţ refe­ritor la piesele originale din reper­toriul teatrelor româneşti. Acest bi­lanţ are avantajul pentru noi că nu cuprinde activitatea unei singure stagiuni, ci devine cu totul preţios fiindcă ne înfăţişează în ordine ca­riera spinoasă a literaturii drama­tice orginale. Cităm: In anul 1905 găsim ca noutăţi: «Vlaicu Vodă» al d-lui Al. Davilla. «Gemenii» o piesă de Cerchez și «Mama» de I. Miclescu, amândouă acestea din urmă, jucate de trei pat­ru ori fără nici un succes. In stagiunea 1907 — 1908, numărul pieselor originale crește: sunt 16 la număr. In afară de cele rămase în repertoriul permanent, d. Da­­villa a mai reluat atunci «Curcanii» lui Gr. Ventura şi «Pe malul gâr­lei» a lui Ascanio. Noutăţi au fost atunci «Cancer la inimă» a lui Ben­gescu-Dabija, «Şirile senzaţionale» de Anton Bacalbaşa şi «Sanda» de Al. Florescu. In 1908, se schimbă direcţia Teat­rului Naţional. Vine Pompiliu Eli­­ade. Găsim jucate în total 9 piese originale. Noutăți au fost «Ultimul vlăstar» de N. Pandelea, «Apus de Soare» de Delavrancea și «Mărul», o dramă a d-lui Zaharia Bârsan. Din acestea singura care a rămas în repertoriul primei noastre scene, e «Apus de Soare». Stagiunea următoare, 1909—1910. Găsim o producţie mai mare de pi­ese originale; în total suntul. întâl­nim pentru prima oară numele d­­lui Herz cu «In noaptea învierii» la al d-lui BirddHescu-Motru cu «D-l Luca». Celelalte originale sunt «Vi­forul» de Delavrancea «Pământ» de d. Polizu-Micşuneşti, «Chinul» de Al. Florescu, «Sirena» de Z. Bârsan şi «Romeo şi Juletta la Mizil» de George Ranetti. In stagiunea 1910—1911 numărul pieselor originale jucate, la Teatrul Naţional, se ridică la zece. Premie­rele acelei stagiuni au fost: «Ne­vasta lui Cerceluş» şi «Funcţionarul de la Domenii» de d. Lacusteanu, «Bestia» de d. G. Diamandy, «Luce­afărul» de Delavrancea, «Păr de lup» de Bădulescu-Motru, «Biruin­ţa» de Herz,«De niua mamei» un act de Sadoveanu şi «Insir’to Mărgă­ri­te» de Victor Eftimiu. Noutăţi au mai fost: «Cometa» de Anghel şi Iosif, «Fiul ei» de Nico­­lau şi Simionescu, «Irinel» de De­­lavrancea, «Maica cea tânără» de Emil Isac,­ «Dolorosa» de G. Dia­mandy, două piese ale lui Duiliu Zamfirescu: «Lumină nouă» şi «O amică» «In lumea de azi» de Zoe Verzea şi «Valurile iubirei» de Ma­ria Horia Rosetti-Am citat numai o frântură din bi­lanţ... Tabloul e nesfârşit, dar in a­­celaş timp şi impunător. Câtă mun­că, trudă şi fantezie s’au risipit dea lungul anilor în această listă!... Câ­tă încredere, câte sacrificii morale şi materiale pentru a se putea înfă­ţişa astăzi — fiindcă în definitiv a­­vem o literatură dramatică tânără — această listă! Şi totuşi în afară de încheerea bi­lanţurilor, câte lucrări au mai ră­mas în picoare? Câte di­n ele mai re­zistă vremei, câte vor mai putea în­frunta anii ce vin?­Recitiţi lista pieselor, reproduse numai în parte­.­. Generaţiile tinere nici nu cunosc şi nici n’au auzit multe din titlurile înşirate mai sus- S’au pierdut în negura vremurilor... Puţine, foarte puţine chiar, au re­zistat dârz pe poziţii. Piesele acestea constituesc teme­lia repertoriului permanent al teatre­lor noastre naţionale... Dar piesele acestea aduc cu ele, parfumul vre­murilor de demult, ale încercărilor trudice, chiar al lucrărilor cari n’au putut rezista, și se ascund, sub per­deaua negurelor». Din aceste piese sfioase, n’a rămas azi nimic.Reperto­riul permanent le reamintește dis­cret, ca un omagiu,, , PINGUIN c 4 lei, şi până astăzi, în afară de «Ni­­culăiţă Minciună», cea mai întinsă anume «In lumea dreptăţii»: «...tre­bue să mărturisim că nu toate ne par la înălţimea celor vechi...» iar despre «In lumea dreptăţii», anu­me: «...nouă ne face din contră im­presia unei momentane slăbiri a au­torului» sau «...şi toată expunerea are defectul de a fi ostensibil ten­denţioasă, iar unde începe tendin­ţa, încetează arta», pentruca să menţioneze elogios pe «Conu Alecu» şi povestirea «Puiul». Dar pentru­ca să nu se creadă că voim să ri­dicăm pe d. Al. Cazaban prin sco­­borârea d-lui I. Al. Brătescu-Voi­­neşti, să precizăm. Nu numai în planul acesta al romanului, în care autorul lui «Niculăiţă Minciună »n’a dat până astăzi nici o dovadă că s’ar putea realiza, îi este d. Al. Ca­zaban superior. Dar chiar şi în pla­nul acelei epice limitate, cum este schiţa şi nuvela. Este în nuvelisti­ca d-lui Cazaban o lume aşa de au­tonomă, este un studiu aşa de dis­cret şi de ştiinţific al căptuşelii su­fletului omenesc, este după aceia întreaga d-sale atitudine de desoli­darizare afectivă care ne duc în­tr’o regiune implicit superioară a­­celeia în care literatura d-lui Bră­­tescu-Voineşti, cu­ toate atracţiile ei, poartă, oricând, mai mult sau mai puţin distinct sigiliul acelui «ostensibil tendenţios» despre care amintea Titu Maiorescu. Să nu se creadă, din aceasta, că literatura d-lui Al. Cazaban cuprinde o uma­nitate sterilizată şi sterilizantă, că ea nu mişcă pe cetitor şi că nu îi merge la inimă. De loc. Insă ma­niera d-lui Cazaban, lipsită de ori­ce retorism, şi servită de un stil nud, stendhalian, se distinge prin­­tr’o neutralizare totală a con­tin­gen­ţelor, străine de artă. E vorba ne­greşit de literatura d-lui Cazaban şi nu de ziaristica d-sale, căreia d. E. Lovinescu îi dă o importanţă e­­xagerată. Dar, desigur, asupra a­­cestui caracter nu sunt deajuns două rânduri. Dacă un editor ro­mân, ahtiat să imite Apusul, s’ar decide în locul cărţilor de lux, mul­te din ele veritabile tichii de măr­găritar fals pentru chelii autenti­ce, s’ar decide, zic, să tipărească o serie de monografii critice în ge­nul acelora publicate de «La nou­­velle revue critique», spre pildă, arta d-lui Cazaban ar alcătui, de bună seamă, substanța unui astfel de caet critic. El ar trebui să vor­bească, întâi, de existenţa acelei lumi vânătoreşti şi de hoinari care se întâlneşte, numai că cu alte da­ruri şi cu alte aspecte, la Mihail Sa­doveanu, la Hogaş, la Emanoil Bu­cuţa, ba chiar şi în perioadele de ritmică rezonanţă ale «falsului tra­tat de vânătoare» al lui Odobescu. Ar vorbi apoi, de imagina acelui erou, deseori autobiografie, aşa de familiar în opera d-lui Cazaban, de idealist cu suflet de sensitivă, de ti­mid îndrăzneţ în gânduri şi care-şi rezolvă dezamăgirile în ironii, de tare causticitate sau, alteori, dând, pur şi simplu, bir cu fugiţi. Acolo s’ar vorbi de cunoaşterea excepţio­nală pe care scriitorul nostru o are despre lumea de ţară, în toate stra­iele ei, dela cele de jos până la cele evoluate ale albăstrimii, — cunoaş­tere care aminteşte realismul de no­torie calitate al d-lui Rebreanu. — Schiţele şi nuvelele, ca şi acţiunea romanului d-lui Al. Cazaban, câtă se petrece la ţară, ar exemplifica fie cunoaşterea psihologiei ţărani­lor, fie a învăţătorilor şi activităţii cercurilor culturale, într’un grad care ar anula, fără de trimitere, nedreapta sentinţă a d-lui Lovines­cu. (Istoricul literar ar epiloga, cu prilejul delicioasei scene cercuale din romanul d-lui Cazaban, asupra schiţei «Cele două tabere» publica­tă în 1908, în «Chipuri şi suflete» şi care se găseşte desăvârşit grefată în romanul său «Un om supărător» din 1922). In monografia aceia, ce­titorul ar face cunoştinţă, pe înde­lete, cu acţiunea şi numeroasa ga­lerie de tipuri şi medii din roma­nul său, dela familia arhitectului Vespianu, din Iaşi, până la pseudo-­ economistul Argheridi şi sirena,­ soaţa d-sale, dela mărinimosul şi delicatul proprietar Schiadaresy până la boema cafenelei literare — toate zidindu-se, în jurul acestui «om supărător», independentul can­did-hirsutul şi ironicul Andrei Fur­tună. Criticul ar vorbi de măestria nuvelistului, ar sublinia discreţia pudică din nuvela maupassantiană «Firul de mătase», de figura aceia de halucinat a ţăranului din «Fă­ră boi» (oricât sfârşitul nuvelei e prea expeditiv) care în căutarea vi­telor fu­rate, cutreeră satele şi de dorul boilor se opreşte în drum să bea apă din «călcătură de boi» (pregnantă plasticizare a unei par­­tcularităţi şi sufleteşti şi topice), de ghiduşia ţăranului («Pe lunea Siretului»), de îndărătnicia lui hai­nă alteori, pe care singură revela­ţia voinţei dumnezeeşti o îmblânzeş­te («O minune a lui Sf. Ilie»), de o întreagă literatură animalieră, în care darul de observaţie incisivă se uneşte cu o discretă poezie ca şi de atâtea altele — materiale şi în­suşiri, multiple şi preţioase pe care singur studiul atent, judicios şi ne­falsificat, le-ar pune în relief şi le-ar arunca în circulaţia valorilor noastre literare. «Pasărea rătăcită», volumul de schiţe, de curând apărut şi-ar a­vea, desigur, şi el, capitolul rezer­vat. Maestru al nuvelei, d. Al. Ca­zaban este tot pe atâta desăvârşit meşteşugar al schiţei. S’a vorbit de atâtea ori, de moştenirea lui Cara­­giale. Unul sau altul dintre scrii­torii noştri au fost revendicaţi, pe rând, urmaşii marelui incisiv şi marelui satiric. Nu cred să mă în­şel afirmând, că nu e altul pare să amintească în mai mare măsură, sobrietatea artistică a lui Caragia­­le, ca d. Al. Cazaban. Veţi ceti a­­ceste schiţe şi veţi admira econo­mia de mijloace, cu care d. Caza­ban filtrează drojdia de răutate a sufletului omenesc, ipocriziile, şi în fumurările, alterările datorite pseu­doculturii, — într’un cuvânt, toată paleta de indiscreţii datorite unui realist minuţios şi divers, dar toa­te fixate într’un mordant, care le asigură, orice ar spune d. Lovines­cu, o viaţă şi o durabilitate sigu­ră. Rareori în mai puţine rânduri, s’a putut concentra atâta esenţă de umanitate, câtă închid schiţele d-lui Al. Cazaban. Dar poate că două-trei citate vor convinge, mai repede, mai decisiv. Aminteam la început de schiţa «Grija stăpânu­lui». Povestitorul umblă, în tovără­şia unui gospodar ialomiţean, ma­re econom de vite, după vânat, în baltă. Sunt semne de iarnă, crivă­ţul suflă şi dintr’un stufăriş, ase­meni unui animal sălbatec, le iese înainte porcarul economului. «Era îmbrăcat în ţoale de vară şi aşa de ferfeniţite şi de rău peticite că i se vedea şi pielea murdară de noroiu, vânătă şi încreţită de frig. Economul mă lămuri: — E porca­rul meu... Am mare încredere în el... De când porcăreşte la mine, nu mi-a lipsit nici un godănaş măcar... Şi trebue să ştii că în pustietatea asta unde nu s’aude ţipenie de om, umblă de câtva timp, haite primej­dioase de lupi... E basarabean, por­carul meu... Cuprinzând cu privi­rea toată zarea care se lăsa tulbu­re pe luciul de oglindă al apelor în­depărtate, întrebai aproape înfio­rat: — Și unde doarme, nenorocitul ăsta? — Pe unde apucă și el — mă liniști economul. Poate că mai târ­ziu o să-i fac şi un bordeiu în pă­mânt... Dârdâind de frig, porcarul rămase cu căciula în mână: — Nu mai pot răbda frigul, domnule lan­cra... M’a răzbit de tot... Aţi tot spus că aveţi să-mi trimiteţi un cojoc... dar nu mi-aţi trimes...». La care e­­conomul îl asigură. Are el grijă de dânsul, o să se ducă la Constanţa, o să-i cumpere un potop mai bun şi dacă s’o zdrăveni logofătul o să i-1 trimeată cu el. Trâmbe de crivăţ se stârnesc şi călătorii se depărtează. «Când se înoptă de tot am zărit o lumină licărind departe şi m’am bucurat la gândul că porcarul aprinsese un foc... II atinsei uşor pe tovarăşul meu, care îşi fuma tăcut luleaua: — Şi când ai de gând să te duci­­? Constanţal — Sigur nu ştiu... Cred că săptămâna viitoare, dacă nu vi­ne zăpada... — Cum dacă vine ză­pada nu te mai duci! — Cam greu.. Trebue să pun vitele la adăpost şi trebue să îngrijesc de nutreţ... — Bine, dar porcarul! — Ce-i cu por­carul! — N’ai spus că-i trimiţi un cojoc. Dacă moare de frig, bietul, pân’ ce te duci î­n oraş! Până ce cumperi cojocul şi până ce se în­dreaptă logofătul să i-l ducă, vre­mea tot mai râu se înăspreşte... Da­că se îmbolnăveşte în baltă. — Eco­nomul de vite vorbi liniştit: — Nu moare... N’avea nici o grijă... E în­văţat- Ş’apoi ce să-i fac! Cu cine vrei să-mi rămână porcii!» Ar trebui să mai citez, cel puţin din inimitabilul portret al brânzo­­iului intelectual şi vânătoresc din schiţa «Poate că» sau din «Intre om şi fiară» — ilustraţie elocventă a acelui rând din Amiel: «Nu este dovedit că fiarele au atacat, cele dintâiu, pe om» — dar mai ales să nu uit să adaug că astfel de gra­vuri in aramă «Pasărea rătăcită ar* la fiecare pagină aprope. f®esí»pes$Í£:ICT3

Next