Cuventul, iulie 1931 (Anul 7, nr. 2224-2254)

1931-07-01 / nr. 2224

Mari inundaţii în Ardeal Unii ferari si dT apaT Surpări de pământ pe linii Ploile torenţiale continuă să cadă asupra ţării, producând inundaţii. Imense terenuri sunt sub apă şi tot astfel şoselele şi liniile ferate. Din cauza ploilor torenţiale, râu­rile şi pârâiaşele vin umflate şi se revarsă apoi pe mari întinderi. INUNDAREA STAŢIEI APAŢA Pârâul Apata venind umflat, a­­rupt digul comunei Apaţa, inundân­d-o. Staţia Apaţa a fost şi ea i­­nundată, toate liniile ferate fiind sub apă. PE LINIA BRAŞOV—INTORSA­­TUR­A BUZĂULUI Ploile torenţiale au inundat li­nia Braşov-Intorsătura Buzăului. In trei locuri s-au produs surpări de pământ, la klm. 17 plus 900, klm. 17 plus 200 şi klm. 15 plus 700 care se află situate între halta Tabu şi sta­ţia Poiana Florilor. Pământul surpat a astupat linia, făcând imposibilă orice circulaţie a trenurilor. Lucrările de curăţire a liniei vor ţine aproximativ 3 zile. PE LINIA BRAŞOV—FAGARAŞ Linia Braşov - Făgăraş a fost şi ea inundată, iar balastul spălat în­ ALEGERILE DIN SPANIA MADRID, 29 (Rador.) — Rezul­tatele oficiale ale alegerilor din Madrid arată că din totalul de 18 mandate, coaliţia republicano-socia­­listă a obţinut 13 mandate. Grupul care se intitulează «Sprijinul re­publican a obţinut 3 mandate, iar «­Acţiunea naţională» un mandat. Coaliţia republicano-socialistă a avut succese mari în provinciile Alicante, Caceres, Murcia, Oviedo, Guardajaras. Membrii guvernului au fost aleşi la Madrid. D. Peres, ambasadorul spaniol la Londra, a fost ales la Oviedo. Deasemenea sunt aleşi d-nii Melquiades, Ortega , Gasset, Ga­larza, Zamora. Succesul part­idelor de stânga MADRID, 29 (Bador). — D. Mau­ra, ministrul internelor, a dat asu­pra alegerilor, următoarele infor­maţi­uni : «Partidul republican de dreapta a fost trecut pe ultimul plan, iar socialiştii democraţi obţin un nu­măr de mandate mai mare decât sperau. Socialiştii vor avea 30 de mandate, şi vor fi, în ce priveşte numărul de mandate, partidul cel mai important din Adunarea Na­ţională. Cera alt partid important în Adu­nare, va fi cel de sub preşedinţia d-lui Lerroux, adică partidul radi­cal, care va avea în Adunare 100 de deputaţi. Urmează apoi în ordi­ne republicanii de dreapta şi socia­­liştii­ radicali. «Rezultatele alegerilor dovedesc faptul că cetăţenii sprijină din toa­te forţele lor, regimul republican». * MADRID, 29 (Rador). — Coaliţia a triumfat la Pontevedra, Malaga, Jaen şi Lacorogne, unde ministrul marinei şi ambasadorul Spaniei la Washington, au fost aleşi, la Sara­gossa. Candidaţii uniunei drepte, au tri­umfat cu o mare majoritate, în Navarra. D. Zamora a fost ales la Jaen şi în provincia Saragossa. Fostul ministru Francisco Ber­­gamin a fost învins în alegeri. D. Lerroux s’a ales la Santa <Cruz, Teneriffe şi Lacorogne. Ambasadorul Spaniei la d­oma, a fost ales la Baleare. Printre oamenii fostului regim, care au fost aleşi, sunt d-nii San­tiago Alba, contele Romanones, care s’a ales graţie voturilor ţăra­nilor, Melqueiades Alvarez, — care s’a ales în diferite locuri, Ossorio Gallardo. Cum au decurs alegerile MADRID, 29 (Rador). — Alege­rile au decurs în general, fără in­cidente serioase. S’au produs în câteva localităţi, incidente de mică importanţă, cu excepţia localităţi­lor Herencia, Vergara, Batalona şi Carballo, unde au avut loc inci­dente sângeroase. La Madrid, mulţimea alegători­lor a înfuriat grav pe un preot, care încerca să cumpere voturi. Despuierea scrutinului merge greu, astfel că rezultatele definiti­ve vor fi cunoscute seara târziu. republicană, va e­i fortificată din aceste alegeri. Coaliţia partidelor socialist şi re­publican, înregistrează pretutindeni mari succese. Este de semnalat că în Catalonia, unde partidul colonelului Macia, a cerut autonomia, acest partid are de două ori mai multe voturi, decât partidul d-lui Lerroux, ministrul a­­facerilor străine, care a luat pozi­ţie pentru unitatea ţârei. Partidul d-lui Lerroux, şi d-sa personal, a avut în diferite părţi ale ţârei, un foarte mare număr de voturi, astfel că d-sa este socotit ca politicianul cel mai apt să con­ducă destinele ţarei. Dintre membrii guvernului, 8 au fost aleşi. Dintre foştii conducători politici ai Spaniei­, contele Romano­­nos, şi Sanchez Guerra, au rămas în minoritate, ne­fiind aleşi în Adu­narea Naţională. Este interesant de notat, faptul că d. Calvo Sotello, fost ministru de finanţe, în timpul dictaturei, spre surpriza generală, a obţinut în provincia Galicia, o victorie foarte uşoară. Aceasta dovedeşte că populaţia din această provincie, este nemul­ţumită de guvern, din cauza situa­ţiei lucrărilor liniei ferate Zamora. Comuniştii au fost complet în­frânţi, neobţinănd în Catalonia, în luptă cu partidul colonelului Ma­cia, decât câteva voturi răsleţe. Stare de asediu la Malaga MALAGA, 29 P­­.ă a­r­tizanii stângei, nemulţumiţi de rezultatul alegerilor, au pus la cale manifestaţii de stradă, ca­re au ameninţat la un dat să degenereze în tulburări. S-a produs o ciocnire între ma­nifestanţi şi poliţie. Un manifes­tant a fost omorât. Lucrătorii au declarat greva generală, în urma ordinului pri­mit de la comitetul organizaţiei locale. Guvernatorul militar a luat mă­­surile de rigoare, pentru a îm­piedica o nouă tulburare a or­di­nei. In oraș a fost declarată sta­rea de asediu. CUVÂNTUL 3 ­in nou sistem de semnalizare a incendiilor »», inaugurarea de la Braşov a instalaţiei de avertizare „Siemens“ BRAŞOV, 29. — Braşovul posedă actualmente cel mai perfecţionat sistem de semnalizare a incendiilor din întreaga ţară. Duminică s­a­­re staţiile Ghimbov şi Bartolomeu, făcut inaugurarea nouiei instalaţii Şanţurile de scurgere au fost as-1­eni de avertizare a incendiilor, pre­­tupate. Circulaţia a fost întreruptă , cum şi experimentarea pe teren a mai multe ore. După retragerea a­­pelor s’a reparat linia, astfel că sistemului. Au luat parte la expe­­rienţe autorităţile în frunte cu d-nii circulaţia trenurilor a fost reluată I Rădulescu director general în mi­prin pilotare. ALTE LINII INUNDATE­Mnisterul de interne, inspector admi­nistrativ Rădulescu, dr. Polony şi Pe linia Braşov - Predeal, apele dr. Ziski, ajutori de primari ai mu­­mari au slăbit podeţul de la klm. 1 mu­nicipiului Braşov, Emil Socaciu, se­­plus 700. Din această cauză trenu- s cretar general, consilierii comunali nule circulă pilotate. Râul Ghimbăşel revărsăndu-se, a dr. C. Sassu, ing. B. Măsgărescu, dr. Popovici, dr. G. Philips, col. Voină, inundat staţia Bod, de pe linia Bra- prefectul poliţiei, 1. Bărbier dela şov. întreg triajul este inundat, a- I Camera de agricultură, apoi d-nii pa având o înălţime de 30—AO klm. căpitan Popescu Pantelimon, dele-Linia principală a fost inundată pe­­ gat din partea comp. pompieri din o distanţă de 150 metri. Bucureşti, căp. P. Petaleanu, co-Trenurile circulă cu o viteză de mandantul postului central Bucu 20 k­m. pe oră. I­reşti, căpit. Piste, comandantul pompi­­erilor din Timişoara, fruntaşi ai muncipalităţilor din Sibiu, Mediaş, Lugoj şi alte oraşe ardelene precum şi un numeros public. APARATELE In localul pompierilor profesio­nişti din Braşov se află instalată centrala de semnalizare care sea­mănă cu un perete de bar automat, prevăzut însă, în loc de sandviciuri, cu diverse aparate electrice de sem­n „„ , , . , .nalizat. Instalaţia este prevăzută cu Rezulta totuşi, din rezultatele cu­­telei cu un aparat «Morse»» şi nu născute până acum, ca instituţii diverse compartimente de atras a­tenţia personalului asupra celor mai mici amănunte, ca să nu se în­tâmple nici o neglijenţă în serviciu şi nici un amănunt să nu fie uitat. Peste oraş este tras un cablu pus în legătură cu aparatele de averti-, zare. Aparatul de avertizare este un fel de automat rotund — nu sunt cele de bomboane de pe străzile bu­­cureştene — prevăzut cu un geam : când se produce vreun incendiu prin apropiere, orice trecător poate spar­ge geamul şi apăsând pe un buton se declanşează curentul. Intr’adevăr, în momentul când se apasă pe buton, în centrală se im­primă în mod automat numărul a­­paratului, data, ora şi minutul, a­­larma sună în toată cazarma de pompieri (sunet care nu încetează până nu s’a închis la loc aparatul avertizor). In localul centralei, un inginer delegat al firmei «Siemens Halske» a dat toate desluşirile asupra felu­lui precis şi fără greş luri funcţi­onează aparatele. EXPERIENŢELE După ce comandantul pompierilor din localitate d. Paul Tittes, a ară­tat că numai în trei zile de când funcţionează noua instalaţie s’au făcut 5 semnalizări, dintre care nu­mai 3 false, autorităţile împreună cu reprezentanţii firmei şi ai pre­sei au pornit intri un cartier înde­părtat, ca să se facă experienţa pe teren. S’a dat semnalul de alarmă în su­burbia Stupini, situată la 10 km. de Braşov. Deşi şoseaua era inundată şi aproape impracticabilă, în 11 mi­nute, pompierii şi-au făcut apariţia la locul de semnalizare. In oraşul nostru s-au instalat 60 de aparate de avertizare în dife­rite puncte (la 62 km. de cablu) şi 8 ceasuri automate electrice. AVANTAGIILE APARATELOR DE AVERTIZARE Este de prisos să subliniem im­portanţa acestor aparate. Este des­tul să arătăm că graţie acestui mij­loc extrem de perfecţionat se pot semnaliza direct pompieriilor incen­diile fără a se mai cere legătura prin centrala telefonică a poşeii şi a se pierde timp. In momentul când s’a apăsat pe buton, la centrală s’a imprimat nu­mărul aparatului, data, ora şi mi­nu­tul, chiar dacă se semnalează în acelaş timp, din două direcţii di­ferite. Astfel se poate afla oricând cine este de vină că nu s’au dat a­jutoare la timp. SOCIETĂŢILE DE ASIGURARE ŞI APARATELE DE SEMNALI­ZARE In străinătate, societăţile de asi­gurare au impus industriilor şi ma­rilor magazine aceste aparate, pen­tru ca în caz de incendiu «intenţi­onat» negustorul sau industriaşul să nu poată avea nici o scuză La noi, societatea petroliferă Astra» a instalat avertizoare şi în timp de trei luni s’au înregistrat 50 de semnalizări de incendiu locali­zat la timp, ferindu-se astfel socie­tăţile de pagubă. Atât autorităţile cât şi publicul care au luat parte la experienţe — şi cărora li s’a explicat cum trebue să procedeze în caz de incendiu — au felicitat pe acei cari au înzes­trat municipiul Braşov cu minuna­ta invenţie, care ar trebui introdusă în toate oraşele din restul ţării. La ora 1 s’au terminat experien­ţele şi cei prezenţi au fost invitat la banchetul dat în sala resturan­tului «Coroana». Coresp. 11 copii carbonizaţi NEW-YORK 29 (Rador).­­ In lo­calitatea John Whires, din statul Que­bec, 11 copii în vârstă de 1 până la 11 ani, au pierit într’un incendiu, cu tot eroismul părinţilor lor, ca­re au făcut toate sforţările să-i poa­tă scoate din camerile de dormit, unde copii se aflau. Alegerile din Ungaria BUDAPESTA 29 (Rador). — Re­zultatul definitiv al primei zile de alegeri în 174 circumscripţii este următorul: Partidul unificat, guvernamental 121 mandate, partidul creştin naţio­nal economic, care deasemenea spri­jină guvernul, 19 mandate, partidul agrarian­t, independenţi 18. In 13 circumscrpţii s’a declarat balotaj, loc. Astăzi au alegeri în celelalte 71 circumscripţii, între cari şi Budape­sta şi oraşele mai mari din provin­cie. * Rezultatele definitive vor fi cu­noscute Miercuri. ALTE DATE ASUPRA REZULTA­­­­TELOR BUDAPESTA, 29 (Danub).­­ Ale­gerile parlamentare din Ungaria au început­eri. S-au ales deputaţi în 174 circumscripţii electorale unde votul este deschis. Cum era de prevăzut, acest vot deschis a adus guvernului o majoritate sdrobitoare. Au fost a­­leşi 148 deputaţi guvernamentali şi numai 14 opoziţionişti, din care 13 ai opoziţiei de dreapta şi de mijloc şi unul al opoziţiei de stânga, pe când social-democraţii n’au reuşit până acum să obţie niciun mandat. Este locul de a releva succesul re­lativ destul de mare al legitimişti­­lor cari au obţinut 8 mandate ce a­­­parţin opoziţiei de dreapta. Au fost aleşi şeful legitimiştilor contele Boris Esterhazy şi leaderul legitimist contele Pallavieini. Eri s’a ales şi o doamnă, baroneasa Filip Orosdyi, pe programul partidului creştin. D-na Orosdyi este fiica cu­noscutului bancher Hertzog. un senzaţional flagrant delict de itâ? Avocatul Constant Ionescu învinuit Chestiunea concesionărei unui lac şi tratativele pentru un „spert“ O întâmpinare Un flagrant delit de mită consta­ iblic, expun­ându-iji­­ncercarea reproba­­tat­ori­ile către organele la drept, a ’bila al cărei obfecr am fost, prin misti-produs senzaţie în Capitală. Cel prins în flagrant delict este d. Constant Ionescu, şeful contenciosu­lui P. A. R. I. D.-ului, de la domenii­­ficare. D. I. N. Protopopescu prin plângerea către Poliţie, arătă că i-aş fi cerut o sumă de bani spre a-l menţine mai de­parte în arendarea lacului Saşie, lucru materialmente şi juridiceşte imposibil, D-sa fiind expulsat, încă din 1930 din folosinţa lacului, pe bază de acte dresa­te în chiar prezenţa D-sale. Nici eu, nici vre-o altă forţă omenească, ori ad­ministrativă nu putea menţine mai departe pe Protopopescu, câtă vreme noul contract de arendare fusese deja pus în executare la faţa locului, după expulzarea totală şi definitivă a fostu­lui arendaş. Nu a fost vorba niciun moment de lua­re de mită, cu atât mai puţin de fla­grant delict. Sâmbătă 27 iunie a. c. ora 10 a. m. am plecat, ca în fiecare zi, de la domiciliul meu unde am cabinetul de avocat, spre a mă duce la serviciu. In drum, pe str. Polonă, în plină stradă, automobilul meu a fost oprit de altă ma­șină venind din sens opus din care­­a dat jos D-l Protopopescu, predându-mi un plic închis, care, spunea d-sa conţinea actele unui proces penal, pentru care, mult ulterior rezilierii contractului său pentru lacul Sasie­ mă consultase, ca a­TRATATIVELE Prefectura poliţiei Capitalei a primit o reclamaţiune din partea d-lui inginer Ion N. Protopopescu, concesionarul lacului «Saşie» din judeţul Cetatea Albă şi dorind să prelungească concesiunea lacului AsSasie», şeful contenciosului, d. Constant­­onescu i-ar fi cerut «şperţ­» o sumă de câteva sute mii lei. D. Protopopescu reclamă că a continuat tratativele pentru scăde­rea sumei, şi a cerut poliţiei ca să "moment " constate flagrantul delict al mitei. Rămăsese convenit în urma tra­tativelor, ca d.Protopopescu să ver­se d-lui C. Ionescu, drept acompt, suma de treizeci mii lei. FLAGRANT DELICT? Prefectura poliţiei a anunţat par­chetul şi a primit delegaţia de a trimite un comisar care să constate flagrantul delict. Poliţistul a uzat de clasicul truc. In momentul când d. Protopopes­cu a anunţat autorităţile, poliţia a delegat pe d. E. Iagom­it ca şeful biuroului de informaţii al acelei instituţiuni să constate flagrantul delict. Reclamantul, însoţit de poliţist, s’a transportat în strada Polonă, în faţa staţiei de taxi­uri, unde d. Constant­­onescu urma să vină. Şi în adevăr, d-sa a apărut după câte­va minute. A primit din partea d-lui Protopopescu suma de bani, într’un plic, şi s’a urcat într’un taxi, plecând spre minister. Şeful biuroului de informaţii, d. Iagob­­itza, în alt automobil s’a luat după el. In faţa ministerului, poliţistul l’a oprit pe d. Constant Ionescu, şi la invitat la poliţia Capitalei. Aici, după ce s’a constatat flagrantul de­lict — banii cu numerele însemnate — s’au dresat actele. D. C­­lonescu urma să fie înain­tat parchetului. A fost însă pus în libertate, iar actele înaintate par­chetului de Ilfov, împreună cu suma găsită asupra d-sale. Cercetările în jurul acestui flag­rant delict continuă a­vocat particular, în calitate de client particular, pentru o chestiune de fraude săvârşite de un prepus al său într’o afa­cere de mazăre din Moldova,­­ precum şi un acont din onorariul de consultaţii. Am luat plicul, nedesfăcut, în stradă şi am continuat drumul până în str. Vasile Boerescu, când, vrând să mă dau jos, am fost poftit la Prefectură de un domn comisar, spre a da o declaraţie in pri­vinţa plângerii numitului. Am dat de­claraţia şi apoi am plecat la Serviciu unde am raportat încercarea de mistifi­care şi cursa vulgară ce mi se întinsese. După amiază am depus la Parchet plân­gerea contra numitului, constituindu­­mă parte civilă cu lei 2.000.000. In dorinţa ca aceste rânduri să vadă lumina în onoratul d­v. ziar spre a nu prelungi mai departe o diversiune­­ şi o versiune ce nu corespunde realităţii, vă rog, Onorate Domnule Director, să binevoiţi a primi sentimentele mele ce­le mai distinse, CONSTANT IONESCU Doctor şi Laureat In Drept din Paris. Serviciul Contencios din Administraţia Generală P. A. B. I. D. Bucureşti, 29 Iunie 1931 0 Întâmpinare a d­-lu­i constant lonescu Primim la redacţie vizita d-lui Cons­tant lonescu, care ne roagă să publicăm următoarea întâmpinare: ONORATE DOMNULE DIRECTOR, Dreptul de apărare legitimă mă de­termină să părăsesc rezerva ce-mi im­pune calitatea mea de funcţionar pu­ începând de mâine. Miercuri, redacţia administraţia ziarului CUVÂNTUL vor fi instalate In Calea Victoriei No. 48, et. 1 (intrarea prin Pasag. imobiliara, scara B., dreapta). Corespondenta ziarului nostru se va îndruma la adresa de mai sus. Telefove: Redacţia, lîsgia, adminis­traţia, 3­8­09. ZAGREB 29 (Rador). — Azi s’a j­ucat la Zagreb materul de football între echipa românească și echipa reprezentativă a Zagrebului. Rezultatul a fost de 6 la 2 în defa­voarea României. După prima jumătate a jocului, rezultatul era de 3 la 0 contra Ro­mâniei Matehul a fost urmărit de un pu­blic numeros. N. R. — După frumoasa victorie obţinută Duminică împotriva Iugo­­slaviei, echipa României a fost pusă să joace ori al doilea match, sub ti­tulatura Bucureştilor, împotriva Za­grebului. După cum se vede din te­legrama de mai sus, România a fost învinsă cu un scor dezastruos. Du­pă această înfrângere, naşte nedume­riri modul cum s’a produs­­victoria de Duminică. Fiindcă sunt două per­formanţe diametral opuse, şi cari a­­rată încă odată cum un sport ca foot-ball-ul, care poate da rezultate frumoase pentru prestigiul sportiv al ţărei, e compromis de conducăto­rii săi, pentru interese cari nu au ce , căuta în acest domeniu. SPORT România învinsă In Zagreb Zagreb-România: 6-2 (3-0) Mai I li li io li sinii primară de fete No. 1) Intr’o atmosferă de vie însufleţi­re, a avut loc eri serbarea de fine de an a şcolii primare de fete No. 15 «Iancu Zalomit» din str. Sf. E­­lefterie, în prezenţa comitetului şco­lar compus din d-nii C. Algiu,pre­şedinte, preot M. Bulacu, maior C. Popescu-Argetoaia, St. Pascalopol, şi I. Cernăzeanu. Directoarea şcoalii doamna Fe­licia Anastasiu, într’o cuvânta­re, a arătat importanţa sărbători­rii muncii şcolare în scop educativ. D-sa face apologia muncii arătând cari sunt condiţiunile unei activită­ţi cu adevărat folositoare omului şi dă sfaturi părinţilor şi educato­rilor în privinţa însuşirilor unei munci sistematice. Mulţumeşte familiilor pentru con­cursul efectiv dat şcoalei, Comite­tului şcolar care a donat suma de lei 4000, pentru procurare de pre­mii, elevelor meritoase, mulţumeşte Corpului didactic pentru străduin­ţa depusă, precum şi tuturor dona­torilor şi colaboratorilor la reuşita acestei festivităţi. A urmat un bogat program ar­tistic sub conducerea maestrei de muzică Maria Hortense Ionescu ab­solventă a conservatorului, care a dovedit un remarcabil talent şi fru­moase însuşiri didactice. Au fost în­deosebi remarcate splendidele dan­suri de graţie, dansul florilor şi al rândunelelor şi gavota, cari au fost salutate cu aplauze binemeritate. Coruri perfect pregătite au de­lectat publicul, care a plecat plăcut impresionat de munca, priceperea şi arta ce s’a desfăşurat. A urmat apoi distribuirea pre­miilor şi cu prilejul acestei serbă­ri s’a dovedit că la şcoala această se munceşte mult, corpul didactic fiind la înălţimea datoriei. Catastrofală rupere de nori în Austria VIENA 29 (Rador). — Regiunea Kaprun, până la Zell am See, a a­­vut de suferit o groaznică rupere de nori. Catastrofala rupere de nori s’a produs azi după amiază. Dela Emarchhorn, s’a detașat o lavină, care a devastat localitatea Kaprun. S’au trimes imediat în a­­jutorul populaţiei, numeroase echipe de militari, întinderea dezastrului nu poate fi încă bine stabilită, din cauza lipsei de amănunte. Se pare că avalanşa a distrus nu­meroase case iar numărul victime­lor ar fi foarte mare. It·form­aţiuni ------===#›===-----­ Eri fiind sărbătoarea Sfinţii apo­stoli Petru şi Pavel, autorităţile pu­blice au fost închise. D. general Mihail Ionescu, direc­torul general al c. f­­. a îna­intat un memoriu ministerului Co­municaţiilor, prin care cere reali­­pirea Casei Muncii C. F. R. la di­recţiunea generală c. f. r. Contra răpirii autonomiei Ca­sei Muncii c. f. r. şi realipirea ei la căile ferate, protestează însă toate asociaţiile profesionale c. f. r. şi pensionarii ceferişti. La şcoala primară No. 8 de băeţi «Heliade Rădulescu» ori dimineaţă a avut loc solemnitatea împărţirii premiilor. Solemnitatea a fost precedată de o foarte reuşită producţie a micilor elevi. Duminică 5 iulie, ora 11 a. m., se va ţine adunarea generală a Ate­neului Român din Capitală. Fiind a doua convocare, adunarea se va ţine cu orice număr de mem­bri prezenţi. La ministerul instrucţiunii con­tinuă lucrările de tragere la sorţi a profesorilor secundari cari urmea­ză a face parte din comisiile de ba­calaureat. Cum această operaţiune compor­ta un timp de câteva zile, e proba­bil că examenul nu va putea înce­pe înainte de data de 1 Iulie. «Prin «Monitorul Oficial» de ori a fost promulgată legea pentru mo­dificarea articolelor 21 şi 22 din le­gea învăţământului secundar, privi­toare la examenul de bacalaureat. S-a aprobat mutarea reşedinţei plăşii Spineni, judeţul Olt, din sa­tul Spineni, în satul Potcoava, acel județ. Cu începere dela 1 Iulie 1931 vor intra în vigoare nouile tarife de mărfuri cu Germania și Ungaria. COZONACI­­ PRUMOS­I FAINA DE AUR HERDAN Ministerul Comunicaţiilor a nu­mit membri în consiliul de admi­nistraţie al Casei Muncii c. f. r. pe d-nii Dimitrie Borca şi Anto­­niu, în locul d-lor Spineanu şi Pom­­piliu Ionescu. OLGA RUSSO Solduri generale cu preţuri mult reduse. Eri a apărut în «Monitorul Ofi­cial» decretul regal prin care d-l Ioan Pangal, deputat, este însărci­nat cu conducerea şi coordonarea tuturor serviciilor de presă, pro­pagandă şi informaţiuni interne şi externe, având sub ordinele sale şi direcţia presei şi informaţiunilor de pe lângă preşedinţia consiliu­lui de miniştri. D-sa va avea ran­gul de subsecretar de stat onorific. Prin jurnalul consiliului de mi­niştri din 22 Iunie 1931, s’a acordat următoarelor bănci, având un ca­pital deplin vărsat de cel puţin 10 milioane lei sau minimum 75 la su­tă din portofoliul lor, creanţe a­­gricole, autorizaţia de a folosi dis­­poziţiunile legii asupra controlului de gaj agricol. Casa de credit a agricultorilor din judeţul R.-Sărat, cu reşedinţa în R-Sărat. Casa de credit mutuali a agricul­torilor din judeţul Teleorman, cu sediul în T.-Măgurele. Creditul mutual al agricultori­lor Doi­jeni, cu sediul în Craiova, bulevardul Carol No. 3. Casa de credit a agricultorilor din judeţul Caliacra, cu sediul în Bazargic. D. General de rezervă Florescu Banu, directorul general al regiei autonome P. T. T, a fost numit membru în consiliul de administra­ţie al societăţii anonime române de telefoane, ca mandatar al statului pe termen de 2 ani, reprezentând ministerul lucrărilor publice şi al comunicaţiilor, în locul rămas va­cant prin demisia d-lui dr. Gheor­­ghe Cri­şan. CAPITALA ACCIDENT MORTAL DE TREN Pe linia ferată de sub podul Grand, între cantonul 1—2, Bucu­rești—Chitila, a fost găsit cadavrul unui bărbat în vârstă d­e 30 ani, care prezintă o rană adâncă la cap. Din actele găsite asupra lui, i s’a putut stabili identitatea, e vorba de voiajorul Vladislav Sarcea, care domiciliază în strada Saul No. 25. Concluziile anchetei ce a fost ins­tituită arată că Sarcea a fost lovit de fiarele podului Grand, când tre­nul trecea pe sub pod,, el călătorind fraudulos pe acoperişul vagonului. ÎNCERCARE DE SINUCIDERE Tânărul Dumitru Ştefan, domici­liat în strada Haltei No. 26, certân­­du-se cu familia, a încercat să se sinucidă bând o cantitate de piatră vânătă. A fost internat la spitalul Filan­tropia. CÂND DOI SE CEARTA.... AL TREILEA INTERVINE CU CUTITUL In timp ce Dumitru Niţă Pascu, în etate de 26 ani, domiciliat în fundătura Ion Ghica No. 3, se cer­ta cu soţia sa, a intervenit cu un cuţit fiul său Marin, care a dat două lovituri în capul tatălui. Fiul criminal s’a făcut nevăzut, iar tatăl în stare gravă a fost inter­nat la spitalul Colentina. O TRĂSURĂ LOVITA DE MAŞINA Doi răniţi O trăsură în care se afla d-na Florica Stoean din strada pictor Obedinaru 15, cu fiica d-sale Lenu­­ţa, în timp ce trecea pe strada Plan­­telor, la intersecţia cu strada Tra­­ian, a fost lovită de maşina de pia­ţă 15806 care apoi a d­ispărut. Cele două pasagere s-au ales cu răni fără gravitate. f zdrobiţi de durere Ionel şi Ma­­riella, soţ şi fiică, Lucia lonescu­­mamă, Olga şi Hani­bal Teodoru, Coca şi Vladimir lonescu, Atena şi Alexandru lonescu, Lily lonescu, fraţi şi surori, precum şi familiile înrudite Rezeanu, Vladuţă, Drăge­­scu, Paleologu, Iorgulescu, Cezia­­nu, lonescu, Dragu, Ştefănescu Ce­­pleanu, Teodorescu anunţă înceta­rea subită din viaţă în ziua de 29 Iunie 1931, a scumpei şi nepreţu­itei lor Nicoletta I. Vlădu­lă Profesoară la Şcoala Sup. de Comerţ In vârstă de 28 ani înmormântarea va avea loc în ziua de Miercuri 1 Iulie la orele 5 după amiază, la cimitirul Belu în capela căruia se găsesc depuse rămăşiţele pământeşti. (Coca)

Next