Cuventul, noiembrie 1932 (Anul 8, nr. 2705-2734)
1932-11-13 / nr. 2717
Duminică 13 Stoemb. 1932 Tentativa Metafizică de PAUL STERIAN Am urmărit îndeaproape articolele scrise despre bărbatul care serbează azi un vrednic jubileu. Insă, cu durere am constatat că toate elogiile erau «elogioase», nici o pană critică nu voia să contribuie bărbăteşte la sărbătorirea gânditorului. Pătimaşul vir probus nu a găsit pe nimeni care să se împiedice de realitatea gândului său. Dar profesorul Motru este un gânditor, adică un om care îndrăsneşte să lupte cu ideile, cu tot riscul pe care această luptă îl comportă, luptă dinnainte sortită inegală şi din care e preferabil să ieşi înfrânt decât triumfător. Calea gândului e o cale de sacrificiu. Este profesorul Rădulescu-Motru un metafizician ? A dorit-o, însă nu a stat nici în natura sa nici în circumstanţele vremii ca să fie unul. El rămâne, însă, un creator de metafizicieni. Părinte al unor copii care îi sunt protivnici, pe care cu mirare şi oarecare desnădejde îi vede dincolo ori dincoace de gândul său, pe care uneori se repede să-i «bată». (Profesorul Motru este pătimaş când gândeşte, cu toată înţelepciunea pe care o afectează) dar care nu sunt mai puţin filiaţi de d-sa, în linia cea mai legitimă. Profesorul Motrunu este un metafizician. Distincţia între savant, filosof şi metafizician ne este dată de poziţia diferenţială pe care aceste diverse tipuri de gânditori o au faţă de idee. Savantul consideră ideea ca o forţă magică, cu puteri catalitice asupra discontinuului realităţii. Filosoful îmbrăţişază ideea ca pe o sublimă treaptă a concentrării pluralităţii lumii într-o quintesenţă de o maximă concentrare. Metafizicianul acceptă ideea ca o durere, ca o mare povară, ca un bisturiu pentru cangrena care încearcă să-i cuprindă sufletul. Savantul e un preparator de suculente feluri, filosoful un droghist, iar metafizicianul un crucificat, un stigmatizat. Teorema și sistemul sunt apanagiul primilor doui, asceza al ultimului. Desigur că Profesorul Rădulescu Motru face parte din primele două categorii. Om de ştiinţă, probă Psihologia sa, care, ca tratat sintetic şi modern al acestei discipline, nu are concurent în literatura ştiinţifică europeană ori americană. Ceea ce Profesorul Dumas a încercat să constitue cu ajutorul a vrednice colaborări, Psihologul Rădulescu Motru a isbutit cu puterile unuia singur. Deasemeni, Filosof, astfel cum îl atestă lucrările sale despre Vocaţie şi Personalismul Energetic. Insă, Metafizician, hotărât nu. Dar domnul profesor Rădulescu-Motru a dorit foarte mult să fie metafizician In 1912, d-sa publica «Elementele de Metafizică pe baza filosofiei Kantiene» şi, în prefaţă scria: «Prezint publicului românesc o carte îndrăsneaţă, atât prin cuprinsul ei, cât şi prin metoda cu care ea este scrisă... Reputaţia metafizicei... este foarte zdruncinată în opinia multor capete din elita europeană. Ea, desigur, sta încă şi mai rău în capetele din elita Ţărei noastre, căci, altfel nu s’ar explica absenţa ei totală din variatele preocupări ale neamului românesc. Cartea de faţă îndrăsneşte să se opună acestei păreri». Deci, este clar, cel care, în inovator revoluţionar, de care junimiştii, desigur râdeau cu milă, plantează preocupările metafizice în cultura românească, este, după proprii mărturisiri, d. Profesor Rădulescu-Motru. Fapt care merită subliniat şi care cere tot elogiul sincer al metafizicienilor pe care, azi, d. Motru îi respinge şi care nu mai puţin contestă pe Profesorul lor. Insă, dacă actul său are, istoriceşte, o mare importanţă pentru metafizica românească, strict metafiziceşte nu are nici una. Căci «Elementele de metafizică» nu constitue numai o metafizică ratată, ei o interpretare falsă a criticilor Raţiunii pure şi practice ale lui Immanuel Kant. Când d. Profesor Rădulescu-Motru, în prefaţa ediţiei din 1928, crede că «Elementele de metafizică... pot servi şi mai departe ca o scriere de orientare în filosofia kantiană», d-sa se înşeală şi ne rătăceşte. Eroarea se poate desluşi tot din prefaţă. «Departe de a considera progresele ştiinţei speciale ca nimicitoare pentru metafizică, cartea de faţă îşi propune tocmai să arate că progresele ştiinţei şi ale metafizicei sunt condiţionate reciproc şi că rezultatele ştiinţei speciale găsesc o completare indispensabilă în generalizările metafizice». (Prefaţa la ediţia I). Se vede net că d. profesor Rădulescu-Motru nu este un interpretator tendenţios al la Kant, ci pur şi simplu în afară de Kant. Fiindcă efortul kantian, relativ la poziţia respectivă a metafizicei faţă de ştiinţă, este un efort prin analogie. Nu însă prin stabilirea unei continuităţi. Celebrele pasagii din critica raţiunii pure, în care Kant admiră progresele ştiinţei de la Newton încoace, sunt o parabolă, o subtilă comparaţie, însă nu caută de fel să întemeieze metafizica pe rezultatele ştiinţei. Kant dorea să organizeze efortul metafizic în aşa fel încât acesta să atingă perfecţiunea pe care o atingeau matematicile şi ştiinţele fizice. Să ajungă la o egală structurare, nu însă să le întemeieze una prin alta. Punctul de vedere arătat de d. profensor Motru în fraza citată îi subîntinde toată «metafizica» sa şi i-o deosibeşte flagrant de metoda atitudinală a lui Kant. D. Rădulescu- Motru vede totul în catalize şi sisteme. Nu se poate desbrăca de halatul magic şi narcotizant al ideii. D. Rădulescu-Motru este un cap limpede, simplificator, bine aşezat pe scaunul solid al înţelepciunii. Metafizicianul are gândul şerpuitor, neclar, constituit din erupţii disparate, din aluviuni de diverse prove-nienţe. D. Rădulescu-Motru iubeşte mult organizarea sistematică a obiectelor. Metafizicianul le utilizează prost, «a sa maniere», fără înţelepciune, însă cu riscul de a da de realitatea ultimă. Rândurile acestea nu sunt decât o prefaţă la un studiu care trebuie făcut neapărat despre tentativa metafizică a marelui gânditor Rădulescu-Motru. Acest studiu va trebui să arate, în detaliu, pentru pe d. Rădulescu-Motru temperamental şi, în acelaş timp, social, nu a putut fi metafizician, însă de ce a izbutit să creeze «puii săi de raţă», metafizicienii din care, prin dublă filiaţie, directă şi indirectă (indirectă, adcă prin profesorul Nae Ionescu) face și subscrisul parte. D. prof. C. Rădulescu-Motru CUVÂNTUL Desenul italian la Muzeul Toma StelianO carte americana despre Romania de azi A apărut de curând «Contemporary Roumania and her Problems, Study in modern Nationalism» (România contemporană şi problemele ei, studiu de naţionalism modern»), Stanford (California) 1932, de Joseph S. Roucek, profesor de ştiinţe sociale la Centenary Junior College din Hackettstown (New- York). E un volum excelent tipărit, cuprinzând XXV 422 pagini, 34 fotografii şi 3 hărţi. E dedicat d-lui prof. N. Iorga. Conţine următoarele capitole: IDesvoltarea istorică. II. Viaţa politică (bazele şi caracterele politicei româneşti), politica internă, România şi vecinii săi, Problema minorităţilor). III. Sistemul constituţional şi administrativ al României. IV. Romanian economică. V. Concluzii. Textul e complectat cu o interesantă prefaţă, cu o cronologie istorică, un apendice asupra presei şi învăământului, un indice şi o bibliografie bogată. D. Roucek, un cunoscător ocular al României, pe care a vizitat-o îndelung, în două rânduri, tratează cu o scrupuloasă conştiinciozitate problemele importante ale statului nostru. Bazate pe o informaţie istorică exactă şi controlată, concluziile sale judicioase ne sunt foarte favorabile. Singura pasiune a autorului e aceea de a fi informat în chip just şi precis şi de a utiliza cele mai bune isvoare. In interpretarea faptelor e animat de o insistentă bunăvoinţă de a fi imparţial şi de a prezenta cititorului realitatea cea mai obiectvă. Aceasta se vede mai ales în capitolul care tratează chestiunea complexă şi delicată a minorităţilor. Problema evreească de pildă, atât de pasional şi de fals judecată de obiceiu de cărţile străine privitoare la ţara noastră e considerată de d. Roucek ca exclusiv economică şi socială , nu e o problemă de rasă şi nici una religioasă. In concluzii d. Roucek recomandă minorităţilor de a nu opune majorităţii naţiunii plângeri exagerate şi iritante şi cereri de privilegii speciale. Un echilibru perfect între tendinţele statului şi ale minorităţilor nu poate fi găsit decât cu timpul şi numai în limitele unuistatu quo. Vorbind de unele manifestaţii antisemite din România le consideră ca evenimente rari, independente de majoritatea naţiei, care e tolerată. Nu se dă la o parte să citeze, o afirmaţie a unui învăţat român, cu care e de acord, că asemenea manifestaţii sunt departe de a reprezenta gravitatea exceselor din Statele Unite, cu frecvenţa lansărilor şi cu activitatea organizaţiei Ku Klux Klan. Recomandă cititorilor ca în judecarea atitudinea Românilor faţă de minoritari să nu se ia după reportagii senzaţionale şi după isvoare scrise fără răspundere. In examinarea celorlalte diverse probleme ale României actuale, cu mult mai uşor accesibile unei critici obiective, d. Roucek observă o tot atât de conştiincioasă grijă de exactiate şi de adevăr. Concluziile d-sale denotă o serioasă şi profundă identificare cu problemele discutate. Caracterizările d sale sunt de o exactitate rareori întâlnită la autorii streini, cari s’au ocupat de ţara noastră. Pentru d. Roucek istoria României, de pildă este «intens dramatică, cu elemente deopotrivă de tragedie şi de glorie». «Contemporary Roumania» e departe de a fi o carte scrisă cu tendinţe. Nu se observă nicăeri infiltraţia vreunui punct de vedere ostil nouă, şi, de asemeni, nicăeri nu se poate constata, în cele peste 423 pagini, vreun indiciu de părtinire interesată a ţării noastre. E una din acele cărţi, care de la primele pagini inspiră încredere cititorului şi sfârşeşte prin a-l informa complect şi just. E cartea unui strein onest, înzestrat cu un spirit crescut în disciplina ştiinţei, avid de adevăr şi robit de grija exactitudinii. Dacă ne este favorabilă, cu atât mai bucuroşi trebue să fim de rolul pe care aceată carte îl va juca în formarea unei judicioase opinii publice a lumii anglo-saxone despre noi. Recunoştinţa noastră se cuvine a se îndrepta nu spre sentimentele autorului, pe care cuprinsul obiectiv al cărţii nu ne permite a le cunoaşte, ci spre excelenta lui atitudine de imparţialitate şi de cercetare scrupuloasă- Radu Vulpe . Andrea del Sarto (Uffizi) Tintoretto (Uffizi>T«iano (atribuit lui) (Col. Prof- G. Oprescu) PANOPTICUM MUZEUL Toma Stelian a inaugurat în cursul acestei săptămâni o expoziţie a desenului italian din sectele al XIX-lea După expoziţia desenului francez, organizată anul trecut, ansamblul actual este al doilea din ciclul muzeistic intenţionat de d-l George Oprescu, directorul muzeului. Dată fiind calitatea desenelor de maeştri, puse la dispoziţia de cele mai importante galerii şi colecţii italiene, cu înaltul concurs al Direcţiunii Artelor Frumoase din Italia şi al Comisiunei naţionale Italiene de cooperaţie intelectuală, precum şi al câtorva colecţiuni particulare din ţară. Expoziţia desenului Italian deţine, în acest început de an plastic, cel mai necontestat succes. CHINESE POEMS IN ENGLISCH RHYME se numeşte cartea admiralului Ts’ai T’ing-Kang, cuprinzând traducerea adustată, cu textul chinez pe verse, a 122 de poeme (Chambridge University Press, 20 sh.). MOARTEA lui Laberthoniere, modernistul care făcuse atâta vâlvă prin 1906 (când opera sa «Filosofia religioasă» fu pusă la «Index»), a trecut aproape neobservată. Ultimii ani din viaţă, Laberthoniere și-i închinase pedagogiei. Şi «Teoria educaţiei» rămâne, poate, cea mai bună carte a sa. ADMIRATORII LUI GOETHE au organizat, la muzeul naţional din Praga, o expoziţie a celor mai bune ediţii din operele autorului lui Faust. Sunt reprezentate exact 100 de Case de editură din marile oraşe ale Europei şi Americei. Monumental şi artistic executat e Faust în traducerea prof. O. Fischer, cu desene de Jan Karupek şi caractere de Method Kaleb, din Praga. Din România sunt expuse: o pagină din «Prolog im Ilimmels, tipărit la Sibiu, Kraftet Drotleff şi balada «Pescarul», la Imprimeria naţională din Bucureşti. ERASMUS a ajuns din nou la modă. Damaso Alonso publică, sub auspiciile cunoscutului «Centro de Estudios Historicos», două ediţii critice ale ilustrului umanist: «Enqueridion sau manualul cavalerului creştin» şi «Paraclasi sau invitaţie la studiul scripturilor», în traducere spaniolă. In acelaş timp, Eugene Baye îl cercetează magnific pe Erasmus în recent apăruta sa carte- Le siecle des gueux, histoire de la sensibilité flamande sous la Renaissance. Cu prilejul acestei cărţi,, Eduard Herriot şi-a repetat interesanta sa comparaţie între Voltaire şi Erasmus. ZIARISTICA ROMANA CONTEMPORANA este titlul conferinţei pe care d. Mircea Grigorescu o ţine astă seară, la 9, la Fundaţia Carol I. Face parte din ciclul «Cultura română modernă», organizat de Societatea «Criterion». A APARUT «Stânga», revistă de preocupări actuale, cu colaborarea multor tineri valoroşi. Alături de «Axa», revistă tot de preocupări actuale, ea va solariză tineretul intelectual dornic de o orientare sigură în problemele zilei. Aşteptăm cu bucurie cea dintâi răfuială doctrinară între aceste două proaspete reviste. Tinerii au dovedit, în ultimul timp, că ştiu să discute în vorbă. Suntem nerăbdători vedem discutând şi în scris. RAYMOND LULL, «Doctorul Iluminat», va fi din nou cercetat şi editat cu prilejul celui de al şeaptelea centenar al naşterii. Se pregătește o reviziuire a lui Lull filosof, cu un criteriu riguros istoric, pe baza manuscriselor rămase nepublicate. Printre altele, prezintă un deosebit interes «Arta de a găsi adevărul,,, existent în Biblioteca de la Munich, care a fost incert editat în primul volum al operelor complecte, apărute la Madrid, Logica nova, cu desăvârşire inedită, şi existentă actualmente la Halte, va lămuri ultima fază a marelui iluminat din Majorca. BENEDETTO CROCE a publicat seria III şi IV din «Conversazioni critiche». N’A APARUT încă nici o carte de succes. In schimb, o jumătate duzină de volume de poezii. Cea mai bogată toamnă poetică din câte a cunoscut literatura română în ultimii ani. «Zbor Alb», volumul de poeme al d.lui Radu Boureanu cunoaşte un frumos succes de librărie, «AZI», pe are o cunoaştem până acum ca cea mai bună revistă critică şi literatură, a inaugurat şi o editură proprie dedicată exclusiv tipăririi tinerilor autori români, pe cari editurile oficiale nici nu vor să-i citească. După cele două volume de versuri publicate, noua editură va scoate un volum de d. Zaharia Stancu. SUB AUSPICIILE INSTITUTULUI pentru cultura limbii din Leningrad apare o admirabilă publicaţie, ştiinţifică intitulată «Limbă şi literatură». Ultimul tom a allI-lea, apărut acum de curând şi cuprinde două studii interesante datorite cunoscuţilor savanţi ruşi M. Azadovski şi V. Jirmunski. Cel din,tăi se ocupă de «povestitorii şi cartea», iar al doilea despre «metodă geografică aplicată la dialectologie şi folklor». Remarcabile sugestii pentru studiile de etnografie şi folklor. B. EICHENBAUM, continuă să se cupe de L. Tolstoi. In 1922 a publicat o monografie despre «Tinereţea lui Tolstoi», în 1928 o alta, care cuprinde viaţa acestui scriitor dintre 1847—1860, iar anul trecut un alt volum închinat aceluiaş Tolstoi până pe la 1873. Lui Eichenbaum nu-i scap nici un amănunt şi comentează la fiecare pas linia vieţii lui Tolstoi, care pare să fie alta decât cea văzută de Jean Casson. JURNALUL UNUI PSEUDO-FILOSOF se numeşte interesantul, deşi diluatul, jurnal intim pe care îl publică în revista «Ullyse», d. Arsavir Acterian, Calder Plastică in sârmă PLASTICA INDIANNA Sarada Choraa Ukil «Purdahnashin» (femeie care poartă vălul) a fi complect realizată, vei înţelege că forma pe care o are la maturitate se putea ghici din conturul plăntuţei. Acum, când filosofia românească stă să se înfiripe, este imposibil de spus ce structură va avea ea, cu ce altă filosofie se va asemăna. Asemănările sunt greu de făcut; cine ar spune, dacă nu cunoaşte biologie, că pisica şi tigrul e din aceiaşi familie? Asemănările se observă numai târziu; Karl Marx se observă hegelian nu mai mult după ce opera lui a fost încheiată şi depăşită. Generaţiile viitoare vor trebui să descopere structura adevărată a filosofiei pe care o facem noi astăzi. O filosofie trăieşte prin ceia ce inspiră ea în viaţa unui popor: cultură, artă, instituţii, referime. Mă îndoiesc, de pildă, dacă spiritul filosofiei franceze a influenţat gândirea românească. Procedăm prea repede cu analogiile. Pentru că se vorbeşte franţuzeşte în câteva saloane şi pentru că cetim literatură franceză, iar studenţii noştri învaţă la Paris, credem că datorim şi filosofiei franceze. Nu avem echilibrul şi obiectivitatea francezilor. Despre influenţa kantiană se poate spune că a prins nu pentru că avem gânditori cari se declară influenţaţi de Kant, ci mai ales pentru că gândirea opusă lui Kant n’a prins în şcolile şi universităţile noastre. Dealtfel, drept să spun, eu nu cred că există o influenţă apuseană cu adevărat serioasă la noi. Pentrucă nu avem, încă, nici un rezultat serios în această privinţă, nu ne-am manifestat în direcţia culturii apusene. De aceia n’avem nici un profit. Se vorbeşte despre influenţa franceză. Dar unde e obiectivismul, universalitatea, simţul dreptăţii al francezului — în cultura românească? Noi suntem covârşitor de subiectivi. Priveşte presa, care oglindeşte perfect publicul, şi îi dă ceiace cere. Noi avem numai o cultură franceză de salon. — Regretaţi vreo lipsă din obiectivitatea d-stră. Credeţi că ar fi trebuit să accentuaţi alte aspecte din opera d-stră? — Regret în primul rând că n’am aprofundat mai mult matematicile. In liceu aveam mari aptitudini, dar după Universitate am neglijat matematicile pentru biologie. In ultimul timp, cred că nu m-am ocupat îndeajuns de anumite aspecte ale culturii românești, explicabile prin mentalitate specială a românului. Pentru mine, cultura se desfăşură în două feluri, determinată de două mentalităţi, cu două structuri spirituale deosebite: 1) există culturi în care individul progresează printr-un efort personal; 2) şi există alte culturi în care progresul e colectiv, e o creştere globală. M-am întrebat de ce analfabetismul e răspândit la anumite popoare, sau e organic, cum e la noi? Uite de pildă pasiunea cărţii la Anglo-Saxoni şi Germani, şi comparae cu cea de la Italieni, Francezi Români. La Anglo-Saxoni şi Germani, progresul e individual, fiecare lucrează şi se luminează singur, se izolează de societate şi progresează singur. La celelalte popoare unde iubirea de carte nu este organică, se observă o ridicare cu massa. Acestea nu apreciază instinctele individuale. Românul pare individualist, dar el e în fond un colectivist. Românului nu-i place să progreseze singur, prin efortul lui, dintr’un instinct individualist. Deaceia analfabetismul nostru se va înlătura anevoie... Mircea Eliade cuvântul artei, literaturii, teatrului Cu d. profesor Rǎdulescu-Motru, despre festilele inii misii D. prof. C. Rădulescu-Motru arăspuns la multeinterviewuri cu prilejul recentei sale sărbătoriri. Ne-am apropiat cu oarecare sfială de d-sa. Nu ne temeam de un refuz, căci profesorul nu refuză niciodată, ci de o inevitabilă oboseală în discuţie, acum, în chiar săptămâna când d-sa a ascultat cele mai multe discursuri şi cele mai ciudate întrebări. L-am găsit cum nu se poate mai dispus să asculte problemele pe cari le implicau cele patru întrebări ale noastre. — Ce-aţi fi aşteptat de la noua generaţie şi ce credeţi despre orientările ei actuale ? — Eu nu cred că generaţiile se deosibesc atât de mult între ele, după cum par la prima vedere. Cred, de asemenea, că o generaţie nu activează global şi nu se defineşte pe sine decât întrucât e antrenată de o elită, de anumite spirite originale şi puternice. In sensul acesta, fiecare generaţie îşi are misiunea ei de împlinit, adică instinctele spirituale ale poporului cată să se realizeze cât mai mult prin fiecare nouă generaţie, prin elita ei. Sentimentul religios, care deosibeşte noua generaţie de generaţia noastră, e şi el un instinct profund, şi reînsufleţirea lui se datoreşte, după cum se ştie, războiului, întotdeauna, după războaie, se observă o renaştere religioasă. Acum, ce e dreptul, tot războiul poate da naştere şi la o renaştere industrială. Aşa că nu se poate spune la ce ne-am fi aşteptat de la generaţia tânără, pentru că aceleaşi împrejurări pot da naştere la fenomene spirituale diverse. — Acceptaţi preocupările politice, şi mai ales de politică extremistă, printre tineret ? — Tineretul a fost întotdeauna radical, şi e firesc. Citeam de cu- I rând o carte a lui Wilhelm Sterner asupra tineretului german, singurul tineret, dealtfel, care acţionează din proprie iniţiativă, şi spre dreapta şi spre stânga. In Franţa şi în celelalte ţări tineretul nu e atât de radical, iar în Italia el este sub influenţa lui Mussolini, deci nu are libertatea de a distinge şi activa. Mă gândesc dacă se poate spune acelaş lucru şi despre alt tineret decât cel german. Germanul are întotdeauna un instinct de a deveni, dar Werden al germanului e un Werden care se schimbă foarte repede. La noi, mişcările extremiste sunt mai mult de imitaţie. Şi, dacă s’ar face statistici, cred că s’ar găsi cam aceiaşi proporţie şi la bătrânii extremişti din România, ca şi la tineri. — Există o flosofie românească, astfel ca să se distingă de celelalte filosofii europene, cu tendinţele ei, cu instrumentele ei de investigaţie şi cu originalitatea ei nestingherită de imitaţii ? — Cred că preocuparea aceasta, de a şti dacă avem o filozofie originală, e oarecum bovarică. Numai după o trecere de câteva sute de ani, numai după ce gândirea românească se va realiza şi va avea o istorie, se va putea spune ce este filosofia românească şi ce are ea original. Ce-ai fi zis dacă s’ar fi pus întrebarea, pe timpul lui Descartes, dacă există ol filosofie franceză1? Problema imitaţiei este foarte dificilă. E uşor de spus, acum, că cutare autor român e kantian sau hegelian, pentrucă filosofia românească n’a avut încă o istorie, care să lămurească adevăratele forme Toate plantele seamănă, când sunt deabia ieşite din germen. Speciile sunt aproape imposibil de deosebit. Trebuie să le laşi să crească, şi deabia atunci, când dezvoltarea lor va ITALIA Mac Constantinescu Templul Faustinei (foto Gr. Avakian)