Cuventul, martie 1938 (Anul 15, nr. 3159-3189)

1938-03-14 / nr. 3172

A Duminică 13 Martie 1938 ORTODOX: Aducerea moaştelor Patriarhului Nichifor. CATOLIC: Sfânta Eupraxia. PROTESTANT: Ernest. ISRAELIT: 10 Weadar 5698. MAHOMEDAN: 11 Muharem 1357. SOARELE răsare la 6.34; apune la 18.18. Aducerea moaştelor Patriarhului Nichifor pierit cu sunet răul împărat Leon Armeanul, care necinstise închinarea icoanelor. Aşijderea şi Mihail Vamos cu Teofil, fiul lui, asemenea cu obiceiul. Iară mincinoşii patriarhi ai Constantinopolului, Teodor Casiler, Teodor Spartare candilat, Antonie Casimat şi loan, vrăjitor de meserie, care se numea şi Annna, au coborât cu sufletul in iad. După cari împăraţi şi patriarhi, rău nărăviţi, s’a ridicat pe tron binecredincioasa Teodora cu fiul său Mihail şi in scaunul patriarhicesc Melodie al Constantinopolului. Atunci şi-au adus ei aminte de patriarhul Nichifor, marele arhiereu al lui Dumnezeu, căruia ii făcuse strâmbătate Armeanul de a murit de scârbă in ostrovul Proconis, după treisprezece ani de surghiun si strâmtorare A zis, drept aceia, părintele Metodie patriarhul, de faţă fiind împărăteasa cu cel născut al său: „Cetatea aceasta împărătească — cea mai vestită de sub soare — doreşte după moaştele sfântului său povăţuitor şi vrea să le păstreze la sine cu bună credinţă. Sfânta Biserică însetează şi ea după mirele său, de care a fost lipsită cu nedreaptă mână, când era viu. Să le aducem la noi, cum a adus Iosif cel frumos, după patru sute de ani, oasele tatălui său din Eghipet in Hanaan. Sufletelor noastre vor fi de folos, iară numele tău se va cinsti IN ACEASTA ZI, IN ANUL... 1741, s’a născut Iosif II, rege al Ungariei şi împărat al Germaniei şi fiu al Măriei Tereza şi al lui Francisc Ştefan de Lotharingia. De tânăr şi-a însuşit cunoştinţi vaste şi cultură înaltă, mai mult per cale autodidactică şi prin dese călătorii. De aceea, de la vârsta de 18 ani numai, participă la consiliile de stat. Ales împărat al Germaniei (1765 1790) şi rege al Ungariei (1780-90). Iosif II dă la 1781 renumitul edict de toleranţă, prin care se acordau drepturi civile şi libertăţi religioase necatolicilor (decizi unilor Români ardeleni). Dă dispoziţii în favoarea iobagilor români din Transilvania (în 1783). A fost cel mai luminat domnitor al epocii. A avut multă bunăvoinţă faţă de Români, cari îl iubeau şi-l stimau. 1821: Alexandru Ipsilanti, fiul domnitorului Munteniei Const. Ipsilanti pleacă de la Iaşi la Bucureşti, în fruntea revoluţiei formată din Greci, Români şi alte neamuri. Răscoala, care era pornită contra Turpână in vremile cele mai de pre urmă". Plăcând aceste graiuri împărătesei, a dat dezlegare. Şi fără împiedecare, a înotat patriarhul, călugării şi preoţii săi împreună cu norod mult cu corabia până la Proconis. Acolo au căutat mormântul prea fericitului Nichifor şi l-au găsit in mănăstirea sfântului mucenic Teodor. Era patriarhul nestricat şi izvorâtor de bună mireasmă. Poruncind părintele Melodie priveghere de toată noaptea şi însuşi săvârşind liturghie a doua zi, a intrat in mormânt şi, grăind ca unul viu, a rugat pe sfântul Nichifor să vină acasă. L-a ridicat, apoi, cu frică şi cutremur şi un raclă nouă l-a pus. Iară, când a pornit vântul, a întins pânzele corăbioarei şi îndată s’a aflat la Constantinopol, la liman. Acolo aşteptau Teodora şi Mihail, împăraţii, întru întâmpinare. Era, încă, nesfârşită mulţime, clerici şi boeri. Norodul dănţuia de veselie, iar văzduhul se ingroşase de mirosul tămâei, de miruri şi lumini. In ziua in care a fost izgonit s’a întors păstorul la turma sa, adică în treisprezece ale lui Martie. SAS, poposind în marea biserică a Sfintei Sofii. De-aci, mărturisitorul Nichifor a fost aşezat in biserica Sfinţilor Apostoli, spre îndulcirea celor credincioşi, cari strigau ca David: „Bine este, bine este”. ierodiaconul Firmilian cilor, va izbuti (în luna Mai) să ucidă mişeleşte pe Tudor Vladimirescu, dar va fi înăbuşită în sânge şi masacre de către turci în lupta de la Drăgăşani. 1847, s-a reprezentat la Iaşi, de trupa naţională, următoarele piese" Contrabandul sau mărfurile engleze, comedie vodevil în 2 acte, prelucrată de Gh. Asaki, iar muzica de Elenca Asaki (soţia marelui cărturar) în care jucau: Dimitriu, Luchian, Teodora, Teodorini, Neculau şi Gabriela; actul al 4-lea din Robert şeful bandiţilor, în care au jucat: Poni, Teodorini, Handoca, N. Teodora, Sandu Bonciu, Cuzi, Apostolu, Vişu, etc.; Şi Un rămăşag comedie intr’un act de Vasile Alecsandri, în care au jucat: Neculau, Luchian, Ivolschi, d-nele Sterian, Vişu şi Gabriela. Spectacolul era atât de bogat, deoarece fusese dat în beneficiul d-rei Gabriela, după cum se obişnuia pe atunci ca fiecare actor, casier, director, muzicant, etc. din trupă să beneficieze integral din venitul unei sau mai multor reprezentaţii. L. P. MEMENTO ISTORIC §1 LITERAR < SOEfeBralD' ^tfákífúítííííeíúíi^&ítiúílkíífá Luni 14 Martie 1*938 r DOCTORUL IVA VORBEŞTE Tot despre analiza urinii Am spus erl că prin analiza urinii, putem să cunoaştem la omul sănătos, „natura terenului” său. E însă absolut necesar să ştim cui i s’a făcut analiza, ce vârstă, ce greutate are, care i-a fost alimentaţia şi ce activitate fizică ori intelectuală a desfăşurat în timpul cât a strâns urinile. Nu este suficient să găsim o corelaţie cantitativă între alimentele „ingerate” şi substanţele „excretate” prin urină, ci — mai ales — va trebui să constatăm calitatea acestor substanţe excretate şi un anumit „raport” între ele. O urină se consideră ,,normală”, când elementele care o compun sunt în proporţii absolut normale, pentru o serie de oameni cari trăiesc in aceleaşi condiţii fisiologice şi climatice, şi in proporţii relativ normale în raport cu legile generale ale nutriţiei organice. Prin urmare, dacă un chimist poate analiza perfect şi foarte minuţios o urină, nu el este chemat s’o interpreteze, fiindcă el nu cunoaşte legile generale ale nutriţiei, nici situaţia faţă de ele a cuiva, pe care nu-l cunoaşte, nici măcar la faţă. Toate elementele pot varia in composiţia unei urini normale, dar numai în limite stabilite şi in raport precis cu alte elemente eliminate. Depăşirea acestor limite, in plus sau în minus, se însoţeşte de apariţia unor alte elemente care însă, nu mai sunt normale. Apariţia acestor elemente „anormale” ne dă uneori, posibilitatea „recunoaşterii unei maladii” şi mai files, ele ne ajută să constatăm că o maladie pe care o ştiam, „s’a complicat”. Când elementele anormale scad nu dispar, însemnează că maladia ori complicaţiile ivite se ameliorează ori se vindecă. O analiză completă de urină conţine mai multe capitole: 1) Date „biologice”: etatea, greutatea, regimul alimentar, starea individului, medicațiunea urmată. Ele pot lipsi totuşi, fiindcă se presupun cunoscute de medicul care a ordonat analiza. 2) Date „fizice”: volum, culoare, aspect, miros, reacţiune, densitate Afară de volum, toate trebuesc notate numai in urina proaspătă, fiindcă ele se modifică, unele complet, în urina stătută. 3) Date „chimice”: aciditatea (neapărat în urina foarte proaspătă, normal 2—2.40 %o), cloruri (7— 10%o), acid fosforic (1.50—2.50%o), uree (18—22 %o), ac, uric (0.40— 0.50), etc. Aceste date ţin de aceia ce s’a numit „coeficientul de vitalitate personală”; ele sunt foarte mobile şi interpretarea lor e întotdeauna delicată. 4) „Rapoarte urologice”: între uree şi rezidiul fix (45—50), intre cloruri şi uree (40—44), între ac. fosforic şi uree (9—12) între acidul uric şi uree (2—3). La ele s’au adăugat, unele raporturi interesante între ureea şi clorurii din urină şi ureea şi clorurii din sânge, — s’a încercat chiar, stabilirea unor „legi” şi „constante”, cari sunt mai mult de domeniul fanteziei, de pildă aşa zisa ,,constantă a lui Ambard”, bazată pe legi fundamental eronate. 5) Elemente „patologice”: albumină, albuminoide, glucoză, acetonă, pigmenţi şi săruri biliare, indican, hemoglobină, etc. etc. 6) „Sedimentul”, care trebuie examinat numai in urina proaspătă şi uneori fără centrifugare, ca de pildă când voim să recunoaştem o tuberculosă urinară după aspectul leucocitelor, care cum a arătat Colombino de la Turin, sunt foarte alterate in această boală. Examenul sedimentului şi al elementelor patologice este de o valoare deosebită. Unele laboratoare adaogă „grafice” elegante şi toate încheie cu un „rezumat” inutil şi adesea plin de neajunsuri, fiindcă d-nii chimişti ţin morţiş să atragă atenţia medicilor asupra unor elemente, subliniindu-le cu roşu. Pr. V. Trifu CU© Cuvântul Intre ceai şi fricţiune Inesteticele guturale împiedicând cronicarul să facă vizita făgăduită unor artişti care binevoiesc să primească domneşte, cu tot ce au ei mai de seamă acasă, şi pe mocofanul cu nasul in batistă — dar peticul de proză duminicală trebuind orişicum improvizat, manuscrisul se urzeşte şi azi din ceea ce cade mai repede la Îndemână. Iată deasupra ferestrei, streaşină casei din grădină. O vrabie îşi încearcă şi ea, articolul ei, r - , .j de glomotoace, din paie, i „x iir de zdreanţă gros şi fulgi. Făptura ei insignifiantă în mitologia sezoanelor, care aduc pentru varietatea spectacolelor altfel de atracţii şi un mobilier considerabil, cortirile frunzelor, perdelele succesive ale zărilor, norii, azurul, diafanele aşternuturi de lumină, e refuzată de pictură şi cedată albumului de ştiinţe naturale. Orice pensulă e mai mare decât vrabia. Ea se scrie numai cu condeiul subţire, ca o literă suedeză, cu două puncte înăuntru: trema ochilor vioaie. Dacă peniţa mai poate scoate din prezenţa între creştere de piscuri şi ocean a unui minuscul cap de catifea cu ciocul neastâmpărat, câte un efect al amănuntului e tot ce rămâne înregistrat în copie frumoasă şi singura pomenire. Cel puţin, proastă ca şi şoimul, impermeabilă la artă şi cultură, nu pot încăpea în sufletul ei de un centimiligram acele energii de trufie care ridică pe om la un potenţial de gorilă şi-i dau impetuozitâţile preistorice aţâţate, ale marilor cornute. Absenţa ei din pictura în ulei, din marmură şi bronz, ar putea-o face vătămătoare pentru artist, căci un singur scatiu, în care s’ar trezi o conştiinţă de sine zoologică monstruoasă, îi poate scoate ochii, aliat cu gândacul şi musca. In bătaia soarelui de azi, s’au exprimat numai în bumbi şi mugurii vişinilor, înnodaţi pe ramuri ca nişte mârţişoare de sfoară. Porumbeilor le luceşte mătasea guşii in nuanţele neliniştite ale tuturor florilor promise de scânteierea zilei. Sfântul Duh coboară, stoluri, în brazda răsturnată cu cosmaua de argint, heraldicul blazon al luptaşului cu pământul. Găina, idioată şi ea în literatura, care a făcut şi din bou un comparativ profan de pretinsă diminuare a omului asortat cu fabula în epocile de cenzură, şi-a pus creasta de zile mari. . Un cârd gâlcit împărăteşte se leagănă elegant după cocoş. Acestuia, o fantezie a nimicului din văzduh şi ţărână i-a pus In coada, destinată cu o rară intuiţie a lucrului genial, o pană albă, de patru ori mai lungă decât ei intreg, antenă de pipăit direcţia şi vântul. S’au mai povestit ni se pare asemănările bibliei cu broasca ţestoasă, nu e o faptă rea să te plagiezi pe sineţi. Dar tricoul ei cu o zală cenuşie şi cu alta neagră, cornul ei, cu care nu împunge, inutil, adus de andaratele ca la rinocer şi, Doamne ! strigătul ei, de pocăinţă şi acuzare, sau de mâhnire, tâlcuit de săteanul tălmăcitor, cu vorbele „păcat! păcat!“ tare mi-e frică să nu vrea să afirme, pe şleau şi cu sinceritate, o scârbă exasperată. Inventariul păsărilor permise în pictură, afară de prepeliţe, prezintaite câte 3 perechi legate pe o traistă, lângă un iepure împuşcat şi o armă, începe dela faţă. Preferinţă de natură moartă, egală cu felia roşie a pepenului verde, cu sâmburii negri. Dela vrabie la vânat sumedenii de zburătoare sunt radical eliminate din tablou. Europeanul pleacă dela om şi ajunge la el, în toate încondeierile lui orgolioase, fotograf din instinct şi profesând despre om opiniile exagerate ale continentalului Instruit. Schiţat de Dumnezeu cu intenţii de a creia un moştenitor şi simţindu-se din pricina acestei situaţii avantajat şi de o fire cu Tatăl, care s-ar fi ostenit să se gândească exclusiv la scheletul lui vertical, artistul e măgulit să exploateze un singur fel de carne, susceptibilă să-l conserve istoriografiat. Odată ales să poarte suflet, răspunderi, sarcini, titluri şi determinări, omul a fost complicat, pus să joace, să se ramifice şi să rămâie intercalat în schemă. Nobleţea literară şi artistică aparţine exclusiv acestei făpturi, despre (Continuare în pag. 5-a) de T. ARGHEZI DF.1C1DF COLO Despre Gabriele cTAnusmzio Gabriele D’Annunzio, ca mulţi alţ poeţi geniali avea maniile lui atunci când era in febra inspiraţiei. Astfel când scria o lucrare autobiografică întitulată: „II Compagno dogni Occhi senza Cigli” el se închise ermetic în casă dând ordine severe să nu fie tulburat cu niciun chip. Soldaţii făceau de pază în faţa intrării şi refuzau să lase să intre vizitatorii. Prieteni buni, cunoştinţe plictisitoare şi alţii se loveau de cerbicia straşnică a bravilor militari Numai aşa poetul putea să lucreze netulburat. Timp de 29 ore cât a durat compunerea cărţii el a lucrat fără preget intr’o febrilă activitate, părăsindu-şi masa de scris numai spre a da fuga la bibliotecă să cerceteze o carte. In una din aceste rapide curse prin apartamentul său se lovi de pervazul uşii şi îşi produse o rană pe frunte. Bandajat în grabă spre a nu pierde vremea, poetul apărea şi dispărea prin apartamentul său® ca o fantomă, îmbrăcat în pijama, cămaşă deschisă, sandale franciscane şi bandajat avea un aspect într’adevăr original. După o zi şi câteva ore de muncă continuă, lucrarea fu terminată şi porţile fură iarăşi larg deschise vizitatorilor. O prinsoare între Mozart şi Haydn E vorba ca rămăşiţele pământeşti ale lui Haydn să fie transportate de la Eisenstadt în altă parte. Cu acest prilej se povesteşte următoarea întâmplare hazlie, în urma căreia Haydn a pierdut o prinsoare. Intr’o zi Mozart și Haydn luau masa împreună. La un moment dat autorul lui „Don Giovanni” propuse lui Haydn următoarea prinsoare: „Te prinzi pe 6 pahare de şampanie că n’ai să cânţi ceia ce compun acum Işi pe care eu o intonez pe nimic?” „Aş vrea s’o văd şi pe-asta”, răspunse Haydn. „Mă prind”, adaose râzând. Mozart luă o foaie de hârtie, schiță pe ea câteva note și o întinse lui Haydn. Acesta o luă și alergă la pianul de alături. Mare ii fu nedumerirea când, după câteva acorduri, n’a mai putut continua. —„Cum naiba să iau acordul acesta?” se întreba Haydn cu ciudă. „Amândouă mâinile îmi sunt ocupate la capetele claviaturii și trebue să mai lovesc o notă la mijloc!” — „Vezi, că nu știi!”, se grăbi să adaoge Mozart. „Ia lasă-mâ să-ţi arât!" Luând loc la pian, Mozart cântă cu uşurință până la locul cu pricina. Ajuns aci, mâinile rămaseră întinse pe capetele claviaturii şi, plecându-se lovi cu nasul clapa, care avea să scoată nota cerută. Astfel a câştigat Mozart 6 pahare de şampanie. Când s-au ridicat să plece, cei doi mari compozitori comparându-şi nasurile au constatat că Mozart avea nasul mai lung, Marte şi Venus în desacord O „mică revoluţie“ a avut loc in Republica lui Ataturk Tinerele studente, care urmează cursuri de pregătire militară, vor trebui de aci înainte să salute superiorii în grad, instructori şi ofiţeri, după regulele cele mai obişnuite. Ministrul Educaţiei Publice a dat un decret prin care arată motivele introducerii acestei măsuri. „Obiectul decizii de faţă constă în a face să înţeleagă tinerele femei că prima datorie a soldatului — indiferent de sex — stă în observarea strictă a disciplinei şi a respectului faţă de ofiţeri a căror ordinetrebue să fie executate fără discuţie”. In plus pudra şi maquillage-ul sunt interzise. Orice femeie care, purtând uniforma, va fi surprinsă că se ronge-ează, va fi imediat condamnată la amendă, pentru prima oară, la închisoare a doua oară... Marte şi Venus deci, in republica turcă, se vor certa deseori. „Văduva eroului necunoscut“ Un tânăr gazetar american şi-a permis o glumă, tocmai pentru a dovedi cât de puţin gândesc oamenii şi mai ales cât de uşor pot fi prinşi in cursă. Colegii săi, cu care a făcut prinsoarea, afirmau că americanii sunt prea inteligenţi şi practici ca să se lase furaţi de şiretenia unui spirit. Cu toate acestea ziaristul şugubăţ a ales o chestiune foarte simplă. A scris un manifest public, în termini călduroşi, prin care făcea apel la spiritul de caritate al cetăţenilor, pentru a se creia o rentă viageră văduvei eroului necunoscut. A doua zi până la amiază gazetarul era în posesia a 25 de semnături, aparţinând persoanelor din buna societate newyorkeză, care erau dispuse să ajute băneşte pe văduva eroului necunoscut. In felul acesta gazetarul american a câştigat prinsoarea. Cascada Niagara, loc do pelerina] Orice voiaj în America de Nord, pentru a fi complect, trebue să cuprindă in programul de cercetări ale locurilor interesante de acolo şi un pelerinaj la Niagara. Pentru un cetăţean american care se respectă este aproape obligatoriu şi locul este frecventat, în timpul sezonului de perechile de tineri căsătoriţi în luna de miere. „Niagara” înseamnă în limba Pieilor-Roşii, „Tunetul apelor” şi numele nu desminte noţiunea deoarece formidabilele căderi de apă formând împreună cascada Niagara rostogolindu-se de la 60 metri înălţime, produc un sgomolt asurzitor ca un tunet continuu intr’o furtună deslănţuită. De sus până jos apa formează o perdea imensă de o culoare verde străvezie, străbătută din când în când de curcubee de toate mărimile. BOICOT JAPONEZ IN FRANŢA. — La Paris a avut loc zilele trecute o demonstrație impotriva produselor japoneze. Ilustrația reprezintă un grup de manifestanţi purtând placarde cu cele mai răspândite importaţiuni japoneze, cari s’au impus prin excesiva lor ieftinătate. Pag. 3 CUVANTUL FEMEII Despre politeţă şi bună-cuviinţă Copilul Odată cu sfârşitul carnavalului vom lăsa deoparte „ceea ce se face şi ceea ce nu se face” în societate, încep zilele de reculegere sufletească, care se trec in familie, acasă alături de copii. Această apropiere de întotdeauna, e parcă mai strânsă Înaintea Paştelui; e timpul când ne cercetăm mai adânc nedumeririle. Intre copil şi viaţă este o punte: familia. Pentru el rostită, ca să-i îndrumeze întâii paşi şi să-i îndulcească întâile greutăţi. Când am dat naştere unei fiinţe, să ne străduim să-i facem viaţa dragă, s-o preţuiască şi s’o iubească. Socotesc copilăria, o epocă în care se adună şi se pune deoparte rezerve de bucurii. înainte vreme se creşteau copii cu nneluşa, ni se spunea „Sfânta”. Tremurau de frica tatii şi se temeau destul de mamă. Supunere oarbă, respect şi ascultare, fără vorbe multe. Era cam greu oarecum, aşa că aceşti copii, când au avut la rândul lor vlăstare de educat, au fost tocmai din potrivă, nesfârşit de îngăduitori. — Vreau să fiu camaradul copilului meu, vreau să fiu sora, prietena fetei mele, era refrenul! Şi nici aşa nu e bine. Intre aceste două extreme: Teamă respectuoasă, şi prietenie excesivă, părinţii de azi au găsit o stare de echilibru, care înlesneşte copiilor, să treacă puntea cu bine. Se destăinuesc mamii, mărturisesc greşeli, se alintă fără să ştirbească principiul de bază al respectului filial . Am sunat la nişte prieteni când tocmai se da jos pe scară o fetiţă care striga: „hai cuţache mai repede, hai cuţache!” Cum găsesc Întotdeauna grupul copil şi câine, adorabil, — m’am oprit să văd pe cuţache. Deodată ’mi s’au ridicat sprâncenile de mirare, un joc de: „vau, vau...” aud: viu, viu... şi apare un tată-mare cu părul nins, fercheş, fără barbă scoborând treptele in fugă, îmi zic: frumoasă educaţie! — Tata-mare Insă, mă lămureşte, din bunicu, bunicuţu. Din bunicuţu, cuţit şi din cuţit... cuţache! In acest timp fetiţa mintoasă ii pur ca lui Cuţache mănuşile ca să nu-i fie frig, îi peria paltonul cu o măturică, şi apoi graţioasă: „Haide cuţule, du-mă unde vrei tu, tu eşti regele plimbărilor, şi ţine-mă strâns de mână, să nu cad!”. — Am râs: „să-mi zici ,cuţu’’ că nu eşti mort după nodul ăsta de fată!” Era atâta înţelegere intre aceste două generaţii, înţelegere isvorâtă numai din dragoste. Atmosfera, climatul, in care creşte copilul are o înrâurire covârşitoare asupra întregei sale vieţi. Experienţa ne dovedeşte deseori că o copilărie fericită ne pregăteşte mai bini pentru încercările vieţei, decât una petrecută în certuri, teamă şi pedepse. Sunt educaţii uşoare, copii care cresc singuri, naturi echilibrate şi viguroase, alături de ei însă cei mulţi, dau de furcă educatorilor. Aci intervine autoritatea părinţilor. Fără ea, adolescenţa ar uita, acest respect înscris in legea naturală, pe care toate civilizaţiile, toate religiile, îl au ca principiu de bază al moralei. Fără această autoritate faţă de copiii lor, părinţii reduc la neant toate sfaturile şi poruncile lor. întâile îndrumări in viaţă Înaintea vorbirii, înaintea abecedarului, înaintea rostirii „Tatălui Nostru”, sunt îndrumări de bunăcuviinţă. Din leagăn începe educaţia, cea dintâi pălmuiţă, cea dintâi pedeapsă, am luat-o toţi, când cine ştie de ce necuviinţă, ne-am făcut de ocară! De micuţ copilul e învăţat să dea bineţe, mamei, tatii, disdedimineaţă, iar seara când se duce la culcare va trebui să spue tuturor, noapte bună. E minunat instinctul mamei de a obişnui copilul să surâzi vieţei. Noapte bună fiecăruia şi fiecăruia un zâmbet. Cum n’are să doarmă sub o dulce ocrotire, copilaşul ei, care a primit câte guri atâtea binecuvântări: somn dulce, somn uşor, noapte bună, Domnul cu tine. Pentru că de copil se începe educaţia bărbatului, trebue să spunem că tatăl va da cel dintâi exemplul bunei cuviinţe. Autoritatea şefului n'are valoare decât prin pilde. Copilul care îşi respectă şi iubeşte tatăl va fi omul de mâine, slujitorul moral al vieţii şi al patriei. Aşadar înţelegerea bunei cuviinţe este în creşterea de acasă. Conducătoarea unei grădiniţe de copii, spuse unui băeţel de şase ani: — Uite îţi dau o jumătate din mărul ăsta frumos, dacă îmi spui unde e Dumnezeu?" Copilul răspunse cu o întrebare: — „Eu vă dau matale mărul tot, dacă Îmi spui, unde, nu este Dumnezeu? !" In familie se formează inima şi spiritul copilului: sunt cei şapte ani de- acasă. Copilul care îi are, cu ei se aşează, în banca întâia când Începe şcoala. E curăţel, e îngrijit, nu vorbeşte urât, e bun şi săritor pentru camarazi, ascultător şi respectuos faţă de învăţător. „PROTOCOLUL CELOR MICI" Aproape toate familiile au o tradiţie, şi obiceiuri la care ţin, aşa că ele fixează dinainte începutul educaţiei copiilor. Cei mai mulţi părinţi în ţara românească nu îngăduesc tutuiala. Odraslele lor le spun „dumneata” sau „mata”. In partea Moldovei şi părinţii zic „mata" la copii. E nu se poate mai drăguţ. — Cuvântul mamă e câteodată unlocuit cu te miri ce diminutiv fantaszist. Cred că nu-i bine. Mamă, tată( soră, frate, să rămâie întregi neschimbate. Bunicii încep alintările, şi au tot dreptul să se bucure de nepoţi, dar fără a se amesteca în educaţie, şi mai ales fără a o comenta în faţa copiilor. — De mici vor fi împiedicaţi să strige şi să plângă fără rost. Opriţi de a se râzgâi singuri şi de a mioriui pentru toate nimicurile. — Nu râdeţi de orice spun şi de orice fac, nu-i socotiţi „copil-minune’ Totuşi râdeţi cu ei mereu, copiii aduc veselia în casă. In mijlocul lor găsim viaţă, mişcare, tinereţe, această vitalitate fizică şi morală care este datoria noastră, a tuturor mamelor s’o sădim Şi s’o păstrăm în noi. (Vn urma) 1 m. m. I. : { Poftiți la masă! — Salău rasol cu sos maioneză. — Frigărui de mușchi de purcel, — Cartofi-sufle, salată verde. — Sarailii, — Fructe.' ■ 1 m.