Cuventul, martie 1938 (Anul 15, nr. 3159-3189)
1938-03-03 / nr. 3161
. Miercuri 2 Martie 1938 ORTODOX: Sfântul Teodot, episcopul Kiriniei. CATOLIC : Sfântul Simpliciu. PROTESTANT : Luiza. ISRAELIT: 29 Adar 5698. MAHOMEDAN : 30 Giul-Hegea 1356. Sfârșitul anului. SOARELE răsare la 6.54 ; apune la 18.1. Teodot, episcopul Kiriniei ânărul Teodot din Galatia a mers in ostrovul Cipru, cetatea Kirimi, ca să înveţe pe elini cuvântul lui Dumnezeu. Pentru dreptăţile şi sârguinnţa sa, a fost sfinţit episcop cetăţii. Dară, împărăţind Lichinie gonaciul, a fost osândit şi sfinţitul episcop la munci şi bătăi, ca să se lepede de Hristos. Ighemonul care-l muncea era Savin din Cipru, în preajma anului 320. Prin gura acestui ighemon grăeşte toată întunecimea de minte a păgânilor şi toată nedumerirea lor; iară prin gura episcopului Teodot răspund nesfârşitele cete de mucenici şi adeveresc întregul temeiu pentru care îndură chinuirile precum şi nădejdea biruinţii lor. Ascultaţi-le, pe amândouă, Ighemonul a zis: „Au nu ştii că, prin poruncă împărătească, am putere să-ţi macin trupul cu rane şi să-ţi pierd tăria ta cu desăvârşire?’ Răspuns-a sfântul: „Slujesc unui Dumnezeu, care m’a făcut mai presus decât împăraţii şi mai puternic decât boerii. Din această pricină vorbesc cu tine ca şi cu un rob şi te socotesc mult mai necinstit decât un rob. Am ajutorul Dumnezeului meu, care ne-a învăţat să preţuim dragostea de lume ca paele, pleava şi gunoiul. Aşa că nu ţin seamă de munci. Şi nici nu mă vei înfricoşa cu mândria şi înspăimântătoarele tale îngroziri. Te lauzi că ai putere peste trupul meu. Asemenea stăpânire au şi tâlharii, cari trăesc în pustietăţi, prind pe cineva şi-l muncesc aşa cum vroesc. Tu eşti puternic acum, fiindcă nădăjdueşti în sabia ta. Această sabie e plină de fărădelege, de vreme ce pe ucigaşi şi pe desfrânaţi îi ierţi; iară osânda care se cuvine lor o arunci asupra bărbaţilor nevinovaţi şi drept credincioşi”. Minunându-se de asemenea împotrivire, din nou a grăit ighemonul: „De ce sunteţi voi, creştinii atât de nemilostivi cu voi? Pe cine puteţi voi milui , când nu vă miluiţi pe voi singuri? Sau cu cine sunteţi îndurători, voi cari nu vă înduraţi de voi înşivă?” Şi iarăşi a răspuns sfântul: „Nu cunoşti iubirea de oameni şi totuşi vorbeşti de milă. Dară nu te griji. Dimpotrivă, îţi voi fi foarte mulţumitor, dacă, luându-mi viaţa, îmi dai împărăţia cerurilor. Şi cu cât ai să mă munceşti mai mult, cu atât mai multă răsplată îmi mijloceşti. Deci, dacă ţi-e milă de mine, slobozeştemă din această viaţă vremelnică, prin cât mai multe chinuri. Adaogă şi altele, maimari, ca să câştig cunună mai frumoasă. Chinueşte-mă până la moarte, ca să stau înaintea lui Hristos, carele a rânduit nevoinţa, desăvârşit nevoitor. Atunci şi cetele cereşti mă vor primi cu bucurie şi mare veselie”. Ascultând această împreună vorbire dintre ighemonul Savin şi mucenicul Teodot cel sfinţit, desprindem din ea două lumi deosebite prin naşterea, cugetarea şi mijloacele lor de luptă: lumea păgână şi lumea creştină. Una s’a întors in pământ, căci din pământ a fost luată ea. Alta s’a întors in ceruri, de unde a purces, odată, cu cinste şi mărire. Jo 1 3 Martie 1938 Ierodiaconul Firmilian Acum o sută de ani Miercuri, 2 Martie 1838. Am arătat într’unul din numerele trecute bucuria Brăilenilor când au aflat că cererea ce făcuseră (de a opri în portul lor vapoarele ce vin de la Viena şi merg la Constantinopol) a fost încuviinţată de Societatea de Navigaţie din Austria. Aflăm acum că această cerere fusese supusă Adunărei Generale a Societăţii, care se întrunise de curând la Viena şi care încuviinţase cam toate cererile de natură comercială şi justificate, întrucât „mădularii ei erau mulţumiţi de mersul trebilor negustoreşti ale Societăţii“. Şi iată dece: „In seansa obştească ce s’a ţinut ca să se cerceteze isprăvile din anul 1837 şi să se chibzuiască asupra altor măsuri, soţietatea s’a arătat rrtulţumită, căci deşi anul trecut au fost două mari neajunsuri...” anume criza comercială şi ciuma, care s-a întins de la Smirna până în Serbia totuşi, după scoaterea tuturor cheltuelilor şi după plata dobânzii de 5% „asupra capitalului ce a pus fiecare”, apoi a rămas încă „40.000 fiorini argint, care după găsirea cu cale a soţietăţii nu s’au împărţit între tovarăşi, ci s’au pus la rezervă.” In atari împrejurări şi cu nădejdea că în anul 1838 trebile vor merge încă mai bine, e firesc ca Societatea de Navigaţie să fi fost mulţumită şi să fi îngăduit să întârzie cursa Viena-Stambul-Smirna spre a face plăcere Brăilenilor şi a fi de folos negoţului românesc. De altfel Românii sunt deja o vreme mereu cu ochii asupra străinătăţii. Ziarele sunt pline de ştiri mai multe externe decât interne, cărora li se dă o deosebită atenţie. Ele vin din Rusia, din Turcia şi din Austria, fiind aceste sunt vecinele noastre cu care am fost şi suntem în veşnică şi tristă legătură. Dar vin şi de mai departe, din Grecia, din Serbia, din Prusia, din Anglia, din Franţa şi din Spania, vin chiar din China şi din America. Astăzi, aflăm prin „România” că la Paris un deputat a propus la Cameră „ca soarta robilor din coloniile franţuzeşti să se mai uşureze şi încet încet să se sloboaze cu totul”. Şi faptul e viu comentat. Fiindcă sunt şi pe la noi nebuni care au început a se gândi că, dacă în ţările civilizate Negrii o să se sloboade, apoi de ce să nu se sloboade şi Negrii noştrii, Ţiganii... — Auzi, Marghioală ? — „Taci, masher (aşa se scria pe atunci la noi vorba masei). Adecă cum să se sloboade? Dar ce, Ţiganii oameni sunt? Şi apoi cine să ne mai fie atunci slugă? Tu nu vezi că e glumă!“. Dar ce nu li se pare glumă Moldovenilor, e făptui că de la o vreme încoace „au început gazetele străine să spuie despre Prinţipatte fel de fel de neadevăruri”. Gazetele Germane de pildă, au arătat mai dăunezi, că domnul Ritter întorcându-se din călătoria sa în Orient la Berlin „a spus că el s’a oprit la Iaşi tocmai când bântuia acolo o mare ciumă”. Tocmai la Iaşi, unde erau locuitori atât de mândri că atât carantina lor de la Galaţi, cât şi acea de la Ungheni îşi împlinise atât de bine îndatorirea încât nu pătrunsese în ţară nici un sigur ciumat. Aga Gheorghe Asaki, înţepat şi ironic, scrie în „Albina” lui: „Mulţumim proniei de neadevărul unei asemenea arătări, dar tare curios aş fi să aflu descrierea care întru aceasta au făgăduit că va face acest învăţat călător (Ritter).’’ Alta: A murit mai dăunezi la Bucureşti moaşa Beutler. Dar tocmai când se văita mai de hai boierimea, iat-o pe „Catarina Ghecă” din ţara nemţească, având cinstea a se recomanda înaltei nobleţe şi cinstitului public ca moaşă cu diplomă“. Dumneaei are prevederea de a mai spune că „şade în Uliţa Şărarilor în casele lui Hagi Ioniţă 756, în încăperea unde şedea mai înainte răpozata moaşă Beutler.” Şi încă alta: Un ovrei stă la colţul unei uliţe cu un coş cu linguri „pe care le arată la trecători îndemnându-i să i le cumpere”. Un alt ovrei trecu pe acolo şi-i întrebă: — „Hei, Avrum, cum Iţi merge târgul?” — „Cum să-mi meargă?” răspunse cela „ca bolnavului, pe tot ceasul o lingură”. C. Gane MEMENTO ISTORIC §1 LITERAR In această zi, în anul... 1867, s’a constituit ministerul lui C. Al. Kretzulescu, care deţinea şi portofoliul Justiţiei. Din minister mai făceau parte: Ştefan Golescu la Externe, Dinu Brătianu la Culte şi ad-int. la Lucrări Publice, Ion C. Brătianu la Interne, Al. Văsescu la Finanţe şi generalul T. Gherghel la Răsboi. Istoria, nu numai că se repetă, dar arată că rapiditatea schimbării de guverne din acele timpuri întreceau mult schimbările de astăzi, deoarece, numai în intervalul de timp de la 11 Mai 1866 până la 16 Noembrie 1868, s’a perindat şase ministere, plus 12 remanieri! 1868, diaconul şi povestitorul Ion Creangă răspunde printr’o frumoasă suplică la adresa-mustrare a mitropoliei, că ar fi fost la teatru. Iată ce răspunde Creangă: „Cu respect şi francheţă vă răspund că am frecventat teatrul naţional de mai multe ori, unde n’am văzut nimic scandalos şi demoralizator, ci din contră combaterea tuturor viciilor şi susţifierea de tot ce este just în ceea ce priveşte datoria omului către Dumnezeu şi societate”, ,•' - • -h«t 'Jtî -Dar răspunsul acesta demn avea să-i fie fatal. Deocamdată, Creangă e numai suspendat pentru scurt timp, pentru că apoi, să fie exclus definitiv din cler, în urma altor multe abateri de la regulele riguroase de pe atunci ale clerului (ca: tăierea pletelor, înlocuirea potcapului prin pălărie, purtarea de haine civile, etc.). 1897, a decedat cavalerul Isidor de Onciul, profesor universitar, scriitor bisericesc şi descendent dintr’o veche familie boerească moldoveană. Născut la 1834 în Bucovina, a studiat teologia la Cernăuţi şi Viena, la 1867 a fost numit profesor la un institut din Cernăuţi, iar la 1875 ajunse profesor pentru studiul biblic al Testamentului vechi şi pentru limba ebraică la Facultatea de Teologie din capitala Bucovinei. A suplinit şi catedra de limbi orientale. De mai multe ori decan şi rector, Isidor cavaler de Onciul a publicat numeroase studii, dintre cari cităm: Manual de arheologie biblică; Manual de introducere în sfintele cărţi ale Testamentului vechi; Biserica Mirăuţilor din Suceava; Calea Psalmilor, etc. Lucian Predescu CivânJU. Am văzut cum face d. Murăraşu critică obiectivă şi universitară. Să vedem, acum, cum face „ştiinţă”. Convins fiind că o ediţie lucrată numai cu scopul de a-mi face „reclamă“, nu poate avea nimic bun, d. Murăşanu găseşte greşeli şi inexactităţi de la un capăt la altul al volumelor. Ceva mai grav, chiar, găseşte inexact („reclamă“) până şi textul banderolei care înfăşoară cele două volume ale ediţiei mele. Text care se reduce la aceste două inofensive cuvinte: „Hasdeu regăsit“. D. Murăraşu protestează vehement împotriva acestei infamii. „Hasdeu regăsit. Mă rog, în ce? A negat vr’un om serios genialitatea lui Hasdeu? Nu s’a bucurat el de un cult deosebit în timpul vieţii? Există vre-o istorie literară, cât de didactică, în care el să nu-şi aibă rostul”? etc. (op. cit. p. 7). Este admirabilă această sacrămânie, acest magnific temperament de apologet! Din păcate, d. Murăraşu nu ne dă informaţiuni mai precise. Pentru că, nu e vorba aici dacă a negat sau nu cineva „genialitatea“ lui Hasdeu, sau dacă a avut sau nu „un cult deosebit in timpul vieţii“ sale. Este vorba, pur şi simplu, dacă opera lui Hasdeu era cunoscută în toată întinderea ei şi dacă erau accesibile anumite scrieri de ale sale. Existau în librării Poeziile sale? Era cetitită Duduca Mamuca, era cunoscută această admirabilă nuvelă dincolo de cercul specialiştilor? Au apărut vreodată in volum Articolele politice? Au apărut vreodată în volum foiletoanele şi pamfletele? Se mai găsea în librării Filozofia portretului lui Ţepeş? Au apărut vreodată în volum poeziile umoristice? Se mai găseau în librării şi mai erau cetite de un public întins conferinţele lui Hasdeu? Exista în comerţ o ediţie onorabilă a dramei Răzvan şi Vidra cu notele şi prefeţele autorului? E zadarnică sacramânie a d-lui Murăraşu, atâta vreme cât nu ne demonstrează — cu agreabila d-sale obiectivitate universitară — circulaţia scrierilor lui Hasdeu. Pentru că asta însemna „Hasdeu regăsit“, s-a făcut accesibilă publicului românesc de pretutindeni o selecţie copioasă din scrierile marelui poligraf. Că selecţia aceasta nu-i place d-lui Murăraşu, e cu totul altă poveste D-sa e singur responsabil de faptul că nu-i place Duduca Mamuca şi nici „forma-i epurată“, Micuţa (op. cit. p. 48). Inutil să convingi pe un atât de sever critic şi istoriograf literar, ca d. Murăraşu, că această nuvelă este o capodoperă a literaturii româneşti. D. Murăraşu a avut însă curajul să scrie şi să semneze următoarele aprecieri asupra nuvelei lui Hasdeu. „Spirite de gust îndoelnic, alunecări spre vulgarităţi şi trivial, întâmplări deslânate şi fără legătură logică, o comică dacă nu chiar ridicolă infatuare a eroului, calambururi, superficialitate de gânduri şi simţire, toate acestea nu pot da împreună o bună bucată literară (op. cit. p. 48). Asupra gustului literar, ca şi asupra stilului şi gramaticei d-lui Murăraşu , nu-mi îngădui să fac niciun comentariu. Recomand însă cetitorilor mei să recitească întreaga pagină din opusculul d-lui Murăraşu. Eu nu pot reproduce aici decât câteva fraze. „M. Eliade, ca să atragă atenţia asupra persoanei sale — scop unic al ediţiei — a ales tocmai bucata care a fost obiectul unui scandal literar. Scandalul l-a preocupat pe M. Eliade, nu valoarea literară a bucăţii... Şi mai e ceva: e la ordinea zilei problema literaturii imorale, literaturii de scandal. Cum şi M. Eliade a fost Învinuit de imoralitate şi a găsit un precursor in... Hasdeu“ (op. cit. p. 48-49). D. Murăraşu, ca întotdeauna, este foarte precis: „scandalul" a izbucnit în Mai 1937; ediţia Hasdeu a apărut în Mai 1937; textul nuvelei, transcris în 1934, a fost tipărit în toamna anului 1936. După cum se vede, informaţiile d-lui Murăraşu sunt riguros exacte: cu trei ani înainte, eu prevăzusem „scandalul“ la „ordinea zilei“ şi transcrisesem nuvela lui Hasdeu“... De asemenea, d. Murăraşu e singur responsabil că nu-i place Filosofia portretului lui Ţepeş şi Fondul basmului. D-sa „are impresia“ că aceste bucăţi „au fost alese pentru motive subiective, nu pentru că ar reprezenta ceva deosebit în cultura noastră” (op. cit. p. 50). Nu-i place nici Mişcarea literelor în Eşt (ibidem), nu-i plac vreo 6 articole politice „lipsite de valoare ideologică" (p. 51) nu-i place foiletonul dramatic Guvernul din Paris, etc. etc. Ce-i de făcut? Nimic. Toate aceste ..opinii critice'1 sunt scrise și semnate de d. Murăraşu. Cât de pregătit este d. Murăraşu in istoria literară a romantismului, o dovedesc paginile 20-29 ale opusculului. D-sa afirmă lucruri pur şi simplu uluitoare despre romantism. Crede că „universul de armonii şi simboluri, corespondenţele nevăzute setea de „origini“ (p. 21), toate acestea nu sunt ale lui Hasdeu. D-sa crede că „magie“ înseamnă fachirism şi din toată Introducerea ediţiei mele a înţeles că vreau să situez pe „Hasdeu între... magi!" (op. cit. p. 36). Ce se mai poate spune în faţa unor atari afirmaţii? Să explici d-lui Murăraşu, în stilul d-sale directiv şi universitar, că „magie" nu înseamnă fachirism şi să-i recomanzi un vocabular al termenilor tehnici? Ar fi şi asta o za- NI darnică pierdere de vreme. Şi apoi, nici măcar nu e interesant... M’aşi fi aşteptat ca acest brav numărător de virgule să aducă serioase îndreptări şi completări la textul ediţiei mele. Bună, rea, ediţia Scrierilor lui Hasdeu îngrijită de mine, este întâia ediţie critică şi lipsurile unei opere de început sunt inevitabile. Şi astăzi, textul scriitorilor francezi din secolul trecut este ameliorat de la o ediţie critică la alta. Baudelaire, sau Balzac au avut parte de mai mulţi editori, foarte buni şi cu toate acestea textul operelor lor este neîncetat îmbunătăţit. Să vedem ce fel de „îndreptări" şi „adăogiri" aduce d. Murăraşu. Iau la întâmplare câteva exemple. La pagina 37 a opusculului, d. Murăraşu corectează astfel versul 1 din Tablou flamand: „Imblând pe'n odaie..." In ediţia mea, textul este: „Umblând prin odaie...“ (p. 14, 2, 1). In Prefaţă (vol I, p. IX) mărturiseam criteriul după care am fixat ortografia: „Textele au fost publicate conform ortografiei Academiei Române. Hasdeu însuşi şi-a schimbat de atâtea ori ortografia, încât nu ne puteam opri la alt criteriu obiectiv“. La pag. 37 a opusculului, d. Murăraşu corectează versul: „Şi ţarină uitată...“ în: „Şi ţelină uitată...“ Aceiaşi observaţie: am publicat textele, în afară de provincialisme specifice, cu actuala ortografie academică. La aceiaş pagină, d. Murăraşu înFără să fie înţeleasă şi apreciată cum se cuvine, totuşi anul trecut a fost realizată una din cele mai mari minuni ale sborului. Haessler şi Willinger au reuşit să-şi construiască un aparat, care la 4 iulie 1937 a decolat şi a sburat 712 metri, prin simpla forţă muşchiulară a pilotului, care printr’un sistem de angrenaje, învârteşte helicea, dezvoltând tocmai atâta forţă cât este necesară ca să deplaseze planorul în Guvernul italian a hotărît ca toţi cei ce au suferit invalidităţi în timpul lucrului să fie ocrotiţi de instituţiile create cu acest scop. In acelaş timp a înfiinţat această insignă ca un semn distinctiv pentru ei Prima femeie care a locuit la Vatican La Vatican a încetat din viaţă, Theolinda Banii, in vârstă de 76 ani, considerată drept prima femee care a locuit sub acelaşi acoperiş cu Sf. Părinte. Theolinda Banui a slujit toată viaţa în familia Papei, iar când monsignore Ratti a fost numit episcop la Milano a luat-o şi pe Theolinda. Mai târziu însă, când cardinalul Achille Ratti a fost ales Papă, luîndu-şi numele de Pius XI, n’a uitat de îngrijitoarea sa Linda, cum ii spunea. Şi astfel Theolinda a intrat in lăuntrul Vaticanului, unde a locuit până la moarte. Nimic nou... Se crede, de obiceiu, că footballul a luat fiinţă în Marea Britanie, ţara clasică a diferitelor Jocuri in aer liber, şi că are o existenţă de aproape cincizeci de ani. In realitate el a renăscut acum jumătate veac într’o formă mai nouă, încă pe vremea reginei Elisabeta, și chiar mai înainte, sub domnia lui Eduard Iîl, englezii jucau football. Dar nu numai atât. Legionarii lui Cezar practicau acest joc. Locuitorii insulelor Ferey, jucau cu o minge de piele, umplută cu fungi. In insula Majorca şi în Filipine, cercetătorii au descoperit deasemenea urmele acestui sport. dreaptă câteva greşeli de tipar: „colindă pe flori“, în loc de „colinda pe flori“ (deci mărturiseşte că versiunea din „Columna lui Traian“ este colinda); „Mi-a rămas atâta în lume“, în loc de „Mi-a rămas atât în lume“...;, „A cănunţi cu'ncetul..." în loc de „a cărunţi cu'ncetul“... (deşi eu pusesem forma modernă „a cărunţi“), etc. In cele 64 de pagini de variante la „Răzvan şi Vidra“, d. Murăraşu găseşte câteva greşeli de lectură, câteva omisiuni şi greşeli de tipar. La cele peste o mie de titluri, notate în Contribuţiuni la bibliografia scrierilor lui Hasdeu, d. Murăraşu adaogă vreo douăzeci. Versuri ca acestea: „Căci dobitoacele cuminte“ trebuiesc cetite: „Căci dobitoacele cuminte“. Greşeli evidente de tipar („doar“ în loc de „dar“) sunt notate cu scrupulozitate ca o probă de lipsa totală de valoare a ediţiei mele. Voi ţine seama de toate accentele, virgulile şi apostroafele pe care le-a corectat d. Murăraşu, la o a doua ediţie a Scrierilor lui Hasdeu. Dar nici măcar nu sunt corectate, în opusculul d-lui Murăraşu, toate greşelile de tipar din ediţia mea. Iată bunăoară, la pagina 25, vers 23 — o gravă greşală: „Şi parcă că voeşte mormântul..." Dar să avem răbdare. D. Murăraşu este oricând gata să mai publice un al doilea opuscul, remarcând şi comentând această greşală de tipar şi celelalte, câte or mai fi... Mircea Eliade sbor, urcându-l la înălţimea de unde curenţii să-i poată da libertate de acţiune. Ceiace au obţinut cei doi germani la Mainigen, nu este decât un început, care ne va conduce, probabil, înspre sborul ideal cu „bicicleta aeriană“. Fotografia de mai sus, reprezintă planorul acţionat de forţa muşchiulară, care este expus de câteva zile la Berlin, la expoziţia aeronautică. JOS FARSA 144 GCv tv-;,_ Pantalonii şi diplomaţia La Londra se comentează foarte viu, declaraţiile făcute de reprezentantul Statelor Unite la Londra, cu ocazia debarcării sale la Southampton. Ceremonialul de Curte engleză este unul dintre cele mai rigide şi prevede printre altele ca orice ambasador sau străin prezentând scrisorile sale de acreditare Suveranului să poarte pantaloni scurţi strânşi pe genuchi. Noul ambasador american, Remredy, a declarat răspicat că el nu va purta calota de ceremonial, ci se va prezenta la Curte aşa cum se îmbracă in ţara sa. Protocolul este deasemenea clar şi sever. ,,Nu se trece... decât cu pantaloni scurţi. Cum se va rezolva chestiunea aceasta delicată este curios de ştiut. Precedente există totuşi pentru doi ambasadori francezi cari de asemenea au refuzat să poarte calota, şi dificultăţile au fost îndepărtate prin subterfugii care au împăcat... și capra și lupul. Poftifi — Borş rusesc cu bucăţele. — Clătite cu spanac şi sos de roşii. — Brânză albă. — Fructe uscate şi portocale. LĂMURIRI ASUPRA MESEI DE AZI Clătite cu spanac şi sos de roşii. Faceţi o pirea de spanac tocat, îi adăugaţi unt, săraţi şi pipăraţi după gust. Socotind după numărul mesenilor faceţi clătite bune subţiri dar nu prea rumenite. Le prăjiţi într’o tigăiuţă mai micşoară ca să aibă o circonferinţă mai mică. Va trebui patru de persoană. După ce sunt toate gata, le umpleţi cu spanac păturindu-le aşa cum se fac sarmalele, închise la căpătâie. Le rostiţi la rând pe o farfurie de servit, turnaţi pe deasupra un sos gustos, dulce acrişor dar brodit bine şi din sare şi piper. Vârâţi cinci minute la cuptor. Fructe uscate: Pe lângă zemoasele portocale, pe care puteţi să le serviţi stoarse gata în ceşcuţe sau păhăruţe, daţi la masă fructe uscate, variate, bunăoară. Pruna uscată, numită prozaic de Doctorul Jenner, mătura intestinului. Grupul: migdala, aluna, stafida și smochina, simpaticile frutta seca, numită de francezi, Ies quatre mendiants, cei patru cer- la masă setori, cerşetori de un păhăruţ de vin pesemne. Migdala este desertul ideal al diabeticilor. Mica alună, torefiată, prăjită bine, cafeaua la cei bolnavi de inimă. Stafida compune cu smochina, curmala şi roşcova, cele patru simple din tisana contra gripei şi a bronşitei. Exotica şi arămează tuşea şi dă somn. Iar nuca pe care bătrânii noştri o urcau cu sacii în pod, este un aliment straşnic pentru anemici, uleiul ei produce calorii şi redă energia vitală. Nuca uscată conţine 58 la sută grăsime, 16 la sută materie hirocarbonată şi 16 la sută materie azotată. tag. 3 cuvmju FEMEII Gustul şi mirosul Drept ar fi ca atunci când vrem să cunoaştem părerea cuiva asupra unui fel de mâncare să nu-i punem întrebarea obişnuită, bunăoară: E gustoasă friptura? Cât de ciudat vi s’ar părea, firesc ar fi să spunem: — Miroase bine friptura? Căci ceace simţim ca gust, este aproape totul datorit mirosului. Limba şi cerul gurei, organele propriu zise ale gustului, primesc doar patru diferite sensaţii: amar, dulce, sărat şi acru. Toate celelalte concepţi de aromă şi nuanţe sunt recepţionate numai prin sistemul nervs al nasului. O plăcere gastronomică, degustarea prin soarbere a cafelei, a ceaiului, o datorim numai mirosului. Ştim fiecare că la guturai nu mai simţim gustul la nimic. Mucoasa congestionată insensibilizează nervii nasului. Profesorul Richard Hesse, lămureşte activitatea mirosului în slujba gustului printr’o experienţă foarte simplă. Doi bolnavi, primind o lovitură la cap, au pierdut cu desăvârşire simţul mirosului. Gustul le rămăsese, dar ce folos! Ei nu puteau deosebi ceapa fiartă de mărul fiert. La vinuri, alt bucluc! De pildă între un Porto şi un vin de Bourgogne, cel dintâi era pentru ei o apă îndulcită, iar al doilea oțet slab. O jale! Mângâierea ar fi fost în vin. Qu’importe Taromé pourvu qu’ont ait l’ivresse. m. m. I. -j iVÂYORBESTE Ora de administrare a medicamentelor E bine să se știe că pentru majoritatea medicamentelor obicinuite azi, nu e deloc indiferentă ora de administrare. Uneori medicul poate uita la prescrierea unui tratament, să semnaleze și să accentuieze asupra momentului cel mai favorabil. Apoi mulţi, foarte mulţi dintre pacienţi au o nejustificată tendinţă de a lăsa capriciului sarcina reglementării acestor fapte, lucru care nu e deloc în favoarea unei bune reuşite a tratamentului. Şi adesea se întâmplă ca o bună parte a eşecului unui tratament să fie datorit necunoaşterii regulilor de administrare sau respectării lor. In genere oride câte ori e vorba de un medicament, care trebue să acţioneze repede, el va fi luat pe stomacul gol. In acest caz absorbţia lui se face mai rapid şi efectul e mai prompt. Invers, în cazul că e vorba de medicamente acţionând mai lent, ca şi de cele cari au o acţiune iritantă asupra stomacului şi a intestinelor; ele vor fi administrate odată cu alimentele sau după masă. In felul acesta — ele amestecându-se cu alimentele — absorbţia lor se face treptat, într'un timp mai îndelungat, iar acţiunea iritantă este scăzută prin amestecul şi diluaţia suferite. Iată acum şi îndrumări mici speciale: Medicamentele destinate a excita secreţia gastrică şi a stimula pofta de mâncare, denumite şi în medicină aperitive, se vor administra nu în momentul aşezării la masă — cum se face destul de des — ci cu un sfert de oră sau o jumătate de oră înainte, aşa ca să aibă timpul să acţioneze şi să-şi producă efectul. Cei care iau bicarbonat de sodiu sau belladonă (în mod obicinuit pentru suferinţe stomacale) ştiu că acestea se iau după masă la o oră sau chiar două ore. Luate înainte de masă ele pot produce perturbaţii ale digestiei. Luate în timpul mesii sau imediat după, sunt de mai puţin folos. Tot astfel când e vorba de cărbune medicinal, Purgativele trebuesc să se ia de preferinţă dimineaţa; laxativele, din contră se vor lua seara. Acţiunea acestora din urmă se exercită mai eficace în cursul liniştei organice de noapte şi rezultatul este un binefăcător scaun dimineaţa la sculare. Iar clismele nu vor fi administrate niciodată imediat după masă, căci în acest caz produce colici mari, ci cât mai depărtat de mese. Medicamentele pentru cord, ca şi cele pentru somn se vor lua la distanţa de mese, aşa ca stomacul să fie liber. Din contra bromurii, iodul, urotropina, crepsotul şi alte balsamice, precum siropurile de tuse cari conţin aşa ceva, se vor lua în timpul mesii, sau imediat după ea, pe stomacul plin. Tot aşa şi cu untura de peşte care altminteri poate provoca greaţă şi luată pe stomacul gol poate să fae pofta de mâncare (grăsimile scad secreţia stomacului) Mamele trebuesc să cunoască această regulă! Tonicele cu fier, cu arsenic, cu glicerofosfaţi, cu calciu vor fi administrate deasemeni în cursul mesii, la începutul ei de preferinţă, ca şi siropul iodotanic. Vinurile medicinale deasemeni. In sfârşit sunt unele medicamente cari au reguli mai speciale. Chinina, în caz de paludism, se administrează cam cu 6-8 ore înainte de momentul accesului — când acesta este cunoscut. Regula aceasta — e drept — nu prea mai e luată în consideraţie azi, dar ea îşi are justificarea: luând astfel chinina, facem ca întâlnirea parazitului cu medicamentul, în sânge, să se producă la momentul cel mai propice nimicirei lui. Salicilatul de sodiu, administrat in reumatism acut, de asemenea cere o regulă specială de administrare: el cere o administrare continuă în doze mici, fracţionate, repetate la intervale scurte, dacă se poate chiar noaptea. Doza zilnică de 8-16 grame e repartizată astfel ca bolnavul să ia la fiecare 2 ore o nouă doză. Medicamentul se elimină foarte repede prin urină (nn 2-3 ore) aşa că e nevoe să ţinem organismul în continuă alimentare cu salicilat pentru a obţine rezultatul dorit. Vedeţi clar cât de importantă e chestiunea expusă în rândurile de mai sus. Intr'o cronică viitoare, ceva şi asupra altor modalităţi ideale de administrare medicamentoasă. • Dr. Clinicus !