Cuventul, aprilie 1938 (Anul 15, nr. 3190-3206)
1938-04-01 / nr. 3190
r ...OMNIBUS -------------------- Am primit deja un domn care nu semnează. Redăm toată scrisoarea fără nici o corectare. Domnule Autolycus. Sunt un adept şi un admirator al rubricii-voastră. Găsesc de fiecare dată ceva nou, ceva „omnibus” după titlu. Ştiţi despre ce este vorba. Iată. După ce-aţi scris de câteva ori despre congresul de filosofie care s’a ţinut zilele acestea, pot să vă mai întreb ceva? .... Eu zic că dacă rubrica este omnibus, poate să mai încapă şi încă o întrebare: în omnibusele noastre dela S. T. B. când e înghesuială încape odată şi jumătate numărul călătorilor care sunt în maşină. Deci la înghesuială, cu veşnicul pardon şi cu bunăvoinţa D-voastră. Din relatările ziarului Cuvântul am urmărit toată desfăşurarea desbaterilor din congres. Astăzi însă, împins de o curiozitate mai mare, am asistat în carne şi oase la slovele şi discursurile domnilor filosofi. Am stat dela 9 la 1 după amiază. Ceia ce mi-a plăcut a fost partea practică a discuţiunilor. Se atrăgea mereu atenţia vorbitorilor despre necesitatea unei cuvântări cât mai scurte şi cât mai substanţiale. Domnii profesori au înţeles prea bine avertismentul. Ne aşteptam să termine curând, dar erau prea mulţi filosofi. Şi ora înainta. Toată lumea se impacienta. Insă fiecare trebuia să-şi spună cuvântul. De felul lor ordonaţi, domnii filosofi probabil că-şi aveau orele zilei bine determinate.Atunci un domn, simţind mai mult efectul unui obişnuinţe, a intervenit în discuţie punând o problemă, pe care v-o pun şi eu D-voastră: „Vă rog Domnilor, terminaţi mai repede că mi-e foame”. Cum stăm, D-le Autolycus. ..primo vivere deinde filosofare”sm invers? Dragă domnule, am învăţat şi eu ceva filosofie. Pentru ce? Foarte simplu, pentru că mi-a plăcut şi pentru că am fost într’un fel obligat la examene. Admirabil studiu şi admirabile lucruri. Dar ca să le simţi prima condiţie este să te fi născut, asta este dealtfel şi prima condiţie ca să fii ministru, deputat, dictator, matematician, impiegat, etc. Aşadar, deinde filosofare. Dar eu îmi aduc aminte, că profesorul cu pricina ar fi spus deinde mangeare. Nu ştiu dacă construcţia strămoşească este exactă, dar aşa a spus. Cu bine domnule. „Mă faci părtaş în lume, durerilor lui Cristi! marmoră, aibi milă de sufletul meu trist” Aceste versuri le-am găsit mai frumoase, mai reprezentative. Poate și pentru că mi se potrivesc sufletului meu. — Rochi Iosif, București. * O doamnă semnează pentru versurile: „Cine a îndrăgit străinii Mânca-i-ar inima câinii” Comentariile subliniază naționalismul acestor rânduri. Autolycus * Page 2 "• ) Un săptămânal cultural nu trebuie să fie confesional şi nu trebuie să fie monopol. Ce însemnează asta? Că se pot dezbate în el probleme de cultură şi literatură în genere indiferent de poziţia metafizică şi de orientarea autorului. De la sine înţeles, numai cu privire la temă, şi nicidecum la soluţii. In alţi termeni, din punct de vedere al problematicei se dă o libertate deplină. Şi poate fi ceva mai mult? Aci se termină, în această libertate spirituală, întreg destinul uman. Jacques Maritain, repetăm lucrul acesta, spune într’un articol recent din capul unei publicaţii, că spiritul este un fel de insulă metafizică. Adică ceva precis definit, conturat şi autonom. O libertate... Şi nu treime să fie monopol. Asta însemnează lipsa dictaturii clanului, şi posibilitatea celor capabili de a scrie, indiferent de vârstă, indiferent de figură şi indiferent de nerv. Revenind la termenii lui Maritain, Insulele metafizice pot comunica între ele după cum insulele propriu zise comunică prin mare. Şi de aci un şir de consecinţe. Libertatea în problematica temelor dă o construcţie largă, o demnitate majoră şi o seriozitate deplină. Calităţi care exclud logiceşte şi de fapt poziţia îngustă şi unilaterală, exclusivismul şi canonul. Desigur că din punct de vedere al formulării şi al soluţiilor lucrurile se schimbă. Şi este firesc. Altfel nu şi-ar păstra coerenţa necesară, caracterele şi individualitatea. O revistă este ca o individualitate sau ca o figură geometrică. O realitate care cade sub puterea lui hic et nune. Şi tot pe acest plan, o astfel de revistă e un fel de întâlnire a elitelor, un mijloc de întâlnire şi cunoaştere între scriitorii aparţinând unor generaţii diferite. E semnul unei colaborări cu rod. Asta face să fie bine scrisă. Dar se poate face şi o uşoară observaţie. Anume, că n’are caracterul militant al unei echipe. Formula o împrumut dintr’un articol al d-lui Constantin Fântâneru. Asta ar spune că revista n’are o fizionomie proprie. Ar fi un defect? Incontestabil că da. Dar lucrurile nu stau chiar aşa. Deocamdată e numai la câteva numere — noi discutăm numi felul cum se prezintă după reapariţie — şi am observat totuşi o frecvenţă mai mare a unor scriitori. Asta mă face să cred că există totuşi un caracter de permanenţă şi de reprezentanţă directă a revistei. Desigur nu o echipă militantă, asta ar fi un defect. O condamnare la monotonie, la încremenire şi mai târziu la moarte. Se mai poate spune ceva că revista nu se zbate pentru o anumită problemă sau pentru un anumit curent. Problemele nu sunt decât punctele unei experienţe. Nu ne putem lega de ele fiindcă experienţa creşte mereu. A te lega de o anumită problemă însemnează a refuza să te mişti. Omul este obligat la experienţă nu la probleme. A crede în mesajul absolut al problemelor însemnează a nega mesajul omului. Trăim în istorie şi trebue să ne supunem istoriei. Asupra omului apasă întotdeauna şi la nesfârşit posibilitatea unei noi experienţe. Aci stă tragedia cunoaşterii. O revistă cu un astfel de program nu depăşeşte niciodată începutul, doar în cel mai fericit caz, cel mult un ceas, şi pe urmă îşi începe existenţa ei strict familiară..... Axenie Sever Popovici alfi Ce înseamnă o revistă...PANOPTICUM Spiritul literaturii fasciste Trebue să precizăm în primul rând calitatea şi sensul raportului sub care privim cele două noţiuni: fascism şi literatură. Nu putem vedea în nici un caz în raportul acesta o legătură de cauzalitate, în sensul în care ne-a învăţat, în dauna valorilor literare, viaţa politică a societăţilor demo-liberale sau lupta social-comuniştilor, contra burgheziei. Fascismul, spre deosebire de toate celelalte atitudini politice ale umanităţii, este prea categoric viaţă şi prea puţin teorie, pentru ca să recurgă la sprijinul literaturii tendenţioase. Şi la ce ar mai putea folosi? Să ameţească pe cei desmorţiţi de viaţă! Nu are nevoie! Forţa vieţii pe care fascismul a înviat-o îi ajunge! Fascismul este prea covârşitor credinţă şi prea puţin ideologie ca să mai aibă nevoie de îmbrăcarea marilor sale adevăruri în hainele hibride ale unei literaturi athese. Fascismul este prea intens suflet, intru ca să mai simtă nevoia ficţiunii literare, falsei animări a sufletelor prin iluzia vieţii din ■ cărţi, soarelui conservat în pagini ca în pilule medicale. Fascismul trăeşte în aer liber, se înalţă victorios în soare, ca atare nu mai are nevoie de atmosfera concentrată, de soarele din pagini de carte, aer şi soare ce este drept au hrănit odinioară în Italia sufletele chinuite ale societăţii dominate de un strâmt spirit burghez. Acum după ce am stabilit că nu poate fi vorba de nici o formă de raport cauzal între fascism şi literatură, — adică după ce am arătat că nu poate fi vorba în cazul noii literaturi italiene de o punere în slujba ideologiei politice a fascismului, — suntem în situaţia de a putea indica sensul raportului ce există între ele, sau mai bine zis vom putea preciza sensul fascist al literaturii Italiene. Notam cu altă ocazie că în sectorul artistic cultura fascistă a adus o fundamentală schimbare a poziţiunii artistului faţă de societatea organizată, faţă de stat. Societatea italiană de odinioară ca şi alte societăţi burgheze sau socialiste, în măsura în care utiliza scopurilor sale literatura cu tendinţă, izola pe artist, pe adevăratul creator, de ritmul şi cadrul vieţii sale. Se încuraja astfel tendinţele naturale ale intelectualului de a se izola de realităţile vieţii, de aş făuri un cadru propriu şi ireal de viaţă. Nu este locul să examinăm aci liniile şi mecanismul acestui proces, ce lipsea democraţia de luminile celor mai buni fii ai săi, dar vom nota succint rezultatele. S-a creiat în aceste condiţiuni, în Italia dinainte de război, alături de o literatură a these, o altă literatură tot atât de puţin vie. Aşa s‘a născut literatura abstractă, personală şi individualistă, ce n‘a fost decât începutul din care s’au desvoltat apoi toate şcolile ideologice cari au tolerat toate aberaţiile şi fanteziile, printre cari uşor s‘au strecurat şi germenii disoluţiei. Aşa s’a ajuns şi în Italia şi în alte părţi la situaţia tragicomică a societăţilor burgheze demo-liberale ce patronau, forme şi fenomene literare ori intelectuale, ce nu aveau decât o singură menire, distrugerea societăţilor ce le patronau. Fascismul, doctrină de viaţă, a schimbat de la început în Italia, odată cu toate şi situaţia scriitorului faţă de societate, transformând astfel şi spiritul literaturii italiene. Scriitorul ca orice om este şi el un cetăţean, este italian înainte de a fi om. Scriitorul fascist este ca orice italian un membru al societăţii, un luptător disciplinat unui ideal; el trăeşte acum în mijlocul vieţii şi nu în turnul său de fildeş, în propria lume a fanteziei sale. Legătura dintre fascism şi literatură este deci viaţa. Un raport spiritual, în sensul celui ce a legat odinioară naşterea tragediei helene de spiritul vieţii ateniene, leagă azi societatea fascistă de producţiile sale literare. Unitatea desăvârşită, strictă şi totalitară, care fusese odinioară şi aspiraţia cea mai înaltă a spiritualităţii helene în disoluţia politică greacă, formează cea mai profundă caracteristică a tendinţelor spirituale ale fascismului. Politica, viaţa morală şi cultura nu sunt în fascism, domenii izolate de manifestare, nici una din ele nu reprezintă o forţă ce supune intereselor sale alte forţe, ci toate sunt numai ipostazele vieţii, care ea rămâne sensul exact al fascismului. După ce am stabilit astfel principial locul literaturii în cadrul noilor concepţii italiene, după ce am căutat să indicăm sumar şi aspectele raportului dintre manifestările literar-culturale şi preocupările politice ale fascismului, — adică de îndată ce am arătat sensul primordial al literaturii fasciste: viaţa, de îndată ce am precizat că între fascism şi literatură nu se află decât o singură legătură de spirit, o comunitate de origini şi destin, — putem încerca acum să lămurim şi aspectele estetice. Fascismul fiind în toate formele sale de manifestare rezultatul întregii istorii contimporane a Italiei, şi mai mult încă esenţa întregii evoluţii italiene, alături de Renaştere suprema formă de manifestare umană a poporului italian, — fără îndoială că vom putea găsi în experienţele domeniului literar din primele două decenii ale veacului nostru, ca şi în alte domenii, mugurii viitoarelor tendinţe ale literaturii fasciste. Intr’adevăr în eflorescenţa literară a primelor două decenii din secolul nostru, — care în Italia ca şi în alte părţi n‘a însemnat decât revolta contra raţionalismului veacului trecut, — revoltă şi eflorescenţă ce nu s‘a putut închega intr'o nouă viaţă literară din cauza lipsei unui ideal artistic, — se întâlnesc alături de germenii decăderii prin exagerările individualismului, alături de cele mai năstruşnice ideologii literare, alături de cele mai hibride şi mai lipsite de rost creaţiuni, şi pâlpâirile unor noi avânturi. Fără să putem intra în amănunte, înainte de a căuta să desghiocăm sensul acestor noi tendinţe ce aveau să se închege în literatura fascistă, vom aminti numai un focar al acestei mişcări şi câteva nume. Focarul, revista La Voce ce a apărut între 1908 şi 1916 la Florenţa, nume: Tozzi, Slataper, Serra, Soffici şi Boine. Sub predominarea impresionismului se închega de pe atunci un simţ al realităţii ce va fi mai târziu fundament al literaturii fasciste. Tot aşa sub dominaţia sensualismului literar se simte înfiripânduse nu o predică morală ci o problematică a sensului moral al vieţii. Alături de excesele individualismului literar apare ca o umbră prevestitoare de viitor simţul colectivului etnic. Abuzul de abstract naşte încă de pe atunci dorul de concret. Sub hermetismul barbar, sub metafizica obscură apar noile tendinţe de preciziune a expresiunii, de viziune spirituală a lumii. Se întrezăreşte insfârşit înlocuirea revoluţionarismului distructiv cu dorul de zidire trainică. Opera literară încetează de a se mai naşte din moment, căci timid încă, dar totuş hotărât, unii artişti vor să vadă dincolo de clipă în eternitatea în care ar vrea să se integreze. Intr'un cuvânt, istoricul literar poate întrezări azi cum in acele vremuri de lipsă de ideal, în care creaţiunea artistică era lăsată în voia soartei sub zodia nedisciplinei şi bunului plac individual, se plămădea totuşi sensul creaţiilor viitoare care fascist se vor aşeza sub semnele unei discipline interioare. Cu alte cuvinte sensul estetic al literaturii fasciste reprezintă Îmbinarea armonică Intr’un nou ideal a tendinţelor sănătoase din literatura de ieri. Odată cu eliminarea tuturor aberaţiilor, escrescenţelor şi alterărilor streine din literatura dinainte de răsboi, cari nu se putea Încadra noii vioiciuni a spiritului italian, fascismul n’a făcut decât să treacă tendinţele ce am amintit, de la planul de manifestare individual la forma de spiritualitate colectivă. Deşi literatura nu reprezintă în viaţa fascistă de azi o valoare şi o energie egală preocupărilor şi realizărilor sociale dominate de Mussolini, ea prezintă o spiritualitate precisă pe care acum la sfârşit o vom putea defini. Fascismul ca doctrină de viaţă reprezintă o viziune limpede, senină şi activă a lumii. Arta fascistă va sta deci sub semnele spirituale ale forţei şi robusteţei, clarităţii şi seninătăţii. Transpunerea acestor valori spiritual artistice în cadrul manifestărilor literare, puse sub semnele valorilor estetice ce am amintit ne îndreaptă spre un realism de o nuanţare cu totul specifică. Realismul acesta, pe care l-am putea defini sub un alt aspect ca spiritualist, reprezintă în primul rând negarea, indepărtarea de orice formă de snobism, de orice deformare intelectuală a expresiunii liberare a sentimentului, de orice anarhism individual. Spiritualism ce reprezintă o conştiinţă unitară a sensului vieţii in faţa diversităţii senzaţiilor şi sentimentelor ce le dă trăirea. Spiritualism ce înseamnă părăsirea egocentrismului şi revenirea la înţelegerea rosturilor colectivităţii pentru care şi în numele căruia artistul „celebrează”. Realism spiritualist care din punct de vedere estetic reprezintă o sinteză de romantism, — suflet, avânt difuziune, — şi clasicism, — puritate de expresie, obiectivitate şi personalism creator. Literatura fascistă se caracterizează deci ca o artă impersonală şi obiectivă ce se menţine ca inspiraţie şi expresie în cadrele experienţei personale şi vieţii normale; o artă ce nu e nici fotografie a realităţii şi nici fantezie proprie autorului , ci transfigurarea în ideal a realităţii. O artă ce păstrând cu hotărâre autonomia ei s’a încadrat totuş unităţii vieţii fasciste adică vieţii active, o artă ce a părăsit rafineria de „şcoală”, căutarea de „cenaclu” desăvârşindu-se în forme accesibile tuturor, mai umane, mai populare. Fenomenul literar pornind deci ca orice alt fapt fascist de la valoarea individuală se încadrează ordonat în tendinţele colectivităţii etnice sociale pentru care sunt toţi şi toate. Anton Balotă UNIVERUL LITERAR, Anul XLVII, No. 6, cu următorul cuprins: Charles Morgan, Teatrul englez; profesor N. I. Herescu, Artă şi artă nouă; Gala Galaction, O sărbătoare literară; Constantin Fântâneru, Program şi polemică, şi cronică literară; Victor Papilian, Mediocritate; Haig Acterian, Artă şi asceză; I. Sârbu, Călătorului îi şade bine cu drumul, dramatizare după nuvela d-lui Al. Brătescu-Voineşti; Pan M. Vizirescu, Album; Ovid Caledoniu, O viaţă a lui Haus, etc. Poezie semnează d. G. Mamu, Mircea Străinul, Vlaicu Bârnă şi Nicolae Jianu. Asupra d-lui Mircea Streinul vom reveni. Cronică teatrală, d. Cicerone Teodorescu, cronică plastică, d. Paul Miracovici, cronică muzicală, d. Romeo Alexandrescu, Caricaturi, etc Am făcut numai o prezentare generală. Comentarii şi sublinieri vom face numai asupra anumitor bucăţi. N’am spus niciodată ce părere avem despre „Universul Literar“. După mine, este cel mai bun săptămânal cultural. De ce? Cu altă ocazie. O BROŞURA interesantă este „Din limbajul mahalalelor“ a d-lui doctorand Valentin Gh. Chelaru, din Iaşi In ea sunt strânse forme de argot mahalagesc specific şi cuvinte obişnuite dar având cu totul alt sens in lumea periferiilor oraşelor. BULETINUL SOCIETĂŢII studenţilor în medicina veterinară (an V, Decemvrie 1937, Tip. Graiul românesc, Buc. 157 p.) Un buletin despre care ne-am mai ocupat. Revenim ca să subliniem sumarul bine alcătuit al acestei publicaţii. Un sumar plin de probleme de specialitate tratate, însă, în aşa fel ca să poată fi înţelese decât mai multă lume. In „Note” ni se dau date asupra activităţii Societăţii pe 1936-37. Un buletin bine alcătuit, datorită d-lor Manu Viorel şi Păcuraru Simion. A APARUT nr. 2 din „Buletinul institutului naţional de credit agricol“, publicaţie editată de Institutul naţional de credit agricol, de sub preşedinţia d-lui Gh. Cipăianu. Sumarul acestui număr cuprinde: Proprietatea mijlocie, de C. Garoflid; Fibrele textile naţionale, de Cicero Gordiu; Problema creditului în agricultură, de ing. I. Tudorică; Creditul agricol şi ţărănimea, de R. Nicolescu; Contribuţiuni la problema reorganizării creditului în România, de dr. I. C.; legea şi regulamentul titutului; ştiri în legătură cu activitatea institutului de credit agricol, etc . Redacţa, tr. Gen. Berthelot 15. TUDOR ARGHEZI: Cartea cu Jucării. (Ed. Cultura Naţionala, 1931, 212 p. 160 lei). Nu numai pentru că într’una din zilele săptămânii citeam „Bilete de papagal”, am tras din bibliotecă volumul elegant şi cu frumoase poze de Lucia Demetriade- Bălăcescu. Dar cartea d-lui Tudor Arghezi are darul de a fi mereu permanentă, mereu nouă. Aventurile şi poveştile lui Baruţu şi Miţura (astăzi, domnişoară mare...) te dispune. Dar ceea ce te încântă, te vrăjeşte este tocmai vrăjitoria autorului asupra cuvintelor. Tudor Arghezi este un stilist. Un stilist cauzat de o mare sensibilitate artistică. El îşi lucrează fraza. O face giuvaer. Asta, însă, nu înseamnă că noi putem să fim plictisiţi de fraza asta. Din contra, meşteşugitele întorsături te încântă. Te stăpânesc. O carte, pe care ori de câte ori vrei să fii fericit, o tragi din raftul vechiu al bibliotecii. * ANI, revistă de cultură armeană se publică sub îngrijirea eruditului d. H. Siruni. Colaborează cei mai de seamă indo-europenişti şi armenişti mondiali. In ultimul număr, printre alte studii, remarcăm articolul profesorului F. Macler, despre origina armenească a mitului lui Parsifal. VIBRĂRI, un volum de poezii semnat de d. I. O Suceveanul. Este editat de „Lanuri” (Mediaş, 1938). Un volum curat prezentat. Poezii bune, de profundă trăire, realizare estetică a dorului şi durerii. Dor de dragoste şi durere de ţară. „Culcă-ţi Ileana urechea pe pământ Să-mi asculţi inima cum toacă de utrenie Din aşteptări mi-a răsărit vedenie Cu faţa cernită ca de sfânt”. (Aşteptare) „In braţe leagănă turme de mioare Ce-i ling barba cu fire şoapte. Oltului trimite lacrimi ş şoapte Să le ducă ’n ţară, Dunări Scrisoare”i Negoiul) Aş putea reproduce arte strofă. O carte egală, tot timpul, în frumos. IN COLECŢIA „Luma slavă“ a apărut anul trecut la Brno „Momente dintr'o călătorie a S-S..S.R.“, scrise de V. Novak, Autorul vizitând Rusia Sovietică în Mai - Iunie 1937, nu povesteşte tot ceiact a văzut între hotarele imperiului roşu, ci redă unele impresii şi discuţii cu cetăţenii sovietici.aAmuleşte de scumpetea extraordinară din Rusia, de chipul cum se călăoreşte, despre viaţa în kolohozuri, despre ieslele copiilor Ş■ a. Atitudina autorului e critică; ştie să caute grija pentru educaţia copiilor şi nu ascunde impresia urâtă pe cari i-au făcut-o miliţienii sovietici. De teama acestora, cetăţenii sunt imizi şi fricoşi în faţa oricărui streit. LOUIS VEUILLOT, campionul ziaristicei catolice, a fost comemorat zilele trecute cu ocazia centenarului convertirei lui la catolicism. Ce interesante sunt luptele religioase în Franţa, atât pentru idee, cât şi pentru partid. De la reluarea ofensivei în literatură prin Le Génie du Christianisme, la campania zilnică in ziaristică a articolelor lui Louis Veuillot nu a trecut mult timp. Efectul luptei a fost însă surprinzător. O reînviere a crezului catolic, o reîntoarcere la vechile credinţe franceze, o constituire de partid de guvernământt. Până şi seminariile şi şcolile congreganiştilor se adăpau zilnic la izvoarele ideologice ale unui Lamennais, ale unui Louis Veuillot. Astăzi, după suflul nou postbelie, ideea, religioasă este în ascensiune. Partidul mai puţin. Dar, comemorarea unui adept al Bisericei mulţumeşte pe unul şi altul. LYDER SAGEN a publicat la Sao Paulo, în Brazilia, 1937, o carte întitulată: „Thomas Garrigue Masaryk 1850—1937”. Autorul e consul finlandez în oraşul amintit şi se dovedeşte un bun cunoscător al vieţii şi operii fostului preşedinte al Cehoslovaciei! E interesant cum în cele 38 pagini autorul a reuşit ca, fără date greoaie, să contureze personalitatea lui Masaryk din copilărie până la jurământul noului preşedinte, Ed. Beneş. Dar şi mai interesant este că de la o vreme s-ar putea spune că există o febră de a scrie despre fostul preşedinte al Cehoslovaciei. Cfef FEMEIA LA RĂSCRUCE — Limitele naturale ale feminismului. O prea interesantă broşură în care sunt cuprinse două conferinţe de specialitate. Una medicală, a d-rului Simion Cioran — alta juridică datorită d-lui Dr în Drept Ion Ţenchea. Prefaţa o iscăleşte d. Adrian Brudariu. Editura „Pruncea“ • Timişoara, 29 p. 30 lei. UN CONCURS LITERAR LA POZNAN. Societatea Sf. Wojciech din Poznan a fixat o serie de premii literare pentru cele mai bune producţuni ale anului trecut. Juriul compus din prof. T. Grabowski, cunoscut istoric şi critic literar prof. I. Stein, A. Szottowej, prof. A. Blazak, redactorul Cziedzierski, I. Kraszzewski şi M. Pachucki, examinând cele 260 opere, a acordat premiile după cum urmează: câte 4000 zloţi Zofiei Bogdanowicz pentru romanul său „Drumul spre Dangiel”, Wander Milaszewska pentru opera sa „Bogăţie’' şi lui Junusz z,niniecki pentru romanul „Mihail”. Un premiu de 2500 zloţi a fost acordat scriitoarei Eugenia Kobylinska Masiejewska pentru opera sa „Săptămâna Mare”. Scriitoarea Maria Poziomska a fost premiată cu 1500 zloţi pentru romanul „Cu târnăcopul spre soare”. Următorii scriitori au fost distinşi cu câte 500 zloţi: Maria Czezska Maczynska („S’a născut viaţa veşnică”), Eugenia Lukanin („Krzysko-Magnus"), M. J. Jelenska („Sabia ruptă”), Witold Bienkowski („Ultima vacanţă a lui Jan Szarecki”) şi Wanda Brzeska („Procesul din Ceynow”). „LATHATAR“, revistă maghiară de cultură, din Budapesta, redactată de poetul și omul de cultură Zoltán Csuka, a organizat în seara de 28 Martie, la Opera din Budapesta, o serată culturală iugoslavă. Orchestra mărită a Filarmonicei maghiare, a fost condusă de dirijorul Jugoslav Lovro Matachi. Presa budapesteană a acordat, din vreme, un interes deosebit acestei manifestaţii. LOC t.* Ciumníța.Vinteri I Aprilie 1938 întâlnirea cu Aron Ţogoi Intr’unul din vârfurile Înalte, între Piatra Craiului şi Codlea, este aşezată casa lui Aron Ţogoi, ţăran cu mintea şi cu sufletul întreg, aşa cum mai păstrează încă frumoasele noastre aşezări de munte. Om ca la 60 de ani, cu o figură de bronz, cu sprincenele expresive şi ochii vioi, scund dar cu pas sigur, Aron Togoi are toate Însuşirile unui om ales. Când l-am văzut pentru prima oară, stătea bătrânul în faţa casei sale înconjurată de mesteacăni, privind în zarea vânătă a Pietrii Craiului, Bucegilor şi Postăvarului. Era seară. Ne-a întrebat ce căutăm „pe vârfurile acelea pustii” şi ne-a poftit să stăm de vorbă. Ne-a povestit suferinţele lui din vremea răsboiului şi deportarea în Siberia. La sfârşit a cântat un cântec de jale. O voce mult prea puternică pentru vârsta lui a făcut să sune văile: „L-am făcut eu cu un om din Bănat; eu am potrivit vorbele şi el cântarea”. In cântec se exprima tristeţea depărtărilor şi dorul de ţară. La rândul nostru i-am cântat un cântec, unul din acelea cari au răscolit sufletul neamului pentru o ţară nouă. Când am sfârşit, ochii bătrânului erau umezi de apa sbuciumului lăuntric. „Mergeţi sănătoşi d-lor şi de mai veniţi pe locurile noastre întrebaţi şi de Aron Togoi”. In toamna trecută l-am întâlnit din nou pe nenea Aron. Era tare frământat şi se bucura că mai poate afla câte ceva despre mersul treburilor în ţară. Problema care 11 frământa era aceea a economiei: „O ducem greu d-le, muncim din zori şi până’n sară şi nu putem aduna nimic. Şi de vine darea s’a mântuit...” Şi explică mai departe: „găina se tot văita, unde pui nu mai găsesc, unde pui nu mai găsesc. Da cocoşu i-a răspuns: cum o să mai găseşti dacă faci în uşa al- tuia... Aşa e şi cu economia româ- nească, cum e şi cu ouăle găinii. Aia zis bine domnule?!” Un zâmbet i-a luminat figura până atunci întunecată. Aron Togoi se gândea la îndreptarea lucrurilor, se gândea la o lege nouă: „Spun oamenii vorbesc şi ei cum ştiu, că o să vie o lege nouă, o lege tare. Unii s’au mai speriat. Da ce ştiu ei. Eu am înţăles cum vine treaba şi le-am spus: da, se ridică o altă lege, vine o lege aspră aşa ca la Vlad Ţepeş, pentru leneşi şi pentru tâlhari. Cine are să se teamă de legea asta? Să se ridice că vrem să-l ştim!” Aron Togoi, omul de bronz din ţinutul Branului, mai dăduse un exemplu de judecată şi de omenie. Acum câteva zile, norocul ni l-a adus iarăş în cale. Cobora din vârful dealului şi mergea liniştit către biserică. Ne-am bucurat ca doi prieteni. — Când ai venit domnule? — Acum. — Şi când pleci? — Tot acum. Sunt pe la dv. la fugă. — Gândeam că mai putem sta la sfat o ţară. Cum mai e vremea? — E bine, e bine... — Inţeleg, înţeleg... Dumnezeu să vă ajute să puteţi îndura. Un schimb de priviri, o strângere de mâni şi a înţeles, aşa cum numai oamenii de felul lui pot să înţeleagă. Din locul nostru de adâncă durere, din obşteasca noastră viaţă de nemernicie, laşitate, necinste şi păcate, Aron Togoi ne apare ca un exemplu de viaţă superioară: întâlnirea cu acest ţăran înseamnă legătura cu judecata sănătoasă, cu fapta curată, cu sensul adevărat al lucrurilor, înseamnă cunoaşterea armoniei şi frumuseţii interioare, întâlnirea cu Aron Togoi este mai hrănitoare decât aceea cu oricare dintre conducătorii politici sau spirituali ai României de azi. Ernest Bernea CARNET PLASTIC Intre 2 şi 10 Aprilie va avea loc la San-Remo cea de a IV-a Expoziţie „Bienală” de Floricultură. Societatea Autonomă a Expoziţiilor de Flori din San-Remo a terminat lucrari premergătoare * In satul Frechtonovzi din Croaţia s’au găsit de curând cu prilejul unor săpături şase amfore pline cu monete romane de bronz. Acest mic tezaur cuprinde şase mii de piese datând din epoca împăratului Constantin. * Mâine dimineaţă va avea loc la Ateneul Român, vernisajul expoziţiei de pictură a d-nei Paraschiva- Popa.Frunză. Tot atunci se va inaugura şi expoziţia de pictură a d-lui arhitect Sterie Becu. * Pictorul I. Steurer îşi deschide expoziţia sa, mâine la Ateneul Român. Expoziţia pictorului Ioan Isac organizată la Timişoara, se bucură de un frumos succes. Mâine se închide expoziţia de pictură veche chineză şi japoneză, cu opere din colecţia d-lui Frank Gunther, ministrul Statelor Unite la Bucureşti, — de la Muzeul Toma Stellan. # Cu prilejul Expoziţiei Internaţionale de la Roma din 1941, veţi fi ancorat în portul Ostia, complect restaurat, cunoscutul yachit Elletra, care a aparţinut lui Marconi, cum aparat acum de guvernul italian. Pe acest vas, martor al atâtor scorniri geniale, se va organiza un mic muzeu plutitor ce va vizita toate porturile italiene la sfârşitul Expoziţiei Internaţionale. Trebue să amintim că astfel de muzee plutitoare mai au: Oslo, Pales (Spania) şi Portsmouth. * In cadrul festivităţilor ne vor desfăşura cu pruejul sărbătoririi marei catedrale de la Reims şi despre care am vorbit intr’unul din carnetele noastre se va organiza o expoziţie cu tezaurele de artă aparţinând „bisericei martire“ la „Musée de l’Orangerie des Tuileries. D. Paul Jamot,directorul Muzeului din Reims se va îngriji de această importantă manifestare. Se vor putea vedea tapiseriile „Serie du Roi“, „Vie de la Vierge“ şi „Miracle de Charny“; capetele sculptate de la Maison des Musiciens; portrete din Muzeul Oraşului şi mai multe piese foarte rare din depozitul lapidariumului, aşezat în vechea arhiepiscopie, năruită de proectilele germane în timpul marelui război Expoziţia va fi deschisă din luna Aprilie până în luna Iunie.