Dilema Veche, 2014 (Anul 11, nr. 542-554)

2014-08-14 / nr. 548

LA FAȚA TIMPULUI Rodica BINDER Din nou despre război La un veac de la izbucnirea Primului Război Mondial, la 70 de ani de la debarcarea aliaților pe coasta Normandiei, spre a izbăvi—cu un uriaș tribut de vieți omenești - bătrîna Europă de fascism, la un sfert de secol de la dispariția Cortinei de Fier, prezentul este zguduit de convulsii belicoase, mult mai puternic decît ne-am fi imaginat. Endemicele neliniști și vărsări de sînge din Orientul Apropiat au intrat din nou într-o fază acută, revoluțiile din lumea arabă au degenerat într-atît incit riscul unui dezechilibru de lungă durată în întreaga regiune, cu consecințe incalculabile și pentru Europa, se transformă sub ochii noștri în realitate. Și ca și cum toate aceste involuții nu ar fi suficient de grave și de nefaste, spectrul unui adevărat război bîntuie și la frontierele de răsărit ale Uniunii Europene. Conflictul ruso-ucrainean pare a prevesti o resuscitare a Războiului Rece, la exact cei 25 de ani care au trecut de la îngroparea lui. Crochiul neliniștitului prezent pe care-l trăim îi poate încuraja pe amatorii de analogii să reafirme că istoria se repetă. Poate nici nu ar greși prea mult, de vreme ce și unul din cei mai pertinenți cunoscători ai istoriei secolului trecut, politologul Herfried Mü­nkler, profesor la Universitatea Humboldt din Berlin, autorul unei epocale scrieri consacrate Primului Război Mondial, intitulată Marele război. Lumea între 1914 și 1918, scriere apărută în decembrie trecut, dă de înțeles că, deși căzut în relativă uitare, azi el pare mai actual ca oricînd. Intr-un dialog cu colegul său Stephan Schlak, între altele redactor al unei Reviste de istorie a ideilor, Herfried Mü­nkler argumentează de ce, pînă și în această clipă, Primul mare Război Mondial rămîne o provocare politică. Concomitent, întrevede însă și himerele unui neo-romantism politic, precum și reabilitarea noțiunii de război just, bun, drept, în dezbaterea iscată de utilizarea dronelor în operațiunile militare. Sub titlul ,„Animalele de jertfă au devenit tot mai puține“ („Die Opfertiere sind knapp geworden“), numărul 21 al revistei semestriale a Fundației Culturale Federale, un număr tematic consacrat Primului Război Mondial, include și interviul cu Herfried Müinkler, realizat de Stephan Schlak. In cele ce urmează, prezentăm traducerea integrală a dialogului. Stephan Schlak: De ce încă și astăzi Pri­mul Război Mondial reprezintă o provocare politică? Herfried Miinkler. El rămîne o provo­care politică fiindcă, de fapt, nimeni nu l-a vrut. Acest război este cu totul diferit de cea de-a doua conflagrație mondială. Analiza lui, de pe poziții teoretico-politice, este cumplit de plictisitoare: ea se concentrează asupra a doi, trei actori politici și asupra sinistrelor lor intenții. Primul Război Mondial este re­zultatul interacțiunii mai multor actori, în linii mari bine intenționați, avînd însă țeluri diferite. De aceea persistă întrebarea: se mai poate repeta așa ceva? Totuși, acest război ne apare, la prima ve­dere, ciudat de îndepărtat. Entuziasmul beli­cos, emfaza naționalistă, cultul eroismului îl apropie mai degrabă de războaiele secolului al XIX-lea, decît de zonele de conflict și de răz­boaiele asimetrice ale prezentului. Firește că ne desparte de acest război un veac îndelungat. Dar ceea ce este senzațional e modul în care el a devenit un factor de ac­celerație. Cînd, în 1914, unitățile s-au a­­vîntat în luptă atacînd masivele formațiuni de infanterie, ele au urmat un model com­parabil încă cu cel al războaielor de eliberare. Dar cel tîrziu la Verdun, în primăvara anului 1916, aspectul soldaților, stilul de luptă, tactica infanteriei se modifică vizibil. Acest război, pe de o parte, ne trimite înapoi în timp, cam pînă în anul 1812, pe de altă par­te, deja în plin secol XX, începînd de la căș­tile de oțel și tancuri, pînă la avioanele de vînătoare și bombardiere. Merită pomenit că în războaiele care au dus la destrămarea fos­tei Iugoslavii au ieșit din nou la iveală, schematic, faliile din 1914: francezii au tins să divulge sîrbilor planurile ONU, vrînd în acest fel să împiedice ca influența Germaniei să ajungă din nou la vechile frontiere mili­tare ale Austriei. In contextul actual, spațiile postimperiale din Orientul Apropiat și Mij­lociu sînt cele care ne-ar putea da nouă, eu­ropenilor, de furcă. Germaniei, ca putere în mijlocul Europei, îi revine o copleșitoare in­franceză, din 1789. Sîntem confruntați cu o evoluție din care nimeni nu poate deduce în ce fel pretențiile maselor arabe pot fi satis­făcute în spațiul în care ele trăiesc. Simplul fapt că, la numai un an de la accesul lor la putere, Frații Musulmani eșuează din pri­cina unor probleme economice, dă deja reala măsură a dificultăților. Dar simultan, indică ce va veni peste noi. Necazul este că europe­nii și-au pulverizat resursele materiale pe Era aproape neverosimil ca, în Europa, secolul XX să fi fost lipsit de războaie, portanță, care însă nu mai este de natură militară, ci economică. Și nu din senin, în ță­rile din sudul Europei, de la stînga pînă la dreapta spectrului politic, se vîntură imagi­nea unei Germanii ostile. Tot ațintindu-ne privirile spre țările-pro­­blemă din flancul meridional, Grecia, Cipru, am scăpat din vedere periferiile, realmente ex­plozive politic: Orientul Apropiat și Mijlociu. Speranțele de democratizare, legate de așa-nu­­mita Arabesiune, s-au cam spulberat. Recurgînd la termenul Primăvara Arabă, spre a desemna o revoltă preponderent vio­lentă, am proiectat asupra evenimentelor o blîndă și romantică lumină primăvăratecă. Procedînd astfel, am ignorat componenta a­­menințătoare a dinamicii acestei revoluții. Semantica a ocultat brutalitățile, deși ar fi trebuit să se știe că ne vor sta în față ani de violențe și instabilitate, cum s-a întîmplat, nu în revoluția germană din 1989, ci în cea propriile țărmuri mediteraneene, spre a-i salva pe greci, pe ciprioți și pe alții. Iar acum nu mai sînt în stare să cumpere timp, în stil mare, pe țărmurile de vizavi, ceea ce ar pu­tea atenua violența procesului revoluționar. Dacă însă componentele sociale și politice ale acestui proces converg, revoluția devine ca­­taclismică: modelul evoluției ei nu mai este anul 1989, ci anul 1789. In retorică, Primul Război Mondial se pa­re că și-a pierdut rolul de argument politic, cel puțin în Germania. Energiile morale și cele fi­­lozofico-istorice au fost, în mare măsură, ab­sorbite, în perioada postbelică, de al Doilea Război Mondial. Ceea ce afirmați despre Germania este valabil, într-un mod dramatic, pentru Rusia, unde memoria Primului Război Mondial a dispărut cu totul, îngropată de Războiul Ci­vil din 1922 și apoi de Marele Război de Apă­rare a Patriei, adică de al Doilea Război Mondial. Nu avem voie să uităm că, pentru o zonă europeană, între Helsinki, Varșovia și Praga, Primul Război Mondial a fost în­ceputul unei renașteri naționale. Dacă pri­vim spre apus, situația este cu totul alta. Pri­mul Război Mondial rămîne Marele Război, perspectiva asupra acestui prim război, prin dispariția ultimilor martori ? Războiul s-a istoricizat într-un mod dra­matic. Ceea ce nu exclude existența a nume­roși subiecți care dispun de o memorie mij­locită a acestui eveniment. Eu însumi, în co­pilărie, am stat mult cu bunica. Ea mi-a po­vestit adesea despre logodnicul ei, căzut pe front undeva în Galiția, în 1917. Acest unchi a fost pentru mine un personaj foarte pre­zent. La fel ca și căpița de fin din Galiția. A­­colo compania lui a fost lovită din plin de ti­­rurile artileriei inamice. Cît de previzibil a fost acest război, în sens eminamente istorici A dispus la acea vreme și de un plan El Sau a fost acest război, la în­ceput de secol, inevitabil, menit să răcorească impulsurile belicoase? Era aproape neverosimil ca, în Europa, secolul XX să fi fost lipsit de războaie. Ar fi putut exista războaie de felul celor din seco­lul al XIX-lea, cînd conflictele rămîneau lo­cale, cum s-a întîmplat în războaiele din Bal­cani, la începutul secolului. S-ar fi putut ca, fără confluența conflictelor din Europa de Sud-Est cu rivalitățile Europei occidentale, efectele cataclismice să nu se fi produs. Dacă războiul nu este privit ca incontumabil, și dacă ne gîndim la monstruoasele coincidențe care au jucat un rol în declanșarea și deru­larea lui, ajungem la următorul rezultat: ca­racterul cu adevărat dramatic al secolului XX constă în aceea că evoluția lui a fost de­terminată de o succesiune de calcule greșite și decizii eronate. Un plus de clarviziune, strategii mai abile, mai puțin romantism po­litic ar fi făcut ca totul să fi decurs altfel, bu­năoară ca războiul să se fi terminat în toam­na anului 1914. Desigur că astăzi ipoteza nu este ușor acceptabilă. Dacă ne limităm doar la istoria atentatului de la Sarajevo, desco­perim o înșiruire de coincidențe și neglijențe. Ciudat este și cum de atentatorul a putut Primul Război Mondial rămîne Marele Război. Sistemul german de a numerota cele două conflagrații cu cifre romane, I și II, a fost ac­ceptat cu mari reticențe. Pierderile franceze între 1914 și 1918 au fost imense, chiar și ce­le britanice au fost duble, față de cele prici­nuite de al Doilea Război Mondial. Pentru Franța și Anglia, așadar, Marele Război, ca­re a decimat o întreagă generație, este cel mai determinant eveniment al istoriei recen­te. Ernst Jünger (scriitorul a murit la vîrsta de 102 ani, n.t.) le arăta vizitatorilor săi cas­ca de oțel ciuruită de gloanțe, pe care a pur­tat-o el însuși, în tranșee. Cum se modifică apăsa pe trăgaci. Pur și simplu, de necrezut! Entuziasmul pe care ideea de a merge la război l-a declanșat în 1914 a cuprins întreaga Europă. Cum de a fost posibil ca, în acea epocă burgheză, marele sacrificiu pe cîmpul de luptă, marea furtună purificatoare a războiului să fi suscitat atîta încîntare? Un motiv esențial a fost sleirea conștiin­ței progresului tehnic. Ceea ce explică și efec­tul derutant produs de spectacolul Le Sacre du Printemps, a lui Strawinsky, la Paris, în 1913, în locul progresului, se insinuează ideea regenerării prin marele sacrificiu, or­dinea neputînd fi garantată și restabilită de­ Herfried Mü­nkler HERFRIED MÜNKLER DER GROSSE KRIEG DIE WELT 1914-1918 Anul XI • nr. 548 • 14-20 august 2014 • DILEMA!

Next