Dilema Veche, 2014 (Anul 11, nr. 542-554)
2014-08-14 / nr. 548
Igor dă un șut în conserva goală. Reușește să o salte peste marginea tranșeei și să o zvîrle cam treizeci de metri mai încolo, aproape de adăpostul inamicului. De acolo, Svetlan îi zbiară o înjurătură de mamă, apoi se ridică peste parapet și sloboade cam jumătate de încărcător de AKM în cutia goală. Apoi se duce, o ridică, să vadă cîte gloanțe a nimerit. Citește cu glas tare inscripția de pe cutie: „Pork meat. Mode in EU.“ „Băi, v-ați dat în mă-ta! Aveți mîncare ca lumea, nu ca noi!“ Igor îi zice că îl invidiază degeaba. Era ultimul transport. De săptămîna viitoare, o să vină numai conserve d-alea naspare de șprot de Siberia. Din cele mai ieftine, s-a zis lu’ unu’ de pe partea rusească a graniței, de la depozit. Igor și Svetlan sînt veri de-al doilea. Chipurile. Igor ar fi cu rușii, văr’sa ar ține cu Kievul. Fac parte din două plutoane care mimează că se luptă de mama focului. Mai bine așa în alte localități, primprejur, au apărut tot soiul de venetici de prin Lvov sau Donețk și se omoară între ei de-adevăratelea. Igor avea dreptate. Guvernul rus a anunțat ritos că va stopa importurile de produse alimentare din țările Uniunii Europene, în parte, ca răspuns la setul de sancțiuni impuse la Bruxelles ca urmare a conflictului din Ucraina. Autoritățile sanitar-veterinare rusești au găsit însă și varii defecte de calitate, care ar pune în pericol sănătatea consumatorului moscovit! Nu vom sta să analizăm pericolul reprezentat de alimentele produse în UE, pentru sănătatea rușilor. Ar însemna să ne cufundăm în ridicol. Să nu uităm, însă, că acum cîțiva ani și România a invocat prezența nu știu cărui „parazit de Gabriel GIURGIU euroskepsis Unde dai și unde crapă lalea“, pentru a-i șicana pe olandezi, cîndva, cu ocazia unui set eșuat de negocieri Schengen. Președintelui Băsescu i s-a spus, cu acea ocazie, că „așa ceva nu se face“, că este total lipsit de eleganță. „Așa ceva fac doar rușii, nu-i frumos!“ Putin folosește, de multă vreme, argumente scoase de pe la Autoritatea pentru Protecția Consumatorului, pentru a-i sîcîi pe producătorii occidentali (cu cei din Moldova, Georgia și Ucraina, există deja o rutină a acestor embargouri). Să presupunem că Rusia nu va mai importa carne, mezeluri, conserve de vită, legume sau vin din UE. Începînd de a doua zi, acestea vor trebui înlocuite cu produse similare, aduse probabil din China. Hu! Tare aș vrea să văd figurile moscoviților pricopsiți, încercînd să dea un proscluto de Parma pe o șuncă produsă pe lîngă Shanghai! Nu poți nici la beție să compari calitatea mîncărurilor produse în Europa cu cea a chinezăriilor. Nașol va fi și cînd vor dispărea șampania și whiskey-ul originale! Vor rămîne doar pe votcă. Trist pentru numeroșii nouveau rnde localnici, imaginezi așa ceva pe termen mediu, mă tem că va exista oarecare supraofertă. Ce zice teoria că se întîmplă în asemenea cazuri? Ei bine, ar trebui ca prețurile să scadă. Ce Dă fuga la Bruxelles, evident! Impactul asupra Europei va fi interesant. Rusia este (era) o piață scumpă, ceea ce permitea obținerea unor profituri bunicere și menținerea unor prețuri mari, și în supermarketurile din Paris, Londra, Madrid sau Berlin. Dacă dispar vînzările rusești, pînă la găsirea unei piețe alternative cam greu să face fermierul comunitar cînd veniturile îi sînt amenințate? Dă fuga la Bruxelles, evident! Pune presiune pe Comisie. Cere subvenții mai solide. Din umbră, procesatorii îl vor susține. Pînă la urmă, după mii de ore de negociere în Consiliu, după rapoarte trecute în zeci de lecturi prin comisiile parlamentului, după trialoguri discrete, pariez că agricultorii europeni vor cîștiga un oarece, cît să își mențină (oarecum) siguranța zilei de mîine. România nu este afectată în mod direct. Exporturile alimentare spre Rusia erau insignifiante. S-ar putea însă ca puternicele corporații occidentale într-ale producției de salamuri, conserve și cîrnați să încerce să îi concureze pe arde ai noștri, prin prețul la raft, la noi, în România. Și rău că va fi interesant. Pentru noi, consumatorii, evident! vor trece alene „la inamic“ în tranșee. Ii dă o țigară lui Svetlan. Din aia bună, locală, fără timbru. Ieftină. Vezi? Se poate trăi și fără UE și mofturile ălora... Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR. TALC-SHOW ready tminy „Cînd țipătul gîștelor sălbatice înceta, auzeam «piei»-ul argintiu al scoicarilor. Izbiturile metalice ale scorțarilor prin frunzișul nothofagilor se armonizau cu șuieratul subțire al nagîțului. Din adîncurile pămîntului răzbăteau pînă la mine ciocăniturile înfundate ale miilor de tucutuco, ce-și săpau harnici galeriile lor subterane. Peste tot vacarmul se ridica însă «tinktink»-ul insistent al Bandurliei.“ Emil Racoviță, Spre sud, Editura Tineretului, Colecția „Știința învinge“, 1958 n fiecare vară (mai spre sfîrșit), este în vogă regretul (public sau particular) după banii de concediu, aruncați (în concediu), pe servicii de calitate îndoielnică, dar cu costuri absolut aberante. Pentru consolare, m-am gîndit să vă ofer descrierea unei zile de vacanță la mare (la ocean) a unui american care (foarte probabil) n-a auzit în viața lui de Marea Neagră și cu atît mai puțin de perlele turismului românesc, Mamaia ori (pe vremuri) Neptun. Este vorba despre lingvistul și scriitorul Bill Bryson și textul său „„ Day at the Seaside“/ „O zi la mare“, cuprins în volumul Notes from a Big Country /însemnări dintr-o țară mare (1998). Menționam atît cartea, cît și autorul - la prezentul discontinuu de săptămîna trecută și mă gîndeam să rămînem, așa-zicînd, „în temă“. Să luăm lucrurile treptat, one step at a time - cum spun americanii înșiși. Așadar, mai întîi, protagonistul e trezit cu noaptea în cap de soție, printr-un procedeu pe cît de dur, pe atît de eficient - o palmă zdravănă pe spate. „Am o idee“, spune ea hotărîtă. „Hai să conducem trei ore pînă la ocean, să ne dăm jos hainele de pe noi și să petrecem toată ziua în nisip“. „De ce?“, întreabă Bryson încă buimac. „Ca să ne distrăm“, continuă femeia netulburată. „Nu prea cred că o să ne distrăm“ - replică însă scriitorul -, „oamenii sînt stînjeniți cînd îmi scot cămașa în fața lor. Eu însumi simt un mare disconfort...“ „Nu-i adevărat“, se otărăște consoarta, părînd să nu cedeze, deși cuvintele ei seamănă mai mult cu o prelungire monologică a descrierii implacabilei călătorii, din mintea lui Bill. „Vom avea nisip în păr. Vom avea nisip Codrin Liviu CUȚITARU prezentul discontinuu La plaja 9 in America în pantofi. Vom fi arși de soare și de vînt. Cînd ne vom plictisi de stat, putem intra în apa atît de rece, încît practic ne va răni. Iar la sfîrșitul zilei vom porni spre casă, aidoma celorlalți 37.000 de oameni prezenți pe plajă și vom intra într-un asemenea ambuteiaj, încît nu vom fi în stare să revenim înainte de miezul nopții. Atunci voi avea neîndoios ocazia să fac observații răutăcioase asupra stilului tău de a conduce mașina, iar copiii își antisolară și o pungă cu chiloți curați (pentru fiecare), în cazul în care vreun accident ar impune vizita intempestivă la Spitalul de Urgențe. Pe lîngă toate, se mai găsește un modest pachet cu sandvișuri. Jimmy, mezinul familiei, își somează părintele din primele clipe: „Tată, vreau o înghețată, (...), un set de jucării pentru nisip Deluxe, un hotdog, bomboane, (...), echipament de scufundare, o barcă pneumatică, o pizza cu brînză, (...). Vom avea nisip în pantofi. Vom fi arși de soare și de vînt, vor petrece timpul luptîndu-se cu obiecte ascuțite. Ne vom distra nemaipomenit.“ „Niciodată, categoric nu“, conchide ferm capul familiei. Tocmai de aceea, trei ore mai tîrziu, întregul clan își întinde rogojinile pe plaja Kennebank din Maine, unde — constată autorul - investițiile turistice sînt minime. Nu vezi — cît cuprinde privirea - centre comerciale, locuri de închiriat umbrele și șezlonguri sau orice alt accesoriu de atracție sezonieră. E drept - adaugă Bryson, sutele de oameni deja instalați în nisip par să aibă tot ce le trebuie (Amundsen s-a dus la Polul Sud, în mod cert, cu mai puține provizii decît ei). Doar familia lingvistului, pe lîngă faptul că e albă ca favoriții lui Moș Crăciun, nu posedă obiecte de plajă impresionante. Două-trei prosoape de baie, o cremă și o toaletă.“ „Jimmy“ - răspunde Bill resemnat - „nu cred că au toate aceste lucruri aici.“ „Bine“ - încuviințează băiețelul, „dar de toaletă chiar am nevoie.“ Problemă mare! Nici un WC prin împrejurimi. Aparent, cel mai apropiat se află în Kennebankport, un orășel situat la cîțiva kilometri de plajă. Cei doi - tată și fiu — pornesc cu mașina, în disperare de cauză, spre mica pată de civilizație urbană, într-un univers fundamental sălbăticit. Copleșiți de trafic, parchează foarte departe de centru și încep să alerge în căutarea unei toalete. Cînd, în cele din urmă, o găsesc (vorba vine în realitate, hotărăsc să considere toaletă zidul din spate al unei farmacii), micul Jimmy nu mai are nevoie de ea. Revenind pe plajă, după cîteva ore, scriitorul constată cu stupoare că a mai rămas doar un sandviș, și acela pe jumătate mîncat. Ca să fie tacîmul complet, în timp ce Bill înfulecă hămesti această rămășiță alimentară, una dintre fiice văzîndu-i strigă voioasă: „Uite, mama, tata mănîncă sandvișul pe care l-a molfăit cîinele acela!“ „Nu te îngrijora“ - intervine calmă doamna Bryson. „Era un setter irlandez. Sînt așa de curați...“ Autorul nu-și mai amintește exact restul zilei. Știe doar că a ațipit puțin, suficient însă pentru a se prăji atît de tare, încît un dermatolog - aflat și el la plajă - l-a invitat, peste o săptămînă, la o conferință medicală din Cleveland, pe post de mostră anatomică. Familia pierde cheile mașinii și le găsește peste vreo două ore iar Bryson este mușcat de setter-ul irlandez, întors să-și termine sandvișul. Ajung acasă abia noaptea tîrziu, după un ocol pe la granița canadiană și o traversare abruptă a întregii Pennsylvania. „Minunat!“ exclamă doamna Bryson fericită. „Trebuie să facem asta, din nou, foarte curînd.“ Ceea ce i se pare îngrozitor scriitorului e faptul că soția sa chiar crede ceea ce spune. Eu întreb doar atît: ei, ce ziceți despre capra vecinului transatlantic? Parcă, uneori cel puțin, arată mai slăbănogită decît țapul nostru mioritic. Codrin Liviu Cuțitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universității din Iași (Catedra de Engleză). Cea mai recentă carte publicată: Istoreme, Editura Institutul European, 2009. Anul XI • nr. 548 • 14-20 august 2014 • DILEMA!