Dilema Veche, 2014 (Anul 11, nr. 542-554)

2014-08-14 / nr. 548

u­nul dintre momentele cele mai grele din viața de părinte mi se pare acela cînd te confrunți cu faptul că fiul/fiica ta a făcut o greșeală imensă, una care i-ar putea influen­­ța/schimba decisiv viitorul: a început să consume droguri, și-a început viața se­xuală (și are, eventual, un copil) la o vîrs­­tă nepotrivită, s-a implicat într-un antu­raj cu porniri infracționale etc. Momen­tul în care te întâlnești cu viața ascunsă a copilului tău, cu partea ei de umbră, moment de mare încercare pentru rela­ția părinte - copil, aduce cu sine, firesc, mai curînd emoții puternice, decît decizii raționale: frustrări (nu o să ajungă acolo unde am visat, nu mi-a ascultat sfatu­rile), teamă (sînt pus în fața faptului con­sumat, iar consecințele sînt de negestio­nat), sentimente de vinovăție (n-am fost un părinte bun), furie (mă simt neputin­cios în fața greșelilor lui) etc. Pe nenumărate căi de informare - cărți, dezbateri, traininguri, Internet etc. -, sîntem instruiți asupra felului în care putem preveni derapajele celor a­­flați în grija sau educația noastră, cum să-i ascultăm și cum să-i corijăm, cîtă li­­bertate și cîte restricții să le acordăm, cînd să negociem și cînd să fim fermi etc. Aplici sfaturile, respecți dozarele, atît cît ești în stare. Dar destinul unui copil nu e o sumă de rețete miraculoase care, oda­tă aplicate, dau conturul real al desăvâr­șirii. în viața oricărui copil, ca și în viața noastră, există momente nefaste, decizii pripite, puseuri emoționale, impulsuri și STILURI . STILOURI Maria IORDĂNESCU lasă-ți copiii să vină la tine De unde începe drumul spre­­ tentații greu de stăpînit, neatenție etc. Toate acestea nu se pot „rezolva“ prin prompte prescripții de cabinet. Ce faci, deci, cînd afli că fiica ta de 13 ani și-a început viața sexuală? Sau că fiul tău a devenit dependent de droguri. Sau, încă minor, a lovit mortal un amic, după o ceartă zdravănă, întrebările par să nu aibă nici un răspuns: Ce se va întîmpla cu copilul meu? In ce fel să îl ajut? Cum rezolv problema? De unde încep? Care este primul pas? Aceste întrebări și cli­­pele intens emoționale care le însoțesc nu-s deloc ușor de trecut, fiindcă nu exis­tă tratamente generale, terapii cu efect de panaceu. Fiecare caz are un trecut în­cărcat de istorii particulare, un prezent desfășurat în condiții specifice și un vii­tor imprevizibil în unicitatea lui. Sînt pași mari de făcut: trebuie să îți lași la o parte temerile, frustrările, deziluziile, vinovățiile, ca să le poți gestiona pe cele ale copilului tău. Să îți înfrunți prejude­cățile, comoditățile, iritările, ca să găsești o soluție. Să știi să asculți, înainte de a vorbi, de a emite decizii sau de a stabili vinovății. Să reflectezi la ceea ce pînă mai ieri credeai că e bine sau rău în edu­cația pe care i-ai dat-o. Dar mai ales, să nu uiți că, în fața ta, este un copil nesă­buit, neajutorat, înspăimântat, care are nevoie, mai mult ca oricînd, în ciuda răz­vrătirii lui, de iubirea ta necondiționată. Sînt mulți părinți care se confruntă cu astfel de probleme. Iar dacă unul din­tre ei m-ar întreba unde s-ar putea duce să primească un ajutor, un sfat, o idee, despre cum ar putea depăși problema, n-aș ști foarte bine unde să îl trimit, în afara unor ședințe de psihoterapie lungi și destul de costisitoare. Sau a cîtorva or­ganizații umanitare și de asistență socia­lă. Prea puțin, însă, pentru cîtă treabă este de făcut, a a­r fi nevoie de o mai mare preo­cupare instituțională, pentru a 1 1 ieși în întîmpinarea acestor si­tuații, de cabinete specializate, în care să se ofere consiliere, îndrumare, suport. De instituții pedagogice, terapeutice, me­dicale sau juridice, care să ofere asistență bazată pe profesionalism și experiență. Instituții care să nu focalizeze doar asu­pra prevenției, ci asupra crizei deja de­clanșate, astfel încît părinții să întrevadă ce pași sînt de făcut pentru fiecare pro­blemă în parte. Cu alte cuvinte, de unde să înceapă drumul pentru a-și ajuta co­pilul. Astfel, biografia copiilor încercănați de greșelile lor se va reduce la patru rân­duri de ziar, cu imagini șocante, care vor ține prima pagină, doar o zi. Maria Iordănescu este psiholog. A­m văzut de curînd And So it Goes (Rob Reiner, 2014), o co­medie romantică în care, în sfâr­șit, îl putem vedea pe Michael Douglas. Nu se joacă în România încă, dar va veni și la noi, cu siguranță. Michael Douglas a fost actorul „tine­reților mele“, dacă e să găsesc un termen banal pentru anii ‘90, în care el era sta­rul filmelor mele preferate de atunci. In­­cepînd cu mai vechiul Romancing the Stone (Robert Zemeckis, 1984), în care juca alături de o altă actriță dragă mie, pe care nu am mai văzut-o de mult în­tr-un film, și anume Kathleen Turner, continuînd, tot alături de ea, cu savu­rosul The War of the Roses (Danny de Vito, 1989), ajungînd la legendarul Basic Instinct (Paul Verhoeven, 1992) și cul­­minînd cu preferatele mele antiutopii privind societatea de consum - Falling Down (Joel Schumacher, 1993) și The Game (David Fincher, 1997), precum și cu inteligentul Traffic (Steven Soder­bergh, 2000, cîștigător al Oscarului pen­tru cel mai bun film, în 2001). De atunci încoace, l-am mai văzut, cred, doar în Last Vegas (Jon Turteltaub, 2013), unde nu m-a convins. And Lo­st Goes e un film „ușurel“, dar plăcut. Iar Michael Douglas de aici mi-a adus amin­te de cel din vremurile lui bune. Poate și pentru că joacă alături de Diane Kea­ton, pe care nu poți să n-o placi, indife­rent de manierismele ei. Filmul urmează, desigur, o rețetă. Dar, în ce mă privește, rețeta potrivită pentru vremea... vîrstei a treia. Și a­­ laromiza POPOVICI bazar Michael Douglas și utopiile vîrstei a treia nume, cea a unei combinații între împli­nirea profesională, cumva mai foft la anii bătrâneții, cea personală (o relație mai serioasă, nu neapărat pasională) și, evident, cea familială, dar și una mai largă, comunitară. Tocmai accentul pe comunitate e ceea ce mi-a plăcut. Am mai întîlnit so­luția asta pentru vîrsta a treia și în alte filme pe aceeași temă, precum The Best Exotic Marigold Hotel (John Maden, 2012) sau Et si on vivait tous ensemble? (Stephane Robelin, 2011). Acolo, partea familială era cumva lăsată deoparte, în favoarea recuperării unor laturi neîmpli­nite din trecut și a redescoperirii iden­tității personale ori profesionale. Aici, personajul Oren Little, interpretat de Michael Douglas, își recuperează și fa­milia pierdută: fiul pe care abia acum îl descoperă, de fapt, și despre care avea, pe nedrept, o părere greșită, și nepoata, pe care tot acum o cunoaște. La care se adaugă idila lui cu Diane Keaton, nu la fel de pasională ca cea din­tre Meryl Streep și Alec Baldwin, din sa­vurosul II­I complicated (Nancy Me­yers, 2009), dat fiind că este vorba de o altă vîrstă: una în care partenerii de via­ță (vieții precedente...) sînt morți și în­gropați, la propriu, și supraviețuitorii lor sînt obligați să se descurce fără ei. Leah (Diane Keaton) este eroina pozitivă care reușește să îl „reformeze“ pe micul, apa­rent, la suflet, Oren Little. Tot ea își construiește o carieră de cîntăreață la bătrânețe, făcîndu-și auzită vocea frumoasă printre plînsete (care ne aduc aminte de plînsetele ei din So­mething’s Gotta Give - Nancy Meyers, 2003) rememoratoare ale trecutului. Leah reușește să devină cîntăreață, iar Oren­­ să fie un agent imobiliar lipsit de prejudecăți, măcar pe ultima sută de metri a activității sale. Personajul lui e conturat drept plin de toate limitele și prejudecățile posibile: rasiste, etnice, legate de vîrstă, de copii... par­că nu e vorba de un personaj cu adevărat „rău“ (în sensul sv strict maniheist din basme), ci doar dezamăgit și acrit de diverse întîm­­plări: un răutăcios circumstanțial, capa­bil, însă, de a fi transformat și reformat. Ceea ce se și întîmplă în cuprinsul fil­mului. Intr-un mod simplist, dar opti­mist, lăsîndu-ne, în final, cu un bineve­nit gust dulceag. Imaginea casei. Little Shangri-La, un loc fermecător fără să fie prea alam­bicat ori luxos, în care locuiesc persona­jele filmului, și bătrâni, și copii, și oa­meni de culoare, pînă la urmă în ar­monie, este un clișeu benefic, pe care, eu una, mi-l doresc, dacă nu pentru uma­nitate, măcar pentru o comunitate mi­că din care sper că voi face și eu parte, măcar la bătrânețe. Selma IUSUF legende urbane Zenul și îngrijorarea - săgeată nu poate fi lansată decît dacă mai­­ întîi este trasă puțin în spate. Cînd viața ^ ^ __­ te trage înapoi prin intermediul difi­cultăților, imaginează-ți că urmează să te lanseze spre ceva măreț!“ Ee? îndeajuns de motivațional pentru toți? îndeajuns de lemnos limbajul? Am găsit citatul menit să scoată lu­mea din depresie pe un site care se prezintă a fi spe­cializat în „dezvoltare personală“. N-o să credeți cîte pu­teți găsi acolo. O să aflați că e foarte important, de pildă, să vă vizualizați, pur și simplu, scopul pe care-l aveți de atins. Vi se dă și exemplul lui Arnold Schwarzenegger care povestește cum și-a vizualizat el mușchii în timp ce ridica 10 tone în repetări de cîte o mie, și uite unde a ajuns, în principiu, ar trebui să te înconjori numai de oa­meni pozitivi, să-ți hrănești visurile (puneți dumneavos­­tră, vă rog, ghilimelele acolo unde simțiți nevoia­, să-ți mai cobori standardele, să scapi de telefon, să renunți la obiective, să nu te mai analizezi atîta și să-ți stabilești o limită de venit. Adică să spui — „eu pînă la suma asta vreau să cîștig, nici un leu mai mult.“ Dacă aplici toate sfaturile astea, ai toate șansele să devii o imitație proastă de guru budist, să-ți pierzi con­textul și locul de muncă. Odată cu asta bănuiesc că-ți vor stabili alții o limită de venit rezonabilă, precum ajutorul de șomaj. Nimic de zis, în principiu, într-o lume ideală, astea-s niște sfaturi tare drăguțe, ba multe sînt chiar de bun-simț, și bănuiesc că, din cînd în cînd, multora dintre noi le face bine să li se aducă aminte să mai respire, să-și iubească aproapele și să fie perseverenți. Dar sigur că toată industria asta motivațională care înseamnă cărți scrise, site-uri, congrese, conferințe, se­­minarii, tabere, promoționale diverse și alte asemenea se adresează ălora care au mult timp de omorît, nu dis­peraților. Iar din sfaturi se fac și vedete, și bani grămadă. Am stat, zilele trecute, de vorbă cu un tînăr zugrav-in­­stalator-cărător de materiale cu cîrca. O să ziceți că ăștia fac mulți bani. Nu toți, iar munca lor e pe deșeratelea. Am cărat și eu cîteva cutii de gresie pînă la etajul doi, la 40 de grade afară. Nu. N-a fost bine. Tînărul ăsta îmi povestea cum a lucrat la izolarea unor blocuri, cum e să stai cu orele în soare pe schele după ce ai descărcat un camion de glet, și cum e să fii luat de patron să-i faci lu­crări pe doi lei în casa ăluia de la munte. Păi, spune-i acestui tînăr să se înconjoare de persoane pozitive, ce nai­ba. Că d­ aia are greutăți în viață, că nu-și hrănește vi­surile. Ba și le hrănea. Omul mi-a zis că visul lui e să fie șofer, își hrănea chiar zdravăn visul, dar­­ ce să vezi - tot nemulțumit era. Dar poate nu-și stabilise un pla­fon pentru banii de cîștigat, să zică, gata, o mie de lei pe lună, nici un leu în plus. Iar tot ce-i va veni peste mie va fi, evident, răsplata dezvoltării personale pentru in­dividul ascultător și zen. Sfaturile astea sînt - ziceam - pentru cei cu mult timp de omorît și cu gărgăuni în cap. Pentru ăia care în­torc banii cu lopata și-i pot tasa cumva în saci, pînă la o limită de cîștig. Zugravului cu care am vorbit, nu-i fo­losesc la nimic. Mie, nici atît. Doar cînd aud îndemnul „gîndește pozitiv“ mă apucă furia. Există oameni care s-au născut îngrijorați, iar eu sînt unul dintre ei. Deci, nici un folos. Problema e că sfatoșenia asta de doi lei se întinde ca plaga și reușește să lase mute de admirație o grămadă de persoane cu suflet sensibil. Există deja cîțiva celebri împărțitori de mesaje inspiraționale pe Facebook și pe bloguri. Există conferințe și vorbitori specializați care bat capitalele lumii. N-ar deranja totuși pe nimeni dacă n-ai ajunge să te împiedici de atîta înțelepciune de bodegă, la fiecare pas. N-ar deranja pe nimeni dacă chiar ar ajuta pe cineva. Căci, oameni buni, n-am văzut per­soane mai egoiste decît alea care se străduiesc să se dez­volte personal. Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM. DILEMA • Anul XI • nr. 548 • 14-20 august 2014

Next