Dimineaţa Copiilor, 1924 (Anul 1, nr. 1-46)
1924-03-02 / nr. 1
PAG. „DIMINEAŢA COPIILOR" BOALA LUI COREL !— Unchiule, ia mai spune-ne o poveste! — O poveste cu zmei şi cu balauri, îndreaptă vorba Nicuşor, care stă călare pe genunchiul meu cel drept. — Ba una cu zâne şi cu Ileana Cosinzeana,stărue Silvia care mă tot trage de un nasture dela haină. Şi nu e chip ca neastâmpăraţii copii să se potolească şi să-mi dea pace. Eu însă încrunt sprâncenele, fac pe supăratul şi le zic: ia mai slăbiţi-mă cu poveştile şi cu balaurii şi Cosinzenile voastre? Ce poveşti îmi arde mie acuma? Nu vedeţi cum geme şi se sbate bietul Dorel despre care nu ştim încă dacă scapă cu viaţă?“ La aceste vorbe copiii mă lasă pe mine şi se duc câteşi trei în jurul lui Dorel care stă culcat în colţul odăiei într’un aşternut ce i-am pregătit din ziua în care a căzut bolnav. Căci Dorel e bolnav, este aşa de greu bolnav, încât câteodată, văzând cum sgăieşte ochii şi cum geme, credem că s’a şi dus, l’am pierdut pentru totdeauna. „Şi care e boala lui Dorel?“ O să vorbim şi de aceasta, dar mai întâiu n’aţi vrea să ştiţi cine este Dorel? — II cunoaştem, se grăbeşte să-mi spună Niculina, Dorel e un căţel. — Niculino, zic eu, aşa se vorbeşte de iubitul şi drăguţul nostru Dorel? Dorel e un căţel. — Mititel. — Frumuşel. — Subţirel. — Să-l treci printr’un inel. — E, e, mai domol cu versurile, copiilor! Bine că ştiţi cine este Dorel. Ceiace văd însă că nu ştiui încă deajuns, este că u —: J--' 1 şi mai frumos ca Dorel nu . — Ce frumos, se amestec cioasa de Niculina, jerpelit că-i numeri unul câte unul sul. — E slab și arată jerpel pentru că a dat boala într’aizut mai înainte de a se îmbe Deocamdată însă nu e vorba de frumusețe ci de sănătate și chiar de viața lui Dorel. „Scapă ori nu scapă ?“ Iată întrebarea ce ne-o punem în toate zilele şi care ne face să fim supăraţi şi necăjiţi. Pentru că Dorel e al nostru şi îl iubim aşa de mult, aşa de mult... — Mai mult decât pe mine? mă întreabă Silvia care stătea lângă Dorel şi mă priveşte cu ochii săi mari şi zâmbitori. — Nu mai mult decât pe tine, copilă dragă, pentru că tu eşti fetiţa noastră cea bună şi iubită, dar vorba mea e că şi pe Dorel îl iubim şi că trebue să-i ducem de grije. Nu-i aşa că şi tu, Silvio, îl iubeşti mult pe Dorel? — Muult, foaarte mult, răspunse fetiţa întiirzând cât mai largi braţele ei mici şi rotunde. Şi ca să ne arate cât de mult ţine la căţeluş, se duse de scoase o bonboană din sertarul măsuţei unde îşi păstra ascunse bunătăţile şi i-o dete lui Dorel, ca să o mănânce. r‘*i chip să desâncare. Deu lapte şi im să-i fac un oscior vâra capul şi nu mai