Dimineaţa Copiilor, 1937 (Anul 14, nr. 674-725)

1937-01-06 / nr. 674

DIMINEAŢA COPIILOR Director: M. IORDA REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STRADA CONSTANTIN MILLE 7—9—11. — TELEFON : 3.84.30. ABONAMENTE: 1 AN 200 LEI. — 6 LUNI 100 LEI. — EXEMPLARUL 5 LEI. — IN STRĂINĂTATE DUBLU REPRODUCEREA BUCĂŢILOR STRICT INTERZISA. — MANUSCRISELE NEPUBLICATE NU SE ÎNAPOIAZĂ. ANUL XIII V 6 IANUARIE 1937 No. 674 D­UPĂ cum copilul care înaintează în vârstă îşi îmbogăţeşte mintea, adunând sârguitor cât mai multe cunoştinţe folositoare şi căutând să-şi înmulţească însuşirile sufleteşti, tot astfel revista noastră — intrată în cel de-al 13-lea an de viaţă — năzueşte să ajungă o revistă tot mai frumoasă şi tot mai folositoare. Frumoasă şi folositoare ! Iată două însuşiri de preţ ce o vor călăuzi pe drumul nou deschis de anul peste al cărui prag am păşit abia de câteva zile. Cititorul „Dimineţii Copiilor" va trebui să se bucure de frumuse­ţea paginilor scrise cu grijă şi dăruite cu multe chipuri frumoase, dar totdeodată fiecare rând citit să-i fie o nouă luminiţă aprinsă în câmpul vieţii pe care el îşi îndreaptă paşii încă nehotărîţi. Să râdă învăţând, să înveţe răzând. Fie citind rândurile scrise cu grijă pen­tru el, fie minunându-se în faţa ch­ipurilor meşteşugite cu gând curat şi sănătos. Scriitori şi povestitori pricepuţi, iscusiţi de senatori , cu un cuvânt, o adevărată armată de sârguincioşi meş­teri vor munci neîntrerupt ca să întocmească săptămâ­nal revista celor mulţi şi mici : „Dimineaţa Copiilor44. Părinţii şi dascălii să le-o pună la îndemână, încre­dinţaţi că paginile ei le vor uşura în viitor şi mai mult sarcina de îndrumători ; copiii s’o ceară cu gândul că cer un lucru frumos şi folositor. In grija de a le fi cât mai pe plac, revista îşi va înmulţi rubricile şi numărul colaboratorilor. Astfel, prin rubrica „Noutăţile Săptămânii" vor fi vestite cititorilor toate întâmplările şi faptele însemnate, legate de viaţa şi îndeletnicirile copiilor. îndrumări şi sfaturi privitoare la sănătate li se vor da prin rubrica „Ţineţi minte că..." La rubrica „Ciudăţenii din toată lumea" se vor trece săptămânal tot ce poate să îndestuleze setea iscoditoare a copilului. Apoi câte un scriitor cunoscut va ţese legă­turi noui între revistă şi cititori, folosind rubrica „De vorba cu copiii." Se va scrie, desena şi povesti pe înţelesul celor mici şi mulţi, fără întortochieri de frază, fără înflori­turi de prisos, adică, frumos şi limpede. E greu, desigur, să rămâi aproape de mintea şi în­ţelegerea celor mici ! Se va munci însă fără preget, cu plăcere, sub îndemnul gândului că munca în slujba copilului este una din cele mai nobile. Acolo unde se va naşte vreo nedumerire, se va în­gădui cititorului, fie el copil, fie părinte sau dascăl, să întrebe prin scris, dându-i-se răspuns la rubrica înadins înfiinţată „Intreabă-mâ, că-ţi spun !" Celor cu înclinări spre meşteşugul scrisului sau al desenului li se va da putinţa să încerce a deveni cola­boratori ai revistei, luând parte la concursurile literare şi de desen înfiinţate în acest scop. Lămuriri şi îndrumări în acest scop se vor da fiecărui concurent în parte prin „Poşta Redacţiei." Apoi, micii cititori vor face cunoştinţă în paginile „Dimineţii Copiilor" cu un şir nesfârşit de noui chipuri de copii, animale şi fiinţe năsdrăvane, ale căror isprăvi vor fi înfăţişate rând pe rând, întâmplările din viaţa lui Neafa şi Nâtâfleaţă, Fofolica şi Azoricâ, Stan-Puţitul, Şterpelici, Lica-Minciună, Născocită, Sgândărel, Berivită, Moţata, Boghiata şi încălţata — cele trei găini prostule — vor fi cunoscute în curând de cititori. Năsdrăvăniile şi isprăvile lor vor fi scrise cu haz, şi din fiecare în­tâmplare cititorul va putea să tragă o învăţătură fo­lositoare. Copiii să le urmărească cu luare aminte şi la orice nedumerire să ne ceară lămuriri. Astfel, legătura dintre ei şi revistă se va strânge şi mai mult. M. IORDA

Next