Dimineaţa, aprilie 1906 (Anul 3, nr. 773-799)

1906-04-01 / nr. 773

îmbăta 1 Aprilie 1906 Odată cu sfârșitul­ captivantei noastre descrieri Amante de regi, care a plăcut așa de mult cititorilor noștri, vom începe stublicar­ea celebrei lucrări istorice, leacuri Ele­singe și lacrimi care întrece în fantezie, în interes zgu­­duitor și adînc emoționant și în scene âe un dramatizm înfricoșător tot ce a a­­părut pînă acum la noi­ leacuri de singe și lacrimi este istorisirea, riguros adevărată, în­­temeiată pe documente de neclintit, a Pa­­pisatului negru, a regimului de groază și de sînge pe care l-au­ practicat Papii timp de veacuri în contra acelora cari au­ îndrăznit să aibă o altă părere decît a lor. In Veacuri de sînge și lacrimi al căror autor este un istoric apreciat în întreaga lume un conte austriac, se po­vestește sfîșietoarea tragedie a milioanelor de ființă pierite pe rug, pe roată, prin torturi înspăimîntătoare în celulele in­chiziției, fiindcă au vroit să crează altfel de cum voiau Papi. Veacuri de sînge și lacrimi teze una din paginile cele mai triste și mai negre din istoria omenirei. Nici un cuvînt dintr’însa care să nu fie adevărat și totuși nu e roman, nu e fantezie care să poată egala în interes ceea ce „Dimi­neața“ va începe a publica în c­urînd sub titlul de Veacuri de sînge și lacrimi Bg~in­iriiHr­in­flfii­ffiii Vn ---­Un altul, tinăr de vreo 24 ani, ruga pe cel de pe peronul gărei să-l ajute cu cite 10 sau 20 bani, ca să poată pleca la familia sa din Ploești, deoarece în gara Putna-Seaca, (ce vine între Stocșani și Mărășești) î-a dispărut porc­­moneul ce conținea 48 lei. Și întrebind pe un agent de siguranță cste ar fi motivul abundenței acestor pungași n­î-a declarat: „Locul de adă­post al pungașilor trebue să fie în Pan­­ciu, de unde vin nesupărați la Mără­­șeștî și aci în mulțimea care circulă pe peron, se amestecă buzunăvii­ c pe călă­tori. Experiențele lor reușind atrag și pe alții din alte orașe, indicîndu-le, stația Mărășeștî, ca cel mai bun teren de exploatare. Jeandarmii, însărcinați cu poliția gărei Mărășeștî, n’au destul tÎHÎD, să se ocupe cu prinderea acestor pungași, fiind trimeșî în cercetări prin satele învecinate. Termină spunînd : „Nu uita, culcușul pungașilor e în Panciu, așa a zis și prințul Moruzzi din Capitală. * Ar trebui deci, ca serviciul de sigu­ranță din Capitală, să facă din cînd în cînd o razie prin provincie și în special în această parte, sau să se numească în gara Mărășești un agent special de si­guranță, care să șî cunoască bine rolul și să caute pe toate căile să curețe a­­ceastă stație de pungași de buzunare cari tind să formeze aci o colonie. Maurice Hurban O., Ionescu I., Zotta D., Lă­­zîbrescu I., Matache A , Manolescu I., Marinescu Eft., Marinescu I., Marti­­nescu I., Mavromati G., Metaxa Eft., Mihăescu N., Michăilescu S., Misirliu G. Miulescu I. B., Monahiu I., Nestianu N., Niculescu G., Niculescu I. Nițule­­scu D., Pâsculescu N., Petrovan C., Popescu Tiberiu, Radovici I., Rădulescu C., Rădulescu I. P., Sava N., Sch­inteo Iulian, Stănescu G. Em., Ștefănescu FI. Goangă, Stupcanu C., Teoharescu Z., Vasilescu C., Vasiliu D., Vasiliu I. G., Velichi I. A.,­Vioreanu P., C. I. Ște­­fănescu. Prima probă orală se va începe în ziua de 12 Aprilie 1906 ora 9 luni. a. m., în localul universităței și se va face, conform regulamentului, în ordi­nea alfabetică a candidaților. - --------|*»TM-----sama—------------------------------------------------------------------------------------­ Sub­ Presă Pentru a apare la 12 Aprilie 1906 în Editura librăriei L. Alcalay Lege asupra timbrului și înregistrări adnotată și comentată de dr. G. A. Mandy Advocat al ministerului de finanțe Această lucrare cuprinde ultimul text al legei, astfel cum a fost modificat: In ziua de 24 Februarie 1906, cu dez­baterile parlamentare, jurisprudența pînă la 20 Martie 1906, discuția tuturor con­troverselor și un rezumat alfabetic a­­prețului tuturor actelor prevăzute atît prin legea timbrului cit și în toate cele­lalte legi speciale, actualmente în vi­goare. ZIUA DE ERI IN TARA Sa vor restitui taxele plătite de co­mercianți după noul tarif vamal, pentru mărfurile cari au sosit în țară pînă la la­­ 28 Februarie 1906 și pentru cari comercianții n’au fost avizați la timp. — S’a făcut o importantă mișcare la ministerul de finanțe. — După un raport al medicului le­gist N. Minovici, studentul Stelian Ră­­dulescu e în afară de or­ce pericol. . — Un mare incendiu s’a declarat la moara d-lui Nicola Cărău din Buzău. Moara a fost transformată în cenușe. Pagubele trec peste 10.000 de lei. — E vorba să se facă o nouă coman­dă de 60 tunuri la fabrica Krupp. Generalul Bâicoianu, comandantul corpului III de armată, a șters de pe lista de înaintare 34 de ofițeri.­­ Consiliul comunal a ținut azi de dimineață ședința. S’a votat bugetul pe exercițiul 1906- 1907. IN STREI­­AT­AT­E Congresul american a permis mai multor ofițeri să poarte decorațiile ofe­rite lor de Mikado. — Lueger a dăruit 20 de coroane pentru clădirea unei biserici evreești. _ Kossuth a luat azi în primire de­partamentul comerțului. _ Starea contelui Buelow e mai b­ună. • — E hotărită demisia contelui Gomn­­chowski din postul de ministru de ex­terne al Austriei. — Ploaia de cenușe din erupțiunea Vezuviului, continuă. Papa a dat 10.000 de lire pentru vic­­tim­ile erupțiuneî. Regina Margaretta, a dăruit aceeași sumă. _Suveranii englezi au sosit la Corfu. .. S’a am­inat din nou hotărîrea în comanda de tunuri sîrbești. _ Franz-Iosef, va veni la Budapesta pe la începutul lunei Mai. .— ----------heb—-------------------------------------------­ Examenele de capacitate rezul­tatul probei în scris a exame­nului de capacitate a profesorilor se­cundari pentru drept și economie politică — fn urma cercetărei probelor scrise, Cemisiunea de examen a admis la prima probă orală pe următorii candidați : Andro­nescu A., Arămescu Gh., Avră­­miu I. M., Baciu N., Băleanu Silv., BănăiK C. L, Batist A., Bentora I., Butescu D., Caprescu I., Ciuntă T., Constantinescu A., Constantinescu P. A., Constantinov Em., Cordescu M., Catrin L, Damian C., Dimulescu D., gorja Gr., Galița M., Gavriliu I., Gă~­bin­escu G., Ghțeegu P., Georgescu C., Sopistâîi și întruniri 3 SI Societatea studenților în medicină din­ București aduce la cunoștință noul comitet, pe care societatea l-a constituit în ședința publică de Duminică, 19 Martie 1906. Președinte: M. Cealîc; vice-preșe­­dințî : T. Nasta, V. Gomoiu; secretar general: G. Tănăsescu; casier M. Pe­­trescu, M. Petrescu, Bibliotecar: O. Marinescu ; secretari de ședință: N. Iosif V. Babeș, I. Nițescu. Ultime in­forma p­ e lu primul din consiliile de miniștrii țim.­­e. r: "Jc­cute, s’a discutat și s’a aăn­it în principiu ca guvernul, cu ocazia jubileului, să scutească pe toți locuitorii țarei cari sunt urmă­riți pentru amenzi. " S’a discutat intr’unul din prece­dentele consilii de miniștrii, ideea de a se red­uce formalitățile la frontieră pentru străinii cari vor veni în țară cu ocazia expoziției. Consiliul nu luat pînă acum nici o hotărre în a­­cest sens.­­Cu ocazia zilei de 10 Mai, minis­terul de războiu va cere regelui să amnestieze de pedepsele ce au de suferit, foștii ofițeri condamnați pen­tru diferite fapte pedepsite de co­dul justiți­i militari © D. Take Ionescu va pleca mîine Sim­­bătă, dimineața la Sinaia.­­ Ministerul domeniilor a luat vacanță pînă la Duminica Tomei, în vederea unor reparațiuni și schimbări ce se vor face in palatul acelui departament.­­Divizionul de artilerie ce s'a înființat pentru Dobrogea va fi comandat de ma­iorul Mironescu, din reg. 2 artilerie. 4 cel divizion va rămîne pe cîmpul de tragere dela Dadilov, pînă ce se va ter­mina cazarma respectivă ce se constru­cts la Cernavodă. O O. G. Arghiropol, fost prefect, a fost numit director al Creditului agricol din Constanța,­­ D. Sarmureanu, administrator cl. I a fost mutat din ministerul de razboiu la marina militară în Galați, in locul ad­ministratorului Stavrică trecut la pensie.­­Un grup de elevi de la școalele co­merciale, agricole și seminarii, au luat inițiativa stringerea unui fond, prin sub­scriere publică pentru aducerea in Bu­curești— pe timpul expoziției — a mai multor elevi romîni din Macedonia. Cu aceștia elevii din țară sunt de mai mulți ani în corespondență, fără a se cunoaște. Prin scrisori ei își arată in mod reciproc, sentimentele lor na­ționale și dorința de a se vedea. In scopul arătat mai sus s’au subscris pîn’acum 50 lei de către d­oii: dr. Le­­onte, I. Dinisi­chiou­, dr. Ghiulamila, D. E. Popa, G. Manuza și A. D. Cocheci. Persoanele cari voesc să subscrie, tre­­bue să se adreseze elevului Adrian Du­­mitrescu, str. Antim 27, București.­­Sîmbătă 25 Martie a. c. Ateneul ro­mân din Botoșani a dat o serbare lite­­rară-muzicală în scop de a îmbogăți bi­blioteca acestei instituțiuni. Serbarea a fost cit se poate de variată și atrăgă­toare. Succesul desăvîrșit însă la avut corul condus de d. I. Popovici-Puiu vred­nicul institutor din­­ Botoșani. Ariile naționale bine alese și cu multă simțire executate au entuziasmat sala arhi-plină. ” Duminică 2 Aprilie (prima zi de Paște) „Uniunea culturală a studenților evrei“ dă în saloanele ei din str. Corbului No. 17 (școala „Maria“) a patra serată in­timă dansantă.­­D. Victor C. Munteanu institutor la școala de băeți No. 10 „Principele Fer­dinand“ din Iași a fost detașat în locul d-rei Fiorica Poenaru institutoare la școala de fete No. 6 din Iași. D-ra Fiorica Poenaru a fost detașată în locul d-lui Victor C. Munteanu.­­Astăzi s’a­­ întrunit la ministerul in­­strucțiunei toți membrii delegați, în­sărcinați cu cercetarea cărților didac­tice. S’a dat toate cărțile cari trebuesc cercetate și rezultatul cărților aprobate se va da pe la finele lunei Aprilie.­­Ministerul instrucțiunei publice a tri­mis o circulară tuturor revizorilor șco­lari prin care le pune în vedere ca cu ocazia conferințelor generale, toate o­­biectele de lucru manual lucrate de bă­­eți, fete sau conducătorii lor, cari sunt destinate pentru expoziția jubiliară să se păstreze într’o cameră curată și us­cată ori la revizorat, s’au la vreo școala primară, pînă cînd va veni revizoarea lucrului manual pentru a le trimete ca­sei școalelor.­­Numărul de Paști al Belgiei Orien­tului a apărut ori cu ilustrațiune și o materie de actualitate care va înveseli sărbătorile tuturor cititorilor ei. Odată cu cozonacii și ouăle roșii, nu­­ uitați Belgia Orientului de Paști!! © Ca fulgul la vînt... nuvele și schițe de oi. George Cair, cu ilustrații de Sper­­lîeh, va apare cît de curînd. Succesul volumului Urmașii Romei e o garanție și pentru succesul noului vo­lum al talentatului scriitor.­­Urmînd exemplele date la toate expo­­zițiunile din străintate, s’a constituit în București un comitet care vrea să or­ganizeze la expozițiunea noastră un tur­nir național de șah. Se vor găsi insă la noi în țară amatori cari să contr­ibuiască la fondul necesar, pentru ca turnirul să fie demn de organizările similare din străinătate. Să sperăm. Urăm comitetului deplin succes. © Mortalitatea în Constantinopol a fost dela 2 la 8 Aprilie s. n., de 212 de­cese din care 2 de scarlatina, 3 de ru­­geolă, 1 de difterie, 8 de febră tifoidă și 25 de tuberculoză. 18 din aceste decese au fost datorite unor boale a­­cute a căilor respiratorii.. . Eri s’au achitat avansurile de săr­bători tuturor funcționarilor de pe la unele ministere. © Prefectura județului Bussău a cerut ministerului de interne confirmarea primarului și ajutorului de primar al urbei Mizil.­­ Ministerele de interne, instrucție și lucrări publice au luat aseară vacanță pînă voia viitoare. Ministerul de finanțe va lua vacanță astă-seară iar o parte din funcționari va mai fi concentrată pînă Simbătă înainte de prînz.­­Direcțiunei sanitare i s’a comu­nicat din Alexandria că la Talita s’a constatat un caz de ciumă, ur­mat de moarte.­­Au­ rămas pe ziua de 27 Martie a. c., in orașul Iași, 11 bolnavi de scarlatina din cari 4 in spital, și 6 de febră ti­foidă toți în spital, iar în Huși au ră­mas în ziua de 28 curent, 6 bolnavi de scarlatina, 7 de febră tifoidă și de 5 tuse convulsivă.­­In Capitală au rămas pe ziua de 25 Martie a. c., 86 bolnavi de scarlatina, 16 de difterie, 7 de febră tifoidă, 26 de tuse convulsivă, 10 de pojar și 71 de varicel; în Huși au rămas pe aceeași zi, 9 de scarlatina și 8 bolnavi de febra tifoidă.­­Suntem­ rugați să anunțăm următoa­rele : D. Christliche Dobrescu din st­rad­a Inginerului, a inventat un nou sistem de roată, pentru tracțiune de orice­­­­el. Pentru aceasta a cerut brevetarea. Cu această sistemă de roată transpor­turile pe cale ferată în­ special se vor putea face cu 20—30 la sută reducere din cheltuelile de azi. Inventatorul caută companion pentru brevetarea și exploa­tarea acestei in­ventațiuni. 1. Cunoscuta casă L. Schramm din str. Lipscanu 57 a pus în vînzare cu prețurile cele mai eftine toate felurile de parfu­­merie franceză precum și săpunurile en­glezești și de Marsilia de toate calitățile și compozițiile. Renumele de care această casă se bu­cură este justificat prin conștiinciozitatea și prețurile reduse cu cari numeroșii ei clienți sunt serviți.­­Ministerul de razboiu a luat măsuri ca primarii rurali cari vor sosi în Bu­curești pentru serbările jubileului să fie găzduiți în cazărmile batalioanelor 2 și 6 de vinători și a reg. 1 de geniu. Trupele din cazărmi vor fi scoase în tabără.­­ D. inginer P. P. Ionescu din servi­ciul apelor al primăriei Capitalei, în a­­sociație cu d. inginer D. Goldemberg, micii specialiști în construcțiuni în be­ton armat, dobândind prin licitație pu­blică de la ministerul lucrărilor publice mai multe lucrări de poduri în beton armat și-a dat demisiunea din postul ce ocupa. Urăm întreprizilor ingineri mult suc­ces. © La examenul ținut la C. P. R. (Serviciul tracțiune!), au reușit următo­rii candidați: Călinescu Gr., Runier Alex., Pricop Const., Achimescu Corneliu, Vasilescu C. și Constantinescu M. Primii doi­­ reușiți sunt numiți în di­recția centrală a C. F. R., C. Vasilescu la Pitești, iar ceilalți la Galați. © Mîine vom publica mișcarea de la ser­viciul veterinar , și aceea dintre medicii din țară. Decretele relative au și sosit la mi­nister. @D. dr. I. St. Furtună, inspector ge­neral al serviciului veterinar, și d. pro­fesor Motaș, de la școala superioară de medicină veterinară, vor pleca la Cons­tantinopol poimîine dimineață. Se știe că d-lor au fost însărcinați de guvern, cu studierea pestei bovine din Turcia. " Iată mersul epizootiilor animalelor do­mestice în Romînia pe ziua de 22 Mar­tie a. c. Vărsat : 312 bolnave vechi, 42 nouî, 30 moarte, 8 vindecate și 244 rămase bolnave ; rîie : 65 bolnave vechi, 4 bol­nave nouî, 5 vindecate și 64 rămase ; ruget: 1 vechi, 1 mort; pneumonie in­­fecțioasă: 78 vechi, 27 nouî, 10 moarte, 1 ucisă, 58 vindecate și 30 rămase ; antrax: 4 nouî, 3 moarte, 1 ucisă; tur­bare : 2 noul, 1 moartă și 1 ucisă ; răpciugă : 1 nou și 1 ucisă.­­Maltin-Cacao al lui Jules Meinl este un aliment nutritiv și higienic compus din cacao curat și înalt. Iată părerea eminentului dr. Kiriac asu­pra acestui produs : Martin-Cacao este cel mai excelent ali­ment nutritiv și higienic pentru copil. In toate cazurile unde l’am­ întrebuințat (chiar și la copiii mici) am obținut cele mai bune rezultate. Mișcarea în poliția Capitalei Posturile de inspectori au fost repar­tizate în mod definitiv astfel : D. căp. Th. Popovici la circ. I-a, d. Al. Predescu la circ II-a, d. M. Micșu- Descu la circ. IlI-a, d. Crețu la circ. IV și d. Paul Oprescu la circ. VI-a. D. căp. Kopețid va fi comandantul gardiștilor, astfel după cum s’a anunțat in locul d-'uî căp. R­ det, demisionat. D. inspector P. Paladi rămîne ca șef de cabinet al d-luî prefect de poliție, în locul d-lui Crnistescu, demisionat. D. V. Andreescu a fost numit con­trolor al brutăriilor. Ceilalți necitați rămîn neschimbați la posturile lor. Rep. s­nr începutul la orele 2 după amiază, 11 . Prețul intrare!: Loja rangul 1, lei 50 ; Loja rangul II, lei 80 ; Loja rangul III, lei 15; Fotoliu de orchestră lei 10; Stal rangul I, lei 5; Stal rangul II, lei 3; Stal rangul III, lei 2; Galeria, lei 1. Biletele se găsesc de vînzare la agen­ția teatrală Jean Feder, iar în zilele Paș­­telui la casa Teatrului. Mișcarea de la ministerul domeniilor Pe ziua de 1 Aprilie s’a mai făcut următoarea mișcare in admini­trația cen­trală a ministerului domeniilor și servi­ciile exterioare : D. N. Virnav Liteanu, a fost numit secretar-inspector al Camerei de me­serii din Iași. D. Mihail Ghermănescu, secretar-in­spector al Camerei de meserii din Foc­șani, a fost trecut la Constanța in a­­ceiași calitate. D. C. Nicolau, a fost numit secre­tar-inspector al Camerei de mese­rii din Focșani, în locul d-lui N. O. A­­gemolu, demisionat. D. Gr. C. Hohor, a fost numit se­­cretar-inspector al Camerei de meserii din Botoșani, în locul d-lui N. V. A­­dam, demisionat. D. T. Profiriu, medic veterinar, a fost înaintat șef de birou cl. III la servi­ciul zooteh­nic. D. N. Georgescu, impiegat cl. II, a fost înaintat cl. I. D. St. Baltazar, impiegat cl. III, a fost înaintat cl. II. Au fost numiți copiști următorii stu­denți universitari : Eremia Cartojan, O­­vidiu­ Brădescu, I. I. Constantinescu, Al. Constantinescu, Al. V. Ionașcu, An­ton Dumitres­cu, Paul Adrian, Al. Șiș­­m­aD, Ștefan Popescu și Artur Frunzescu. Știri teatrale ‘j Palatul Ateneului român.— Luni 3 A­­prilie 1906, mare festival organizat de cercul cultural al școalei corner. „Cul­tura“ în folosul școalelor soc. „Cultura“ și a bibliotecei școlare cu grațiosul con­curs al d-lor­ V. Toneanu și O. Mărcules­­cu, artiști ai Teatrului național. Iată programa : 1) Imnul regal. 2) Lăutarul din Cremona, dramă într’un act de François Coppé, traducere de Tra­demn. 3) Solo de vioară cu acompaniament la piano, Hermann : Reverie Russe, Wie­­niawsky, Mazurka. 4) H­ronoloage: d. V. Toneanu și C. Mărculescu, artiști ai Teatrului national. 5) Dansuri naționale. 6) „Pe malul glbier’, comedie într’un act de d. D. Olănescu (Ascanio). Serbarea înfrățirei romînești.— Marți 4 Aprilie se dă în folosul săracilor, în sala Teatrului Național o prea frumoasă serbare cu următorul program : 1) La steag, imn cîntat de un cor de studenți și elevii ai Conservatorului. 2) Bucăți cîntate de membrii soc. „Carmen“ 3) Bucăți de solo, cîntat de d-ra Bonciu. 4) Cetiri făcute de d-nii Coșbuc, Brătes­­cu-Voinești, Iosif Sadoveanu, Gîrleanu și Nanu. 6) Conferința d-lui Iorga, despre „în­semnătatea boerimei în literatura romî­­nească mai veche“. 6) Conferința d-lui A. C. Cuza, despre Rostul țărănim­ei în literatura romînească. 7) O piesă romînească jucată de d. P. Liciu și alți artiști. 8) N­ansuri naționale executate de elevii d-lui Moceanu. 9) Imnul național, cîntat de un cor mixt, 1 Houa mișcare de la finanțe Intre numirile și înaintările făcute la ministerul de finanțe, sunt și următoa­rele : D. Zaharia, actual subdirector la casa de depuneri,­ a fost numit casier al a­­celei case. D. Lascar, actual șef de serviciu, subdirector In locul d-lui Zaharia. D. G. Grigoriu a fost numit șef de bi­rou la Creditul viticol. In ministerul finanțelor , D. I. Referendaru, actual impiegat cl. I, a fost înaintat subșef de birou in direcția datoriei publice, post nou înființat. D. I. Iconomu, licențiat în drept, actual impiegat cl. II, impiegat cl. I in aceiași direcție. D. C. Costandache, imp. auxiliar cl. I, impiegat definitiv cl. II. D. Th. Sersea, imp. aux. II, imp. aux. et I. D. I. Predescu, imp. cl. I, comptabil al datoriei publice—post nou înființat. D. C. Ștefănescu, licențiat în drept, impiegat clasa I, a fost înaintat, sub șef de birou în direcția comptabilităței. D. C. Dimiu, licențiat în drept, ac­tual impiegat cl II, impiegat cl. I. în locul d-lui­­ C. Ștefănescu. D. I. Paucovici, actual impiegat cl. II, impiegat cl. I. D-uiî C. Polihroniadi și C. Cireșeanu, actuali impiegați cl. II. impiegați cl. I. în posturi nou- înființate. D. I. Ghițescu, impiegat auxiliar cl. I, impiegat defintiv cl. I. D. C. Hogea, impiegat aux. cl. II, im­piegat aux. cl. I. D. Octav Doljan, actual copist cl. II în direcțiunea vămilor, a fost înaintat la cl. I , funcțiune­ ce ocupă. D. D. Nica, impiegat aux. cl. 11, în serviciul exterior al finanțelor, a fost înaintat impiegat definitiv cl. l­. D. G. I. Iliescu a fost numit impie­gat auxiliar cl. 111, în serviciul exterior. D. loan Ioachim Demetrescu a fost înaintat subșef de birou în direcțiunea contabilității. D. N. Ionescu a fost înaintat impie­gat definitiv cl. II în direcțiunea con­­tribuțiunilor directe. In serviciul statisticei generale s’a făcut următoarea mișcare afară de cele două anunțate el­. D. Const. Giule­scu, actual impiegat­el. I, a fost înaintat subșef cl. II. I­­. Aurel Anchiaș, înaintat impiegat de­finitiv cl. I. D. Vasile Dimitriu, înaintat impiegat definitiv cl. I D. loan Gheorghiu, înaintat impiegat definitiv clasa II. D. I. Trandafirescu, înaintat impiegat definitiv clasa II. D. Const. Petrescu, înaintat impiegat auxiliar cl. I. D. N. Neagu, înaintat impiegat auxiliar cl. II. D. C. Motoc, înaintat impiegat auxiliar cl. I. Numiriile în locurile celor înaintați se vor cunoaște mîine dimineață. nze inmormîntarea, fără probabil sa mai verifice decesul. Sunt însă indicii cari fac a se crede că moartea nu era decît aparentă și deci bietul om a fost înmormîntat de viu. Unii săteni spun că corpul mortului era cald pînă la glezne, aici, că atunci cînd a fost pornit spre cimitir a înce­put să asude și sudoarea era caldă. Ba, cu­iva merg mai departe susținînd, că deschidea cînd un ochiu cind altul. In definitiv, fără să afirmăm, că s’a săvîrșit un fapt monstruos, credem că fum fără foc nu putea fi și cel în drept ar lua o bună măsură, fie chiar numai pentru liniștirea spiritelor, ordonînd o anchetă serioasă. Rep. Pentru prima dată în țara romînească, vom avea un congres didactic evreesc. Congresul acesta care a fost hotărît de comisiunea centrală a congresului Zio­nist din Piatra N. va avea loc la Bră­ila în zilele de 23 și 24 Aprilie a. o. Se vor discuta cu această ocaziune diferite proecte in legătură cu îmbună­tățirea soartei corpului profesoral și se va stabili un program de învățămînt național-evreesc.* Va lua o parte activă la acest con­gres și d. H. Rosenbaum, șeful sioniș­­tilor din țară. S’au anunțat pînă acum diferite refe­rate din partea d-lui d-r. Niemerower, d-r Nacht, d-r Ghelerter, Albrecht, pro­fesor din Botoșani, d-ra Cuziner, d-r Bek și alții.* Un comitet local compus din d. I. Goldberg, d-r Nestorianu, d-r Silber­­stein, d-r Moscovitz, J. M. Broeiner în Unire cu corpul profesoral al școalelor izraelite lucrează de acum la progra­mul serbărilor ce vor avea loc cu acea­stă ocazie. In ziua de 25 Aprilie delegații co­munităților evreești și ai comitetelor școlare vor discuta împreună cu profe­sorii dezideratele congresului și modul cum să se aplice acele deziderate. Comunitatea izraelită din Brăila va da un banchet strălucit în onoarea de­legaților și tot dînsa va acoperi toate cheltuelile cerute de împrejurare. Rola Congresul didactic la eveesc DIMINEAȚA Seceratoarea-Legătoare Severă sc o stea simplă Cositoare de tip — Modelul 1908, perfecționat ț­ pe lingă durabilitate, ușoară tracțiune,­­ snopul mare și buna funcționare au a­­­­juns astăzi la o perfecțiune fără rival I toate privințele Referințe se pot Sua La cei Rînți cm «azi a­giiChiatOFÜ din­ țară, precum: Onor, D-nii : Ai@s. î. Msargiliilomaia, K. K © lessee, Amîoele Eaaeseia, Miliarel­, C. S«lacola-Tro§»n, societat­ea Itrad­a N­omania etc. etc. ______CUTIA CU SCRISORI­­ Domnule director. In numărul de erî al „Dimineței“ au­ înserat o plîngere contra cea a unui domn Cohn, vînzător la o prăvălie, care susține că î-așî fi refuzat ajutorul medical ime­diat, cînd m’a chemat, pentru mama d-sale. țiu să dezmint spusele acelui domn, ca absolut nee­xacte, căci nu era ora zece seara, ci două de noapte, cînd m’a che­mat, și n’au trecut nici zece minute, nu o oră, cînd am și fost pe lîngă bolnava. Sunt prea bine cunoscut in regiunea mea după nouă ani de practică medicală și nici vreo plîngere contra mea nu s’a ivit, pentru ca să permit primului venit de a-mî indica datoria mea, pe care mî-o cunosc în­deajuns. Cu deosebită stimă Dr. M. Hirsch Sala Centrul Olson Duminică 2, Luni 3 și Marți 4 Aprilie — ORELE 9 SEARA — vor avea loc 3 Reprezentațiu­n- Fantastice 3 date de VI­A­H­AT­M­A cu un program nou și în fiecare seară variat Demonstrațiuni Misterioase 2 ore din :S@Kație în Sensație* PREȚURILE : Loja 12 lei, Fotoliu 3 Lei, stal I 2 lei. Premendir 1 lei. Luni la ora 3 p. m. un singur Matineu Familiar, cu prețurile pe jumătate, Bociot, pe acțiuni, fost ORENSTEIN ® KOPPEL BI’CUBESCI.- STRADA JDOAMN­EI, Rs­e. SI.—ÍSTICIURESCI DEPOZIT DE MAȘINI AGRICOLE Sucursală în Brăila Balev. Cuza Sil­ofil simiormíntat de viu? Ni se aduce la cunoștință un fapt care de ar fi să se confirme, ar învedera încă odată mai mult o ușurință con­damnabilă din partea autorităților. Mersuri. 22 Martie curent, săteanul Costache Stoica din comuna Băneasa (Ilfov), a încetat din viață. Primăria a găsit de cuvință să auto- Baluri și serbări Pentru Luni 3 Aprilie, a doua zi de Paște, sec. „Gutemberg“ (cercul cultural) a organizat al XH-lea concert dat de corni cercului cultural, de sub conduce­rea d-lui profesor J. D. Sgondea, urmat de un mare bal, în saloanele Liedertafel. Muzica reg. 4 Ilfov No. 21 și orches­tra națională vor distra publicul cu ariile cele mai plăcute. Concertul va începe la orele 8 lum. Fapte diverse Furtul din strada 13 Septembrie.— Un cunoscut pungaș, Georgescu, furînd mai multe lucruri de la băcănia d-lui Niță St­roescu, din str. 13 Septembrie, a fost arestat de poliția de siguranță. Furt de zahăr.—Vasile Nicolae, cu­noscut pungaș a fost prins cu niște cu­tii de zahăr de furat, pe cari voia să ie vîndă la niște băcani. Excroc.— Poliția de siguranță a a­­restat pe Nae Fănescu, zis Drinu, care a escrocat pe d-nii P. Dumitrescu, Pandele Dinu și pe alte persoane. A apărut No. 41 din Regele Catacombelor 5 bani în toată țara 5 bani Teletől­ Teleîon DEPOZITUL «le Cherestea din IA. SI, Str­. VASELOR, No. 61 proprietatea D-lui ISIDOR FELDSTEIN este bine asortat cu tot felul de lemnărie de Israsi, Stîn- j Jep, tufan,­­ plop, paltin, etc. , în toate dimensiunile pentru­­ tîmplărie și construcțiunî și vin­ j de cu prețurile cele mai avan­­­­tagioase, precum și orî-ce canti­tate de lemnăria de orî-ce p­­resiță fasonat și în bușteni. România IN Istorica 1366-1906 Expozitiu­ne STRADA JION C. BRATEANU (lingă Primărie) Se va deschide în ziua de Paște: Vederea din Războiul 1871 — 78, Victoria Românilor contra Turcilor, Independența Romîniei prin erois­mul romînilor. Intrarea 1 lei de persoană. Copiii 50 teul. înștiințare Subsemnatul Max Rand­­o­­fer a celui care va indica urme de a se descoperi hoțul furtu­lui de la casa S.­­ W. Hoff­mann suma de Lei 500. Costanta Max Ranch Doctor ELIAS Fost intern Es­sis­te: Pr. al Spitalelor din Paris mi.­­SAS șî yRECM! — Consultașiv.n. de la 2 — 4 —­­AVIS Simbătă 1 aprilie a. o. era 4Va va avea loc deschiderea fleaffemte! de Biliard Hotel Frascati —■ Calea Victoriei sub direcțiunea cunoscutului amator Henri Cortes Localul răcoros, spațios și elegant deco­rat, după sistemul celor mai mari academii din străinătate. Au­ fost angajați cei mai celebrii profesori de biliard : Saint Mart­in, Mora, Lagranos, Granier, Feiler, Murtra, Delta. —.i.a i ■ i.iTin­ h—nea—Na Boale lumești și nervoase consulta special Doctorul Qriin­eld Jro. 94, Strada Cantacino fî ®.H S’A DESCHIS Colossens Oppler KiSnac Concert Militar I CASA DE SCHIMB I M. FUELS S. București, Strada LIPSCANI No. S Noul Palat Dacia , cursul pe ziua de 27 Martie 1906 DumfrAr Făied ivei Renta», isos mit, eror grss 4 °/C Renta Amor. 1905 . B. 91 75 92 25 4 °/­J Rentă internă. 92 50 93 25 5 °/J Obl. jud. Comun. 102 50 103 — 4 °/al Obl. Com­. Bucur 92[5'l 93 35 5 °/ ] Scris. Fune. Rur. 101 50 10­ 86 40;d . , „ 92 75 93 25 5»/J . „ Brb. 98 25 98 75 5 °/J . „ „ Iași 94 75 95 25 I Acțiuni B.Watson 3070 - 80 90­­ „ pi­eg­ric. 470 - 480 — , Scomp.Bu 170— 130 — Cor. val. austriac. 105— 100 — Mărci germane 123 50 125 — Bancnote franc. 100 50 101.25 , italiene 100 — Î0” — „ rubl- hârtii 264 — 263 — Plătim cupoanele pe 1 Aprilie­­ 1903 la Renta Externe fără nici un scăzămînt. Pentru Expoziție caută loc ca conducător sau­ re­prezentant a ori­ce fel de afa­ceri, un tînăr și foarte experi­mentat comersant, vorbește lim­­bele franceza, germana, italia­nă, ungară și română, dispune de garanție, fost participant la Expoziția mileniară B.­Pesta 189­5 și Expoziția Universală Paris 1900. Oferte de la Adeveru­l sub B L mii P. Expoziție. Lei 5000 Lei! Dispunînd de o garanție de 5000 lei numerar, caut post ca­sier, reprezentant sau ori­ce funcțiune ce necesită o aseme­nea cauțiune. Adresa: Agenția de Publici­­tate E. Melbert, Sărindar 4. Viile Bratianii Oalei M­eteeiei 73 1 Vinuri de masă ■ s­i VINURI ța <r1 isi vițe străine falcă le fîerka­­ i­ eHefon 8/141 | Strada laailii-Voâi Ko. Reprezentanța pentru județul Covarîsi­­ Bä. Montan — Calați TOWMwiiaiwww«i|wt Wi-y-r Isi mai dilcepirgafh? sau prodasee eolici CEREȚI veritabila obsarvati dosul cutiei eu — AUTORIZAȚIA sanitara No. 15741. socieaf S= Bayer, Pharmaeien VIȚE AMERICANE ALTOITE de la Cea mai renumită IPepimieră SIGMUND TELEKI din FÜNFKIRCHEN Slogora casă care garantează autenticitatea Altonelor și Varietăți­­i— l'i.dicriv ■ț.'d­o cele 17xxxxg­­.se.1 A se adresa represent. generali pentru EKnntinin, Loc. ‘pe act. 0RENSTEIN ... KOPPEL BUCUREȘTI, STRADA DOAMNEI 21 e mvmr în vinisorul Curței Regale a Romîniei SPECIALITATE CHOS8LATS FONDANTS și Bon­îtae sine Rep. Gen.: Beny Haim­ovici & Co. București frumoasa grădină

Next