Dimineaţa, ianuarie 1912 (Anul 9, nr. 2811-2839)
1912-01-01 / nr. 2811
PUBLICITATEA: CONCEDATĂ EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Str. Doamnei» « Et. I»—Telefon 3/4 Birourile ziarului: ===== Str. Sărindar No. 11 București No 14/10 „ 34/73 „ 14 99 „ 12 40 APARE IN FIECARE DIMINEATA CU CELE DIN URMA ȘTIRI DIN TOATA LUMEA ISSIM minimăin Provincia . Străinătatea Duminică 1 Ianuarie 1912 Abonamente cu premii: V?Bara 3>t 30.-------6 luni îjeS 3 -iatul . • • Doi 6.— pentru străinătate prețul este îndoit Dimineața cA>.»anfa.. Goana clipelor ! Răsfoiți ziarele și revistele care apar în ziua de Anul nou. Ilustrația pe care o vețî întîlni mai des este aceasta: un bătrîn gîrbov, istovit, cu barba albă, alungat de un tînăr, un copil zburdalnic și cu fata aurîzătoare. E închipuirea, cam grosolană, dar pi estici, pe care și-o face omenirea de succesiunea anilor. Printr’un foarte ciudat antropomorfism, ea personifică vremea într’un copil care îmbătrînește în scurgerea unui an, pentru ca apoi să întinerească iar. Și totușî, cît e de falsă această imagine. Vremea nu îmbătrînește nici odată și nu renște nici odată. Venind din infinit și punectată la infinit, ea-și scurge clipele veșnic aceleași, neștiutoare, nepăsătoare, implacabilă. Cel ce îmbătrînește în această monotonă picurare de clipe, este omul și lucrurile materiale care îl înconjoară. Fiecare an, fiecare zi, fiecare clipă care trece îi scade puțin din forța cu care fusese aruncat în torentul vieței. Și iată acum explicarea imaginei de Anul nou Omul vede că îmbătrînește, vede că viața, nu e decît o fatală îndrumare spre neființă, și simte trebuința de a «urma, — sterea acestei îndrumări <și etape in cari să-șî dea iluzia reîntineriei, amăgirea începutului unei vieți noui. Anul nou,cu petrecerea de reveillon și cu veselia lui exuberantă, nu e decît o amăgire... b dulce și nevinovată amăgire. , De fapt, cînd în noaptea aceasta, pînă și în casele cele mai modeste paharele se ciocnesc în mijlocul voioșiei și al rîsetelor, nu se sărbătorește, cum se obicînuește a se spune, îngroparea anului celui vechiu. Etapa pe care o facem azi, nu o facem pentru a privi în urmă, unde nu am vedea, poate, decît ruină și dezamăgire, o facem pentru a scruta, plini de speranță, viitorul. Ne agățăm toate iluziile de anul ce vine, ca și jucătorul la loterie pe care nu-l susține, în dezamăgirea unei trageri nenorocoase, decît speranța tragerea următoare. Anul 1912? Poate... cine știe?... I ? Dar dacă am ales și am însemnat un chip deosebit o clipă din neîndurata goană a clipelor veșniciei, pentru a cerceta de aci perspectiva viitorului, și dacă în această perspectivă fiecare poate zări ademenirea unui zîmbet, ce perspectivă ne deschide tuturora, colectivitatea noastre naționale, anul care vine? O perspectivă din cele mai tulburi. Anul politic care a trecut se închee sub amenințarea celei mai complecte desfășurări de patimi și a celor mai încordate lupte politice din dre s’au văzut la noi. Anul 1912 ne va aduce întruniri, manifestații, campanii de stradă, turburări de tot soiul, frămîntarea adîncă a corpului nostru social. Cine știe ce dezastre, ce catastrofe ne poate aduce campania ce se anunță . Și mai ales, cine știe cît de scump va plăti poporul acest vînt de nebunie războinică ce a cuprins pe conducătorii vieței noastre politice! Va aduce oare 1912, cel puțin pacea mult așteptată în biserică? E greu de nădăjduit Din potrivă, chipul cum s’au desfășurat anul trecut incidentele din sinal și din jurul Sinodului, înveninarea la care aceste incidente a dat foc, greutatea alegerea unui prelat pentru scaunul de primat, amestecul patimei politice și în această chestiune pur bisericească, toate acestea ne fac să întrezărim noui și grave tulburări în biserică, tulburări cari vor contribui și mai mult la frămîntarea lumei civile. Perspective negre ne înfățișează apoi spectrul holerei, care timp de trei ani ne-a bătut granițele, pentru ca în anul al patrulea să le treacă și să se încuibeze in țară, amenintând să izbucnească la vară cu toată furia. Și pentru ca tabloul să fie și mai negru, avem amenințarea complicațiilor internationale. Morile anului 1912 sînt zori însîngerate. Regele, așa de cumpătat la vorbă, și-a exprimat teama de război cî și diplomația vede focul, aproape cu certitudine, în Balcani. Tată în fața căror perspective vom ciocni în noaptea asta paharele, iată anul pe care-l vom primi cu exuberanță veselie la noapte. Și totuși, vom fi veseli. Veseli, baci nu știm ce ne ateaptă poate, după cum nici francezii cînd salutau cu bucurie întîia zi a anului 1870, nu banuiau că salutaț anul dezastrului de la Sedan. îosp Nădejde Numărul ciîter @3 „Dîmînesei" apare Hariiia era obișnuită. An Nou, tu n’ai nici barbă. Ca Moș Crăciun,i-iti ! Nu eș un om, căci nimeni Un trup de om nu-ți dete< Cum s -ți vorbesc, dar. tu e^ Și ce- i putea să-ți spun? Tu nu ie vii cu daruri, Zîmbinzî, ca Moș Crăciun! Tu ești numai un nume Cînd s nă ceasuți — C’ama trecut o vreme Și noi îmbătrînim. Dar, vezi, nedrept, eu, totuși N’ași vrea să fiu cu tine . Crăciunul de e darnic. Nu-i pentru orișicine. Tu nu ești bun — cu unii Ca bunul &oș Crăciun. Ești rău, — dar rău cu toții, Și’n asta tu ești bun! O, tu — cînd ceasu-ți sună Și-apare pe cadran, Pămîntu’ntreg atuncea A'mpătrînit cu’n an. Simțim, or-i drept, că A^oart^ă Vrăjește mai aproape. Dar nu pot nici chiar regii De legea ta să scape. Simțim că Moartea vine Cu-arme cei mari — Dar o simțim cu toții, Și-o așteptăm mai tari. An nou, deci, slavă ție, Acum și’n viitor — Tu singur faci în lume Dreptate tuturor! B. NEJUEIfANU nevrute brute CU SORCOVA! Dintre toate obiceiurile și dolinele sărbătorilor, cel mai frumos mi se pare urâtul copiilor cu sorcova O mînută mică, degerată pe bătut împletit frumos,, agită buchetul de flori de hîrtie, în care predomină albul și roșul, cele două culori cari vorbesc mai mult sufletului. Pe stradă, in ziua Anului nou, cînd zăpada înghețată are sclipiri de diamant sub razele unui „soare cu dinții" și se înfige deodată in fată, o căciulă țuguiată din care răsare un născior înghețat și doi ochișori în cari licărește o speranță care așteaptă de la sine împlinirea. Și florile de hîrtie încep să te bată. Vezii bătaia e un lucru absurd și neplăcut, mai cu seamă cin* r'e aplicitul Totuși, două lucruri mi-au plăcut totdeauna să mă bată sorcova și... norocul! In bătaia aliniătoare a sorcovei e și o evocare a bătaiei celeilalte: a norocului. Sorcova, vesela Să trăiți, să îmbătrîniți Ca un măr Ca un păr ca un fir de trandafir ,Și? poate urare mal. : *orocoasă urare ca aceasta? Să traești și să îmbătrinești ca un măr, ca un Măr domnesc mai ales ? In primăvara vietei să ai podoaba de flori albe a mărului. Mai apoi să dai roade, după cum mărul dă acele fructe într-adevăr domnești, cu rotunjimea minunată, cu fermecătoarea culoare rozalba. Tu să dai roadele tale pe orice teren de muncă, fie chiar numai pe terenul.. paternităte! Vă mg să mă credeți: de cite ori îmi răsare in cale un copil cu sorcova. în ziua cînd se rupe cea dintîiu filă din calendar, și aud urarea spusă pe același ritm monoton. Ca un măr . Ca un păr de chip ori aud această urare, ași prea să mă prefac aevea într’un mâr domnesc sub ale cărui flori să se adăpostească primăvara îndrăgostiții, ale cărui roade să le... culeagă toamna ștrengarii cari sar gardurile, și care, iarna, în crengile osoase și păturile de zăpadă să simtă furnicarea vieței din primăvara viitoare. Vi se pare poate cam curioasă, cam barocă dorința aceasta? Ați putea spune că, în privința merelor, e mai preferabil să le ai pe masă într’un coșuleț elegant și, răsturnat pe speteaza fotoliului, după un dejun bogat, să te cureți agale cu un cuțit de argint așteptând ca, spre a-ți complectameniul, să muști și din... mărul Evei?... Da, într'adevăr, în zilele noastre, acesta e idealul tuturor acelora cari mai au un... idealil meu e însă acela pe care vi fam arătat, și miine cînd vor răsări iarăși în calea mea căciulele țuguiate și ochișorii în cari va străluci speranța care așteaptă de la mine împlinirea, — vom simți din nou părerea de rău anuală, că urarea sorcovei va rămîne și de astă dată un simplu... deziderat zadarnici Maximin Ani mulți • ••e Banale și stereotipa, în ziua Anului nod apar pe buzele tuturor celor cari se întîlnesc, cuvintele: — La mulți ani! Dorești fiecăruia să mai trăiască mulți ani încă, mulți, mulți de tot, nesfîrșit. Orîcît de ticăloasă și de deșartă i-ar fi viața, oricît de fără rost și fără senz, ori cît de răufăcătoare, ca să see prelungească, motorul vietei să se desgdișască cit mai tirziu sau chiar nici odată! Pornită deseori numai din buze, neavînd îndărătul ei căldura și adincimea sincerității, urarea aceasta: ș"i mulți ani" e primită totuși de cei mai multi cu plăcere, cu bucurie, fără să analleze dacă, raportată la viata lor, ea nu e, de fapt, decît o ironie sau o înfierare. O viată de muncă cinstită, o viață sinceră și dreaptă, o asemenea viată poate fi centrul spre care să se îndrepte, avântate, toate urările de continuare ci mai departe, tot mai departe» Asemenea vieți sunt atît de binefăcătoare, pentru întreaga omenire, încît în prelungirea lor stă și desvoltarea tuiui bun comun, cu atît mai prețios cu cît el emaî Tar. In fata unor asemenea vieți cuvintele banale de urare capătă întregul și pionii iotini» esti^?!>isi revarsă toats recunoștința și iubirea acelora pentru ■cari cumlezenta vietei celei adevărate se rezumă în moară, adevăr, sinceritate. Și oriunde, s’ar găsi aceste existențe : în fundul satelor, sau în zgomotul uzinelor, în laboratoriu sau în birouri, pe amvon sau pe scenă, cei cari le înțeleg ura așteaptă puțin interesantul prilej al ,,Anului nou" pentru a ura prelungirea acestor forțe absolut necesare tuturor ; pentru cei cari le înțeleg orice clipă e „Anul nou“, pe buzele acestora trăește vecinic urarea cea adevărată. Aci obicinuitul „la mult ani“ nu sună ca o ironie, și mai puțin ca o înfierare. Dar ce mulți, ce imens e numărul acelora pentru calt urarea aceasta sună astfel! Ce mult! sunt acei cari ar trebui să roșească dacă, pe cînd în urechi se tremură, cu muzica lor dulceagă, cuvintele „la muli ani“, în fața ochilor, ca pe o pînză de cinematograf, li ,s’ar prnecta toate roadele neîndurărei, vicleniei sau stîrpiciunei lor sufletești, cărora li se urează ca o bătae de joc, să continue încă mult timp tot așa de puțin binefăcătoare! Dacă o clipă de conștiință ar putea lumina, ca un far uriaș, viața întreagă a tuturor oamenilor, în ziua aceasta căreea omul i-a dat atîta însemnătate — o, ce mult ar cere nu o continuare mai departe a vieței lor, ci o reîntoarcere la începuturile ei, ca de acolo s’o desfășure așa fel încît „la mulți ani“ să nu se răsune ca o ironie, ci ca un îndemn și ca o răsplată ! Dar această clipă celor mai multe nu le apare nicîodată, aproape nimeni nu face, în pragul Anului Nou, o socoteală aspră și dreaptă a tuturor faptelor sale, căci cine are tăria să se vadă așa cum e, în lumina neîndurată a adevărului ? E o tărie de apostol aceasta pentru zilele noatre, și vremea noastră nu mai cunoaște apostoli !... G Mii Hen O fi bat c,olindarul ? Cum să nu fie, dacă e pe 1912 /.