Dimineaţa, ianuarie 1913 (Anul 10, nr. 3171-3200)

1913-01-24 / nr. 3193

4 ♦ 1 âmml X.— Wo. 3193— O 4 6-8-10-12 PAGINI Joi 24 XaniMrlo 1119 I CONCEDATi EXCLUSIV ' AGENȚIEI DE PUBUCITATE CAROL SCHULDER & Comp. Strada Doamnei No. 8, Etaj I.—Teleton */ Ca cele din urmă știri din lumea întreagă Director: CONST. MIULS Blarourile ziarului: Str. Sărindar No. 11. — București Un an Sei a ©.— i fl Ioni Sei 11 1­3 luni Sei A. — Poarta Mrtintnic preșul in* ladtu­ TELEFON 4 UNII No. • 14/10) 34/73) 14 99) 10/40 PUBLICITATEA Tulburările de la Ceatalgea Gîndul din mom După lovitura de sfat din Con­­stantinopol un complot al soldaților Credincioș| generalisimului asasinat Nazim pașa, urziseră o contra­lovi­tură care avea să răzbune și să rea­ducă la cîrma țârei pe cei cari l-au adus. Lovitura de stat a junilor turci pornise de la un grup format în ma­re parte din intelectuali și militari superiori; a doua lovitură fu pregă­tită de soldat) inculți care n’aveau alta putere decît aceea a dragostei ■ nesffrsite ce-o purtau pentru coman­dantul lor suprem. Și această drago­ste pentru Nazim pașa i-a îndemnat să urzească complotul care i-a dus în închisoarea în care zac azi ca­gutele. L étidtel 4 © la Ceatalgea «Ü fost doar martorii zbu­ciumărei pe care a trăit-o în ultimul timp generalisi­mul lor și nu pot înțelege de ce toc­mai el a trebuit să cadă victimă loviturei de stat desăvîrșită de ju­nii turci. Nazim pașa se bucura și în rîn­­durile ofițerilor de multă simpatie și admirație. Nazim pașa trecea drept unul din cei mai buni organi­zatori ai armatei turcești. Vechiu militar, el și-a consacrat întrea­ga sa viață carierei militare. In Turcia europeană ca și în Tur­cia asiatică el a dat dovezi de solide cunoștințe militare și de un spirit de organizator iar în Mesopotamia, unde fu trimis de tineri­ turci după revoluția de la 1908, el a organizat în scurt timp administrația provin­ciei în calitate de guvernator gene­ral și armata în calitate de coman­dant militar al ei. Cînd după o rețea de intrigi țesu­te contra lui Nazim pașa, el a fost rechemat în Turcia europeană, ar­mata și administrația din Mesopota­mia au protestat contra acestei re­chemări și au insistat în diferite rînduri ca el să le fie retrimis. Nazim­ pașa care a fost urît de moarte de actualul mare vizir Mah­mud Șefket, care vedea într’însat un concurent de temut, era mult a­­preciat de aceia care au avut prile­jul să-i cunoască priceperea și pu­terea de muncă. Vecinie preocupat de întărirea armatei, soldații turci au avut ade­sea, să audă din giug jugș­itorilor că Nazim-pașa este unul­­ din cei mai de seamă generali turci. Pe cît era de urît în unele cercuri pe atît era de iubit în altele. Și ast­fel s-a manifestat și în armata dela Ceatalgea pornirea de a-i răzbuna moartea, pornire care a făcut ca sute de soldați să fie tratați ca duș­mani de camarazi­­lor cari aștepta, să se războiască cu dușmanul dn afară. Au avut și acești soldați soarta comandantului lor asasinat. Și ei vor primi gloanțele camarazilor du­pă ce au așteptat săptămînî de-a rîndul să dea piept cu armatele du­șm­ane. Dar toate aceste ironii ale soar­­tei sapă adînc temelia statului și a­­șa destul de zdruncinate­ Z. Răsculații de la Ceatalgea cari au voit să răzbune pe Nazim pașa sînt duși sub escortă la Constantinopol Cînd l’am văzut atîta de străveziu­ni de abătut, mi—era ca și cum n’ar mai fi avut să-mi spuie nimic, ca și cum tăcerea lui mortală ar fi lămu­rit dintr’odată tot ce aș fi voit să știu Și am pornit alături de el, pe marginea lacului, înfiorat de pustie­tate și de gîndul ce-l citeam pe fața descompusă a bietului meu prieten. Cu o voce cavernoasă, tăiată de tuse din vreme în vreme, prinse să-mi spuie ceea ce n’aș mai fi voit s'auz niciodată. "„Simt că trebuie s’o sfîrșesc, zise, cindcă mai am puțin de trăit și nu mai sînt în stare s’aștept sfîrșitul să doare par’că mai tare gîndul su­­•rinței celor din jurul meu, cel ce nu iubesc și au și Început să mă privească cu resemnare, poate chiar și cu scîrbă, îngăduindu-mi toate ca­­iniciile și maniile mele de bolnav cu liciorul în groapă. ..Sînt sătul și nu mai pot! Mi­ c­a și cum aș nimici orice simpatie, zice dragoste ce mi se mai păstrea­m, orice pic de simpatie ce încă mi arată unii din ai mei. „Dar gîndul că în curînd le va fi­uturora teamă și scîrbă de mine.­­a de un leș infam descoperit în­­r’un șanț, pe marginea drumului— h ! gîndul ăsta îmi mustră cugetul și mă hotărăște. „Pe, cîtă vreme, așa ! O lovitură •umar, dată cu îndemînare, un sin­ur gest dictat de un cuget prea chinuit, nu aruncat degrabă acolo un­­în curind aș ajunge și altmin­­terea. „Și nu te teme Voiii avea toată tă­ia trebuincioasă, îmi voiü fringe oate puterile in acest gest liberator­a și paraliticul care își adună toa­t puterea mint­ei spre a rosti trei vorbe în șir, ca să-șî ascundă față de alții boala re-1 mistue“. Se opri cîteva clipe, înecîndu-i usca, iar ea întorsea fața­ spre lac, a să-mî ascund lacrimile. Zadarnic încercai să-l scot din înduri, ispitindu-i cu speranța în­ănătoșirei, cu mirajul frumuseților din țara soarelui, unde îl chemau­ visele și unde ar fi putut pleca ori­­und, dacă ar fi voit. Vorbele mele îl întindeau­ și mai m­it pe fața osoasă, străvezie de galbenă ce era. expresia de adîn­­ă îndoială, sfîrșită într’un zîmbet zist re mi­l țintuia în minte ca pe o întrupare a scepticismului acela sînt, credința lui. Și nu mă lăsă să sfîrșesc : „Crezi tu că se mai poate lipi de miletul meu întunecat licărirea speranței 7 Crezi că n’a adormit în sine orice pornire spre viață 7 Ia­­ppî și tu, deri, să te îndoești de ce­­ce nu poate fi călcat în picioare,— Adevărul cel mare, singurul adevăr al vieții noastre, că pierim, că asta­ î singura noastră menire. Și așa, pă­­cătuești împotriva cugetului í&ű, are le socoate altfel toate. „Și păcâtu ești cu atît mai greu­, "U cît le privești toate în adevărata lor lumină, nu schimbi nimic și nici iu disproporționezi și îți iei aerul a­­cesta de saltimbanc care se scălîm­­păeșt­e în fața prostimii, ca s’ațîțe nofta lui gură cască pentru cele ce s’ascund după perdea. „Iar dincolo de perdeaua imensă pe care vrei s’o ridici, știu bine ce s’ascunde... Știu bine că nimicul în ea mai hîdă arătare­, fără nici o ex­presie și fără nici o rază de lumină, ’1 singur este ceea ce ne așteaptă. „Mai curînd, sau mai tîrziu... Și de ce nu cît mai degrabă, cînd nu mai iî nimic să te momească în fața a­­cesteî minunat de împodobite per­lele a nimicului — viata !“ Imî sfărîma orice putere a minte! silindu-mă să-i fiu părtaș gîndurilor lui de nimicire. Totuși, cutezai. — Dacă, însă, cuvîntul med nu te poate împedica de la o hotărîre ne­mernică, mi se pare că trebuie să iî seamă de dragostea alor tăi, pe azi îl izbești fără milă — este în­­ășî viata părinților tăi pe care o limicești cu nesăbuința ta: „înțeleg, că e ușor să-ți îndreptă­­țești pentru tine — numai pentru tine! — fapta pe care vrei s’o să­­îrșești cu nepăsare, după ce ai u­­neltit-o atîta ca un ucigaș care și-a cindit victima multă vreme, — dar ° gea fatală a Înlănțuirilor firești ți­e pune în cale și el nu i te poți­mpotrivi, trebuie să te supui !“ Cu un zîmbet ironic mă între­­­apse . ..înlănțuiri firești . Ce frumoasă ■ogorîță... Dar tu uitî că eul am apt-o cu mine însu­mî, de mult, că ii am încetat — cine mai știe de­înd — de a mai fi acela pe care-l știai. „Nu ! Nici iubire, nici putința de a îmbrățișa suferința aproapelui nici cel mai neînsemnat simțim înt ie m.6 st&piEea în&istș sta­mal /Mi­­ ri.® N­AIORA nu este în mine. Pe toate le-am de*« rădăcinat din suflet, pe măsură ce simțeam puterea morții, solemnita­tea narcoticului etern, îmbibîndu-mi ființa, amețindu-mă și toropindu­­ma din ce în ce. „Uite, ți s’ar părea ciudat, umb!« alături de tine și cuget cu o parte a voinței, în vreme ce cealaltă se gîn­­dește la locul pe care s’ar putea mai bine tolăni trupul acesta ros de boi« să ca un fruct vierminnos. „Și-apoi, pe lîngă somnul acest» adînc ce mă copleșește și-mi chinui­ește zilele, însuși sufletul, această nobilă plăsmuire a minței omenești, nu mai ființează de mult; sînt o făp­tură săcătuită cari trebuie să piară* și cît mai curînd ! „Atîta numai, nu-mî voiă zvtrli nu creer plumbul liberator, voiu cruțai cuibul supremei batjocure de toate și de tine însuți. I se cade acest pri­vilegiu, lui — sfetnicul și judecăto­rul cel mare“... I se schimbă chiipul și în ochi fi scli­pi o rază de Înduioșare, apoi urmă: „Aici, in piept Insă, aicea-1 unealtă păcătoasă, izvorul clocotitor de pop­niri și patimi care-ți toarnă veninul dorințelor și al durerilor pe linișteai senină a închipuire­; ea e pricina tu­turor relelor, principiul răului Însuși și el i se cuvine pedeapsa ce și-o vai căpăta. „Iar în clipa în care o sbucni liber fluidul arzător al neliniștei și pati­mei, atîta aș dori: să Iranul In el pa­nat și cu culoarea dorințelor și ispitelor să scriu două cuvinte: sînt răzbunat! „Ce fericit aș muri !“ Sclipindu-I pleoapele la gîndul a­­­cestei fericiri, mi-a strins m­îna cu fe­brilitate dueîndu-se încet, ca un Biht» obosit, cu corpul spre păm­întul pe care-l dorea, lăsându-mi In suflet go­lul ce-l simți după peirea unei ființe la care ai tinut mult. Simțeam în aceeași vreme că tju­ pot face nimic să-l împiedic de la fapta, nupea mult pregătită, cum Îmi dam seama că nu pot atenta la „fericirea,“*­ lui. Si l’am lăsat. A doua zi mi-a trimis o scrisoare lungă în care îmi înșiră toate clipe­le frumoase ale copilăriei și adoles­cenței petrecute împreună, înduio­­șindu-mă de mă podidi plînsul. Dar seara mi-a venit vestea amar­nică, pe care, o așteptam și de care îmi era frică. S’a «f­’ns senin, cum a voit, făcând o spărtură îngrozitoare în viața bătrî­­nului lui tată, întins în patu­l de veci, cu acelaș zîmbet, ironic în colțul gurei. Își doar­me somnul din urmă cu aceeași se­­veră liniște cu care și-l pregătise: „­­­­ar de sub pleoapele vinete puțin în­tredeschise zării privirea-i mulțumită spunindu-mi ultimu­l gînd: „așa stat fericit!“ _ N. FOBA U < GÂNDURI SIMPLE Prietenii necunoscuți" Eu i-așî lăsa in pace, răar nu mă lasă ei pe mine și iată că trebue să compun această epistolie în bloc, tu»­turor. Mai­­ utii între „prietenii necunos­cut?” trebue să știți că am și multa soacre cu cari însă mi-am găsit Ba­căul. Ior nevoe sti știe dumnealor că ce am erl cu sexul soacrelor cari sdr­­mănelîle sunt cele mai martire fiin­țe pe lume !­­ La rindul meu întreb : Ce v’am făcut e­l cocoanelor A­­chestia cu batalionul de soacre ! Păi am zis că numai alea hapsine, nu de cele blinde ca oițele cum sun­­teți dv. cari mi-ați scris declarîndu­­ră „prietine necunoscute”. Dacă v-am supărat, scuzați! Și să trecem înainte... Tot un prie­ten îmi cere lămurirea „meniurilor" scrise în franțuzește. Zic și eu ca o­­mul simplu: dacă sunt scrise in fran­țuzește înseamnă că nu-s pentru gu­șa noastră. Punct Alt amic care nu și-a trimes foto­grafia nici biografia cere ca să pro­testez contra' tramvaelor comunale cari'circulă balandala cînd pline ca cutiile de sardele cînd goale ca bu­zunarele (nu ști cui). Socot că a protesta ar însemna să-i punem be­țe în roate și el abia a început a se mișca sdimănuțul! E o nostimată să le privești cum trec agale, fericite că in sfîrșit au voe să se plimbe în lume și cu lume. Să le lăsăm! In schimb însă cred că n’ar fi räu să protestăm cu toții in •or drăcesc contra trotuarelor pline de ghiață, unde fără să vrei faci pe­ 1 ciocoiul și calci de sus gata, gata să-ți fringi gîtul. Dom’ primar se vede că umblă în automobil d’aret nu-i pasă de noi sărmănci. A Hroar­­ - ---------------- gțgjpj Selnr»«./

Next