Dimineaţa, august 1920 (Anul 17, nr. 5050-5074)

1920-08-21 / nr. 50656 (5066)

Solemnitatea decoratei orașului București de către mareșalul Joffre . ■——— A sinetul parcului Carol.—Primirea mareșalului Joffre și a regelui Ferdinand.— Ceremonia predărei „Crucea de război.—Cuvântarea mareșalului.—Răspunsul primarului.—Decorarea ofițerilor.—Parada militară. Poporul Capitalei a ținut ori prin participarea unei imense mulțimi să dea o și mai mare strălucire mișcătoarei serbări din Parcul de la Filaret, serbare datorită simțimintelor nobile ce a ținut să le manifesteze Franța față de armata noastră care și-a făcut datoria cu atâta bravură și față de populația civilă care a îndurat cu atâta resemnare mizeriile războiului și a ocupațiunei dușmane. Caracterul serbăres de și de ordin strict militar a luat proporțiile unei mari manifestațiuni populare, de recunoștință Orașul București, care a îndurat atâta din marele război, și-a primit ori o frumoasă răsplată. Franța, prin ilustrul ei trimis mareșalul Joffre, i-a decernat „Crucea de război“. In Parcul Carol dela Filaret a avut loc ori solemnitatea acordărei acestei înalte distincțiuni. De cu vreme, bucureștenii noștri au ținut să asiste într’un imens număr, cu toată greva, de la tramvaie și a căldurei insuportabile. Toate aleele care duceau spre Palatul Artelor, în fața căruia urma să aibă loc solemnitatea decorării, erau literalmente tixite. In fața Parcului și In interior au fost rânduite trupele care trebuiau să ia parte la defilare. Rând pe rând sosesc înaltul cler, în frunte cu mitropolitul primat, iar apoi d-nii Benes, ministrul de externe al Ceho-Slovaciei; Rattigan, ministrul Angliei; Daesdner, ministrul Franței; Bredoredo, ministrul Portugaliei; d-nii miniștrii: general Averescu, Take Ionescu, Argetoianu, Boga, Cudalbu, Garoflid, Trancu-Iași; președinții Corpurilor legiuitoare; d-nii general Coandă și Duiliu Zamfirescu ; Ali Ahbar Khan, N. Mișu, baronul Falcon, M. Cermak, contele Davy, general Rășcanu,general Văleanu, D. Greceanu, baron Stârcea, Jean Athanasiu, general Rujinski, contele Tessier, H. Catargi, Loukovith, contele Ollivier, von der Macsen, Sophianos, general Nicoleanu, dr. Gheorghian, general Angelescu, d. de Bourg, colonel de Goys, Derussi, Poklewski-Koziel, general Pétin, Hiotu, Monicault, colonel Issaylt, maior Davy, căpitanii Deschayes, Berger și Radous , căpitan Ioniescu Ilie, Romulus Voinescu, precum și ofițerii superiori din garnizoană, în cap cu generalii cari au comandat în război corpurile noastre de armată. La ora 5 fără un sfert sosește într-un automobil al Palatului, mareșalul Joffre împreună cu suita sa. Muzicele cântă Marseilleza iar ovațiunile nu mai contenesc. După un sfert de oră se anunță sosirea regelui și principelui Nicolae. Regele purta uniforma vânătorilor de munte și marele cordon al Legiunei de Onoare. In fața rotondei de la Palatul Artelor, mareșalul Joffre rostește următoarea cuvântare : Domnule Primar, guvernul Republicei Franceze mi-a făcut marea cinste de a mă Însărcina să vin pentru a remite orașului București „Crucea de război franceză“. Prin citarea Capitalei României Mari, în ordinul de zi pe armată, Franța a voit să exprime în chip măgulitor admirația sa pentru orașul dv, care a suportat cu atâta sânge rece și bărbăție asprele Încercări ale războiului. Cu toate asprimele ocupației cu tot bombardamentul populației Rupentru inimoasa atențiune a Franței care ne-a trimes pe biruitorul de la Marna să înfigă pe pepturile bravilor noștri ostași Legiunea de onoare. Românii au înțeles gestul de la Paris și serbarea de ori n’a mai râmas în cadrul oficialităței, ci poporul a venit în valuri să aclame pe trimisul Franței, pe acel care a biruit militarismul prusian care-și revărsase hordele în Europa spre a zdrobi mai ales democrația franceza. Generalul Pan a venit, în timpul neutralităței noastre ca un sol al Franței care ne aducea cureștilor a păstrat cu mândrie credința in triumful final al dreptelor sale revendicări și al cauzei libertăței lumei aparată de aliați. Astfel nobila de populație s’a arătat vrednică de eroii lui Traian și a lui Mihai Vteazul. Deaceia cu o adjuncă emoție Domnule Primar adaug la virtuțile orașului București „Crucea de război franceză“.. Colonelul Issaylt, în numele ministrului de război francez citește următorul ordin de zi: „ Din ziua declarării războiului României, Imperiilor Centrale, a suportat aproape zilnic, timp de 3 luni, bombardamentul aerian al inamicului, făcând peste o mie de victime, fără ca moralul populației să fi fost atins sau patriotismul ei afectat. A arătat o atitudine patriotică cu toată presiunea germanică, in cei doi ani de ocupațiune inamică și a dovedit-o cu prilejul incidentelor rari au precedat armistițiul și la intrarea triumfală a trupelor române și aliate la 1 Decembrie 1918". Discursul d-lui dr. Gheorghian După ce mareșalul Joffre prinde „Crucea de război“ pe o pernă de catifea roșie pe care era brodată stema Bucureștiului, d. dr. Gheorghian, președintele comisiunei interimare, rostește următoarea cuvântare : Domnule Mareșal. Cu cea mai vie emnoțime primesc din mâinile d-v „Crucea de război“ pe care guvernul Republicei franceze a binevoit a o decerne orașului București. Frumoasa citațiune care justifica distincțiunea acordată, se referă înainte de toate la atitudinea curagioasă a orașului în timpul grozavelor bombardamente aeriene din lunile Octombrie și Noembrie 1916. Apărarea noastră contra avioanelor era aproape nulă ,tunurile speciale și avioanele de vânătoare ne lipseau cu desăvârșire. Dușmanul se simțea in voe, bombardăndu-ne zi și noapte fără întrerupere. Adesea bombardamentul era neîntrerupt. De abia pleca o escadrilă și alta le lua locul. Acestea erau noile metode de război germane, metode lipsite de orice cavalerism. Prin aceste crime împotriva cetățenilor pașnici dinapoia frontului, dușmanul voia să terorizeze populația și să obțină astfel ceea ce nu putea obține prin luptă dreaptă cu armatele noastre. Dar el nu și-a atins scopul. In timpul grozavelor bombardamente, populația bucureșteană iși vedea liniștită de treburi. Suportând în liniște atacurile ucigătoare, orașul era condtent că’și îndeplinește o datorie patriotică. i vestea ca se apropie ceasul realizărei idealului nostru de veacuri așteptat Poporul nostru l’a purtat în triumf și generalul Pau s’a întors la Paris spunând: — România e cu noi ! "Mareșalul Joffre a venit acum să aducă omagiul Franței pentru armata care a intrat în foc când se dădeau cele mai disperate asalturi la Verdun. Joffre întorcându-se la Paris va putea spune: — România va fi pururea cu Franța ! ! După încetarea bombardamentului, orașul s’a cufundat într’o adâncă tristețe, căci încetarea atacurilor a coincidă cu ocuparea Capitalei de către dușmani. Scumpa noastră Capitală a fost murdărită de ocupația dușmană. Populația Bucureștilor a avut de suferit timp de 2 ani, prădăciunile, furturile și crimele dușmanului cotropitor. Dar moralul populatei s’a menținut totdeauna la înălțime. Orașul nu trăia a» cât cu același nădejde, veghia și se cutremure la cel mai mic sunet de trompete. Și când fanfarele armatelor aliate au început să fie auzite dinspre Dunăre, iar trompetele soldaților noștri se mereau sunând dinspre Moldova, era un adevărat delir. Franța care a asistat la reînvierea noastră în 1917, a ținut să ia parte și la eliberarea noastră. Armatele aliate cari au trecut Dunărea la începutul lui Noembrie 1918, erau comandate de generalul Berthelot cetățean de onoare al României. Poporul român nu va uita niciodată ceea ce datorează Franței cu care este unită de secole printr- o dragoste și o admirație nețărmurită. Această unire a fost închegată pe câmpiile de luptă, unde francezii au luptat alături de români și unde morții noștri odihnesc alături de fiii Franței. Franța ne dă astăzi o nouă dovadă de dragostea și prietenia sa pentru noi. Crucea de război franceză, acordată orașului București, va face parte de azi înainte din stema orașului nostru, ca o mărturie pentru generațiile cari vor veni, a vitejiei Bucureștilor in marele război mondial, in dragostea vecinică a României pentru sora sa mai mare, Franța. In numele orașului, exprim guvernului Republicei franceze cea mai adâncă recunoștință pentru distincția acordată. Ii exprim de asemenea via noastră mulțumire că a ales un trimis atât de glorios ca d-v. d-le Mareșal, care au salvat pe Marna soarta civilizației. Trăiască Franța eroică! Trăiască armata franceză! Trăiască Mareșalul Joffre! Terminându-și discursul său. Primarul Capitalei ridică perna în sus în vederea mulțimea, care izbucnește în ovaziuni. Decorarea ofițerilor superiori După luptele de la Marasti, Mărășești și Oituz au fost decorați fără a li se înmâna insignele, mai mulți ofițeri superiori. Cu ocazia decorării orașului, Mareșalul Joffre, a ținut să decoreze și pe acești ofițeri. După ce le prinde pe piept Legiunea, de onoare înainte de a se da acolada mareșalul rostește următoarele cuvinte: In numele președintelui Republicei, în virtutea puterilor cari îmi sunt conferite, salut pe noui ofițeri ai Legiunei de onoare. — Toți ofițerii propuși pentru decorare în frunte cu generalul Rășcanu și cu generalul Mardarescu, s’au aliniat in fața scărei Palatului Artelor și Mareșalul Joffre, care era însoțit de colonelul Issayli și de un ofițer de ordonanță care purta panelul cu decorațiunile s’a oprit in fața fiecăruia, l-a prins pe piept decorațiunea, în care timp U adresa cuvinte măgulitoare și apoi îi dădea acolada în sunetele muzicei militare. După ce au fost pe rând toți decorați, regele i-a felicitat pe fiecare în parte în ordinea alinierei, apoi a făcut acelaiș lucru, generalul Averescu și ceilalți miniștri. S-a remarcat că generalul Averescu și d. Argetoianu, felicitând pe d. Mihalache singurul om politic și parlamentar decorat ori ca ofițer de rezervă, au ținut să se între te cu șeful partidului țărănist în mod foarte afabil. Au fost decorați cu Legiunea de onoare în gradul de mare ofițer, d. general Rășcanu, ministru de războiu în gradul de comandor, generalii Mărdărescu, Petala, Cihoski, Pavelescu, în gradul de ofițeri-lor generali Ștefanescu, Amza, Samsonovich Colonel si Jipescu, Stârcea, Ionescu Sergiu, Costandache, Bian, Gabrielescu, Argeșeanu, Eliad, Marinescu, Sturza, maiorii Andreevici, căpitanii: Mihalache, Mardare, Buzdugan și St Zoppa. Defilarea In fața unei tribune din mijlocul Parcului urmează apoi defilarea trupelor. Defilarea admirabil organizată și condusă a fost sub comanda d-lui general Rujinski, comandantul corpului II armată. Au defilat în ordine următoarele unități: Comand. C. II A. Teritorial, Statul Major al C. II A. T.. Muscele, Ofițerii fără trupă, generalul Dragu, comanda trupelor pedestre, reglementul 4 vânători, regimentul 9 vânători, regimentul 1 grăniceri, regim. 18 inf., reg. 40 inf., reg. 61 inf., reg. 80 inf., reg. 2 căi ferate, batalionul de specialități, corpul de aerostație, divizionul de artilerie (R. 2712 obz. și R. 22 art.), regimentul Escortă Regală, divizionul art. antiaeriană, compania Automobile blindate, muzicele. După aceea Regele. Principso N ]ae și Mareșalul Joffre, sind laladadad rațiunele populației părăsesc la orele ? Parcul Carol, iar solemnitatea luă sfârșit. In tot timpul cât a durat solemnitatea distribuirea decorațiilor mai multe avioane au făcut evoluțiuni deasupra Parcului la o mare înălțime. Față de enorma aglomerațiune de lume, ordinea a fost relativ bine păstrată și s-a observat la un moment dat când mulțimea invadase strada Palatului Artelor că însuși d. Argetoianu ministrul de interne, a dirijat măsurile de ordine ce se impunea. NED. * * Prânzul de salozie In puiuțul rep osează, la orele 9, a avut loc la palatul regal din Calea Victoriei, prânzul de gală dat în onoarea mareșalului Joffre. La acest prânz au luat parte Regele, mareșalul Joffre, prințul Nicolae, Mitropolitul Primat, d. Benes, ministru de externe cehoslovac, d. general Averescu, d-nii Take Ionescu, Duiliu Zamfirescu, Vaida Voevod, N. Iorga, Oct. Goga, Argetoianu, gen. Rășcanu, P. P. Negulescu, gen. Nicoleanu, gen. Referendaru, col. Sârbu, col. Drossu, etc. Deasemenea au luat parte reprezentanții Franței, Angliei, Americei, Italiei, Ceho-Slovaciei, Elveției, Belgiei, cu atașații lor militari, precum și o parte din corpul nostru diplomatic. Nu a toastat decât regele care în puține cuvinte a adus omagii înaltului oaspe, închinând paharul în sănătatea mareșalului Joffre și pentru prosperitatea Franței. După masă, suveranul s-a întreținut câte puțin cu fiecare dintre invitați, printre cari: cu mareșalul Joffre, cu d. gen. Averescu, d-nii Vaida, Iorga, etc. La orele 11.10 invitații au început, a părăsi palatul. Dingi De lenlessterelle emerge în onoarea mareșalului Josipe După cum am anunțat, ieri la ora a avut loc la ministerul afacerilor străine, un dejun oferit de guvern în onoarea mareșalului Joffre. La acest dejun au luat parte doamnele: Ratzingau, Bohman, Take Ionescu, Mișu, Cudalbu, Bayley, Lopihanos, Catargi, Negulescu, Trazne, Greceanu și Vestnich; d-șoarele: ducesă de Amalfi, contesa de Skrynski Catargi, Cerny Mișu, Vestnich, etc. ; domni : Mareșal Joffre Beneș, ministrul de externe al Cehoslovaciei Rattingau, ministrul Angliei; d- Deschner, ministrul Franței, Bredoredo, ministrul Portugaliei, genera Averescu, Take Ionescu, Argetoianu Goga, Cudalbu, Garoflid, Trancu Iași, Mocioni, general Coandă, Duiliu Zamfirescu, Ali Ahbar Khan, N Mișu, baronul Fallon, general Văleanu, Negulescu, D. Greceanu, M. Cermak, general Cristescu, contele Davy contele Tessier, H. Catargi, general Râșcanu, Lonkovitch, Jean Athanasiu, contele Ollivier, Vonder, Macsen, Sophianos, general Nicoleanu dr Gheorghian, general Angelescu baron Stârcea, d. de Bourg, colone: de Goys, Derussi, Pokleschi-Kozie, general Petru, Hiotu, Monicault, maior David, căpitanii Deschayes, Berger și Radous, Vlădescu, T. Gurandi Zănescu, Xenopol, etc. In tot timpul mesei a cântat orchestra condusă de Cristache Ciolac. Toastul d-lui Take Ionescu Domnule Mareșal, Doamnelor, Domnilor, înțelepciunea antică spusese că despre nici un muritor nu se poate afirma că e fericit, atât timp cât se găsește printre cei vii. Aceasta, nu vi se poate aplica; sunteți un om fericit, cel mai fericit dintre oameni. Tânăr, de 18 ani, ați comandat o baterie în timpul anului teribil, și, generalisim al armatelor Franței, nu ai șters numai din istorie toate urmele anului monstruos, dar au câștigat pentru dumneavoastră și pentru patria dumneavoastră, gloria cea mai pură pe care a cunoscut-o vre odată un militar. Alexandru a reușit să împlânte civilizația europeană, pe o mare întindere a continentului asiatic și prin asta el a schimbat cursul istoriei în Orient. Iulius Cezar a romanizat Galia și prin asta a schimbat Istoria Occidentului. Traian a făcut să zboare vulturii romani la nord de Dunăre și prin asta fel a schimbat istoria ținuturilor noastre. Napoleon a făcut să repară o ordine nouă din dezordinea revoluționară și prin asta el a întemeiat instituțiile celei mai mari părți dintre țările europene, tiparul gândirei franceze. " Nici unul dintre acești oameni mari oricât de strălucitoare, oricât de fecundă i-ar fi fost victoria, nu a schimbat cursul istoriei umanităței întregi. Dumneavoastră aț făcut-o la Marna. A vedea în această luptă, ale cărei toate consecințe nimeni nu a reușit și nimeni nu va reuși să le înțeleagă, o bătălie care, nu va fi mai mare decât celelalte decât prin numărul combatanților sau prin lungimea frontului, ar fi o miopie politică. La Marna nu a fost numai ciocnirea între două armate, cele mai bune din lume ; la Marna, au venit să’șî dispute într’o sforțare supremă de ide două lumi, dintre, care existența unei era imposibilă fără distrugerea celeilalte. La Marna, cel din urmă asalt al lumei vechi, al forței, a venit să se sfărâme de apărătorii dreptului. Valul ce părea că trebuia să înghit globul și să suprime civilizația ăș cum o înțelegem noi, a fost oprit pentru totdeauna. De acum nu-i mai rămânea decâ să dea înapoi, până la dispariția definitivă. De această victorie, a cări imensitate a făcut să ne gândim la un miracol, numele de este și va fi totdeauna legat. De la această victorie datează o asemenea și scumpa noastră unitat națională. Desigur că sângele român a curs valuri, și pe Carpați și în Dobrogea , pe câmpiile noastre, și pe Siret, însă acest sânge ar fi curs în zadar dacă d v nu ați fi câștigat bătălia dela Marna. Suntem pătrunși de acest adevăr domnule mareșal, și pentru asta nu este așa de prețioasă vizita dumneavoastră. Dumneavoastră nu ne aduceți numa salutul celei de a doua patrii a noastră, nu numai amintirea celei mai eroice dintre apărări în cel mai just dintre războaie, a celei mai mari victorii în serviciul celor mai nobile dintre cauze, ne faceți să vedem imaginea eroului a cărui glorie a întrecut și v; întrece tot ce a fost și tot ce va fi. Nu voi spune că vizita d-v va strânge mai mult relatiunile dintre cele două tari ale noastre. Se pa strânge relațiile dintre două târi, dar nu se pot strânge mai mult raporturile dintre Franța și România. Există vreun punct pe acest glob fie în domeniul gândire, fie în acel a frumosului, unde ideia franceză să nu fie predomnitoare ? *" In școlile d-v, în timp de mai mul de un secol, ce națiune mai mult deci a noastră și-a trimis tineretul să ai adape la izvorul nesecat al geniulu francez ? " Revoluția noastră de la 1848 semnalul renașterii noastre, nu a venit de la Paris ? Unirea Moldovei și a Munteniei, întâia etapă a unității noastre naționale mit e și ea în mare parte opera Framzei? Și în acest războiu nu am primit știutorul cel mai eficace și cele mai generoase sacrificii din partea ofițerilor d-voastră ? Ați venit, domnule Mareșal, să decorați această Capitală pentru vițeji cu care a suportat un bombardament cu atât mai criminal, cu cât dușmanul a știut-o fără apărare. Dar Bucureștiul a suferit un ultragiu mut mai dureros ca acela al bombardamentului... prezența inamicului. Și, nu sunt oare 1 soldații Franței cari timp de secole au măsurat cu pașii lor tot pământul locuit, care l’e mântuit de aceasta prihană ? Vizita d-voastră, domnule Mareșal ne spune că legătura dintre Franța , România, o concepeți ca și noi, indistructibilă, deasupra și în afara voinței oamenilor și contingenței evenimentelor. Noi o înțelegem fără ca d-voastrl să ne-o spuneți. Și, pentru că o înțelegem, ridic paharul meu, în sănătatea d-voastră, în sănătatea Președintelui Republicei, a armatei și a poporului Francez. Trăiască Franța! — D-ta nu ai martori, răspunse Kafka zâmbind. Ești strein în orașul ăsta Și eu, sunt bogat. Voi proba ușor că iubești pe Unona și că vrei să te scapi de mine fiindcă ești gelos. — E just, zise Strannick cu un aer gânditor, mă voi duce. — Du-te repede atunci, că eu te voi urma îndată. In clipa când Stannick părăsea Idaia, el văzu pe evreu îndreptându-se spre panoplia de arme orientale cu tăișurile strălucitoare și grozave și ascuțite. XVII Strannick Știa că trebue să se grăbească și că pericolul era mare, accentul lui Israel Kafka și expresia figurei sale nu-i lăsau nici o îndoială asupra hotărârei tânărului evreu, hotărâre care de altfel se potrivea cu original* educația lui pe jumătate sălbatece. Strannick nu avea nici vremea nici dorința da cumpăni rolul ce jucase dezvăluind principalului actor scena care avusese joc în cimitir. Consecințele imediate ale acestei revelații, oricât erau de neașteptate, nu aveau nimic nelogic. Israel Kafka era oriental; natura lui extrem de pasionată și violentă era totodată și fatalistă. El ar fi iubit cu credință întreaga viață, fără a aștepta în schimb nimic, ar fi suferit cu răbdare mânia, disprețul, mila sau capriciile Unoniei, de multă vreme își sacrificase liberul său arbitru pasiunea, pasiune evident degradatoare căci i supunea toate gândurile și toate acțiunile, dar așa de extremă totuși că nu se putea să nu-i recunoști o oarecare nobleță, fiindcă mergea până la sacrificiul eroic de sine însuși. Strannick îl înțelegea și grăbea pasul; planul lui era de a găsi un adăpost sigur pentru Unorna și de a o ascunde furiei lui Kafka. Ajuns la casa tinerei femei, el fu primit imediat. Găsi pe Unorna stând la locul ei obișnuit Atitudinea ei era aceia a unei profunde visări. îmbrăcată toată în negru, ea semăna, la lumina dulce a lămpilor acoperite cu abajururi, unei frumoase statui de marmură neagră pusă printr’un capsițiu de artist, într’un cadru de frunze. Cotul ei se rezema de unul din genunchi iar bărbia pe mână, părul ei singur lumina cu reflexe întunecate întregul persoanei sale. Fa recunoscuta*'i Iu* Si*;i*tu"ck Dar corpul ei nu făcu nic* o mișcare și ea nu întoarse’ canid. Shtif‘ numai că se îngălbenește și mai mult, și auz* bătăile immersate. — Vin din partea lui Israel Kafka, zise Strannick în picioare înaintea ei. Fa ghici, după sunetul vocei> Iu* cit de asin 1 trebuia să.i fie chipul și nu voi sa ridice ochii. — Ei bine întrebă ea cu o voce fără de nici o expresie cum i este? — M’a însărcinat să-ți spun că a făgăduit în fața lui D-zeu să te omoare și că nu e nici mijloc d’a scăpa, de un om gata să-și sacrifice propria lui viață. Unomna intoarse e încet capul spre el și o expresie foarte dulce se răspând* pe strania ei fată. — Ș* d-ta mi-aduci știrea asta... ca să mă scapi ?, zise ea. — După cum am încercat să-l scap pe el din mâinile d-tale acum o oră. Dar nu e timp deierdut. Omul ăsta e nebun de disperarea sa de adevărată nebunie. Orahestere. Arată-mi un loc unde vei pute a fi în siguranță să te voi conduce. Unoma nu se mișcă. Ea se uită numai cu o expresie de dragoste nesfârșită la cel ce-i vorbia. Fi rămas ® rece și impasibil. — Ar fi imprudent să mai stai, la gânduri un singur moment, zise el. Kafka mă urmează sa «țl nu glumește: fi-o îur. — sau mă tem de Israel Kafka, și nu mă tem nici de moarte, răspunse încet Unoma. De ce vrea să mă omoare? — Cred că în locul său omul cel mai blând ar fi de iertat că are această tentație, și că religia, prudența și teama întrunită vor fi singure destul de puternice ca să împedece o oaie să se schimbe în tigru. — Cum, și d-ta?... Și oare religia, prudența sau teama te vor împedeca în astfel de caz și pe d-ta să mă asasinezi? — Poate că nici una din ele... Totuși mila cred că ar fi mai tare... — Nu vreau milă din partea nimănuia, cu atât mai puțin din partea d-tale. Ceia ce am făcut, am făcut-o numai pentru d-ta singur. Figura lui Strannick nu arată decât un rece dezgust. F! nu răspunse nimic. —D-ta nu pari surprins, zise Unoria. Știi că te iubesc. ’ - Știu. Urmă o tăcere, în timpul căreia Unoma își reluă prima ei atitudine, cu bărbia rezemată de mână și ochii întorși. Strannick începu să piardă răbdarea. — Trebue să-ți repet, că faci rău de pierzi vremea. Daca nu ești la adăpost sigur într’o jumătate de ceas nu mai pot răspunde de d-ta! — O jumătate de ceas zici d-ta? Dar asta e o eternitate întreagă. Și ce este eternitatea, timpul sau viața pentru mine? Voi aștepta pe omul ăsta ack De ce i-ai spus ce am făcut, daca doreai să trăesc? — De ce?... Fie, întrebarea pentru întrebare... De ce d-ta, ai fost așa de crudă cu un nevinovat care te iubește? —Oh! motivele nu’mi lipsesc! Glasul Unornei_ tremură ușor. — D-ta nu știi Ce s’a petrecut. Cum ai ști-o, oare când erai adormit. Ei bine vei afla-o acuma fiindcă peste o oră nu voiu mai fi în stare să te-o spun. Vei mai afla la ce extremități am recurs ca să obțin amorul d-tale. — Ași prefera să mi’mi faci o astfel de mărturisire, răspuns« Strannie» cu mândrie. Am venit tței să-ți scap viața Și am ca să-ți ascult mărturisirile. (Va urma)