Dimineaţa, septembrie 1921 (Anul 18, nr. 5375-5400)
1921-09-15 / nr. 5387
Ann OTR-lea — Mo. 5337 Sias* ffondat In 19&4 tie CONST. MILLE 8 Pagini Astăzi 14 Septembrie se împlinesc șase sute de ani de când a murit cel mai mare poet al Italiei, cel dintâi,care a visat-o și cântat-o, așa cum este astăzi, crezindu-i însă o și mai mare menită în lume. Despre poetul Dante se vorbește în altă parte a ziarului. Aci se cuvini să pomenesc de omul politic genial ce a fost, se cuvine te prăznuim pe acest mare bărbat care a preconizat pentru țara lui, ceia ce abia după șease sute de ani s’a îndeplinit. Două revendicări a visat Dante pentru țara... și pentru ele a luptat, și smerit: unirea Italiei și desființarea puterei laice a Papilor. In vremea lui Italia era împărțită într-un număr mare de state și stătulețe stăpânite și terorizate de tirani cari se combateau între dânșii. Orașul său natal Florența era pe deasupra speriat de lupte intestine. Două partide, cel al ghelfilor și cel al gibelinilor, se combăteau, fiecare așteptând sprijin de afară, de la împăratul străin, de la Papa avid de putere aliat cu credincioși regi catolici, cari urmăreau și ei sub masca dragostei filiale pentru biserică, scopuri politice egoiste. In mijlocul luptelor acestora, în care el însuși a luat parte activă apărând constituția democratici, și autonomia patriei sale. Dante are viziunea nenorocire ce constitue ele pentru patria cea mare, la care pe atunci nimeni nu se gândea încă și în care el vede salvarea acelei mari moșteniri culturala pe care italienii au primit-o dein antic# Romă. • "* " „Vai ție Italia, sclavă, ca săuj alei, „Fără cârmă colabie, în marea furtună, „Tu care stăpână nu mai ești pe provincii!“ Și cu puterea de divinațiune a Zeniului, el a înțeles că Italia nu poate scăpa din această stare de plâns, câtă vreme Papii nu vor pierde puterea lor lumească. Credincios fiu al bisericei și credincios fiu al patriei, el vroia ca fiecare să-și păstreze puterea în domeniul său natural, logic. .Altădată Roma, a ordinei creatoare, ■Doi sori avea, cari arătau astă „Și cealaltă cale, a lumii și-a lu Dumnezeu. ,iar unul l-a stins acum pe celălalt. „Cu cârja se unește spada. Din astă ■ [UNK]Legătură însă amândourora le merge rău". Și Dante preconizează înțelegerea între puterea spirituală a papilor și cea lumească a statului, amândouă trebuind să lucreze de acord, în înțelegere, ca doi factori egal de însemnați, dar fiecare având sfera lui de activitate. Dacă acestor ținte politice ale lui le-a trebuit șase secole pentru a se înfăptui, alta a rămas în sfera idealului și dacă o amintim, o facem numai pentru a arăta înălțimea de gândire a poetului, avântul generos al sufletului său. Nu numai unirea Italiei, visa el tot momentul când era mai divizată, ci și ca ea să intre în toată moștenirea vechei Rome, ca întrunind la Roma pe Papă și împărat să stăpânească prin amândoi lumea, în spirit democratic și Umanitar. Căci împăratul visatie dânsul ca guvernând din Roma lumea, era un fel de judecător drept, iubitor de oameni nedepinzând decât de Dumnezeu și nu un Cesar în spirit autocratic, Dante arătându-și de câte ori a putut ura și disprețul său contra tiraniei, a cărei victimă a fost el însuși. Privind fastul de care se înconjurau tiranii, el exclama: „Ce ne spun fanfarele, tobele, și trompetele lor decât: Veniți! Veniți călăi și păsări de pradă!“ Dar nu numai contra tiranilor, ci și contra nobilimei s’a ridicat Dante. Evident că el nu poate fi înțeles și privit decât din timpul său și nobleță era atunci încă o forță reală. Il vedem de aceia justificând-o prin „capacitatea ei sau a strămoșilor“, dar în scrutarea mai adâncă a lucrurilor, el ajunge în a treia parte a Comediei sale, să se dojenească singur că s’a mândrit cu propria sa origine nobilă, când nobleță „nu-i decât o mantie din care vremea taie mereu câte o bucată, dacă nu-i adacjgi mereu valori noui“. Iar în altă scriere a sa el definește noțiunea „nobile“ și „nobilia", făcând aproape complet abstracție de condiția nașterei și identificându-le cu predispoziția pentru calități morale, în special pentru cultură, nobleță fiind sora filosofiei. Și această inclinațiune către democrație, se poate înțelege dacă ții seamă că la Florența, unde Dante a dus luptele sale politice, toată lumea știa să citească, argații cari mânau măgarii îi cântau canzonele și sonetele, iar cele mai frumoase și mai interesante manuscrise ce le-au parvenit nouă oamenilor moderni, ca mărturii ale vremurilor de atunci, au aparținut la origine unor simpli lucrători manuali. Ca toți poeții mari, Dante a fost și un caracter mare. Deportat pentru convingerile sale politice, el a purtat cu demnitate aceasta nedreaptă pedeapsă. Dorul său de orașul natal e nemărginit și descris în accente sfâșietoare în pasagii celebre din Comedie sa. Trăind într’o vreme în care se practica încoronarea poeților și în care mult mai nensemnați decât dânsul au primit această distincțiune, el a rămas neîncoronat, fiindcă n’a voit s’o accepte decât „supra lefonti din San Giovanni“, adică deasupra cristelniței bisericei Sf. Ion din Florența, deasupra căreia fusese el botezat ca și sute de mii de alți copii ai orașului care avea să se mândrească atâta cu dânsul. Dar «i această dragost», cu tot acest dor de orașul său natal, când ii s’a propus să se întoarcă în condițiuni nedemne a refuzat scriind: „Nu pot eu oare vedea soarele și cerul înstelat pretutindeni? Nu pot eu oare căuta și contempla adevărurile cele mai nobile fără ca pentru aceasta să distrug gloria mea, fără a mă scoborâ în fața poporului și a republicei Florenței? Lui Dante, vrei să sper, nu-i va lipsi niciodată pâinea...“ Iar în altă parte, revenind mereu asupra acestui mândru refuz, plătit cu atâtea dureri, el vorbește de „noua patrie pe care a găsit-o în limba și cultura italiană“. Acestei limbi i-a ridicat el uriașa catedrală care a strălucit și va străluci de alungul secolelor tuturor popoarelor și care în întunerecul secolelor a ținut sufletește poporul italian unit, până când a venit și ziua înfiripărei visului lui Dante. El însă a murit în exil și pe mormântul său a dorit să se scrie, eternă înfierare a abuzurilor tiranice: „Aci zace Dante cel gonit din patrie, născut la Florența, mamă fără iubire“. B. BRANIȘTEANU. Dante Alighieri Comemorarea M Pante oul politic Cum se legiferează Parlamentul a votat astă vară o lege pentru regularea dreptului la pensie a ofițerilor care au făcut campania. Un articol din această lege prevedea că și ofițerii de rezervă, funcționari ai statului, având cel puțin cincisprezece ani de serviciu pot fi înscriși la pensiune ca și ofițerii activi, cu condiția ca să fi demisionat până la 1 Octombrie. Dispoziția aceasta n’avea nici un rost, și noi am protestat la timp împotriva ei. Nu era nici o rațiune, în adevăr, să se transforme în pensionari atâția oameni cari mai puteau munci. Aflăm acum că printr’un jurnal la consiliului de miniștri s’a suspendat aplicarea acestei dispozițiuni din legea dela 19 iulie, până la modificarea legei. Ne pare bine de această revenire tardivă, decât, ea poate fi cu bocluc. Căci se poate prea bine ca unii funcționari ofițeri de rezervă să-și fi dat demisia in intervalul de la 19 Iulie și până astăzi, bizuindu-se tocmai pe pensiunea promisă de dispoziția care se abrogă acum. Cum rămân acești oameni? Și fără pensie și fără slujba? O mostră de cum se legiferează la noi. NB8TOB t feu exemplarul ?n toată fara 8 Pagini c *cl j1 septembrie 1921 UNGARIA SE EXECUTA? •«‘■Trci'iME»»« «•«V Un succes al cabinetului Birth: Demisia lui Ion Hank Congresul pan-negru In urma ultimei note adresate de conferința ambasadorilor ministrului Ungariei la Paris cerând evacuarea imediată a ambelor zone ale comitatelor occidentale, guvernul ungar a propus conferinței să trimită contingente regulate cari se curăța Burgenlandul de bandele de răsculați maghiari. Prin această propunere Budapesta, care mai înainte susținuse că nu are posibilitatea de a controla pe rebeli, îi mărturisește răspunderea pentru situația creată în Burgenland. Se crede că propunerea va fi acceptată, dar cu oarecari rezerve, deoarece a Hatd au devenit cu drept cuvânt neîncrezători fată de intențiile ungurilor. Se va limita guvernului din Budapesta un termen de câteva zile pentru evacuarea regiunei și în caz când această nu va fi efectuată in mod satisfăcător, aliații vor lua măsuri militare pentru a forța executarea dispozițiunilor din tratatul de pace. Totodată, comisiunea interaliată, in urma demersului cancelarului austriac care a protestat, contra năvălirea ungurilor pe teritoriul austriac, a decis crearea unei zone de siguranță între Wimpassing și Wiener-Neustadt. O telegramă anunță demisia prreședintelui consiliului bavarez, von Kahr, care a fost pus în minoritate de comisiunea permanentă din Landtagul barares. Demisia lui constitue un succes al cabinetului berlinez in conflictul cu Bavaria. Cauza principală a acestui conflict este, precum e știut, cererea guvernului imperiului ca să se ridice starea de asediu în Bavaria, sub scutul căreia militariștii și naționaliștii bavarezi pregătesc nestingheri și restaurarea monarhică. Guvernul bavarez susținea că starea de asediu e necesară pentru a reprima agitațiile subversive. Dar pe când ea se aplica cu multă rigoare presei și manifestațiilor din stângă, agitațiile dreptei se bucurau de cea mai mare indulgență din partea autorităților, precum a dovedit chiar zilele acestea congresul naționalilor germani din Muenchen unde s’a preconizat fățiș un război de revanșă. Acest congres nu numai că n’a fost tulburat de organele guvernului, dar însuși d. von Kahr i-a trimis o telegramă de salutare. Prin demisia lui, pare că Berlinul va avea ultimul cuvânt d in diferendul iscat între cele două guverne, ceea ce nu poate fi decât îmbucurător pentru menținerea păcei interne in Germania și pentru executarea tratatului de voce. A deșteptat mult interes congresul rasei negre finut la Bruxelles în urma inițiativei publicistului negru din America, Burghardt du Bois. Pe câtă vreme la congresul precedent ținut la Paris în 19/9, teoriile separatiste și bolșeviste ale unui alt leader negru, Marcus Garvey, găsiseră mulți avocați, de data asta aceste teorii au fost aspru combătute de partizanii congresului cari s’au declarat contra exclusivităței de rasă și contra afilieri la internaționala din Moscova. In schimb s’a acceptat teza deputatului francez din Guadalup că nu există rase inferioare deși există unele rase înapoiate in desvoltarea culturală și că progresul viitor al celor 200.000.000 de negri din lume e strâns legat de acela al rasei albe. Congresul a recunoscut că colectivitățile negre nu se pot emancipa decât treptat și cu ajutorul albilor. Pricina cea mare Când doctorii, babele cumetrele se adună la patul unui bolnav mai grav găsesc, cum e și natural, tot felul de pricina bietei lui stări, fiecare după învățătura sau fantezia lui. Ba că e dela ficat, ba de la inimă, ba că-i „un trimis“ sau „un făcut“, etc. Acelaș lucru se întâmplă astăzi leului nostru cel atins de consumpție. I se găsesc sau se inventă nenumărate pricini cari să explice tristul fenomen: inflație, lipsă de muncă, risipi , budgetare și altele, criza transporturilor, speculă, lux nebun și câte și mai câte, multe adevărate, două-trei din ele ceva mai puțin adevărate. Pricina cea mare însă o ocolită, pe rana veritabilă mai nimeni îi pune degetul; și totuși mi se pare că ea sare în ochi: constituția bolnavului, proasta lui ereditate, debilitatea generală a organizmului care formează teren prielnic baccililor, iată ce ■ nu se pune îndeajuns în evidență. Nimic grav n’ar prezenta situația noastră economică și financiară dacă nu ne-ar apăsa Îngrozitor cele treizeci de miliarde risipite nebunește și fără control de câțiva ani încoace, și mai cu seamă modul extraordinar în care s’a făcut formidabila risipă. Nu vedeți că leul se ofilește exact în măsura în care se apropie scadențele bonurilor de tezaur răspândite cu nemiluita în străinătate? Nu vedeți că lumea pierde încrederea ’ In noi treptat cu îndepărtarea oricăror speranțe In consolidarea datoriei publice? ! Leacul? Nu știu. Mai căutați și visa vis. Eu v'am făcut să puneți de jgetul pe rană. Fără adăpost Lipsa de locuințe în București a făcut ca un mare număr de chiriași evacuați în timpul din urmă pe baza sentințelor judecătorești de evacuare, să rămână pe drumuri. Aceste familii au găsit un adăpost provizoriu în baraca pe care ministerul muncii o are în calea Griviței, în fața gării de Nord. Ne aflăm însă în preajma toamnei și, pe vreme rea, baraca aceasta nu poate constitui un adăpost pentru atâtea familii împovărate cu copii. Semnalăm oficiilor de închiriere situația jalnică a acestor familii. Se cuvine ca în primul rând lor să le fie atribuite cele dintâi case cari vor rămâne libere la închiriat. PAN. l Mici însemnări Spre modernizare? Sunt numai vr’o câtți-va ani, zece »au doisprezece, de când pas cu pas, am putut constata meritul spre răspândire, mai in toate straturile sociale a frumoaselor motive romănești, al iilor, bluzelor, cămășilor ■ n vremuri numai satelor noastre. P’atunci, numa; “ eâ...' o a*pedi*e anuală a societăților „Munca", „Furnica“, „Țăsătoarea“ prezidată de regretata suverană Elisabeta, arăta iubitoarelor de lacrîmT frindeomori de artă ies din acul vrăjit sau războiul primitiv al țărancei noastre. Cu vremea însă am evoluat și progresat. Magazinele Încărcate cu produse românești s'au deschis și pe zidurile Capitalei scoarțele cu culori vii surâd in bătaia vântului. Aceasta nu ar trebui decât să ne bucure, mai cu seamă când vedem că streinii sunt entusiasmați, de strălucirea modelor noastre in puncte sau nu șahace. Totuși în constatarea aceasta de bucurie e un mic punct negru, și anume tendința sătencei spre o așa zisă modernizare. Modernizare de formă, modernizare mai cu seamă de modele. Crezând că fac mai bine, mai frumos, mai la modă, țărancele au început să delase vechile izvoade și să se inspire din cărțuliile colorate venite din Apus cu diferiți trandafiri roși, boboci, păsărele și papagali de care par Încântate. Astfel am putut vedea aduse spre a fi expuse la viitoarea expoziție de industrie românească, covoare cu buchete de flori, cu fazani, etc. care numai în spiritul românesc nu sunt. De aceia, o cât mai de grabă intervenire, o selecțiune și sfaturi bune se impun din partea diferitelor maestre ale Cassei Școalelor, ca să nu cădem intr’un modernism cu totul regretabil pentru frumusețea artei românești. Ful, Tratative politice „Dimineața“ nu face politică. Adică să ne Înțelegem. Ea nu faci ceia ce se numește la noi politică. Ea nu trage sfori, nu face intrigi, nu combate cu orice chip pe nimeni, nu susține pe nimeni cu orice chip. Ea privește faptele și oamenii cu obiectivitate. Ea se judecă și îl judecă numai după un singur criteriu: cel al unei drepte și democratice concepții politice, care e sfințită și cu o picătură de mir social. Căci, a face politică în sensul european al cuvântului. Însemnează a te ocupa de trebile obștești, a căuta să le lămurești, să le cercetezi, să le găsești cele mai bune soluții, să critici pe cele rele, dar nu pentru a lovi în persoane, ci pentru a servi cauza bună. Asta vroește să facă „Dimineața“ și asta face. In acest spirit vroim să înregistrăm nci două știri cari circulă în cercurile de obicei bine informate. Una privește tratativele ce ar fi existând intre partidul țărănist si guvern, in scopul de a stabili o înțelegere și a începe o guvernare comună. Cealaltă, tratativele ce ar urma între partidul liberal și partidul național din Ardeal. Ambele aceste tratative ar merge bine și dacă ar fi să credem tot ce se vorbește, cela dintre, partidul liberal și partidul național ar fi terminate cu succes, pe când cele dintre guvern și țărăniști, ar fi pe cale bună, înțelegerea dintre liberali și partidul național, dacă s’ar confirma, ar duce la o campanie de răsturnare a guvernului, acordul între țărăniști și partidul poporului ar avea de scop să întărească guvernul, asigurându-i o puternică majoritate în Parlament și posibilitatea unei liniștite guvernări. înregistrăm aceste știri în spiritul in care am arătat mai sus și așteptăm deja evenimente sau de la cei în drept, confirmarea sau infirmarea lor. D, Pasări de prada S’au ivit iarăși, mai vorace decât, oricând, pasările de pradă ale speculei cu obiectele de prima necesitate. Nu se mai găsește în piață zahăr, nu se mai găsește untură. Le-au ascuns speculanții pentru ca să provoace mari urcări de prețuri. Nu se mai găsește brânza pentru că se acordă permise de export de cașcaval tuturor speculanților cu trecere Nu se mai găsesc ouă decât puține și scumpe, pentru că, mulțumită stăruințelor găinarilor — vrem să vorbim de crescătorii de găini, — sunt și ele libere la export, și numai într’o singură zi s’a acordat un permis pentru opt vagoane de ouă. Pasările de pradă bântite nesupărate, ca și cum n’am avea guvern, ca și cum n’am avea autorități a căror menire e să apere populația de operațiile speculanților. Și totuși, n’ar fi nevoie decât de puțină bunăvoință și de puțină energie, pentru a tăia ghiarele întinse spre pradă. Dar lipsește și una și alta. NEY. Vânătorul — Hai sa plecăm că a început sa mă plictisească... — Mai stai puțin... Mai are câteva cartușe și isprăveși