Dimineaţa, martie 1924 (Anul 21, nr. 6218-6248)

1924-03-01 / nr. 6218

NE VARIETUR 90« generalul inspector, indignat ca era nevoit să calce pe pământ, îna­inta în silă, urmat de o suită de ofițeri docili, tăcuți, îngrijorați, e­­lalonați în adâncime și pe grade,­­care se temeau să calce sănătoș­ia aș cum erau deprinși. Cortegiul părea o serie de bănuiți duși de procuror, la locul crimei. Toți avu­seseră relații cu mortul. Fiecare se temea să nu fie acuzat de omor. V­i­­lima era regimentul, înșiruit din zori, pe câmpul mărginit de șanțuri. Un singur nor, pâclos și vânăt, scoborât să-l atingi cu mâ­­n­a, acoperea trâna ca o cască uria­­șe de război. — Drepți!... Pentru onor... răsu­nă o voce prelungă, ce ambiționa să fie glasul trâmbiței din urmă și să trezească oamenii morți de ne­­rodihnă. — Lăsați... lasă astea oprește te rog... clișee vechi, colonele... Colonelul rămase petrificat, ca osânditul care se trezește în pi­cioare după un foc de salvă, în­dreptat împotriva lui. — Să vie un om cu o mitralieră. Câțiva ofițeri fugiră luându-se la întrecere. Peste puțin Un soldat grămiti escortat ca un prizonier de ofițerul triumfător, înainta șchio­pătând. intrat cu deașila într’o pe­­reche de bocanci noui, stângaci, în jmantaua bățoasă ce-i îngreu în miș­ipările nouă și ea ca tot restul îm­brăcămintei și se opri în fața ge­­­neralului ca Un condamnat la m­oarte. V — Cum te cheamă pe tine? I— Florea. I— Florea . t— Cristache, să trăiți. Nu Florea? •— Ba, Florea. — Mă țigane, alege-ți. Ori Florea firi Cristache. ! — Florea Cristache. ! — Dă-te mai aproape... Legați-i la ochi... strâns să nu vadă. ! — Aolio... nu sunt cu­ mânca­ți­ ași­­ sufletul. — Nu te teme Cristache că nu te omoară nimeni (întorcându-se că­tre ofițeri) el a auzit din război... re bună și frica câteodată.» Vezi tu ■ceva mă Florea ? ■ [UNK] — Nu văd mânca-te-ași că m’a Strâns rău. — Câte degete sunt aici . Nu pu­pe mâna la batistă țigane...­­ — Păi nu le poți număra. — (infinit superior) D’aia te am legat și eu. Ei, apucă-te acum și desfă pușca și să mi-o faci la loc, ca din fabrică. — Doamne !... păi așa jeti ochii legați ? — Uite așa­ legat la ochi. — In respirația reținută a ofițe­r­­ilor, cu un oftat ce sueră printre dinții săi albi neregulați, soldatul se așeză în genunchi și cu mâini uscate, înegrite, scoasa trusa cu uneltele. Colonelul, galben ca de ceara, aș­tepta ca martirii condamnați la probă supremă, o minune cerească. Fiecare chibuială era o decepție, fiecare învârtitură de daltă o spe­ranță, orice bucată desfăcută, o u­­șurare. Un observator dezinteresat ar fi băgat poate de seamă, că țiganul o făcea de paie. Dibuelile lui erau exagerate și desfacerea pieselor se succeda în ordine prea convențio­nală, ceea ce trăda o practică înde­lungată. Dar cine sta să bage de seamă, în panica generală, asemenea amă­nunte. In câteva clipe ce părură colonelului un veac, într’o tăcere de ziduri părăsite, soldatul desfăcu arma înșirând bucățile metodice pe batista întinsă cu îngrijire, dinaintea lui. — Așa băete, acum închee’o la loc. Operația merse mai ușor. Ultima piesă încheeată aduse un curcubeu Pe fetele întunecate ale ofițerilor. — Bravo colonele, strigă entu­ziasmat generalul, sărutându-i pe amândoi obrajii. — Domnule general... — Nimic, că strici totul... Des­tul... Mi-am făcut idee. Văd că s’a muncit. Văd că s’a muncit. Vă fe­licit domnilor și la revedere... Nu, mulțumesc, nu vreau suită. Mă duc singur... Rămâi cu ofițerii dumi­tale. * • • * • • • • • • — La cine e în’ Companie, între­bă transportat colonelul după ple­­carea generalului . — La mine... — Domnule căpitan, îți mulțu­mesc și vin să te sărut la rândul meu. — Sărută-1 și tu pe Florea... — Ce să-1 sărute domnule, că-i armurier. GH. BRAESCU pagini m w.wmw.T Cântec de inimă albastră Cântecul acesta apărut în 1884 e mereu de actualitate ori de câte ori avem vre-o alegere generală sau parțială, cu arestări și păru­ială. Avurăm, zilele trecute ale­gerea de la Romanați unde toată lumea a votat cu opoziția și s’a ales candidatul guvernului. Frunză verde lemn uscat, Așteptat-am așteptat Ca să intru deputat Așteptat-am ca să mi vie Rândul la deputăție. Pin Simedriu până’n post Gândul acolo mi-a fost. Și din post în că m­ileagă Așteptat-am să m’aleagă, Să m’aleagă deputat Zi și noapte-am așteptat. Pân’ mai ieri nădejde tras’am Și-azi, cum văd, pe jos rămas-am, Frunză verde siminoc, Bată-1 făcut de noroc. In văzduh pe unul saltă Și pe altu-1 toarnă’n baltă, Unu-1 chiamă și nu vine Și de altul orb se tine. Cine-1 chiamă, Unde vine! De-ar fi fost să fi venit, Doamne, cum l-aș fi primiți Ce-aș fi fost și cine sunt! •— Paiu uscat bătut de vânt! Frunză verde matestat Așteptat-am așteptat Ca să intru deputat Și din cât am așteptat Tot nimic n’am căpătat, Ci-am rămas la urma­ urmei Ca un râs de râsul lumei. Nu-i nici lucru, nici odor Nici n’o capeți când U-e dor Și de aceea pe vecie, Nu mai voiu deputăție. Cine-a zis deputăție Ziua zi să nu mai fie, Ziua lui să n’aibă soare Nici viața-i sărbătoare! Deputat cine-a stârnit, Fi-i-ar neamu-afurisit Și trupu neputrezit Abanos încremenit, Cine-a stârnit deputat, Vedea-l-aș țeapăn umflat Și de câini înconjurat, Frunză verde lemn uscat. („Săceală" 1884, 8 Iulie). CULEGĂTORUL DE SPINI — »­^ü Sjaawn —. Use! fete bătrâne Să te fure un om tânăr In zadar ai așteptat, — Vai,o copilă răbdătoare, Numai vremea te-a furat. VERO .......... ■* „Dămboviță apă dulce“ Am avut de mult un cântec Și de mult mi l-am uitat, — Fiecare ’n drum odată Lângă malu-mi l-a cântat, Seara când vrea să se culce: Dâmboviță apă dulce, Dâmboviță apă dulce. Azi sunt un canal ce’și poartă Triste și­ murdare valuri, Zece poduri ce mă leagă Privesc triste de pe maluri Cum strâng din cuprinsul Halei Murdăria Capitalei, Murdăria Capitalei. Primăvară, când de cântec Tremură cuprinsul firii, Când aștept înfiorată Să’nflorească trandafirii, Mă trezesc că vin greoae, Camioane de gunoae, Camioane de gunoae, In zadar mai cânt un cântec Și mai caut să mă mint, Fundu-mi ce sticlea odată Cu prundișu­l de argint Azi ajuns­a să conserve, Tinichele de conserve, Tinichele de conserve. Am avut de mult un cântec, Să-l mai cânte­cui îi vine Când o ’ntreagă porcărie Azi se oglindește ’n mine De cum trec în josul Halei. Sunt oglinda Capitalei. Sunt oglinda Capitalei. ION BRAMBURĂ întâmplări in­ Capitală COPIL LEPĂDAT Medicul legist și parchetul au fost chemați eri seară la consiliul de miniștri ca să constate un fapt deosebit de senzațional. Miniștrii lucrau (vorba vine) în liniște, ca să dea forma definitivă proectului de călătorie în străină­tate a suveranilor. Ministrul nostru de externe în punea aprobărei colegilor vizita regală la Paris, Londra, Bruxelles și Roma, când de­odată d. general Moșoiu, eșit până afară din prici­na unei inexorabile necesități, se întoarse impresionat. La ușa con­siliului zăcea un copil de curând născut. Era de sex femenin și pur­ta la gât o hârtie cu următoarele rânduri: „Sunt botezată și mă nu­mesc ..vizita la Roma“! In lipsă de moașe. d. Moșoiu s’a însărcinat să dea primele îngrijiri copilului lepădat și către ziuă a fost încredințat d-lui ministru! Le­pădații, care cu prilejul concorda­tului îl va trimite d-lui Musolini la Roma. UN NEBUN UN TREN Călătorii din acceleratul de Iași au fost groaznic impresionați alal­­tăeri seară din pricina unor scene provocate de un nebun. In înghe­suiala din coridoare un domn, care la început părea liniștt fumân­­du-și țigara la o fereastră, se po­meni spunând unui tovarăș de că­lătorie : — Să știi că ajungem fără în­târziere. Părând foarte suspect un om care poate afirma asemenea lu­cruri, ceilalți călători începură să-l evite, până când din senin domnul cu țigara spuse cu glas tare : — E posibil chiar să n’avem nici o deraiere. Atâta fu de ajuns pentru ca un doctor care din întâmplare se găsea într’un compartiment de a’ntâia, să constate că nefericitul călător dă dovezi de alienație mintală. Cu toate protestările lui, nebu­nul fu legat cobză și izolat în va­gonul de bagaje, de unde fu cobo­rât la prima statie și dat în pri­mire autorităților care cu primul personal l-au înaintat parchetului spre a fi internat la Măreața. NENOROCIREA DE LA RAMPA DE GUNOI Prefectura poliției Capitalei a fost anunțată eri seară că s-a pro­dus un mare scandal în gunoiul depus la rampă. Câteva cutii goale de sardele și de compot au dat a­­larma făcând o enormă gălăgie. Boabe mari de fasole plezneau ea la o ședință a parlamentului și o grămadă de hârtii, primind în mij­locul lor un muc de țigară nestin­să, se făcu foc. Sosind autoritățile primii­ pro­curor liniști scandalul și operă câ­­­teva arestări senzaționale. Din an­cheta făcută la poliție reese că gu­noiul nu vroia să primească un manuscris al d-lui profesor Miha­­lache Dragomirescu aruncat acolo cu tot ce conținea coșul redacției ziarului „Viitorul“. Spanacul a fost reținut la poliție, mai fiind nevoe de câteva declarații. LILIOM Lucruri nelămurite Brapă Emile Bert De pe femeea, care spală rufe în curte, ridică mereu­ capul ori de câte ori trece un bărbat pe stra­da ei . De ce vânzătorul de castane e totdeauna liniștit și posac . De ce persoane foarte cum se ca­de nu-și pot stăpâni râsul văzând art­olog care privește lung după un automobil în­ goană, auzind un surd care răspunde alandala sau văzând cum sosește asudat în ga­ră, după plecarea trenului, un’ om gras ? De Se drămui sare țî s’a părut scurt la ăn­cere, tî se pare îndoit de lung la întoarcere ? De se ifi nimerim câteodată mâ­neca paltonului atunci când ni-i tine cineva, dar­­ nimerim totdea­una când ne îmbrăcăm singuri . De ce, din’ principiu! spuneti te­lefonistei , domnișoară î De ce sunt Oameni care râd, spu­­nându-ți „bună ziua“ ca și când „bună ziua“ ar fi un Cuvânt de spirit? De ce sforăitul ‘unui Om sare doarme, te supără când ești singur și provoacă ilaritate când ești cu mai mulți ? 1 % De ce în așteptarea unei surpri­ze zici: nutresc speranța sau­ mân­gâi speranța? Nu e acelaș fâeraj pentru că nu mângâiem tot ce nu-r­trim și mai ales nu nutrim tot ce mângâiemi! Cet ce se cheamă a glorifica ope­ra literară a unui scriitor mort, când reproducem în bronz redin­gota, pantalonii și ceasu­­lui de la brâu ? De ce oamenii care se scoală de vreme sunt impunători ? De ce e mai ușor să capeți de la cineva zi țigară de­cât un chibrit ? De ce nu­ e nici­odată nimeni în biroul unui șef de gară ? De pe revista ilustrată pe Sare o săsești. în sala de așteptare a unui doctor e totdeauna din anul tre­cut ? De C­e omul Sare fumează țigări îți pare mai puțin fericit decât si­­ml care trage pipă ? De se vânzătoarea safe îți­­ vinde mezeluri e totdeauna grasă ? De Se te bucuri întâlnind în pro­­vincie o persoană pe cari în Capi­tală 0 eviți ? De ce te bucuri când te recu­noaște un câine al altuia? De ce unii Oameni al căror nume nu­ însemnează nimic, și-l gravea­ză pe locurile unde facem excursie? De Ce spu­nem „am aplaudat cu amândouă mâinile“ ca și cum ar mai exista un sistem de aplaudat ? De ce ești mândra când poți a­­ntmța decesul­­ unei persoane­­ cu­noscute ? De ce birjarii sare au mereul să dea restul la mușterii, își țin banii în buzunarul cel mai greu de gă­sit ? He Se când avem în față o Sîrca­­tă de hârtie, ha ne putem stăpâni de a nu scoate creionul ca să desi­­năm sau­ să ne iscălim ? De Se domnișoarele, pe stradă râd de se prăpădesci când era să se calce o trăsură ? De se ți-a stat ceasul Șoaptea, când trezindu­-te din­ soîni vrei să știi ce oră e ? Nici înțepături Unei d-soare care se obpsește Când văd gurița de carmin Și albul din obrazu-ți fin, îmi vine­ un fel de nebunie. Credeam că-s dela Dumnezeu. Copil ce sunt! Să nu știu eu Că tu le iei.... la drogueriel­e [UNK] Unei d-spare,­­Lar­e se Crede Am observat Că te-ai schimbat, Calci mândră și’nțepară. Te-ai măritat C’un prinț bogat? Sau—vait —te strânge-o ghiată! Unui amic Te lauzi că ai mobilă selectă. Fotolii, pat de nuc, blurou, dulap. In fine-o instalație complectă, Iți mai lipsește doar un scaun.».. la cap! D. Sigur : HARRY Citiți în Fiecare săptămână „Meri­ literar­­­ii" la care scriu cei mai de seamă scriitori români contimporani, în care găsiți traduceri bine fă­­cute din literatura universală, care oferă în fiecare număr ilu­strarea artistică în culori a celor mai bune poezii din literatura noastră, care este cel mai complect in­formator cu privire la viața lite­rară, artistică și intelectuală de pretutindeni, și care, satisfăcând hate cerințele intelectuale, este Cea mai răspândită publicație lite­rară românească. G­RI­JE... — Știi, ci deseară e vorba să vie să ii ceară mâna. FATA. — Bine că mi-ai spus. Alerg la ma­­nicură, să-mi fac unghiile. Cum fl «ae­rife Teleimig firi­m La restantul Orchestra cânta „Baiadera" Și tu Cu degete subțiri Pe colțul mesei bați măsura Și-arunci in jurul tău priviri, Ce dovedesc, Că atmosfera In care te-afli nu-­ți convine. Din când, in când, zâmbești spre mine, Duci degetul în dreptul gurii Și-ascunzi un semn al plictiselii. Cu ochii ’nchiși, surâzi ușor Apoi reei ritmul măsurii Și ’n gestul, ce-l făcuși, îmi pare Că mi-ai trimis o sărutare Pe care eu am prins-o ’n zbor, In ritmul valsului și 'n râsul Pornit la celelalte mese, Ai aerul puțin să-si pese De soțul care ’ti stă alături, El isi vorbește. Tu răspunzi In silă și nici nu pătrunzi Ce vrea să-ți spună. Te­ obosește. In semn ce ai vrea sa-l faci să facă Ridici privirea și-o cobori. Eu nu am nici o grije, dacă Mi-arați că nici nu-l auzi bine Și-s fericit, de câte ori. Vorbind cu el, te uiți la mine. E-atâta lume! Sala-i plină De râsete și de lumină. Când isi zâmbesc ridici paharul Muindu-si buzele în el Și nimeni nu observă gestul Când îți răspund și eu la fel, Din colțul meu, Departe, Singur, Mă uit la sine fără teamă, Atâtea mese ne depart, Suntem atât de-aproape totuși, Și nimeni n’a băgat de seamă, Că ’n fumul țigaretei fine Și al țigărilor de foi, S Eu nu te văd de­cât pe tine Tu nu mă vezi de­cât pe mine, Și-mi pare că in larga sală N’am mai rămas de­cât noi doii, Uitași să-mi spui la despărțire Când ne vedem? Aș vrea să știiâ Vrei mai de­vreme? Mai târziu?­­ Cum o să ne ’nțelegem? Care e apa hotărâtă mâine? Cu degetele tale fine Faci și înșiri ușor spre mine Doar gogoloașe mii de pâine, Și-am priceput. Sunt celo cinci Dincoace sease și ’ntre ele Pui firele de micșunele Din buchețelul ce-ți rămase, — Și asta ’nseamnă, (se ’nțelege) —„Vin mâine intre cinci și șenseț* A. de HERZ! ! Unuirosofist Știu, că părerea mea Ți­ e neplăcută. Dar viitoarea ta, E cam trecută. Soacrei S'o iert pe soacra mea Și n’o să mă mai certe? Mai bine-aș prefera Ca Dumnezeu să o erte! VERO PE ÎNTUNERIC Scrisoare primarului Apari să dai lumină Apari să dai lumină pătratelor ferești ! De ce un întuneric mereu mă adâncești ? E vremea trecătoare; acuși e­ un sfert de an, De când în strada noastră stăpân­e Ahriman Și mă hrănești într'una cu dulci făgăduinți, Primarule, aici milă de-a mele suferinzi! Indură-te! Și lasă privirea’mi s’o consol­eu la gălbena pară a lămpei de petrol, Ci’ngădue de-a pururi să’mi strălucească’n geam Feerica lumină a becului Osram. Na căuta într’una nădejdea mea s’o ‘ngropi. Primarule, albi milă de ochii mei miopi. Nimic nu luminează întuneci­mea azi Decât o lampă tristă și dornică de gaz- un suflet îmi pătrunde un neînțeles regret, Când alba lumânare din candid spermantez Se stinge’n tu­­plea neagră cu visu­l meu stingher ... Acum mă uminează doar stele­le din cer. Din lumea de mizerii și fără de ’nțeles, Cu bezna cea adâncă din jur eu m’am ales. Odaia mea îmi pare In noapte un sicriu Și fără de lumină, cum dracu’ vrei să’fi scriu ? îmi termin deci scrisoarea cu un prelung suspin: Primarule aibi milă de groaznicul meu chin­­ Eminescu] E. MARGHITA’ Toți cei ce urmăresc educația fizică și vor să fie ln curent cu viața sportivă, citesc: i» M Eu citesc Ce ’nd­răgesc „ Dimineața Copiilor" Isvorul bucuriilor J

Next