Dimineaţa, martie 1924 (Anul 21, nr. 6218-6248)
1924-03-01 / nr. 6218
NE VARIETUR 90« generalul inspector, indignat ca era nevoit să calce pe pământ, înainta în silă, urmat de o suită de ofițeri docili, tăcuți, îngrijorați, elalonați în adâncime și pe grade,care se temeau să calce sănătoșia aș cum erau deprinși. Cortegiul părea o serie de bănuiți duși de procuror, la locul crimei. Toți avuseseră relații cu mortul. Fiecare se temea să nu fie acuzat de omor. Vilima era regimentul, înșiruit din zori, pe câmpul mărginit de șanțuri. Un singur nor, pâclos și vânăt, scoborât să-l atingi cu mâna, acoperea trâna ca o cască uriașe de război. — Drepți!... Pentru onor... răsună o voce prelungă, ce ambiționa să fie glasul trâmbiței din urmă și să trezească oamenii morți de nerodihnă. — Lăsați... lasă astea oprește te rog... clișee vechi, colonele... Colonelul rămase petrificat, ca osânditul care se trezește în picioare după un foc de salvă, îndreptat împotriva lui. — Să vie un om cu o mitralieră. Câțiva ofițeri fugiră luându-se la întrecere. Peste puțin Un soldat grămiti escortat ca un prizonier de ofițerul triumfător, înainta șchiopătând. intrat cu deașila într’o pereche de bocanci noui, stângaci, în jmantaua bățoasă ce-i îngreu în mișipările nouă și ea ca tot restul îmbrăcămintei și se opri în fața generalului ca Un condamnat la moarte. V — Cum te cheamă pe tine? I— Florea. I— Florea . t— Cristache, să trăiți. Nu Florea? •— Ba, Florea. — Mă țigane, alege-ți. Ori Florea firi Cristache. ! — Florea Cristache. ! — Dă-te mai aproape... Legați-i la ochi... strâns să nu vadă. ! — Aolio... nu sunt cu mâncați ași sufletul. — Nu te teme Cristache că nu te omoară nimeni (întorcându-se către ofițeri) el a auzit din război... re bună și frica câteodată.» Vezi tu ■ceva mă Florea ? ■ [UNK] — Nu văd mânca-te-ași că m’a Strâns rău. — Câte degete sunt aici . Nu pupe mâna la batistă țigane... — Păi nu le poți număra. — (infinit superior) D’aia te am legat și eu. Ei, apucă-te acum și desfă pușca și să mi-o faci la loc, ca din fabrică. — Doamne !... păi așa jeti ochii legați ? — Uite așa legat la ochi. — In respirația reținută a ofițerilor, cu un oftat ce sueră printre dinții săi albi neregulați, soldatul se așeză în genunchi și cu mâini uscate, înegrite, scoasa trusa cu uneltele. Colonelul, galben ca de ceara, aștepta ca martirii condamnați la probă supremă, o minune cerească. Fiecare chibuială era o decepție, fiecare învârtitură de daltă o speranță, orice bucată desfăcută, o ușurare. Un observator dezinteresat ar fi băgat poate de seamă, că țiganul o făcea de paie. Dibuelile lui erau exagerate și desfacerea pieselor se succeda în ordine prea convențională, ceea ce trăda o practică îndelungată. Dar cine sta să bage de seamă, în panica generală, asemenea amănunte. In câteva clipe ce părură colonelului un veac, într’o tăcere de ziduri părăsite, soldatul desfăcu arma înșirând bucățile metodice pe batista întinsă cu îngrijire, dinaintea lui. — Așa băete, acum închee’o la loc. Operația merse mai ușor. Ultima piesă încheeată aduse un curcubeu Pe fetele întunecate ale ofițerilor. — Bravo colonele, strigă entuziasmat generalul, sărutându-i pe amândoi obrajii. — Domnule general... — Nimic, că strici totul... Destul... Mi-am făcut idee. Văd că s’a muncit. Văd că s’a muncit. Vă felicit domnilor și la revedere... Nu, mulțumesc, nu vreau suită. Mă duc singur... Rămâi cu ofițerii dumitale. * • • * • • • • • • — La cine e în’ Companie, întrebă transportat colonelul după plecarea generalului . — La mine... — Domnule căpitan, îți mulțumesc și vin să te sărut la rândul meu. — Sărută-1 și tu pe Florea... — Ce să-1 sărute domnule, că-i armurier. GH. BRAESCU pagini m w.wmw.T Cântec de inimă albastră Cântecul acesta apărut în 1884 e mereu de actualitate ori de câte ori avem vre-o alegere generală sau parțială, cu arestări și păruială. Avurăm, zilele trecute alegerea de la Romanați unde toată lumea a votat cu opoziția și s’a ales candidatul guvernului. Frunză verde lemn uscat, Așteptat-am așteptat Ca să intru deputat Așteptat-am ca să mi vie Rândul la deputăție. Pin Simedriu până’n post Gândul acolo mi-a fost. Și din post în că mileagă Așteptat-am să m’aleagă, Să m’aleagă deputat Zi și noapte-am așteptat. Pân’ mai ieri nădejde tras’am Și-azi, cum văd, pe jos rămas-am, Frunză verde siminoc, Bată-1 făcut de noroc. In văzduh pe unul saltă Și pe altu-1 toarnă’n baltă, Unu-1 chiamă și nu vine Și de altul orb se tine. Cine-1 chiamă, Unde vine! De-ar fi fost să fi venit, Doamne, cum l-aș fi primiți Ce-aș fi fost și cine sunt! •— Paiu uscat bătut de vânt! Frunză verde matestat Așteptat-am așteptat Ca să intru deputat Și din cât am așteptat Tot nimic n’am căpătat, Ci-am rămas la urma urmei Ca un râs de râsul lumei. Nu-i nici lucru, nici odor Nici n’o capeți când U-e dor Și de aceea pe vecie, Nu mai voiu deputăție. Cine-a zis deputăție Ziua zi să nu mai fie, Ziua lui să n’aibă soare Nici viața-i sărbătoare! Deputat cine-a stârnit, Fi-i-ar neamu-afurisit Și trupu neputrezit Abanos încremenit, Cine-a stârnit deputat, Vedea-l-aș țeapăn umflat Și de câini înconjurat, Frunză verde lemn uscat. („Săceală" 1884, 8 Iulie). CULEGĂTORUL DE SPINI — »^ü Sjaawn —. Use! fete bătrâne Să te fure un om tânăr In zadar ai așteptat, — Vai,o copilă răbdătoare, Numai vremea te-a furat. VERO .......... ■* „Dămboviță apă dulce“ Am avut de mult un cântec Și de mult mi l-am uitat, — Fiecare ’n drum odată Lângă malu-mi l-a cântat, Seara când vrea să se culce: Dâmboviță apă dulce, Dâmboviță apă dulce. Azi sunt un canal ce’și poartă Triste și murdare valuri, Zece poduri ce mă leagă Privesc triste de pe maluri Cum strâng din cuprinsul Halei Murdăria Capitalei, Murdăria Capitalei. Primăvară, când de cântec Tremură cuprinsul firii, Când aștept înfiorată Să’nflorească trandafirii, Mă trezesc că vin greoae, Camioane de gunoae, Camioane de gunoae, In zadar mai cânt un cântec Și mai caut să mă mint, Fundu-mi ce sticlea odată Cu prundișul de argint Azi ajunsa să conserve, Tinichele de conserve, Tinichele de conserve. Am avut de mult un cântec, Să-l mai cântecui îi vine Când o ’ntreagă porcărie Azi se oglindește ’n mine De cum trec în josul Halei. Sunt oglinda Capitalei. Sunt oglinda Capitalei. ION BRAMBURĂ întâmplări in Capitală COPIL LEPĂDAT Medicul legist și parchetul au fost chemați eri seară la consiliul de miniștri ca să constate un fapt deosebit de senzațional. Miniștrii lucrau (vorba vine) în liniște, ca să dea forma definitivă proectului de călătorie în străinătate a suveranilor. Ministrul nostru de externe în punea aprobărei colegilor vizita regală la Paris, Londra, Bruxelles și Roma, când deodată d. general Moșoiu, eșit până afară din pricina unei inexorabile necesități, se întoarse impresionat. La ușa consiliului zăcea un copil de curând născut. Era de sex femenin și purta la gât o hârtie cu următoarele rânduri: „Sunt botezată și mă numesc ..vizita la Roma“! In lipsă de moașe. d. Moșoiu s’a însărcinat să dea primele îngrijiri copilului lepădat și către ziuă a fost încredințat d-lui ministru! Lepădații, care cu prilejul concordatului îl va trimite d-lui Musolini la Roma. UN NEBUN UN TREN Călătorii din acceleratul de Iași au fost groaznic impresionați alaltăeri seară din pricina unor scene provocate de un nebun. In înghesuiala din coridoare un domn, care la început părea liniștt fumându-și țigara la o fereastră, se pomeni spunând unui tovarăș de călătorie : — Să știi că ajungem fără întârziere. Părând foarte suspect un om care poate afirma asemenea lucruri, ceilalți călători începură să-l evite, până când din senin domnul cu țigara spuse cu glas tare : — E posibil chiar să n’avem nici o deraiere. Atâta fu de ajuns pentru ca un doctor care din întâmplare se găsea într’un compartiment de a’ntâia, să constate că nefericitul călător dă dovezi de alienație mintală. Cu toate protestările lui, nebunul fu legat cobză și izolat în vagonul de bagaje, de unde fu coborât la prima statie și dat în primire autorităților care cu primul personal l-au înaintat parchetului spre a fi internat la Măreața. NENOROCIREA DE LA RAMPA DE GUNOI Prefectura poliției Capitalei a fost anunțată eri seară că s-a produs un mare scandal în gunoiul depus la rampă. Câteva cutii goale de sardele și de compot au dat alarma făcând o enormă gălăgie. Boabe mari de fasole plezneau ea la o ședință a parlamentului și o grămadă de hârtii, primind în mijlocul lor un muc de țigară nestinsă, se făcu foc. Sosind autoritățile primii procuror liniști scandalul și operă câteva arestări senzaționale. Din ancheta făcută la poliție reese că gunoiul nu vroia să primească un manuscris al d-lui profesor Mihalache Dragomirescu aruncat acolo cu tot ce conținea coșul redacției ziarului „Viitorul“. Spanacul a fost reținut la poliție, mai fiind nevoe de câteva declarații. LILIOM Lucruri nelămurite Brapă Emile Bert De pe femeea, care spală rufe în curte, ridică mereu capul ori de câte ori trece un bărbat pe strada ei . De ce vânzătorul de castane e totdeauna liniștit și posac . De ce persoane foarte cum se cade nu-și pot stăpâni râsul văzând artolog care privește lung după un automobil în goană, auzind un surd care răspunde alandala sau văzând cum sosește asudat în gară, după plecarea trenului, un’ om gras ? De Se drămui sare țî s’a părut scurt la ăncere, tî se pare îndoit de lung la întoarcere ? De se ifi nimerim câteodată mâneca paltonului atunci când ni-i tine cineva, dar nimerim totdeauna când ne îmbrăcăm singuri . De ce, din’ principiu! spuneti telefonistei , domnișoară î De ce sunt Oameni care râd, spunându-ți „bună ziua“ ca și când „bună ziua“ ar fi un Cuvânt de spirit? De ce sforăitul ‘unui Om sare doarme, te supără când ești singur și provoacă ilaritate când ești cu mai mulți ? 1 % De ce în așteptarea unei surprize zici: nutresc speranța sau mângâi speranța? Nu e acelaș fâeraj pentru că nu mângâiem tot ce nu-rtrim și mai ales nu nutrim tot ce mângâiemi! Cet ce se cheamă a glorifica opera literară a unui scriitor mort, când reproducem în bronz redingota, pantalonii și ceasului de la brâu ? De ce oamenii care se scoală de vreme sunt impunători ? De ce e mai ușor să capeți de la cineva zi țigară decât un chibrit ? De ce nu e niciodată nimeni în biroul unui șef de gară ? De pe revista ilustrată pe Sare o săsești. în sala de așteptare a unui doctor e totdeauna din anul trecut ? De Ce omul Sare fumează țigări îți pare mai puțin fericit decât siml care trage pipă ? De se vânzătoarea safe îți vinde mezeluri e totdeauna grasă ? De Se te bucuri întâlnind în provincie o persoană pe cari în Capitală 0 eviți ? De ce te bucuri când te recunoaște un câine al altuia? De ce unii Oameni al căror nume nu însemnează nimic, și-l gravează pe locurile unde facem excursie? De Ce spunem „am aplaudat cu amândouă mâinile“ ca și cum ar mai exista un sistem de aplaudat ? De ce ești mândra când poți antmța decesul unei persoane cunoscute ? De ce birjarii sare au mereul să dea restul la mușterii, își țin banii în buzunarul cel mai greu de găsit ? He Se când avem în față o Sîrcată de hârtie, ha ne putem stăpâni de a nu scoate creionul ca să desinăm sau să ne iscălim ? De Se domnișoarele, pe stradă râd de se prăpădesci când era să se calce o trăsură ? De se ți-a stat ceasul Șoaptea, când trezindu-te din soîni vrei să știi ce oră e ? Nici înțepături Unei d-soare care se obpsește Când văd gurița de carmin Și albul din obrazu-ți fin, îmi vine un fel de nebunie. Credeam că-s dela Dumnezeu. Copil ce sunt! Să nu știu eu Că tu le iei.... la drogueriele [UNK] Unei d-spare,Lare se Crede Am observat Că te-ai schimbat, Calci mândră și’nțepară. Te-ai măritat C’un prinț bogat? Sau—vait —te strânge-o ghiată! Unui amic Te lauzi că ai mobilă selectă. Fotolii, pat de nuc, blurou, dulap. In fine-o instalație complectă, Iți mai lipsește doar un scaun.».. la cap! D. Sigur : HARRY Citiți în Fiecare săptămână „Meri literarii" la care scriu cei mai de seamă scriitori români contimporani, în care găsiți traduceri bine făcute din literatura universală, care oferă în fiecare număr ilustrarea artistică în culori a celor mai bune poezii din literatura noastră, care este cel mai complect informator cu privire la viața literară, artistică și intelectuală de pretutindeni, și care, satisfăcând hate cerințele intelectuale, este Cea mai răspândită publicație literară românească. GRIJE... — Știi, ci deseară e vorba să vie să ii ceară mâna. FATA. — Bine că mi-ai spus. Alerg la manicură, să-mi fac unghiile. Cum fl «aerife Teleimig firim La restantul Orchestra cânta „Baiadera" Și tu Cu degete subțiri Pe colțul mesei bați măsura Și-arunci in jurul tău priviri, Ce dovedesc, Că atmosfera In care te-afli nu-ți convine. Din când, in când, zâmbești spre mine, Duci degetul în dreptul gurii Și-ascunzi un semn al plictiselii. Cu ochii ’nchiși, surâzi ușor Apoi reei ritmul măsurii Și ’n gestul, ce-l făcuși, îmi pare Că mi-ai trimis o sărutare Pe care eu am prins-o ’n zbor, In ritmul valsului și 'n râsul Pornit la celelalte mese, Ai aerul puțin să-si pese De soțul care ’ti stă alături, El isi vorbește. Tu răspunzi In silă și nici nu pătrunzi Ce vrea să-ți spună. Te obosește. In semn ce ai vrea sa-l faci să facă Ridici privirea și-o cobori. Eu nu am nici o grije, dacă Mi-arați că nici nu-l auzi bine Și-s fericit, de câte ori. Vorbind cu el, te uiți la mine. E-atâta lume! Sala-i plină De râsete și de lumină. Când isi zâmbesc ridici paharul Muindu-si buzele în el Și nimeni nu observă gestul Când îți răspund și eu la fel, Din colțul meu, Departe, Singur, Mă uit la sine fără teamă, Atâtea mese ne depart, Suntem atât de-aproape totuși, Și nimeni n’a băgat de seamă, Că ’n fumul țigaretei fine Și al țigărilor de foi, S Eu nu te văd decât pe tine Tu nu mă vezi decât pe mine, Și-mi pare că in larga sală N’am mai rămas decât noi doii, Uitași să-mi spui la despărțire Când ne vedem? Aș vrea să știiâ Vrei mai devreme? Mai târziu? Cum o să ne ’nțelegem? Care e apa hotărâtă mâine? Cu degetele tale fine Faci și înșiri ușor spre mine Doar gogoloașe mii de pâine, Și-am priceput. Sunt celo cinci Dincoace sease și ’ntre ele Pui firele de micșunele Din buchețelul ce-ți rămase, — Și asta ’nseamnă, (se ’nțelege) —„Vin mâine intre cinci și șenseț* A. de HERZ! ! Unuirosofist Știu, că părerea mea Ți e neplăcută. Dar viitoarea ta, E cam trecută. Soacrei S'o iert pe soacra mea Și n’o să mă mai certe? Mai bine-aș prefera Ca Dumnezeu să o erte! VERO PE ÎNTUNERIC Scrisoare primarului Apari să dai lumină Apari să dai lumină pătratelor ferești ! De ce un întuneric mereu mă adâncești ? E vremea trecătoare; acuși e un sfert de an, De când în strada noastră stăpâne Ahriman Și mă hrănești într'una cu dulci făgăduinți, Primarule, aici milă de-a mele suferinzi! Indură-te! Și lasă privirea’mi s’o consoleu la gălbena pară a lămpei de petrol, Ci’ngădue de-a pururi să’mi strălucească’n geam Feerica lumină a becului Osram. Na căuta într’una nădejdea mea s’o ‘ngropi. Primarule, albi milă de ochii mei miopi. Nimic nu luminează întunecimea azi Decât o lampă tristă și dornică de gaz- un suflet îmi pătrunde un neînțeles regret, Când alba lumânare din candid spermantez Se stinge’n tuplea neagră cu visul meu stingher ... Acum mă uminează doar stelele din cer. Din lumea de mizerii și fără de ’nțeles, Cu bezna cea adâncă din jur eu m’am ales. Odaia mea îmi pare In noapte un sicriu Și fără de lumină, cum dracu’ vrei să’fi scriu ? îmi termin deci scrisoarea cu un prelung suspin: Primarule aibi milă de groaznicul meu chin Eminescu] E. MARGHITA’ Toți cei ce urmăresc educația fizică și vor să fie ln curent cu viața sportivă, citesc: i» M Eu citesc Ce ’ndrăgesc „ Dimineața Copiilor" Isvorul bucuriilor J