Dimineaţa, aprilie 1924 (Anul 21, nr. 6249-6275)

1924-04-01 / nr. 6249

* > BUCUREȘTI, Sărindar B-1­ § pagini Fonia­­la Mas­test MUSE Basarabia a României Știrile din Viena, confirmă pe­simismul care domnește la noi cu privire la rezultatul conferinței ruso-române. Dar ele confirmă și ceia ce am prevăzut noi, anume , că punându-se față’n fată, în mod oficial teza românească simplă și clară ca adevărul însuși, și teza rusească, întortocheată ca o notă mach­iavelică a vechei diplomații tariste, — noi nu avem decât de câștigat. Teza noastră, transpusă în lim­bajul de toate zilele, este urmă­toarea: când cineva mi-a furat un obiect care-mi aparține si mi l-a reținut câtă vreme eu nu aveam puterea ca să i-l zmulg si să mi’l iau înapoi, aceasta nu în­semnează că obiectul furat a de­venit propreitatea celui care mi l-a furat. Teza rusească, teza sovietică insă, în acelaș limbagiu, este: Basarabia e rusească, pentru că o­­ăată un țar a rupt o din trupul Moldovei, ne-a furat'o. Va dezita oare Europa demo­cratică să se pronunțe in favoa­rea tezei noastre? Se va găsi în lume un om care să o accepte pe cea rusă, chiar dacă ea se refu­ji *x l. , f.APri giază îndărătul cererea unui ple­biscit, care, pentru a fi fost făcut in diferite alegeri, nu are, cum lesne poate vedea toată lumea, decât caracterul unei șicane? Delegația sovietică a simțit slă­biciunea pozitiunei sale. După ce ai noștri au arătat printr'o sim­plă înșirare de fapte indiscutabi­le, că Basarabia a fost și este ro­mânească și că deci românească va rămâne, delegația rusă a ex­pus cu o abundență de cuvinte tari, teza ei. Dar după ce a epui­zat astfel dicționarul nouei limbi diplomatice rusești,­­ s’a decla­rat gata să discute chestiunea cu delegația română.­­"Aceasta nu a refuzat să-i mai acorde un termen de gândire. Dar în discuția ce s-ar produce, ea nu are decât un refren de re­petat : Basarabia a fost și este româ­nească. Ea va rămâne româneas­că.Și dacă Rusia sovietică nu va ceda în cele din urmă, cu acest refren, care este însuși refrenul adevărului și dreptăței, Conferin­ța se va încheia­ dimineața: Orfanii de război Subtitlul la aprecierea cetitorilor Societatea pentru ocrotirea or­fanilor de război și-a ținut zilele a­­cestea adunarea generală în care s’a făcut o jalnică dare de seamă care implică, fără îndoială, o tot așa de jalnică siuație a acestor vic­time absolut nevinovate. Societatea îngrijește de 12.000 de orfani, în așezămintele sale și de 36.000 la domiciliul lor. De­sigur că ntapăni acesta n­u reprezintă decât cel mult jumătate din copiii ai căror părinți s’au jertfit pentru înfăptuirea idealului național, iar tratamentul lor nu este câtuși de puțin la nivelul odraslelor îmbogă­țiților de război, pe care însă tot nevinovate le socotim, trebue s’o spunem. Ce e cu restul până la 100.000 sau și mai mulți, nu prea știm. Cele denunțate, și apoi oficial constatate la un orfelinat din Argeș, nu ne dau știri prea îmbucurătoare despre părți din acest rest. D-na președintă Olga Sturdza ne aduce la cunoștință, adică gu­vernului și opiniei publice, că din budgetul minimal pentru creșterea a 12.000 de orfani și sumara aju­torare a 24.000, evaluat la 190 de milioane, Societatea nu dispune de­cât de 97 de milioane cu toate că traiul s’a scumpit și se scumpește mereu. E pur și simplu un dezas­tru ca să nu zicem o rușine, și în­că națională. Căci este evident că cea d’intâi datorie a unei țări,­­cea mai ele­mentară, este să aibă grijă de ur­mașii acelora cari s’au jertfit pen­tru dânsa, mai cu seamă când prin jertfa lor i s’a adus mărirea. E și­ o datorie de omenie și de cinste, e și un calcul înțelept. Ori­cât ar fi cineva de erou și de convins de dre­ptatea ideei pentru care moare, siguranța că ai săi vor avea dacă nu o soartă mai bună dar cel puțin aproape o egală cu aceia pe care le-ar fi a­­sigurat-o el rămânând în viată, în­zecește tăria eroului și convinge­rea luptătorului. Invers, văzând cum sunt tratati orfanii celor că­zuți pe câmpiile de glorie, multe curajuri și convingeri se pot clăti­na în clipele de cumpănă ce vor să vie. Ni se pare că prima gri­je a gu­vernelor ce s’au succedat la cârma după marele război — ca și după cel mai mic din 1877—78 de alt­­mintreri ar fi trebuit să fie de-a a­­sigura creșterea exemplară a orfa­nilor, de-a deveni ele pentru dân­șii familia ce lipsea, mai mult ch­iar de cât atâta, familie exemplară. A­­cestor copii li se cuvenea un trata­ment material și o educație perfecta mai cu osebire că ei erau prezumați a fi elemente de prima mâna de­oarece moșteniseră de la părinții lor o ereditate admirabilă. A îngădui copiilor de dezertorii, de ambuscati și de dos de front o mai bună creș­tere ca celorlalți este a se face o selecție de-andoaselea. Statul era deci dator, obligat, ca la fiecare alcătuire de budget să pue mai întâi de-o parte în­treaga sumă, socotită maxi­mum, pentru îngrijirea orfanilor de război, și apoi să vadă de alte ne­voi, impunând aceiași sarcină și comunelor și județelor. Evident că un impozit special așezat pe îmbo­­gățiții de război în folosul orfani­­lor ai căror părinți i-a îmbogățit prin jertfa lor, ar fi fost un act de absolută dreptate și de minunată moralitate. Nu s’a făcut î­n­să ap­roape nimic în direcția aceasta ci statul și-a lăsat orfanii săi în grija particula­rilor ca pe niște oare­cari copii de cerșetori, iar particularii, propor­țional, și-au făcut datoria însoțit mai mult decât Statul. Dar asta nu-i d­e ajuns. D. ministru de finanțe e dator să scoată măcar cele 93 de milioane ce mai lipsesc societății pentru o­­crotirea orfanilor de război de un­de o ști și va putea. Sânt atâtea si­necure încă în budget, atâtea col­țuri misterioase în care se ascund paraziți,atâtea lucruri inutile, atâ­tea servicii fără de rost sau cu­ un rost îndoelnic dacă nu chiar mai rău, de unde se pot tăia nu 93 ci 930 de milioane. Prin urmare o simplă zeciuială în risipă ar fi de-ajuns că toți ur­mașii eroilor să înceteze de-a mai fi prada foamei, a goliciunii, a boa­­lelor și a ignorantei. I. TEODORESCU Arestarea pacifistului Guide co noscutul pacifist german, care a fost arestat de parchetul din­ Mün­chen, în urma uungi denunț al organi­zațiilori „patriotice“ cari văzuseră un act de înaltă trădare într’un ar­ticol publicat de Quidde în „Welt am Montag“ asupra înarmărilor secrete ale Reichului. *5 PROFESORUL QUIDDE :'||S lege a chiriilor ■WBB­­»-BF——---------------­Opevațiuni și lămuriri pe Înțelesul tuturora Noua Noua lege privitoare la regimul excepțional al închirierilor a fost votată de corpurile legiuitoare, promulgată și publicată. Ea a in­trat în aplicare și e menită să gu­verneze raporturile dintre pro­prietari și chiriași timp de 3 ani de zile. Este necesară deci o ana­liză a dispozițiunilor legii, o ex­punere a principiilor noului re­gim comparate cu legea anteri­oară — astfel cum sunt stabilite în cele 49 articole ale legii — pentru ca aceste dispozițiuni să fie bine cunoscute de toată lu­mea interesată. Tendința generală care rezultă din întreaga lege este îndruma­rea spre normal, spre așa zisa libera tranzacție. Lucrul îi spu­ne, de alminteri, însuși ministrul de justiție în expunerea de mo­tive, recunoscând că de unde până cum în legile anterioare re­gula era prelungirea contractelor și excepția neprelungirea, s’a răs­turnat această regulă, așa că în noua lege principiul a devenit excepție și excepția regulă gene­rală. De altfel chiar art. 1 din lege se exprima: „Se prelungesc următoarele contracte de numai închi­riere...“ Cu privire la redacțiunea le­gii, este de constatat o evidentă superioritate asupra legilor ante­rioare, textele fiind sistematic a­­ranjate, grupate pe capitole și mai clare, ceea ce desigur nu va mai creia multe controverse; tot­­doată este o legiferare mult mai complectă în această materie, care cuprinde toate măsurile pri­vitoare la regimul excepțional. O CONTROVERSA Și fiindcă vorbim de contro­verse, iată o primă chestiune ne­­lămurită, care ar putea creia car­­ecam­ dificultăți. Se pune între­barea: de când începe a se aplica noul regim? Intră în vigoare noua lege imediat, din momentul promulgării ei, sau numai dela data de 6 Mai 1924 înainte ? Interesul chestiunii este numai pentru procesele pendinte și cari au termene de judecată înainte de vacanța judiciară de Paști (care începe pe jumătatea lu­nii Aprilie) și se pune întrebarea dacă una sau alta dintre părți se poate prevala de dispozițiile le­gii nouă, conf. art. 44 al. 2 care spune că dispoziturile legii de față se aplică și procesele în curs. S’ar putea susține, într’o păre­re, că întrucât până la 6 Mai 1924 avem legea veche care a prelun­git contractele până la acea dată și întru cât noua lege nu se poa­te aplica decât după Sf. Gheorghe, iar până atunci suntem guver­nați de legea din 1923. Al doilea sistem s’ar întemeia pe principiul după care o lege in­tră în vigoare și se aplică din clipa promulgării. In cazul nos­tru, noua leeg în art. 48 prevede că toate legile privitoare la pre­lungirea contractelor de închirie­re se abrogă. De altfel, în ce pri­vește dispozițiunile de procedu­ră ale legii, în acest sens s’a in­terpretat de către Curtea de Ca­sație ș­­i care, având sorocite recursuri pe ziua de 28 Martie, nu le-a judecat, ci a dispus trimi­terea lor la complectul special înființat prin noua lege. PRELUNGIREA CONTRAC­TELOR In sistemul cel nou al legii care tinde, cum am spus, la libertatea tranzacțiunilor, se face o com­plectă separație între locuințe și prăvălii. Nu se acordă prelun­gire decât la locuințe — și nu pentru toată lumea. Această pre­lungire este însă pe 3 ani, adică pentru o durată mai lungă decât în toate legile anterioare. Nu be­neficiază de această prelungire și rămân la libera tranzacție supu­șii streini, afară de cei ce sunt în serviciul statului, precum și cei ce sunt stabiliți în țară înainte de 8 Noembrie 1919 și fac și do­vada reciprocității, deasemenea nici supușii români ne­cetățe­­nniți, legea cerând ca chiriașul să fie cetățean, nici chiriașii cari au un venit global mai mare de ■ISS.OES lei. Această din urmă dis­­pozițiune, introdusă pe cale de amendament la Cameră, nu este justă, întrucât acești chiriași, fi­ind evacuați, vor trebui să plă­tească chiriile fantastice de sub regimul liberei tranzacții, ceea ce le va absorbi peste jumătate din venitul lor, afară de aceia cari au venituri atât de mari încât își vor putea construi imobile și nu­mai în acest caz dispozițiunea le­gii e bună. De asemenea sunt excluși de la prelungire chiriașii cari au vân­dut sau au închiriat după 6 Mai 1920 vreun imobil, cei ce nu au principală așezare în localitate sau nu se folosesc personal de imobil, cei ce ocupă apartamen­te care fac parte din fabrici și care ar servi de locuință persona­lului fabricelor, etc. PRĂVĂLIILE Toate contractele de închiriere care nu au de obiect locuința in­tră sub regimul liberei tranzacții. Ca o măsură de tranziție însă se acordă acestor chiriași un ter­men de grație de un an până la 6 Mai 1925 — ceea ce echivalează în­ ultima analiză cu o prelungi­re de un an. Scoaterea de sub regimul ex­cepțional a prăvăliilor și birouri­lor, legiuitorul nu o justifică de­cât susținând — în expunerea de motive — că aceste localuri nu merită ocrotirea sa, pierzând din vedere efectele nefaste pe care noul regim le va produce prin scumpirea tuturor obiectelor de consumație. Este exact că regi­mul de până acum n’a avut da­rul de a osteni traiul; regimul cel nou însă îl va scumpi în chip fatal. De la această măsură se excep­tează însă Statul, Județul și Co­muna pentru localurile ocupate de ele în orice scop, de aseme­nea și­ căminele și internatele șco­lare de orice fel. Pentru cazul care’,într’un imo­bil se exercită coirdm , au o me­serie și chiașul își are acolo și lo­cuința, aceste imobile legea sa consideră ca locuințe, deci chi­riașul e lăsat la libera tranzacție. Se exceptează numai cazul când e o singură încăpere care serveș­te și la exercitarea comerțului sau meseriei și tot odată și ca locuință. Dacă însă chiriașul are o cameră unde locuește și alta care servește de atelier este eva­cuat, căci așa vrea legiuitorul. RENUNȚĂRILE Legea prevede că declarațiunile făcute de chiriași, prin care a­­ceștia renunță la prelungirea le­gală și făcute la încheierea con­tractului sunt nule, fie că sunt făcute sub forma unei clauze din contract, fie într-un act deosebit. Dispozițiunea aceasta este bună, căci altfel nici un chiriaș n’ar putea găsi casă până n’ar semna asemenea declarații cari ar deve­ni de stil. Rămâne bineînțeles că declarațiunile de renunțare făcu­te în timpul executării contrac­tului și prin cari chiriașul se o­­bligă să se mute la o dată oareca­re, sunt valabile. DIVORȚUL O inovație fericită este dispo­­zițunea care prevede că în caz de despărțenie, soțul care rămâne în imobil beneficiază de prelungi­rea contractului, chiar dacă con­tractul e­re numele celuilalt soț. De obicei contractul se face pe numele bărbatului și dacă aces­ta, divorțând, părăsește imobilul, femeea va putea continua con­tractul, ca în caz de deces; după legislația de până acum ea ar fi putut fi evacuată, neavând nici un drept să locuiască mai de­parte. M. GRAUR avocat I Rușii cer plebiscit pentru Basarabia După o nouă suspenda­re a ședinței, Krestinski a citit o declarație seve­ră, arătând că Rusia n’a recunoscut niciodată desc­lipirea Basarabiei care a fost anexată prin violen­ță de oligarhia română, ceea ce n’a fost cazul cu statele baltice. Spre a a­­răta că nu este imperia­listă. Rusia propune efec­tuarea unui plicissit care va decide de scarta pro­vinciei și care poate fi fa­vorabil pentru România sau pentru independență. Verbal, I Crestinki­a a­ Viena, 29. — După untfor­missiunile mele, ședința de Vineri a fost foarte­­ a­­c jitată. După deschidere, ICrastinski a propus ordi­nea «ie­și cuprinzând chestia teritorială. Româ­ni nu­ au cerut suspendarea ședinței și, după delibe­rare, ei au citit o declara­ție exposnâtrac­ pssncta»! Ier de vedere asupra Basa­­resei. Ei au arătat că Ro­mânia cere recunoaște­rea forntierei și au adău­gat că ea este dispusă să facă concesiuni asupra altor puncte în scop de a înlesni acordul,­dăugat că este dispus să discute pe această bază. Ședința a fost ridicată­ în scop de a delibera. Înaine românii vor răspunde la propunerea plebiscitului. Acastă ședință poate fi decisivă. Șansele de con­tinuare sunt reduse, dar nu excluse. Cred a ști că rușii au fost surprinși de declara­­ția română care expunea procesul istoric și de abi­litatea delegației române care a luat-o înainte de­clarației rusești EUGEN FILOTTI D. LANGA RĂȘCANU Impresiile unui Scriitor francez asupra Basarabei „Gazette de Prague" publică­ un interesant articol intitulat „Amintiri din Basarabia" și datorit d-Un­ Geor­ges Hiénaimé. Distinsul publicist francez evocă impresiile culese în cursul unor călătorii făcute în Ba­sarabia înainte și după război. El arată că toate eforturile de rusifi­­care ale administrației țariste nu au putut înăbuși aspirațiile naționale ale basarabenilor, realizate însfâr­­șit prin mărea cu România. Dar o sută de ani de rusifcare nu se pot șterge întro singură zi și munca de reorganizare, întreprinsă de români este enormă, neputându-se evita și lezarea unor privilegii și drepturi câștigate. Plângerile cari se ană exprimându-se periodic în fața di­verselor areopage europene por­nesc de la privilegiații de odinioară, dar ele nu pot face ca să se uite drepturile naționale ale majorităței moldovenești din Basarabia. Aceas­ta a înțeles-o și de Poincaré, cerând parlamentului francez ratificarea tratatului asupra unirei Basarabiei cu România. . Î smm. XX! - Ho. 624. Marț! 1 Aprilie 1924 2 Lei exemplarul 41 Lei In străinătate c România nu intervine in afacerile interne ale Greciei Iffitsisîngra între d-nii Simionescu si Papanastasiu vi HliȘ!; ■ [UNK]­­ --------------- I . r !-----------------------­— Telegramă particulară — ATENA, 29. — D. Simirniescu s’a întâlnit cu d. Papanastasiu Intr’un spirit excelent de cordialitate, deși nu era vorba decât de afaceri cu­rente. „Poliția“, organ regalist, mărtu­risește că România refuză să inter­­vie în afacerile interne ale Greciei și a evitat să anunțe regelui Geor­ge consecințele refuzului de a ab­dica­ prezise de Papanastasiu îna­inte de demitere. O personalitate sârbă, presupusă a îi plenipotențiarul iugoslav la Atena, a declarat ziarului „Vima" că consolidarea Greciei interesea­ză direct Serbia, care contează pe factorul grec pentru apărarea drep­­turilor comune. . Ancheta a constatat că atentatele de la legațiunile engleză și română făceau parte dintr-un vast complot regalist înăbușit imediat. D-NII PANGALOS SI RUSSOS * INTRĂ IN GUVERN / Atena, 29. (Rador). — Ziarele publică decretul guvernului pri­vitor la înființarea unul minister al ordinei publice. Conducerea a­­cestui minister a fost încredința­tă generalului Pangalos. Se afir­mă că numirea d-lui Russos ca ministru de externe este sigură.1 SqcH Ui Main M « ___ Conferința d-lui Aristide Blank Pentru Sâmbătă, ora 6 seara, era anunțat că d-nul Aristide Blank, invitat de institutul economic, va ține o con­ferință asupra problemei man­etare. A­­ceastă conferință face parte dintr-un ciclu pe care numitul institut l-a asi­gurat pentru a lămuri grava și, pentru țară, atât de importantă chestiune a deprecierei valutei. Foarte multă lume venise să asculte pe unul din cei mai de seamă oameni ai vieței noastre financiare, care, cu o vastă experiență practică,­­ unește, pro­funde cunoștințe teoretice,­­ vorbind despre o chestiune care, prin urmările ei, a­ i­eșit din cadrul discuțiunilor de înaltă teorie, pentru a­ atinge pe fiecare cetățean, chiar și pe cel mai modest, în interesele sale de tot momentul. In numerosul public care era de față, asista tot ce poartă un interes proble­­mlor economice. Erau în sală—și enu­­mărarea e foarte restrânsă, fiindcă în a­­cea mare mulțime, nu am putut lua de­cât foarte puține note—,d-nii Titulescu ministrul nostru la Londra, Argetoianu fost ministru, Periețeanu fost director general al c. i. r., julișu Seulescu pro­fesor universitar, Kiriacescu și Băico­­ianu, directori la Banca Națională, dr. Lupu și Mihai Popovici, foști miniștri, Madgearu, deputat, etc., etc. Numeroase doamne ținuseră și ele să asiste la această conferință, a cărei temă exercită azi o atracțiune gene­rală. Era o sală cum nu se poate imagina mai serioasă, mai hotărâtă să asculte, mai simpatică oratorului. D-nul Blank își începu conferința cu o comparație menită, să arate aspectul caleidoscopic al problemei monetare. Apoi a făcut un succint istoric al origi­nei monetei și al fazelor prin care ea a trecut, până când a ajuns la firma ei modernă a biletului de bancă garantat numai pentru o treime cu aur, bazat în fond pe încrederea publicului, că în­dărătul lui stau bunuri reale, bunuri de întrebuințare. Pe când d-nul Blank ex­plica mecanismul monetei hârtie și a­­răta că nu substratul ei aur, ci substra­tul ei de bunuri efective, de întrebuin­țare, îi asigură încrederea și valoarea — se auzi o oarecare rumoare în cu­loarul galeriei a doua. Apoi porniră din acea galerie, flue­­rături și perorări. Aceste perorări erau nenteligibile, din cauz­­ că publicul din sală, salută cu furtunoase, aplauze pe conferențiar. Acesta rămase calm la locul său,ba la un moment dat, sperând că bunul simț va birui și liniștea se va restabili, se apropie de tabelă pentru a însemna câteva cifre de cari probabil avea să ai­bă, nevoie,­ în demonstrațiunile ce recla­ma desvoltarea principiilor ce pusese. Câtva timp aplauzele continuară, în­soțite de indignare î­ntre­g turbură,­taxilor până când o parte din aceștia sco­borâți din galerie sau forțând ușa statu­lui, pătrunseră în sală și cu bâtele înce­pură să lovească în public, căutând să-și croiască drum spre tribuna pe care se afla d-nul Aristide Blank. O parte din public, făcu zid în jurul acestuia și-l­ determină să părăsească postul la care­ fusese invitat și de la care vroise să ex­e­pute rezultatul experienței și muncei sale în folosul obștesc. Intre timp, In sală se produsese panică. Doamnele $1 publicul care ve­nise acolo să asiste la o conferință ști­ințifică, nu să se bată, era complect de­zarmat pe când cei 30 sau 40 de tul­burători, mai multi nu erau, erau înar­mați cu bâte pe cari le agitau. In fine ajunseră la tribună, dar nul' putură atinge pe d-nul Blank.­­ Aceasta se reuși mai târziu când for­țând ușa de la sala de Intrare a profe­sorilor și invitaților, cu strigăte de „o­­morâți-i“ tăbărâ asupra, d-lui Blank, pe lângă care nu mai erau decât câțiva­ amici. I­m-nul Blank a fost lovit la cap și pe­ umeri, — fără ca, din fericire, loviturile să justifice temerea unor urmări mai grele. . * INDIGNAREA PUBLICULUI Publicul din sală a fost indignat la cel mai înalt grad de acest scandal nemaipomenit, care a împiedicat des­­voltarea unei conferințe pur științifice.­ Foarte straniu a fost că, deși pe ziua­ de a­i erau de prevăzut tulburări, nici­ o măsură nu se luase pentru a se pre­­­veni tulburarea ordinei în sala funda­­țiunei. Nici după ce scandalul durase aproa­pe o jumătate de oră, nu s-a văzut nici o urmă de poliție. Ba donul Aristide Blank a putut fi lovit, după ce sala fu­sese evacu­ată.­­ De prisos să spunem că ceia ce s‘a petrecut în fundațiune, este un feno­men profund întristător. Se pare că în atmosfera în care trăim, toate noțiunile morale s’au inversat și a ataca oameni dezarmați cu bâta, constitue un titlu de merit recunoscut Indirect și de au­toritatea costituită și încurajată de dânsa. Dar nu putem să amintim în­­deajuns acestea și în special guvernului, că cine seamănă vânt, va culege furtună. PUBLICUL SCANDALUL C.­ARISTIDE BLANK I Mobilierul ex-Kronprințulu­i PARIS.­­ Ziarul „Telegraf“ a­­nunță din Wieringen că mobilierul ex-kronprințului care a locuit pe in­sulă în timpul exilului său, va fi vândut prin licitație publică, în 19 Martie, la presbiteriul din Oster­­­land, în însăși casa locuită de prinț­ timp de cinci ani. Amatorii și co­­­­lecționarii de suveniruri istorice vor­ găsi acolo pianul și bilardul ex-1­eronprintului precum și diverse alte­ obiecte de mobilier. , fictiviiâl Sfi­iii LONDRA. — In Anglia, tinerele fete moderne vreau cu orice preț să-și „câștige existența“, fie că părinții lor sunt milionari sau să­raci. Astfel, intr'un mic, dar foarte aristocratic magazin de mode din West­ End, se poate vedea, in ro­lul de simplu manechin, pe Însăși fiica unui membru al actualului cabinet britanic, E Miss Elisa­,­both, Ponsonby, fiica d-lui Arthur, Ponsonby, sub-secretar de stat la externe, care, după „Sunday, Expres“ este cea mai frumoasă și mai distinsă din manechinele ma­i­­azinului, purtând ca o grație ne­întrecută toaletele cele mai difi­­­cile de expus in fața clientelei. /

Next