Dimineaţa, aprilie 1924 (Anul 21, nr. 6249-6275)
1924-04-01 / nr. 6249
* > BUCUREȘTI, Sărindar B-1 § pagini Foniala Mastest MUSE Basarabia a României Știrile din Viena, confirmă pesimismul care domnește la noi cu privire la rezultatul conferinței ruso-române. Dar ele confirmă și ceia ce am prevăzut noi, anume , că punându-se față’n fată, în mod oficial teza românească simplă și clară ca adevărul însuși, și teza rusească, întortocheată ca o notă machiavelică a vechei diplomații tariste, — noi nu avem decât de câștigat. Teza noastră, transpusă în limbajul de toate zilele, este următoarea: când cineva mi-a furat un obiect care-mi aparține si mi l-a reținut câtă vreme eu nu aveam puterea ca să i-l zmulg si să mi’l iau înapoi, aceasta nu însemnează că obiectul furat a devenit propreitatea celui care mi l-a furat. Teza rusească, teza sovietică insă, în acelaș limbagiu, este: Basarabia e rusească, pentru că oăată un țar a rupt o din trupul Moldovei, ne-a furat'o. Va dezita oare Europa democratică să se pronunțe in favoarea tezei noastre? Se va găsi în lume un om care să o accepte pe cea rusă, chiar dacă ea se refuji *x l. , f.APri giază îndărătul cererea unui plebiscit, care, pentru a fi fost făcut in diferite alegeri, nu are, cum lesne poate vedea toată lumea, decât caracterul unei șicane? Delegația sovietică a simțit slăbiciunea pozitiunei sale. După ce ai noștri au arătat printr'o simplă înșirare de fapte indiscutabile, că Basarabia a fost și este românească și că deci românească va rămâne, delegația rusă a expus cu o abundență de cuvinte tari, teza ei. Dar după ce a epuizat astfel dicționarul nouei limbi diplomatice rusești, s’a declarat gata să discute chestiunea cu delegația română."Aceasta nu a refuzat să-i mai acorde un termen de gândire. Dar în discuția ce s-ar produce, ea nu are decât un refren de repetat : Basarabia a fost și este românească. Ea va rămâne românească.Și dacă Rusia sovietică nu va ceda în cele din urmă, cu acest refren, care este însuși refrenul adevărului și dreptăței, Conferința se va încheia dimineața: Orfanii de război Subtitlul la aprecierea cetitorilor Societatea pentru ocrotirea orfanilor de război și-a ținut zilele acestea adunarea generală în care s’a făcut o jalnică dare de seamă care implică, fără îndoială, o tot așa de jalnică siuație a acestor victime absolut nevinovate. Societatea îngrijește de 12.000 de orfani, în așezămintele sale și de 36.000 la domiciliul lor. Desigur că ntapăni acesta nu reprezintă decât cel mult jumătate din copiii ai căror părinți s’au jertfit pentru înfăptuirea idealului național, iar tratamentul lor nu este câtuși de puțin la nivelul odraslelor îmbogățiților de război, pe care însă tot nevinovate le socotim, trebue s’o spunem. Ce e cu restul până la 100.000 sau și mai mulți, nu prea știm. Cele denunțate, și apoi oficial constatate la un orfelinat din Argeș, nu ne dau știri prea îmbucurătoare despre părți din acest rest. D-na președintă Olga Sturdza ne aduce la cunoștință, adică guvernului și opiniei publice, că din budgetul minimal pentru creșterea a 12.000 de orfani și sumara ajutorare a 24.000, evaluat la 190 de milioane, Societatea nu dispune decât de 97 de milioane cu toate că traiul s’a scumpit și se scumpește mereu. E pur și simplu un dezastru ca să nu zicem o rușine, și încă națională. Căci este evident că cea d’intâi datorie a unei țări,cea mai elementară, este să aibă grijă de urmașii acelora cari s’au jertfit pentru dânsa, mai cu seamă când prin jertfa lor i s’a adus mărirea. E și o datorie de omenie și de cinste, e și un calcul înțelept. Oricât ar fi cineva de erou și de convins de dreptatea ideei pentru care moare, siguranța că ai săi vor avea dacă nu o soartă mai bună dar cel puțin aproape o egală cu aceia pe care le-ar fi asigurat-o el rămânând în viată, înzecește tăria eroului și convingerea luptătorului. Invers, văzând cum sunt tratati orfanii celor căzuți pe câmpiile de glorie, multe curajuri și convingeri se pot clătina în clipele de cumpănă ce vor să vie. Ni se pare că prima grije a guvernelor ce s’au succedat la cârma după marele război — ca și după cel mai mic din 1877—78 de altmintreri ar fi trebuit să fie de-a asigura creșterea exemplară a orfanilor, de-a deveni ele pentru dânșii familia ce lipsea, mai mult chiar de cât atâta, familie exemplară. Acestor copii li se cuvenea un tratament material și o educație perfecta mai cu osebire că ei erau prezumați a fi elemente de prima mâna deoarece moșteniseră de la părinții lor o ereditate admirabilă. A îngădui copiilor de dezertorii, de ambuscati și de dos de front o mai bună creștere ca celorlalți este a se face o selecție de-andoaselea. Statul era deci dator, obligat, ca la fiecare alcătuire de budget să pue mai întâi de-o parte întreaga sumă, socotită maximum, pentru îngrijirea orfanilor de război, și apoi să vadă de alte nevoi, impunând aceiași sarcină și comunelor și județelor. Evident că un impozit special așezat pe îmbogățiții de război în folosul orfanilor ai căror părinți i-a îmbogățit prin jertfa lor, ar fi fost un act de absolută dreptate și de minunată moralitate. Nu s’a făcut însă aproape nimic în direcția aceasta ci statul și-a lăsat orfanii săi în grija particularilor ca pe niște oarecari copii de cerșetori, iar particularii, proporțional, și-au făcut datoria însoțit mai mult decât Statul. Dar asta nu-i de ajuns. D. ministru de finanțe e dator să scoată măcar cele 93 de milioane ce mai lipsesc societății pentru ocrotirea orfanilor de război de unde o ști și va putea. Sânt atâtea sinecure încă în budget, atâtea colțuri misterioase în care se ascund paraziți,atâtea lucruri inutile, atâtea servicii fără de rost sau cu un rost îndoelnic dacă nu chiar mai rău, de unde se pot tăia nu 93 ci 930 de milioane. Prin urmare o simplă zeciuială în risipă ar fi de-ajuns că toți urmașii eroilor să înceteze de-a mai fi prada foamei, a goliciunii, a boalelor și a ignorantei. I. TEODORESCU Arestarea pacifistului Guide co noscutul pacifist german, care a fost arestat de parchetul din München, în urma uungi denunț al organizațiilori „patriotice“ cari văzuseră un act de înaltă trădare într’un articol publicat de Quidde în „Welt am Montag“ asupra înarmărilor secrete ale Reichului. *5 PROFESORUL QUIDDE :'||S lege a chiriilor ■WBB»-BF——---------------Opevațiuni și lămuriri pe Înțelesul tuturora Noua Noua lege privitoare la regimul excepțional al închirierilor a fost votată de corpurile legiuitoare, promulgată și publicată. Ea a intrat în aplicare și e menită să guverneze raporturile dintre proprietari și chiriași timp de 3 ani de zile. Este necesară deci o analiză a dispozițiunilor legii, o expunere a principiilor noului regim comparate cu legea anterioară — astfel cum sunt stabilite în cele 49 articole ale legii — pentru ca aceste dispozițiuni să fie bine cunoscute de toată lumea interesată. Tendința generală care rezultă din întreaga lege este îndrumarea spre normal, spre așa zisa libera tranzacție. Lucrul îi spune, de alminteri, însuși ministrul de justiție în expunerea de motive, recunoscând că de unde până cum în legile anterioare regula era prelungirea contractelor și excepția neprelungirea, s’a răsturnat această regulă, așa că în noua lege principiul a devenit excepție și excepția regulă generală. De altfel chiar art. 1 din lege se exprima: „Se prelungesc următoarele contracte de numai închiriere...“ Cu privire la redacțiunea legii, este de constatat o evidentă superioritate asupra legilor anterioare, textele fiind sistematic aranjate, grupate pe capitole și mai clare, ceea ce desigur nu va mai creia multe controverse; totdoată este o legiferare mult mai complectă în această materie, care cuprinde toate măsurile privitoare la regimul excepțional. O CONTROVERSA Și fiindcă vorbim de controverse, iată o primă chestiune nelămurită, care ar putea creia carecam dificultăți. Se pune întrebarea: de când începe a se aplica noul regim? Intră în vigoare noua lege imediat, din momentul promulgării ei, sau numai dela data de 6 Mai 1924 înainte ? Interesul chestiunii este numai pentru procesele pendinte și cari au termene de judecată înainte de vacanța judiciară de Paști (care începe pe jumătatea lunii Aprilie) și se pune întrebarea dacă una sau alta dintre părți se poate prevala de dispozițiile legii nouă, conf. art. 44 al. 2 care spune că dispoziturile legii de față se aplică și procesele în curs. S’ar putea susține, într’o părere, că întrucât până la 6 Mai 1924 avem legea veche care a prelungit contractele până la acea dată și întru cât noua lege nu se poate aplica decât după Sf. Gheorghe, iar până atunci suntem guvernați de legea din 1923. Al doilea sistem s’ar întemeia pe principiul după care o lege intră în vigoare și se aplică din clipa promulgării. In cazul nostru, noua leeg în art. 48 prevede că toate legile privitoare la prelungirea contractelor de închiriere se abrogă. De altfel, în ce privește dispozițiunile de procedură ale legii, în acest sens s’a interpretat de către Curtea de Casație și care, având sorocite recursuri pe ziua de 28 Martie, nu le-a judecat, ci a dispus trimiterea lor la complectul special înființat prin noua lege. PRELUNGIREA CONTRACTELOR In sistemul cel nou al legii care tinde, cum am spus, la libertatea tranzacțiunilor, se face o complectă separație între locuințe și prăvălii. Nu se acordă prelungire decât la locuințe — și nu pentru toată lumea. Această prelungire este însă pe 3 ani, adică pentru o durată mai lungă decât în toate legile anterioare. Nu beneficiază de această prelungire și rămân la libera tranzacție supușii streini, afară de cei ce sunt în serviciul statului, precum și cei ce sunt stabiliți în țară înainte de 8 Noembrie 1919 și fac și dovada reciprocității, deasemenea nici supușii români necetățenniți, legea cerând ca chiriașul să fie cetățean, nici chiriașii cari au un venit global mai mare de ■ISS.OES lei. Această din urmă dispozițiune, introdusă pe cale de amendament la Cameră, nu este justă, întrucât acești chiriași, fiind evacuați, vor trebui să plătească chiriile fantastice de sub regimul liberei tranzacții, ceea ce le va absorbi peste jumătate din venitul lor, afară de aceia cari au venituri atât de mari încât își vor putea construi imobile și numai în acest caz dispozițiunea legii e bună. De asemenea sunt excluși de la prelungire chiriașii cari au vândut sau au închiriat după 6 Mai 1920 vreun imobil, cei ce nu au principală așezare în localitate sau nu se folosesc personal de imobil, cei ce ocupă apartamente care fac parte din fabrici și care ar servi de locuință personalului fabricelor, etc. PRĂVĂLIILE Toate contractele de închiriere care nu au de obiect locuința intră sub regimul liberei tranzacții. Ca o măsură de tranziție însă se acordă acestor chiriași un termen de grație de un an până la 6 Mai 1925 — ceea ce echivalează în ultima analiză cu o prelungire de un an. Scoaterea de sub regimul excepțional a prăvăliilor și birourilor, legiuitorul nu o justifică decât susținând — în expunerea de motive — că aceste localuri nu merită ocrotirea sa, pierzând din vedere efectele nefaste pe care noul regim le va produce prin scumpirea tuturor obiectelor de consumație. Este exact că regimul de până acum n’a avut darul de a osteni traiul; regimul cel nou însă îl va scumpi în chip fatal. De la această măsură se exceptează însă Statul, Județul și Comuna pentru localurile ocupate de ele în orice scop, de asemenea și căminele și internatele școlare de orice fel. Pentru cazul care’,într’un imobil se exercită coirdm , au o meserie și chiașul își are acolo și locuința, aceste imobile legea sa consideră ca locuințe, deci chiriașul e lăsat la libera tranzacție. Se exceptează numai cazul când e o singură încăpere care servește și la exercitarea comerțului sau meseriei și tot odată și ca locuință. Dacă însă chiriașul are o cameră unde locuește și alta care servește de atelier este evacuat, căci așa vrea legiuitorul. RENUNȚĂRILE Legea prevede că declarațiunile făcute de chiriași, prin care aceștia renunță la prelungirea legală și făcute la încheierea contractului sunt nule, fie că sunt făcute sub forma unei clauze din contract, fie într-un act deosebit. Dispozițiunea aceasta este bună, căci altfel nici un chiriaș n’ar putea găsi casă până n’ar semna asemenea declarații cari ar deveni de stil. Rămâne bineînțeles că declarațiunile de renunțare făcute în timpul executării contractului și prin cari chiriașul se obligă să se mute la o dată oarecare, sunt valabile. DIVORȚUL O inovație fericită este dispozițunea care prevede că în caz de despărțenie, soțul care rămâne în imobil beneficiază de prelungirea contractului, chiar dacă contractul ere numele celuilalt soț. De obicei contractul se face pe numele bărbatului și dacă acesta, divorțând, părăsește imobilul, femeea va putea continua contractul, ca în caz de deces; după legislația de până acum ea ar fi putut fi evacuată, neavând nici un drept să locuiască mai departe. M. GRAUR avocat I Rușii cer plebiscit pentru Basarabia După o nouă suspendare a ședinței, Krestinski a citit o declarație severă, arătând că Rusia n’a recunoscut niciodată desclipirea Basarabiei care a fost anexată prin violență de oligarhia română, ceea ce n’a fost cazul cu statele baltice. Spre a arăta că nu este imperialistă. Rusia propune efectuarea unui plicissit care va decide de scarta provinciei și care poate fi favorabil pentru România sau pentru independență. Verbal, I Crestinkia a Viena, 29. — După untformissiunile mele, ședința de Vineri a fost foarte ac jitată. După deschidere, ICrastinski a propus ordinea «ieși cuprinzând chestia teritorială. Români nu au cerut suspendarea ședinței și, după deliberare, ei au citit o declarație exposnâtrac pssncta»! Ier de vedere asupra Basaresei. Ei au arătat că România cere recunoașterea forntierei și au adăugat că ea este dispusă să facă concesiuni asupra altor puncte în scop de a înlesni acordul,dăugat că este dispus să discute pe această bază. Ședința a fost ridicată în scop de a delibera. Înaine românii vor răspunde la propunerea plebiscitului. Acastă ședință poate fi decisivă. Șansele de continuare sunt reduse, dar nu excluse. Cred a ști că rușii au fost surprinși de declarația română care expunea procesul istoric și de abilitatea delegației române care a luat-o înainte declarației rusești EUGEN FILOTTI D. LANGA RĂȘCANU Impresiile unui Scriitor francez asupra Basarabei „Gazette de Prague" publică un interesant articol intitulat „Amintiri din Basarabia" și datorit d-Un Georges Hiénaimé. Distinsul publicist francez evocă impresiile culese în cursul unor călătorii făcute în Basarabia înainte și după război. El arată că toate eforturile de rusificare ale administrației țariste nu au putut înăbuși aspirațiile naționale ale basarabenilor, realizate însfârșit prin mărea cu România. Dar o sută de ani de rusifcare nu se pot șterge întro singură zi și munca de reorganizare, întreprinsă de români este enormă, neputându-se evita și lezarea unor privilegii și drepturi câștigate. Plângerile cari se ană exprimându-se periodic în fața diverselor areopage europene pornesc de la privilegiații de odinioară, dar ele nu pot face ca să se uite drepturile naționale ale majorităței moldovenești din Basarabia. Aceasta a înțeles-o și de Poincaré, cerând parlamentului francez ratificarea tratatului asupra unirei Basarabiei cu România. . Î smm. XX! - Ho. 624. Marț! 1 Aprilie 1924 2 Lei exemplarul 41 Lei In străinătate c România nu intervine in afacerile interne ale Greciei Iffitsisîngra între d-nii Simionescu si Papanastasiu vi HliȘ!; ■ [UNK] --------------- I . r !-----------------------— Telegramă particulară — ATENA, 29. — D. Simirniescu s’a întâlnit cu d. Papanastasiu Intr’un spirit excelent de cordialitate, deși nu era vorba decât de afaceri curente. „Poliția“, organ regalist, mărturisește că România refuză să intervie în afacerile interne ale Greciei și a evitat să anunțe regelui George consecințele refuzului de a abdica prezise de Papanastasiu înainte de demitere. O personalitate sârbă, presupusă a îi plenipotențiarul iugoslav la Atena, a declarat ziarului „Vima" că consolidarea Greciei interesează direct Serbia, care contează pe factorul grec pentru apărarea drepturilor comune. . Ancheta a constatat că atentatele de la legațiunile engleză și română făceau parte dintr-un vast complot regalist înăbușit imediat. D-NII PANGALOS SI RUSSOS * INTRĂ IN GUVERN / Atena, 29. (Rador). — Ziarele publică decretul guvernului privitor la înființarea unul minister al ordinei publice. Conducerea acestui minister a fost încredințată generalului Pangalos. Se afirmă că numirea d-lui Russos ca ministru de externe este sigură.1 SqcH Ui Main M « ___ Conferința d-lui Aristide Blank Pentru Sâmbătă, ora 6 seara, era anunțat că d-nul Aristide Blank, invitat de institutul economic, va ține o conferință asupra problemei manetare. Această conferință face parte dintr-un ciclu pe care numitul institut l-a asigurat pentru a lămuri grava și, pentru țară, atât de importantă chestiune a deprecierei valutei. Foarte multă lume venise să asculte pe unul din cei mai de seamă oameni ai vieței noastre financiare, care, cu o vastă experiență practică, unește, profunde cunoștințe teoretice, vorbind despre o chestiune care, prin urmările ei, a ieșit din cadrul discuțiunilor de înaltă teorie, pentru a atinge pe fiecare cetățean, chiar și pe cel mai modest, în interesele sale de tot momentul. In numerosul public care era de față, asista tot ce poartă un interes problemlor economice. Erau în sală—și enumărarea e foarte restrânsă, fiindcă în acea mare mulțime, nu am putut lua decât foarte puține note—,d-nii Titulescu ministrul nostru la Londra, Argetoianu fost ministru, Periețeanu fost director general al c. i. r., julișu Seulescu profesor universitar, Kiriacescu și Băicoianu, directori la Banca Națională, dr. Lupu și Mihai Popovici, foști miniștri, Madgearu, deputat, etc., etc. Numeroase doamne ținuseră și ele să asiste la această conferință, a cărei temă exercită azi o atracțiune generală. Era o sală cum nu se poate imagina mai serioasă, mai hotărâtă să asculte, mai simpatică oratorului. D-nul Blank își începu conferința cu o comparație menită, să arate aspectul caleidoscopic al problemei monetare. Apoi a făcut un succint istoric al originei monetei și al fazelor prin care ea a trecut, până când a ajuns la firma ei modernă a biletului de bancă garantat numai pentru o treime cu aur, bazat în fond pe încrederea publicului, că îndărătul lui stau bunuri reale, bunuri de întrebuințare. Pe când d-nul Blank explica mecanismul monetei hârtie și arăta că nu substratul ei aur, ci substratul ei de bunuri efective, de întrebuințare, îi asigură încrederea și valoarea — se auzi o oarecare rumoare în culoarul galeriei a doua. Apoi porniră din acea galerie, fluerături și perorări. Aceste perorări erau nenteligibile, din cauz că publicul din sală, salută cu furtunoase, aplauze pe conferențiar. Acesta rămase calm la locul său,ba la un moment dat, sperând că bunul simț va birui și liniștea se va restabili, se apropie de tabelă pentru a însemna câteva cifre de cari probabil avea să aibă, nevoie, în demonstrațiunile ce reclama desvoltarea principiilor ce pusese. Câtva timp aplauzele continuară, însoțite de indignare întreg turbură,taxilor până când o parte din aceștia scoborâți din galerie sau forțând ușa statului, pătrunseră în sală și cu bâtele începură să lovească în public, căutând să-și croiască drum spre tribuna pe care se afla d-nul Aristide Blank. O parte din public, făcu zid în jurul acestuia și-l determină să părăsească postul la care fusese invitat și de la care vroise să exepute rezultatul experienței și muncei sale în folosul obștesc. Intre timp, In sală se produsese panică. Doamnele $1 publicul care venise acolo să asiste la o conferință științifică, nu să se bată, era complect dezarmat pe când cei 30 sau 40 de tulburători, mai multi nu erau, erau înarmați cu bâte pe cari le agitau. In fine ajunseră la tribună, dar nul' putură atinge pe d-nul Blank. Aceasta se reuși mai târziu când forțând ușa de la sala de Intrare a profesorilor și invitaților, cu strigăte de „omorâți-i“ tăbărâ asupra, d-lui Blank, pe lângă care nu mai erau decât câțiva amici. Im-nul Blank a fost lovit la cap și pe umeri, — fără ca, din fericire, loviturile să justifice temerea unor urmări mai grele. . * INDIGNAREA PUBLICULUI Publicul din sală a fost indignat la cel mai înalt grad de acest scandal nemaipomenit, care a împiedicat desvoltarea unei conferințe pur științifice. Foarte straniu a fost că, deși pe ziua de ai erau de prevăzut tulburări, nici o măsură nu se luase pentru a se preveni tulburarea ordinei în sala fundațiunei. Nici după ce scandalul durase aproape o jumătate de oră, nu s-a văzut nici o urmă de poliție. Ba donul Aristide Blank a putut fi lovit, după ce sala fusese evacuată. De prisos să spunem că ceia ce s‘a petrecut în fundațiune, este un fenomen profund întristător. Se pare că în atmosfera în care trăim, toate noțiunile morale s’au inversat și a ataca oameni dezarmați cu bâta, constitue un titlu de merit recunoscut Indirect și de autoritatea costituită și încurajată de dânsa. Dar nu putem să amintim îndeajuns acestea și în special guvernului, că cine seamănă vânt, va culege furtună. PUBLICUL SCANDALUL C.ARISTIDE BLANK I Mobilierul ex-Kronprințului PARIS. Ziarul „Telegraf“ anunță din Wieringen că mobilierul ex-kronprințului care a locuit pe insulă în timpul exilului său, va fi vândut prin licitație publică, în 19 Martie, la presbiteriul din Osterland, în însăși casa locuită de prinț timp de cinci ani. Amatorii și colecționarii de suveniruri istorice vor găsi acolo pianul și bilardul ex-1eronprintului precum și diverse alte obiecte de mobilier. , fictiviiâl Sfiiii LONDRA. — In Anglia, tinerele fete moderne vreau cu orice preț să-și „câștige existența“, fie că părinții lor sunt milionari sau săraci. Astfel, intr'un mic, dar foarte aristocratic magazin de mode din West End, se poate vedea, in rolul de simplu manechin, pe Însăși fiica unui membru al actualului cabinet britanic, E Miss Elisa,both, Ponsonby, fiica d-lui Arthur, Ponsonby, sub-secretar de stat la externe, care, după „Sunday, Expres“ este cea mai frumoasă și mai distinsă din manechinele maiazinului, purtând ca o grație neîntrecută toaletele cele mai dificile de expus in fața clientelei. /