Dimineaţa, octombrie 1924 (Anul 21, nr. 6427-6457)

1924-10-02 / nr. 6427

■*y [ ȘTIRI DIN TOATA lUMEA DIMINEAȚA ► ENUNȚURI DE TOT FELUL LA ADMINISTRAȚIA ZIARULUI 91 LA CONCESIONARA> „SOCIETATEA GENERALA DE PUBLICITATE", STRADA BOGBA CARADA {ROST KARAGHBORGHEVICIJ KfI SI BIBI­L—TELEEOR 11/ML ^.~1 Pietonii nu vor mai fi striviți de automobile — INVENȚIA INGENIOASĂ A U­­NUI FRANCEZ — Paris. — Intr’o stradă pustie din Paris a avut loc zilele trecute, în fața autorităților municipale, o curioasă ex­periență cu un automobil prevăzut cu un aparat special care, în loc de a răsturna pe trecători, îi ridică ți-i a­­șează comod într-un fel de basculă. Aparatul a fost inventat de un pa­rizian care, acum câți­va ani, a avut nenorocul să răstoarne cu automobilul o fetiță, omorând-o pe foc. Simți re­­mușcări atât de vii, încât decise să-și închine toate răgazurile inventării unui sistem pentru evitarea accidentelor de acest fel. Experiența publică a dat rezultate bune: mai multi ziariști s-au pretat la experiență, lăsându-se înhățați de au­tomobilul, care alerga cu o iuțeală de 18 kilometri pe oră- LITERATURA - ARTA - ȘTIINTA Parni i Mit [pop r IReventodu-ți din primul entuziasm []tarait k Paris de sosirea lui Jacode j Coogan, parizienii par a se jena acum ide delirul In care hai transportat fap­­iolo ?1 gesturile unui copil, oricât l’ar [proclama americanii drept „cea mai [mare minune din lume“.­­" Pentru a persifla importanta exa­­g «erată dată de ziarista celebrului­­ „Kid“, „Le Figaro" publică următorul dialog amuzant: "­­— Pot să-l­ văd pe maistru? < er ImposibU, doamnă. ! •— De ce? — Maistrul se culcă în totdeauna la orele 8. —­ Ca și d. Clemenceau. — Această comparație este copilă­rească: nimeni nu poate fi comparat cu maistrul­— Dar maistrul nu este suferind? — De ce ar fi suferind? — Călătoriile, recepțiile entuziaste... —­ Maistrul e obișnuit cu d’arde astea. Din cea mai fragedă copilărie, a avut numai recepții. y 'Jackie Coogan pe vapor. Jucând foot-ball cu tatăl său Cronica teatrală TEATRUL MIC,—„Fotoliul 47”, comedie în 3 acte de Louis Verneuil încredere», nețărmurită a direcției Teatrului­ Mic In fabrica Verneuil & Co.4 cara-i furnizează cea mai ma­re parte din... marfa ca desface in cocheta sală din piața Palatului, nu duca totdeauna la bune afaceri... $1 „Fotoliul 47” e o afacere rea fiindcă e o marfă proastă. Leuis y.erneuil e, negreșit, un om úrit și de multă invenție corni­­ar el­e în acelaș timp conducă­­,­rentierul și victima unei... în­­tinderi. Pentru el, ca și pentru aă parte din reputațiile teatra­­ltemporane ale Parisului, lîte­­•a dramatică nu m­ai e un scop ie, ci un mijloc—între zece alte­­ori trebuesc, alături de lmmina, Voalete, să­ umerfi cale trei ore ale unei seri de apseri cuL Aș?, Verneuil, care e în acela s timp au­tor, actor, regisor, director de teatru și impresar, scrie, adică ..aran."earst” piesele după necesitățile publicului, sezonului, modei și calităților acto­rilor ce are la îndemână. O comedie de primăvară va avea cu totul alte însușiri decât o comedie de­­­ canină, un spectacol in vremea când Ameri­canii forfotesc la Paris sa va deosebi de cel care se adresează numai fran­cezilor. In sfârșit, schimbarea unui simplu amănunt de modă atrage după sine angajarea unei actrițe în­zestrată să-l prezinte și fiecare ac­triță nouă necesită o piesă specială. Un astfel de teatru nu poate fi ex­portat și transplantat cu ușurință. Dacă sunt piese — lucrate după pro­cedeul acesta — capabile să îndure trecerea barierelor Parisului și chiar a granițelor Franței, — apoi, cele mai multe sunt iremediabil destina­te nu numai să rămână in arhiva scenei care le-a adăpostit dar să dis­pară fără amintire cu ultima cădere de cortină a „ceriei", „Fotoliul 47“ e dintre acelea. Ceva care a fost făcut pentru Paris, in­­tr'un anume sezon, pentru anumiți actori și chiar anumit public. Adus la București, pare inutil și fără sens. Numai pentru revoluția estetică de a vedea un ginere care-și sărută soacra într’un sărut lung de două minute, e cert că o astfel de piesă nu poate trăi dincolo de momentul și locul care a produs-o. Să rezumăm acțiunea ! La ce bun? Acțiunea n’are nici o însemnătate nici când piesele de sistemul acesta sunt reușite; ce poate fi când sunt așa de hotărit ratate ? de A fost interpretată la Teatrul­ Mic talentul d-lor I. Iancovescu și Ionel­a Țăranu, al d-nelor Maria Fi­­lotti și Dorina Heller, — o distribu­ție din cele mai fermecătoare, dar fără putința de a Învia ceea ce e complet și evident mort Int. D. IANCOVESCU D-RA DORINA HELLER On Divorfi Air Paris. — Unul din cele mai extra­ordinare cazuri de divorț cari s’au vă­zut vreodată în Statele­ Unite a fost judecat deunăzi la tribunalul din Cin­cinnati. Un om de 25 de­­ ani, atins de o boală incurabilă și căruia doctorii i-au prezis că nu poate trăi mai mult ca un­­ an, a venit să declare Judecăto­rului: „Dorința mea cea mai fierbinte este să petrec acest ultim an al vieței mele, despărțit de soția mea legitimă, cu femeia pe care o iubesc din tot su­fletul“. Mișcat de această rugăminte, jude­cătorul­­ a acordat divorțul, ținându-l ca să plătească soției. 40 de dolari pe săptămână pentru întreținerea ei și a unui copil de cinci ani- -P ® Marile turneuri Reprezentațiile cu Ion Brezeanu Marele actor, care în preajma ju­bileului său de douăzeci și cinci de ani de carieră, a izbutit biruitor, să domine întreaga mișcare teatrală din ultimele stagiuni, dând o ma­gistrală interpretare lui Schylok de Shakespeare și Țăranului Baron de Holberg, pleacă intr'un lung turneu prin țara și in teritoriile alipite, ca să joace pretutindeni aceste două piese jucate cu Răsunător succes pe scena Naționalului din București. Acest turneu oficial dar nesubven­­tionat, ceea ce însemnează că teatrul îi oferă strălucite auspicii, fără să-i dăruiască ajutorul, care ar jigni re­putația artistică a marelui comedi­an, are de scop să prezinte publi­cului din cele mai Îndepărtate col­țuri ale țărei, două spectacole rare, montate la fel cu cele din Capitală. E de ajuns să adăugăm că pe lân­gă seriosul ansamblu care Înconjoa­ră pe Brezeanu, provinciile vor avea prilejul să admire montarea regiso­­rului Soare Z. Soare in „Schylok” și a excelentului director de scenă V. Enescu în „Țăranul Baron". Sunt sărbători artistice de la care nimeni nu poate lipsi. Concursul literar al Jial unor 59.000 lei oferiți pentru un nou roman Un nou premiu de 50.000 lei va fi acordat celui mai bun dintre romanele ce ni se vor prezenta. Pentru a da răgazul tre­buitor scriitorilor, fixăm da­ta ultimă a depunerei manu­scriselor la 1 Septembrie 1925. Cercetarea manuscriselor va fi încredințată unei co­­misiuni alcătuită și funcțio­nând cu aceleași garanții de nepărtinire ca și pentru pri­mul concurs. In schimbul premiului de 50000 lei „Di­mineața“ nu-și rezervă alt drept decât pe acela de a publica romanul în coloanele sale. D. ION BREZEANU Zborul de încercare­­ a Zeppelinului pentru tineri ca Cel­ mai mare dirijabil Berlin, 29.­­ Ultimul mare zbor de încercare al Zeppelinului, înainte de traversarea Atlanticului, a fost absol­vit cu cel mai bun succes. Timp de 2Q de ore, imensul vas aerian, a fost în continuă călătorie, care l-a dus prin Germania, deasupra Mării Balti­ce în Suedia și, peste Berlin și Dres­­da, înapoi la portul de plecare din Friederichsh­afen. Zborul a fost efec­tuat fără nici un deranj- Toate știrile lansate de Zeppelin au subliniat func­ționarea excelentă a tuturor părților, în special a motoarelor­ Zeppelinul a desfășurat o iuțeală considerabilă care a atins uneori până la 180 de kilomeri pe oră. Și în tmpul nopții, deasupra Mării Baltice, pe un timp favorabil­ Zeppelinul a zburat cu o iuțeală de 130 până la 150 kilome­tri, care poate fi considerată ca viteza de zbor abso­lută a dirijiabilului. Distanța totală parcursă de Zeppelin în acest zbor de încercare echivalează cu o treime din lățimea Atlanticului. In tot cursul zborului, Zeppelinul Z, R- 5. a fost expus unui adevărat foc Spncentric de radiotelegrame și che­mări radiotelefonice la care a ras­puns după putință. Toate orașele situate pe drumul zborului voiau să știe exact când Zeppelinul va zbura deasupra lor. Printerii orașelor mai mari au trimis salutări radiotelefonice. Zeppelinul a apărut deasupra Berli­nului la orele 10. Președintele Ebert și guvernul au trimis următorul salut radiotelefonic: „Bine ai venit deasupra Capitalei! Noroc­os zborul în depărtare, zboară peste mări ca o dovadă victorioasă a neînfrântului spirit întreprinzător pentru noi ca un semn încurajator a­l și științei germane. Cu în lume speranța noastră și viitorul Germaniei“. Când Zeppelinul a apărut deasupra Berlinului, sute de mii de persoane ocupaseră străzile, piețele și ferestrele Toată lumea îș­i aminti de ziua în care contele Zeppelin apăruse pentru în­tâia oară cu aeronava lui deasupra Ca­pitalei. Zeppelinul a fost primit cu un entuziasm de nedescris. Primarul Berlinului a adresat Zep­­pelinului prin radiotelefon un salut î­n care a repetat mai întâi cuvintele adresate în 1909 de primarul din vre­mea aceia contelui Zeppelin: „Per aspera ad astra !“ Bătrânul conte Ze­ppelin a destinat dirijabilul său apro­piere­ între popoare­ Fie ca Zeppelinul pentru­­ America să împlinească această­ misiune și să contribue la o schimbare în destinele popoarelor, mai bine decât pot con­ferințele și tratatele. Munca germană a dovedit prin această operă că Ger­mania nu lasă să i se da locul la soare. Zeppelinul comandat de Statele­ Unite are o lungime de 200 de metri și un diametru de 72 metri; el poate zbura în America în mai puțin­ de­ trei zile. E o mașină uimitoare, una din cele mai grandioase opere ale științei moderne. Note de la Băile Herculane Femeea din banat - viii - Prima Iffi prespue nouă ce­­a!, mai cu seamă când sosești din București și intri acum în Băile Herculane, în par­cul și pe terasa „Cazinului“, este as­pectul deosebit­­ al femeilor. In Capi­tală și’n orașele din provincie (și chiar la țară în vechiul regat) nu e nevoie să cauți cu­ tot dinadinsul figuri fe­minine, ca să-ți dai seamă de fizio­nomiile locale, de tipul predominant­.. Ele se vâră singure în ochii tăi prin genele și sprinceniie lor pronunțat îne­­grite, prin ochii provocatori, prin bu­zele aprinse, înroșite violent cu tubu­rile de carmin pe care le poartă tot timpul în „poșetele“ lor, și pe care le manipulează, fără sfială, pe stradă, în fața marilor oglinzi dinaintea pră­văliilor, în tramvaie, în restaurante, în teatre și-n... biserică ! Act, în Her­culane ș i aproape în mai tot Banatul, dacă nu vezi fardul trântit atât de ne­estetic pe fața femeilor, ad însă prile­jul mai plăcut, să vezi figura multor femei învăluită intr’un aer de liniște și vis, intr’o atmosferă sufletească, ce dă multora din ele un fai­mec deosebit. Imitând­­ expresia unui scriitor fran­cez, ’am putea zice, că aci în Banat, nu vezi femei-diamante, ci numai femei­­perle. Nu e desigur o mică laudă, a­­ceasta, pentru femeile bănățene! Moda aceasta cu înroșirea violentă a buzelor va trece probabil într’o zi. Se povestește, că Alexandru Do­mas­­fiul, când zări pentru prima oară pe Margueritte Duplessis (aceea care tre­buia să devie apoi eroina din „Dama cu Camelii“), intrând într’o lojií la „Co­médie tranșaise“, ar fi exclamat: „Oui est cette jeune femme, qui­met du rouge au livres comma une Hilft et qui a­vailure d'une reine adică : Cine « 401B8tu aceasta, care-și populai buzele cu roș ca o cocotă, având în același timp alura de regină ? Deducem de aci, că rostrea aceasta provocătoare a buzelor, nu era atunci decât un semn de... distincțiune a co­cotelor ! E cu putință deci, ca în vii­tor să mai aibă iarăși însemnătatea a­­celor felinare roșii dinaintea unor anu­mite localuri ! Mă întreb însă iarăși, nu cumva decorul strălucit al Naturei din mediul în care-șî petrec zilele fe­meile din Herculane, le scutește de a-și adăuga figurei lor, podoaba vopse­lelor multicolore ce se observă la... „regățene"? Ipoteza mea e însă contrazisă de faptul, că nicăirea nu se vede mai mult, ca’n Herculane, o armonizare mai plăcută a culorilor vii în­­­ costu­mele feminine. Și de aceea în parcul cu terasele înflorite, guști o plăcere vizuală intensă, la spectacolul strălu­citor sub razele solare, al femeilor blonde purtând pe cap voaluri albas­tre ca cerul, iar brunele armonizâin­­du-și negrul părului cu broboade de mătasă roșie, sau galbenă­ Costu­mele, la rândul lor, cântă o dulce sim­fonie a culorilor cu broboadele acestea atât de mult „la modă" aci. Numai soacra unui prieten al meu, blestemă moda aceasta afurisită. Săp­tămâni de zile pierduse în București, ca să-și aleagă vreo 5 pălării, și ce triumfătoare intrase ea în Herculane cu trăsura încărcată cu cele 5 cutii mari de pălării sfidătoare ! Și acum dezolarea ei de a trebui să constate cât de trecătoare sunt toate, până și moda pălăriilor . Aceasta e poate și pricina, că tensiunea în arterele ei fu găsită de medic mult mărită. Dar despre noua modă medicală a „tensiunilor arteriale“ în­ „notele” ,mele viitoare. VIRIIL Y­ p In pragul deschiderii Operei române Astă seară Opera noastră naționa­­lă își deschide porțile inaugurând sezonul de iarnă cu „Aida” de 'Ver­di una din cele mai strălucite lu­crări muzicale ale atât de bogatului secol al XIX-lea. • Scrisă pe la 1870 pentru inaugurarea teatrului medi­­vial din Cairo de ilustrul autor al atât de popularelor Rigoletto, Tra­­viata și Trovatore. Aida în afară de valoarea ei obiectivă, care este excepțională, poate fi­i o cauză de a­­dâncă meditație pent­ru tinerii ar­tiști prea convinși de valoarea lor. Intr’adevăr, în plină maturitate și după imense succese, Verdi, care i­­naugurase în teatrul lui italian ma­niera oarecum realistă, a efectelor de covârșitor dramatism, mulțumin­­du-se pentru minunatele sale melo­­dii de cel mai sumar vestmânt armo­nic, neglijând mai totdeauna orches­tra­ transformată în „ghitară”, re­nunță, în urma revoluției wagnerie­­ne, la formula „totul pentru voce” împărțind în mod echitabil interesul artistic între cântăreți și instrumen­tiști. Nu este oare admirabil a vedea un artist de talia lui Verdi făcând „a­­mendă onorabilă” și năzuind la o art­et superioară; aceasta la vârsta de 60 ani și, o repet, după ce operele sale din prima epocă, repurtaseră succese răsunătoare . Fs­tă pildui­toare care se va mai repeta cu și mai multă strălucire în 1893 când Verdi, octogenar, va scrie extraordi­narul Falstaff care, împreună cu Bărbierul este­­ una din capodoperele operei bufe din secolul al XIX-lea. * * * Precum spuneam mai sus. Aida, comandată ilustrului compozitor de kedivul Ismail­ Pașa pentru inaugu­rarea teatrului din Cairo, a fost reprezentată întâia oară în Noem­­brie 1871, în mijlocul unui entu­ziasm de nedescris și cu o montare excepțională, la a cărei reușită con­tribuiseră până și arheologii. Libretul operei datorit indem&na­­tecului Ghislanzoni, nu este din cele mai fericite (îmi pare inutil să-i ex­pun subiectul) și conține momente unde convenționalul este împins la extrem; astfel scena finală unde Radaînes și Aida, îngropați de vii, cântă totuși un duet, de altfel ad­mirabil. Renunțând la ușoara cri­ • tieft a libretului, putem să spunem despre muzică că conține câteva din cele mai inspirate pagini ale lui Verdi; de asemenea factura acestei opere este din cele mai inspirate. Drumul parcurs de compozitor de la Trovatore la Aida, este într’adevăr uimitor; și totuși Verdi n’a pierdut nici­ una din caltâțile sale din tine­rețe. Inspirația sa continuă să fie bogată, efectele sale dramatice să aibă o putere de nedescris ; singură factura s’a schimbat ajutând prin calitatea ei superioară la frum­use­­țea ansamblului. Pentru ilustrarea acestor spuse nu pot decât să citez­e minunatul final al actului al II-lea, care conține unul din cele mai fru­­moase ansambluri din tot teatrul liric ; fraza melodică a fiecărui per­sonagiu traducându-i perfect psiho­­logia, constitue un tot, ceea ce nu-l împiedică de­ a se împreuna în mo­dul cel mai armonios cu celelalte voci. In afară de aceste excepționale ca­lități, Aida este una din primele opere in care apare culoarea exotică. Toate dansurile și cântecele preo­ților sunt exemple excelente de mu­zică pur orientală scrisă, să nu o uităm, la 1870, când admirabila școală rusă era complect necunos­cută. Pentru toate aceste calități Aida va rămâne una din cele mai impor­tante opere ale teatrului liric din secolul XIX-lea. Nu putem decât să­ felicităm pe d. Georgescu de-a o fi pus în reper­toriu, cu atât mai mult cu cât inter­pretarea se pare că va fi excelentă. Despre aceasta voi vorbi într’o cronică viitoare. M. S. ANDRICU Mișcarea sportivă In­ mill pn­el ROMCOMIT—AMATEURE Ne­­ ocupăm în pagina I-a de mat­­chul Romcomit—Amateure. Iată câteva detalii asupra chipu­lui în care a decurs lupta :* încă în primele 60 de secunde ale jocului Romcomit a reușit să marcheze, printr’o passă de o ui­mitoare repeziciune și precizie, primul „goal". In restul primei reprize jocul se desfășură în­­tr’un ritm accelerat dovedind dacă nu superioritatea, de­sigur neîntrerupta inițiativă a Romco­­rmil-ului. Disciplina perfect unita­ră a acestei echipe, iuțeala și spon­taneitatea­­ jocului ei impresiona­ră vădit jucătorii austriaci ale căror câteva asalturi fură respin­se cu facilitate. La pauză tabloul marca 0:1. In a doua repriză echipele se țineau în echilibru, dar lupta se dădea mai mult pe terenul a­­ustriacilor. La 30 minute Romco­mit, prin excelentul înaintaș Mo­roni, insircă al doilea „goal“ în a­­clamațiile frenetice ale publicului Rezultatul rămase astfel (0 : 2) până la sfârșit, cu toate sforțările vienezilor de a marca cel puțin un punct. Jocul de Duminică a fost pen­tru tineretul sportiv de la noi admirabilă încurajare și, nădăj­­­duim, începutul unei serii de me­ritate victorii pe câmpurile in­ternaționale. D. GEORGE GEORGESCU D. BRUNELLI președintele societăței „Romcomit" Moartea lui Nicu Ca­­targi­u din Iași Din Iași ne parvine trista știre a mor­tei lui Nicu Catar­gi. Defunctul, nepotul lui Lascar Ca­­targiu, a jucat un rol însemnat, in vremea politicei partidelor istorice A fost in diferite rânduri :depvi­nt, prefect de județ­, prefect de­ politie. In tinerețe s'a făcut cunoscut, in calitate e inspector polițienesc, prin­­tr'un grav incident cu Nicu­ Fili­­pescu ți printro abilă manevră, ca­re la determinat pe Nicolae Fleva, să retragă, nn chiar ziua votului, lista liberală in capul căreia se afla, deși era mai mult ca sigur că li­beralii ar fi reușit la acele alegeri, comunale din Capitală și deci s-ar fi provocat retragerea guvernului conservator. Din familie veche boerească, Ni­cu Catargi a avut toate însușirile vechilor boieri. Bun la,suflet, pios, prieten neprețuit, larg în gesturi, el a practicat policita cu mare pasi­une. Conservator disident. tn timpul campaniei lui Beizadea Grigore — al cărui ginere devenise — Nicu Catargi a făcut, politică ca boier mare, fără să fie însă ciocoi. Din contră iubea cu ardoare țăranul român și lumea celor ce muncesc. La sfârșit devenise prietenul lui Take Iveseu, É

Next