Dimineaţa, iunie 1926 (Anul 22, nr. 7006-7035)
1926-06-01 / nr. 7006
8 PAGINI / Preţul Abonamentelor: Lei 850 — pe timp de un an .» ^5 ~ » » v 6 ,uni n «ou I, ,| „ o „ Fondat în 1904 de CONST. MILLE 3 LEI BIROURILE: Bucureşti, Str. Sărindar No. 7-9-11 3 LEI TELEFOANELE NOASTRĂ Alta XXH No. 7008 MARŢI 1 IUNIE 1926 / Centrala 6/67, 24/73, 46/79. Direcţia 57/73. Adiţia 7/69. Provincia ng.1 scriitorii şi actualitatea când se va deschide Parlamentul Amnistierea delictelor electorale — —--------------- Misiunea guvernatorului civil al Basarabia! In Monitorul Oficial de Joi, va apare tabloul definitiv al deputaţilor şi senatorilor, cari urmează să alcătuiască viitorul Parlament. In unele ziare s’a afirmat că Parlamentul îşi va începe activitatea la 20 Iunie. Această ştire nu poate corespunde realităţii deoarece în decretul pentru convocarea corpului electoral s’a fixat pentru Vineri 25 Iunie, data deschiderii corpurilor legiuitoare. Or, n’a intervenit absolut nimic care să determine guvernul să schimbe această hotărîre. In ce priveşte durata sesiunii, după informaţiunile ce le deţinem din sursă autorizată, suntem în măsură a aghipa că noul Parlament va lucra în tot cursul lunei iulie şi nu va lua vacanţă decât la sfârşitul lunei iulie, deoarece suveranul care trebue să plece la Bognolle sur l’arme, şi-a amânat plecarea cu 15 zile. In cursul acestei sesiuni se vor constitui birourile iar d. ministru de finanţe va aduce în discuţie o serie de proecte menite a complecta sistemul financiar. De votarea acestor proecte se simte abso- lută nevoe, iar întârzierea ce s’ar produce ar creia guvernului mari dificultăţi, în executarea programului ce-şi propune să-l aducă la îndeplinire., CEI CE N’AU VOTAT VOR FI... AMNISTIAŢI Odată terminate alegerile s’a pus chestiunea infracţiunilor comise cu prilejul campaniei electorale, afirmăndu-se că guvernul ar fi obţinut o promisiune din partea suveranului, că ele vor fi amnestiate. Unul dintre miniştri întrebat aseară, dacă această ştire corespunde adevărului ne-a declarat următoarele: — „Guvernul nu s’a gândit la această problemă, pentru simplul motiv că infracţiuni cu caracter grav nu s’au produsi? Vom cere şi obţine însă ca alegătorii cari n’au fost la vot, să fie scutiţi de amenzile prevăzute de lege". GUVERNATORUL CIVIL AL BASARABIEI S’a stabilit situaţia ce urmează să se creieze d-lui general Râşcanii fostul ministru de război. Guvernul ţinând să arate că este pentru intrarea în normal, va desfiinţa postul de guvernator militar al Basarabiei. Titularul acestui post va rămâne numai comandant al Corpului de armată cu sediul la Chişinău. D. general Răşcanu va fi numit guvernatorul civil, având misiunea de a conduce autonom întreaga administraţie a provinciei de peste Prut. Toate serviciile publice vor fi la dispoziţia guvernatorului civil, care va lucra în acord cu comandanta unităţilor militare. Ministrul Bsarabiei va rămâne tot d. Sergiu Niţă, care va avea misiunea de a menţine legătura cu guvernul, d-sa urmând să rezolve la Bucureşti, jurnalele la consiliul de miniştrii, numirile importante etc. Se tinde chiar la ridicarea stării de asediu în Basarabia, cel puţin aşa ne asigură unul dintre miniştri. T. NEDELEA In situaţia anormală în care trăim, v’aţi întrebat vreodată : cum reacţionează scriitorii, exemplarele de elită ale naţiunii, faţă de samavolnicia celor de sus şi apatia celor de jos ? ! Avem mulţi scriitori buni în viaţă. Aceştia însă scriu în silă, de multe ori numai sub presiunea nevoilor zilnice, scriu puţin — iar unii chiar de loc. [ Ca printr’o înţelegere, toţi scriitorii dau acelaşi şi acelaşi răspuns revistelor cari le cer colaborarea : n’au poftă de scris în actuala stare de lucruri. Suspendarea libertăţilor, violenţele, bunul plac atotstăpânitor întreţin în sufletul lor o permanentă durere, indignare, revoltă. In această stare de spirit, — când de jur împrejur se petrec fapte cari îţi zvârl sângele în obraz, cari îţi umplu ochii de lacrămi şi-ţi strâng fără voe pumnul, — scriitorii simt că îndeletnicirea literară pare într’o oarecare măsură chiar ridicolă.Acum oamenii sunt apucaţi de gât şi-s răsturnaţi jos, cu pieptul sub genunchi. Nu-i vreme de cântat suferinţele lor. Singura activitate serioasă ar fi sărirea în ajutor. Dar pentru o astfel de acţiune, se cere o opinie publică conştientă şi activă, care să se preocupe de actualitate şi să se pasioneze. Atunci gestul unui scriitor capătă importanţă şi între graniţele ţării, ba chiar şi în străinătate. La noi însă samavolniciile îi emoţionează pe foarte puţini. Ştirile interne sunt citite de cetăţeni cu acelaşi calm, cu care sunt parcurse telegramele relative la teroarea din Spania sau din cine ştie ce colonie. Simple fap-ee diverse fără importanţă! Ai impresia că organismul social este bolnav — deoarece o rană la Caliacra sau la Chişinău nu îndurerează Iaşii, Bucureştii. Şi nu-i nici o speranţă imediată. Char elementele tinere cari pretutindeni sunt avantgarda democratismului şi a umanitarismului, — şi aşa au fost şi aici în timpul generaţiei trecute, — aceste elemente s’au mutat la noi dela stânga la extrema I dreaptă. Atunci pentru cine să protesteze cineva, să se jertfească chiar ? Istoria Rusiei tariste are un exemplu unic de jertfă sublimă. Un revoluţionar, după câţiva ani de temniţă, s’a sinucis în ajunul eliberării — ca o protestare împotriva regimului, la care-i supunea directorul închisorii pe deţinuţii politici. Atunci s’a cutremurat toată Rusia. Sub formidabila presiune a opiniei publice, guvernul dela Petrograd a avut momente de panică. Directorul închisorii a fost imdeiat destituit. Regimul s’a schimbat atât în închisoarea aceia, cât şi în alte închisori. Jertfa şi-a dat rezultatul. Ce rezultat ar da o astfel de jertfă la noi ? Nici unul. Poate câteva zâmbete ironice. In această atmosferă de ură, de prigoană, de violenţă, — au fost organizatorii, luptătorii, oamenii de acţiune. Scriitorii — firi prin excelenţă contemplative — se simt străini în lumea patimilor negre şi roşii. Sunt descurajaţi, abătuţi, desgustaţi. Printre dânşii nu-i nimeni capabil să organizeze lupta împotriva teroarei. Era unul singur,— dar... tocmai acela o exercitează. M. SEVASTOS Gânduri simple Moşi pe groşi!... Şi dacă luptele politice ne dau viseurile cu h’ahulii cari îşi mănâncă piciorile ca să alerge mai mult după noroace, — priveliştele bucureştene ne saltă moralul lor la orice oră de zi şi de noapte. Expoziţiile de „delicatese" trufandale şi „specialităţi” ne dau plăcute ,crampe de stomac cari au de consecinţe sporirea apelitoruluiconsumaţie: ciorbă de burtă cu iaurt!) Criza financiară subţiindu-ne pingelite la extrem, putem examina zilnic preţurile încălţămintei de lux, ceea ce alină subit dorinţele unei refaceri, fie chiar şi parţiale, tuturor comunilor muritori temători de Văcăreschien-baden... — Amorul! Pune şi chestiunea amorului va striga generaţia tânără. — Hm, da.... Amorul in Bucureşti circulă pe toate potecile ca şi pe arterele principale (e destul să aibă omul ochi). — Spune, mai spune! — Hm, da... Amorul în Bucureşti se cumpără şi se vinde cu gramul şi cu chiulogramul, după timp şi neghiobie!... Veţi fi rămas cu gura căscată ? Şi subsemnatul provincial născut şi crescut, a rămas la fel, văzând şi auzind, cum e tratat acest sentiment pudic, sacrosanct şi etern în cetatea lui Bucur. Aci nenişorilor, amorului îi trebuesc potcoave de metal cotat la bursă, altfel, nu merge. Acu cică a întors-o pe devize străine. Şi când îmi aduc aminte că odinioară se mulţumea cu un singur trandafir, roşu! Of şi atuia ,o!... STAN BOLOVAN mit delegaria a pescarilor la d. ministru Garoflid O delegaţie de pescari — în frunte cu d-nii Voroviev şi Tănăsescu — s’a prezintat eri dimineaţă d-lui Garoflid — ministrul domeniilor — în chestiunea nevoilor pescăreşti. D. ministru ascultând cele expuse de d. Voroviev în numele pescarilor basarabeni — a aprobat ca vânătorii pescari din Vâlcova să fie scutiţi de dijma de 20 la sută ce o dădeau în natură cu preţ maximal (icre şi peşte). Pentru pescarii din vechiul regat de ministru a promis că va ţine seamă şi de doleanţele lor şi că va veni cu un regim al pescuitului care va fi în folosul pescarilor şi al populaţiei consumatoare. S’a numit apoi o comisiune compusă din d-nii dr. P. P. Daia, directorul general al pescăriilor, Cercel directorul general al cooperaţiei, Gyruviev şi Tănăsescu care să se ocupe cu chestiunea distribuirei de unelte de pescuit vânătorilor pescari. Uneltele se vor cumpăra din creditul acordat de ministerul de domenii iar perscarii le vor plăti în rate. - Fenomenele spitiste dela castelul Hunyazilor BRAŞOV, 29. — Fenomenele spiritiste dela castelul Hunyazilor de la Berecsău, au reînviat. In faţa unei comisiuni ştiinţifice, compusă din profesori cehoslovaci, s’au făcut interesante experienţe ori noapte. După câteva bubuituri, mobilele din întregul castel s’au răsturnat, rănind grav o servitoare. Im ctsrUmdi Prin Ţară şi mai departe die Gala Galaction Politics externă a Italiei Hm Important ezpozoa a! d-tai Hsssslai Ssnaf ROMA, 29 (Rader). — La încheierea desbaterilor asupra budgetului ministerului Afacerilor străine, Mussolini a pronunţat în Senat un discurs în care, după ce a subliniat că nu s’au adus critici esenţiale politicii externe a guvernului, a vorbit despre pactul de la Locarno. Mussolini a arătat că a dat adeziunea Italiei, pentru a nu fi izolată și pentru ca Italia să nu rămână în afară la un pact fundamental încheiat între cele mai mari puteri europene. In sfârșit Italia a aderat la pactul din Locarno pentru a nu scăpa prilejul de a se pune pe acelaş plan cu Anglia. Mussolini a adăugat că Italia n’a stăruit asupra garantării frontierei la Brenner, in primul rând pentru a nu complica şi mai mult pactul şi apoi pentru că nu putea cere Germaniei să garanteze frontiera Brennerului, care nu este frontieră italo-ger- mană. In sfârşit, Italia a aderat la pactul din Locarno fiindcă el se impita din principiile păcii, deşi spritul de la Locarno a suferit în ultimul timp câteva mediii-1 cari. Mussolini a ţinut să afirme încă odată cunoscuta teză a guvernului italian, arătând că fireşte Germania va intra în Septembrie ca membru permanent în consiliul Ligii Naţiunilor, teză totdeauna susţinută de Mussolini. După ce a vorbit despre problema emigraţiei şi despre şcolile italiene în străinătate, Mussolini a adăugat următoarele: dv., generalul de Marins, observă la Geneva o atitudine fermă, foarte inteligentă, de salvgardare a intereselor italiene şi felul cum delegatul nostru la comisiunea dezarmării a pus problema în complexitatea ei. Nu trebuie săse controleze numai câte tunuri posedă o naţiune, câte avioane, câte vapoare. Trebuie să se vadă ce posedă acea naţiune ca materii prime, ca fabrici, ca uzine care pot crea mâine la un moment dat un număr mare de corăbii, de tunuri, da avisana. Iată politica noastră de pace, aşa cum vă spuneam, de pace cu demnitate, cu hotărâre, pace pusă sub tutela intereselor noastre oriunde şi împotriva oricui ar fi. REVENDICĂRILE ITALIEI Va trebui ca şi această tânără Italie să şi facă puţin loc în ium®. Cred că în felul acesta se salvează cu adevărat pacea, că se face o pace justă şi durabilă aşa cum scrie în evanghelia, acum atât de veche, din epoca Wilsoniană. Această pace justă şi durabilă trebuie să fie însoţită de satisfacerea intereselor noastre legitime şi sacrosancta. Un popor nu poate fi condamnat să vegeteze, şi cu atât mai mult când este vorba de un popor ca cel italian, care este vechiu pentru istoric şi a creiat o foarte nobilă civilizaţie. Acest popor are drepturi pe care le revendică hotărât şi pe faţă. Socotesc că naţiunii®, care în marele război au fost aliatele noastre, se vor convinge că vor trebui să ia in seamă cererile noastre legitime. In orice caz să fie bine ştiut, că nu se va putea da nimic oricărui alt popor, dacă mai înainte nu se vor fi satisfăcut drepturile Italiei. ITALIA ŞI LIGA NAŢIUNILOR Acest lucru va fi cu putinţă, căci există un punct asupra căruia guvernul fascist este absolut intransigent. Chestiunea consiliului Ligii Naţiunilor şi anume punctul relativ la unanimitatea deciziunilor. Noi nu suntem încă în fruntea constelaţiunii popoarelor. Noi nu avem o suită mai mult sau mai puţin numemeroasă de clienţi. Avem însă formidabila armă a dreptului de „veto” şi la acest „veto“ nu înţelegem să renunţăm cu nici un chip. Ovaliuni îndelungate şi călduroase au salutat discursul lui Mussolini. Senatul a adoptat apoi budgetul ministerului de externe. : D. MUSSOLINI D. Mussolini şi impriatismul ialian „Vreau să fac o declaraţiune de ordin general, foarte explicită. Politica italiană a fost întotdeauna bănuită de imperialism. Am mai explicat într’un interview publicat de 1000 ziare americane, ceea cegândesc eu despre fenomenul imperialist. Cred că trebue să se înţeleagă ceea ce arată studiile şi cărţile ce formează patrimoniul comun al culturei, anume că orice fiinţă care voeşte să trăiască, posedă tendinţe imperialiste, şi astfel popoarele care reprezintă un ansamblu coordonat şi conştient de fiinţe omeneşti, dacă voesc să trăiască, trebue să desfăşoare o anumită voinţă de putere. Fără aceasta, ele pot numai să vegeteze şi să-şi târască viaţa, fiind pradă unui popor mai puternic, care şi-a desvoltat mai mult această voinţă de putere. Spuneam aşadar, că imperialismul italian este un fenomen de demnitate a poporului italian, mai înainte de toate, de demnitate morală. Este o nevoe de expansiune economică şi intelectuală a unei naţiuni care a venit cam târziu. Când un popor intră în lume, într-un moment când toate celelalte naţiuni şi-au găsit locul, acel popor provoacă oarecare supărare. Oaspete neaşteptat câteodată nu este agreat. Se aud fraze frumoase despre solidaritatea internaţională, fraternitatea popoarelor, cordialitatea relaţiunilor între naţiuni, dar toate acestea nu sunt decât literatură dulce. Realitatea este cu totul alta. In realitate nici un popor nu face politică internaţionalistă şi de fraternitate. Toate popoarele ridică bariere formidabile, care în prezent sunt numai de ordin economic şi politic. Chiar popoarele care aveau tradiţiuni liberaliste, se grăbesc să le îngroape şi să le uite. Imperialismul nostru nu există în sensul unui imperialism, agresiv și explozibil, care să pregătească războae. Trebue să declar, nu pentru domniile voastre, domnilor senatori, care urmăriți de aproape politica externă a guvernului dar pentru lumea întreagă, că guvernul fascist nu urmăreşte şi nu poate urmări decât o politică de pace. Guvernul fascist nu voeşte să tulbure pacea, şi a dovedit aceasta prin fapte. El a lichidat toate punctele litigioase cu vecinii, care ar fi putut aduce un conflict. A voi pacea nu înseamnă însă să fim dezarmaţi. Problema dezarmării Trebuie să fim înţeleşi şi în privinţa acestei chestiuni a dezarmării. Dezarmarea trebuie să fie totală fiindcă altfel înseamnă o proastă comedie. Totală, adică pe mare, pe uscat, în aer. Până si toate statele nu vor fi dezarmat în mod efectiv, Italia nu poate dezarma, fiindcă altfel ar însemna să se sinucidă, să-şi piardă independenţa şi libertatea. Aceste consideraţiuni trebuie să va lumwMJOi 4««« adtai»! Citiți în pag. 8-a lineata - ia AfecMEI-Krim şi războiul din Marco Cum s’a început şi cum s’a isprăvit războiul Abd-el-Krim s’a predat francezilor. Eroul naţional-marocan, temutul şi puternicul cap arab din unul din triburile marocane, după ce a sâcâit pe francezi şi pe spanioli mai bine de un an, după ce a ştiut şi a putut să ţină piept acestor două mari puteri europene, a trebuit să se declare învins şi să se predea zilele trecute. Fireşte, în faţa eroului naţional care luptă pentru independenţa neamului său, toţi simţeau un deosebit respect şi o făţişe simpatie, însă, în faţa nevoiei imperioase ca francezii să învingă în Maroc, prăbuşirea lui Abd-El-Krim este salutată ca o uşurătoare ce se cerea, de mult. FRANCEZII IN MAROC In 1912, Franţa şi-a împărţit cu Spania, posesia Marocului. Spania, care avea la limita occidentală şi cea orientală a Riff-ului posesiuni pe coastă, ca Ceuta, Tetuan şi Melila, a luat întreagă această regiune, care se ridică între limita algeriană şi oceanul Atlantic ca o barieră muntoasă în lungul coastei. Franţa a luat ce a rămas din vastul teritoriu marocan, şi şi-a declarat protectoratul său asupra lui. De atunci încoace, cu toate piedicile puse de răsboiul mondial, Franţa a desfăşurat în Maroc o foarte vastă şi foarte activă operă de bine: a construit o bogată reţea de şosele şi de căi ferate; a fundat oraşe şi porturi noui; a dat fiinţă la industrii înfloritoare; a desvoltat agricultura şi comerţul, şi a supus populaţiile printr’o operă pacifică de penetraţie. In acest chip, Marocul părea definitiv francez, ba ceva mai mult, peste 35 de mii de luptători şi 40 de mii de lucrători marocani, au luat parte la marele război. La sfârşitul anului 1924, după 13 ani de guvernare, generalul Lyautey, putea spune în raportul său anual, "că Marocul se putea socoti complect pacificat. Dar un nor negru se ridicase peste zona spaniolă, nor care, după ce a devastat-o, a trecut pe teritoriul francez, cu violenţă extremă şi neaşteptată. OCUPAŢIUNEA SPANIOLĂ Din războiul mondial, spaniolii ieşiseră imuni şi îmbogăţiţi, insă, moralmente nu erau satisfăcuţi, şi atunci, în 1921, au crezut că vor câştiga cu uşurinţă câţiva lauri ai victoriei, căutându-i în cucerirea muntosului teritoriu Riff, ce li se dăduse în urma tratatului de la 1912. Aceasta au încercat-o şi cu gândul de a face o înfloritoare colonie spaniolă pe ţărmul african, care ar fi servit porţei de intrare în Mediterană, strâmtoarei Gibraltar. Populaţia Riffului însă, este mândră de independenţa sa este răsboinică, este fanatică şi deci inamica europenilor. Din anul 1921 până în 1924, Spania a suferit în Maroc fel de fel de umiliri și înfrângeri, cari uneori au avut caracterul unui adevărat dezastru. In urmă, dictatorul Primo de Rivera, a ordonat ca încetul cu încetul, trupele spaniole să se retragă la vechile confine, şi să înceteze această campanie sterilă. ACŢIUNEA LUI ABD-EL-KRIM Cel mai îndârjit contra spaniolilor era un bătrân răsboinic, Raisali; dar acesta, s’a împăcat cu spaniolii şi ostilităţile le-a continuat Abd-el- Krim, un marocan de neam de jos, care-şi făcuse studiile in Spania şi acum era funcţionar spaniol, în Maroc. Violent, îndrăzneţ ambiţios, Abd- El-Krim, s'a revoltat contra spaniolilor, în urma unui incident, generalul spaniol Silvestre, l’a injuriat, şi se pare chiar că l’ar fi şi bătut. A trecut la inamic, şi, din cauza urei ce avea pe ei şi din cauza îndrăznelii sale şi mai ales din cauza cunoştinţelor precise ce avea de spanioli, în curând a căpătat un foarte mare ascendent între marocani. Lui Abd-El-Krim i se datoreşte cele mai mari înfrângeri ale spaniolilor, între altele, una faimoasă în care, o coloană puternică, cu însuşi generalul Silvestre, şi-a găsit moartea. Victoriile riffanilor au avut — fireşte — un foarte mare ecou asupra marocanilor din protectoratul francez, şi cum se ştie spiritul răsboinic musulman, acest ecou a trecut mai departe, tot mai departe, iar Abd- El-Krim a primit ajutoare în bani şi arme din Arabia, din Turcia, din Africa islamică, ba chiar din depărtata Indie. Pare că unele Puteri europene, interesate să vadă pe Franţa în încurcătură, ar fi încurajat pe Abd-El-Krim, sfătuindu-l chiar să se declare sultan independent al întregului Maroc, şi, este foarte adevărat, că s’a aflat că în lagărul riffan, sunt prezenţi ofiţeri germani, ruşi şi turci.. Apoi, s’au găsit la prizonieri medicamente germane, iar pe coasta Riffului, ancorau des submarine misterioase aducând muniţii, arme şi bani. OFENSIVA CONTRA FRANCEZILOR Ia Rtâ»ăy«iA anului trecut, AM-* El-Krim, după ce s’a asigurat de spanioli a pornit o violentă ofensivă contra francezilor, in direcţia oraşului Fez, cu gând de a ocupa capitala. Cu toate că au fost luaţi prin surprindere, şi cu toate că au fost bătuţi ici şi colo, francezii au rezistat bine pe poziţiile lor fortificate, până ce sosind întăriri din Algeria, din Tunisia şi din Franţa, francezii au împins încet-încet pe riffani, până dincolo de un râu mare, Nerga. Insă, după puţină pauză, In Iunie — iulie anul trecut, Abd-El-Krim a pornit o altă ofensivă contra francezilor, de data asta însă mai limitată. După multe şi serioase sacrificii, francezii au învins şi de data asta. Acum, francezii, după ce au avut cooperaţia spaniolilor, au încercat să tragă la ei triburile mărginaşe, şi au pătruns în Riff cu forţe mari: artilerie, aviaţie, tankuri, şi operaţiile au fost conduse de generali faimoşi. Din prudenţă şi din motive de politică internă, au dat probă că sunt dispuşi să evite vărsări de sânge, şi, de acord cu spaniolii, au acordat condiţiuni de pace, dar tentativa nu a reuşit. Ofensiva franceză a fost stingherită în August trecut din cauza căldurilor, cari fac imposibil orice marş. De data asta s'a sfârşit, pentru uşurarea şi binele tuturor, căci, un război colonial, dacă durează prea mult, devine nepopular, iar partidul comunist din Franţa, a lovit mult şi des în guvern, pe tema aceasta. Acum s'a isprăvit! Pe de o parte un erou genial şi ambiţios; o populaţie răsboinică şi fanatică; lumea musulmană care ajută şi aplaudă; câteva puteri europene cari râcâie şi aţâţă; — pe de altă parte Francia, pentru care posesia Marocului este o chestie vitală, căci vastele imperii coloniale, cu populaţia lor mult mai mare decât a ţării-mame, se stăpânesc mai lesne cu prestigiu decât cu forţa; imperiul colonial francez, fructul unui secol întreg de lupte şi de sacrificii, face parte esenţială din puterea mondială a Franţei. Deaceia, răsboiul din Maroc a fost într’adevăr un răsboi naţional, şi deaceea, Franţa a Învins, a trebuit să învingă. Dr. RROBESCU ’• de dr. ROBESCU Un ing« genuin jefui la teatrul maghiar^din Tunşoara TIMIŞOARA. — Poliţia locală a primit astăzi plângerea unui inginer german Leontin Eckhardt, directorul fabricei de maşini din Constantino, pol..crk fiind în trecere către Bindape, şi vizitând teatrul maghiar timişorean a căzut victima unui raj finat hoţ de buzunare care i-a sus-* tras punga, cu 7000 lei, 120 dolari şi un ceh de 600.000 lei împreună cu toate actele. S’au luat învinse măsuri pentru prinderea şi arestarea hoţului care se vede a nu fi străin de localitate. Un împrumut ne Diata engleza ! Cercurile averescane afirmă că d. M. Manoilescu, imediat ce va semna împrumutul italian va pleca la Londra unde va duce mai departe disectiunile începute intre pursia si un consorţiu de capitalişti endiezi in vederea contractării unui important împrumut. Acest Împrumut ar fi destinat esclusiv refacerii cailor noastre ferate Se mai afirmă — tot in cercurile anvernamentale — că discutiturile ca vor urma la Londra vor fi sprijinite de Italia care tine să ne dea concurs efectiv in opera de refacere a bogăţiilor tării. \ ---------ii M* I p» ........ — O nouă călătorie de studii a prinului ministru f, general Averescu va întreprinde, în curând, o nouă călătorie, de. studiide. asULdatiL în ArdeaL Motivele acestei deplasări a primului ministru peste munţi sunt eşecurile suferite de guvern in alegerile generale, aproape în toate centrele ardeleneşti. D. general Averescu ţine să se informeze, personal, de starea de lucruri din Ardeal şi a vedea cauzele înfrângerii guvernului în ale geri. "4