Dimineaţa, decembrie 1927 (Anul 23, nr. 7543-7570)

1927-12-01 / nr. 7543

IV Cronica muzicală Concert de harpă O seară de harpă! Iată ceva neobişnuit în general şi mai cu seamă la noi Al-*a şi terhnica d-nei Niculescu- Kulibin, nu lasă nimic de dorit. Arpegi, glisande "şi frageolete, sunt la îndemână, cu o mare dexteritate, creind sonorităţi fluide, delicioase. Păcat că literatura acestui instrument, este aşa de săracă. Intr'un program compus aproape numai din muzica modernă franceză, afară de colindele româneşti de Rediicanu, aranjate de concertistă şi cvartetul de coarde în sol minor de. Here, am putut auzi, cred, cele mai reprezentative piese, pentru harpă. Interesante au fost preludiile lui Orandjeny şi mai cu seamă legenda lui Gaubert Intr’un stil „à la Faure“, a pus in valoare, o cânţime ra’dă şi expresivă. Tournier, Thème varié, e cam scolastică şi e puţin accesibilă. Au plăcut mult cele şase colinde de d. Brediceanu, excelent aranjate. (Originale pentru canto şi piano). Ar putea d-na Kulibin, să-şi Îmbogăţească repertoriul, prin transcripţiuni similare ale clasicilor, cari sunt foarte necesare, in compunerea şi varietatea unui program, pentru a dovedi deasemeiea şi entităţi de stil. Harpa excelează mai cu seamă, la ansamblu cu alte instrumente, la Fantezia de Saint-Saëns cu vioară, piesă de fond şi în Introducerea şi Allegro de Ravel cu cvartet de coarde, flaut şi clarinet, care a fost o adevărată plăcere şi surpriză. Inina melodică din Allegro, e de o lejeră reminiscenţă, din „Fete“ de Debussy, laotul e de o factură savuroasă, unde se întrevede arta actuală a compozitorului francez (lucrarea fiind operă de tinereţe). D-nii Theodorescu, Popovici, Theler, Hoerath, Dailissi, Caradge au fost nişte preţioşi colaboratori. Primii patru ne-au dat şi cvartetul op. 20 de Gliare care e de un colorit pasional şi pitoresc nespus, omiţând însă scherzo, care prin ritmul plin de viaţă ar fi contrastat, cu cărţile celelate melancolice, producând o varietate. Trebue respectată integral opera compozitorului, e o datorie primordială pentru executanţi. De altefel execuţia a fost îngrijită valorificându-se sonoritatea plăcută a vioarei, violei şi violoncelului. CONST. C NOTTARA vază ai Parisului asupra interesantei chestiuni: Ce influenţă ar avea critica asupra artiştilor, succesului unei expoziţii, precum şi asupra orientărei artei lor. Iată cele trei chestiuni, a căror discuţie ar fi de dorit să se pună şi la noi: 1) Credeţi oare la utilitatea criticei de artă? 2) Aţi constatat vreo influenţă a criticei succesului sau insuccesului unei expoziţii? 3) Socotiţi că ar putea, critica, sau atitudinea publicului faţă de o operă de artă, a îmbogăţi sau fi dăunătoare tendinţelor vreunuia dintre artiştii? Traducem din ziarul parizian răspunsul compatriotului nostru Alexis Macedonski, care şi-a câştigat o situaţie de întâiul plan în lumea artistică a Parisului: „Prin insăşi esenţa ei, critica, — este liberul arbitru al unei inteligenţe cu cunoştinţe întinse — în continuă evoluţie, — ştiind să descopere nouile valori. Critica, — e deci nu numai folositoare, dar chiar indispensabilă,— gustul obştesc pentru pictura eftină o dovedeşte cu prisos. Ea nu face nici succesul nici insuccesul unei expoziţii. Vrând, nevrând, ea face oficiu de publicitate deşteptând curiozitatea publicului. In schimb, — tot această critică, — printr’o sugestie reprezentată, ajunge să impună publicului o faimă care poate dura — sau să năruie o faimă. O puternică personalitate premerge adesea criticei: Delacroix, Gauguin, Cezanne şi alţii ne-o amintesc îndestul Departe de-ai influenţa, ea a sfârşit prin a se supune ascendentului lor — împrumutând criteriul impus de opera lor. Pentru un artist de talia lor, — critică și public, nu există. Macedonski R GHIAT. Joi I Decembrie 1967 LITCRATURM ART AflSTiiNTA NOTE DE ARTĂ Expoziţiile Grigora şi Maria Manea în interesanta expoziţie deschisă In sala „Mozart“ de soţii Grigore şi Maria Manea, am revăzut cu plăcere cinstita, sincera pictură a celui dintâi, cum şi câteva bucăţi reuşite, între cari trei copii după tablouri celebre, ale d-nei Manea. Adăpat la şcoala serioasă a clasicismului münchenez, pictorul Manea e unul din cei mai puri academici. Evoluat frumos în anii din urmă, d-sa şi-a limpezit un colorit poate cam prea sever şi astăzi ne-a adus peisagii scăldate in soare, moderne, ca armonizare de nuanţe şi foarte bine alese ca subiect. Remarc romestria cu care e redată : „Casă din Câmpulung“, cum şi turmentata, plina de viaţă pânză: „Inainte de furtunii de pe Flămânda“. Electricitatea din atmosferă, vibraţiunile ce fac să încremenească în stupoare frunzele pomilor, se presimte din chipul cum a ştiut artistul să redea acest subiect. Tot aşa de bun interpret al florilor şi naturei moarte, d. Manea ne-a adus „Crisanteme“ strălucitoare de albeaţă, „Dalii“, „Caise“ şi „Mere“. Expresive printre bucăţile reprezentând crâmpeie din viaţa de la ţară, sunt pânzele: „La prăşit”, „Ţăranca brodând D-na Manea, în reuşita copie „Mana cu copilul arată reale calităţi de înţelegere a armoniei de culoare şi linie. Reuşiţi „Trandafirii“ şi „Strugurii datoriţi propriei inspiraţii IN PREAJMA UNEI EXPOZIŢIEI Miercuri se va inaugura in sala „Mozart“ din Capitală una din expoziţiile cele mai interesante prin faptul că va fi datorită marelui pictor N. Vermont care înfăţişează în plastica românească ceia ce e ilustrul nostru Notaxa pentru scena română. Modest la culme, cu toate că succesul i-a stat mereu alături, pietonii Vermont la sărbătorirea sa de acum două ani, s’a văzut Înconjurat de toţi artiştii de seamă, de toţi ce poartă un nume în intelectualitatea noastră. Vermont înseamnă la noi clascismul pur al liniei, formei, culoarei în pictura noastră. Veşnic tânăr, veşnic plin de avânt, el nu oboseşte niciodată şi actuala sa expozţie asupra căreia vom reveni cu amănunţime cuprinde perle ce rezervă surprize chiar pentru cei ce au crezut totdeauna în marele talent al lui Vermont. ITILMEN Critica şi artiştii Cotidianul „Paris-Midi“ a întreprins o anchetă printre artiştii cu Cărţi-Reviste A apărut In editura Cărţi Româneşti: Cunoştinţe folositoare seria A. No rul 38, Electroliza şi Electrochimie, de N. N. Botez, profesor. Preţul Lei 5. * * Cunoştinţe folositoare Seria A No. 37: Ficatul (Maiul), Pancreasul şi boalele lor, de dr. M. Căhănescu. Preţul Lei 5 DIMINEAȚA A apărut DIMINEAŢA CQPiiLuR No. i§9 Cu urmâîou bogat cuprus Cum HăpIlştenii au vrut si prindă soarele *1 una de tulos Nae Piticit dirs ioc de Alexandra Mlchăilescu Ceaşca de portélen de Darya Cântecul brotacului de Nicolae Nal îanolescu la fara secetei de Sandu Ptîrescu Inţeiepciunea şi Ipata lui Troanca de V Petrescu-Vrancea Războul amazoanelor de Dank la Cilicipirul de Horte de H. Mitică In drum spre China de Vasile Stanoe FEICHICICA de Lulu Lody * De toate şi amestecate PĂȚANIA LUS SOSOU Proverbe Un exemplar Lei 5 Spectacolele zilei TEATRUL NAŢIONAL— Păpuşile, bolică”, cu Greta Garbo şi Lars Hanson. CINEMA PARIS. — Puntea pisicii, operă complectă. CINEMA JUPITER. — „Doamna fără voal” cu Lilly Dagover. CINEMA „AMERICAN”.Lord Satenas cu Lya de Putty şi Adolphe Menjou. ’RMA TRIUMF. — Lupii de mare. Oj'oRa ROMANA Carmen. TEATRUL REGINA MARIA. _ Cântec de toamnă și Riviera. TEATRUL MIC - Antonia TEATRUL CENTRAL. — Lud& (premieră). TEATRUL NOSTRU. Cinematograful. CINEMA ODEON. — Mica Annie cu Mary Pickford CINEMA FRASCATI. — Demonul Iubirii cu F.Hsahta Berguer. CINEMA EFORIA. — Demonul din San Francisco. 8 acte cu Leon Chaney. CINEMA SCALA (fost Vlaicu). — Trei cornelii cu Zigota. Monty Rinks și Mirry Langton. CINEMA SELECT. — Beatrice Cenci cu Maria Iacobini. CINEMA M. VOICULESCU. Demonul Iubirii cu Elisabeta Bergner. CINEMA LIPSCANI— Hotel Imperial cu Pola Negri Sala de sus, Napoleon (capit. I). CINEMA „LUX". — „Compromite mă”, cu Laura la Plante şi o comedie In 2 acte CINEMA BULEVARD-PALACE: Litera Roşie cu Lilian Gish şi Lars Hanson. CINEMA GLORIA. — Doamna fără voal, dramă sentimentală în 8 acte ! cu Lil Dagover şi Gosta Ekman. CINEMA MARCONI. - Midineta cu Marie Prevost şi trupa Titi Mihaî Ipeptt CINEMA VOLTA BUZF.ŞTI. — Pat şi Patachon în Regele Pelicanilor şi o comedie. TEATRU CINEMA TERA. - Frontiera în flăcări d. Hoot Gibson şi trupa Dayol. Calul bălan. CINEMA MODEL. — Ultimul dans cu Liane Ilaid şi o comedie. CINEMA ROMA. — Frontiera în flăcări cu Het Gibson şi trupa Nae Tomescu şi Mişu Bejan. CINEMA „REX“ Dudeşti. — Lya, film românesc cu Vraca şi Lilly Flohr. Seara, cor orgă şi orchestra CINEMA EDISON. — Cavalerul Rozelor cu Jack Katelein şi cupletistul Jianu Dumitrescu. ATENEUL GOLESCU (strada Azilul de Noapte 8). — Prinț și bărbier cu Rudolf Valentino. CINEMA RAHOVA : „Carnea Dia- Prăbuşirea unui avion militar in Iugoslavia - telegrama particulara — BELGRAD, 29» — Lângă Mostar a căzut un aeroplan militar de la o Înălţime de 200 de metr. Pilotai și observatorul au murit imediat. Pagina S-a Ce-am văzut la Viena, Veneţia, Paris, I Importanţa anunţurilor din ziare Berlin şi Drezda Mâine de dimineaţă părăsesc Parisul. Astăzi, amicul dr. S. mi-a făcut o surpriză —pour la bonne beuche — să mă plimbe cu maşina lui condusă de el însuşi prin bulevardele, „avenuele” şi „pieţele“ care constitue tot grandiosul arhitectonic al Parisului. Am trecut întâi prin „avenue a câmpiilor Elisee, de la piaţa Concordiei până la arcul de triumf al Stelei (de l’Etoile). Aci se află perspectiva cea mai grandioasă din lume, creată de mâinile omeneşti. Un belşug de peluze, de parcuri încadrând statui, monumente şi fântâni, o abundenţă de capo de opere de artă, cum nu se vede nicăierea aiurea în lume expuse pe pieţele publice. In centrul grandioasei pieţe „de TEtoil®“ se înalţă superb ,,Arcul de triumf“ sub care arde flacăra nestinsă a mormântului „Soldatului necunoscut“. Ne oprim o clipă la acest mormânt unic, invenţia cea mai duioasă mai sublimă şi mai reprezentativă a geniului poetic francez, îmi pare rău că nu pot afla nu-i mele celui dintâi care a emis ideia acestui monument sublim ridicat „eroului necunoscut“. Nimeni până azi n’a găsit o idee mai fericită pentru exteriorizarea sentimentului de recunoştinţă, milă, şi admiraţie a unui neam pentru anonimii sacrificaţi. Au imitat pe francezi în această privinţă şi Englejii şi Americanii. I-am imitat şi noi Popoarele învinse ale Europei centrale n’au reuşit până azi să găsească imaginea plastică în sensul francezilor, cu care să eternizeze şi ei pe cei ce s'au sacrificat idealului lor. Cultul eroilor n’a găsit încă o expresie mai fericită ca aceea imaginată de Francezi. Cât de largă este sfera noţiunii şi a efectelor sugestive a acestui monument simbolic format doară numai de o flacără pe un mormânt! Orice copil francez care şi-a pierdut tatăl, sau pe un frate în război; orice mamă zdrobită de durere care şi-a pierdut fiul în luptă; orice tânără care şi-a pierdut iubitul şi orice soţie, care n'a mai văzut revenind la cămin după război, pe soţul ei iubit, poate îngenuchia lângă acest mormânt, căci se poate prea bine, ca cel ce zace acolo să fie chiar cel dispărut pe veci, atât de mult jelit şi dorit de ei. Şi apoi prin îngrijirea acestui mormânt unic al soldatului necunoscut, Franţa spune omenirii, că au trecut vremurile când toată gloria faptelor mari şi eroice erau atribuite numai conducătorilor, generalilor, împăraţilor. Istoria e opera soldatului anonim eroul e soldattal necunoscut. Ca şi mulţimea care s’a oprit la acest mormânt eu şi prietenul meu, ne scoatem pălăriile salutând flacăra ce se înalţă din el. Părăsim emoţionaţi această răspântie glorioasă a Parisului, ne urcăm în maşină şi intrăm direct în superba ,avenue de Bois de Boulogne“, îndreptându-ne apoi spre pădurea cu alelele fermecătoare şi cu lacurile romantice ca apoi de acolo să plecăm spre Versailles. înainte de a eşi din oraş amicul meu îmi atrage atenţiunea spre superbul apus de soare care se vede la orizontul îndepărtat. Pe când la noi în România, precum şi în alte ţări, soarele se lasă în amurg învăluit mai totdeauna în culori roşii incendiare, aci la Paris, privit din grandioasa piaţă amurgul e o grandioasă simfonie de culori mauve şi violet, o culoare de o nuanţă ce nu se vrede nicăierea aiurea şi care-i adaogă Parisului o notă deosebită original mistică de poezie. Nu ştiu dacă totdeauna se observă această culoare la crepusculul parizian sau dacă amurgul apare astfel numai în „place de la Concordie“, de unde lam văzut eu. Amicul meu nu-mi poate da explicaţia acestui fenomen meteoric al „Oraşului Lumină“. *r Găsesc în „notele“ mele însemnările: Comemorarea lui Zola; expoziţia de automobile. Nu am nici timp nici spaţiu aci, să descriu amănunţit deschiderea marei expoziţii de automobile din Ie „grand Palais“. Am vizitat-o în ziua inaugurării ei urmându-l pe preşedintele republicei în mijlocul mulţimei care-i forma suita. Poliţia mă lua probabil drept vre-un invitat special, căci altfel desigur că m’ar fi oprit să urmez cortegiul. A fost o expoziţie internaţională dar în care domina industria automobilieră franceză. Nu mi-aşi fi închipuit — dacă nu asistam la această expoziţie, — că Franţa ea singură posedă sute de fabrici de automobile. La noi la Bucureşti cunoaştem doar 2-3 mărci franceze sau şi altele câteva streine. Cele mai multe fabrici care iau parte la expoziţie, expun pe lângă automobilul montat în întregime, şi scheletul lui interior. Văd mulţi în admiraţie înaintea elegantelor trăsuri, dar pe mine totdeauna m’au atras mai mult producţiunile pur spirituale ale spiritului omenesc şi nu produsele lui mecanice, maşinismul. Şi de aceia nu voi uita să vorbesc aci în „notele“ mele şi de o serbare a Parisului Ideei, a Parisului intelectual. Graţie unui noroc deosebit am reuşit să intru în marea sală de amfiteatru de la Sorbona în ziua ceremoniei în onoarea lui Emile Zola, cu prilejul comemorării a 25 de ani de la moartea marelui scriitor. Am avut una din acele emoţii intelectuale cum numai Parisul ţi se poate oferi. Tot ce această capitală intelectuală a lumii are mai distins și-a dat întâlnire aci. Raymond Poincaré, președintele consiliului a sosit intre cei dintâi, așezându-se modest pe un scaun din primul rang al hemiciclului. Herriot, dădu citire unei scrisori a lui Painlevé care lipsea atunci din Paris. Ministrul de război al Franţei, „le plus vaste cerveau de la France“ cum i s’a zis odată, îşi exprima în scrisoare marea lui admiraţie pentru Zola, spunând că-l rezumă într’un singur cuvânt „Humanité”. Vice-preşedintele consiliului munticipal al Parisului, d. Riotor, aduce un vibrând omagiu „Parisianului care a scris epopeea Capitalei Franţei". însuşi Herriot luă cuvântul analizând opera întreagă a lui Zola, intr’un admirabil discurs in care fixa în trăsături esenţiale figura genialului creator al lui „Germinal şi în formule fericite şi emoţionante" importanţa operei sale. Iată peroraţia discursului lui Herriot: „Zola ar fi fost poate mai puţin combătut, dacă s’ar fi mărginit de a descrie viciul în oarecare medii populare; dar el a îndrăznit să rupă haina sub care alte clase ale societăţii îşi ascundeau viciile lor. El a denunţat pe ipocriţi şi i-a rănit în trebuinţa ce au totdeauna de consideraţie. I s’ar fi ertat „L’Assom- noir“, dar nu i s’a tolerat „Pot-bouille”. I s’a contestat — spre veselia noastră — până şi talentul de scriitor. Dar el poate aştepta. In această seară să facem să se înalţe spre el omagiul oamenilor liberi, care e omagiul oamenilor liberi, care respectă orice convingere caldă. In numele lor salut această mare inimă multiformă unde naturalismul, romantismul, idealismul şi chiar simbolismul îşi au fiecare partea lor. O operă plină de viaţă, care începu ca o cronică şi sfârşi ca un poem. O operă in adâncimile cărei după cum spune chiar el, se vede înţălţându-se „sângerândă şi splendidă la creaţia sa continuă, figura umanităţii’ Herriot şi-a sfârşit cuvântarea in mijlocul unei furtuni de aplauze. El a vorbit cu atâta convingere, cu atâta însufleţire, încât nici nu aveai impresia că asişti la o ceremonie oficială, ci la o serbare intimă a unui iubit şi glorios prieten. Când emoţia lăsată de cuvintele lui Herriot se calmă niţel, se văzu înaintând spre bustul lui Zola, în ritmul acordurilor unei fraze wagneriene, un grup de fete tinere îmbăate în hlamide albe având în fruntea lor pe tragediana Madeleine Roche care oprindu-se în dreptul bustului pe care îl ornau cu flori fetele îmbrăcate în alb recită „Odă lui Zola“ a lui Gustav Kahn. Seara am luat masa cu George Duhamel, marele romancier francez, acasă la d. Claude Aveline, unul din talentaţii poet şi romancier, fost discipol şi amic intim al lui Anatole France. TSOCTHRUL YRWEG Conferinţa unui profesor al universităţii din Viena La Viena există o „societate pentru ştiinţa reclamelor”, care se ocupă cu studiul tuturor felurilor de reclame comerciale. Această societate organizează conferinţe publice asupra diverselor forme de reclame, conferinţe la care asistă de obiceiu numeroşi comercianţi, doritori de a trage foloase practice din astfel de studii. Zilele acestea, cunoscutul profesor Victor Mataja, fost ministru austriac, a ţintit la zisa societate o conferinţă cu subiectul „Importanţa anunţurilor din ziare", încă din veacul al 18-lea, a spus conferenţiarul , a recunoscut importanţa acestui fel de reclamă. Pe la mijlocul acelui veac, un englez anume Dr. Johnson, a spus: „Acela care cel dintâiu a tras foloase din curiozitatea oamenilor, cari aflau despre un asediu sau de o luptă, adăogând la ştirea militară, anunţarea că în prăvălia cutare sau cutare se poate găsi cutare sau cutare lucru, acela era om foarte deştept şi cunoscător de oameni”. RECLAMA CEA MAI LEONA, CLA PRIN ZIARE Deşi nu prea există statistici sigure, totuşi, a spus Matala, se poate citi o cifră destul de concludenţă din ţara-model în chestii de reclamă. După o evaluare recentă, în Statele Unite se cheltuesc anual cam un miliard de dolari pentru reclamă, din această sumă enormă, cam două treimi sunt pentru reclamele din ziare şi reviste. Faţă de această sumă enormă, cheltuiala din Austria, pentru reclame, de vreo 60 milioane de şilingi (aproape un miliard şi jumătate de lei N. R) este disparent de mică. Dar şi iată aceste cifre, dacă ţinem socoteală de enorma răspândire a ziarelor şi de faptul că fiecare exemplar e citit de multe persoane, ne dăm seama de enorma importanţă a presei pentru reclamă. Ea este lectura cea mai universală, ajunge în sate şi la cercuri, nu cam nici un voiajor şi nici un agent nu pot pătrunde. Dacă se face o socoteală amănunţită, se poate constata că răspândirea de ştiri comerciale e mult mai eftină prin presă, pe calea inseratelor, decât prin tipărirea şi expediţia prin poştă a formularelor de reclamă. In continuare conferenţiarul arată cam sunt diferitele forme ale reclamei prin presă. Concluzia sa este că chiar cea mai bună reclamă indirectă, care se face prin articole în partea redacţională a ziarului, asupra vreunui obiect de interes public, are nevoie de sprijin printr-un anunţ comercial plătit. SE CITESC ANUNŢURILE ? Iată o problemă importantă: oare publicul citeşte anunţurile? Sunt mulţi comercianţi cari spun că nu dau anunţuri la ziare, pentru că rămân necitite. Un specialist englez, fost director administrativ al ziarului „Times”, a răspuns într'un mod foarte ingenios la această întrebare. — „Dacă cineva se îndoeşte de faptul că anunurile din ziare sunt citite, a spus el, să încerce odată şi să anunţe că dă gratis, un timp determinat, un obiect oarecare, şi se va convinge cu regret că anunţurile sunt citite". E uşor de explicat importanţa anunţurilor din ziare. Când ţi se dă pe stradă un anunţ-reclamă, de multe ori îl arunci necitit, pentru că poate tocmai te-a deranjat intr o discuţie. Reclamele pe cari le primeşti prin poştă, tu vin adesea latr’un moment nepotrivit ei ieri arunci la coş. In schimb, ziarul nu-ţi vine necerut. I! citeşti în orice caz, zilnic atunci când vrei, şi este imposibil să citeşti numai ceia ce cauţi, afişele pe străzi sau reclamele luminoase au unele avantaje, dar ele se adresează numai trecătorilor şi încă cu condiţia ca ei să se oprească pentru a le citi. De altfel, a „citi” un anunţ este altceva decât a citi un studiu sau o povestire. Un anunţ bine ticluit îţi atrage privire şi ţi se întipăreşte la minte adesea cu un singur cuvânt— suficient. De altfel nici nu-i nevoie ca toţi cititorii unui ziar să citească anunţurile. Un singur cititor care îl remarcă, vorbeşte şi altora despre conţinutul lui, propagând astfel răspândirea lui, şi printre alţii cari nu sau citit. De altfel, şi consumatorii trebuie să citească anunţurile, pentru că adesea trag foloase enorme pentru o gospodărie raţională. ARTA INSERĂRII A făcut oare arta inserării destule progrese, pentru a da toate foloasele de care e capabilă? De sigur că lumea comercială ar folosi mult dacă sistemul înserării ar propăşi, în primul rând ridicându-se nivelului moral prin evitarea exagerărilor. Cu cât anunţurile sunt mai obiective şi mai exacte, cu atât mai mult foloseşte şi comerciantul. In această privinţă s’au făcut cercetări psihologice şi istorice, pentru a se stabili cami feluri de inserţii s-au răspândit mai mult, adică au adus foloase mai multe. „Institutul ştiinţific de reclame” va contribui mult la desvoltarea acestor cercetări. Marea mulţime a celor prezenţi a aplaudat călduros pe conferenţiar. Ştiri artistice „Coppelia“ fantezie dramatică în patru acte şi în versuri de dr. Ottescu, se va reprezenta pentru prima oară pe scena Teatrului Naţional, în seara de Vineri 2 Dec. cor. # Compania dramatică „Teatrul Nostru” a reluat „Cinematograful”, în localizarea dlui Paul Gusty. *• Cunoscutul pictor Kimon Loghi, ale cărui pânze sunt o adevărată simfonie de culoare şi lumină, va inaugura joi o expoziţie de pictură în sala Ateneului. LA BALCIC Un Instantaneu apănt taVo ros-v ? - » s? reagă far revistă engleză. Printe a 1 îa-a. h\ 1 taier.