Dimineaţa, august 1928 (Anul 24, nr. 7773-7803)
1928-08-01 / nr. 7773
Anii XXIV No. 7362 IO PAGINI Prețul Abonamentelor Lei 750—pe timp de un an ii 380— ii ii ii 6 luni ii 200— I, ii ii 3 ,1 In străinătate dublu Forefată in 1S64 de CONST. MILLE 3 LEI BIROURILE: București, Str. Sărindar No. 7 9-11 |] 3 LEI || TELEFOANELE NOASTRE Miercuri 1 AUGUST 1928 Centrala: 306/67, 324/73, 346/79, 353 54. Direcția: 357/72, Ata 367/69, Provincia 310/66. Conspiraţia bunului plac N’am înţeles şi nu vom înţelege poate niciodată, de ce se miră guvernul că întreaga ţară muncitoare şi plătitoare, este împotriva rânduielilor de astăzi şi că dorinţa tuturor deopotrivă este o urgentă şi imperioasă schimbare în mai bine. Poate că vina acestei neînţelegeri se găseşte în minciuna învelită cu pulbere de aur, debitată inepuizabil de convoiul sburător al bugetivorilor, care circulă mereu în jurul guvernului, afişând o vie şi permanentă satisfacţiune. Poate că înalţii demnitari ai ţării s’au obicinuit să confunde glasul impertinent al acestui convoi de mâncători insolenţi, cu glasul însuşi al celor mulţi şi ,să socoteală laudele acestor paraziţi bugetari, drept laude venite din adâncimile clocotitoare ale muncii anonime. Numai aşa se poate explica, lipsa oricărei iniţiative, menite să îndrepte lucrurile pe calea cea bună, indicată de voinţa ţării. Am întâlnit deunăzi un funcţionar trist şi amărât. Mi-a făcut o spovedanie dureroasă şimi-a cerut un sfat... Amsimţit în tremurarea glasului, precum am văzut în tremurarea lacrimilor pe gene, svâcnirea unei sincerităţi mişcătoare. Altcum, n’aş fi utilizat cazul sau particular, pentru a scoate din el o nouă dovadă a imoralităţii profunde care stăpâneşte viaţa noastră publică.Acest slujbaş, face de zece ani serviciu la un minister. Intr’o bună zi, e chemat de directorul său şi pus în faţa unei reclamaţiuni că s’a lăsat mituit cu... o sută de lei. Oimul a protestat. S’a jurat pe nevastă şi pe copii, că nu e adevărat. A arătat că nici reclamaţiunea nu-l vizează pe el personal. Şi a cerut, fireşte, să fie lăsat să-şi vadă de treabă. Dar directorul i-a spus limpede în obraz, că trebue să plece. Să-și dea demisia fără întârziere. Altcum, îl va destitui... Atunci m-a întrebat ce să facă. I-am răspuns să se examineze pe sine cu toată asprimea și să-și dea seama, dacă e vinovat ori nu. Mi-a repetat din nou, cu lacrimi în ochi, că nu e vinovat. Ce puteam face ? L-am sfătuit să ceară directorului să fie deferit justiţiei şi comisiei disciplinare, pentru a se stabili adevărul, dar să declare că nu-şi dă demisia... Cu atât mai mult, că întreaga înscenare mârşavă pornea din nevoia de a se plasa urgent un tip agreabil din anticamera d-lui director. Ei bine, funcţionarul s’a executat. A cerut ritos să fie reclamat parchetului. Să fie trimis în judecată. In sfârşit să se urmeze calea legală- Despre demisie însă, nici vorbă... Credeţi că a fost denunţat la parchet ori trimis în judecată? Vă înşelaţi. Directorul n’avea motive să facă acest acru. Utilizând aceeaş latitudine a bunului plac care-şi menţine orgia deasupra ţării întregi, acest director a vrut să suprime un slujbaş prin concursul şantajului banal pe care l-am istorisit. Evident că neisbutind astăzi, va căuta să isbutească mâine, schimbând viaţa bietului slujbaş, în iad... Căci la noi, directorii n’au stăpân şi n’au control. Ei fac ce vor, cum vor şi când vor. Ei sunt stăpânii absoluţi şi necontestaţi ai legipâni absoluţi şi necontestaţi ai legilor şi regulamentelor Cine are vreme să le verifice vreodată actele ? Ministrul ? Secretarul general ? Ah, dar e banal să răvăşească prin scripte, asemenea figuri subtile şi simandicoase. Meseria de ministru ar deveni plicticoasă şi stupidă... Deci, deplină libertate directorilor. Ei se îngrijesc să fortifce zilnic conspiraţia bunului plac în această ţară. Cu fiecare nou abuz, cu fiecare nouă nelegiuire, ei încheagă o nouă verigă în lanţul acestei conspiraţii... Acest lanţ încătuşează apoi voinţa liberă a ţării, pentru a nu incomoda domnia încântătoare şi plăcută a bunului plac şi a iluştrilor săi reprezentanţi plătiţi din bugetul statului. TIBERIU VORNIC ■II fl» ■ «Ţţ—» ÎNTÂMPLĂRILE zilei Ce izbeşte la Bucureşti Stăteam de vorbă cu un străin, sosit de câteva zile la Bucureşti. îmi place să cred că faptul acesta nu mi se va lua în nume de rău, fiind socotit ca om vândut străinilor, finanţei internaţionale sau nu mai ştiu cui. Străinul despre care e vorba este un om cum se cade — sunt şi de aceştia printre străini — şi nu e dispus să cumpere pe nimeni, mai ales sty n’are cu ce şi n'are ce face cu aceia pe cari i-ar cumpăra. L'am întrebat ceva impresionat în mod mai special în Capitala noastră pe dânsul care venea aci pentru întâia oară. „Numărul cel mare al oamenilor fără treabă şi greşita concepţie ce au locuitorii Bucureştilor despre rostul unei străzi", mi-a răspuns interlocutorul meu, lămurindu-şi gândul în felul care urmează: „Nicăeri în Occident n’am văzut atâta lume, ce stă fără nici o treabă prin cafenele, prin alte localuri publice sau pe străzi. Oare sunt rentier la d-vonstră? „De asemenea, nicăeri n’am văzut atâta lume, stând nemişcată pe străzi şi mai cu seamă pe strada principală a oraşului, de cum se vede aci la Bucureşti la orişice oră de zi. Oare nu ştiu şi nu se gândesc oamenii aceştia că o stradă e făcută ca să circuli pe ea, iar nu să fie transformată în salon de conversaţie sau în loc de întâlniri mai mult mart mai puţin curate? La noi serviciul circulaţiei ar fi pus numaidecât ordine. Oare la d-voastră nu există un asemenea serviciu? — Există, i-am explicat eu, dar că la noi domneşte o concepţie mai liberală, un respect mai mare de libertatea individuală“. ELVIN Un cartier din Stambul arde de trei zile CONST ANT I NOPOL, 30 (Rador). Vechiul cartier din apropierea moscheei Suleiman din Stambul e în flăcări de Sâmbătă la amiazi. Majoritatea caselor fiind construite din lemn, focul se întinde mereu, șansele de localizare fiind foarte mici. — Ce dracu frate, personaju ăsta nu mai oprește aici în gară? — I-am dat drumu dinadins, ca să creadă lumea că e tren rapid. Cum a plecat d. Titulescu Ministrul de externe urmărit de ziarişti D. N. Titulescu, fost ministru de externe şi actualmente ministrul României la Londra, a păsit Duminică seara Capitala plecând spre Lido, unde-şi va petrece concediul de trei luni pe care l-a obţinut. TA „ Pe peronul gării de Nord, cea de la ora 10 şi un sfert — simplonul, — la care era ataşat vagonul salon al d-lui Titulescu, pleca la 10.45 — câţiva ziarişti aşteptau să salute pe fostul ministru de externe. La 10 jum. sosesc bagajele: câteva zeci de geamantane de toate mărimile, pe cari etichete de toate culorile indicau numeroasele oraşe prin cari s’au peregrinat. Unsprezece fără douăzeci și cinci! Mai sunt zece minute până^la plecarea trenului și nici urmă de d. Titulescu. Un confrate ne informează că l’a văzut plecând deacasă în automobil și luând-o spre gară. — „Să știi că e în biroul şefului de gară!“ lansează un confrate. Şi imediat, o goană spre celalalt capăt al peronului dar în cabinetul şefului de gară, un păzitor de noapte îşi curăţa tacticos pipa cu un vârf de briceag. PLEACĂ SAU NU ? Pornim din nou, grăbiţi, spre peronul de plecare. Mai sunt trei minute şi d. Titulescu n’a sosit. — „Să ştiţi că nu mai pleacă !“ — „I s’a întâmplat ceva!“ — „A fost să îl vadă pe Vintilă Brătianu şi acesta i-a convins să-şi retragă demisia şi să rămâe în ţară“— „Să nu...“. Dar un „gataaa“ prelung ne curmă replicile, încet şi cu maiestatea adevăratului tren de lux, „simplonul“ — gelos pe recentul succes al expresului „Carpaţi“ — se pune în mişcare fix la ora 10 şi 45... fără d. Titulescu. Liniştea însoţitorilor vagonului ministerial ne-a lămurit brusc, întocmai ca lumina fulgerului care despică negrul unei nopţi furtunoase de vară, lăsându-te să vezi siluete de clopotniţe şi de case, încă nebănuite. LA CHITILA Un singur gând, un singur cuvânt : — „Chitila“ ! Ne-am lămurit. Pleacă de la Chitila. Şi, înainte ca viteza trenului să devie imposibilă, cei 5—6 ziarişti eram deja pe scările şi tampoanele elegantelor vagoane căptuşite par’că cu jaluzele roşcovane. Douăsprezece minute în bătaia vântului artificial creiat de deplasarea trenului, ne răcoreşte de năduful zilei. Chitila ! Peronul foarte puţin populat. D. Titulescu surâde calm, vesel de păcăleala trasă gazetarilor. Când, brusc, surâsul se transformă în râs sgomotos : — „Măi, ai dracului ziarişti! Tot voi mi-aţi tras mie păcăleala !“ O duzină de mâini se strâng prietenos de-a lungul celor 120 de secunde cât gara Chitila e onorată de „Simplon“. D- Titulescu găseşte câte un cuvânt drăguţ pentru fiecare din cei ce au venit să-l mai salute odată. D-na Titulescu se urcă în vagon. D-nii Titulescu, Savel Rădulescu şi inspector Halchini o urmează. Pe peron, în dreptul ferestrelor, d-nii Raicoviceanu, dr. Tache Frumuşanu, Nenişor, şi gazetarii, agitau batiste albe în zăduful serii. NICI UN INTERVIEW Un moment de emoţie printre ziarişti. Când trenul se pune în mişcare, unul dintre ei apare la fereastra vagonului, alături de d. Titulescu. — „Trădare! Trădare!” strigă în cor gazetarii. — „N’aveţi nici o grije — aruncă grăbit d. Titulescu — nu-i nici un interview!” — „Şi dacă, totuşi...?” — „Nimic. Şi pentru orice eventualitate, şi ca să vă liniştesc, declar că-l desmint, cu.... anticipaţie”. Ritmat şi sacadat, osiile vagoanelor cântau pe partitura şinelor de oţel o muzică infernală de jazz. Trenul se pierde în noapte. Vagonul de siguranţă îşi clipeşte tremurând ochiul roşu de ciclop feroviar. Şi, undeva, nu prea departe, am impresia că văd pe d. Vintilă Brătianu răsuflând uşurat. D. Titulescu a plecat I I. TZ. ........ ———«P— TRENUL „CARPATI“ IN CURSĂ DE EXPERIENȚA Litvinow la Berlin BERLIN, 30 (Rador). Comisarul poporului, Litvinow, a sosit ori la Berlin. Vizita nu are un caracter oficial. Examenele de bacalaureat O anchetă a „Dimineţei O problemă care până acum nu s'a pus decât mai mult ori mai puţin vag, vine să-şi ceară locul lângă celelalte probleme de interes obştesc, care reclamă urgentă rezolvare. E vorba de bacalaureat. D. dr. Angelescu, ministrul instrucţiunii însuşi, atesta deunăzi, într'o declaraţie a d-sale, că, în anul acesta, statistica înregistrează MOO (citiţi : patru mii) căzuţi la proba bacalaureatului, aceasta după şase ani de aplicare a legii. E drept, d. ministru al şcoalelor are aerul că face constatarea cu oarecare satisfacţie : dacă 4000 elevi n'au putut obţine diploma de intrare in universitate, înseamnă că selecţionarea mult dorită, graţie căreia a fost reintrodus bacalaureatul, se face. Or, să nu ne ascundem după degete şi să spunem adevărul, în toată cruda lui arătare: bacalaureatul este pe pragul falimentului! Şi se află aci nu din cauză că bacalaureatul nu este necesar, ci din altă pricină sau, mai bine zis, din multe alte pricini. Prima şi poate cea mai importantă constă în neînţelegerea spiritului care trebuie să prezideze la examenul pentru acordarea diplomei de bacalaureat. De șase ani de zile, oricând s'a prezentat ocazia, ziarele noastre au arătat că la examenele de bacalaureat nu se procedează după nici o normă și că fiecare comisiune sau chiar fiecare profesor lucrează după... apreciere. Organele interesate au refuzat să ne dea dreptate, negând evidenţa însăşi. Când, însă, după şase ani de la Introducerea bacalaureatului, mai pot fi patru mii nereuşiţi la această probă, socotim că trebue să deschidem o anchetă cât mai vastă, pentru a lămuri odată situaţia şi spre a găsi elemente de îndreptare. Că d. ministru al instrucţiei nu vede câte nemulţumiri — perfect juste — ridică, în toată ţara, bacalaureatul, în aplicarea lui de azi, nu ne miră. Nu cunoaştem ministru, in ţara noastră, care să fi avut curajul de a afirma că experienţa i-a dovedit o lege a sa, neperfectă. Noi, cunoscând firea lucrurilor şi trecând peste slăbiciunile omeneşti, ne înţelegem datoria. Vom cere oricui poate aduce Iumină, cât de puţină, în rezolvirea situaţiei de azi a bacalaureatului, să ne spună părerea fără ocol. Ancheta o vom întreprinde, îndeosebi, printre profesori, fără să ne intereseze câtuşi de puţin partidul politic căruia aparţine unul sau altul. Primul cuvânt îl dăm, în numărul de mărre al „Dimineţii’, d-lui Dumitru Pompeiu, decan al facultăţii de ştiinţe din Capitală, unul dintre cei mai distinşi profesori ai universităţii noastre. AL. GRUIA O nenorocire la Cernăuţi CERNĂUŢI, 30. — O îngrozitoare catastrofă s’a întâmplat ori după amiază pe ștrandul Prutului (Baia populară}* Cum ziua fusese extrem de călduroasă la ștrand au venit sute de oameni, întreaga plaje era plină de lume. Pe la orele 3 şi jumătate au început semnele unei furtuni şi imediat a început ploaia. Mulţimea a căutat să se adăpostească în special într’o construcţie fragilă de scânduri, unde erau instalate cabinele şi care normal nu putea să adăpostească decât 40—60 persoane. Sus se urcaseră peste 200 de persoane, iar dedesubtul barăcii s’au adăpostit alte zeci de persoane. La un moment dat construcţia s’a prăbuşit într’o parte, iar lumea de deasupra a căzut peste cea de desupt. S’a produs o panică de nedescris. Se auziau ţipete disperate. Persoanele căzute de sus n’au fost rănite prea grav. Insă cele de desubt au fost grav loviţi de bârne şi scânduri. Cu multă greutate s’a putut începe opera de ajutorare. De sub dărâmături au fost scoşi trei grav răniţi şi zece mai uşor răniţi Grav accident de automobil PARIS, 29. (Rador). — Intre localităţile Irun şi Saint Sebastien, un autocar transportând mai mulţi turişti, s’a răsturnat într’o prăpastie. Autocarul a luat foc imediat. Un pasager a fost carbonizat şi doi alţi pasageri au fost grav răniţi. «i ii I——■■■■■ ■— Tratatul de amiciţie italo-jugoslav BERLIN, 30 (Rador). — Din Roma se anunţă că tratatul de amiciţie italo-jugoslav, a fost prelungit până la terminarea negocierilor în curs. Reluarea tratativelor cu Germania Misiunea contelui Pocol la Bucureşti Când pleacă comisiunea la Berlin Primul ministru d. Vintilă Brătianu, a cărui plecare la Reyat va avea loc aproape sinur peste 4-5 zile a convocat pentru Duminică dim, la preşedinţia consiliului de miniştri, o consfătuire cu toţi delegaţii însărcinaţi să reia tratativele cu Germania. Consfătuirea a durat până la ora 12, în care timp primul ministru a pus la curent pe delegaţi cu toate încercările făcute de guvern în ultimele luni, cum şi cu unele nouă propuneri cu care s-a înapoiat de câteva zile de la Berlin de ministru Petrescu Commen. Din ceea ce a transpirat după consfătuirea de eri, sunt de astă dată şanse cu mult mai mari ca până acum pentru a se putea ajunge la o Înţelegere deplină. CARE SUNT CERERILE ROMÂNIEI Până acum cel puţin, cererile României au fost, după cum se ştie, următoarele: Germania să reguleze totalitatea biletelor Băncii Generale, emise în timpul ocupaţiei, să restituie Băncii Naţionale depozitul în aur, pe care îl are depus dinainte de război la Reichsbank. Nu ştim dacă şi acum, când se reiau discuţiunile cu cei de la Berlin, cererile noastre mai sunt aceleași 7 In orice caz — ni s’a spus din cercuri bine informate — un lucru este sigur — acela că Germania nu va mai persevera in atitudinea ei din trecut, DE A TRATA CU NOI PRIN ÎNLĂTURAREA PRINCIPIULUI CA EA ESTE DEBITOAREA ROMÂNIEI. CHESTIUNEA RENTELOR ANTEBELICE Aceasta a fost chestiunea esenţială care a zădărnicit orice încercare de înţelegere până acum, întrucât România nu a înţeles să plătească aceste rente în valoare de 350 milioane franci aur, aflate in Germania, rente care, după tratatul de pace, trebuie să treacă la masa comună aliată de lichidare. Se pare însă că, Germania, care punea totdeauna în faţa tratativelor, întâi revalorizarea acestor rente — cele mai multe în posesiunea lui Diskonto-Geselschaft de la Berlin, — ar fi renunţat acum la această cerere, înlocuind-o cu o alta, după toate probabilităţile, acceptabilă de guvernul român. Aceasta ar fi şi misiunea,— se spune, — a contelui Pocci, unul dintre conducătorii lui Diskonto, sosit Sâmbătă în Capitală, pentru a prezenta primului ministru noua propunere germană în chestiunea rentelor. ------- ■as gyn ----- Plecarea comisiunei la Berlin Această plecare este încă în funcţiune, pe de o parte de unele telegrame care sunt aşteptate de la Berlin, iar pe de altă parte de rezultatul întrevederii care va avea loc probabil azi sau mâine, între d. prim ministru Brătianu şi trimisul Germaniei, contele Poccl. In orice caz cel mult până Miercuri se va fixa data plecării comisiunii la Berlin. Primul ministru, care a dat personal toate instrucţiunile, nu-şi ascunde dorinţa ca până la înapoierea sa din Franţa, aranjamentul cu Germania, — bineînţeles dacă se va putea, — să fie fapt împlinit, iar participarea Reichului la stabilizare și la împrumut, durată. A. SANDU asx-