Dimineaţa, august 1928 (Anul 24, nr. 7773-7803)

1928-08-01 / nr. 7773

Anii XXIV No. 7362 IO PAGINI Prețul Abonamentelor Lei 750—pe timp de un an ii 380— ii ii ii 6 luni ii 200— I, ii ii 3 ,1 In străinătate dublu Forefată in 1S64 de CONST. MILLE 3 LEI BIROURILE: București, Str. Sărindar No. 7­ 9-11 |] 3 LEI || TELEFOANELE NOASTRE Miercuri 1 AUGUST 1928 Centrala: 306/67, 324/73, 346/79, 353 54. Direcția: 357/72, A­t­a 367/69, Provincia 310/66. Conspiraţia bunului plac N’am înţeles şi nu vom înţelege poate niciodată, de ce se miră gu­vernul că întreaga ţară muncitoa­re şi plătitoare, este împotriva rân­duielilor de astăzi şi că dorinţa tu­turor deopotrivă este o urgentă şi imperioasă schimbare în mai bine. Poate că vina acestei neînţelegeri se găseşte în minciuna învelită cu pulbere de aur, debitată inepuiza­bil de convoiul sburător al bugeti­vorilor, care circulă mereu în ju­rul guvernului, afişând o vie şi per­manentă satisfacţiune. Poate că înalţii demnitari ai ţă­rii s’au obicinuit să confunde gla­sul impertinent al acestui convoi de mâncători insolenţi, cu glasul însuşi al celor mulţi şi ,să socotea­lă laudele acestor paraziţi buge­tari, drept laude venite din adân­cimile clocotitoare ale muncii ano­nime. Numai aşa se poate explica, lipsa oricărei iniţiative, menite să îndrep­te lucrurile pe calea cea bună, in­dicată de voinţa ţării. Am întâlnit deunăzi un funcţio­nar trist şi amărât. Mi-a făcut o spovedanie dureroasă şi­­mi-a ce­rut un sfat... Am­­simţit în tremu­rarea glasului, precum am văzut în tremurarea lacrimilor pe gene, svâc­­nirea unei sincerităţi mişcătoare. Altcum, n’aş fi utilizat cazul sau particular, pentru a scoate din el o nouă dovadă a imoralităţii profunde care stăpâneşte viaţa noastră pu­blică.Acest slujbaş, face de zece ani serviciu la un minister. Intr’o bună zi, e chemat de directorul său şi pus în faţa unei reclamaţiuni că s’a lăsat mituit cu... o sută de lei. Oi­mul a protestat. S’a jurat pe ne­vastă şi pe copii, că nu e adevă­rat. A arătat că nici reclamaţiunea nu-l vizează pe el personal. Şi a cerut, fireşte, să fie lăsat să-şi vadă de treabă. Dar directorul i-a spus limpede în obraz, că trebue să plece. Să-și dea demisia fără întârziere. Altcum, îl va destitui... Atunci m-a întrebat ce să facă. I-am răspuns să se exa­­mineze pe sine cu toată asprimea și să-și dea seama, dacă e vinovat ori nu. Mi-a repetat din nou, cu la­crimi în ochi, că nu e vinovat. Ce puteam face ? L-am sfătuit să ceară directorului să fie deferit justiţiei şi comisiei disciplinare, pentru a se stabili adevărul, dar să­ declare că nu-şi dă demisia... Cu atât mai mult, că întreaga înscenare mârşavă por­nea din nevoia de a se plasa ur­gent un tip agreabil din anticamera d-lui director. Ei bine, funcţionarul s’a executat. A cerut ritos să fie reclamat par­chetului. Să fie trimis în judecată. In sfârşit să se urmeze calea legală- Despre demisie însă, nici vorbă... Credeţi că a fost denunţat la parchet ori trimis în judecată? Vă înşelaţi. Directorul n’avea motive să facă acest acru. Utilizând aceeaş latitudine a bunului plac care-şi menţine orgia deasupra ţării întregi, acest director a vrut să suprime un slujbaş prin concursul şantajului ba­nal pe care l-am istorisit. Evident că neisbutind astăzi, va căuta să isbu­­tească mâine, schimbând viaţa bie­tului slujbaş, în iad... Căci la noi, directorii n’au stă­pân şi n’au control. Ei fac ce vor, cum vor şi când vor. Ei sunt stă­pânii absoluţi şi necontestaţi ai legi­­pâni absoluţi şi necontestaţi ai legi­lor şi regulamentelor­ Cine are vre­me să le verifice vreodată actele ? Ministrul ? Secretarul general ? Ah, dar e banal să răvăşească prin scripte, asemenea figuri subtile şi simandicoase. Meseria de ministru ar deveni plicticoasă şi stupidă... Deci, deplină libertate directorilor. Ei se îngrijesc să fortifce zilnic con­spiraţia bunului plac în această ţară. Cu fiecare nou abuz, cu fie­care nouă nelegiuire, ei încheagă o nouă verigă în lanţul acestei conspi­raţii... Acest lanţ încătuşează apoi voin­ţa liberă a ţării, pentru a nu inco­moda domnia încântătoare şi plă­cută a bunului plac şi a iluştrilor săi reprezentanţi plătiţi din bugetul statului. TIBERIU VORNIC ■II fl» ■ «Ţţ—» ÎNTÂMPLĂRILE zilei Ce izbeşte la Bucureşti Stăteam de vorbă cu un străin, sosit de câteva zile la Bucureşti. îmi pla­ce să cred că faptul acesta nu mi se va lua în nume de rău, fiind socotit ca om vândut străinilor, finanţei internaţionale sau nu mai ştiu cui. Străinul despre care e vorba este un om cum se cade — sunt şi de a­­ceştia printre străini — şi nu e dis­pus să cumpere pe nimeni, mai ales sty n’are cu ce şi n'are ce face cu a­­ceia pe cari i-ar cumpăra. L'am întrebat ce­va impresionat în mod mai special în Capitala noas­­tră pe dânsul care venea aci pentru întâia oară. „Numărul cel mare al oamenilor fără treabă şi greşita concepţie ce au locuitorii Bucureştilor despre rostul unei străzi", mi-a răspuns interlocutorul meu, lămurindu-şi gân­dul în felul care urmează: „Nicăeri în Occident n’am văzut atâta lume, ce stă fără nici o trea­bă prin cafenele, prin alte localuri publice sau pe străzi. Oare sunt ren­tier­ la d-vonstră? „De asemenea, nicăeri n’am văzut atâta lume, stând nemişcată pe străzi şi mai cu seamă pe strada principală a oraşului, de cum se vede aci la Bucureşti la orişice oră de zi. Oare nu ştiu şi nu se gândesc oamenii aceştia că o stradă e fă­cută ca să circuli pe ea, iar nu să fie transformată în salon de con­versaţie sau în loc de întâlniri mai mult mart mai puţin curate? La noi serviciul circulaţiei ar fi pus nu­mai­decât ordine. Oare la d-voastră nu există un asemenea serviciu? — Există, i-am explicat eu, dar că la noi domneşte o concepţie mai liberală, un respect mai mare de li­bertatea individuală“. ELVIN Un cartier din Stambul arde de trei zile CONST ANT I NOPOL, 30 (Rador).­ Vechiul cartier din apropierea moscheei Suleiman din Stambul e în flăcări de Sâmbătă la amiazi. Majoritatea case­lor fiind construite din lemn, focul se întinde me­reu, șansele de localizare fiind foarte mici. — Ce dracu frate, personaju ăsta nu mai oprește aici în gară? — I-am dat drumu dinadins, ca să creadă lumea că e tren rapid. Cum a plecat d. Titulescu Ministrul de externe urmărit de ziarişti D. N. Titulescu, fost ministru de externe şi actualmente ministrul României la Londra, a pă­sit Du­minică seara Capitala plecând spre Lido, unde-şi va petrece con­cediul de trei luni pe care l-a ob­ţinut. T­A „ Pe peronul gării de Nord, cea de la ora 10 şi un sfert — simplo­nul, — la care era ataşat vagonul salon al d-lui Titulescu, pleca la 10.45 — câţiva ziarişti aşteptau să salute pe fostul ministru de externe. La 10 jum. sosesc bagajele: câ­teva zeci de geamantane de toate mărimile, pe cari etichete de toate culorile indicau numeroasele oraşe prin cari s’au peregrinat. Unsprezece fără douăzeci și cinci! Mai sunt zece minute până^la ple­carea trenului și nici urmă de d. Titulescu. Un confrate ne informea­ză că l’a văzut plecând deacasă în automobil și luând-o spre gară. — „Să știi că e în biroul şefu­lui de gară!“ lansează un con­frate. Şi imediat, o goană spre cela­lalt capăt al peronului dar în ca­binetul şefului de gară, un păzitor de noapte îşi curăţa tacticos pipa cu un vârf de briceag. PLEACĂ SAU NU ? Pornim din nou, grăbiţi, spre pe­ronul de plecare. Mai sunt trei minute şi d. Titule­scu n’a sosit. — „Să ştiţi că nu mai pleacă !“ — „I s’a întâmplat ceva!“ — „A fost să îl vadă­ pe Vintilă Brătianu şi acesta i-a convins să-şi retragă demisia şi să rămâe în ţară“­— „Să nu...“. Dar un „gataaa“ prelung ne curmă replicile, încet şi cu maiestatea adevăratu­lui tren de lux, „simplonul“ — ge­los pe recentul succes al expresului „Carpaţi“ — se pune în mişcare fix la ora 10 şi 45... fără d. Titule­scu. Liniştea însoţitorilor vagonului ministerial ne-a lămurit brusc, în­tocmai ca lumina fulgerului care despică negrul unei nopţi furtunoa­se de vară, lăsându-te să vezi­ si­luete de clopotniţe şi de case, încă nebănuite. LA CHITILA Un singur gând, un singur cu­vânt : — „Chitila“ ! Ne-am lămurit. Pleacă de la Chi­tila. Şi, înainte ca viteza trenului să devie imposibilă, cei 5—6 ziarişti e­­r­am deja pe scările şi tampoanele elegantelor vagoane căptuşite par’că cu jaluzele roşcovane. Douăsprezece minute în bătaia vântului artificial creiat de deplasa­rea trenului, ne răcoreşte de nădu­ful zilei.­­ Chitila ! Peronul foarte puţin populat. D. Titulescu surâde calm, vesel de păcăleala trasă gazetari­lor. Când, brusc, surâsul se transfor­mă în râs sgomotos : — „Măi, ai dracului ziarişti! Tot voi mi-aţi tras mie păcăleala !“ O duzină de mâini se strâng prie­tenos de-a lungul celor 120 de se­cunde cât gara Chitila e onorată de „Simplon“. D- Titulescu găseşte câte un cu­vânt drăguţ pentru fiecare din cei ce au venit să-l mai salute odată. D-na Titulescu se urcă în vagon. D-nii Titulescu, Savel Rădulescu şi inspector Halchini o urmează. Pe peron, în dreptul ferestrelor, d-nii Raicoviceanu, dr. Tache Fru­­muşanu, Nenişor, şi gazetarii, agitau batiste albe în zăduful serii. NICI UN INTERVIEW Un moment de emoţie printre ziarişti. Când trenul se pune în mişcare, unul dintre ei apare la fe­reastra vagonului, alături de d. Ti­tulescu. — „Trădare! Trădare!” strigă în cor gazetarii. — „N’aveţi nici o grije — aruncă grăbit d. Titulescu — nu-i nici un interview!” — „Şi dacă, totuşi...?” — „Nimic. Şi pentru orice even­tualitate, şi ca să vă liniştesc, de­clar că-l desmint, cu.... anticipaţie”.­­ Ritm­at şi sacadat, osiile vagoa­nelor cântau pe partitura şinelor de oţel o muzică infernală de jazz. Trenul se pierde în noapte. Va­gonul de­ siguranţă îşi clipeşte tre­murând ochiul roşu de ciclop fero­viar. Şi, undeva, nu prea departe, am impresia că văd pe d. Vintilă Bră­tianu răsuflând uşurat. D. Titulescu a plecat I I. TZ. ........ ———«P— TRENUL „CARPATI“ IN CURSĂ DE EXPERIENȚA Litvinow la Berlin BERLIN, 30 (Rador). Comisa­rul poporului, Litvinow, a sosit ori la Berlin. Vizita nu are un caracter oficial. Examenele de bacalaureat O anchetă a „Dimineţei O problemă care până acum nu s'a pus decât mai mult ori mai pu­ţin vag, vine să-şi ceară locul lângă celelalte probleme de interes obştesc, care reclamă urgentă rezolvare. E vorba de bacalaureat. D. dr. Angelescu, ministrul in­strucţiunii însuşi, atesta deunăzi, în­­tr'o declaraţie a d-sale, că, în anul a­­­cesta, statistica înregistrează MOO (citiţi : patru mii) căzuţi la proba bacalaureatului, aceasta după şase ani de aplicare a legii. E drept,­­ d. ministru al şcoalelor are aerul că face constatarea cu oa­recare satisfacţie : dacă 4000 elevi n'au putut obţine diploma de intrare in universitate, înseamnă că selec­ţionarea mult dorită, graţie căreia a fost reintrodus bacalaureatul, se face. Or, să nu ne ascundem după de­gete şi să spunem adevărul, în toată cruda lui arătare: bacalaureatul este pe pragul falimentului! Şi se află aci nu din cauză că bacalaureatul nu este necesar, ci din altă pricină sau, mai bine zis, din multe alte pricini. Prima şi poate cea mai importantă constă în neînţelegerea spiritului care trebuie să prezideze la exame­nul pentru acordarea diplomei de bacalaureat. De șase ani de zile, oricând s'a prezentat ocazia, ziarele noastre au arătat că la examenele de bacalau­reat nu se procedează după nici o normă și că fiecare comisiune sau chiar fiecare profesor lucrează după... apreciere. Organele interesate au refuzat să ne dea dreptate, negând evidenţa însăşi. Când, însă, după şase ani de la In­troducerea bacalaureatului, mai pot fi patru mii nereuşiţi la acea­stă probă,­­ socotim că trebue să deschidem o anchetă cât mai vastă, pentru a lămuri odată situaţia şi spre a găsi elemente de îndrep­tare. Că d. ministru al instrucţiei nu vede câte nemulţumiri — perfect jus­te — ridică, în toată ţara, bacalau­reatul, în aplicarea lui de azi, nu ne miră. Nu cunoaştem ministru, in ţara noastră, care să fi avut curajul de a afirma că experienţa i-a dovedit o lege a sa, neperfectă. Noi, cunos­când firea lucrurilor şi trecând peste slăbiciunile omeneşti, ne înţelegem datoria. Vom cere oricui poate aduce Iu­­mină, cât de puţină, în rezolvirea situaţiei de azi a bacalaureatului, să ne spună părerea fără ocol. Ancheta o vom întreprinde, îndeo­sebi, printre profesori, fără să ne intereseze câtuşi de puţin partidul politic­ căruia aparţine unul sau al­tul. Primul cuvânt îl dăm, în numărul de mărre al „Dimineţii­’, d-lui Du­mitru Pompeiu, decan al facultăţii de ştiinţe din Capitală, unul dintre cei mai distinşi profesori ai univer­sităţii noastre. AL. GRUIA O nenorocire la Cernăuţi CERNĂUŢI, 30. — O îngrozitoa­re catastrofă s’a întâmplat ori după amiază pe ștrandul Prutului (Baia populară}* Cum ziua fusese extrem de călduroasă la ștrand au venit sute de oameni, întreaga plaje era plină de lume. Pe la orele 3 şi jumătate au înce­put semnele unei furtuni şi imediat a început ploaia. Mulţimea a căutat să se adăpostească în special într’o construcţie fragilă de scânduri, un­de erau instalate cabinele şi care normal nu putea să adăpostească decât 40—60 persoane. Sus se urcaseră peste 200 de per­soane, iar dedesubtul barăcii s’au a­­dăpostit alte zeci de persoane. La un moment dat construcţia s’a prăbuşit într’o parte, iar lumea de deasupra a căzut peste cea de de­­supt. S’a produs o­ panică de ne­­descris. Se auziau ţipete disperate. Persoanele căzute de sus n’au fost rănite prea grav. Insă cele de de­­subt au fost grav loviţi de bârne şi scânduri. Cu multă greutate s’a pu­tut începe opera de ajutorare. De sub dărâmături au fost scoşi trei grav răniţi şi zece mai uşor ră­niţi Grav accident de automobil PARIS, 29. (Rador). — Intre lo­calităţile Irun şi Saint Sebastien, un autocar transportând mai mulţi tu­rişti, s’a răsturnat într’o prăpastie. Autocarul a luat foc imediat. Un pa­sager a fost carbonizat şi doi alţi pasageri au fost grav răniţi. «i ii I——■■■■■ ■— Tratatul de amiciţie italo-jugoslav BERLIN, 30 (Rador). — Din Ro­ma se anunţă că tratatul de amici­ţie italo-jugoslav, a fost prelungit până la terminarea negocierilor în curs. Reluarea tratativelor cu Germania Misiunea contelui Pocol la Bucureşti Când pleacă comisiunea la Berlin Primul ministru d. Vintilă Bră­tianu, a cărui plecare la Reyat va avea loc aproape sinur peste 4-5 zile a convocat pentru Duminică dim, la preşedinţia consiliului de miniştri, o consfătuire cu toţi delegaţii însăr­cinaţi să reia tratativele cu Germa­­nia. Consfătuirea a durat până la ora 12, în care timp primul ministru a pus la curent pe delegaţi cu toate încercările făcute de guvern în ul­timele luni, cum şi cu unele nouă propuneri cu care s-a înapoiat de câteva zile de la Berlin de ministru Petrescu Commen. Din ceea ce a transpirat după consfătuirea de eri, sunt de astă dată şanse cu mult mai mari ca până acum pentru a se pu­tea ajunge la o Înţelegere deplină. CARE SUNT CERERILE ROM­NIEI Până acum cel puţin, cererile Ro­­mâniei au fost, după cum se ştie, următoarele: Germania să reguleze tota­litatea biletelor Băncii Gene­rale, emise în timpul ocupa­ţiei, să restituie Băncii Naţio­nale depozitul în aur, pe care îl are depus dinainte de război la Reichsbank. Nu ştim dacă şi acum, când se re­iau discuţiunile cu cei de la Berlin, cererile noastre mai sunt aceleași 7 In orice caz — ni s’a spus din cercuri bine informate — un lucru este sigur — acela că Germania nu va mai persevera in atitudinea ei din trecut, DE A TRATA CU NOI PRIN ÎNLĂTURAREA PRINCIPIU­­LUI CA EA ESTE DEBITOAREA ROMÂNIEI. CHESTIUNEA RENTELOR ANTEBELICE Aceasta a fost chestiunea esenţială care a zădărnicit orice încercare de înţelegere până acum, întrucât Româ­nia nu a înţeles să plătească a­­ceste rente în valoare de 350 milioane franci aur, aflate in Germania,­­ rente care, du­pă tratatul de pace, trebuie să treacă la masa comună aliată de lichidare. Se pare însă că, Germania, care punea totdeauna în faţa tratativelor, întâi revaloriza­rea acestor rente — cele mai multe în posesiunea lui Dis­­konto-Geselschaft de la Berlin, — ar fi renunţat acum la a­­ceastă cerere, înlocuind-o cu o alta, după toate probabili­tăţile, acceptabilă de guvernul român. Aceasta ar fi şi misiunea,— se spune, — a contelui Pocci, unul dintre conducătorii lui Diskonto, sosit Sâmbătă în Ca­pitală, pentru a prezenta pri­mului ministru noua propu­nere germană în chestiunea rentelor. ------- ■as gyn -----­ Plecarea comis­iunei la Berlin Această plecare este încă în funcţiune, pe de o parte de u­­nele telegrame care sunt aş­­teptate de la Berlin, iar pe de altă parte de rezultatul între­vederii care va avea loc pro­babil azi sau mâine, între d. prim ministru Brătianu şi tri­misul Germaniei, contele Poccl. In orice caz cel mult până Miercuri se va fixa data ple­cării comisiunii la Berlin. Primul ministru, care a dat personal toate instrucţiunile, nu-şi ascunde dorinţa ca până la înapoierea sa din Franţa, aranjamentul cu Germania, — bine­înţeles dacă se va putea, — să fie fapt împlinit, iar participarea Reichului la sta­bilizare și la împrumut, durată. A. SANDU asx-

Next