Dimineaţa, decembrie 1928 (Anul 24, nr. 7895-7922)

1928-12-30 / nr. 7921

Duminică 3© B-ferâ.e .1.928d . A murit Leonard... Sunt împerechieri de cuvinte ca­re te îngrozesc. Ştiam cu toţi că dintr'un moment în altul trebue să ne vină vestea dureroasă, şi totuş n’ara putut-o primi cu liniştea ce întâmpină ştirile aşteptate. La poa­lele dealurilor Câmpulungului şi-a dat sufletul prietenul scump, care n’a fost numai cel mai popular din­tre artiştii noştri dar, fără îndoială şi cel mai iubit. Leonard, — caz a­­proape unic în viaţa artiştilor cele­bri — na avut duşmani. A avut rivali şi astăzi, când rivalităţile a­­muţesc în clipa supremei despăr­ţiri, în jurul mormântului său nu sunt de­cât prieteni ce se confundă in, mar­ea massă a milioanelor de admiratori. II ştiam bolnav de multă vreme. Cititorii au priceput nenorocirea şi iminenta catastrofă din rândurile ce se scriau cu.. „Leonard e bol­nav“ ! Ne exprimam nădejdea în­­tr’o grabnică însănătoşire, pentru că ştiam că va citi articolele noastre. Era o mângâiere ce i-o trimiteam de departe, în numele publicului care îl adora. slaba consolaţie pen­tru artistul de elită, ce se stingea departe de scenă, minţindu-l şi a­­jutându-l să se mintă pe sine însuşi până în ultima clipă a durerosului său calvar. Om întreg, artist în toată accepţia cuvântului, boem incorijibil, ne­­vrând să abdice un singur moment dela demnitatea ce i-o impuneau reputaţia lui invidiată şi eleganţa fină a romanticului ce trăia cu a­­mintirea în marea lui epocă de glo­rie Leonard, sărac, n'a vrut să pri­mească ajutorul nimănui, nici al prietenilor care vroiau să-l sprijine, nici al instituţiilor care îi ofereau o întremare în ţările însorite. S'a dus să moară în casa modestă a pă­rintelui său şi — supremă cochetă­rie, ca şi cum şi-ar fi prins o cri­­santemă la fracul lui de scenă — a cerut să rămână în întuneric va­gonul cel lua de pe peronul gărei, ca să nu-1 vadă nimeni sleit și gâr­bovit, distrus de ftizia ce ni 1-a rupt dintre noi mai de­vreme de cum ne așteptam. Medicii lui ne preve­nise că mai poate trăi câteva luni. Dar în repaosul ce i-1 impusese, Leonard frământat de dorul scenei, desperat la gândul că nu ar mai putea apărea în public s’a lăsat să moară Tuberculos în ultima clipă a boalei. n'a mai vrut să se hră­nească; tutunul și cafeaua i-au fost fatale... Moartea i-a grăbit-o un sto­mac chinuit. Se născuse la 13 Decembrie 1886 în Galaţi şi a petrecut copilăria la Buzău unde impresionase lumea prin frumuseţea lui fragedă. Apoi a venit la Bucureşti să şi termine învăţătura. Teatrul i-a atras ime­diat şi cariera de cântăreţ şi-a în­ceput-o, corist, în trupele de operetă conduse de Nicu Poenaru şi Al P. Marinescu In compania lirică a lui Grigoriu se angajează solist şi de­butul său în „Frumoasa din New York“ a fost senzaţional. Critica dramatică şi muzicală, camarazii săi şi publicul, vedeau în tânărul tenor o nădejde nouă şi a fost de ajuns să cânte imediat pe urmă în „Văduva veselă,” pentru că numele său să atragă atenţia compozitori­lor vienezi care îl chiemau în pa­tria lui Straus Dar succesele din ţară, simpatia publicului, dragos­tea de care fu înconjurat l-au re­ţinut pentru a deveni în foarte scurt timp o celebritate. Din ziua aceea i-a surâs gloria. Devenise răsfăţat de o lume întrea­gă şi Leonard a cunoscut toate sa­tisfacţiile la care poate aspira un om fericit. Risipitor de Tinereţe de farmec, de talent şi frumuseţe ..Da­­nilo“ din Văduva veselă cucerise o glorie şi o reputaţie cum n’au mai avut-o, mai târziu, de­cât stelele de cinematograf. Numele lui pe a­­fiş era o chezăşie de succes; apari­ţia lui în scenă provoca murmure de admiraţie Nu cred să mai fi existat, la noi în ţară, un actor mai aplaudat şi mai sărbătorit. Numele lui Leonard se confundă cu însăşi opereta. Credincios ei, n’a părăsit-o nici când se trâmbiţa fai­moasa moarte a genului căreia Offenbach şi Straus i-au dat stră­lucirea; şi dacă astăzi comedia mu­zicală se înfiripă lui Leonard i se datoreşte această reînviere a opere­tei. După studii muzicale făcute la Paris cu marele profesor De Reske, Leonard s’a înapoiat în ţară ca să cânte: Farmecul unui Vals. Print si Bandit. Ferichala. Liliacul. Voevo­­­dul Trecmilor, Eva, Paradisul, Cow- Boy. Husarii la Manevre. Povestirile lui Hoffmann. Werther, Cavaleria Rusticană, Pagliacci. Doina Elveţii. Gospodăria Poloneză... La moartea lui Grigoriu a pre­luat, împreună cu Maximilian con­ducerea vestitei companii în care au cântat cei mai de seamă cântă­reţi şi cele mai de seamă cântăreţe de operetă şi operă comică de la noi A făcut strălucite stagiuni la Par­cul Oteteleşeanu şi la Teatru Liric, a întemeiat teatre de operetă româ­nească la Timişoara, Cernăuţi şi Chişinău; a întreprins nenumărate turneuri în ţară; a creiat­ minunat rolul din opereta originală Dragos­tea Corinei.. Acum trei ani Leonard a cântat la Lyon şi apoi la Paris în teatrul Mogadin. Bayafiera, aclamat de pu­blic şi felicitat de presă întors în ţară a încercat noui înjghebări la Eforie cântând Orlov şi Contesa Maritza iar acum, în urmă, dăduse un formidabil avânt companiei de la Alhambra cu Fritz care este şi ultimul lui rol. * Viaţa lui Leonard, cu triumfala lui carieră cu aventurile lui de boem, risipind bani şi sănătate, a­­jutând pe prieteni, iubind şi ado­rat. — privită astăzi când se în­cheie pe un pat sărac într’o cameră modestă din casa unui îndure­rat părinte, ar putea fi, la fran­cezi, subiectul unui roman. „Vie ro­mancae“ cum se obişnueşte acuma, iar mai târziu tenorul ce dispare, în plânsul unei lumi intregi, va putea fi eroul unei drame ce ar rivaliza cu „Kean“. A. de HERZ # Nicu Le© stars! pe catafaic, srs biserica Tafpacu N. LEONARD într’unul din rolurile cari i-au făcut faimă am Ziarist „MIN8NEAŢA“ va începe îia curând publicarea senzaţionalului roman Costonil Joseph Balsams sie Alexandre Dumas imineața CURIOZITĂŢI din lumea LARGĂ Mona Vana la Bucureşti? Marele cotidian german „Frank­furter Zeitung“ ne prezintă în nu­mărul său de Crăciun un fapt di­vers care s'ar fi petrecut la Bucu­reşti şi pe care l ar fi putut debita poate cu mai mult succes pe ziua de 1 Aprilie. Iată ce citim în cotidianul german. In hotel „Britania“ din Bucureşti a povocat zilele acestea mare sen­zaţie, o doamnă îr­ vârstă de vreo 25 de ani, care, la ora 5 după amiază când se servea ceaiul, a intrat în sală îmbrăcată numai cu un mantou de blană şi ghete galbene. Fără a se sinchisi de clienţii prezenţi, ea a luat loc la o masă, a chemat chel­nerul, şi-a scos mantaua, rugându-l să o dea la garderobă, şi a rămas în cel mai veritabil costum al Evei. Numai în urma unor intervenţii e­­nergice din partea personalului, a­­ceastă Evă modernă a putut să fie îndepărtaţii din sală. Se constată că doamna locueşte în acelaş hotel şi că e înscrisă sub numele de A­­dolar Beretvas, soţia unui moşier din Debreţin. C­na care nu făcea impresia de a fi smintită a fost con­dusă în odaia ei şi rugată să pără­­seasă imediat hotelul. Ceiace a şi tăcut, plecând iarăşi învelită numai in mantaua de blană. Pe străzile populate ale Bucureşt­ilor a aruncat la un moment dat blana de pe ea şi a început să se plimbe din nou în costumul Evei Pentru blană s-a găsit îndată un amator care a dis­părut cu ea. Poliţiştii au arestat pe femeia, care a dat loc la un scandal public şi au trimis-o la un spital de alienaţi. S a constatat că este într’a­­devăr soţia bogatului moşier Beret­vas; ea şi-a pierdut minţile din cauză că a surprins, cu câteva zile înainte, pe soţul ei în flagrant de­lict cu o altă femeie. acest teritoriu nu se întinde până la Pol ci este separat de punctul ex­trem al Antarticului printr'un braţ de mare acoperit de iceberguri. Această expediţiune aeriană, în re­giunea Graham, are o importanţă deosebită. Ea stabilind că în apro­pierea Polului Sud sunt în afară de insula Graham, care are o întindere enormă şi seamănă mai mult cu o limbă de pământ, alte câteva insule importante. Toate aceste teritorii conţin bogă­ţii naturale imense. Se consideră că pe o lungime de 1.500 de kilometri şi 200 kilometri lărgime se află ză­căminte considerabile de cărbuni. Fauna antarctică este foarte varia­tă, cirezi numeroase de reni şi alte animale, al căror număr ar atinge cifra de 50 de milioane de capete de vite, stăpânesc aceste teritorii. Maioane de foce, balene, populează apele. Numărul pinguinilor şi altor pasări este incomensurabil. Este un recor feeric. Toate aceste animale, care n’au fost vânate până acum, nu se tem de apropierea omului care se pregătește să ia în stăpânire aceste regiuni. De la Polul Sud Comandantul Byrd, care a între­prins expediţia la Polul Sud, anunţă că aviatorul Eielson şi căpitanul Wilkins au întreprins un zbor de­asupra teritoriului Graham. Aviato­rii au putut determina —contrar ce­lor ce s au crezut, până acum — că Femeile şi Leonard Odată cu sunetul clopotelor ce a­­nunţa lumei naşterea copilului sfânt, vestea tristă a morţii celui mai iu­bit, celui mai răsfăţat, şi mai fru­mos dintre cântăreţii noştri, a fă­cut să picure câte o lacrimă amară în atâtea pahare ce păreau desti­nate numai bucuriei. A murit Leonard ! La Câmpulung, la poalele munţi­lor, unde adesea îşi scălda în soa­re chipul de efeb, strălucitor ca o flacăre ce pâlpâie necontenit, el a trăit, a cântat, a fermecat, a re­vărsat lumină şi căldură, apoi tot ca o flacără s’a stins, lăsând în ur­ma lui uimire şi un gol ce nu va fi împlinit de nimeni. Prinţ al operetei, Leonard a cu­noscut clipe de îmbătare sufleteas­că cum numai la puţini muritori le-a fost dat să guste. Ani dearân­­dul, seri neuitate, grădina Otetele­­anu a păstrat ecoul glasului de cri­ţă­ care vrăjea pe Safi din Voevo­dul ţiganilor, pe toate ducesele şi prinţesele scenei, iar cu ele împreu­nă pe toate frumoasele copile ce ţin­tuite de scaune, cu sufletul la gură nu aveau decât o teamă: aceia că se va lăsa cortina şi zeul lor va dis­pare. Iar după teatru, el continua să trăiască, să zâmbească în sute de e­­xemplare, cu superbul lui profil de camee, in pupitrele şcolăriţelor care-i puneau flori pe pieptul de carton, în buduoarul fetelor din lu­mea bună sau în cadre luxoase la căpâtâiul­ de bogătaşe. Artist până în ultima picătură de sânge, el făcea ce voia din orice rol, cântând, jucând, cu atâtea mii de nuanţe încât uluia pe toţi. Veşnic entuziast, veşnic tânăr, dispreţuind aurul care-i curgea prin­tre degete ca apa unui râuleţ din verzii lui munţi, Leonard nici­odată nu era trist, nici­odată descurajat. Cine l-a văzut în Baiadera, cine la ascultat cântând: „Zi ţigane“, din Contesa Mariţa, şi nu a simţit cum i se strânge în piept inima, cum se face mică, zbătându-se odată cu rit­mul sălbatec al vocii neuitate? Acum Leonard a murit. A tăcut glasul cu nuanţe mii, cu catifelări pasionate, s’a lăsat cortina peste dia­mantele negre ale ochilor şi zâmbe­tul seducător s’a fixat în nemişcare eternă. Sufletul lui însă veşnic îna­morat de frumos, dacă cumva mai pluteşte In juru-i, sunt sigură că e mulţumit că a pornit din trupul încă tânăr, încă sărbătorit, neaştep­tând clipa grea a declinului ce nici­odată nu a cruţat pe cei ce trăesc prea mult. Leonard a murit fără să fi atins nici măcar jumătatea unui veac. Pe străzile Bucureştiului drag, unde a cunoscut atâtea triumfuri, va defila încă odată trupul lui nemiş­cat, iar pe pieptul care se zbătea o­­dinioară pătimaş, vor ploua violete şi mimoze, pe când batiste parfuma­te vor ascunde în ele jalea tuturor celora care încă în plină tinereţe ca şi el dispărutul, vor vedea pen­tru ultima oară pe cel ce fu artistul Leonard. FULMEN S’au găsit două schelete ale tovarăşilor lui Amundsen O expediţie ştiinţifică în Nordul Siberiei a găsit două schelete cari au aparţinut după părerea membri­lor acestei expediţii, unor explora­tori cari au plecat împreună cu A­­mundsen în expediţiunea polară de la 1918—1920. După cum se ştie, în iunie 1918, Amundsen a plecat cu vaporul său „Maud“ de la Oslo în regiunea polară în scop de a explora această regiune, împreună cu membrii expedi­ei A­mundsen, a iernat la capul Celiuskin de unde, după câtva timp, a trimis pe Tessen şi Knudsen în portul Dick­son cu scrisori, hărţi şi instrumente ştiinţifice. Cei doi exploratori au ple­cat, dar nu s’au mai întors. Lângă cele două schelete care au fost găsite de expediţia rusească, s’au găsit scrisorile, hărţile şi instru-­­ mentele cu care plecaseră Tessen şi Knudsen. O moară de vânt din satul Greenhil, Texas, ultima în felul ei, care a fost cumpărată de stat pentru a fi de­pusă la mână. Spectacolele d-nei Ana Iacobovitz Acum câteva săptămâni am avut ocazia să vedem la Teatrul Central, în cadrul unei melodrame, pe d­na Ana Iacobovitz, al cărei deosebit ta­lent a fost o adevărată revelaţie pen­tru publicul cunoscător de teatru. Din pricina unui defect de orga­nizare, spectacolele au fost între­rupte şi d­na Iacobovitz angajată de o nouă direcţie, a învederat Dumi­nică calităţile sale de subretă, în­­tr’un alt gen de spectacole. D sa a început să joace, tot la Central, opereta specific evreiască, F?1’1’’'' si spus să fim voioşi !P­esa D-NA ANA IACOBOVITZ a avut un succes neobişnuit. ’ Crea­ţiile d­nei Iacobovitz, care joacă ro­lul Catincăi — fiica unor evrei ha­botniei din Polonia — a înveselit spectatorii până la lacrimi. Am­toa­-­ fera vieţii familiare a evreilor din Galiţia, muzica lor clasică, obiceiu­­rile religioase şi portul lor carac­teristic, au fost minunat redate în această operetă al cărei autor este soțul subretei. Opereta aceasta va face desigur o serie mai lungă la Central. Apoi, d­na Iacobovitz va mai da câteva spectacole de dramă înainte de a se reîntoarce în America. I A APĂRUT: Adevărul Literar şi A­ristie Mihail Sadoveanu: Documente vechi; Demostene Botez: Un vis; Alexis Nour: Folclorul Revelionului Culi­nar; Al. A. Philippide: Literatura sensaţională; Tudor Teodorescu-Bra­­nişte: Poeţii modernişti şi poşetele damelor; Jean Racine: încoronarea Copilului-Rege (trad. de D. Nanu); Jules Moinaux: Tuns în chip de leu (trad de G. Topîrceanu); Giovani Papini; Lemnarul Trad. de Alex Maren); Artur Stavri; Suzane Marti­nln; Un oraş fermecat; Creola poe­t­ului; O licitaţie artistică; Anecdote literare; Recenzii; Revista Reviste­lor; însemnări. Cronica şahului, Curiozităţi, Caricaturi No. 421 DE ANUL NOU cu următorul sumar : INTRE PĂPUŞI de Otilia Cazimir VIOARA SFÂNTULUI VASILE de T. Arghezi P P--L. VIII illl~ " "**•"" ■» Ghete de piele de broască Broaştele au fost considerate până acum, — spre norocul lor, — ca ani­male care nu pot fi de mare folos omului. Câţiva amatori de delicatese apreciază picioarele de broască, sa­vanţii se servesc de ele pentru expe­rienţe de laborator, iar ţăranii con­sideră că broasca anunţă schimbarea timpului. Situaţia privilegiată a broaştelor urmează să se schimbe cu totul, căci la Londra au incep­ut să se fabrice ghete pentru femei, din piele de broască. E marea modă acuma la Londra, şi londonezele, cari şiau plă­­tit acest lux, declară că nu există o piele mai suplă, mai uşoară şi mai rezistentă, în afa­ră de culoarea de smarald care e foarte frumoasă. Fabrican­i de piele din Anglia au­ început să aporte cantităţi enorme de piei de broaşte din Africa de Sud. Broaştele noastre din Europa au pie-­ lea prea subţire care nu poate fi fo­losită. Cu atât mai bine pentru bros­cuţele noastre care vor continua să populeze bălţile europene. La patinaj. Un mic repauz Pe marginea unui abecedar In şcolite normals să se înveţe şi dialectele Dintr un lung articol al d-lui M. Danciu-Panaghia, învăţător originar din Dolj, dar cu­ serviciul in Vasieni, judeţul Orheiu, reproducem părţile esenţiale. D-sa polemizează cu d. Virgil A­­thanase Manescu, arătând că pentru elevul român, vioiu fi trăit in mij­locul naturii, trebue alte metode de­­cât pentru copilul american mai gre­­oiu şi care trăeşte in marile oraşe In ce priveşte corpul învăţătorilor , Danciu-Panaghia arată meritele sale, greutăţile prin care trece şi con­chide că nu se pot trage conclusi după cazuri izolate de învăţător, fără pregătire suficientă, sau cu şcoala veche. Asupra dialectului regional, d-sa arată greutăţile pe cari le-a întâm­pinat în primele luni de funcţionare in Basarabia, dar­ crede că limba unică poate fi folosită, pentru că la verbe deosebirile dialectate sânt foar­te mici şi numai la numirile de no­ţiuni se găsesc deosebiri • mai mari de limba liter­ară. • • Mai departe, d. Danciu-Panaghia spune: — îmi permit să propun o soluţie spre discuţia tuturor, care ar înlă­tura definitiv discuţia asupra pro­blemei cu abecedarul regional . Să se facă­ intens şi amănunţit în cl. VI—VII a şcolilor­­normale, stu­diu asupra dialectelor limbii româ­ne. Să se fixeze ore speciale pentru acest studiu, iar nu ca până acum fugitiv. Să se ţină prelegeri de către elevii aflători la toate şcolile nor­male — de origină din provinciile cu dialecte. Să se oblige aceşti, elevi să ţină lecţii practice în dialectul lor, odată cel puţin pe săptămână. Nu la aplicaţie, la elevii de curs primar ci elevilor normalişti din clasele a­­rătate. De obicei ar fi Sâmbăta, când se împart lecţiile practice la aplica­ţie, să se ţină aceste lecţii de probă in asistenţa prof. de pedagogie, de limba română şi a institutorilor, căci tot se suspendă orele în acea zi. Să se facă rotativ aceste lecţii după câţi elevi sunt din provinciile cu dialecte. In acest mod, toţi elevii normalişti se obişnuesc cu expresiile dialectale şi când vor părăsi băncile şcoalei şi sunt trimişi în provincii, pot să înlă­ture orice piedică, putând să explice toate cuvintele neînţelese în însăşi lecţia ce o are de predat, prin planul general de predare, la faza II din pregătire­a „idei aperceptive­“. Prin adoptarea acestei soluţii, ori­­ce discuţie asupra abecedarelor re­gionale este definitiv înlăturată, în­văţătorul având putinţă să înlăture expresiile dialectale, explicându-le cu termeni literaro-ştiinţifici prin posedarea amănunţită a dialectelor limbei române studiate adânc în şcolile normale. Unitatea limbii, constă şi se obţine printr’o adâncă cunoaştere a limbei române cu dialectele ei, de către în­văţător. El va întrebuinţa la timp şi după nevoe acele expresii dialectale ce vor necesita spre lămurirea ter­menului literar. Prin adoptarea acestei soluţii în­lăturăm orice discuţie fără a lovi spiritul demnităţii profesionale. M. DANCIU-PANAGHIA învăţător Văsieni-Orheiu Gărţi-Reviste A apărut .Studii Critice”­III. de Carol Drimer, cu următorul sumar: Tolstoi, iudaismul şi evreii Hanuca, Dr. Filderman poetul A. Verea, omul şi opera Istoria evreilor. Prof. dr. Lazarus, etc. Zăpadă în munţi. La Păltiniş d­in Ardeal

Next