Dimineaţa, decembrie 1928 (Anul 24, nr. 7895-7922)
1928-12-30 / nr. 7921
Duminică 3© B-ferâ.e .1.928d . A murit Leonard... Sunt împerechieri de cuvinte care te îngrozesc. Ştiam cu toţi că dintr'un moment în altul trebue să ne vină vestea dureroasă, şi totuş n’ara putut-o primi cu liniştea ce întâmpină ştirile aşteptate. La poalele dealurilor Câmpulungului şi-a dat sufletul prietenul scump, care n’a fost numai cel mai popular dintre artiştii noştri dar, fără îndoială şi cel mai iubit. Leonard, — caz aproape unic în viaţa artiştilor celebri — na avut duşmani. A avut rivali şi astăzi, când rivalităţile amuţesc în clipa supremei despărţiri, în jurul mormântului său nu sunt decât prieteni ce se confundă in, marea massă a milioanelor de admiratori. II ştiam bolnav de multă vreme. Cititorii au priceput nenorocirea şi iminenta catastrofă din rândurile ce se scriau cu.. „Leonard e bolnav“ ! Ne exprimam nădejdea într’o grabnică însănătoşire, pentru că ştiam că va citi articolele noastre. Era o mângâiere ce i-o trimiteam de departe, în numele publicului care îl adora. slaba consolaţie pentru artistul de elită, ce se stingea departe de scenă, minţindu-l şi ajutându-l să se mintă pe sine însuşi până în ultima clipă a durerosului său calvar. Om întreg, artist în toată accepţia cuvântului, boem incorijibil, nevrând să abdice un singur moment dela demnitatea ce i-o impuneau reputaţia lui invidiată şi eleganţa fină a romanticului ce trăia cu amintirea în marea lui epocă de glorie Leonard, sărac, n'a vrut să primească ajutorul nimănui, nici al prietenilor care vroiau să-l sprijine, nici al instituţiilor care îi ofereau o întremare în ţările însorite. S'a dus să moară în casa modestă a părintelui său şi — supremă cochetărie, ca şi cum şi-ar fi prins o crisantemă la fracul lui de scenă — a cerut să rămână în întuneric vagonul cel lua de pe peronul gărei, ca să nu-1 vadă nimeni sleit și gârbovit, distrus de ftizia ce ni 1-a rupt dintre noi mai devreme de cum ne așteptam. Medicii lui ne prevenise că mai poate trăi câteva luni. Dar în repaosul ce i-1 impusese, Leonard frământat de dorul scenei, desperat la gândul că nu ar mai putea apărea în public s’a lăsat să moară Tuberculos în ultima clipă a boalei. n'a mai vrut să se hrănească; tutunul și cafeaua i-au fost fatale... Moartea i-a grăbit-o un stomac chinuit. Se născuse la 13 Decembrie 1886 în Galaţi şi a petrecut copilăria la Buzău unde impresionase lumea prin frumuseţea lui fragedă. Apoi a venit la Bucureşti să şi termine învăţătura. Teatrul i-a atras imediat şi cariera de cântăreţ şi-a început-o, corist, în trupele de operetă conduse de Nicu Poenaru şi Al P. Marinescu In compania lirică a lui Grigoriu se angajează solist şi debutul său în „Frumoasa din New York“ a fost senzaţional. Critica dramatică şi muzicală, camarazii săi şi publicul, vedeau în tânărul tenor o nădejde nouă şi a fost de ajuns să cânte imediat pe urmă în „Văduva veselă,” pentru că numele său să atragă atenţia compozitorilor vienezi care îl chiemau în patria lui Straus Dar succesele din ţară, simpatia publicului, dragostea de care fu înconjurat l-au reţinut pentru a deveni în foarte scurt timp o celebritate. Din ziua aceea i-a surâs gloria. Devenise răsfăţat de o lume întreagă şi Leonard a cunoscut toate satisfacţiile la care poate aspira un om fericit. Risipitor de Tinereţe de farmec, de talent şi frumuseţe ..Danilo“ din Văduva veselă cucerise o glorie şi o reputaţie cum n’au mai avut-o, mai târziu, decât stelele de cinematograf. Numele lui pe afiş era o chezăşie de succes; apariţia lui în scenă provoca murmure de admiraţie Nu cred să mai fi existat, la noi în ţară, un actor mai aplaudat şi mai sărbătorit. Numele lui Leonard se confundă cu însăşi opereta. Credincios ei, n’a părăsit-o nici când se trâmbiţa faimoasa moarte a genului căreia Offenbach şi Straus i-au dat strălucirea; şi dacă astăzi comedia muzicală se înfiripă lui Leonard i se datoreşte această reînviere a operetei. După studii muzicale făcute la Paris cu marele profesor De Reske, Leonard s’a înapoiat în ţară ca să cânte: Farmecul unui Vals. Print si Bandit. Ferichala. Liliacul. Voevodul Trecmilor, Eva, Paradisul, Cow- Boy. Husarii la Manevre. Povestirile lui Hoffmann. Werther, Cavaleria Rusticană, Pagliacci. Doina Elveţii. Gospodăria Poloneză... La moartea lui Grigoriu a preluat, împreună cu Maximilian conducerea vestitei companii în care au cântat cei mai de seamă cântăreţi şi cele mai de seamă cântăreţe de operetă şi operă comică de la noi A făcut strălucite stagiuni la Parcul Oteteleşeanu şi la Teatru Liric, a întemeiat teatre de operetă românească la Timişoara, Cernăuţi şi Chişinău; a întreprins nenumărate turneuri în ţară; a creiat minunat rolul din opereta originală Dragostea Corinei.. Acum trei ani Leonard a cântat la Lyon şi apoi la Paris în teatrul Mogadin. Bayafiera, aclamat de public şi felicitat de presă întors în ţară a încercat noui înjghebări la Eforie cântând Orlov şi Contesa Maritza iar acum, în urmă, dăduse un formidabil avânt companiei de la Alhambra cu Fritz care este şi ultimul lui rol. * Viaţa lui Leonard, cu triumfala lui carieră cu aventurile lui de boem, risipind bani şi sănătate, ajutând pe prieteni, iubind şi adorat. — privită astăzi când se încheie pe un pat sărac într’o cameră modestă din casa unui îndurerat părinte, ar putea fi, la francezi, subiectul unui roman. „Vie romancae“ cum se obişnueşte acuma, iar mai târziu tenorul ce dispare, în plânsul unei lumi intregi, va putea fi eroul unei drame ce ar rivaliza cu „Kean“. A. de HERZ # Nicu Le© stars! pe catafaic, srs biserica Tafpacu N. LEONARD într’unul din rolurile cari i-au făcut faimă am Ziarist „MIN8NEAŢA“ va începe îia curând publicarea senzaţionalului roman Costonil Joseph Balsams sie Alexandre Dumas imineața CURIOZITĂŢI din lumea LARGĂ Mona Vana la Bucureşti? Marele cotidian german „Frankfurter Zeitung“ ne prezintă în numărul său de Crăciun un fapt divers care s'ar fi petrecut la Bucureşti şi pe care l ar fi putut debita poate cu mai mult succes pe ziua de 1 Aprilie. Iată ce citim în cotidianul german. In hotel „Britania“ din Bucureşti a povocat zilele acestea mare senzaţie, o doamnă îr vârstă de vreo 25 de ani, care, la ora 5 după amiază când se servea ceaiul, a intrat în sală îmbrăcată numai cu un mantou de blană şi ghete galbene. Fără a se sinchisi de clienţii prezenţi, ea a luat loc la o masă, a chemat chelnerul, şi-a scos mantaua, rugându-l să o dea la garderobă, şi a rămas în cel mai veritabil costum al Evei. Numai în urma unor intervenţii energice din partea personalului, această Evă modernă a putut să fie îndepărtaţii din sală. Se constată că doamna locueşte în acelaş hotel şi că e înscrisă sub numele de Adolar Beretvas, soţia unui moşier din Debreţin. Cna care nu făcea impresia de a fi smintită a fost condusă în odaia ei şi rugată să părăseasă imediat hotelul. Ceiace a şi tăcut, plecând iarăşi învelită numai in mantaua de blană. Pe străzile populate ale Bucureştilor a aruncat la un moment dat blana de pe ea şi a început să se plimbe din nou în costumul Evei Pentru blană s-a găsit îndată un amator care a dispărut cu ea. Poliţiştii au arestat pe femeia, care a dat loc la un scandal public şi au trimis-o la un spital de alienaţi. S a constatat că este într’adevăr soţia bogatului moşier Beretvas; ea şi-a pierdut minţile din cauză că a surprins, cu câteva zile înainte, pe soţul ei în flagrant delict cu o altă femeie. acest teritoriu nu se întinde până la Pol ci este separat de punctul extrem al Antarticului printr'un braţ de mare acoperit de iceberguri. Această expediţiune aeriană, în regiunea Graham, are o importanţă deosebită. Ea stabilind că în apropierea Polului Sud sunt în afară de insula Graham, care are o întindere enormă şi seamănă mai mult cu o limbă de pământ, alte câteva insule importante. Toate aceste teritorii conţin bogăţii naturale imense. Se consideră că pe o lungime de 1.500 de kilometri şi 200 kilometri lărgime se află zăcăminte considerabile de cărbuni. Fauna antarctică este foarte variată, cirezi numeroase de reni şi alte animale, al căror număr ar atinge cifra de 50 de milioane de capete de vite, stăpânesc aceste teritorii. Maioane de foce, balene, populează apele. Numărul pinguinilor şi altor pasări este incomensurabil. Este un recor feeric. Toate aceste animale, care n’au fost vânate până acum, nu se tem de apropierea omului care se pregătește să ia în stăpânire aceste regiuni. De la Polul Sud Comandantul Byrd, care a întreprins expediţia la Polul Sud, anunţă că aviatorul Eielson şi căpitanul Wilkins au întreprins un zbor deasupra teritoriului Graham. Aviatorii au putut determina —contrar celor ce s au crezut, până acum — că Femeile şi Leonard Odată cu sunetul clopotelor ce anunţa lumei naşterea copilului sfânt, vestea tristă a morţii celui mai iubit, celui mai răsfăţat, şi mai frumos dintre cântăreţii noştri, a făcut să picure câte o lacrimă amară în atâtea pahare ce păreau destinate numai bucuriei. A murit Leonard ! La Câmpulung, la poalele munţilor, unde adesea îşi scălda în soare chipul de efeb, strălucitor ca o flacăre ce pâlpâie necontenit, el a trăit, a cântat, a fermecat, a revărsat lumină şi căldură, apoi tot ca o flacără s’a stins, lăsând în urma lui uimire şi un gol ce nu va fi împlinit de nimeni. Prinţ al operetei, Leonard a cunoscut clipe de îmbătare sufletească cum numai la puţini muritori le-a fost dat să guste. Ani dearândul, seri neuitate, grădina Oteteleanu a păstrat ecoul glasului de criţă care vrăjea pe Safi din Voevodul ţiganilor, pe toate ducesele şi prinţesele scenei, iar cu ele împreună pe toate frumoasele copile ce ţintuite de scaune, cu sufletul la gură nu aveau decât o teamă: aceia că se va lăsa cortina şi zeul lor va dispare. Iar după teatru, el continua să trăiască, să zâmbească în sute de exemplare, cu superbul lui profil de camee, in pupitrele şcolăriţelor care-i puneau flori pe pieptul de carton, în buduoarul fetelor din lumea bună sau în cadre luxoase la căpâtâiul de bogătaşe. Artist până în ultima picătură de sânge, el făcea ce voia din orice rol, cântând, jucând, cu atâtea mii de nuanţe încât uluia pe toţi. Veşnic entuziast, veşnic tânăr, dispreţuind aurul care-i curgea printre degete ca apa unui râuleţ din verzii lui munţi, Leonard niciodată nu era trist, niciodată descurajat. Cine l-a văzut în Baiadera, cine la ascultat cântând: „Zi ţigane“, din Contesa Mariţa, şi nu a simţit cum i se strânge în piept inima, cum se face mică, zbătându-se odată cu ritmul sălbatec al vocii neuitate? Acum Leonard a murit. A tăcut glasul cu nuanţe mii, cu catifelări pasionate, s’a lăsat cortina peste diamantele negre ale ochilor şi zâmbetul seducător s’a fixat în nemişcare eternă. Sufletul lui însă veşnic înamorat de frumos, dacă cumva mai pluteşte In juru-i, sunt sigură că e mulţumit că a pornit din trupul încă tânăr, încă sărbătorit, neaşteptând clipa grea a declinului ce niciodată nu a cruţat pe cei ce trăesc prea mult. Leonard a murit fără să fi atins nici măcar jumătatea unui veac. Pe străzile Bucureştiului drag, unde a cunoscut atâtea triumfuri, va defila încă odată trupul lui nemişcat, iar pe pieptul care se zbătea odinioară pătimaş, vor ploua violete şi mimoze, pe când batiste parfumate vor ascunde în ele jalea tuturor celora care încă în plină tinereţe ca şi el dispărutul, vor vedea pentru ultima oară pe cel ce fu artistul Leonard. FULMEN S’au găsit două schelete ale tovarăşilor lui Amundsen O expediţie ştiinţifică în Nordul Siberiei a găsit două schelete cari au aparţinut după părerea membrilor acestei expediţii, unor exploratori cari au plecat împreună cu Amundsen în expediţiunea polară de la 1918—1920. După cum se ştie, în iunie 1918, Amundsen a plecat cu vaporul său „Maud“ de la Oslo în regiunea polară în scop de a explora această regiune, împreună cu membrii expediei Amundsen, a iernat la capul Celiuskin de unde, după câtva timp, a trimis pe Tessen şi Knudsen în portul Dickson cu scrisori, hărţi şi instrumente ştiinţifice. Cei doi exploratori au plecat, dar nu s’au mai întors. Lângă cele două schelete care au fost găsite de expediţia rusească, s’au găsit scrisorile, hărţile şi instru- mentele cu care plecaseră Tessen şi Knudsen. O moară de vânt din satul Greenhil, Texas, ultima în felul ei, care a fost cumpărată de stat pentru a fi depusă la mână. Spectacolele d-nei Ana Iacobovitz Acum câteva săptămâni am avut ocazia să vedem la Teatrul Central, în cadrul unei melodrame, pe dna Ana Iacobovitz, al cărei deosebit talent a fost o adevărată revelaţie pentru publicul cunoscător de teatru. Din pricina unui defect de organizare, spectacolele au fost întrerupte şi dna Iacobovitz angajată de o nouă direcţie, a învederat Duminică calităţile sale de subretă, într’un alt gen de spectacole. D sa a început să joace, tot la Central, opereta specific evreiască, F?1’1’’'' si spus să fim voioşi !Pesa D-NA ANA IACOBOVITZ a avut un succes neobişnuit. ’ Creaţiile dnei Iacobovitz, care joacă rolul Catincăi — fiica unor evrei habotniei din Polonia — a înveselit spectatorii până la lacrimi. Amtoa- fera vieţii familiare a evreilor din Galiţia, muzica lor clasică, obiceiurile religioase şi portul lor caracteristic, au fost minunat redate în această operetă al cărei autor este soțul subretei. Opereta aceasta va face desigur o serie mai lungă la Central. Apoi, dna Iacobovitz va mai da câteva spectacole de dramă înainte de a se reîntoarce în America. I A APĂRUT: Adevărul Literar şi Aristie Mihail Sadoveanu: Documente vechi; Demostene Botez: Un vis; Alexis Nour: Folclorul Revelionului Culinar; Al. A. Philippide: Literatura sensaţională; Tudor Teodorescu-Branişte: Poeţii modernişti şi poşetele damelor; Jean Racine: încoronarea Copilului-Rege (trad. de D. Nanu); Jules Moinaux: Tuns în chip de leu (trad de G. Topîrceanu); Giovani Papini; Lemnarul Trad. de Alex Maren); Artur Stavri; Suzane Martinln; Un oraş fermecat; Creola poetului; O licitaţie artistică; Anecdote literare; Recenzii; Revista Revistelor; însemnări. Cronica şahului, Curiozităţi, Caricaturi No. 421 DE ANUL NOU cu următorul sumar : INTRE PĂPUŞI de Otilia Cazimir VIOARA SFÂNTULUI VASILE de T. Arghezi P P--L. VIII illl~ " "**•"" ■» Ghete de piele de broască Broaştele au fost considerate până acum, — spre norocul lor, — ca animale care nu pot fi de mare folos omului. Câţiva amatori de delicatese apreciază picioarele de broască, savanţii se servesc de ele pentru experienţe de laborator, iar ţăranii consideră că broasca anunţă schimbarea timpului. Situaţia privilegiată a broaştelor urmează să se schimbe cu totul, căci la Londra au inceput să se fabrice ghete pentru femei, din piele de broască. E marea modă acuma la Londra, şi londonezele, cari şiau plătit acest lux, declară că nu există o piele mai suplă, mai uşoară şi mai rezistentă, în afară de culoarea de smarald care e foarte frumoasă. Fabricani de piele din Anglia au început să aporte cantităţi enorme de piei de broaşte din Africa de Sud. Broaştele noastre din Europa au pie- lea prea subţire care nu poate fi folosită. Cu atât mai bine pentru broscuţele noastre care vor continua să populeze bălţile europene. La patinaj. Un mic repauz Pe marginea unui abecedar In şcolite normals să se înveţe şi dialectele Dintr un lung articol al d-lui M. Danciu-Panaghia, învăţător originar din Dolj, dar cu serviciul in Vasieni, judeţul Orheiu, reproducem părţile esenţiale. D-sa polemizează cu d. Virgil Athanase Manescu, arătând că pentru elevul român, vioiu fi trăit in mijlocul naturii, trebue alte metode decât pentru copilul american mai greoiu şi care trăeşte in marile oraşe In ce priveşte corpul învăţătorilor , Danciu-Panaghia arată meritele sale, greutăţile prin care trece şi conchide că nu se pot trage conclusi după cazuri izolate de învăţător, fără pregătire suficientă, sau cu şcoala veche. Asupra dialectului regional, d-sa arată greutăţile pe cari le-a întâmpinat în primele luni de funcţionare in Basarabia, dar crede că limba unică poate fi folosită, pentru că la verbe deosebirile dialectate sânt foarte mici şi numai la numirile de noţiuni se găsesc deosebiri • mai mari de limba literară. • • Mai departe, d. Danciu-Panaghia spune: — îmi permit să propun o soluţie spre discuţia tuturor, care ar înlătura definitiv discuţia asupra problemei cu abecedarul regional . Să se facă intens şi amănunţit în cl. VI—VII a şcolilornormale, studiu asupra dialectelor limbii române. Să se fixeze ore speciale pentru acest studiu, iar nu ca până acum fugitiv. Să se ţină prelegeri de către elevii aflători la toate şcolile normale — de origină din provinciile cu dialecte. Să se oblige aceşti, elevi să ţină lecţii practice în dialectul lor, odată cel puţin pe săptămână. Nu la aplicaţie, la elevii de curs primar ci elevilor normalişti din clasele arătate. De obicei ar fi Sâmbăta, când se împart lecţiile practice la aplicaţie, să se ţină aceste lecţii de probă in asistenţa prof. de pedagogie, de limba română şi a institutorilor, căci tot se suspendă orele în acea zi. Să se facă rotativ aceste lecţii după câţi elevi sunt din provinciile cu dialecte. In acest mod, toţi elevii normalişti se obişnuesc cu expresiile dialectale şi când vor părăsi băncile şcoalei şi sunt trimişi în provincii, pot să înlăture orice piedică, putând să explice toate cuvintele neînţelese în însăşi lecţia ce o are de predat, prin planul general de predare, la faza II din pregătirea „idei aperceptive“. Prin adoptarea acestei soluţii, orice discuţie asupra abecedarelor regionale este definitiv înlăturată, învăţătorul având putinţă să înlăture expresiile dialectale, explicându-le cu termeni literaro-ştiinţifici prin posedarea amănunţită a dialectelor limbei române studiate adânc în şcolile normale. Unitatea limbii, constă şi se obţine printr’o adâncă cunoaştere a limbei române cu dialectele ei, de către învăţător. El va întrebuinţa la timp şi după nevoe acele expresii dialectale ce vor necesita spre lămurirea termenului literar. Prin adoptarea acestei soluţii înlăturăm orice discuţie fără a lovi spiritul demnităţii profesionale. M. DANCIU-PANAGHIA învăţător Văsieni-Orheiu Gărţi-Reviste A apărut .Studii Critice”III. de Carol Drimer, cu următorul sumar: Tolstoi, iudaismul şi evreii Hanuca, Dr. Filderman poetul A. Verea, omul şi opera Istoria evreilor. Prof. dr. Lazarus, etc. Zăpadă în munţi. La Păltiniş din Ardeal