Dimineaţa, ianuarie 1929 (Anul 25, nr. 7925-7951)

1929-01-04 / nr. 7925

Anii XXV. — No. 7925 IO Pagini KîTGÎÎSnSEEE • (CELE MAI SOLIDE PE IHÂRTDE SPECLALA CU PREȚURI REDUSE LA fc&ri ET frx m m£'Ei Vineri 4 Ianuarie 1929 PREȚUL ABONAMENTELOR Lei 750—pe timp de un an ii 380— H o ii 6 luni n 200— n ii ii 3 luni In străinătate dublu Fondată in 1904 N­ O ■ p■ ^ de CONST. MILLE || LEI 1 București, Str. Sărindar 7-11 TELEP.: Centrala: 306 67,324/73, 349/70. 353 54 Direcția: 357/72. A­dela 307/69. Provincia 310 66 1­3 LEI O nouă politică economică Intr’un crâmpei de frază a d-lui inginer Hoisescu, raportorul la bu­get — la acel buget care ne-a a­­dus impozite noui şi grele — am citit cu multă satisfacţie condam­narea unei politici nefaste şi am întrevăzut interesante perspective. Căci raportul d-lui Hoisescu nu se mărgineşte numai la tentativa de a justifica nouile angarale puse pe spinarea contribuabililor, ci între­prinde o critică severă şi bine în­temeiată asupra politicii economice de până acum, pe care o denunţă — cu drept cuvânt — ca fiind cau­za multora din dificultăţile ce în­tâmpinăm astăzi. D. Hoisescu atacă îndrăzneţ po­litica greşită ce a tins la crearea artificială a unei industrii parazi­tare. Ca şi personagiul lui Cara­­giale, care ţipa din fundul „rărun­chilor naţiunii“: „vrem s’avem şi noi faliţii noştri“, e­d. Vintilă Bră­­tianu, ca exponent al unei doctrine economice aplicată la ţara româ­nească, a vrut, cu tot dinadinsul, să avem industria noastră. Bine­înţeles, nimeni în această ţară nu este atât de naiv, încât să creadă că România s’ar putea aba­te dela linia indicată statelor mo­derne de legea evoluţiei fireşti, care împinge societăţile rămase în urmă către industrializare. In in­dustrie este viitorul oricărei popu­laţii şi oricărui stat prosper. In se­colul nostru nici nu se poate con­cepe angrenajul complicat al unui stat civilizat, cu atât de variate ne­cesităţi, lipsit de sursele inepuiza­bile ale unei industrii înfloritoare. Dar, desvoltarea industriei este un proces natural, posibil în anu­mite condiţiuni şi numai atunci când însăşi producţiunea agricolă, bogăţiile subsolului şi o importantă acumulare de capitaluri îl favori­zează. Orice violentare a acestei legi naturale, orice politică de gră­bire a procesului industrializării, înainte de a se fi pregătit şi format c­ondiţîunile lui obiective, duce fa­tal, la o stare anormală şi deci la­ consecinţe dureroase. Aceasta a fost, din nenorocire, politica noastră economică. D. Vin­tilă Brătianu a vrut, cu orice preţ, să avem o industrie naţională. Prin legi speciale, prin avantagii absur­de, prin măsuri de un protecţio­nism ruinător, industria aceasta a fost creiată în dauna statului, în dauna consumatorilor, în dauna a­­griculturii, care este şi trebue să mai fie încă pivotul existenţei noa­stre ca organism economic şi fi­nanciar. Astfel, am ajuns la acea indus­­trei parazitară, despre care vor­beşte atât de elocvent d. Hoisescu în raportul său. Căci d-sa nu se li­mitează la enunţări teoretice, ci se documentează cu fapte foarte ca­racteristice şi edificatoare. „Trebue să înceteze — spune ra­portorul — anomalia care îngădue, de pildă, fabricilor noastre de hâr­tie să vândă cu 21 lei kgr. de hâr­tie, care în străinătate costă 10 lei, sau a celor de zahăr cari vând cu 36 lei kgr. care se oferă în străi­nătate cu un preţ mai mic de ju­mătate , ori fabricele de ciment cari vând cu 2.800 Iei tona de ci­ment ce se oferă în Polonia cu 1200 lei“. Ce a câştigat statul român din crearea unei industrii parazitare, care trăeşte fie din bugetul statului, fie din exploatarea nedreaptă a consumatorului, fie din amândouă? Putem spune că avem industrie, dar ne-ar fi ruşine să recunoaştem cât ne costă şi cât de ruinătoare este pentru economia generală a ţării. Guvernul actual ne promite re­venirea la starea normală. Aştep­tăm nerăbdători măsurile ce va lua. Abandonarea industriilor parazita­re la propriile lor mijloace va fi o politică înţeleaptă şi va avea un e­­fect imediat şi direct: estenirea vieţii. Iar procesul industrializării României va intra în făgaşul tei normal. Ţara are multe posibilităţi în viitor. Până atunci însă nu tre­bue sărăcită lumea în folosul câ­torva profitori. M. IEȘANU 1 Cargobot avariat în largul mării CONSTANŢA. 2. — In ul­timele zile, marea a fost calmă la noi, dar naviga­torii sosiţi de la Constanti­­nopole, aduc ştirea că în partea orientală a mării, au fost furtuni puternice, în urma cărora vasele u­­şoare au avut de suferit. Astfel, îţi jurnalul de bord al vasului „Dacia“, sosit de la Constantino­­pole, sunt notate urmă­toarele: La ieşirea din Bosfor, în plină mare, destul de de­parte de coastă, a fost în­tâlnit un cargobot sub pa­vilion grecesc, care făcea sforţări disperate să îna­inteze spre strâmtoare. Cargobotul era în mare neorânduială şi avea a­­mândouă catargele rupte iar întregul încărcământ de cherestea era svârlit peste bord, deoarece va­sul avea o înclinaţie de 30 grade. Prin semnalizare, cargo­­botul a cerut vaporului „Dacia“ să înainteze încet pentru a nu-l răsturna. Tot prin semnalizare a transmis că plecase din Galaţi şi a fost avariat de furtună. Se crede că ar fi vasul „Vestris“! ÎNTÂMPLĂRILE zilei Obiceiuri strămoşeşti? Fericiţi locuitorii planetelor înde­părtate de soare, că la ei Anul Nou vine aşa de rar! Pentru planeta Jupiter, de pildă, — cel puţin aşa ne asigură savanţii cititori în stele — un an înseamnă o perioadă de timp de 12 sau de 15 ori mai lungă decât un păcătos an pământesc ce vine la intervale aşa de apropiate. Iar cu alte planete, cum ar fi de exemplu, recele şi sumbrul Neptun, lucrul se prezintă în privinţa acea­sta neasemuit mai bine. După soco­teala noastră a pământenilor, acolo abia dacă apuci să serbezi doi ani de viaţă intr'o existenţă destul de lungă. La noi pe pământ, însă, e o ade­vărată nenorocire. Iar dacă neno­rocirea aceasta e şi mai mare în mica şi fierbintea planetă Mercur, unde anul nu e decât vre­o 88 de zile de ale noastre, lucrul nu ne mângâe şi mai ales nu e în stare să ne uşureze, căci eşim din Anul Nou al nostru mai uşori decât fulgul şi mai curăţiţi — la pungă, se înţe­lege, — decât Iov cel din Biblie. La mulţi ani, boerule!“, „Anul Nou cu noroc şi bucurie!“, „Feli­citările mele respectoase!“, „Să trăiţi, conaşule!“. Şi fiecare din urările acestea, fie­care cuvânt, fiecare exclamaţie, fie­care gest şi zâmbet înseamnă un nou atac? la bietul portofel. Doamne, Doamne, ce de mâini întinse, ce de asalturi de cari nu e chip şi putinţă să te fereşti! Şi portofelul care n'a fost gros şi plin niciodată, se subţiază mereu, până ce ajunge ca în despărţiturile lui să sufle vântul pustiirii şi sin­gurătăţii. Acasă, de cum te trezeşti din somn, pe stradă, nu orice local, la orice oră şi pe orice vreme eşti a­­tacat şi jefuit. De ce? Fiindcă pă­mântul s-a învârtit odată în jurul soarelui?! Ci­că acestea ar fi obiceiuri stră­moşeşti. Da, dar din vremea strămo­şilor cari trăiau în peşteri şi cari îţi luau totul, fără să întrebe măcar. ELVIN Un avion comercial în flăcări PARIS. (Rador). — Un avion comercial deservind linia Paris- Constantinopol, mergând de la Le Bourget spre Strasburg, din cauza relei vizibilităţi pricinuită de ceaţă, a capotat pe panta unei coline din apropiere de localitatea Chalons sur Marne. Avionul a fost distrus de flăcări. Pilotul a scăpat numai cu câteva contuziuni, fără gravitate. DE SĂRBĂTORI — Poate să incepem un an mai bun.» S’au închis Camerele! ne-au spor... — Spor la impozite pro­stuile... dar și Trenurile circulă fără siguranţă suficientă!... Statul păgubeşte anual sute de milioane O anchetă făcută în străinătate Cu toată vigilenţa tub­itionurilor mari sau mice, — şi problema aceasta se pune mereu nu numai la noi, dar chiar în străinătate, — cu toată această vigilenţă a elementului o­­menesc, atât timp însă cât circula­ţia trenurilor pe liniile unde cir­culaţia creşte nu va fi asigurată şi prin instalaţiuni, atâta timp nu va putea exista o siguranţă deplină. Totul, sau aproape totul, va fi lăsat pe seama întâmplării, şi fireşte, în nădejdea­­acarilor ! Ultimele acci­dente de trenuri înregistrate la noi, accidente care au culminat, din ne­norocire, cu cele Întâmplate la Re­cea, fără să mai amintim de altele, de o dată mai veche, cum ar fi ca­tastrofa de la Vintileanca, Murfatlar sau Dorobanțul, dacă nu greșim, de pe linia Constanța, pun problema siguranţei circulaţiei in toată gra­vitatea ei ! Nu voim să alarmăm publicul; suntem însă datori de a spune un lucru: că in condiţiunile de azi, fără ca staţiunile noastre să aibă instalaţiunile necesare de asigurare, este o adevărată minune că nu a­­vem de înregistrat zilnic zeci de ciocniri, de deraeri sau de acostări de trenuri, care ar putea să facă sute de victime omeneşti ! Este un lucru, repetăm, care tre­bue spus mereu, pentru că el este constatat, şi studiat chiar recent, de toţi acei care oficial se ocupă de problema siguranţei circulaţiei trenurilor in România. SUNT PAGUBE DE SUTE DE MI­­­­LIOANE Dacă statul ţine sau nu ca să-şi păzească avutul, în cazul de faţă, este vorba de materialul rulant, care este distrus de pe urma fie­cărui accident sau deraere din lipsa de aparate de siguranţă­, distrugeri care costă sute de­ milioane anual, aceasta­­ il priveşte ! Nu tot la fel se poate insă spu­ne, atunci când este vorba de sigu­ranţa vieţii publicului călător­­. Pentru aceasta, nu numai că sta­tul trebueşte adus cât mai neîntâr­ziat la realitate, dar şi determinat ca să rezolve problema, indiferent de sacrificiile băneşti necesare. Cazuri nenorocite ca cele întâmplate în mica staţiune deplângă Slatina, se pot întâmpla oricând, în condiţiu­­nile actuale, pe liniile noastre cu trafic mare, oricare ar fi vigilenţa acelora, care au datoria de a ve­ghea la siguranţa , traficului fero­viar. De aceia, sunt cu atât mai de aşteptat măsuri urgente în această chestiune, cu cât s-a şi făcut de cu­rând o amănunţită anchetă în stră­inătate, de un trimis special al căi­lor ferate, d. director Victor Stoica, şi care a prezentat un documentat studiu de tot ce trebueşte pentru asigurarea traficului ţării. CE CONSTATĂ ANCHETA IN STRĂINĂTATE Ancheta făcută de d. V. Stoica ip. Franţa, Belgia şi Germania, consta­tă In rezumat, următoarele lucruri —" - - —......——^mmmmmm ■——— interesante, că toate liniile princi­­pale sunt duble şi că numai pe a­­cestea circulă trenuri directe; că numai excepţional se mai găseşte câ­te o porţiune de linie principală, cu cale simplă; că toate staţiunile de pe liniile principale sunt centrali­zate, şi că chiar acele staţiuni ne­centralizate, posedă totuşi toate­ în­­zăvoriri sau aparate care garantea­ză siguranţa circulaţiei trenurilor. Chiar gările care se găsesc pe linii secundare, au asemenea siguranţe mai mult sau mai puţin simple. Este la fel starea de lucruri şi la noi? Hotărît că nu! De aceea dar, nu avem dreptul de a fi surprinşi de nenumăratele accidente de trenuri care sunt de înregistrat zilnic. MAI MULTA SIGURANTA PENTRU CALATORII Nu vom intra în toate detaliile technice ale raportului d-lui Stoi­ca. — raport pe care întâmplător 11 cunoaștem. Este interesantă însă «incluziunea la care ajunge d. Stoi­ca, în această importantă problemă care interesează viaţa publicului:­­orice operaţiune de semnalizare sau de aranjarea circulaţiei într-o staţie, este necesar să fie contro­lată de cel puţin doi agenţi cefe­rişti, iar manevrarea macazelor, (e­­senţiala cauză a tuturor accidente­lor şi deraerilor), trebue să fie pu­se în legătură unele cu sitele, aşa că pentru o anume poziţie de macaz să corespundă o alta la celalt macaz care să nu dea foc la posibilitate de accidente şi semnalele de distanţă să fie în relaţiune directă cu pozi­ţia macazelor*. Concluziunea: introducerea unor aparate anumite pentru gările mici, şi o aşa denumită „înzăvorire cu bloc electric“, pentru cele mari. Sunt lipsuri care, în definitiv, nu­mai cu câteva zeci de milioane statul le-ar fi putut şi poate să le rezolve, în interesul şi al păstrărei materia­lului său rulant şi mai cu seamă al siguranţei vieţii călătorilor. Sau, în condiţiunile în care se gă­sesc acum multe din gările şi sta­ţiunile României, această siguranţă a circulaţiei este cu desăvârşire in­­uficientă. A ascunde aceasta, este a nu voi să ţinem seama nici de cea ca se în­­tâmplă atât de des la noi, şi nici de ceea ce se înfăptuieşte permanent aiurea- AL. SANDU ! Criza din Iugoslavia s’a agravat ţărăniştii­ croaţi nu se mai consideră partid portic, ci partid etnic -­TELEGRAMA PARTICULARA — BELGRAD, 2. —— Din ca­uza boalei regelui, nu s’a luat nici o hotărâre în le­gătură cu demisia guver­nului Korosetz. După cum se afirmă, regele va înce­pe abia, mâine consulta­rea şefilor de partide. In ultimele 24 de ore situaţia s-a agravat în ur­ma declaraţiei intransi­gente a d-lui Maceh, pre­şedintele ţărăniştilor cro­aţi. D. Maceh a declarat ziariştilor că croaţii nu vor mai participa la lucră­rile nici unui parlament de la Belgrad, pentru că nu se mai consideră ca partid politic, ei ca un po­por de sine stătător. Această declaraţie a pro­dus o profundă impresie la Belgrad, unde cercu­rile politice declară că o înţelegere cu Zagrebi, în asemenea condiţiuni, este imposibilă. D. Maceh a mai declarat aseară ziariştilor că coali­ţia ţărănisto-democrată nu recunoaşte decât doi factori: poporul şi pe re­ge şi că de aceea conducă­torii coaliţiei vor să-l in­formeze pe rege asupra punctului lor d­e vedere, însă nu în legătură cu re­zolvarea crizei politice, ci a crizei de stat în care se găseşte Iugoslavia, Împotriva funcţionarilor abuzivi O serie de măsuri luate de ministerul de interne In cursul după amiezii, ministe­rul de interne va lansa o circulară către toţi funcţionarii, depinzând de acest minister din întreaga ţară, re­comandân­du-le cea mai desăvârşită politeţe faţă de toţi cetăţenii şi evi­tarea oricărui abuz, chiar faţă de delicvenţi. In acelaş timp ministerul va face cunoscut tuturor autorităţilor de sub dependenţa sa, că li se vor trimite cărţi de plângeri parafate şi sigila­te cari vor fi la dispoziţia cetăţenilor, pentru orice nemulţumire ce vor a­­vea de relatat. Aceste cârţi existau şi până astăzi dar pe de o parte nu prea se ştia de ele, iar pe de altă parte fiind sim­ple foi de hârtie numerotate şi ne­­sigilate, ori de câte ori venea un con­trol sau o inspecţie nu găsea nici o plângere înscrisă. Deasemeni prin aceeaşi circulară se face cunoscut tuturor poliţiilor din ţară că nu se vor mai tolera pe viitor nici un fel de arestări abuzive şi ilegale, iar cei care se cred arestat, pe nedrept, se vor plânge direct mi­nisterului de interne. Deficitul lăsat de guvernarea liberală El este de aproape 10 miliarde lei Desvăluirile făcute asupra situa­ţiei tezaurului public, prin diversele expuneri prezentate parlamentului, ne Îngădue acum să măsurăm în­treaga profunzime a dezastrului lă­sat de guvernarea liberală. D. Mihai Popovici, ministru de finanţe, in expunerea făcută cu pri­lejul discuţiei la buget, a evaluat deficitul pe 1928 la circa 3 miliarde lei. Dar în acelaş timp, raportul la bugetul căilor ferate arată că acea­stă instituţie datorează trei miliar­de, din care 500 milioane Creditu­lui Industrial şi 2500 milioane or­donanţe de plată neachitate. Dacă am totaliza dlar numai ace­ste două sume şi încă am ajunge la un deficit formidabil de opt mi­liarde lei. In realitate însă, el este şi mai mare. Se ştie, în adevăr, că din bu­getele aşa numite excedentare ră­mâneau in fiecare an nenumărate datorii către furnizorii interni şi străini. Chiar şi in bugetul pe 1928, a fost înscris un fond de 300 mili­oane pentru plata unor creanţe din exerciţii închise — fond care a fost anulat din cauza deficitului buge­tar. Totalul acestor creanţe nici mă­car nu este cunoscut, iar­ ministrul de finanţe s-a mulţumit să vor­bească de „sute şi sute de mili­oane“. Aşa­dar, dacă am voi să totalizăm deficitul lăsat de guvernarea liberală în finanţele publice, credem că nu ne îndepărtăm de a­­devăr, vorbind de UN DE­FICIT DE 10 MILIARDE. O chestiune importantă este a­­ceea a formei sub care există acest deficit. După cum am arătat mai sus,­ deficitul de trei miliarde al căilor ferate este reprezentat printr-o da­torie de 500 milioane către Credi­tul Industrial şi 2500 milioane ordo­nanţe de plată neachitate şi deţinu­te mai toate de întreprinderile fur­nizoare din ţară. Cât priveşte deficitul statului, el a fost acoperit după metoda clasică a apelului la banca de emisiune. D. Mihai Popovici a vorbit doar de o datorie nouă de 2800 milioane, contractată de tezaur la Banca Na­ţională. De altă parte însă, tot d-sa a arătat că cifra actuală a da­toriei statului la Banca Naţională ar fi de 15 miliarde. Or, în bilanţu­rile Băncii Naţionale, datoria sta­tului nu figurează decât cu 10.679 milioane adică cu mai puţin de 11 miliarde. Apoi, dacă am pune te­mei pe realitatea fondului de lichi­dare, creat prin convenţia moneta­ră, datoria ar trebui să fie doar de vreo opt miliarde, acest fond ci­­frăndu-se la aproape trei m­­iar­de. Luând dar ca bună cifra LUGOJ. — Zilele trecute o groaznică incierare, — cu con­secinţe fatale — a avut loc în comuna Remetea-Pogonici, din judeţul nostru. Primarul co­munei, Petru Mateia şi fiul a­­cestuia, Ion Mateia, au fost ucişi în această încăerare. Alţi trei săteni au fost grav răniţi. Cauzele incăerării sunt ur­mătoarele: După ce au jucat la horă, tânărul Ion Mateia s’a luat la ceartă cu săteanul Petru Sfârcoci. In ceartă a in­tervenit şi Petru Mateia. In ra­numită de ministrul de fi­nanţe, suntem îndreptă­ţiţi să afirmăm că tezau­rul este descoperit la Banca Naţională cu cel puţin 5 miliarde lei. Iată dar unde a dus politica de revalorizare prin treptata stingere a datoriei statului către Banca Na­ţională. In loc de o datorie de 10 miliarde, cât avea statul în momen­tul votării convenţiei monetare, el are azi una de 15 miliarde. Şi aceasta bine­înţeles nu numai prin nesocotirea celei mai elemen­tare reguli financiare, dar şi cu căl­carea prevederilor formale ale le­gii monetare din 1925, care opreşte orice avans statului. _________ ^ J. E. Fa­ voarea fiului său Ion. Petru Sfârcoci văzându-se în faţa a doi adversari a scos un revol­ver şi a tras câteva focuri. Ca răspuns, Ion Mateia a tras şi el câteva focuri de armă. Re­zultatul acestui schimb de gloanţe? Primarul Petru Ma­teia şi fiul său Ion au rămas morţi pe terenul de luptă, iar sătenii Petru Sfârcoci, Ion Sfârcoci şi Petru Drăgoi sunt grav răniţi şi au fost internaţi la spital. ■ —­ H—I.... O încăerare la o horă 2 morţi şi 3 răniţi D. Lugoşanu a plecat ori la Paris D-NII BOLGERT ŞI DENIS PĂ­RĂSESC ŞI EI BUCUREŞTII Marţi, la ora 6, a avut loc, la preşidenţia consiliului, o consfătui­re, la care au luat parte d-nii mini­ştri : Iuliu Maniu, Gh. Gh. Mirone­­scu, dr. Al. Vaida-Voevod, Mihai Popovici, Virgil Madgearu şi I. Lu­­goşanu. S-au stabilit instrucţiunile ce ur­mează a se da d-lui I. Lugoşanu, care pleacă la Paris, spre a conti­nua tratarea împrumutului. D. Lugoşanu a părăsit Capitala i­eri, la ora 12 şi 5, ducând cu sine , textul bugetului şi al legi­lor fiscale votate de parlament spre a asigura în mod complect echili­brarea bugetului pe 1929. Odată cu d. Lugoşanu au plecat la Paris și d-nii: J. Bolgert, dela Ban­ca Franţei, şi Pierre Denis de la Banque de Paris, experți în mate­rie de stabilizare. _ Demisia d-lui Steeg — Telegramă particulară — PARIS, 2. — D. Steeg guverna­torul Marocului a demisionat astăzi de­oarece după noua lege parla­mentarii nu pot primi funcţiuni pu­blice decât la 6 luni după retrage­rea lor din parlament. D. Steeg a avut să aleagă intre cariera colo­nială şi cariera Politică, alegănd-o pe cea din urmă. * PARIS, 2. (Rador). — In urma votării legii asupra incompatibil­tă­­ților parlamentare, d. Steeg, a de­misionat din postul de guvernator general al Marocului.

Next