Dimineaţa, ianuarie 1934 (Anul 30, nr. 9702-9733)
1934-01-13 / nr. 9714
ITERATUR Adevărata ocrotire a copilului de Dr. B. SAPIRA Au trecut sărbătorile de Crăciun, când fiecare se gândeşte la copii. Cei mai mulţi au făcut un pom de Crăciun mai mare sau mai mic, după posibilitate, au făcut cadouri şi sânt satisfăcuţi. Dar nu prin astfel de mijloace se rezolvă o problemă de mare importanţă. Autori americani au fost cei dintâi cari, date fiind multiplicitatea şi vastitatea problemelor ce privesc fiinţa umană în devenire, au cerut întemeierea unui Minister al copilului, iar cunoscutul igienist belgian René Sand, când vorbeşte de un Minister al Afacerilor sociale, îi acordă ca principală menire ocrotirea copilăriei, a acestui fragment al colectivităţii care — pretutindeni — reprezintă numericeşte cel puţin o treime din Naţiune. Or, ce se întâmplă azi? Covârşitoarea populaţie infantilă aflătoare în deficienţă (fizică, morală sau culturală), copiii „asistabili” în Înţeles mai larg, încarcă oricum — şi fără folos apreciabil — bugetele mai tuturor departamentelor: Sănătate, Muncă, Industrie, Instrucţie publică (ocrotirea vârstei şcolare), Justiţia (minorii delicvenţi, uneori sută în sută produs al mizeriei mediului ambiant), Internele (bugetele sanitare judeţene şi comunale), plus aportul bănesc — destul de însemnat — al iniţiativei particulare. Şi atunci concluzia decurge logic: în locul ocrotirii disparate şi mediocre de astăzi, un singur organism central, care să îmbrăţişeze toate, dar absolut toate aspectele ajutorării fiinţei omeneşti, de la naştere până la păşirea in viaţa adultă, o înjghebare deci căreia să-i revie igiena în toate etapele de vâr stă, educaţia fizică, cultura morală, instrucţia copilului, spitalizarea lui, combaterea criminalităţii infantile, suprimarea influenţelor nocive, regenerarea, tineretului, eugenia, etc. Dacă unora titulatura „Minister” le apare neadecvată, prea pompoasă, într’o vreme când se cere micşorarea numărului acestor organisme centrale, să se adopte denumirea generică de „Instituţie naţională a copilăriei”, după modelul vastei organizaţii italiene „Opera nazionale per la proiezione della Maternita e dell Infanzio”, una din cele mai frumoase Înfăptuiri ale regimului actual. Cheia de boltă a incontestabilului progres biologic şi demografic pe care îl înregistrează azi naţiunea italiană,in această organizaţie unitară rezidă. Pentru România, puţine imperative ale vremii se impun atât de categoric ca un organism centralizator, pe ţară, al întregii ocrotiri a copilăriei, numească-se el minister, subsecretariat de Stat, Instituţie sau Oficiu naţional. Aşa cum se prezintă lucrurile în momentul de faţă, ele nu mai pot dăinui, fără o gravă compromitere a rezervei biologice a colectivităţii. Se desfăşoară sforţări, se cheltuesc sume mari, se ivesc iniţiative răzleţe, uneori de o clasică abnegaţie. Rezultatul? Mortalitatea copiilor e aproape aceeaş ca acum 40 de ani, morbiditatea lor e încă ridicată, iar mizeria materială in care se sbat mulţi nu mai are nevoie de documentare. Generozitatea particularului (acolo unde mai există), devotamentul unei restrânse elite feminine, glasul izolat al sensibilităţii literatului, toate acestea nu mai pot fi utile azi. Ochiul cunoscătorului reduce repede la adevăratele proporţii efectul distribuţiei de ajutoare celor câteva zeci de copii ai mahalalei: picătură de alinare în faţa unui imens val de suferinţe, boli, subnutriţie şi ignoranţă. Adevărata ocrotire a copilului, aşa cum e concepută în cadrul larg al politicii sociale, nu poate veni decât de la o coordonare a tuturor sforţărilor, sub o conducere unitară, a Statului, care să dea asistenţă raţională (tuturor copiilor ce au nevoie de ea şi numai acestora); iar în ce priveşte resursele materiale, s’a demonstrat de mult că, în această nouă organizare, oficialitatea — numai dacă vrea — poate găsi uşor sumele necesare, chiar într’o situaţie economico-financiara ca cea de azi.Dr. B. SAPIRA Medicul dispensarului de puericultura „Principesa Elena” Specificul brăilean in pictură Expoziţia d-lui I. Panteli-Stanciu Pictori mari, Brăila a dat câţiva ţării şi în trecut şi astăzi. Zugravi, artişti ai specificului brăilean s’au arătat, din nefericire, foarte puţini. Şi aceasta şi fiindcă artiştii s’au instreinat de cheiurile visurilor copilăriei lor, şi fiindcă varietatea specificului brăilean se cere cercetată cu dragoste şi cu înţelegere. Mai statornic decât confraţii săi, d. I. Panteli-Stanciu, un tânăr artist brăilean, după ce şi-a cultivat spiritul în Franţa (a fost acceptat chiar la salonul oficial al Parisului) s-a reîntors în oraşul său natal. Aici şi-a consacrat paleta tuturor frumuseţilor tăinuite ale portului, ale bălţilor, ale drumurilor începutului de Bărăgan la poarta căruia străjueşte Brăila. In acest chip, artistul a reuşit, cu multă migală, să ne redea un tot armonic, unitar, un conspect minunat al pitorescului brăilean alcătuit din luminişuri in baltă, din privaturi şi garduri in jurul cărora se găsesc atacurie vărsărilor, din desişuri, ghioluri, sălcii cu aspecte surprinzătoare, canaturi tăinuite de umbriş sau scăldate de soare. O întreagă lume de mistere pentru adunatul căreia pictorul a răscolit stuful şi papura, şi a strivit vrejul de mură pe sub plutele scorburoase, a pândit sălbătăciunile bălţilor şi ie-a surprins afundarea în belciugele concentrice rostogolite pe luciul apelor până în clisa grindului. D. I. Panteii Stanciu expune şi admirabile portrete, nuduri şi reminiscenţe din Paris, dar unde excelează d-sa e în această ironizare a frumosului brăilean, fie el privit dinspre port spre baltă, fie dinspre baltă spre port. Canalul Corotischei, braţul Măcinului, pe baltă la „Plânge bani“, pe ghid la „Piatra Fetei“, pe Ruşava, capete de lipoveni, de lăutari şi de cheflii din port, gospodării de pescari în plină natură, o întreagă gamă de culori, care desvăluind bogăţia pitorescului brăilean consacră pe artist. Toate aceste frumuseţi sunt expuse acum de pictorul brăilean in sala Mozart din Calea Victoriei. I. PANTELI STANCIU Un ser împotriva tifosului exantenatic VIENA. — Se anunţă din Moscova: Institutul bacteriologic pan-ucrainian Metschnikov, din Charkov, a reuşit să prepare un serum de protejare împotriva tifosului exantematic. Efectul acestui serum este experimentat actualmente. BAIATUL POP» " Roman de T. TEODORESCU-BRANIŞTE Cel mai remarcabil succes literar pe care-l înregistrăm până in momentul apariţiei rândurilor de faţă, e o carte de politică şi iubire. ..Pretutindeni se simte mâna viguroasă a scriitorului, care ciopleşte cuvântul cu grije şi-l aşează cu măestrie într’un vitraliu care reprezintă cea mai frumoasă izbândă epică din acest sezon. (C. PANAITESCU-„Facla‘‘) Editura „Adevărul“ Un volum de 400 pagini Lei 80.— MIRCEA DAMIAN ■ I I »I- ■ -Cu prilejul apariţiei volumului tie nuvele „Ocnă şi un căţel Mircea Damian e unul din acei oameni rari al căror destin neobişnuit îi poate duce la totul sau la nimic. Dacă s'ar fi născut în alt veac şi sub alte zodii, el ar fi putut fi cruciat şi ar fi călătorit ani întregi spre Orient să se lupte şi să moară pentru un mit, ghicitor să se uite în sufletele oamenilor, ca un nişte fântâni cu stârvuri, şi să scuipe alături scârbit, condotier în slujba unei castelane cu păr auriu, ori corsar, să colinde mări şi oceane, numai de dragul de a putea plesni seara, în ape, cu vârful lopeţii, luna peste bot. Omul acesta înalt şi negru, cu ochi adânci ca de vultur, isteţi, şi câteodată cu toate fulgerile cerului în ei, oriunde, ar fi putut sta pe treapta râvnită. Iscat acum trei decenii într’un sat de olteni săraci, Mircea Damian, a învăţat, dracu ştie cum, în fugă, să bughisească, şi şi-a luat lumea în cap de când era de-o şchioapă. A bătut cu paşii lui, deseori desculţi, munţii şi şesurile ţării dela o graniţă la alta şi a fost pe rând, ucenic tâmplar, într’un târg moldovenesc, licean pe Târnave, clovn de circ în Dobrogea, militar profesionist la roşiori în Banat, pescar şi luntraş în Deltă. Copilăria şi adolescenţa lui sunt ca nişte legende cu întâmplări fabuloase, cari ţin de tragic şi de miracol. Un tren în care se urcase din eroare şi ca întotdeauna fără bilet, ca adus în Capitală, de care îi era teamă, şi pe care până atunci o ocolise ea pe o fiară. Aci, între altele, a văzut vitrine cu cărţi, şi într’o cafenea, nişte domni gravi cari vorbeau cu toată seriozitatea despre oarecari cai verzi. A întrebat chelnerul cine sunt domnii. I s’a spus că sunt scriitori. Mircea Damian şi-a adus aminte că dacă moare vârful creionului între buze, şi el poate să scrie. Şi i-a venit cheful să devină scriitor. A rătăcit câteva ceasuri pe străzi. Căuta un cimitir. Dar fiindcă nu era obişnuit să întrebe niciodată pe nimeni ca să nu se simtă obligat, el a nimerit în Parcul Carol. In dosul Muzeului Militar, a descoperit un câmp de ierburi netulburat, păzit de tunuri ruginite. Aci s’a întins pe pântece şi a însăilat o schiţă stranie ca sufletul şi făptură lui. S’a prezentat cu ea la o redacţie (a Vieţii literare, mi se pare). Şi fiindcă nu-şi aducea aminte cum îi chiamă, i s’a ales la întâmplare un nume din cartea de telefon. Asta se întâmpla într’o joi pe la prânz. A doua zi Mircea Damian era uns scriitor. Ba chiar scriitor cunoscut şi apreciat. Schiţele sau nuvelele lui ulterioare cari i-au adus o ascensiune rapidă au mers unitare, pe aceiaşi linie de straniu, de bizar. Noul sosit, în mijlocul atâtor scriitori cu inspiraţie livrescă, fără sevă şi deseori fără sâmbure, dovedea că are ceva de spus şi că vorbeşte şi se poartă într'un fel care îi e propriu. Cu toate acestea, la apariţia neîntârziată a primei sale cărţi „Eu sau frate-meu?” lui Mircea Damian i s’au căutat modele streine. Unii l’au asemănat cu americanul Marck Twain, alţii cu nordicul Knut Hamsun. Mircea Damian nu are însă ,nimic în scrisul său, nici din umorul absurd şi de calitate măruntă, al lui Marck Twain, bun pentru capetele patrate ale Yankeilor, nici din sbaterea ceţoasă şi oarbă a eroilor bamsunieni. Eroii masculini ai lui Mircea Damian se reduc la unul şi acelaş personaj zăpăcit, care se plimbă prin lume, se leagă de oameni şi de întâmplări, acţionează şi câteodată face reflecţii în gura mare. Interesantul în literatura lui Mircea Damian îl formează nu atât acţiunea ori reflecţiile personajului său central cât, atitudinea, celor ce vin în contact cu acest personaj. Toată această lume e prinsă parcă de o nebunie generală. Nimeni nu se mai mişcă normal, nimeni nu mai acţionează logic. Nici o clipă însă situaţiile aceste absurde nu par neverosimile. O altă particularitate a oamenilor creaţi de Mircea Damian este că aceşti oameni nu-şi pierd în nici o împrejurare sentimentele lor de umanitate, de milă. E exemplificatorie în acest sens nuvela „O călătorie de plăcere” din volumul „Eu sau frate-meu?’’ şi care e una din cele mai bune din câte le are, la noi, genul. După apariţia volumului său „Eu sau frate-meu?“ Mircea Damian a redactat o revistă literară săptămânală, întitulată „Vitrina literară”. Publicaţia aceasta a lui Mircea Damian, cu o viaţă destul de scurtă dealtfel, a fost una din cele mai cu pricepere alcătuite reviste. La „Victrina literară” Mircea Damian şi-a descoperit însuşirile de polemist şi pamfletar, însuşiri primejdioase, cari aveau să-l ducă foarte curând, ca pe odinioară Arghezi, la Văcăreşti, alături de hoţi şi borfaşi. Cartea cu care a eşit la subsoară, de aci, după câteva luni, „Celula No. 13”, desvăluia cititorului uimit, nu numai o lume nouă, dar şi un Mircea Damian inedit, un Mircea Damian Iarna este sezonul cel mai potrivit pentru radiofonie. Moş Crăciun aduce în sacul său cu daruri şi tot soiul de aparate de radio. Fericiţi cei cari au în lotul lor pe acele înzestrate cu ultimele perfecţionări ca toncontrol, sistem anti-fading automat şi filtru de bandă. Dacă se mai întâmplă ca aparatul să, poate fi folosit şi pentru unde scurte (de la 10—70 m.) atunci posesorul lui se poate considera omul cel mai favorizat de soartă. Undele scurte, pe lângă marea lor putere de străbatere (ele înconjoară pământul), sunt cele mai ferite de paraziţi. Uneori nu au chiar de loc. Ele se aud în plină zi, tot atât de bine ca şi noaptea. Cel ce scrie aceste rânduri la ora 2 după amiază, aude în acest timp postul de emisiune englez de la Chelmsford, tot atât de clar şi de tare, ca şi cum se prinde postul nostru de emisiune de la Băneasa, aci în Bucureşti, cu un aparat obicinuit de 3 lămpi. Aceste emiţătoare de unde scurte se perfecţionează zi cu zi. Putem zice, cu siguranţă multă, că ele sunt undele viitorului. Pe când va instala şi România un asemenea emiţător ? • Pentru moment există instalaţii emiţătoare de unde scurte la Berlin, Paris, Londra, Copenhaga, Roma, Vatican, Madrid şi Moscova. Natural, vorbim numai de Europa. Ele pot fi recepţionate oricând şi pe orice fel de timp. In plus, posesorul unui aparat care are şi aceste unde scurte, mai poate prinde cele mai importante posturi americane. Pentru aceasta este însă nevoie să încerce pe la orele patru dimineaţa. Ce plăcută senzaţie am avut când am recepţionat pentru întâia dată Schenectady sau Buenos Aires ! Aşadar, sfătuim pe oricine dispune de mijloace materiale, să-şi procure numai aparate cu cele trei feluri de unde: lungi, mijlocii şi scurte. Ele sunt într’adevăr mai costisitoare, dar în schimb recepţionează întreaga gamă de unde, care circulă în tot universul. # Dar şi ascultătorii pe unde lungi au avut zilele acestea plăcuta surpriză de a auzi noul post de emisiune „Radio-Paris“ pe 1725 m, lungime de undă. Acesta era mai înainte un post particular, care se auzea destul de slab la noi. Trecând, acum de curând la stat, a fost complect reorganizat și se aude minunat. Inainte de Crăciun acest post a radiodifuzat reportajul tragerii loteriei franceze care a avut loc în sala Trocadero la Paris. Reporterul specialist, în faţa microfonului, povestea în mod fidel despre tot ceea ce se petrecea în sală, unde se auzeau lămurit strigătele şi chiar şi murmurele mulţimei adunate. Lozul cel mare de cinci milioane a fost atribuit la sfârşit şi câştigat de biletul cu No. 033273 din seria S. Cu începere de la 17 Decembrie a.c postul acesta de emisiune naţională franceză „Radio-Paris“ pe unde lungi, emite zilnic (la orele 9,45, 11,20, 14 şi 21 după ceasul nostru. Numai de ar dura cât mai mult calităţile cu cari se prezintă astăzi,) căci aparatele de radio de emisiune ca şi de recepţie, se obosesc, îmbătrânesc chiar mult mai repede decât oamenii. Cine dintre radiofonişti nu-şi aduce aminte cât de minunat emitea Varşovia la începutul refacerii insta- laţiei sale pe unde 1411 m.! Şi acum! se aude bine, însă mult mai slab ca I înainte. I sensibil, milos şi bun sentimental şi liric, ca un poet rămas încă fecior. In închisoare Mircea Damian n’a văzut nimic grotesc, nimic demn de zâmbet ori de glumă. Ochii lui, sub privirile cărora tremură domni solemni, decoraţi de nenumărate ori şi sus puşi, s’au deschis largă şi înţelegători peste gemătul şi mizeria umană. „Celula No. 13” e una din cele mai documentate şi mai zguduitoare cărţi din câte s-au scris în ultimii ani. Talentul risipit de Mircea Damian în paginile ei a infuzat acestei cărţi o vitalitate robustă care o va ţine multă vreme printre puţinele cărţi vii. „Două şi un căţel” lucrarea ultimă a lui Mircea Damian, prinde firul întrerupt cu „Celula" şi-l continuă. E o carte cu surprize de bună calitate pe fiecare pagină, o carte care îndurerează şi amuză. Cartea cea mare a lui Mircea Damian însă, va fi poate aceia pe care o anunţă, şi în care s’a hotărât să se , spovedească omeneşte, fără ruşine şi fără ezitări. Să spună, adică, simplu şi luminos, tot ce-a văzut, tot ce i s'a întâmplat.... ZAHARIA STANCU Tot astfel emisiunile postului Radio-colonial francez, pe unde scurte de 19 m. şi 25 m. sau ale celui dela Rabat (Africa) erau perfect auzite la noi acum câteva luni, dar astăzi s’au anemiat de tot, ultimele nu se mai prind deloc. In schimb posturile engleze și germane pe unde scurte sunt în plină splendoare. Pe cât timp încă? nimeni nu poate şti. Acum insă, ele se recepţionează clar şi puternic. # Viitorul radiofonist se găseşte astăzi perplex, neştiind ce aparat să aleagă. După părerea noastră toate receptoarele sunt bune, însă numai în raport cu preţul pe care îl plătim ca să le cumpărăm. Cum arătam mai sus, cui ii dă mâna poate să-şi cumpere cu 15.000-20.000 lei o superbă superheterodină, recepţionând toate cele trei feluri de unde. Dacă însă nu este in stare să suporte asemenea cheltuială, atunci să se mulţumeacă cu un aparat de 2,3 mii lei, cu care poate prinde foarte bine interesantul nostru post de emisiune de la Băneasa. Sunt şi aparate de un preţ mijlociu,intre cele dintâi şi acestea din urmă, dar nu putem sfătui pe nimeni să le cumpere. Va plăti mai scump decât 3 mii de lei şi va auzi tot... numai Bucureştiul. Deci ori aparat mare de tot, scump, ori unul mic de tot, foarte ieftin. Bucureştiul având pe deoparte un post local puternic de emisiune, iar pe de altă parte fiind din belşug înzestrat cu paraziţi (reclame luminoase, tramvai, aparate medicale electrice), nu permite recepţia străinătăţii în condiţii mulţumitoare decât cu aparate de mâna întâi. Sunt unii medici cari lucrând şi noaptea cu aparatele lor electrice, turbură audiţiile — ceea ce este cu desăvârşire interzis. Amatorii ar trebui să-i descopere şi să-i dea în judecată, pentru a pune astfel capăt unor turburări de audiţie, cari împiedică desvoltarea radiofoniei in Capitala noastră. Dar dacă paraziţii industriali pot fi stăviliţi, nu putem proceda la fel şi cu cei atmosferici. Aceştia fac uneori audiţia imposibilă. Astfel, pe timpurile de mare ger, când atmosfera e plină de ceaţă, muzica şi vorba nu se mai aude deloc, fiind înlocuită cu nişte pârâituri îngrozitoare. Se pare că în asemenea Împrejurări aerul e plin de ioni încărcaţi cu electricitate, cari apropiindu-se unii de alţii produc prin descărcare acele zgomote, cari par că au de gând să distrugă „vorbitorul“ aparatului. Din nefericire, tehnica radiofonică nu a găsit încă sistemul de a înlătura paraziţii prin aparatele receptoare, ci numai se pot lua măsuri ca să nu se producă, la origine. Aşa că cine vă va spune : — „Eu am un aparat admirabil, care nu are niciun parazit!“, se laudă, ori vrea să vă facă sânge rău. Dinpotrivă, aparatele cele cu multe lămpi, deci mai scumpe, fiind cele mai sensibile, prind şi cei mai mulţi paraziţi. Spunem acest adevăr ca să fie drept mângâiere acelora cărora moş Crăciun le-a adus anul acesta o simplă... galena. Să se mângâe acum cu gândul acesta şi să spere o superheterodină modernă, cu întrega gamă de unde, pentru anul viitor. NIKI PERCEA Cronica radiofonică Ultimele Invenţii.Paraziții D. MIRCEA DAMIAN Cronica femeii Bucătăria Această dispreţuită ocupaţie a femeii, pe care prejudecata şi ironiile au declasat-o dealungul anilor, tinde să revie la importanţa ce i se cuvine. Bucătăria îşi va recâştiga conştient titlul de ştiinţă şi de artă. Doar atâta timp cât femeii i-au fost refuzate ocupaţiile dincolo de graniţele căminului, îndeletnicirea culinară i se servea ca titlu definitiv şi degradant. Şi a ştiut este că tocmai femeea cu treburi în afară de casă şi care se izbeşte de greutăţile existenţei este cu atât mai conştientă de rolul ce-l are ca îngrijitoare a familiei. Ea ştie că alimentaţia are o importanţă covârşitoare în viaţă. Nu este casă în care să nu se afle cineva care necesită regim special. Copiilor le trebueşte o hrană, deosebită, lipsită de acele substanţe cari împiedică, evoluţia normală a organelor şi care-i fac capricioşi şi iritaţi. Mamele, şi nu bucătăresele sunt acelea cărora li se cere să ştie să dozeze ştiinţificeşte şi cu gust hrana copiilor. Regimul suferinzilor nu trebue să constitue o pedeapsă pentru boala, de care suferă. Cu puţină iniţiativă şi bună voinţă, se poate varia înt’atâtea feluri meniul celui supus la restricţii, incât privirea melancolică a acestuia să nu se îndrepte cu jind la felurile de care nu are voe să se atingă. Iar în ceea ce priveşte bucătăria normală, se ştie doar că mulţumirea căminului constă in buna funcţionare a bucătăriei. La gândul unei mese gustoase, bărbatul soseşte grăbit acasă, iar in jurul unei mese cu mâncări delicioase se adună prieteni, se pun la cale afaceri importante, se stimulează energii adormite. Banchetele au şi ele o mare importanţă la conferinţele de care depinde adesea soarta unui continent, iar marea chestiune socială este ea însăşi o chestiune socială Această importantă problema este lăsată pe mâna femeii, nepregătită pentru zilnica şi marea răspundere ce o are faţă de familia ei. Este ştiut că nimic nu-i mai tradiţional ca bucătăria, moştenită din mamă în fiică, fără modificări, fără inovaţii, repetându-se obsedant ca o melodie demodată. Cursuri de economie domestică ar fi binevenite prin cartiere pentru femeile nevoiaşe, cari din neştiinţă alimentează fundamental greşit, din puţinul ce-l are, familia muncită. Totuşi i-ar fi la îndemână să prepare gustos, economic şi variat felul de mâncare din care se alimentează toţi ai ei. In cercurile burgheze, o femee surprinsă la treburile bucătăriei simte parcă jena unei ocupaţii ruşinoase. N’ar vrea să se ştie că ea însă-şi prepară mâncărurile, iar dacă s’ar întâmpla ca un bârbat— căci sunt şi bărbaţi cari ştiu să gătească — să fie surprins asupra faptului, lucrul acesta i-ar fi foarte penibil. Şi doar bărbaţii sunt aceea cari au ridicat bucătăria la rangul unei arte. Invenţiile in domeniul culinar se datorează bărbaţilor, iar celebrii bucătari (şi nu bucătărese) şi-au păstrat nume nemuritoare alături de acelea ale scriitorilor şi artiştilor. Dumas, cu şorţul alb şi mânecile suflecate confecţiona mâncăruri vestite. Théophile Gautier, Balzac, Victor Hugo, Rostand, Clarette, Victor Marguerite şi alţii nu se sfiau să-şi primească prietenii in jurul maşinii de gătit, de unde treceau împreună in sufragerie să se ospăteze cu mâncărurile preparate de dânşii. Ar fi timpul să se dea şi la noi o cât mai mare importanţa bucătăriei. Să se explice pe înţelesul tuturor ce materii conţine fiecare element întrebuinţate în bucătărie, cum şi în câte feluri se poate prepara o mâncare, în ce mod să fie servită spre a fi agreabilă ochiului şi spre a da orei de mâncare, ce este totodată şi ora de repaus şi de destindere, plăcerea şi importanţa ce i se cuvine. B. MADELEINE ......— !.W— ....... - Tragica sinucidere a unui octogenar din Cernăuţi CERNĂUŢI, 11. — Marji dimineaţa, s’a înregistrat un nou caz de sinucidere la Cernăuţi. De astădată, cel care şi-a pus capăt zilelor e bătrânul Mordco Kosower, în vârstă de 82 ani, fost mare comerciant. Numitul locuia imi premiu cu un cumnat al său, comerciantul Gang, în str. Sf. Treime No. 23. Acesta, pe la orele 12, fiind intrigat că bătrânul său cumnat a dispărut, l-a căutat prin întreg apartamentul. In cele din urmă, la găsit spânzurat într’o cămară. Imediat, a tăiat ștreangul, dar bătrânul încetase din viață. Ulterior, au sosit medicul legist al tribunalului şi comisarul de poliţie Paraschivescu. Bătrânul sinucigaş a lăsat o scrisoare, prin care arată că fiind suferind, nu mai poate suporta viaţa. Parchetul a autorizat înmormântarea. Spectacolele săptămbii OPERA ROMANA SAMBATA: Rigoletto. DUMINICA (matineu) - Hanseltel. Zâna păpuşilor: (seara ţiganilor). TEATRUL NATIONAL SAMBATA (matimeu): Musca: fereastră: seara: Dinu * P: DUMINICA (matineu) : Nai seara : ...eseu. TEATRUL VENTURA SÂMBĂTA si DUMINICA (mai seara): Miss Viteza. TEATRUL REGINA- MARE MIERCURI, ,JOT. VINERI. SAU şi DUMINICA : Doar un sân TEATRUL ALHAMBRA SÂMBĂTĂ, şi DUMINICA (ma Alhambra Iubeşte; seara: AU guvernează.