Dimineaţa, martie 1935 (Anul 31, nr. 10121-10151)
1935-03-01 / nr. 10121
Vineri 1 Martie 1935d imineața între izvoarele utilizate de Nic. Densușiațiu la opera lui monumentală „Revoluția lui Horia“, apărută în anul 1384, ocupă un loc de frunte și descrierea acelor evenimente publicate de Iosif Benkö, într-un călindar din Cluj, apărut în anul 1865. Acesta a mai avut un manuscript, tratând mișcările din 1784 și care avea titlul următor: „Documente privitoare la istoria răscoalei românești din 1784, în scrisori originale și acte oficiale copiate și aranjate de J. Benkő“. O copie de pe acest manuscript se găsea in posesiunea contelui Iosif Kemény. S’a pierdut însă, in timpul revoluției din 1848- 1849, întâmplarea a făcut ca în arhiva unei familii maghiare din Dej să găsesc un manuscript asemănător celui pierdut și care conține — cu toată ura ce se restrânge din fiecare pagină — date prețioase privitoare la mișcările din 1784. Manuscriptul al cărui titlu în traducerea românească este: „Descrierea revoluțiunei lui Horia“, reproduce în copie cu caligrafia caracteristică secolului al 18-lea, pe 23 pagini format 42 pe 35 cm., câteva scrisori particulare și o cronică rimată, toate în limba maghiară, trimise din zona de operație a oștirilor lui Horia. La sfârșit, sub titlul „Copia Litterarum Samuelis Bretzki Procuratoris Zalathnensis“, se reproduce un raport oficial, conținând o scurtă biografie a lui Horia, în care ni se dau și semnalmentele acestuia. Ca anexă la raportul lui Beretzki, sub titlul mult promițător, „Descrierea oștirilor țărănești“ (Parassssc Hadlettás) având o relatare cronologică a evenimentelor din 28 Octombrie până în 13 Noembrie 1784. Descrierea se termină cu ultimatul lui Horia, trimis la „Nobila Tablă a Comitatului Hunedoara“. Acest ultimat este un îndrăzneț și profetic program de reforme sociale — libertate, egalitate, reformă agrară etc., care abia după războiul mondial s’a putut realiza în întregime. Dar las să vorbească procuratorul Samuel Beretzki: „Horia alias Nicula Urs, iobag erarial al statului (în deosebire de nemeșesc) din Arieșul-Mare, risipindu-și toată averea din acea comună, a trecut în județul Clujului pe moșia oarecărui proprietar, referind acolo și plătind fiscului un floren taxă anuală. Numitul a încasat de la mai mulți iobagi ai statului circa 300 floreni, asigurăndu-i că-i va scuti de taxe. Neputând însă exopera (rezolva favorabil) la Viena această scutire, oamenii din județul Clujului, l-au alungat și s-a reîntors la Arieșul Mare între rudele sale. Dar sufletul viclean nici aici nu l-a lăsat în pace, și, încasând mai multe sute de floreni din domeniul Zlatnei, a umblat de multe ori pe la Viena, încercând să ușureze sarcinile iobagiilor din domeniul Zlatnei. Neputându-și realiza promisuunile, a spus poporului că Maiestatea Sa nu are știre de altă contribuție decât 4 husoși. Despre taxa domenială nu are nici o cunoștință, prin urmare funcționarii încasează aceasta taxă pe seama lor proprie. Nici despre arenda cărciumelor nu știe Maiestatea Sa. Urmarea a fost că, înainte cu doi ani iobagii au renegat (tăgăduit), orice contribuție, ba mai în urmă au spart și butoaiele arendașilor. „E numit Horia ca poreclă, având obiceiul de a hori (cânta) când își petrece. Umblând mult pe la Viena, înțelege puțin ungurește și nemtețte. Românește scrie și citi. Popă nu a fost niciodată și nu-i om vorbăreț. Ceva mai înalt decât statura mijlocie, svelt, cu fața roșie, ciupită de vărsat, ochii umezi, barba rasă, mustața rasă, capul de la frunte începând până la mijloc chel, având numai ici-colo căte un fir de păr. Căștigându-și o cruce, a lansat vestea că a primit-o de la împăratul, care a dispus ca românii să nimicească poporul maghiar. Începând din județul Zarand până la Vinț pe Mureș au omorât mulți nobili, iar celor cari s-au refugiat le-au ars și prădat toată averea. Zlatna a avut noroc cu niște soldați de la Geoagiu, pe cari l-au adus aici pentru păzirea cassei, căci altcum și Zlatna era devastată ca Abrudul. Noi funcționarii ne-am mutat cu toții la casa pentru schimbarea aurului, pe noi maghiarii însă, nu ne-au acceptat nemții decât cu condiția că, în cazul când hoții vor pretinde, ne vor extrăda. Sărmane maghiare ce-ai ajuns! Plutonierul major Bernad, vechiul meu coleg de școală, aud că a căzut lovit pe furiș de glonț, într-o pădure dintre Mogoș și Pruni, căpitanul Mesterházi a fost ucis împreună cu opt ostaci în valea Lupșei. In ziua de 3 Decembrie două sute treizeci săcui au fost duși către Ighiu cu două tunuri, venind ei de acolo spre Mogoș în linie de atac. Și aici sunt trei tunuri pe cari mâinele vor duce spre Mogoș. Ofițerul Györke cu opt ortaci au dispărut la Beceșă. Au mai dispărut și alți trei husari la Lupșa. Pe unul l-au tras în țeapă, pe altul l-au frânt în roată, pe al treilea l-au spânzurat hoții. Câți oameni are Horia, nimeni nu poate ști, având el o mulțime nenumărată și obișnuind a-și petrece la Câmpeni și Arieșul-Mare, supus serv. (si) BERETZKI SAMUEL „DESCRIEREA OȘTIRILOR ȚĂRĂNEȘTI” „In ziua de 28 Octombrie a anului curent 1784, apare în târgul săptămânal dela Brad, din circumscripția Zarand, un amăgitor de la Câmpeni cu numele Hore sau Horia (care înainte cu 2 ani la târgul din Câmpeni a spart butoaiele cu vin ale arendașilor armeni) amăgind țârănii că vine de la Viena, trimis de .....Părul despărțit la mijloc îi cade de-o parte și de alta a urechilor în două coade împletite peste umeri. Este îmbrăcat cu o cămașe care are drept guler o brodătură îngustă și peste cămașe deasupra umărului stâng are cojocul” (I. C. Băcilă), împăratul, pentru a scoate iobagii de sub mâna nobililor și a-i inarma la Alba-Iulia, repunându-i astfel în vechile lor libertăți. Tulburând prin aceasta mintea poporului l-a convocat la Biserica din Mesteacăn, unde în 29 și 30 (Oct) adunându-se o mare mulțime și întrebând unul din ei, cu ce poate dovedi că vine de la împăratul, a scos o cruce aurită și ceva scrisoare cu slove aurite, cărora dând toată lumea crezământ s-a trimis emisarii în toate părțile cu ordinul ca să se prezinte din fiecare comună preotul și primarul. Observând aceste întâmplări, subprefectul circumscripției Zarand Hollaki Stefan, dă ordin la patru pretori, Gal Mihai, Nalutzi Farkas Pagot și Andrási, ca să liniștească pe Românii adunați la Biserica românească din Mesteacăn și după posibilitate să aresteze pe conducătorii sau instigatorii acelora. Mergând Gal și Naluzzi cu un cadet și patru soldați și surprinzând pe amăgitor la o casă izolată, acesta urcă în pod, unde fiind găsit de cadet, este prins și legat pentru a-l duce cu ei. Alea merg câțiva pași și la chiuitura puternică a lui Horia, încep a curge ca ploaia Românii adunați din comunele Curechiu, Mesteacăn și București și ucizând cu pietre pe cei doi pretori Gal și Nalătzi iar pe cadet cu doi soldați, bătîndu-i, pe ceilalți doi legându-i, l-au eliberat pe Horia. Aceasta s-a întâmplat în noaptea dintre 31 Octombrie și 1 Noembrie. 1 Noembrie. Mergând pretorii Pakot și Andrási înspre Mesteacăn, găsesc în drum pe servitorul lui Gál și aflând de la el cele întâmplate, o iau în altă direcție. Iar răsculații mergând de la Mesteacăn la Mihăleni, aici au omorit pe domnul Csiszár și soția lui, devastăndu-i casa și luând capul lui Csiszár sau arătat la ceilalți, spunând „Jäkele Unguru“ (sic). După această introducere să arată zi de zi și chiar ceas de ceas cum s’a întors focul răscoalei de la 2 până la 12 Noemvrie, ce comune au fost atacate și cari nemeși maghiari au căzut jertfă furiei poporului sau avut de suferit daune materiale. Mai departe urmează zugrăvirea chipului în care Horia—prin trimișii săi— a decretat desființarea nobilimii și, Împlinit, a iobăgiei. „13 Noembrie. A sosit la d-nul maior stojanich următoarea solie a lui Horia, cătră Nobila Tablă a Comitatului Hunedoara, trimisă funcționarului salinelor din Șoimuș printre delegați Avram Marcu, Ion și Petru Abrudean. 1) Nobilimea cu toată seminția ei să depună jurământul pe crucea lui (a lui Horia). 2) Nici un nobil să nu mai fie, părăsind ei nobilimea. 3) Toți nobilii să contribue la sarcinile publice dimpreună cu poporul . 4) Pământurile nobililor să se împărțească conform ordinului ce va veni dela împăratul. 5) In semn de supunere să înalțe drapele albe, în prăjini cât mai înalte pe cetatea și hotarul Devei. 6) La toate aceste, să trimită Tabla răspunsul până seara zilei de 14 (Nov.), la Popa Dănilă din Crișciori, căci la caz contrar va nimici toată nobilimea". Dr. Cornel Pop Director in administrația județului Someș Documentele de mai sus prezintă fără îndoială un aport interesant in cunoașterea cit mai amănunțită a revoluției lui Horia. La citirea lor, trebuie insă să ținem seama că sunt din sursă maghiară și că, prin urmare, atît Horia personal, cit și acțiunea lui mare și generoasă, sunt prezentate cu intenție în mod fals. De altfel, figurile celor trei șefi ai revoluției dela 1784 sunt destul de luminoase pentru ca să nu poată fi întunecate de calomnii. „...Părul îi cade într’o șuviță peste urechi până deasupra umărului unde este înodat formând un inel. Este îmbrăcat cu cojoc de oae prins la piept printr’un șnur. Fotografie după o veche pictură aflată la Muzeul istoric din Viena” (din placheta, Portretele lui Horia, Cloșca și Crișan de loan C. Băcilă). După o suta cincizeci de ani Ultimatul lui Horia ■fflffl PKSKi- Dintr’o cronică necunoscută a răscoalei din 1784 BUSTUL LUI CRIȘAN Se găsește în biblioteca Muzeului Bruckenthal din Sibiu. as. nmmm BUSTUL LUI CLOȘCA IKA AJMK Hm .V’UțW* mmwAmtemi. BUSTUL LUI HORIA SCRISORILE D-LUI DENSUȘIANU Dum FR. H. LOHN Acum, când se comemorează un secol și jumătate de la executarea pe roată a martirilor naționali Horia și Cloșca, e bine să ne amintim și de savantul scriitor Nicolae Densusianu, care a închinat acestui eveniment celebra sa lucrare: „Revoluția lui Horia”. Sihastru al științei, cum era, el avea puține legături sociale și avea și mai puține prietenii. Unul din puținii săi intimi a fost de curând decedatul memorandist Francisc Hossu Longin. Cu acesta a fost in corespondență continuă din 1879 și până în anul morții sale 1911. Să amintim unele lucruri de mare interes din această corespondență amicală. Intr’o scrisoare adresată de N. Densusianu din Brașov la 14 Noemvrie 1879 lui Fr. H. Longin întreabă: „Din care sat al Zarandului isi trage originea căpitanul Gheorghe Crișan? Multe din documentele aflate susțin că el ar fi fost din Criștior, iar altele din comuna Țebea. Atâta este constatat că dânsul se trage din familia Marcu. De aceea, te rog, dacă cumva fratele Dics se mai află pe acolo, întreabă l, există familia Marcu in Țebea ori nu, ca să pot aprecia mai bine diversele relațiuni colectate”. La 20 Decembrie 1881, Densusianu scrie din București aceluiași prieten de la Deva, că ar dori să vadă colecția de documente a pretorelui Iosif Benedicti din Hunedoara, relativ la revoluția lui Horia. El are peste 700 de documente. Se prea poate că multe din documentele aflătoare în colecția Benedicti să le aibă și el. Ar fi vorba, deci, numai de cele ce i-ar lipsi. In timp de zece zile i le-ar restitui sau, dacă va fi cazul, i le-ar cumpăra. Mai interesantă e scrisoarea din 28 Octombrie 1884, relativ la serbările centenare ale revoluției lui Horia. Tinerii ardeleni Secășanu și Ocășanu au luat inițiativa acestor serbări. Pe lângă o parte de „demonstrație” politică națională, aceste serbări aveau să dea și un album comemorativ. Pentru acest album N. Densusianu fusese invitat să facă istoricul revoluției. Fiind ocupat cu tipărirea lucrării sale asupra revoluției lui Horia, nu l-a putut face. Tinerii s’au ajutat cum au putut, compilând câteva date din scrierea lui ce tocmai apăruse în editura lui Carol Gobl. Fiind editura tipografului, el e nevoit să reducă simțitor numărul exemplarelor de onoare. Prietenului său din Deva îi trimite 14 exemplare: unul pentru el și 13 pentru vânzare. Acesta la 25 Februarie 1885 îi trimite cu poșta 52 florini, costul a 13 exemplare din numita carte ( 4 florini = 8 lei). Interesantă e, în această corespondență, părerea lui N. Densusianu despre istorigrafia ungurească, părere ce se dovedește întemeiată și in zilele noastre: „La dânșii (la Unguri), scrie el lui Fr. H. Longin la 1.VII.1892, știința istorică se află astăzi în mare decadență; și aceasta au s’o mulțumească singur împrejurării, că au degradat știința istorică la politica de zi”. Prof. Ioan Georgescu MONOGRAFIA D-LUI ION LUPAȘ Profesorul de istoria românilor de la universitatea din Cluj, d. Ion Lupaș, a scos de sub tipar o populară monografie a Răscoalei țăranilor din Transilvania la anul 1784, acum în preajma împliniriii celor 150 ani de la tragerea pe roată a eroilor conducători, Horia și Cloșca (Crișan se spânzurase cu notițele opincilor în temnița din Alba Iulia încă în 15 Februarie 1785). Istoric exercitat, academicianul și publicistul de reputațiune de mult consacrată d. Ion Lupaș a îmbrățișat cu un mare aparat informativ toată epoca: faza prerevoluționară, revoluția însăși și consecințele avute. A întregit materialul celebrei monografii a lui Nicolae Densusianu, cercetând noi arhive. O notă originală a cărții este deplasarea pe teren pentru a analiza tradiția orală și a lua notă de ultimele urme materiale ce se mai pot găsi prin satele tulburate odinioară. Avem și un conspect al tuturor conducătorilor răscoalei: țărani de acelaș nivel ca și al celor trei eroi, al căror chip s’a păstrat în atâtea stampe contemporane. MUTISMUL CELOR DOI REVOLUȚIONARI O latură importantă a volumului este întinderea investigației asupra tuturor teritoriilor imperiului, stăruindu-se în deosebi asupra mișcărilor populare la sârbi și cehi, premergătoare răscoalei din munții noștri. Firește că interesează în primul rând cauzele cari au împins la ridicarea armelor. Autorul se străduiește să le pună în lumină, apelând la numeroase texte din documentele vremii. Horia și Cloșca s’au închis într’o muțenie desăvârșită: sutelor de întrebări ale comisariatului militar le-au dat răspunsuri ocolite, scurte, vagi, aproape că n’au fost răspunsuri; n’a fost chip să se pătrundă în sufletul lor zăvorit, parcă au fost dinainte înțeleși a nu destăinui nimic. Crișan însă, care comandase numeroase mișcări, in mare parte pe cont propriu, independent, fire mândră și deschisă a declarat precis, că nobilii și dregătorii au provocat isbucnirea revoltei. EVENIMENTELE PREMERGĂTOARE Antecedentele sunt desvăluite cu din Viena era în conflict permanent cu nobilii unguri, cari refuzau să execute ordinele și să micșoreze obligațiile de robotă ale țăranilor. Maria Terezia cerea credite sporite, iar administrația domnilor feudali unguri motiva refuzul cu lipsa de venituri, insistând pentru o și mai mare înmulțire a zilelor de prestație iobăgiască. Țărănimea a simțit rezistența comitatelor ungurești care zădărniceau ordonanțele împărătești în chestiuni urbariale și a luat cunoștință uneori în mod public despre decretele Vienei. Iosif al II-lea călătorise prin Transilvania înainte de a ajunge împărat: în 1773 a cules personal, direct din mâinile țăranilor 19 mii de petiții. S-a creat o atmosferă în favoarea împăratului demofil. Fiind pe tron în 1781 publică dispoziția pentru libertatea tiparului și edictul de toleranță religioasă, iar în 1783 rescriptul cu libertăți noi pentru iobagi, de a se însura, de a îmbrățișa orice meserie și de a-și chivernisi averea în mod liber de voința domnului feudal. Horia face patru călătorii la Viena: în 1779, 1780, 82 și 84 și de trei ori este primit in audiență, alegându-se cu impresia sigură, că și împăratul Iosif I se plânge contra nobililor unguri. La Viena, se pare că Horia a fost încurajat și sprijinit de loja francmasonică „La trei vulturi“, iar un anume Mihail Popescu l-a însoțit pe Horia în munți, îndemnând poporul la revoluție cerească, pentru ca țăranii să scape de iobăgie. La insistența feudalilor conscripția a fost întreruptă. In țărănime pătrunsese însă parola revoluționară: de la cazarmă cei înscriși se întorseseră cu pânze roșii in vârf de prăjini și cereau împărțirea moșiilor. Necazurile răzbiseră până la os, robotă pe pământul domnilor, contribuțiile în natură după produse răscumpărate în bani tot mai grei (de la 6000 florini la 15.000 în 1775, la 21.000 în 1780), despoiați de vechiul drept de pășunat și siliți să cumpere bucatele pe preț îndoit de la arendașii domeniilor, mânați la tăiatul lemnelor și la cărăușie pe domenii, pedepsele brutale in cazul reclamării la autoritatea din Sibiu ori Viena, toate acestea nu se mai puteau răbda. Spiritul revoluționar era alimentat și de divergențele dintre autoritățile militare și civile. Horia și ceilalți porneau răzvrătirea în numele împăratului, neînchipuindu-și că vreodată se vor întâlni față în față cu armata împărătească. MEMORIILE LUI HORIA In memoriile sale către împăratul. Horia cerea să se desființeze starea de iobăgie, să se institue numai dregătorii germane, să fie îndepărtați arendașii și să se elibereze țăranii din închisori. . Răzbunarea contra grofilor a fost cruntă. Nu erau cruțați decât cei cari se botezau în legea românească — răzbunare pentru împilările religioase de altă dată. La rândul ei, nobilimea s-a dedat la acte de barbarie groaznică, ucigând și întemnițând pe răzvrătiți. Chiar corpurile martirilor au fost spintecate în mai multe părți și purtate prin sate pentru a avertiza pe cei cari vor mai îndrăzni pe viitor să mai ridice capul. De aceia se crede, că o mână a lui Horia ar fi fost îngropată sub gorunul de la Țebea. Cruzimea feudalilor a înspăimântat și pe împăratul Iosif I, care a grațiat ori a schimbat pedeapsa sumară a organelor comitatense. In iulie 1785, împăratul Iosif publică patenta pentru desființarea iobăgiei (cel puțin a interzis Întrebuințarea cuvântului „iobag”). Ce mult mai era până la o veritabilă desființare! ...Și multe alte date extrem de prețioase sunt cuprinse în monografia această reușita și venită la timp pentru o amplă documentare asupra epocalei revoluțiuni țărănești din 1784, încheiată prin martiriul celor trei eroi nemuritori din Februarie 1785. Ion Clopoțel Portretele lui HORIA ȘI CRIȘAN „Siluete în negru. Horia, cu căciulă. Cloșca, cu capul gol, părul e lăsat puțin pe frunte și se ridică în sus la ceafă. E o gravură in aramă. Se găsește în biblioteca Muzeului Național din Pesta” (I. C. Băcilă). PRIMA REVOLTA încă în 1782 izbucnește o revoltă în Câmpeni din cauza dreptului de cârciumărit atribuit unor armeni: 23 primari și jurați sunt loviți cu toiege, mulți întemnițați, iar cinci inși condamnați la moarte. Horia încă era printre „tulburători“, dar reușise să se ascundă. Motivul direct al răscoalei este ordonarea conscripției militare din vara 1784. Mai bine de 81 comune , „ . . ceruseră să intre in armata grăniț '«4 pag amănunte îndestulătoare. Curtea O broșură franceză despre Horia Numele autorului acelei broșuri e necunoscut. El își zicea — pe bună dreptate: — Apărător al Poporului. Iar dintre apărările lui, una privește chipul de reglementare a emigrării de către împăratul Austriei, Iosif II, sau mai pe scurt: Regulamentul emigrației. Dar il preocupa, cu deosebire, revolta iobagilor ardeleni din Octombrie 1784 și osânda grozavă rostită, la 26 Februarie 1785, împotriva conducătorilor acelei revoluții și anume: „ca toate mădularele trupului să li se frângă cu roata, de jos în sus”... Broșura — de aproape 100 de pagini, tipărită la Dublin acum un secol și jumătate — istoricul Nicolae Densusianu a găsit-o în biblioteca lui Bogdan Petriceicu-Hașdeu și a înregistrat-o în bibliografia studiului despre revoluția lui Horia. Iată-i titlul francez: Second© lettre d'un Défenseur du Peuple ă 1‘Empereur Joseph, sur son reglement concernant ^emigration et principalement sur la révolte des Valaques; oü Ton discute ă fond le droit de révolte du Peuple. Desprindem câteva pasagii din tălmăcirea românească, fără a interveni cu nici o îndreptare a limbii traducătorului. Cititorul va înțelege — bunăoară — că „a expira sub tormente“ însemnează a-și da sufletul în chinuri. După ce în prima parte a celei de-a două scrisori vorbește în favoarea dreptului de emigrare, autorul broșurii scrie: „Vin la altă cestiune și mai importantă decât cea precedentă, adică la cestiunea care s’a născut din faimoasa revoluțiune a Românilor, al căror căpitan Horia a făcut atâta zgomot prin ziare. Astăzi revoluțiunea s‘a risipit și acest nefericit, dimpreună cu câțiva complici ai săi, au expirat sub tormente. Eu voiesc să examinez aici dacă supliciul acesta a fost just. Această analiză mă conduce la examinarea chestiunii generale: Ce este o revoluțiune? Au principii dreptul să pedepsească pe cei revoltați? Și dacă-i au, trebue să aplice asupra lor o pedeapsă de moarte? Și trebue oare să inventeze suplicii rafinate? Toți aceia cari au scris despre revoluțiunea Românilor se par a fi conspirat în contra nefericitului popor, ca să te încurajeze. Principe, să pedepsești cu suplicii oribile pe capii revoluțiunii și să strângi lanțurile poporului. Am văzut eu însumi scriitori cari glumeau despre roatele pe cari a trebuit să-și finească zilele demagogul Horia (cum îl numeau ei)“. Și aici urmează, în notă, o remarcă interesantă — și foarte justă — a Apărătorului: „Demagog e numele ce-i dau aristocrații și despoții, — ori mai bine zis scriitorii lor mercenari, — la capii poporului care voesc să-l scape de opresiune. E ridicat a vedea pe acești timizi servitori ai despotismului tămâiănd pe demagogul Washington, fiindcă a reușit învingător peste tiranie, și trimițând de altă parte la supliciu pe un alt demagog sau apărător al poporului, fiindcă a sucumbat. Dacă Horia ar fi reușit, atunci ei puneau o coroană de lauri pe copiii lui“O veștejire acelora cari și-au pus pana în slujba despoților, e — într’acea scrisoare — urmată de o imprevațiune: „Departe de mine doctrina abominabilă a acestor monștri, cari își prostitue condeile lor pentru nefericirea popoarelor. Care-ar cerut ca într’o zi să cază pe capetele lor toate ororile servituții pe cari dânșii le predică cu atâta blestemăție“. Despre Apărătorul Poporului pomenit mai sus, Nicolae Densusianu spune că era un adept înflăcărat al filozofiei lui Jean-Jacques Rouseau. Așadar — să fim atenți — prin Rousseau, acești „iobagii valahi“ s’au bucurat de o caldă apărare, îndreptățindu-li-se cererile și mișcarea de răscoală. Admiratorii lui Horia, Cloșca și Crișan trebue să fie socoteală, tocmai de aceste lucruri esențiale și nu de obiceiul ieftin prin care sânt înjurați enciclopediștii cari au ajutat la împrăștierea în Europa a gândului indemnător la fapte in favoarea unei universale umanități și a unei egale îndreptățiri. El Li 50' REDUCERE LA CINEMATOGRAFE DE CENTRU ȘI PERIFERIE Puteți obține Dacă veți cumpăra revista CINEMA complet reorganizată tipărită la Heliogravură TIEFDRUCK 48 pagini 5 lei Pag, 3i A apărut în BIBLIOTECA ȘCOLARA mnnnrnnn UUUDUKU, OPERE ALESE 20 lei Horia și legenda Un proces de naturală admirație întâmplat în sufletul iobagilor răsculați l-a creat pe Horia ca pe o figură legendară. Cel care s-a pus în fruntea răscoalelor țărănești din iarna anilor 1784- 1785, făgăduise tovarășilor săi de luptă un lucru care intra dea dreptul în aspirațiunile iobagilor: eliberarea lor de sub dominația sălbatecă a nobilimii și proprietarilor maghiari. Omul care se identifica cu respirația grea de dureri a iobagului, veșnic îngenunchiat și răspundea necesităților momentului istoric, era Horia. Intr’o cuvântare ținută de Al. Odobescu la Ateneul din București în 28 Februarie 1870, adică la a 65-a aniversare a morții eroului, iată cum privea marele scriitor situația românilor țărani, robi ai „aristocrației” de pe atunci: „Românii, reduși acum toți in starea țărănească, se sculară în mai multe rânduri, in veacul XII-lea al XIII-lea și al XIV-lea. Istoria Ardealului și a Ungariei de pe acele timpuri, e plină de așa numitele răscoale țărănești („tumultus rusticorum”). Și mai departe, „Jugul Românilor din Ardeal se îngreuie, nu numai din partea nobililor Unguri, ci încă și din partea popilor catolici. „Era o întreită tiranie: religioasă, politică și socială”. Apoi continuă astfel: „Atunci era triumful domnilor, când după legile țării cari înfierau pe iobagii români cu denumirea legală de lotri sau de tâlhari, poporul românesc fu abia tolerat în vechia lui patrie și aceasta, numai pentru folosul ce trăgeau proprietarii maghiari dintr'însul, ca de niște vite de muncă. Așa se exprimă legea organică a țării făcută de Unguri”. In asemenea condiții de viață, apariția lui Horia trebuia să provoace întregul tumult al sufletului răsculaților și să-l canalizeze în mișcarea pornită împotriva celor cari îi oprimau cu atâta intoleranță. In această odisee a revoltelor și luptelor pentru libertate, Horia intră în viața poporului pe toate căile. Poezia populară îl creează ca pe un împărțitor al dreptății sociale mântuitoare.. Iată câteva stihuri poporane în care Horia ia proporții legendare și iși arată singur și astfel opera: „M'am suit la munte ’n zori Ș’am prins fulgerul din nori”. Acest fulger „de sus din înălțime” Horia I-a izbit în nobili continuând apoi jocul: — Trageți hora ca să joc La lumina celui foc Ș’aideți, feciori, după mine Să dau cui ce se cuvine. Horia bea la crijmă ’n deal Domnii fug toți din Ardeal. El aprinde un mare foc Și cântă voios în joc— Haideți feciori după mine Să vă’nvăț a trăi bine. Eroul revoluției, isprăvind așa cum istoria ne-o spune, și-a meritat recunoștința poeziei și a legendei populare născute din spiritul iobagilor asupriți. Gh. Corn****'