Dimineaţa, septembrie 1936 (Anul 32, nr. 10665-10694)
1936-09-01 / nr. 10665
Ariul 32 Mo, 10.665 IO PAGINI LA MUNTE IA MAXE EXTRAORDINAR DE PASIONANT LUPUL SINGURATIC Romanul unui mare aventurier şi al unul somnmbul In „ROMANELE CAPTIVANTE“ 260 PAGINI 15 LEI La chioşcuri, librari şi depozitari KT1 Fondată In 1004 de CONST. MILLE 3 Lei Bucureşti, Str. Coast. Miile (Sărindar) 5-7-9 TELEF.: Direcţia şi Redacţia 3.84.30; Adiţia 3.63.53 Provincia 3.84.31; Străinătatea 3.84.23 Marţi 1 Septembrie 1936 PETRECETI SEARA LA CEA MAI RACOROASA GRADINA A CAPITALEI VIIDIU-10SB4 (lângă Arcul de Triumf). CANTA CRISTIAN VASILE DESCHIS ZIUA SI NOAPTEA Tramvai 3. Taxico 31, 32 NOUL GUVERN Criza ministerială despre care relatăm de trei zile, a fost rezolvată repede şi discret. Nu se poate spune că soluţia ce i s’a dat, nu va cauza o mare surprindere, în toată lumea. Dacă noul guvern, care s’a constituit tot sub prezidenţia d-lui Tătărescu şi cuprinde aproape pe toţi miniştri din cel precedent, la care s’au adăugat câteva elemente noui de o necontestată valoare, se caracterizează prin ceva, apoi mai mult prin ce nu cuprinde. Căci el nu mai cuprinde pe Nicolae Titulescu la departamentul externelor. Cine ştie ce însemnează d. Titulescu în lumea politică internaţională, ce rol a jucat şi joacă în ea, ce reprezintă el pentru dânsa, îşi va putea închipui impresia ce va produce plecarea lui din fruntea politicei noastre externe, indiferent de formele şi împrejurările în cari ea s’a produs. D. Titulescu nu a fost doar un ministru de externe al României. El a fost ministrul de externe prin excelenţă şi întrupa, simboliza oarecum, acea politică ce se exprimă în colaborarea prin şi cu Liga, cu Franţa şi cu Mica Antantă. Nu încape deci îndoială că plecarea d-sale din fruntea afacerilor noastre străine, va da loc la tot felul de comentarii şi la tot felul de interpretări. In asemenea împrejurări e bine, că succesorul său este d. Victor Antonescu, al cărui nume are un bun răsunet la aliaţii noştri, în special la Paris, unde a fost ministrul României în momente dintre cele mai critice și dintre cele mai fericite, în momente de acelea, când se cimentează prieteniile și se încearcă temeinic caracterele. Cele mai grave aprehensiuni ce ar putea trezi plecarea d-lui Titulescu din guvern, vor putea fi astfel calmate, numirea d-lui Victor Antonescu ca succesor al său, insemnând că în conformitate cu cuvântul Suveranului, politica României rămâne pe aceiaş linie, pe care d. Titulescu a dus-o cu atâta strălucire şi, fără îndoială, va mai avea ocazie s’o mai ducă. încolo, în ce priveşte politica Internă, se spune că în noua sa formaţie, guvernul Tătărescu e hotărât să vegheze cu cea mai mare energie la menţinerea ordinei şi la înlăturarea tuturor simptomelor alarmante potrivnice ei, cari s’au manifestat în ultimul timp. Rămâne să aşteptăm la lucru această a treia formaţiune liberală, a doua sub preşedinţia d-lui Tătărescu, căruia Coroana i-a dat acum o nouă şi răsunătoare dovadă de încredere. B. Brănişteanu PRINCIPELE NICOLAE DÂND PLECAREA IN CIRCUITUL CICIST AL ROMÂNIEI Nou! guvern Tătarescu imn— ► • MUMu — Din cine se compune cabinetul Criza politică s’a desfăşurat cu o viteză americană. Deşi deschisă formal ori dimineaţă — ea s’a rezolvit într’un tempo aproape neverosimil. Nici tratative lungi, nici discuţii prelungite. S’ar părea că d. Tătărescu avea reţeta gata pregătită. Ceea ce s’a petrecut în decurs de 24 de ore , a fost numai îndeplinirea unor formalităţi. Şi formalităţile au fost brutal scurtate. Se credea la început, că unele „despărţiri“ vor fi dureroase. Dar d. Tătărescu nu s’a despărţit de colaboratorii intimi. N’a fost nevoe, deci, de lacrimi şi jurăminte. A! Că s’au produs surprize ? — Aceasta e altă socoteală. N’avem pentru moment toate explicaţiile. Svonurile, cari circulă, pot fi fără temei. Guvernul se va grăbi desigur să clarifice latura gingașe a problemei. Să vedem deocamdată cum a decurs ziua de eri. D. TĂTĂRESCU IN AUDIENTA Cu o seară înainte, am aşteptat cu înfrigurare reîntoarcerea d-lui Franasovici. Ministrul de comunicaţii face parte dintre intimii d-lui Tătărescu. A avut totdeauna misiuni delicate, a lucrat cu discreţie în cele mai grele chestiuni. Întrevederea a fost scurtă. D. Franasovici a fost pus in curent, cu cele ce s’au petrecut în lipsa d-sale. A refuzat doar ministerul de interne, care i se oferise. Şi atât. D. Tătărescu a plecat la 8 dimineaţa la Sinaia. Acolo îl aştepta d. Victor Antonescu sosit, cu Orient-Expresul din străinătate. Mai era d. Rădulescu, subsecretarul de stat de la finanţe şi d. prof. Mircea Djuvara, vice-preşedintele Camerii, acesta reţinut special de primul ministru. O primă convorbire: între primul ministru şi d. Mircea Djuvara. S’a aflat imediat că d. Djuvara va fi ministru de justiţie. Apoi vagonul primului ministru a luat aspectul din zilele de criză, şefii de cabinet plecau şi veneau cu misiuni secrete. Un telefon instalat în grabă a început să stărnăe. Primul ministru ţinea contactul cu Bucureştii şi cu palatul, dal. Ziariştilor li s’a oferit un vagon — însă un vagon izolat. In vagonul primului ministru, n’au luat loc decât d-nii Antonescu, Rădulescu şi Cesianu, ministrul României la Paris. La ora 4 si 20, trenul special era în Bucureşti. In gară, numai d-nii Inculeţ şi Franasovici. Echipa ministerială a pornit cu automobilele în grabă la preşedinţie. UN CONSILIU DE ZECE MINUTE La preşedinţie, emoţii şi zarvă. Miniştri uşor intrigaţi au păşit în sala de consiliu. Pe săli, ziarişti, corespondenţi străini, înalţi demnitari. zvonuri, şoapte, pronosticuri. Se ştia din „Adevărul”, că d. Tătărescu a demisionat şi că suveranul l’a însărcinat din nou cu formarea unui cabinet. Se mai cunoştea o listă probabilă, fără foştii titulari dela interne şi justiţie. De pesta noilor miniştri lipsea însă d. Titulescu. Se înţelege, comentariile abundă. Dar ele n’au avut timp să se prelungească, fiindcă iată, — abia după zece minute, consiliul a terminat. D. Tătărescu s’a mulţumit să anunţe in picioare, grav, In fraze sobre că a socotit util o remaniere largă a cabinetului şi că in acest scop şi-a înaintat demisia. Apoi, a dat pe rând întâlniri fiecărui ministru. ŞI UN COMUNICAT... Pentru presă, d. prim ministru a dictat următoarea declaraţie: »Pentru a putea parcurge ultima etapă a guvernării noastre am socotit necesară o largă remaniere a cabinetului şi in acest scop, am înaintat maiestăţii sale regelui demisia mea. Demisia a fost primită de maiestatea sa regele, care a binevoit a-mi reînoi încrederea, însărcinându-mă cu formarea noului cabinet“. La eşire, ziariştii asaltează din nou pe primul ministru. Acesta se mulţumeşte să declare: „Noul guvern va fi constituit în cel mult 24 de ore”. Şi a fost constituit ceva mai devreme. ÎNTREVEDERILE dela LOCUINŢA PRIMULUI MINISTRU La preşedinţie s’a terminat. D. Tătărescu se duce la locuinţa d-sare din str. Polonă. Pe aici, trec pe rând toţi membrii cabinetului. întrevederea cu d. dr. Angelescu e mai dificilă. Ministrul instrucţiunii nu pare mulţumit. Cere o audienţă specială regelui şi pleacă în grabă la Sinaia. Cu ceilalţi, lucrurile merg mai uşor. Până la 7 şi jumătate totul e gata. începe însă să se precizeze şi situaţia, care a fost ales la ultima adunare generală. D. prim ministru a mulţumit d-lui Leon pentru colaborarea adusă şi i-a acceptat demisia. D. SERGIU DIMITRIU A DEMISIONAT In ce priveşte pe secretarii generali, se ştie până acum că d. Georgel Gheorghiu rămâne în postul d-sale dela industrie. Se mai ştie că d. Sergiu Dimitriu, secretarul general de la interne, şi-a înaintat demisia din acest post. Această demisie are o deosebită semnificaţie, având în vedere rolul şi atribuţiunile întinse pe care le-a avut d. Sergiu Dimitriu la acest departament. Se ştie că d-sa a obţinut şi o calificare deosebită la congresul partidului, fiind ales în comitetul central cu un număr foarte mare de voturi. Ion Mihalache au fost — după cum se ştie — mult comentate. fr. După toate întrevederile din ultimele zile, fruntaşii naţional-ţărănişti au hotărât că este în interesul partidului ca nici unul dintre ei să nu mai facă declaraţii publice, înainte de a avea asentimentul şefului partidului. Această măsură a fost socotită necesară din cauză că se atribue unei părţi din presă, vina de a fi interpretat în aşa mod ultimele declaraţii ale unor fruntaşi naţional-ţărănişti, încât s’a putut ajunge la concluzia că unitatea partidului ar fi zdruncinată. In fond, se spune în cercurile naţional-ţărăniste superioare — nu există nici o deosebire de vederi fundamentală. Chiar dacă se ivesc unele asperităţi, ele vor fi înlăturate, oricând cu consensul unanim al forurilor statutare. CONVOCAREA DELEGAŢIEI PERMANENTE In urma discuţiunilor ce au avut loc în ultimele zile, s’a hotărît convocarea delegaţiei permanente a partidului pentru Vineri 4 Septembrie, ora 10 dim. Date fiind evenimentele înregistrate la sfârşitul acestei săptămâni, este probabil că şedinţele delegaţiei permanente vor, prezenta o deosebită importanţă. D. D. IUCA D. MIRCEA DJUVARA D. AURELIAN BENTOIU ÎNTREVEDEREA TATARESCU-ANTONESCU Până la ora 12 și 20, primul ministru a conversat cu d. Victor Antonescu. Apoi d. Tătărescu s’a dus la palat. Audienta a durat numai o jumătate de oră. După audientă, d. Tătărescu s’a întors la Caraiman, unde a luat masa cu d-nii Victor Antonescu și Victor Rădulescu. O DECLARAŢIE Ziariştii nerăbdători au atacat pe primul ministru. Acesta s-a mulţumit să spună : „Am convocat un consiliu de miniştri. După consiliu, voi face declaraţii presei. La orice alte întrebări ale ziariştilor, voi răspunde cu un mutism pe cât de antipatic, pe atât de categoric“. Şi într’adevăr, d. Tătărescu s’a ţinut de cuvânt. Nici o altă preciziune n'a putut fi smulsă. Nici un detaliu, nici o informaţie cât de vagă n’a putut fi obţinută. S’a format imediat un tren spe- Compunerea noului cabinet La ora 8 seara, o ediţie specială compunere a cabinetului, a „Dimineţii’’ anunţă următoarea! Pruşedinte al consiliului şi ministru şi armamentului d. GHEORGHE TĂTĂRESCU Vicepreşedinte al consiliului şi ministru fără portofoliu d. ION INCULEŢI Ministru de interne, d. D. IUCA, fost subsecretar de stat la interne, Subsecretari de stat la interne, d. AURELIAN BENTOIU, fost subsecretar de stat la justiţie şi d. VASILE BARCA, Vicepreşedintele Camerei; Ministru de externe d. VICTOR ANTONESCU; Subsecretar de stat la externe d. VICTOR RĂDULESCU; Ministrul cultelor d. VICTOR IAMANDI; Subsecretar de stat la culte d. M. BERCEANU, vicepreşedintele Camerei. (Subsecretariatul de stat de la culte a fost oferit d-lui GEORGE FOTINO, vicepreşedintele Camerei, care însă l-a refulat) ; Ministru de industrie şi comerţ d. VALERIU POP, fostul ministru de justiţie; Ministru de finanţe d. CANCICOV, fost subsecretar de stat la domenii; Subsecretar de stat la finanţe d. DUMITRU ALIMĂNIŞTEANU, deputat şi raportul general al bugetului; Ministerul muncii şi sănătăţii se scindează din nou: ministru muncii c. I. NISTOR; . Ministrul sănătăţii d. Dr. I. COSTINESCU, fost ministru de industrie şi comerţ; Ministru de justiţie d. MIRCEA DJUVARA, vicepreşedintele Camerei; Ministru de comunicaţii d. RICHARD FRANASOVICI; Ministrul apărării naţionale d. general PAUL ANGELESCU; Ministrul de domenii d. V. SASSU; Subsecretar de stat la domenii d. TIBERIU MOŞOSU ; Ministru de instrucţie publică d. Dr. ANGELESCU; Subsecretari de stat la instrucţia publică d-nii STEFANESCU-GOANGA, rectorul universităţii din Cluj şi I. VALAORI actual secretar general al ministerului de instrucţie; Ministru de stat însărcinat cu problemele cooperaţiei d. M. NEGURA; Subsecretar de stat la armament d. PETRE BEJAN; Subsecretar de stat la aviaţie d. N. CARANFIL. Miniştri depun jurământul La ora 9 şi jumătate miniştri au plecat cu un tren special la Sinaia pentru a depune jurământul. Trenul special a ajuns la ora 11 şi jumătate în gara Sinaia. O AUDIENTA SPECIALA A D-LUI DR. ANGELESCU D. dr. Angelescu a cerut suveranului o audienţă specială, pentru a explica greutăţile pe care le întimpină d-sa la ministerul instrucţiunii. D. dr. Angelescu a fost aşteptat să sosească la Sinaia cu rapidul Ardeal; o maşină a palatului era în gară pentru a-l duce la castel. D. dr. Angelescu a sosit insă, cu automobilul dela Bucureşti la firele 8 şi jumătate. D-sa a fost primit într’o audienţă de o jumătate de oră. Se afirmă că d. ministru al instrucţiunii a fost solicitat să dea concurs d-lui Tătărescu. D. dr. Angelescu a expus suveranului punctul său de vedenistrul instruciei a rămas la Sinaia pentru a aştepta sosirea celorlalţi miniştri. CINE PLEACĂ DIN GUVERN Din guvern au plecat d-nii N. Titulescu, ministrul de externe, Savel Rădulescu, subsecretar de stat la externe, N. Leon, subsecretar de ••'•tat la industrie şi Vaier Roman, subsecretar de stat la muncă. D. Leon eşind de la locuinţa primului ministru a anunţat ziariştilor că a rugat pe primul ministru să-l elibereze de postul, pe care l-a ocupat la ministerul de industrie. D. Leon urmează să-şi ia în primire peste două luni postul de cenzor la Banca Naţională, post în Ce se aşteaptă de la noul guvern Evident, felul cum s-au precipitat evenimentele şi compoziţia noului guvern au provocat multe discuţii în lumea politică. Este aşteptată cu interes declaraţia noului ministru de externe în ce priveşte poziţia României faţă de evenimentele internaţionale. Plecarea d-lui Titulescu va provoca în străinătate numeroase comentarii. Se arată însă, că noul ministru de externe este un partizan credincios al politicei tradiţionale externe a României. Guvernul explică prezenţa d-lui Antonescu la externe prin faptul că situaţia internă va cere o politică de fermitate, care reclamă un guvern în întregime de partid, d. Titulescu fiind în fostul guvern numai un colaborator, în calitate de tehnician. In fine, lumea politică aşteaptă să vadă în ce fel se va orienta politica internă a noului guvern, mai ales după plecarea d-lui Inculeţ de la Interne şi a d-lui Vaier Pop de la Justiţie. D. Tătărescu a anunţat măsuri energice pentru restabilirea ordinei. Rămâne să se vadă în ce vor consta aceste măsuri şi împotriva cui vor fi luate, deoarece în această privinţă circulă tot felul de versiuni. D. Titulescu a primit ştirea demisiei cabinetuluui la Cap Martin Aseară am avut o convorbire cu Cap Martin, localitatea unde se află d. Titulescu. Din anturajul d-sale imediat, am putut afla că d. Titulescu a fost surprins de ştire crizei de guvern. D. Titulescu nu a fost informat de la Bucureşti de evoluţia situaţiei cabinetuluii. Prin urmare, d-sa nu şi-a prezentat demisia sub nici o formă. Până în ultimul timp, deşi se afla în concediu, a colaborat, în mod foarte activ, la tratativele din Franţa. D-sa a primit, la Cap Martin, vizita d-lui Pierre Cot, ministrul aeronauticei franceze, in legătură cu negocierile privitoare la aviaţia română, duse de d. subsecretar de Stat Caramfil. Raporturile d-lui Titulescu cu d. Tătărescu s’au menţinut intacte. IV nu există deci nici un motiv să se creadă că ar fi intervenit vreun conflict între ministrul de externe şi preşedintele de consiliu. Ca aflarea ştirei, despre demisia cabinetului, care fi fost comunicată la Cap Martin pe cale particulară, d. Titulescu şi-a exprimat surprinderea, accentuând însă că, deoarece d. Tătărescu a format un guvern cu caracter de partid, nu are de făcut nici un comentariu. Partidul naţional-ţărănesc şi criza Fruntaşii partidului naţional-ţărănesc au avut şi eri o serie de întrevederi. Intre altele cea mai importantă a fost consfătuirea dintre d-nii Ion Mihalache şi Mihail Popovici. D. Popovici a veniteri dimineaţă de la Braşov, în urma solicitării d-lui Ion Mihalache, întrevederea Mihalache—Popovici a durat vreo două ore, în care timp au fost examinate toate problemele politice la ordinea zilei. S’a constatat un perfect acord de vederi. In cursul serii, d. Mihail Popovici a plecat la Brașov. Eri a părăsit capitala şi d. N. Costăchescu, ale cărui discuțiuni cu d. O declaraţie a d-luî Mihalache Se anunţă că la şedinţe va participa şi d. Iuliu Maniu, întrebat de gazetari ce crede despre remanierea guvernului anunţată prin comunicatul d-lui Tătărescu. d. Ion Mihalache a răspuns : „Am citit comunicatul d-lui prim ministru Tătărescu dat în stil de decret. D-sa precizează scopul remanierii: „pentru a putea parcurge ultima etapă a guvernării“. Probabil că d. Tătărescu vrea să spue că „ultima etapă“ înseamnă stăvilirea anarhiei pe care a creat-o, patronat-o si incurajat-o în prima etapă, ca să dea un rost remanierii. Pentru noi are un alt înţeles: o încercare de muşamalizare a răspunderilor în anarhizarea internă. Debarcarea pe îndelete pregătită a d-lui Titulescu, ministru de externe şi mazilirea d-lui Inculeţ, prea mult descoperit în complicităţile sale ca ministru de interne, direct responsabil de focul ce ameninţă ţara — constitue suficiente dovezi. Ele confirmă învinovăţirile ce am adus de atâtea ori acestei guvernări. Formaţiunea nouă prezintă regimul în chip mai sincer: partidul liberal dispare cu totul, guvernul e complect in vânt. Poporul zugrăveşte situaţia cu o expresie foarte plastică: „Ţara arde şi baba se piaptănă“. Partidul naţional-ţărănesc nu se află surprins pe drumul hotărîrilor sale„ de a"$* _face până la capăt datoria faţă de Ţară, Tron şi Regimul Constituţional“. Alte amănunte la Ultima Oră