Dobrogea Nouă, ianuarie 1957 (Anul 10, nr. 2628-2652)

1957-01-03 / nr. 2628

1 pasasa 2 .DOBROOBA NODA Nr. 262# (Urmare în pag. a 3-a) Raportul tovarășului Gh. Gheorghiu-Dej (Urmare din pag. 1-a) In perioada de experimentare, sindicatele și ministerele econo­mice trebuie să organizeze în comun o consultare largă a munci­­torilor, tehnicienilor și inginerilor din principialele întreprinderi în scopul găsirii soluțiilor celor mai diferite pentru a stimula creșterea productivității muncii în întreprinderea respectivă, ridi­carea producției, reducerea prețului de cost, economisirea de ma­terie primă și alte materiale, îmbunătățirea calității produselor. Trebuie să arătăm limpede muncitorilor, tehnicienilor, inginerilor și funcționarilor că de ei depinde, îin primul rîind, creșterea con­tinuă a cîștigurilor lor și a salariului real. Sîntem pe deplin con­vinși că­ oamenii muncii din întreprinderi vor ajuta cu propuneri concrete partidul și guvernul la definitivarea măsurilor de îmbu­nătățire a sistemului de salarizare și normare. Sporirea sala­riilor și ridicarea continuă a nivelului de trai al oamenilor mun­cii pot avea loc numai în condițiile creșterii producției, ale creș­terii productivității muncii și reducerii prețului de cost. Aceasta cere o luptă hotărâtă din partea oamenilor muncii din industrie și agricultură pentru descoperirea și folosirea resurselor interne, pentru folosirea cît mai productivă a timpului de lucru și înfăp­tuirea unui regim strict de economii, pentru realizarea și depă­șirea sarcinilor planului de stat. Măsuri de îmbunătățire a planificării economiei. Bugetul de Stat Tovarăși. In elaborarea planului pe anul 1957 s-a făcut un pas înainte în direcția îmbunătățirii metodelor de planificare și de conducere a economiei naționale. Numărul indicatorilor a fost simțitor redus, ceea ce ușurează îndeplinirea de către întreprinderi a sarcinilor de plan, dîndu-le mai multă inițiativă. In domeniul aprovizionării s-au lărgit drepturile întreprinderi­lor, trecîndu-se repartiția a 2.500 produse din competența minis­terelor și direcțiilor generale în competența întreprinderilor. Sarcina principială în domeniul aprovizionării tehnico-mm­ateriale este asigurarea regularității aprovizionării fabricilor­ cu materii prime și materiale auxiliare. In acest scop s-a prevăzut în plan sporirea stocurilor tehnice și a rezervelor în întreprinderi și pe șantiere. Planul­ luarea și gospodărirea fondului de salarii au fost lăsate în mai mare măsură î­n răspunderea directă a ministerelor și în­treprinderilor, planul de stat stabilind numai fondul total de sa­larii la dispoziția ministerelor, iar­ de la ministere în jos la dis­poziția întreprinderilor pentru îndeplinirea producției planificate. In planificarea investițiilor se stabilește numai volumul total pe minister și listele principalelor obiecte, cu sarcinile de dare în funcțiune, lăsîndu-se ministerelor dreptul de a stabili volumul lucrărilor pe fiecare șantier. Nu se mai planifică central recrutarea și calificarea forțelor de muncă, precum și pregătirea cadrelor medii și superioare; fie­care întreprindere va trebui să se îngrijească de angajarea și ca­­lificaarea cadrelor ce-i sunt necesare și să colaboreze cu institu­țiile de specialitate în ceea ce privește pregătirea cadrelor medii și superioare. Pentru realizarea planului de stat pe 1957 și înlăturarea greu­tăților ce ne vor sta în care este necesară mobilizarea tuturor forțelor Clasei muncitoare, a poporului muncitor pentru a îmbu­nătăți organizarea activității economice și pentru a stimula ini­țiativa creatoare a oamenilor muncii din țara noastră. Metoda principală pentru a putea realiza cu succes hotăririle și Directivele Congresului al Il-i lea al P.M.R. și ale plenarelor C.C. din 1956 este ridicarea nivelului conducerii economice și­ culturale, pe baza participării tot mai largi, tot mai mari a oa­menilor muncii la rezolvarea problemelor obștești. 4 . Tovarăși. In această plenară a C.C. al P.M.R. urmează să examinăm și proiectul bugetului de stat pe anul 1957, care a fost elaborat pe baza indicatorilor proiectului planului economic pe 1957 și a re­zultatelor executării bugetului pe 11 luni ale anului 1956. Buge­tul este excedentar. Trăsătura­ sa principală este efortul sporit ce se cere bugetului în acest an pentru realizarea acțiunilor de ridi­care a nivelului de trai a­l muncitorilor și țăranilor. Majoritatea covârșitoare a veniturilor bugetare pe 1957 — a­­proape 90% din total — provine din sectorul socialist al econo­miei și urmează a se realiza în principal sub forma impozitului­­ pe circulația mărfurilor și a cotelor părți de beneficii. Volumul che­ltuielior pe anul 1957 este sporit față de anul an­terior, această creștere reflectînd în principal îmbunătățirea sa­larizării, sporirea alocațiilor pentru copii, îmbunătățirea pensii­lor ș.a., precum și finanțarea relațiilor de schimb cu gospodăriile țărănești. O importanță deosebită au măsurile menite să îmbunătățească activitatea financiară a înteprinderilor, pe linia cointeresării mun­citorilor și tehnicienilor. In sensul lărgirii drepturilor comitetelor executive ale sfaturi­lor populare regionale, se propune ca începând din anul 1957 să se creeze la dispoziția acestora fonduri de rezervă, , constituite din economii bugetare, din care sfaturile populare să poată aco­peri unele acțiuni și sarcini noi, ivite în cursul anului și care nu au putut fi prevăzute cu ocazia întocmirii planului economic și a bugetului local. Pentru ca sfaturile populare să poată face față plăților prevă­zute în buget în unele­­ perioade ale anulu­i cîn­d, din diferite mo­tive, veniturile nu s-­ar realiza la nivelul corespunzător nevoilor de plăți, se propune crearea de solduri de rezervă din bugetul republican la dispoziția comitetelor executive ale sfaturilor popu­lare regionale. Din acest fond se vor putea acorda împrumuri rambursabile bugetelor raionale, orașelor și comunelor. Beneficiile întreprinderilor comunale și locale se lasă acestora și vor constitui una din sursele lor de venituri. Ele își vor alcătui bugetul — și numai ceea ce depășește posibilitățile locale se va da de la centru. Org­an­izația de construcții trebuie să fie subor­donată comitetului executiv al sfatului popular de oraș. Aceasta va face ca acolo să fie proiectanți și organizații de construcții care-și vor justifica existența în măsura î­n care vor lucra și se vor specializa. Numai în măsura în care se vor dezvolta organi­zațiile de construcții proprii, în care vor crea baze proprii de a­­pr­ovi­zi­oniare cu materiale de construcții numai în acea măsură va crește și fondul de locuințe și se va îmbunătăți și spațiul locativ actual. Trebuie să se aducă îmbunătățiri legii spațiului locativ, eliminîndu-se anomaliile existente, în așa fel, încît să rezulte mai buna întreținere a spațiului locativ. Proiectul de buget care este prezentat astăzi plenarei C.C. al P.M.R. reflectă aceste probleme și dă soluțiile financiare cores­punzătoare, reprezentând un însemnat pas înainte față de buge­tele anilor anteriori, aitîțt în ce privește metodele finanțării eco­nomiei naționale, cîit și în privința asigurării îmbunătățirii nive­lului de trai al oamenilor muncii, înlocuirea sistemului de cote obligatorii prin dezvoltarea contrac­tărilor și achizițiilor Tovarăși. Plenara Comitetului Central al partidului va dezbate problema înlocuirii actualului sistem de cote obligatorii la majoritatea pro­duselor agricole prin organizarea schimbului între oraș și sat pe baze comerciale. Propunerile supuse discuției plenarei prezintă deosebită însemnătate pentru dezvoltarea agriculturii în cadrul dezvoltării generale a economiei naționale, pentru întărirea bazei economice a alianței muncitorești-țărănești și îmbunătățirea con­tinuă a traiului populației muncitoare. După cum a arătat analiza făcută la Congresul al II-lea al partidului, cu toate că în anii puterii populare în agricultură s-au realizat progrese însemnate, producția agricolă a rămas încă mult în urma dezvoltării industriei, în urma cerințelor crescânde provenite din sporirea continuă a consumului oamenilor muncii de la orașe și sate. In țara noastră are loc un proces de creștere a populației, care a ajuns, potrivit datelor recensământului din 1956, la 17.489.794 oameni. Datorită industrializării socialiste a țării, crește îndeosebi populația muncitoare din orașe și centre industriale, populație consumatoare de produse agricole, între 1938 și 1956 populația orașelor a crescut cu cca. 2.000.000 locuitori. In același timp a crescut masiv consumul în rândurile populației muncitoare de la sate. Ca urmare, în fața statului demolarați-p­opular stă sarcina de a asigura aprovizionarea unei populații mai numeroase și la un nivel de trai mai ridicat decît înainte. Stocurile de produse agricole intrate în fondul central al sta­tului și cantitățile puse în vinzare de țărani pe piața liberă au asigurat, în anii cu recoltă bună, consumul intern de produse agro-­alimentare și unele stocuri pentru export. In anii cu recoltă slabă, statul a fost nevoit să importe cantități de cereale și alte produse agricole,­­pentru a face față nevoilor alimentare ale populației și de materii prime pentru industria ușoară. Rămânerea î­n urmă a producției agricole-marfă creează greu­tăți în dezvoltarea celorlalte ramuri ale economiei naționale și constituie o frână î­n calea îmbunătățirii continue a traiului popu­lației. Congresul al II-lea a pus în centrul atenției partidului lupta pentru dezvoltarea agriculturii, pentru creșterea producției agri­­cole-filarfă și, în primul rînd, a producției-marfă provenite din sectorul socialist al agriculturii. Țara noastră are condiții favorabile pentru un avânt al produc­ției agricole. Pământul nostru fertil, hărnicia și priceperea oame­nilor mun­cii din agricultură, sprijinul material-tehnic acordat agriculturii de căt­re industria socialistă pot să contribuie an după a­n la obținerea unor recolte bogate, care să asigure satis­facerea cerințelor populației și un surplus pentru export. Realizarea acestui obiectiv principal în agricultură depinde în măsură hotărîtoare de aplicarea consecventă a principiului co­interesării materiale a țăranilor muncitori în creșterea poduc­­ției agricole și în sporirea cantităților de produse agricole puse în vînzare, de intensificarea muncii politico-organizatorice pen­tru trecerea țărănimii muncitoare cu gospodărie individuală la marea gospodărie agricolă socialistă, capabilă să folosească pe deplin agrotehnica înaintată, utilajul tehnic modern și să dea o mare cantitate de cereale-marfă. In condițiile construirii bazei economice a socialismului, dez­voltarea schimbului de mărfuri între oraș și sat duce la întărirea alianței între clasa muncitoare și țărănimea muncitoare. Această alianță este puternică pentru că la baza ei stau interesele econo­mice fundamentale ale arisei muncitoare și ale maselor largi ță­rănești, interesele colaborării economice între oraș și sat, ale le­găturii între industria socialistă și agricultură. In condițiile existenței mai mu­ltor sectoare social-economice în cadrul economiei naționale, pe terenul schimbului de mărfuri, în jurul problemelor de aprovizionare a populației și de stabilire a prețurilor de vînz­are se împletesc și se ciocnesc interesele dife­ritelor clase și categorii sociale. In această luptă, politica parti­dului în problemele schimbului de mărfuri, ale comerțului trebuie să asigure îmbinarea intereselor clasei muncitoare cu alte țărăni­mii muncitoare, îngrădirea elemen­te <•­­itorești, capital­ete, consolidarea regimului democrat-popular. Tovarăși. In cadrul schimbului­ de mărfuri între oraș și sat din V­­ noas­tră, un loc deosebit de important l-­a avut, încapînd­­ din anul 1948, sistemul de cote obligatorii de produse agrexe. Acest sistem a reprezentat cea mai importantă resursă vidului cen­tral al statului la produse agricole, mai ales­­:■: ai . iu. Cantitățile de produse agricole intrate în fondul central au înlesnit statului să asigure aprovizionarea populației orășenești, să influențeze prețurile pe piață urm­înd acțiunea elementelor spe­culative, să aprovizioneze industria cu materii prime agricole și să constituie în anii cu recoltă bună, rezerve de stat și stocuri destinate exportului. Sistemul cotelor obligatorii reprezintă, în cadrul legăturilor economice între oraș și sat, o îmbinare a formei de schimb co­mercial cu forma de impozit în produse agricole. Țărănimea muncitoare a înțeles că predarea cotelor este o da­torie patriotică și că este în propriul ei interes să contribuie la dezvoltarea industriei, să răspundă, prin îndeplinirea obligațiilor către stat, eforturilor pe care clasa muncitoare le face pentru a asigura condițiile progresului tehnic al agriculturii și bună­stării țărănimii. Sistemul de constituire a fondului central al statului pe calea cotelor obligatorii, care a corespuns unei anumite faze a dezvol­tării economiei naționale, a început, în ultimii ani, să îngreuneze dezvoltarea agriculturii. Predarea obligatorie de cote și nivelul prețurilor de colectare nu au constituit un stimulent suficient pentru țărănime de a se preocupa, cu stăruință, de sporirea pro­ducției agricole, de extinderea suprafețelor însămi­nțate cu cultu­rile supuse regimului de colectări, în special cu grîu și cu cele­lalte păioase. Comitetul Central al partidului a luat, încă din 1953, cursul spre schimbul de mărfuri între oraș și șart pe baze economice care să lărgească inițiativva producătorilor agricoli, să-i cointe­reseze materialicește la mărirea producției agricole și a produc­ției de cereal­e-marfă. Plenara lărgită a C.C. al P.M.R. din au­gust 1953 a criticat greșelile săvârșite în aplicarea politicii de stimulare materială a țărănimii și a luat o serie de măsuri care reprezentau o trecere treptată de la sistemul cotelor la sistemul de contractare și achiziții. Au fost reduse cotele la carne și trep­tat s-a redus numărul produselor supuse cotelor­­ obligatorii. In același tim­p s-a d­a­t o mare extindere contra atăr­iilor și achizițiilor de animale și produse anim­ale, contractărilor de plante tehnice și industriale, de legume și fructe, de struguri ș.a. Este semnificativ, din acest punct de vedere, că în formarea fondului central de stat, începând din anul 1954 are loc o scădere continuă a participării cotelor obligatorii și o creștere a partici­pării achizițiilor și contractărilor. Astfel, în anul 1955 cotele obli­gatorii au reprezentat, în fondul central al statului, doar 44%­ din intrările de grîu, 29% la porumb, 32% la carne, 40% la in­trările de lapte de vacă. Aceasta arată că s-­au dezvoltat posibi­litățile statului de a asigura formarea fondului central pe alte baze decît prin sistemul de cote obligatorii. In lumina sarcinii trasate de Congresul al II-lea al partidului de a concentra forțele spre dezvoltarea agriculturii, de a înlătura tot ceea ce frînează creșterea producției de cereale-marfă, consi­derăm necesară și justificată înlocuirea sistemului de alcătuire a fondului central pe calea cotelor obligatorii la majoritatea produselor agricole prin sistemul de contracte și achiziții, astfel ca începînd de la 1 ianuarie 1957 să se înlăture cotele obligatorii ale gospodăriilor cooperatist-socialiste și ale gospodăriilor indi­viduale pentru produsele vegetale: griu­ secară, porumb, floarea­­soarelui, alte boabe, cartofi, fin, precum și pentru laptele de vacă și râie. Aplicînd politica partidului de avantajare a sectorului socialist­­cooperatist și a țăranilor muncitori cu gospodărie mică, propu­nem ca, începînd încă de la 1 ianuarie 1957, gospodăriile agricole colective, cooperativele agricole de producție, întovărășirile zoo­tehnice, precum și țăranii muncitori care posedă o suprafață a­­gricolă sub un hectar, iar principalele lor venituri nu provin din creșterea și comercializarea animalelor, să fie scutiți de cote obligatorii de carne. Pentru celelalte gospodării agricole să se mențină cotele obli­gatorii la carne și lână, până când, pe măsura realizării, prin con­tractări, a necesităților fondului central, se va trece la desființa­rea cotelor și la aceste produse. Ca o primă fază propunem să se mărească prețurile la cotele de carne, iar în vederea stimulării contractărilor să se acorde reduceri însemnate la cotele de carne gospodăriilor agricole care încheie cu statui contracte de creș­tere, îngrășare și livrare de animale către stat. Predarea linei să se facă mai departe ,pe baza cotelor și prețu­rilor actuale. Pentru a stimula contractările și a înlesni producă­torilor agricoli valorificarea mai­­ avantajoasă a întregii producții de lină, pe calea contractelor propunemi să fie scutite de cotă gospodăriile agricole din sectorul socialist-cooperatist și din sec­torul individual care încheie cu statul contracte de livrare de lună. Producătorii agricolii care mai au de predat restanțe de cote ,provenite din obligațiile pe anul 1956 pentru produse vegetale, carne, lapte și lînă, sînt datori să le predea în anul 1957 la­­ prețu­rile vechi de cotă, pînă la complecta lichidare a acestor restanțe. înlocuirea sistemului de cote aduce mari schimbări în relațiile de schimb între oraș și sat. Statul își va asigura constituirea fondului central pe baza cumpărării produselor agricole la preț de înțelegere cu producătorii agricoli, pe cale de achiziții și con­tractare. Din relațiile d­e schimb se elimină partea obligatorie, partea cu caracter de impozit, astfel că între industrie și agricul­tură, între clasa muncitoare și țărănime vor fi relații de schimb, de comerț. Așezarea legăturilor între Industrie și agricultură pe baze co­merciale lărgește cointer­es­area materială a gospodăriilor țărănești în creșterea producției agricole și a cerealelor-m­arfă, mărește interesul și inițiativa în producție a țărănimii. Aceasta reprezintă un sprijin puternic pe care țărănimea mu­n­cito­are îl primește din partea clasei muncitoare, din partea startului democrat­ipopiular. Țărănimea va răspunde la acest nou sprijin aducând pe piață mărfuri mai multe și vînzînd cooperativelor și organizațiilor co­merciale autorizate de stat surplusul de produse agricole, în pro­priul interes material al țărănimii și în interesul statului. Ne exprimăm convingerea că înlocuirea sistemului de cote obli­gatorii va fi bine primită, că ea va duce la mărirea producției agricole și intensificarea schimbului între oraș și sat, la îmbună­tățirea aprovizionării populației, la consolidarea alianței clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare și întărirea mai departe a regimului democrat Tovarăși, înlocuirea sistemului de cote obligatorii pune sarcina cconsti­­tuirii pe baze noi a fondului central al statului. Izvoarele principale pentru acoperirea fondului central de pro­duse agricole sînt contractările și achizițiile de produse agricole din sectorul socialist-cooperatist și din sectorul individual al a­­griculturii, precum și resursele proprii ale statului (­gospodării agricole de stat, încasări pentru muncile SM.T. ș.­a.). înlocuirea sistemului de cote obligatorii cu contractări și achi­ziții trebuie însoțită de sporirea cantităților de mărfuri indus­triale destinate satelor și de un ansamblu de măsuri organiza­torice, care să asigure intensificarea activității de achizițona­re și contractare de produse agricole de către cooperative și orga­nele comerciale autorizate de stat. Rolul cel ma­i important în organizarea activității de achizi­ționare și contractare de produse agricole revine starturilor popu­lare regionale, raionale și comunale. Sarcina și întreaga răspun­dere pentru realizarea planului de contractări și achiziții la pro­duse agricole revin comitetelor executive ale sfaturilor popu­lare. Org­an­izarea pe baze comerciale a schimbului de mărfuri între oraș și sat cere îmbunătățirea radicală a activității cooperației de consum, pentru a realiza o cotitură hotărîtoare în valorificarea produselor țărănești. Cooperativele de consum au primit din par­tea industriei socialiste cantități mereu sporite de mărfuri indus­­­­triale pe care le-au vîndut țărănimii. Dar cooperativele nu folo­sesc satisfăcător mărfurile industriale ca un mijloc de stimulare a interesului producătorului agricol de a vinde cooperativei pro­duse agricole și, în primul rînd, cereale. Valorificările de produse agricole au crescut în mod nesatisfăcător. Cooperativele de consum sunt organizațiile cam­eratele celle mai apropiate de masele țărăneștii, ele au cele mai mari posibilități de a cumpăra surplusul pus în vânzare de țărani. Sarcinile coopera­tivelor în domeniul valorificării produselor agricole devin acum și mai mari; ele vor putea fi îndeplinite cu condiția unei schim­bări radicale a metodelor de muncă ale cooperativelor de consum de sus pînă jos. Cooperativele de consum sunt organizații de masă și trebuie să activeze ca organizații de masă ale țărănimii, nu ca simple ma­gazine comerciale. Consiliilor de conducere ale cooperativelor li se cere să aibă o activitate permanentă, să atragă în activitatea cooperativei pe toți membrii cooperatori. Pentru a întări legăturile comerciale ale cooperației de consum și ale organizațiilor autorizate de stat cu masele țărănești și pen­tru a stimula achizițiile și contractările este necesar să fie îm­bunătățită aprovizionarea cu mărfuri a cooperativelor. Trebuie să avem în vedere că datorită desființării cotelor obli­gatorii și înlocuirii lor cu vânzarea liberă a produselor agricole, veniturile gospodăriilor țărănești vor crește. In interesul dezvol­tării schimbului de mărfuri între oraș și sat trebuie să sporim cantitățile de mărfuri industriale trimise la sate. Ministerele tutelare ale industriilor producătoare de mărfuri pentru sate trebuie să depună eforturi sporite pentru a da canti­tăți mai mari, sortimente mai variate, cerute de masele țărănești. Ministerul Comerțului Interior și Gentrocorp-ul să trimită la sate mărfuri mai multe, corespunzătoare cerințelor de sezon și de tradiție locală a satelor. Veniturile sporite ale țărănimii creează condiții pentru a se În­treprinde, cu contribuția țărănimii, lucrări de îndiguire și asa­nări de interes local și de construcții locale cu caracter culturali­­sanitair, măsuri pentru combaterea epizotiiilor în sate, organiza­rea stațiunilor de montă ș­.a. Măsurile pe ca­re le preconizăm pentru intensificarea comer­țului de produse agricole pe baza vînzărilor libere d­au posibi­litate producătorilor agricoli să vîn­dă direct pe piață sau sâ vîndă cooperativelor sau statului surplusul lor de produse. Or­ganele de partid, sfaturile populare trebuie să vegheze ca nici un fel de piedici administrative să nu fie puse în calea desfa­cerii de către producători a produselor lor. Fără îndoială, vor fi încercări din partea elementelor ch­iabu­­rești și a altor elemente capitaliste speculative, de a trage fo­loase pe spinarea oamenilor muncii de la orașe și sate. Sfaturile populare, oamenii muncii de la orașe și sate, trebuie să lupte îm­potriva speculei, să facă cu neputință cumpărarea cerealelor în­­ scopul revînzării lor de către negustorii particulari; comercia­lizarea pentru revînzare o fac numai cooperativele și oganiziațiile comerciale autorizate de stat. Este în interesul maselor munci­toare de la orașe și sate să sprijine statul în lupta împotriva speculei. Sporirea producției agricole, întărirea și lărgirea sectorului socialist al agriculturii Tovarăși. Este neîndoios­că înlocuirea sistemului de cote obligatorii prin sistemul de alcătuire a fondului central pe cale de contractări și achiziții va avea influență pozitivă asupra ansamblului eco­nomiei naționale. Rezultatele pozitive se vor resimți treptat, dar nu vor veni de la sine. Ele cer din partea oamenilor muncii din industrie și agricultură, din partea întregului partid și a apar«­­tulul de stat să se îndrepte cu toată hotărîrea spre realizare» sarcinii trasate de Congresul al II-lea al partidului cu privire la dezvoltarea agriculturii. Putem și trebuie să obținem, pînă la începutul celui de-al trei­lea plan cincinal, o producție anuală de 15 milioane tone de ce­reale și sporuri însemnate de producție la celelalte culturi. Con­diția hotărîtoare pentru avîntul tuturor ramurilor producției a­­gricole, în special al creșterii animalelor, o constituie dezvolta­rea producției principalelor cereale, porumb și grâu. O atenție cu totul deosebită trebuie să acordăm dezvoltării cul­turii porumbului și sporirii producției de porumb la hectar. Da­torită calităților sale, porumbul își­ găsește o largă întrebuințare în alimentația unei mari părți a populației noastre rurale și este folosit ca materie primă în unele ramuri importante ale indus­triei alimentare, ca industria amidonului, glucozei, spirtului, ș..a. Ceea ce face să crească considerabil însemnătatea porumbu­lui este faptul că el constituie unul din furajele concentrate de bază pentru creșterea și îngroșarea animalelor, îndeosebi a ani­malelor producătoare de carine, lapte și ouă. Pentru satisfacerea nevoilor gospodărești ale producătorilor agricoli și alle economiei naționale, trebuie ca pînă în anul 1960 să ajungem la cultivarea unei suprafețe de 4 milioane hectare porumb. Intr-un număr de ani trebuie să ajungem ca aproape în­treaga suprafață cultivată cu porumb să fie în­sămînțată cu hi­brid de înaltă productivitate. Noul Institut de cercetări pentru cultura porumbului va trebui să contribuie la dezvoltarea și îmbunătățirea culturii acestei­ plante în țara noastră și la creșterea și răspândirea în producție a unor hibrizi de mare productivitate. Dacă calculăm că vom obține o producție medie de 2.000 kg. porumb-boabe la hectar, vom avea o producție totală pe țara de 8 milioane tone porumb. Dar în condițiile favorabile de climă și sol este cu putință să realizăm și o medie de 3.000 kg, po­­rumb-bom­be la hectar, ceea ce ar da o producție totală pe țară de 12 milioane tone porumb. Dacă am folosi pentru satisfacerea nevoilor interne și mai ales pentru creșterea de animale și spo­rirea productivității lor o cantitate de 6 milioane tone porumb, ceea ce înseamnă cu aproape 1.500.000 tone mai mult decât as­tăzi, ar rămâne disponibil pentru export, la o producție medie de 2.000 kg. la hectar, o cantitate de 2 milioane tone, iar la o pro­ducție medie de 3.0­00 kg. la hectar ar ramine disponibil pentru export o cantitate de 6 milioane tone. Ne putem imagina ușor ce bogăție pentru economia națională, ce posibilități de ridicare a nivelului de trai al populației, ce venituri putem avea în ba­lanța de plăți externe prin sporirea la 4 milioane hectare a suprafeței cultivate cu porumb și prin însămînțarea cu porumb hibrid a acestei suprafețe, în decursul anilor viitori! Putem să obținem asemenea recolte de porumb ? Fără îndo­ială că putem cu condiția să aplicăm metodele agrotehnice co­respunzătoare în funcție de climă și sol și să asigurăm agricul­turii mijloacele materiale necesare, în primul rînd mașinile și utilajul agricol modern, îngrășămin­tele chimice și naturale și cadrele de specialitate de înaltă calificare. In acțiunea de extindere a culturii porumbului hibrid pe su­prafețe cît mai mari și de aplicare a îngrășămintelor chimice este necesar să asigurăm mai întîi necesitățile gospodăriilor agri­cole de stat, apoi ale gospodăriilor collective, cooperativelor de producție și întovărășirilor agricole, iar pe măsura acoperirii ne­voilor sectorului socialist, vom asigura cerințele sectorului in­dividual din agricultură. Trebuie să atragem atenția oamenilor muncii din agricultură asupra importanței pe care o are folosirea complexă a porum­bului pentru producția de boabe și coceni și pentru producția de siloz în scopul creșterii animalelor. Dacă un producător agricol obține 3.000 kg. boabe la hectar și se folosește pentru creșterea animalelor el poate obține, de pe un singur hectar, 632 kg. carne de porc, iar din cocenii folosiți ca furaj 1.800 litri lapte. Avantajele porumbului folosit ca siloz sunt și mai mari. De pe un hectar porumb cultivat pentru siloz se poate realiza o producție de 50.000 kg, cu care, prin furajarea vacilor de lapte, se poate obține cantitaitea de 12.000 litri lapte; dacă porumbul siloz este folosit în combinație cu alte furaje, un hectar porumb po­ate asigura o producție de 20.000 litri lapte sau 800—1.000 kg. unt. Este de așteptat ca producătorii agricolii, odată cu noile posi­bilități de valorificare a produselor agricole să se îndrepte în mai mare măsură spre creșterea animalelor. Să încurajăm acest lucru și să le arătăm limpede ce avantaje materiale vor avea prin folosirea porumbului în hranirea amitmafleilor. La grîu, care este principiala noastră cereală panificabilă, tre­­buie să ajungem pînă în 1960 la suprafața de cca. 3.500.000 ha. (inclusiv secara). , In condițiile țării noastre mijlocul princip­al pentru sporirea producției este sporirea producției la hectar. Obținerea unor recolte bogate depinde de o bună lucrare a pământului, de aplicarea rațională a îngrășămintelor organice și minerale, de îngrijirea culturilor și cultivarea unor soiuri de mare productivitate. Trebuie să combatem tendința existentă la nai în țară de a se semăna tîrziu. Recolte bogate pot fi obținute numai prin semă­nături mai timpurii, preferabile în luna septembrie, care să asi­gure o bună înfrățire a plantelor pînă la venirea iernii. Să introducem în cultură soiuri mai productive, mai rezistente, la cădere, mai rezistente la ger și secetă, la boli și dăunători. Va trebui să dăm o dezvoltare deosebită mecanizării culturii griului de toamnă, perfecționând mereu mașinile necesare acelei culturi, pentru a le putea ridica randamentul în lucru.­­ Sunt unele țări care au condiții naturale mai puțin favorabile decît țara noastră, dar care prin folosirea îngrășămin­tei loiț­ chi­mice, cultivarea unor soiuri de mare productivitate și prin me­canizarea lucrărilor obțin recolte medii de 3—4.000 kg. grîu la hectar. Fără îndoială că în țara noastră, cu soluri m­ai fertile, este în puterea noastră ca, prin folosirea îngrășămintelor, a so­­lurilor productive și prin mecanizarea agriculturii să realizăm an după an recolte mari la grîu-se­cară. Tovarăși. In condițiile noii așezări a relațiilor de schimb cu țărănimea­ pe baza comerțului, crește foarte mult importanța sectorului so­cialist din agricultură pentru constituirea fondului central al statului. Rezultatele pozitive ale noului sistem de constituire a fon­dului central, sporirea producției agricole-marfă depind, în mă­sură hotărîtoare, de succesul operei de transformare socialistă a agriculturii. Trebuie să ajungem ca în timp scurt sectorul so­cialist să furnizeze cea mai mare parte din cantitățile de pro­duse agricole necesare fondului central. O atenție deosebită trebuie acordată consolidării economico- organizatorice a gospodăriilor colective, cooperativelor de pro­ducție și întovărășirilor agricole, lărgirii lor și creării de noi unități socialist-cooperatiste. Relațiile de schimb între oraș și sat pe baze comerciale creează țărănimii cooperativizate noi condiții favorabile de dezvoltare a mai multor ramuri economice, aducătoare de venituri ca, de pil­dă, creșterea animalelor și altele mai ales ca urmare a cultivării porumbului. Prin înlăturarea cotelor obligatorii, întregul surplus al pro­­ducției agricole rămîne la dispoziția gospodăriei colective, a coo­perativei de producție sau a întovărășirii, astfel că poate fi va­lorificat în comun, pe prețuri de înțelegere cu statul. Aceasta va aduce mari venituri țărănimii co-sperativizate și va constitui un îndemn pentru țăranii muncitori individuali să pășească și ei pe calea cooperativizării.

Next