Drapelul Roşu, mai 1970 (Anul 26, nr. 7870-7894)

1970-05-09 / nr. 7875

DRAPELUL ROȘU —7,875 Consultație juridică Contracte fără valoare Numeroși locuitori, ce se prezin­tă la Consiliul popular al munici­piului Timișoara, solicită informa­ții cu privire la regimul juridic al terenurilor fără construcții pro­prietate personală, din perimetrul construibil al municipiului. Unii dintre ei au încheiat pre­contracte de vînzare-cumpărare pentru­ asemenea terenuri, intere­­sîndu-se de posibilitatea obținerii autorizațiilor de Înstrăinare, în ve­derea legalizării, prin Notariatul de Stat, a contractelor încheiate Pentru a veni în ajutorul lor și pentru a-i preveni de consecințele nefavorabile pe care pot să le aibă asemenea convenții, sub semnătura privată, învederăm, în această di­recție, conținutul actului normativ care reglementează situația acestor bunuri. Potrivit art. 1 și 2 din Le­gea nr. 19/1968, cu privire la regi­mul juridic al terenurilor fără construcții, din perimetrul constru­ibil al municipiilor și orașelor, a­­ceste imobile sînt declarate indis­ponibile și expropiabile, neputînd fi înstrăinate sau grevate cu sar­cini reale. Acest regim juridic îl au atît te­­ren­urile proprietate a­ persoanelor fizice, cît și cele ale persoanelor juridice, cum sunt cooperativele a­­gricole de producție. In această situație, nici un fău de precontract de vînzare-cumpă­­rare a acestor imobile nu va putea fi autentificat de către Notariatul de Stat. In astfel de cazuri, cu asemenea consecințe, cumpărătorii în cauză vor fi puși, de cele mai multe ori, în situația de a revendica de la vînzători contravaloarea terenuri­lor, prin acțiuni costisitoare în fa­ța instanțelor de judecată. Prin declararea „indisponibile" și „ex­propiabile“ a terenurilor amintite, legiuitorul, pe de o parte, interzice proprietarilor respectivi posibili­tatea înstrăinării sau grevării cu sarcini a acestor bunuri, iar pe de altă parte, dă posibilitate comitete­lor executive ale consiliilor popu­lare respective de a interveni. În nevoie, în scopul expropierii lor pentru utilitate publică. In cazul în care asemenea imo­bile nu au fost expropiate în sco­pul amintit, vor rămîne, în pose­sia și folosința proprietarilor. tă. Potrivit art. 3, din legea aminti­proprietarul are drept să-și construiască o locuință pentru el și familia sa, pe terenul indisponi­bil, în baza autorizației de cons­trucție eliberată de comitetul exe­cutiv al consiliului popular, pe a cărui rază de activitate este situat terenul respectiv. Autorizația se poate elibera su­mar în cazul în care, prin construc­ția urmărită, nu se încalcă planul de sistematizare a localității. Vala­bilitatea autorizației este de 2 ani de la data emiterii. Pentru motive întemeiate, comitetul executiv al consiliului­ popular care a eliberat autorizația poate acorda prelungi­rea termenului de construcție cu cel mult un an. Articolul 3 din Legea nr. 19/1968 trebuie interpretat in sensul că au­torizația de construcție a clădirii poate fi cerută si obținută numai de către proprietarul tabular al terenului și nu de membrii săi de familie, rude sau alte persoane, chiar dacă au obținut consimță­­mîntul acestuia. PETRU RUJAN șeful Oficiului juridic de la Consi­liul popular al municipiului Ti­mișoara Modernizarea unor tunele Muncitorii șantierului 31 poduri C.F.R. Timișoara au termi­nat modernizarea tunelului FENEȘ, dintre stațiile Armeniș și Teregova, la care s-a făcut hi­droizolarea lui, în vederea electrificării liniei Orșova nie. Tot în acest scop se execută asemenea TÎMPA, dintre stațiile Armeniș și Slatina menea, va fi gata in trimestrul II a.c. Printre cei care s-au remarcat in executarea acestor lucră­ri se numără muncitorii din echipele conduse de maiștri Alex. Jureș și Pavel Simescu, precum și cei din brigăzile conduse de C. Matichescu, Petre Vlădescu și alții. La Lugoj a luat ființă un serviciu de salvare, dotat cu ambulanțe și deservit de medici, care în caz de pe­ 1734 orice oră din­ zi și noapte, asistență bolnavilor din loca­litate și din împre­jurimi. Noul serviciu de voie, asigură la salvare are numă­și mărirea gabaritu­­— Caransebeș — Cîl­lucrări la tunelul Timiș, care de ase­rul de telefon 1734. Un alt nu­măr de telefon de utilitate publică este 08 la care răs­punde formația de pompieri. de la o zi la alta Excursie la Mamaia Agenția O.N.T. Timișoara ne anunță că organizează o excur­sie 1a Mamaia, pe timp de 4 zile, cu plecarea din localitate, la data de 23 mai, ora 19 și înapoierea la 29 mai, ora 6:30 a.m. Se asigură următoarele servi­cii : transport, cazare, masă, transfer la autocar, ghid C.N.T Costul unui bilet : 290 lei ; ter­men de înscriere : 20 mai. De la Cabinetul județean de partid Programul Universității serale de marxism-leninism se desfă­șoară după cum urmează : LUNI, 11 m­ai a.c., ora 17, FI­LOZOFIE, anii I și III, preda­re la cabinet, anul II seminar la cabinet, LUNI, 11 mai a.c., ora 17, SO­CIOLOGIE, anul I, predare la cabinet, anul II, seminar la ca­binet. Aflat in conce­diu de boală, pen­tru bronșită asma­­tică, Mihai Purcică era singur în toa­tă casa, împreună cu copilul cel mic, in vîrstă de 2,5 ani. Soția și cele două fete mai măricele plecaseră de dimineață, pri­ma la serviciu și celelalte la școală. Se pregătea și el Minute prețioase să pornească spre policlinică, cînd a simțit că se sufocă și a căzut în nesim­țire pe podea. No­roc că ușa aparta­mentului său, din zona Circumvala­­țiunii — bloc E 8 — era deschisă. Un copil din vecini l-a zărit, a dat fuga la un telefon și a chemat de urgență ambulanța Stației de salvare. Reîntors la viață, P.M. ține să­ mul­țumească atît mi­cului salvator pen­tru ingeniozitate și prezența sa de spi­rit, cit și medici­lor de la stație, care au răspuns prompt apelului te­lefonic și i-au a­­cordat asistența medicală de rigoa­re. Castanii făgețeni în floare Au Înflorit castanii ! La Fă­get, vestea capătă o rezonanță aparte, intrucît, de-a lungul­­ 1,5 km, cît totalizează artere­le de traversare a localității (Calea Lugojului și str. „23 Au­gust"), de o parte și de alta a drumului, aleea de castani bă­­trîni oferă un peisaj de un pi­toresc deosebit. (Prof. A. PA­­UNCU). Prin contribuția cetățenilor Prin contribuția cetățenilor din Găvojdia, la executarea lucrărilor de bună gospodărire și înfrumusețare, s-au realizat, in acest an, economii in valoare de 187.000 lei. Au fost construite trotuare pe 600 m­­p in satul Lugojel, s-au reparat și între­ținut străzi și trotuare pe 25.000 m. p., au fost plantați 800 de pomii ornamentali, s-a amena­jat baza sportivă din Găvojdia și este pe terminate cea din Lugojel. Un volum mare de lucrări a fost efectuat la noua școală din Găvojdia care va fi dată, în cu­­rând, în folosință. Dintre gospo­darii cu multă inițiativă s-au evidențiat deputații Nicolae Lă­­zărescu, Nicolae Băluțoiu, Ana Secoșan și alții. In săli și pe stadioane SIMBATA, 9 MAI GIMNASTICA : Sala „Olimpia“ ora 9 și 15 . Campionatul republi­can pe echipe, continuă duminică de la ora 9. DUMINICA, in MAI ATLETISM : „Crosul tineretu­lui“, ediția a III-a a etapei finale pe țară. Traseul competiției va fi bv. Vasile Pîrvan. Ora de începe­re 9.30. BASCHET : Hala de sport, ora 10.30 t Universitatea Timișoara — Foresta A. (div. B­­). FOTBAL : Stadionul „1 Mai", Ora 17 : Politehnica Timișoara — Olim­pia Satu Mare (div. B). Stadionul C.F.R. ora 11 i U.M.T. - Uniirea Orșova (div. ). CAMPIONATUL JUDEȚEAN , teren Politehnica ora 8.30 : Politehnica II — Progresul Timișoara HANDBAL . Pe terenul Universi­tatea începînd de la ora 9 se vor disputa următoarele meciuri : U­­niversitatea II Timișoara — Voința Sighișoara (div. B­d.) — Universita­tea — Progresul București (div. A f.)­­ Constructorul Timișoara — Confecția București (div. A­­.). POPICE : Arena C.F.R., ora 8 i C.F.R. Timișoara — Olimpia Reși­ța (div. A­m.). RUGBI: Teren Politehnica, ora 10,15 , Universitatea Timișoară — Agronomia Cluj (div. A). COMPETIȚII SPORTIVE IN •TŰDET FOTBAL : Progresul Ciacova — Unirea Sînnicolau, ora 17; Șoimii Buziaș — Comerțul Timișoara, ora II I Recolta Nerău — Ceramica Jimbolia, ora 17 ; Unirea Jimbo­­lia — Arta textilă, ora 17 ; A.C. Recaș — Șoimii Timișoara, ora 17 ; Laminorul Nădrag — Progresul Gătaia, ora 11 Excursie cu prilejul meciului Minerul Anina— C.F.R. Timișoara Clubul sportiv C.F.R., in co­laborare cu C.N.T. Timișoara, organizează in ziua de 10 m­ai a.c. o excursie la Anina cu pri­lejul meciului de fotbal dintre echipele Minerul și C.F.R. Ti­mișoara. Plecarea se va face la ora 8, iar înapoierea la ora 21. Costul excursiei, 52 de lei. în­scrierile se fac la Agenția O.N.T., bv. Republicii nr. 6 pi­na astăzi la ora 13. Deplasarea se va face cu autocarul. Pe șantierele de desecări și irigații (Urmare din pag. 1) temeinic organizată, că tinerii vin aici în grupuri mici și răzlețe, la diferite ore, fapt ce face , ca nici munca tehnicianului tău, repartizat pentru Ion Hurdu­­sprijin, și îndrumare, să nu-și poată da­ran­­mentul scontat. O slabă mobilizare a oamenilor se observă și pe șantierul de la Șipet. Concomitent cu acțiunile de de­secări, nu in puține unități coope­ratiste din județ se depun eforturi deosebite și pentru terminarea lu­crărilor de amenajare a suprafețe­lor ce urmează a fi irigate. Acolo unde organizațiile de partid, con­ducerile de unități și specialiștii au acordat atenția cuvenită acestei acțiuni de mare importanță eco­nomică, rezultatele bune n-au in­ti­rziat să-și arate roadele Coope­ratorii din Breștea, Ictar-Budint, Dudeștii Vechi, Ohaba Forgaci, Ba­­lint, Ionel etc. au amenajat toate suprafețele prevăzute. La rândul lor, cei din Ghilad, deși n-au fost planificați cu asemenea amenajări, au pregătit totuși pentru irigat alte 50 de hectare. Pe lângă faptul că, pe județ, ritmul amenajărilor de noi supra­fețe pentru irigat e scăzut și, ca atare, lucrarea este rămasă în urmă, în unele cooperative, ca la cea din Drăgoiești, bunăoară, a­­menajarea celor 50 de hectare pla­nificate nici măcar nu a început deși proiectele și toată asistența tehnică i-au fost asigurate încă de la 24 aprilie. Faptul că mult așteptatele zile calde au sosit, permite ca ritmul de lucru la toate lucrările din cîmp , semănatul porumbului, în­treținerea culturilor, desecări, iri­gații etc să fie simțitor sporite. Este, deci, de datoria consiliilor populare comunale, a conducerilor de unități și specialiștilor ca, sub,, directa conducere și îndrumare a organelor și organizațiilor de partid, să ptobilizeze toate forțele la terminarea acestor lucrări — factor de seamă in sporirea pro­ducției agricole, in creșterea efi­cienței economice a unităților. CORELAȚIA OPTIMĂ (Urmare din pat­­r) următori, insă­ in prima variantă rata acumulării scade anual cu­­ 1 la sută, în a doua variantă. Analizînd datele, rezultă că tin prima variantă crește fondul de consum în proporție mai mare decit în celelalte variante, în pri­mii 4—5 ani, dar conduce la o micșorare a ritmului creșterii ve­nitului național și a fondului de consum după cei 10 ani, față de celelalte alternative, scăzută a acumulării Deci­a­rată diminuează baza pentru creșterea nivelului de trai. Concepțiile consumatoriste, nesocotirea rolului hotăritor al a­­cumulării în dezvoltarea socială contre­ma intereselor progresului neîntrerupt al orînduirii socialiste. A doua și a treia variantă asi­gură sporirea constantă și respec­tiv crescindă a venitului național și, în mod corespunzător, a celor două fonduri de acumulare și con­sum (care in a treia alternativă depășesc indicii din cea de a doua). O rată stabilă a acumulării per­mite sporirea concomitentă. Cu in­tensitate aproximativ egală, atît a venitului național cît și a acumu­lării și consumului (aceasta ajun­să la acumulării rămine aceeași­­ 20 la sută); în a treia variantă, rata acumulării crește anual cu 1 la sută, în a patra variantă, condi­gînd să depășească după un timp (5 ani) fondurile de consum reali­zate în condițiile diminuării pon­derii acumulării). Rata ascendentă a acumulării (varianta a treia), implică la În­ceput un spor mai mic al consu­mului, asigurînd ulterior o creș­tere mai accentuată a acestuia. O asemenea rată nu poate fi accepta­tă pe termene foarte lu­ngi (de peste 10—15 ani), intrucît acumu­larea ar cuprinde o parte foarte mare din venitul național, iar uti­lajele, oțelul, cheresteaua, cimen­tul și alte materiale ar fi solicita­te în cantități deosebit de mari la acoperirea cărora nu s-ar putea face față. In etapa actuală a dezvoltării țării noastre menținerea unei rate înalte a acumulării pornește de la aprecierea stadiului actual și de perspectivă a economiei noastre naționale și a faptului că avem multe de realizat pentru ategerea nivelului țărilor cu o industrie înaintată, semnificativ în privința corela­ției optime între acumulare și ți­le sunt aceleași ca la varianta a treia, dar eficiența­­ acumulării creș­te de la 0,4 (cii a fost în primele trei variante) la 0,5. consum este faptul că țările dez­voltate din punct de vedere eco­nomic din lume realizează, în pre­zent, o­ rată înaltă a acumulării. De pildă in actualul deceniu, acu­mularea brută din produsul națio­nal brut a oscilat în­­ Japonia în­tre 26—34 la sută, Austria și R.F.G. între 22 -23 la sută, Suedia intre 22—24 la sută, Italia între 22—26 la sută etc. Ponderea investițiilor în produsul intern brut (care este venitul național mărit cu suma a­­mortizărilor) în ultimii ani a fost de­ 17—18 la sută în S.U.A.: 18— 19 la sută în Anglia, 21—22 la sută în Franța etc. Putem sublinia ca un aspect ge­neral faptul că, în ultima perioadă (1965—1969), ponderea acumulării, în majoritatea țărilor lumii, are o tendință de creștere, ceea ce cre­dem că se datorește desfășurării revoluției tehnico-științifice con­temporane. Sporirea acumulării însă nu în­seamnă prin ea însăși și obținerea unei creșteri economice înalte, sau a unui nivel de trai ridicat, cl se impune și asigurarea eficienței e­­conomice a acumulării prin folo­sirea sa cît mai judicioasă. Con­siderăm că o asemenea cerință se impune și ca urmare a faptului că, totuși, tendința de creștere a ratei acumulării are Um­ite obiec­tive, dar nelimitată în timp este sporirea eficienței economice a a­­cumulării. Edificatoare este cea de a patra variantă care diferă de a treia prin creșterea eficienței acumulă­rii numai cu 0,1 la sută, pentru ca să asigure, la sfîrșitul celor 10 ani, un venit național mai mare față de alternativa a treia, cu 69 miliarde lei, un fond de acumu­lare mai mare cu 21 miliarde lei, un fond de consum mai mare cu 48 miliarde lei precum și crește­rea cea mai rapidă a venitului­­ na­țional și a celor două fonduri (de acumulare și consum). La o analiză a eficienței econo­mice a acu­mulărilor, din țara noastră se constată și în această privință că, în ultimii 8—9 ani, există o serie de aspecte pozitive, orientarea unei părți, din ce în ce mai mari, a acumulării spre in­vestiții In actualul și viitorul cincinal s-a făcut dirijarea cu precădere a acumulării spre producția mate­rială, sector decisiv în dezvoltarea economiei noastre. Prin creșterea vitezei de rotație a mijloacelor circulante, nevoile producției au fost satisfăcute cu stocuri relativ reduse, fiind astfel posibilă aloca­rea unei părți sporite din acumu­lare pentru investiții în fonduri fixe, ca utilaje, mașini, instalații, ceea ce contribuie direct la spori­rea producției și venitului națio­nal. In etapa actuală a dezvoltării multilaterale a României socialiste o rată înaltă a acumulării și o sporire a eficienței economice a a­­cumulării asigură dezvoltarea tot mai dinamică a țării noastre pe calea progresului și bunăstării I a III IV •iá* Hí léi I á 111 tlii I á« 11 íí 1§| I ág 11 í; léi £gc £ § J £ § s £ g c £2 *£2= £ g c £ H £ o g $ « « £o« £.8-3 Anul de bază 100 20 80 100 20 80 100 20 80 100 20 80 1­­ 108 20,4 87,6 1.08 21.6 86.4 108 22.8 85,2 111 23,2 87.8 2 115 20.7 04,3 117 23,4 03.6 118 26.0 02.0 123 27.0 06.0 5 130 21.0 118,0 147 20 118 155 30 116 173 43 130 10 175 17,5 157,5 216 43 173 264 70 185 333 100 233 5 N ÎNTREPRINDEREA LEGUME-FRUCTE CARAȘ-SEVERIN REȘIȚA Str. 30 Decembrie nr. 4 ANGAJEAZA URGENT i ■ revizori contabili și de gestiune pentru ■ sediul întreprinderii si centrele din Re­­­­ șița, Caransebeș Boțovici fi Gravita. Condițiile de angajare si salarizare t S conform legilor în vigoare. (344) ■ HIMIIRNI ■ [UNK] [UNK] ■ ■ 3 Industria cărnii , Timișoara Timișoara, br. Eroilor nr. 24 angajează: 1 — UN INGINER ENERGETIC — UN INGINER MECANIC — 2 MECANICI COMPRESORIȘTI — MUNCITORI NECALIFICAȚI (bărbați) — MUNCITORI CALIFICAȚI MĂCELĂRI — UN DOGAR — UN ȘEF FORMAȚIE POMPIER UN ELECTRICIAN AUTORIZAT pentru In­­f­­rășătoria de bovine Freidorf. Informații suplimentare, la sediul întreprinderii: ■ I telefon 1-35-25. (366) £ NOU! I ..DEVA L“! Detergent lichid universal plăcut parfumat GOSPODINE 1 Utilizați-1 cu Încredere pentru spă­larea țesăturilor din bumbac, lină, mătase, fibre­ sintetice : 0,5 kg ...7,50 lei Modul de întrebuințare Se dizolvă o măsură (capac) de Deva­ in 6—8 litri apă. Pentru țesături­­ de bumbac se utilizează * apă de 45—60 ° C, iar pen­ ■­tru cele de lună sau de 1a fibre sintetice, apă de ■ 30—60 ° C. Pentru a le păstra Ja prospețimea se clătesc « cu apă călduță și apoi cu ■ apă rece. Realizat de uzina „AZUR* Timișoara. (300) ■ — practic — economic — eficace :­i*« : — INGINERI 3 I.I.L. ELECTROBANAT TIMIȘOARA ! -Str. Pesti iozzi or. 22 ANGAJEAZA i : : — ECONOMIȘTI­I pentru funcția de șef­ de servicii. Informații suplimentare se pot primi la telefon S 1-10-75. (277) ■ •■ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK]•■«■ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK]a: I COOPERATIVA „MOBILA BANATULUI“ Timișoara, str. îreboniu Laurean nr. 17 ANGAJEAZA S­I TIMPLARI - MUNCITORI NECALIFICATI (bărbați) Informații suplimentare se pot primi la serviciul­­ personal. (365) I Combinatul de exploatare­­ și industrializare a lemnului la TIMIȘOARA Str. 16 Februarie nr. 7, tel. 1­35-60 SR angajează: mB — TIMPLARIE — LĂCĂTUȘI întreținere-repa­rații — MUNCITORI NECALIFICAȚI (362) • L......................................................... COMBINATUL DE EXPLOATARE ȘI INDUSTRIALIZARE A LEMNULUI Str. 16 Februarie nr. 7, tel. 1­35-60 recrutează: 9 B absolvenți ai școlii generale, avin­d vârsta J* de 15—18 ani, pentru a urma școli pro­­­­fesionale la Arad și Caransebeș, in mese­­te­ria de timplari mobilă și articole tehni­­­­ce, cu durata de 3 ani.­­ Informații, zilnic, la serviciul personal, * orele 7—10. (363) à Combinatul textil nr. 2 Timișoara organizează un concurs pentru ocuparea S î unui post de maistru vopsitor textilist,­­ î Informații și înscrierea la serviciul *aaa învățămint, pînă la data de 19 mai 1970 * (364) ■ eaaaasufl B B [UNK] B mv 3 1 **** ***** ****** •••••••*••••••••■•••••a»«*««*«««*«®» " întreprinderea de Industrie locală „Timișul“ Lugoj Str. N. Bălcescu nr. 5 teL 13­60 ANGAJEAZAi LĂCĂTUȘI NICHELATORI STRUNGARI în metal ȘLEFUITORI metal SUDORI TINICHIGII MECANICI auto ELECTRICIENI auto TIMPLARI STRUNGARI lemn.(347) 888BBBVBSSS8BBBBBB8BBB8SBBBBBSBBBB8BBBC8S8SSBI • INftlBmiatMaaVBMIBaiaaîNMBBBMBBnaBIBBBR ÎNTREPRINDEREA INDUSTRIALA LOCALA EXTRACTIVA MINIERA LUGOJ Str. V.I. Lénia nr. 13 ANGAJEAZA t — UN INGjveR, pentru șef secție, ta specialita­ tea exploatări miniere, preparare minereuri sau materiale de construcții — UN EXCAVATORIST pentru cariera de nisip de la Gladna. Condiții de angajare , conform H.C.M. 914/1968. (361/b) 1 Fabrica de conserver „FRUCTUS" Str. Gh Lazăr nr. 26 Timișoara angajează: — INGINER MECANIC PRINCIPAL — ȘEFI DE DEPOZITE — MAGAZINERI produse finite — RECEPȚION ERI legume-fructe (sezonieri) pot fi și pensionari. Condiții de angajare­­ conform H.C.M. nr. 914/ 1968 și a legii nr. 22/1969. Informații suplimentare la sediul fabricii, zil­ele între orele 8—15 și la tel. 1-50-64 sau 1-50-65. (355) M«8*aseB«B«ft**«|i«9B«SBi MCBB«*»VBaaBBSaaiBB888«SB^ 3 GRUPUL DE ȘANTIERE NR. 1 CONSTRUCȚII TIMIȘOARA Str. Baader nr. U, tel. 1-13-04 ANGAJEAZA PENTRU ȘANTIERELE DIN TIMIȘOARA :­ - MAIȘTRI PRINCIPALI - MAIȘTRII - TEHNICIENI CONSTRUCTORI, cu școala tehnică de construcții sau școală tehnică de maiștri și peste 10 ani vechime în execuție, Ib funcția de maistru sau tehnician de șan­tier INGINER CONSTRUCTOR șantier de peste trei ani. SE ASIGURA : — Salarizarea conform pregătirii și vechimii în execuție. — Cazarea imediată 1» garsoniere și, pe parcurs, 1 apartament, în funcție de numărul membri­lor de familie. (359) cu vechime de

Next