Drapelul Roşu, septembrie 1970 (Anul 26, nr. 7972-7997)
1970-09-26 / nr. 7994
ÎNCHEIEREA VIZITEI ÎN AUSTRIA A PREȘEDINTELUI CONSILIULUI DE STAT, NICOLAE CEAUȘESCU și Cuvîntarea tovarășului încheierea convorbirilor NICOLAE CEAUȘESCU la Agenția Internațională pentru Energia Atomică Domnule președinte, Doamnelor și domnilor, îmi este deosebit de plăcut să folosesc prilejul oferit de vizita oficială care o fac in Austria, pentru a saluta pe participanții la Conferința Generală a Agenției Internaționale pentru Energia Atomică. Conferința dumneavoastră, care reunește iluștri reprezentanți ai științei din peste 85 de țări membre ale Agenției, se înscrie ca un eveniment de seamă în viața internațională, polarizind larg interesul și atenția opiniei mondiale. Importanța ei este publică determinată de faptul că dezbate problemele unui compartiment esențial al științei contemporane, cu profunde implicații pentru progresul societății omenești, pentru pacea și securitatea popoarelor. Fizica nucleară, descifrarea tainelor atomului a deschis omenirii calea unor mari realizări în dezvoltarea forțelor de producție, în amplificarea și perfecționarea creației materiale și spirituale, in ridicarea nivelului de civilizație, și bunăstare. In același timp, este cunoscut că fizica nucleară este aceea care a contribuit la realizarea celor mai teribile mijloace de distrugere — bomba atomică și cu hidrogen. Misiunea fundamentală pe care statele membre au încredințat-o Agenției Internaționale pentru Energia Atomică este tocmai aceea — stipulată expres în însuși statutul agenției — de a încuraja și facilita în lumea întreagă utilizarea în scopuri pașnice a energiei atomice. Știința nu se poate dezvolta, nu poate înflori decit în condiții de pace, într-un climat de încredere și colaborare între popoare. Oamenii de știință sunt, prin însăși natura activității lor, profund interesați ca atomul să servească păcii, vieții, să vegheze ca roadele creației lor să fie folosite pentru progresul și bunăstarea popoarelor. Este evident că dacă mijloacele materiale și uriașele fonduri absorbite în prezent de producerea armelor atomice și de cercetările pentru perfecționarea lor ar fi îndreptate spre realizarea, cu ajutorul energiei nucleare, a unor obiective pașnice, s-ar putea asigura un considerabil pas înainte în ameliorarea condițiilor de viață ale umanității. A împiedica transformarea acestei uriașe cuceriri a geniului uman in instrumentul unui dezastru al planetei noastre, a-i conferi in mod exclusiv menirea de generator al progresului și prosperității — acesta este un măreț ideal al epocii noastre, căruia toți oamenii de bine îi închină eforturile și energia lor. Acționînd în acest spirit, savanții și cercetătorii atomiști pot găsi limbajul comun care să le permită ca — indiferent de convingerile lor filozofice și politice, de apartenența la un sistem social-politic sau altul — să-și aducă, împreună, contribuția la promovarea țelurilor nobile pe care agenția și le-a propus și care răspund dezideratelor întregii omeniri iubitoare de pace România s-a pronunțat și se pronunță în mod consecvent în favoarea unor măsuri ferme de dezarmare generală, și îndeosebi de dezarmare nucleară, considerând că singura modalitate de a elibera omenirea de coșmarul războiului nuclear este oprirea producției acestor arme, distrugerea stocurilor existente, interzicerea definitivă folosirii energiei atomice în scouri militare. Ca urmare a intrării in vigoare a Tratatului de neproliferare, Agenției Internaționale pentru Energia Atomică îi revine misiunea de a organiza controlul asupra realizării prevederilor lui, în așa fericit să se împiedice proliferarea armelor nucleare și, în același timp, să se asigure tuturor statelor accesul liber la folosirea energiei nucleare în scopuri pașnice. Agenția Internațională pentru Energia Atomică poate contribui prin activitatea ei ca marile avantaje pe care le oferă aplicare, fizicii nucleare să intre cît mai larg în circuitul mondial de valori, să contribuie la înlăturarea subdezvoltării, la ridicarea nivelului de civilizație al tuturor popoarelor. O importanță deosebită are în acest sens activitatea Agenției pentru dezvoltarea cooperării peplanul cercetării și folosirii energiei nucleare în scopuri pașnice, pentru intensificarea schimbului de informații și de expe(continuare in pag. a IV-a) Vineri dimineața a avut loc a doua rundă a convorbirilor oficiale dintre președintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu, și președintele federal al Austriei, Franz Jonas. A continuat schimbul de păreri asupra unor probleme ale situației internaționale, subliniindu-se dorința celor două țări de a conlucra și în viitor pentru statornicirea pe continentul european unui climat de securitate, înțeleagere și colaborare pașnică. Cei doi președinți și-au exprimat satisfacția pentru evoluția favorabilă a relațiilor româno-austriece, apreciind că vizitele reciproce dintre conducerile de stat ale României și Austriei au contribuit la dezvoltarea legăturilor care unesc cele două țări. In cadrul convorbirilor au fost relevate perspectivele extinderii colaborării și cooperării multilaterale, fructuoase, dintre România și Austria, în acest sens fiind date indicații organelor de resort. Convorbirile s-au desfășurat într-o atmosferă cordială, de deplină înțelegere. In încheiere, a fost adoptat un comunicat comun cu privire la vizita președintelui Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România în Austria, oficiale „ORIZONT" NR. 8 Numărul 8 al revistei literare timișorene se deschide cu un articol, „Cartea luminii", de Anghel Dumbrăveanu, dedicat aniversării lui 23 August. Un bogat grupaj intitulat „Cintecele Eliberării“ cinstește prin pana lui Pachia Ion Tatomirescu, Marcel Tăciune, Valentin Tudor, Ivo Muntean, marea sărbătoare a poporului nostru, căreia îi dedică, de asemenea, două reportaje — eseu Lucian Bureriu și Alexandru Deal. Interviuri cu Victor Eftimiu și Eranyó Zoltán abordează o problematică de real interes literar. Menționăm din amplul sector al liricii versurile lui Al. Jebeleanu, Damian Ureche, Ilie Măduțu, Nicolae Ioana, Virgiliu Bradin. Proza este reprezentată prin patru schițe de Ion Arieșanu, printr-o povestire de Ștefan Stoian și un fragment de roman semnat de Marcu Bănescu. Partea de critică a revistei cuprinde cronici literare de Ion Maxim, Traian Liviu Birăescu la două cărți de critică, un profil dedicat lui Petre Stoica, semnat de N. Ciobanu și un altul despre prozatorul Georg Scherg de Heinz Stănescu. Aurel Cosma publică in continuare amintirile sale de la revista timișoreană „Luceafărul“, privind prima ei perioadă de apariție. Alte rubrici completează sumarul acestui număr apărut și de data aceasta cu o ușoara intirziere. rfffes / COMUNICAT COMUN cu privire la vizita în Republica Austria a președintelui Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, NICOLAE CEAUȘESCU (21-25 septembrie 1970) la invitația președintelui federal al Republicii Austria, președintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu, împreună cu soția, Elena Ceaușescu, a făcut o vizită oficială în Austria, între 21-25 septembrie 1970, ca răspuns la vizita in România a președintelui federal Franz Jonas. Președintele Consiliului de Stat și persoanele oficiale care l-au insoțit au vizitat Viena, capitala Austriei, Kaprun, Salzburg și Linz, întreprinderi industriale instituții culturale din aceste lașicalități, s-a făcut înalților oaspeți români și pretutindeni o primire cordială. Președintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste și președintele Republicii România Austria au purtat convorbiri la care au participat : Din partea română : Iosif Banc, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri; Corneliu Mănescu, ministrul afacerilor externe; Cornel Burtică, ministrul comerțului exterior; Dumitru Aninoiu, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Socialiste România în Austria. Din partea austriacă : Bruno Kreisky, cancelar federal; Rudolf Hauser, vicecancelar; Rudolf Kirchschläger, ministrul afacerilor externe; Josef Stamnbacher, ministrul comerțului, industriei și meșteșugurilor; Hertha Firnberg, ministrul științei și cercetării; Ernst Eugen Veselsky, Secretar de stat în Cancelaria Federală; Eduard Tschop, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Austria în Republica Socialistă România. Convorbirile s-au desfășurat într-o atmosferă de prietenie și înțelegere reciprocă ce caracterizează relațiile intre cele două țări și au oferit prilejul efectuării unui larg schimb de păreri asupra raporturilor bilaterale și cu privire la principalele probleme internaționale de interes comun. S-a constatat cu satisfacție că de la vizita președintelui federal în România, in toamna anului 1969, relațiile dintre cele două țări s-au dezvoltat in toate domeniile în mod îmbucurător, ele constituind un exemplu de colaborare între țări cu sisteme social-politice diferite. In timpul vizitei s-a semnat de către ministrul comerțului exterior al României, Cornel Burtică, ministrul federal al comerțului, industriei și meșteșugurilor, dr. Josef Stainbacher, un nou acord comercial pe perioada 1971-1975. A fost semnat, de asemenea, protocolul cu privire la schimbul de mărfuri pentru anul 1971. Cele două părți au constatat cu satisfacție creșterea continuă a (continuare in pag. a IV-a) Contribuții ale tinerilor sâteni Orele de muncă voluntar-patriotică ale tinerilor din comunele județului nostru înregistrează necontenit lucrări de înfrumusețare, întreținere și strîngere a metalelor vechi. Astfel, uteciștii din Liebling au participat la construcția noului cămin cultural, la amenajarea parcului din împrejurul acestuia, a rondurilor de flori de pe strada principală, și, în același timp, au colectat, pînă în prezent, peste 6.000 kg fier vechi. Cei din Jebel au curățit și întreținut 30 hectare de pășune, au strîns 4.000 kg metale. Tinerii făgețeni au amenajat, în acest an, trei parcuri, și-au semnat prezența la acțiuni de împădurire, iar suprafața pășune întreținută se ridică de la 510 ha, depășindu-și cu mult norma planificată. Frumoase contribuții edilitar-gospodărești au avut și uteciștii din Dumbrava, Voiteni, Jamu Mare și, asemenea lor, mulți alții. VINE IARNA: CE VEȚI PUNE IN IESLEA VITELOR? Registrul lucrărilor agricole de sezon este deosebit de încărcat. Acțiunile sunt multiple și deopotrivă de importante. Aceasta implică și o minuțioasă cunoaștere a situației din teren, clipă de clipă, de către conducerile unităților, de specialiști, de organizațiile de partid de la sate, pentru a organiza și dirija, cu maximum de operativitate, toate forțele mecanice și manuale din unități la o activitate intensă. De altfel, la indicația Biroului Comitetului județean de partid, organele agricole județene, comitetele comunale de partid au stabilit măsuri concrete prin aplicarea cărora se pot realiza, în timp optim, toate acțiunile de campanie. Important este să se urmărească cu perseverență respectarea cu strictețe a măsurilor stabilite. Intrucît se apropie vertiginos perioada de stabulatie a animalelor, una din cele mai importante acțiuni, la ora actuală, este și completarea balanței furajere, în cadrul căreia insilozările au un rol deosebit. In cooperativele agricole din județ este prevăzut să se insilozeze 170.834 tone de diferite nutrețuri, încă in cursul lunii august, Direcția agricolă județeană dat instrucțiuni detaliate, in scris, fiecărei unități pentru a trece urgent la această acțiune, pină nu se supraaglomerează și celelalte lucrări din campania de toamnă. Care este, la ora actuală, situația insilozărilor ? Din ultima situație operativă, centralizată de Direcția agricolă județeană, la sfirșitul săptămînii trecute, rezultă că au fost insilozate numai 46.868 tone, ceea ce reprezintă abia 27 la sută din cantitatea planificată. Faptul denotă că acțiunea se desfășoară cu inadmisibilă încetineală, că organele agricole județene și comitetele comunale de partid nu urmăresc îndeplinirea ritmică in fiecare unitate, a propriilor măsuri. Aceasta reiese și din foarte marele decalaj de la o unitate la alta, în timp ce cooperativele din Jimbolia, Sînnicolaul Mare, Dudeștii Vechi, Variaș, Biled, Pădureni au realizat, pină acum, intre 1000 și 3000 tone de siloz, altele, cum sunt cele din Bărăteaz, Igriș, Teremia Mare, Otelec, Berini, Otvești, Voiteni etc., nici măcar nu au început această acțiune, deși unitățile respective au mari deficite in balanța furajeră. Practica unităților fruntașe demonstrează, și de data aceasta, că oricit de aglomerate ar fi lucrările, li se poate face fată atunci cind comuniștii, sub îndrumarea organizațiilor de bază, desfășoară o intensă muncă politică in sprijinul campaniei, cînd consiliile de conducere și specialiștii se străduiesc să organizeze minuțios munca, să repartizeze cu discernămînt forțele mecanice și manuale de care dispun. O dovadă, elocventă, în acest sens, ne-o oferă, cooperativa agricolă din Jimbolia. Zilele trecute, de exemplu, se lucra intens la pregătiri de teren și insămintări, la recoltări de porumb, de sfeclă de zahăr și de alte culturi. Nu erau neglijate nici insilozările. Din contră, li s-a acordat o primă atenție, imediat după recoltarea știuleților, cocenii tocati, în amestec cu porumb verde din cultură dublă și cu frunze și colete de sfeclă de zahăr, neofilite încă, luau drumul silozului. Inginerul zootehnist al cooperativei, Andrei Mareș, supraveghea atent întreaga acțiune: tocarea, dozarea diferitelor componente, tasarea cât mai perfectă a silozului. — Operativitatea joacă un important rol in această acțiune — ne spune inginerul, în primul rind ne putem aduna mai grabnic cantitățile stabilite, până o vreme bună, în al doilea rind — ceea ce e și mai important — putem asigura o calitate ridicata acestui nutreț. Cu cu un siloz este închis mai repede, cu atit și calitatea lui e mai bună. De această calitate va depinde și nivelul producției de lapte pe perioada stabulatiei... Iată, deci, că manifestindu-se interes, o bună orientare, la cooperativa agricolă din Jimbolia sa GAVRIL MALAI (continuare in pag. a Ill-a) Inadmisibilă lipsă de control și îndrumare în comunele Cărpiniș, Jabel și Voiteg privind asigurarea furajelor TOVARĂȘUL VASILE VILCU A ÎMPLINIT 60 DE ANI Comitetul Executiv al Comitet Român a adresat tovarășului Vasil Executiv al C.C. al P.C.R., viceprepublicii Socialiste România, cu ori următoarea scrisoare : Dragă tovarășe Vilcu. Cu prilejul împlinirii a 60 de ani de viață, Comitetul Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român îți adresează calde felicitări, urări de sănătate și fericire ! Intrat din anii tinereții in rîndurile mișcării muncitorești, călit ca militant revoluționar real al Partidului Comunist Român, ai participat cu neînfricare la luptele purtate de oamenii muncii împotriva exploatării și asupririi burghezo-moșierești, a fascismului războiului hitlerist, pentru eliberairea patriei, îndeplinind cu spirit de abnegație și devotament sarcinile încredințate de partid. Se bucură ului Central al Partidului Comunist e Vilcu, membru al Comitetului ședințe al Consiliului de Stat al Relejul împlinirii virstei de 60 de ani, de o binemeritată considerație activitatea desfășurată după 23 August 1914, în funcțiile de răspundere ce ți s-au încredințat, ca primsecretar al organizației regionale de partid Dobrogea, președinte al Uniunii Naționale a Cooperativelor Agricole de Producție, iar în prezent, ca membru al Comitetului Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român și vicepreședinte al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste Partidul nostru comunist România, promovează neabătut politica sa marxistleninistă de edificare a orînduirii socialiste, de înălțare economică și socială a patriei, de înflorire multilaterală a națiunii noastre socialiste, de întărire a prieteniei și alianței cu țările socialiste, a colaborării cu celelalte state, a unității mișcării comuniste și muncitorești, a forțelor antiimperialiste. In înfăptuirea acestei politici aduci o valoroasă și apreciată contribuție. Activitatea îndelungată pe care ai desfășurat-o în mișcarea revoluționară, slujirea cu credință a intereselor clasei noastre muncitoare, ale poporului român, a cauzei socialismului și comunismului ți-au adus stima și prețuirea întregului partid, a tuturor oamenilor muncii. La aniversarea zilei de naștere, îți dorim din toată inima, dragă tovarășe Vîlcu, ani malți, putere de muncă și noi succese în activitatea rodnică pe care o desfășori 1 COMITETUL EXECUTIV AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Materiale de construcții mai multe, într-o gamă diversificată PE ȘANTIERELE VIITORULUI CINCINAL Din experiența întreprinderii de materiale de construcții din Timișoara La întreprinderea de materiale de construcții din Timișoara an de an, producția a cunoscut salturi importante, in condițiile unei permanente creșteri a productivității muncii și a reducerii cheltuielilor de fabricație. Astăzi întregul colectiv raportează cu mindrie că eforturile sale s-au materializat în îndeplinirea planului cincinal cu aproape 5 luni mai devreme, urmînd ca pină la sfirșitul anului să se realizeze peste plan importante cantități de materiale de construcții în valoare de peste 13 milioane lei. în acest fel, întreprinderea noastră a contribuit la asigurarea bazei materiale a realizării invențiilor industriale și a construcțiilor de locuințe in perioada cincinalului, atît în județul nostru, cit și în alte regiuni ale țării. îndeplinirea ritmică a sarcinilor de creștere a producției este un succes al întregului colectiv, din rindurile căruia comuniștii au fost întotdeauna in primele rînduri ale bătăliei pentru realizarea cifrelor de plan, constituind, prin exemplul lor personal, cel mai eficace îndemn la o activitate creatoare. Ion Secară, Pavel Jorjart, Ioan Ignea, Nicolae Crainic și mulți alții, sunt cunoscuți și apreciați de către toți salariații întreprinderii, constituind pilde vii de abnegație și înaltă conștiință cetățenească și profesională, factori hotărîtori ai succeselor noastre in acești ultimi ani. Un alt factor principal, care a condiționat evoluția favorabilă in realizarea planului cincinal il constituie preocuparea intensă pentru modernizarea și lărgirea bazei tehnico-materiale, pentru creșterea prductivității importante succese s-au muncii, obținut la producția de materiale de zidărie, prin folosirea intensivă a capacităților de presare, uscare și ardere, prin eliminarea stagnărilor mecanice și electrice a utilajelor și printr-o bună organizare a locurilor de muncă. Prevederile planului cincinal vor fi depășite cu 84 milioane cărămizi echivalente, un aport esențial aducindu-i unitățile a II-a și cea de la Biled. O dezvoltare vertiginoasă a cunoscut un întreprinderea noastră producția de prefabricate din beton (plăci de pavaj, borduri, elemente de gard AURELIAN PAMPU Inginer șef la J.I.L.M.C. Timișoara (Continuare în pag. a II-a) Crește numărul cadrelor în producție Una din preocupările de seamă ale consiliului de administrație de la Combinatul textil Lugoj este pregătirea a cît mai multe cadre pentru producție. în acest an, prin diferite cursuri, au fost calificați 140 de țesători și 50 de ajutori de meșteri și-au însușit noi cunoștințe necesare meseriei pe care o profesează. în prezent, se află în fază de organizare deschiderea unor cursuri de calificare pentru gradele I și II, care vor fi frecventate de 340 de țesători, filaturi și finisori. Accent mare se pune și pe forma de calificare prin ucenicie la locul de muncă și instruirea teoretică la Școala profesională textilă din localitate, unde învață peste 250 de tineri. 25 de ani de la moartea lui Béla Bartók La Sînnicolaul Mare cu amintirea compozitorului Trecem pe străzi dintr-un vechi colț al orașului. La tot pasul, case pe ale căror frontispicii erau înscriși ani din celălalt secol , 1867, 1882. Cîteva au încă — lucru rar în orașul ce cunoaște o frumoasă dezvoltare edilitară — acoperiș de trestie, ca pe vremuri, însoțitorul nostru, masiv, preocupat, ne oferea, locvace, explicații, cu lux de amănunte ; pe aici s-a jucat (mai trăiește încă un bătrîn, nonagenar, care și-l amintește bine, era un copil frumos și sensibil), dincolo, in prelungirea șoselei, este clădirea în care a locuit, în primii lui ani de viață, împreună cu familia, cu bunica sa, Matilda Romkovics. Clădirea se află în fosta incintă a școlii de agricultură, al cărei director fusese o vreme și tatăl său. Dar de născut — precis ! — născut la într-altă clădire. E pe aproape... Casa, acum renovată, dar cu vizibile semne ale virstei respectabile, e pe strada Cerbiței lui la nr. 3 și va fi onorată, să poarte, începînd de astăzi, placă de marmură în amintirea a celui ce s-a născut aici in 1881. însoțitorul nostru a cercetat, ca un profesor de istorie ce este, a apelat și la sprijinul colegului său Marin Popa,pînă a reușit să stabilească, cu largul concurs al autorităților de stat, un adevăr, de amănunt, e drept, dar important pentru viața compozitorului de faimă universală care s-a născut aici. I și compozitorul se cheamă Bar ls tók. Béla Bartók. i Inutil să povestim din fir a * păr cum au ajuns profesorii ^ túlia Szöcs și Marin Popa să ^ SIMION DIMA (Continuare în pag a lll-a) ț _______4